Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A. „Practica democraţiei liberale implică existenţa regimurilor constituţionale. Contractul social dintre popor şi
putere este înscris în constituţii. Aceste constituţii au fost fondate pe regimuri reprezentative şi pe separaţia
puterilor. Toate regimurile de democraţie liberală considerau că naţiunea este sursa suveranităţii. Pentru a pune în
aplicare acest principiu, constituţiile au prevăzut alegerea de către cetăţeni prin sufragiu universal a deputaţilor
reuniţi în adunări, care votează legile, bugetul şi controlează activitatea puterii legislative. Separaţia puterilor în
stat este un alt principiu fundamental al democraţiei liberale.
Democraţia liberală presupune libertatea de expresie a opiniei publice. Într-o democraţie liberală, libertatea de
expresie este un drept fundamental. Toate opiniile pot fi exprimate, chiar dacă ele sunt sau nu favorabile
guvernării. Această libertate de expresie se acompaniază natural cu libertatea de întrunire şi cu libertatea presei .”
(despre democraţie)
B. ,,Regimul democrației liberale este, în primul rând, un regim democratic, ceea ce înseamnă că cetățenii participă,
direct sau indirect, la putere. Cea mai bună expresie a acestei democrații pare să fie votul universal care permite tuturor
cetățenilor adulți să-și desemneze reprezentanții. Dar acest tip de democrație se vrea și liberală pentru că ea are drept
scop menținerea și apărarea libertăților individuale. (…)
Libertățile politice ca libertatea presei, întrunirilor, libertatea conștiinței, dreptul de a-și exprima în libertate opiniile,
siguranța de a nu fi arestat fără motiv. (…)
Libertatea economică e fondată pe ideea că economia se supune unor legi naturale și că statul nu trebuie să le
pertube pe acestea prin intervenții care ar risca să le denatureze funcționarea.
Liberalismul economic se proclamă apărătorul celor două postulate: inițiativa individuală și proprietatea privată.
Libertatea socială strâns legată de libertatea economică presupune că statul nu trebuie să intervină în raporturile dintre
patroni și salariaţi.” (P. Milza, S. Bernstein, Istoria secolului XX)
Subiectul II
,,Dacă prin Constituţia din 13 aprilie 1948 se pregătise o transformare totală a economiei naţionale şi o nivelare la
standardul cel mai scăzut a puterii economice a locuitorilor României, în Constituţiunea Republicii Populare Române
din 24 septembrie 1952, făcându-se bilanţul transformărilor economice, predomină realizarea intereselor politice ale
Partidului Comunist Român. Constituţia din 1952 este constituţia totalei aserviri a României faţă de Uniunea Sovietică.
Constituţia începe cu un capitol introductiv (…) în [care] se declară textual: «Alianţa cu marea Uniune Sovietică,
sprijinul şi ajutorul său dezinteresat şi frăţesc asigură independenţa, suveranitatea de stat şi înflorirea Republicii
Populare Române.» (…)
Din punctul de vedere al structurii formale a unei constituţii, spre deosebire de constituţiile precedente, inclusiv cea
din aprilie 1948, (…) Titlul despre drepturile omului (…) era expediat undeva pe la urmă, după reglementarea tuturor
puterilor statului (…), subliniindu-se astfel preponderenţa statului asupra cetăţeanului şi accelerându-se mai mult
datoriile decât drepturile (…).
Libertăţile de afirmare a personalităţii omului erau enumerate toate, în mod expeditiv, într-un singur articol, art. 85
(…). Aceste libertăţi trebuiau exercitate însă (…) «în conformitate cu interesele celor ce muncesc şi în vederea întăririi
regimului de democraţie populară.»”
(E. Focşăneanu, Istoria constituţională a României, 1859-1991)