B.

ANALIZA POEZIEI

1. ARTĂ POETICĂ . NOUA FRUMUSEȚE NĂSCUTĂ DIN URÂT. ANALIZA TITLULUI

* TITLUL OXIMORONIC ne dezvăluie concepția argheziană despre frumosul artistic , concepție

care amintește de poetica lui Baudelaire și estetica urâtului ; de altfel , modelul stilistic de
alcătuire a titlului îl imită pe cel ales de Baudelaire : "Florile răului" .

OXIMORON -- FIGURĂ DE STIL , REALIZATĂ SINTACTIC PE STRUCTURA UNEI SINTAGME ,

ASOCIIND DOI TERMENI CU SENS OPUS .

În sintagma din titlu , termenul regent "flori" desemnează ideea de frumos , viață , lumină ,
grațios etc. , în schimb , determinantul atributiv "de mucigai" se asociază cu categorii opuse
precum urâtul , descompunerea , întunericul , umezeala , respingătorul etc.

DEVENIT PRINCIPIU DE CREAȚIE ȘI DE GÂNDIRE ESTETICĂ , OXIMORONUL ATRAGE ATENȚIA

ASUPRA NOII CONCEPȚII DESPRE FRUMUSEȚE , PE CARE ȘI-O ASUMĂ ARGHEZI , ȘI CARE SE
DEFINEȘTE , ÎN SPIRITUL MODERNITĂȚII , PRIN CATEGORII NEGATIVE ASIMIBILABILE
URÂTULUI .

Așezată în deschiderea volumului , poezia ca artă poetică certifică un program estetic anunțat
în volumul "Cuvinte potrivite" , prin poezia "Testament" ( "Din bube , mucegaiuri și noroi / Iscat-
am frumuseți și prețuri noi" ) , program estetic a cărui noutate provoacă cititorul atât prin
temele alese , cât și prin limbaj . Opțiunea tematică , prin sursa de inspirație ( lumea
închisorilor ) și opțiunea stilistică descoperind expresivitatea cuvântului popular și chiar a
argoului , ne surprind deopotrivă prin noua frumusețe născută din urât .

* TITLUL OXIMORONIC sugerează produsul șocant , neconvențional al procesului creator .

ÎNCEPUTUL ABRUPT DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC , evitând intenționat numirea
obiectului direct în primul enunț poetic ( "Le-am scris cu unghia pe tencuială" ) , determină
cititorul să facă legătura între sintagma din titlu și acest prim vers , pentru a-i întregi sensul .

2. REPREZENTAREA PROCESULUI CREATOR

În discursul poetic care este construit sub forma unui monolog - confesiune , accentul cade pe
ideea de CREAȚIE , care ordonează conținutul prin vectorii de sens ai cuvintelor poetice , în
patru serii semantice : -- cuvinte care descriu sau sugerează SPAȚIUL CREAȚIEI , cu
elementele de ATMOSFERĂ asociate celor două dimensiuni : spațiul interior în prima strofă ,
respectiv spațiul exterior în strofa a doua ; -- cuvinte care denumesc INSTRUMENTELE
CREAȚIEI , cu o simbolistică asociată demonicului ; -- cuvinte care se referă la FAPTUL DE A
CREA ; -- și nu in ultimul rând , cuvinte care sugerează CONDIȚIA ARTISTULUI .

CE AU ÎN COMUN TOATE ACESTE ELEMENTE ALE PROCESULUI CREATOR ?

E vorba despre NECONVENȚIONAL , ANTITRADIȚIONAL , ANTIROMANTIC ca trăsătură
comună .
* Imaginea NECONVENȚIONALĂ a SPAȚIULUI CREAȚIEI : cuvinte precum "tencuială" , "firidă
goală" , "întuneric" descriu un spațiu bizar dacă îl raportăm la imaginea tradițională a creației ;
atributele senzoriale ale imaginii , evidențiate prin acumulare , intensifică o stare și o
atmosferă : umezeală , întuneric , izolare și implicit , suferință a actului de creație ; prin
corespondență în planul senzațiilor asociate unor stări și unei atmosfere , prinde contur
reprezentarea exteriorului : întuneric și ploaie , atribute augmentate prin repetiție , întărind și
starea de durere ( "mă durea mâna" ) . DOUĂ POSIBILE VALENȚE ALE SPAȚIULUI CREAȚIEI se
impun prin asocierile contextuale de sensuri : -- celula unui deținut , lăsat pradă demonilor ( și
aici legătura se stabilește în contextul mai larg al volumului , a cărui prefață lirică este chiar
această poezie ) ; -- chilia unui schimnic ( călugăr ) , pentru care scrisul în recluziune poate
deveni un act de exorcizare , semnificație actualizată în virtutea referințelor biblice pe care le
conține poezia ( " taurul" , "leul" , "vulturul" , animale simbolice asociate numelor a trei
Evangheliști -- Luca , Marcu și Ioan ) . Redus la extrem , spațiul neconvențional al creației este
spațiul recluziunii și al închiderii care obturează lumina , un spațiu al singurătății absolute , în
care artistul este lăsat asupra propriilor puteri și demonii . SPAȚIUL ESENȚIALIZAT AL
CREAȚIEI , SPAȚIUL PROFANIZAT .

* Imaginea NECONVENȚIONALĂ a INSTRUMENTELOR CREAȚIEI : în locul grațioasei pene și al

banalului condei , eul creator folosește un instrument la fel de bizar precum este locul în care
creează . E vorba despre UNGHIA DE LA MÂNA STÂNGĂ . Este sugerată o "explicație" în egală
măsură stranie și șocantă : "Când mi s-a tocit unghia îngerească / Am lăsat-o să crească / Și
nu a mai crescut / Sau nu o mai am cunoscut ." Ne aflăm în plin regim al BIZARULUI , al
ANORMALITAȚII asumate drept definiții ale frumosului artistic . MÂNA REPREZENTATĂ CA O
GHEARĂ CARE SE STRÂNGE DE DURERE , DECI MÂNA DEFORMATĂ devine expresia
DIFORMULUI , A DISONANȚELOR care incită imaginația artistică . În contextul referințelor
biblice din text și în virtutea unor semnificații culturale mai largi , simbolul mâinii stângi este
echivalent cu DEMONICUL .

NOUA CREAȚIE SE NAȘTE CHINUITOR ÎN REGIMUL NEGATIV AL INSPIRAȚIEI , ASOCIAT

TENEBRELOR ȘI DEMONICULUI . "Puterile" artistului sunt acum "neajutate" de Dumnezeu . De
fapt , ne aflăm în plin REGIM SUBVERSIV AL CREAȚIEI CARE ESTE SCRISĂ "ÎN POFIDA" , adică
prin opoziție față de arta grandilocventă și față de ideea romantică a inspirației divine care
guvernează creația .
"Sunt stihuri fără an . / Stihuri de groapă , / De sete de apă / Și de foame de scrum / Stihurile
de-acum ." Cele cinci versuri așezate în centrul monologului poetic definesc metaforic
INSOLITUL PRODUS AL CREAȚIEI . Sunt metafore plasticizante , metafore ce concretizează
abstractul , metafore care sugerează deopotrivă stranietatea creației și a realității din care
creația s-a născut pentru a propune o provocatoare redefinire a frumuseții artistice , o lărgire a
sferei frumosului ce recuperează în poezie urâtul . Lumea închisorilor este în afara
sentimentului temporalității ( "fără an" ) , la marginea de întuneric a socialului ( "groapă" ) , în
regimul descompunerii și al morții ( "scrum" ) , dar păstrând setea de viață , de ideal , speranța
și visul ( "sete de apă" ) . În acest infern a coborât poetul pentru a crea , descoperind în urât și
în demonic noile dimensiuni ale frumosului artistic .

* Imaginea NECONVENȚIONALĂ a ARTISTULUI este implicită în contextul descris . Eul

arghezian își asumă DAMNAREA , adică abandonarea lui de către Dumnezeu o dată ce își
asumă condițiile noii creații . Repetarea de trei ori a negației "nici" în enumerația care
sugerează compararea eului artistic cu Evangheliștii ( "Cu puterile neajutate / Nici de taurul ,
nici de leul , nici de vulturul / Care au lucrat împrejurul / Lui Luca , lui Marcu și lui Ioan ")
întărește regimul minor , negativ al noii poezii : aceasta nu mai este expresia harului
dumnezeiesc și a inspirației . Artistul nu mai este , ca la romantici , un mijlocitor al grației
divine . El este "blestemat" , singur în experiența esențială pe care și-o asumă , el a coborât în
Infern pentru a scoate la lumină diformul , bizarul , anormalul , respingătorul ca noi valențe ale
frumuseții în poezie . Singurătatea artistului este aici sinonimă cu absența lui Dumnezeu , un
Dumnezeu pe care nu îl mai imploră să se arate , așa cum se "întâmpla" în Psalmii lamentării :
"Tare sunt singur , Doamne , și pieziș..." . LIRICUL ESTE PROFANIZAT , DUMNEZEU NU MAI
EXISTĂ AICI .

* În seria VERBELOR CREAȚIEI remarcăm , în altă ordine de idei , strania alăturare a verbului A
SCRIE cu verbul A SE SILI , implicând efortul chinuitor al creației . Această asociere ( "m-am
silit să scriu" ) care întărește surpriza semantică produsă de sintagma "(cu ) unghiile de la
mâna stangă" , marchează concluzia confesiunii poetice din FINALUL poeziei . POEZIA
FLORILOR DE MUCIGAI ESTE RODUL SINGURĂTĂȚII "BLESTEMATE" A ARTISTULUI ,
SUFERINȚĂ A TUTUROR SUFERINȚELOR , IMAGINEA EMBLEMATICĂ A NOII FRUMUSEȚI .

3. RECEPTAREA CRITICĂ A POEZIEI "FLORILOR DE MUCIGAI"

NICOLAE BALOTĂ ( "Opera lui Tudor Arghezi" ) DESPRE POEZIA "FLORILOR DE MUCIGAI" :
"Opusă transfigurării , ca o antiestetică , estetica acestor Flori de mucigai reprezintă
echivalentul unui avangardism iconoclast . O poziție anti- conștient adoptată , se
demonstrează în antilirismul , antiromantismul , antipurismul , antiestetismul vădite în acest
ciclu , ca și în valorile poetice de subversiune pe care ni le revelează , valori precum urâtul ,
grotescul , monstruosul , trivialul , macabrul , atrocele etc. Ca un manifest al antiartei
avangardiste , Flori de mucigai se mărturisește a fi scrise în pofida , ca o scriere de mâna
STÂNGĂ . Se poate desprinde în aceste poezii un subtext subversiv la adresa sacrosanctei
arte ca atare . Însăși poetica transfigurării , a harului unit cu sensualul , pare abolită acum .
Renunțarea la har , înainte de toate . Animalele emblematice ale inspirației Evangheliștilor nu
prezidează poezia aceasta antitestamentară . (În "Testament" , din volumul "Cuvinte potrivite" ,
poetul definea creația ca rod al inspirației divine , "slova de foc" ) . Inspirația e refuzată .
Părăsirea este starea firească în care se consumă actul poematizării . Poetul se recunoaște
părăsit , adică lăsat asupra sa , în voia propriilor puteri . Poetul nu se mai vrea mijlocitor , canal
al grației ; nimic cultic în verbul său . Sacrul nu este negat , el NU ESTE . VERBUL POETULUI
ESTE CU DESĂVÂRȘIRE PROFAN . ACT POETIC DE PROFANIZARE A LIRISMULUI . Poetul
scriind aceste flori maligne , prezența sa este aceea a unui CRONICAR AL INFERNALIILOR .
Primele versuri trimit spre o dublă scriitură : aceea exorcizatoare a inscripțiilor schimnicului în
chilia goală și aceea invocatoare a demonilor recluziunii întemnițatului din celulă . Ostentativă
înlocuire a artei grandilocvente cu o artă ce se mulțumește , naiv sau ironic , să zgârie
tencuiala . Poezie a damnării , nu însă a unui poet damnat . Nimic din masca damnatului --
romantic ori post- romantic -- în chipul Naratorului din "Flori de mucigai" . Desigur , scoborârea
în infern este o experiență orfic -poetică esențială . Poetul FLORILOR DE MUCIGAI a ajuns la
zid , la peretele de firidă care închide și dincolo de care nu sunt decât nimicul și tenebrele .
Coborârea spre "cele de jos" , spre infernalii , este experiența crucială a poeziei moderne -- de
la Blake , prin Poe , Baudelaire , la Rimbaud . Cu toate că florile de mucigai sunt culese dintr-o
excursie ad inferos , poetul nu se constituie pe sine un damnat . Căutând pe Dumnezeu , a
întâlnit Diavolul în calea lui . Pierzând unghia îngerească a lăsat să-i crească o unghie
demonică , de la mâna STÂNGĂ . Cu aceasta va scrie pe întuneric și în singurătate , poezia
FLORILOR DE MUCIGAI . Recluziunea , această suferință a tuturor suferințelor , este situația
însăși a poetului scriind în firidă goală . Univers strâmtat la extrem , ermetic , al monahului
scrib ca și al robului , monadă fără ferestre în spațiu . Experiența infernului începe prin aceea a
închiderii în firida goală , austeră , a monologului esențial . Închiderea merge împreună cu
întunericul și singurătatea . Zidul firidei separă de izvorul oricărei surse de lumină , dragoste ,
artă , virtuți , familie , rod , comunitate . Întunericul e osândă la întuneric , e obturarea oricărei
deschideri spre lumina de dincolo . Singurătatea este de asemenea cea esențială , a omului
părăsit , închis , din care purced toate singurătățile . Cel închis , singur , în întuneric , pradă
anxietăților , este lăsat asupra sa . Nu are nicio consolare , niciun animal mistic - inspirator . El
nu se mai posedă , e posedat , e pradă demoniei."

4 . CUM DEMONSTRĂM CARACTERUL MODERNIST AL POEZIEI

*** comentăm poezia din perspectiva esteticii urâtului : noua condiție a poeziei și a poetului ;
facem legătura cu Baudelaire ;

*** comentăm trăsăturile limbajului poetic din perspectiva discursului modernist : -- marea
diversitate lexicală , combinarea contextuală a termenilor din registre stilistice diferite , din
zone variate ale vocabularului ( termeni din limba populară , arhaisme, neologisme ) :
"tencuială" , "firidă" , "stih" , "(ploaia) bătea" , "ghiară" ;
-- surpriza semantică reprezentată de metafore , metafore cu atât mai insolite cu cât este mai
mare distanța semantică între termenii asociați : "stihuri de groapă" , "( stihuri ) de sete de
apă" , "( stihuri ) de foame de scrum" , "unghia îngerească" , "flori de mucigai" ;
-- folosirea sugestiei metaforice ca tehnică de a comunica mesajul ;
-- ambiguitatea metaforică , dar și ambiguitatea decurgând din crearea în poezie a unor
simboluri plurivalente ;
-- forma prozodică NECONVENȚIONALĂ prin mărimea inegală a strofelor .