SUGESTII PENTRU ANALIZĂ.

( 1 ) "Plumb" este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Bacovia; ea a dat și titlul
primului său volum; de altfel, e chiar textul care deschide volumul. Poezia ar fi fost citită în
1903, la cenaclul lui Macedonski. În esență, reprezintă o emblemă a universului poetic
bacovian.

( 2 ) "Plumb" poate fi citită ca poezie de atmosferă, dar și ca poezie metafizică, expresie a

singurătății și a vidului, a golului existențial. Textul creează o atmosferă, o stare de apăsare,
de melancolie și dezolare, și, totodată, impresia de ermetism mai ales în strofa a doua ( apar
reprezentate entități nedefinite, gesturi nemotivate ). Se poate observa că starea e doar
SUGERATĂ, exprimată indirect prin tehnica simbolistă a CORESPONDENȚELOR : textul nu
cuprinde niciun termen abstract de prezentare explicită a depresiunii, a angoasei etc. Totul se
deduce din descrierea cadrului exterior în primul catren, dar și a comportamentului, atitudinii
eului poetic în primul și al doilea catren. Decorul artificial funerar din primul catren devine
REPREZENTAREA STĂRII INTERIOARE, în virtutea corespondențelor ce se instituie între spațiul
din afară și interioritatea eului poetic, amândouă, atât lumea exterioară, cât și lumea interioară
fiind puse sub semnul simbolic generalizator al plumbului. Trebuie remarcată și ACUITATEA
SENZORIALĂ, ( "era vânt", "era frig" ), ca modalitate specific simbolistă, a eului poetic de a
intra în relație cu spațiul exterior, dar și ca formă de a amplificare a stării lirice.

( 3 ) Tehnica simbolistă a REPETIȚIEI realizează SIMBOLUL POETIC CENTRAL, devenind un

mijloc de exprimare intensificată a stării poetice. Repetiția este o formă de insistență.
Simbolul plumbului, creat prin repetarea de trei ori, în fiecare strofă, a cuvântului "plumb",
( reliefat și în titlu ), este un SIMBOL PLURIVALENT. ( Prin repetiție, cuvântul "plumb" devine
cuvânt - cheie și laitmotiv ). Se produc efecte de SIMETRIE în structura discursului poetic,
deoarece cuvântul "plumb" este reluat de fiecare dată în poziția sintactică de atribut în cadrul
sintagmelor nominale, precum și în aceeași poziție sintactică la nivel de enunț poetic ( de
patru ori, se află în rimă ). În prima strofă, sintagmele în care "plumb" apare ca determinant
atributiv sunt, cel puțin în aparență, DENOTATIVE ( "sicriele de plumb", "flori de plumb",
"coroanele de plumb" ); aceste sintagme devin METAFORICE în cea de-a doua strofă ( "amorul
meu de plumb", "aripile de plumb" ). Determinantul care se repetă - "de plumb" - e un fel de ax
al transformării, prin posibilitatea de a fi înțeles în sens atât propriu, cât și figurat.
DAR CARE SUNT SEMNIFICAȚIILE SIMBOLULUI ȘI CUM AJUNG SĂ SUGEREZE STAREA
POETICĂ? În contextele poetice devin semnificative, prin repetarea cuvântului, mai multe
dintre trăsăturile substanței : CULOAREA CENUȘIE, GREUTATEA ( de aici, sugestia de
apăsare ), UTILIZAREA FUNERARĂ, VALOAREA CONVENȚIONAL MAGICĂ ( DE SIMBOL AL LUI
SATURN, DECI AL MELANCOLIEI ). Nu trebuie ignorată nici SONORITATEA ÎNCHISĂ a
cuvântului : cuvânt monosilabic, vocala închisă "u" încadrată de câte două consoane.
Contextele creează aceste semnificații ale simbolului, iar repetiția impune, prin insistență,
starea poetică : apăsare, melancolie, dezolare etc., care este astfel SUGERATĂ, nicidecum
definită, explicată ori explicită.

( 4 ) Poezia produce impresia de mare SIMPLITATE A FORMEI, dar și de INTENSITATE A UNEI

OBSESII. Procedeele de construcție care creează aceste efecte sunt REPETIȚIILE : întâi de
toate, repetiția lexicală parțială ( reluarea cuvântului - cheie "plumb" ), în al doilea rând,
repetiția sintactică, PARALELISMUL SINTACTIC ( de exemplu : "Stam singur în cavou... Și era
vânt // (...) Stam singur lângă mort... Și era frig..." ). Iese din schema paralelismului sintatic al
doilea emistih din al doilea vers al celei de a doua strofe ( "Și-am început să-l strig - " ).
EMISTIH = jumătate de vers, după cezură ( pauza ritmică de la jumătatea versului ).

( 5 ) A doua strofă cuprinde mai multe AMBIGUITĂȚI, ea corespunzând reprezentării lumii

interioare. Nu e evidentă legătura între "amorul meu de plumb" și "mort" : cele două entități pot
fi diferite sau identice ; nu se poate stabili cu certitudine nici cui aparțin "aripile de plumb" . O
interpretare posibilă ar fi aceasta : exprimarea metaforică din primul vers al celui de al doilea
catren sugerează GOLUL SUFLETESC prin lipsa iubirii, stare amplificată de încercarea
disperată de comunicare, a cărei expresie devine strigătul potențat de singurătate. În plan
simbolic, textul poate fi redus la o reprezentare a spațiului închis, în care PLINUL
MATERIALIZAT , ( PLUMBUL ), CREEAZĂ SENZAȚIA DE VID, INTENSIFICĂ STAREA DE GOL.
Metafora finală - "atârnau aripile de plumb " - care este o metaforă - oximoron, sugerează
anularea oricărei încercări de eliberare ori de ascensiune spirituală. Este astfel, tratată prin
NEGAȚIE, tema simbolistă a elevației, a ascensiunii spirituale.

( 6 ) Toate verbele din discursul poetic sunt folosite la IMPERFECT, cu excepția verbelor din
emistihul ce sparge și schema paralelismului sintatic ( "Și-am început să-l strig" ). Imperfectul
formează astfel un cadru pe care se proiectează singura construcție cu perfectul compus : "Și-
am început să-l strig". Reliefat prin acest efect de contrast, strigătul poetic poate fi înțeles ca
act de pură expresie lirică sau ca încercare de comunicare, izvorâtă din neliniștea, poate chiar
angoasa singurătății .

( 7 ) RIMA MASCULINĂ, menținută pe tot parcursul poeziei, marchează puternic prin accent
finalul fiecărui vers. ( RIMĂ MASCULINĂ = accentul cade pe ultima silabă a cuvintelor aflate în
rimă. ) Ca orice POEZIE SIMBOLISTĂ, poezia mizează și pe EFECTE SONORE create prin
atenția acordată combinațiilor de sunete din cuvinte. MIZA ESTE DUBLĂ : PE DE O PARTE ,
EUFONIA ( MUZICALITATEA ), PE DE ALTĂ PARTE, EXPRESIVITATEA SUNETELOR ASOCIATE
STĂRILOR INTERIOARE PRIN CEEA CE SE CHEAMĂ SIMBOLISM FONETIC. Domină rimă
nazalizată, conținând grupuri de consoane - " - umb", " - ânt" - , întreruptă doar de rima " - ig" ( în
versurile 6 și 7 ). De observat că toate vocalele din rimă - u, â, i - sunt sunete închise. Sugestia
de închidere și de vibrație surdă este în corespondență cu starea poetică dominantă în text.