Plumb

de George Bacovia

„Plumb” de George Bacovia este poezia ce deschide volumul cu același

nume, volum apărut în 1916. Textul aparține simbolismului printr-o serie de
trăsături specifice, dintre care se evidențiază cultivarea simbolului „plumb,”
cultivarea cromaticii gri-cenușiu sugerată prin repetarea același simbol, existența
corespondenței dintre planul exterior și cel interior, al sentimentelor și prin
muzicalitatea realizată prin laitmotivul „plumb”. Sugestia, vagul și clarobscurul,
alături de spleen-ul existențial sunt elemente prezente în această poezie
reprezentativă pentru creația lui George Bacovia.

Titlul textului devine și simbolul dominant al acestuia, fiind format din

patru consoane grele (p, l, m și b) și dintr-o vocală închisă, toate aceste sunete
sugerând apăsarea, greutatea spațiului claustrant.

Tema operei se concentrează asupra condiției poetului condamnat la

singurătate, care trăiește într-o lume incapabilă să-l înțeleagă. Sentimentul
dominant este așadar unul de singurătate, de tristețe apăsătoare, de atmosferă
sufocantă. (Ambele strofe ale poemului susțin această temă a claustrării, a
condamnării la singurătate, prin plasarea într-un spațiu exterior marcat de
semnele morții, dar și a celui interior, în care chiar și sentimentele devin de
plumb.) Analizând viziunea autorului despre lume, elocventă este mărturisirea
poetului care, într-un interviu, menționa faptul că: „în amestec[…] plumbul dă un
precipitat galben. Galben este culoarea sufletului ars. Sufletul meu este galben.”
George Bacovia își declara așadar viziunea pesimistă asupra lumii, în care
suferința și tristețea devin note caracteristice.
 Lirismul este unul de tip subiectiv, susținut de apariția mărcilor lexico-
gramaticale ale eului liric: verbe la persoana I „stam, „am început” sau de adj.
pron. posesive „meu” din construcția „amorul meu.”

Discursul liric este structurat pe două catrene construite pe paralelism

sintactic, căci ambele strofe se deschid cu verbul „dormeau”, precum și pe
principiul corespondenței dintre planul exterior și cel interior, al sentimentelor.
Astfel, în strofa întâi regăsim elemente specific cadrului exterior, elemente ale unui
decor funerar precum cavoul, sicriele de plumb, coroanele de plumb: „Dormeau
adânc sicriele de plumb/Și flori de plumb și funerar vestmânt.” Cadrul spațial este
unul închis, sufocant, un spațiu în care eul liric se simte claustrat. Repetarea
motivului „plumb” de trei ori în cele patru versuri realizează atât sugestia
cromatică dominantă, cât și muzicalitatea oferită de laitmotiv, trăsătură specifică
esteticii simboliste. Decorul este static, singura senzație de mișcare fiind dată de
vântul care produce scârțâitul coroanelor de plumb și care conferă textului o
muzicalitate disonantă (neplăcută): „Și scârțâiau coroanele de plumb.”

Strofa a doua debutează sub semnul spațiului interior, al sentimentelor:

„Dormea întors amorul meu de plumb". Lumea iubirii, a trăirilor se transformă
într-un spațiu pietrificat, asemeni lumii exterioare. Metafora „dormea întors"
sugerează moartea, acel somn „veșnic cu fața spre apus.” Chiar și florile, atribut
prin excelență al frumuseții, capătă înfățișare de plumb, în timp ce verbul „a striga”
transmite dorința eului poetic de a stabili o legătură cu cei din jur, fapt care nu mai
este posibil însă, fiindcă într-o lume închisă, solitară, nimeni nu mai răspunde
acestui strigăt: „Și-am început să-l strig/Stam singur lângă mort”. Frigul, izolarea
sunt elemente specifice poeziei simboliste, dar obsedante în lirica bacoviană.
„Aripile de plumb" devin de asemenea o metaforă sugestivă pentru ideea de
moarte, zborul nemaifiind posibil, aripile primind greutatea plumbului și oprind
orice tentativă de zbor, de evadare. Poezia nu oferă niciun indice temporal clar, dar
întreaga atmosferă a textului conferă senzația unui cadru nocturn, apăsător.

Lirica bacoviană se remarcă prin expresivitatea specifică ce

individualizează acest text liric. La nivel prozodic, poezia se structurează pe două
catrene, cu măsura de zece silabe şi rimă îmbrățișată, în timp ce la nivel stilistic se
observă prezența metaforelor create în jurul cuvântului „plumb” ("coroanele de
plumb, flori de plumb”), dar și a epitetului „funerar vestmânt" , care conturează un
spațiu al morții, al nemișcării. Întregul univers poetic este dominat de imagini
artistice vizuale, („stam singur lângă mort"), excepție făcând imaginea auditivă:
„scârțâiau coroanele de plumb", care produce aceea muzicalitate disonantă specific
bacoviană. Din punct de vedere cromatic, textul este dominat de nuanțe de gri-
cenușiu, sugerate de laitmotivul „plumb". Remarcabil este, pentru expresivitatea
discursului liric, nivelul fonetic care se impune prin prezența masivă a consoanelor
grele, apăsătoare (p, b, m, l), care conturează spațiul claustrant și creează senzația
de apăsare, fapt anunțat încă din titlu. La nivel morfologic se pot identifica o serie
de verbe(dormea, stam), însă preponderent statice, excepție făcând verbul „a
scârțâi", care imprimă şi senzații auditive textului. Nivelul lexical aduce câmpul
semantic dominant al morții, justificat de prezența cuvintelor: „sicriele, cavou sau
mort" .

Opinie. Ex:....creația bacoviană are o temă și o viziune specifică, unică, fiind

văzută ca o poezie a singurătății, a izolării, a claustrării. Este o poezie a unei
sensibilități aparte. // „Plumb” de George Bacovia este o sinteză a gândirii poetice,
a viziunii unice a acestui poet convins de faptul că uneori sufletul uman primește
ceva din atributele plumbului. /Sau: Poezia este un text esențial pentru simbolismul
interbelic, text care aduce un lirism unic, inconfundabil și care propune noi trăiri
artistice.