Cronica Bălenilor

„Mare şi întunecat nor şi plin de fulgere şi de trăsnete au căzut pe Ţara Românească cu

Şărban-vodă carele, ca cu neşte trăsnete, cu răotatea lui au spart şi au dezrădăcinat
nenumarate case de boiari şi de slujitori şi de săraci şi pă mulţi i-au omorît cu multe
feliuri de cazne şi i-au sărăcit cu multe feliuri de pedepse (...). Ci dar, pentru păcatele
oamenilor, sau pentru alte judecăţi, care singur Dumnezeu ştie, au luat Şărban-vodă
domniia Ţării Rumâneşti. (...) De acestea multe făcea Şărban-vodă, care de s-ar fi scris
câte una, pare-mi-să că n-am avea hârtie să le rânduim toate – că de om nicicum nu-i
era milă, ca de o pasăre; îndată îl omoriia; ori de au avut vreo pizmă pă dânsul den
boiarii lui, ori de i s-au părut ceva bănuială pă cineva, ori l-au pârât cineva, precum
mulţi oameni răi sunt în Ţara Rumânească, îndată, fără întrebare, fără judecată, îi
omoriia tirăneşte. Pentru dăjdi, ce să zic?! Care mai înainte, fără cât ştiu foarte bine, că
în anul dentâi au luat den ţară 2000 de pungi de bani, iar al doilea 3000, al treilea şi mai
mult – cît răsuflu boierii, slujitorii, birnicii nu mai avea: ci bătuţi, căzniţi în toată
vremea, îşi vindea moşiile, ţiganii, viile şi tot ce avea, de le cumpăra Şărban-vodă şi ai
lui, iar săracii plîngea şi pliniia tot ce le cerea că era legaţi de stîlpii ce era înfipţi în
puşcărie, înăuntru şi afară de-i bătea cumplit: pă boiari, pă căpitani, pă slujitori – pîn i-
au sărăcit pă toţi: şi, care cum scăpa umplea ţărîle, care nu murea de bătăi sau de
necazuri”.

Letopiseţul Cantacuzinesc
„Aicea semănăm povéstea a unor boiari răi, ce au fost în zilele lui Matei-vodă, anume:
Ghinea vistierul, ce i-au zis Ţucala şi Radul armaşul, ce i-au zis Vărzariul. Că domnind
Matei-vodă foarte bine şi cu pace şi făcând multe bunătăţi, pân' la 16 ani din domniia
lui, precum scrie înapoi, la a lui istorie, iar diavolul neiubitoriul de neamul omenesc,
cercând, precum iaste obiciuit, ca să strice numele acelui domn bun, găsit-au dar pre
acéste 2 vase réle. Că Ghinea era grec, lăcătar, de la Rumele, şi încă de mic îşi dobândi
şi această poreclă, ce-i zic Ţucala, adecă olariu. Că olariul dincătro-i iaste voia, dintr-
acolo-i pune mănuşa. Aşa zicea şi acel Ghine, că încătro-i va fi voia, într-acolo va
învârti roata şi va lua plata. Era şi căsătorit aicea în ţară, cu casă la sat la Brătişani, pre
Olteţ, ot sud Romanaţi. Acesta încetişor, spre ascuns, ca un diavol, cerca pre Matei-
vodă zicându-i: "Dă ţi-e voia să faci bani mulţi, fă-mă vistier mare, şi vei cunoaşte mult
folos, că-ţi voi face bani mulţi şi te vor ferici multe ţări". Atuncea şi Matei-vodă plecă-
şi urechea şi-l făcu vel-vistier, dându-i toată puterea în mâna lui. Atuncea el aiave îşi
arăta toată răutatea şi să făcu ca un lup, trimiţând în toate părţile de pradă şi pre mari, şi
pre mici, fără nici o dreptate şi făr' de nici o milă. Şi când era la postul cel mare, nu
mergea ca creştinii, la bisérică, ce şădea la gazdă de făcea socoteală banilor şi-i băga în
ladă. Şi să lăudă că scrie toată socoteala ţării pre o unghie; şi măsură cu cotul în toate
părţile.
Décii cu acéste avănii şi drăcii, făcut-au lui Matei-vodă bani mulţi, avuţie rea, de
Mamon. În loc de slavă şi de fericirea ce să lăuda că va să facă domnu-său, el îl ocărî şi-
i strică numele cel bun; asemănându-se Iudii, că el iubi pre argint şi urî pre domnu-său,
Isus Hristos.
Iară Radul armaşul era de moşie rumân. Şi tată-său era grădinariu de vérze la Ploeşti.
Pentru acéia numele său s-au poreclit de i-au zis Vărzariul. O, rea sămânţă au fost, că
nu s-au făcut varză bună, ci de mic au răsărit fiiul dracului. Deci cu reaoa a lui slujbă,
ce să învăţase încă din copilărie, ajuns-au la Matei-vodă vel-armaş, pre vrémea ce era şi
Ţucala vel-vistier. Acesta era om îndrăcit şi făr' de ruşine şi iubitor a vărsa sângele
oamenilor. Început-au a-şi arăta veninul asupra săracilor, că să lăsa că un şarpe mânios,
de muşca pre unii şi pre alţii. Şi pre cine afla că era cu ceva putere, el le arunca prihană
şi năpăşti, şi le lua tot ce avea. Nu scăpa de el nici boiariu, nici călugăr, nici neguţător,
nici nimeni. Pre unii omora la casa lui şi le ascundea trupurile în gunoaie, iar pre alţii îi
purta pren târg, tăindu-le urechile şi nasurile, arunca-i pren ocne. De frica lui îşi lăsa
casele şi moşiile, şi fugea. Toţi ţipa şi să cutremura, şi nimenea nu le putea folosi; puţini
scăpa de la el neprădaţi, ca de la un pârjol. Că el, ca un drac, numai ce tuşia şi arunca cu
buzduganul în sus, şi cine-l auziia să ascundea de glasul lui. Şi fiind el atâta de sângerat,
nici pre atâta nu s-au lăsat, ci-l îndemnă dracul de sămănă vrajbă mare, ca un fecior de
grădinariu, între Matei-vodă şi între Vasilie-vodă şi între Racoţi, craiul Ardealului,
zicând cătră unul şi cătră altul multe minciuni şi cuvinte ficlene, pân-i-au prilăstit şi au
plămădit pizma mare în mijlocul lor. Şi pentru acéste spurcate ale lui fapte, vărsat-au
mult sânge şi robii din dăstul. Şi au căzut asupra acestor 3 ţări limbi streine, de le-au
călcat şi le-au prădat cum au fost mai rău, precum la istoriia lui Matei-vodă toate sunt
scrise. Pentru acéia trimise Dumnezeu la acei 2 oameni răi plată degrab. O, slugi réle ca
celea să fie de 3 ori anathema! Că cu al lor sfat rămase domnul cu nume rău şi cu
scandelă: şi având avuţie, să răsipi ca prahul. Şi ţara încă să pustii. Da-vor seama de
toate ce au făcut înaintea înfricoşatului judeţ al domnului nostru Isus Hristos‟.

Stolnicul Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Rumâneşti:

„Această dară scădere mare şi jale doar într-acest norod al neştiinţei şi al
nevrerei să-l înveţe fiind, iaste pricină, de astăzi, nu numai de râsul altora şi de ocară
suntem, ci şi orbi, muţi, surzi suntem de lucrurile şi faptele celor mai de demult ce într-
acest pământ s-au întâmplat şi s-au făcut, cari de nevoie încă le era şi ne iaste a le şti,
pentru ca să putem şi traiul vieţii noastre a tocmi“.