📒

Model și variabilitate în cultură

data @November 16, 2021

Caracterul modelat și variabil

Privind cultura ca întreg putem vorbi de o cultură a umanității, despre universalitatea
culturii, dar și despre o serie de culturi particulare.

Cultura umanității
Cultura umanității este mai curând, un model abstract care sintetizează, care reține
elemente ale culturilor particulare. Toate aceste culturi particulare, diferențiate în timp și
spațiu se regăsesc în această cultură unică a umanității, definită prin a fi un sistem, o structură
coerentă de elemente corelate și care se auto-reglează. Decurge de aici, caracterul modelat al
culturii. Acest caracter îi dă culturii coerență și stabilitate, ceea ce asigură conservarea
structurilor și a valorilor constitutive. Cele mai importante structuri, numite elemente tari sau
elemente ferme sau elemente stabile sunt limba, relațiile de rudenie, riturile de trecere, modul
de structurarea a timpului (început, sfârșit, sacru etc.) și a spațiului (centrul, marginea,
limitele).

Culturile particulare

Model și variabilitate în cultură 1

 În ciuda acestei unități, în marea cultură a lumii, a umanității există un număr considerabil de
culturi particulare, rezultate ale proceselor care au loc la nivelul culturii universale și care
sunt favorizate de stabilitatea modelelor. O limbă nu se schimbă radical, neologismele
nereprezentând nicăieri pondere procentuală esențială. Relațiile de rudenie nu vor renunța
niciodată la principiul exogamic (motivele sunt diverse: de la cele genetice până la cele
economice). Înnoirile, transformările, mutațiile care au loc la nivelul fiecărei culturi îi asigură
acesteia continuitatea, rezultat al jocului perpetuu dintre persistență și schimbare, dintre
tradiție și inovație. Aceasta este dialectica prin care este guvernată relația dintre modele și
procese.

Între factorii care contribuie la diferențierea culturilor se numără: factorul natural (mediul),
factorul demografic (uman) și factorul istoric (timpul). Niciunul dintre acești factori nu
trebuie și nu poate fi absolutizat, fiecare și toți împreună punându-și amprenta asupra unei
culturi, fie că este locală, fie că este națională. Este de la sine înțeles că habitatul natural se va
regăsi în ocupații, unelte, arhitectură, reprezentări mitologice ale grupului uman respectiv,
fiind diferențe semnificative între cultura populațiilor de șes și cea a populațiilor de munte,
între cultura populațiilor din deșert și a celor de pe malul mării. Factorul demografic
(comunități mici sau mari, sedentare sau nomade, de agricultori sau păstori) precum și cel
istoric (cuceritori, războaie, revoluții) își au și ele rolul lor în trasarea liniilor de demarcație
dintre diferitele culturi.

Stadialitatea culturii
Chiar dacă acceptăm sau nu punctul de vedere evoluționist, trebuie să admitem că pe scara
timpului, la nivelul culturii, fie luată în totalitate, fie luată în particular, se pot identifica niște
trepte, niște stadii. Primele cărți de antropologie culturală au stabilit că omenirea a trecut prin
trei stări: sălbăticia, barbaria și civilizația. Încă din secolul al XIX-lea, am fost obișnuiți să
gândim în termeni de evoluție. Fără a accepta teza evoluției, se poate admite că fiecare
cultură în parte și cultura umanității a parcurs mai multe etape: de la cele mai vechi (cultura
primitivă) până la cele mai noi (cultura postmodernă, postindustrială, cultura de
consum, cultura mass-media).

Cultura primitivă
Prin cultură primitivă s-a înțeles atât cultura primilor oameni, a ființelor umane aflate la
începutul existenței omului ca om, cât și cultura primitivilor contemporani ai noștri (adică
a acelor grupuri umane aflate într-un stadiu de evoluție tehnologică similar sau comparabil cu
cel al oamenilor din Paleolitic și Neolitic). Cultura celor dintâi, a primilor oameni se poate
reconstitui prin cercetări de paleoantropologie sau de arheologia preistoriei, în timp ce cultura

Model și variabilitate în cultură 2

 primitivilor din zilele noastre a fost studiată la fața locului, pe măsură ce europenii, călători și
misionari, conchistadori la început și etnologi după aceea, au descoperit noi și noi civilizații.
Comparându-i cu cultura din care proveneau, acești conchistadori, călători, misionari i-au
numit pe aceia primitivi sau sălbatici, așa cum vechii greci îi numeau pe cei cu care intrau în
contact barbari. Astfel, sub aspectul structurilor economice și sociale în care s-au dezvoltat,
aceste culturi zise primitive sunt specifice stadiilor timpurii ai culturilor umane.

Cultura primitivă nu s-a dovedit a fi o cultură rudimentară. Studiată cu atenție, s-a dovedit a
fi chiar greu de înțeles pe alocuri, deci având un grad de complexitate care nu ar putea
alimenta semantic ideea de primitivism. În societatea primitivă, tradiția culturală este destul
de simplă pentru a fi conținută în cunoștințele adulților, iar manierele și morala sunt
organizate după un model foarte bine stabilit. Transmiterea acestor cunoștințe și principii
morale se făcea în mod organizat,ritual și inițiatic. Procesul ritual de inițiere marca trecerea
de la vârsta copilăriei la cea a maturității și scoaterea individului de sub tutela maternă și
cooptarea lui în lumea bărbaților. De aceea, cultura primitivă poate fi considerată un fel de
laborator în care noi putem să studiem diversitatea instituțiilor umane pentru a afla răspunsul
referitor la specificul tipului cultural local și al umanității în general. Reținem de aici
trăsăturile culturii primitive care sunt: utilitarismul, funcționalismul, pragmatismul.
Aceste trăsături caracterizează și cultura populară. O altă trăsătură care caracterizează cele
două tipuri de cultură este oralitatea, cultura primitivă fiind o cultură non-literată (în general,
nu cunoaște scrisul), iar informația se transmite eminamente oral, pe când cultura populară
transmite informația oral, dar poate cunoaște și scrisul. Și atunci vorbim despre o oralitate
primară (în cazul culturii primitive) și o oralitate secundară (în cazul culturii populare).

De asemenea, cele două se diferențiază prin situarea lor în timp, cultura primitivă precedând
cultura populară, aceasta din urmă evoluând paralel cu toate formele evoluate de cultură
scrisă.

Cultura populară

Model și variabilitate în cultură 3