TEMA 3

FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

1. Organizarea procesului de învăţământ

1.1. Formele de organizare a procesului de învăţământ

Formele de organizare a procesului de învăţământ reprezintă structura

organizatorică, adică cadrul de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice formale şi
nonformale, ansamblul modalităţilor specifice de realizare a procesului de învăţământ.

Clasificarea formelor de organizare a procesului de învăţământ:

După ponderea activităţii frontale, de grup sau individuale:

- activităţi frontale: predomină activitatea desfăşurată cu întreaga clasă de elevi;
- activităţi de grup: predomină activitatea desfăşurată cu grupuri de elevi;
- activităţi individuale: predomină activitatea desfăşurată individual, sarcinile de învăţare
sunt individuale.

După strategia didactică predominantă:

- activităţi care utilizează strategii de comunicare: predomină metodele didactice de
comunicare (dezbateri, expunerea, explicaţia etc.);
- activităţi care utilizează strategii de cercetare: predomină metode didactice bazate pe
cercetarea elevilor (studiul de caz, descoperirea etc.);
- activităţi care utilizează strategii experimentale: predomină metodele didactice
experimentale (experimentul, proiectul, lucrări practice etc.);
- activităţi care utilizează strategii aplicative: predomină metode didactice aplicative
(lucrări practic – aplicative, modelarea etc.).

După locul de desfăşurare:

- activităţi organizate în mediul şcolar sub îndrumarea profesorului (în clasă, laboratoare,
ateliere, cabinete);
- activităţi organizate în mediul extraşcolar sub îndrumarea unor persoane specializate (în
teatre, muzee, case de cultură, tabere, cluburi, cercuri ştiinţifice etc.).

1
 După formele educaţiei cu care corelează:
- activităţi formale (realizate în şcoală în concordanţă cu normele şcolare);
- activităţi nonformale (realizate în cadre instituţionalizate altele decât şcoala în
concordanţă cu normele de organizare specifice). Acestea sunt:
 activităţi paraşcolare (activităţi care se desfăşoară în mediul socio-
profesional: inităţi economice, ştiinţifice, frime etc.);
 activităţi perişcolare (activităţi care se desfăşoară în mediul socio-cultural:
biblioteci, cluburi, muzee, case de cutură, cercuri şciinţifice etc.).
- activităţi informale (realizate aleatoriu, nedirijat, nesistematic în afara unui cadru
instituţionalizat).

Din punct de vedere al construcţiei curriculumului:

- activităţi curriculare (organizate în funcţie de cerinţele curriculumului şcolar – truchi
comun sau curriculum la decizia şcolii);
- activităţi extracurriculare (organizate în funcţie de opţiunile cadrului didactic şi ale
elevilor, neprevăzute în curriculum-ul şcolar – sebări, excursii, vizite etc).

1.2. Organizarea procesului de învăţământ pe clase şi lecţii

Caracteristici:
- activitatea didactică se realizează cu colective de elevi;
- există o anumită perioadă de şcolarizare şi personal calificat;
- elevii sunt grupaţi pe clase, în funcţie cu vârsta cronologică (unde este cazul, se ţine cont
şi de vârsta mentală, nivelul de pregătire al elevului);
- trecerea elevilor de la un an la altul se realizează pe baza promovării (în funcţie de
rezultatele obţinute);
- conţinutul instructiv – educativ este structurat pe discipline de învăţământ / teme,
repartizat pe cicluri şcolare şi pe ani de studiu, conform planului de învăţământ;
- conţinutul disciplinelor / temelor este stabilit prin programe pentru fiecare an de studiu, şi
împărţit pe unităţi de conţinut / subteme / capitole;
- programul şcolar este organizat pe an şcolar având o structură proprie fiecărui sistem de
învăţământ (semestre, trimestre);
- programul unei zile se desfăşoară pe baza unui orar şcolar;
- procesul de instruire se realizează cu toţi membrii clasei prin lecţii şi forme de organizare
alternative.

2
 Organizarea procesului de învăţământ pe clase şi lecţii presupune respectarea a trei
aspecte psihopedagogice:

a. Gruparea elevilor pe clase (constituirea clasei de elevi)

Clasa de elevi reprezintă o grupare de elevi cu un anumit grad de omogenitate
determinat de gruparea elevilor după următoarele criterii:
- vârstă cronologică – clasa reuneşte elevi care au aproximativ aceaşi vârstă cronologică;
pot apărea însă diferenţe de vârstă de 1-2 ani între elevi (amânare, îmbolnăvire, repetarea
clasei etc);
- particularităţi psihofizice comune specifice nivelului de dezvoltare ontogenetic,
caracteristic diferitelor vârste (vezi profilul psihologic al fiecărei vârste);
Deşi există aceste caracteristici comune specifice vârstei, copiii se deosebesc prin
caracteristici individuale cu influenţă foarte mare asupra performanţelor şcolare
(dezvoltarea intelectuală, starea de sănătate, capacitatea de efort şi de învăţare);
- nivel de pregătire apropiat (pregătire anterioară, nivel de dezvoltare a deprinderilor şi
priceperilor etc.);
Cu cât diferenţele dintre membrii clasei sunt mai mari, cu atât nivelul de eterogenitate
la nivelul clasei creşte. Practic, activitatea didactică se realizează cu clase de elevi eterogene.
Din acest considerent, pentru asigurarea performanţelor şcolare sunt utilizate diferite
modalităţi de realizare a activităţii didactice cu clase de elevi eterogene:
- îmbinarea activităţii didactice cu întrega clasă cu activităţi adaptate la necesităţile unor
grupuri de elevi (activităţi de recuperare cu elevii care au dificultăţi de învăţare, activităţi
de pregătire intensivă a elevilor cu aptitudini, activităţi de aprofundare în domenii de
cunoaştere distincte);
- îmbinarea activităţilor de dirijare cu momente de muncă independentă;
- alternarea activităţilor frontale cu cele organizate pe grupuri şi cu cele individuale;
- diferenţierea sarcinilor de lucru din punct de vedere al dificultăţii şi volumului de muncă;
- stimularea ajutorului reciproc dintre elevi.

b. Desfăşurarea procesului de învăţământ pe lecţii

Lecţia reprezintă forma principală de organizare a activităţii didactice cu clase de
elevi eterogene.

3
 Lecţia reprezintă activitatea comună a profesorului cu elevii clasei în vederea
realizării unor obiective instructiv – educative determinate în funcţie de care se predau
conţinuturi didactice şi se organizează activităţi de învăţare ale elevilor.

c. Parcursul şcolar ale elevilor

Parcursul şcolar ale elevilor se referă la evoluţia acestora de-a lungul unei perioade de
şcolarizare (ciclu şcolar / an şcolar) caracterizată prin performanţele şcolare obţinute de elevi
în raport de obiectivele instructiv-educative vizate pe termen lung / scurt.

2. Lecţia ca modalitate fundamentală de organizare a procesului de învăţământ

2.1. Definire
Lecţia reprezintă:
- termenul provine din latinescul lego, legere şi înseamnă lectură cu voce tare a unui
manuscris important, citire din manual, memorare de texte de către elevi;
- forma principală în care se organizează şi se desfăşoară activitatea profesorului cu clasa
de elevi;
- reprezintă un demers didactic unitar care vizează realizarea unor obiective instructiv-
educative, are un anumit tip de conţinut, presupune o modalitate specifică de interacţiune
elev – educator, un cadru metodologic şi instrumental adecvat şi un mod de evaluare.
- este „o entitate de învăţământ, care este ceva mai mult decât o formă sau un cadru de
organizare, căci presupune mecanisme şi legităţi de structurare şi funcţionare ce trebuie
bine cunoscute” (Cerghit, 1983, p. 14);
- este formă organizatorică principală de realizare a predării – învăţării – evaluării, care
presupune derularea unor etape / evenimente / momente / secvenţe didactice, ce
intercorelează şi se potenţează reciproc; acestea sunt specifice tipului de lecţie;
- vizează realizarea unor obiective instructiv – educative;
- are un conţinut didactic ordonat logic în unităţi de conţinut;
- presupune realizarea unei înlănţuiri de secvenţe didactice, strategii didactice, a unor
moduri de lucru ale profesorului cu elevii;
- prezintă o structură determinată (faze, etape, secvenţe ale lecţiei) în funcţie de obiective,
tipul de lecţie etc.;

4
 Facem precizarea că lecţia desemnează activitatea fundamentală de organizare a
procesului de învăţământ realizată în învăţământul preuniversitar, începând cu ciclul
primar.
În limbajul educaţional este utilizat termenul de „activitate didactică” în cazul
activităţilor cu preşcolarii.
Din acest considerent, acolo unde se impun diferenţele conceptuale în
prezentarea informaţiilor vom face distincţie între lecţie şi activitate didactică.

2.2. Structura lecţiei / activităţii didactice

Demersul didactic al desfăşurării lecţiei / activităţii didactice cuprinde următoarele
etape / momente /secvenţe (Gagne, Briggs, 1977, p. 138):
Captarea atenţiei presupune pregătirea unei stări de concentrare, de interes necesare
receptării / înţelegerii conţinuturilor învăţării, având rolul de a dirija elevii spre ceea ce
urmează a învăţa.
Modalităţi de realizare: elemente de problematizare, de noutate, de surpriză, folosirea
unor materiale didactice ilustrative, ghicitori, scurte poezii, jocuri–exerciţiu, calcul mintal,
cântece preferate de copii, executarea unor exerciţii psihomotrice etc.
Reactualizarea conţinuturilor învăţate anterior presupune reactualizarea „ideilor
ancoră”, „cunoştinţelor – ancoră” cu scopul de a facilita înţelegerea noilor cunoştinţe,
aplicarea în situaţii noi a cunoştinţelor învăţate anterior, formarea unor noi deprinderi.
Acest moment contribuie la sporirea motivaţiei pentru învăţare şi facilitează transferul
de la o activitate la alta.
Enunţarea obiectivelor şi a temei (subiectului): este recomandabil să se realizeze în
termeni cât mai clari şi convingători, pe înţelesul copiilor.
Contribuie la captarea atenţiei şi a curiozităţii, la angajarea conştientă a elevilor în
realizarea sarcinilor de învăţare.
Dirijarea învăţării / prezentarea noului conţinut, a sarcinilor de învăţare include
intervenţiile educatorului menite să conducă la realizarea obiectivelor propuse.
Modalităţi de realizare: solicitări verbale adresate elevilor sub forma întrebărilor prin
intermediul cărora ei sunt stimulaţi să efectueze operaţii de identificare, denumire,
comparare, seriere, ierarhizare, descriere, explicare etc.
Intensitatea dirijării, adică frecvenţa intervenţiilor educatorului, variază în raport cu
vârsta copiilor, cu nivelul dezvoltării intelectuale, cu natura cunoştinţelor, deprinderilor şi
atitudinilor ce urmează a fi asimilate, cu momentele lecţiei etc.

5
 Prezentarea conţinutului învăţării se realizează prin combinarea celor trei tipuri de
modalităţi (Bruner, 1970):
 acţională (activă) care presupune contactul direct, nemijlocit al elevului cu materialul
nou, ceea ce-i oferă posibilitatea de a-l examina direct şi concret prin intermediul
simţurilor;
 iconică (mijlocită) care presupune substituirea realităţii prin imagini sau ansambluri de
imagini figurative şi grafice ce redau aspecte inaccesibile sau greu accesibile unei
percepţii obişnuite;
 simbolică care se realizează prin intermediul limbajului şi a altor sisteme de semne
convenţionale cu ajutorul cărora realitatea este redată într-o formă abstractizată, desprinsă
de percepţia directă a realităţii, dar făcând apel la ea.
Obţinerea performanţei este momentul în care sunt atinse obiectivele operaţionale
propuse
Se realizează prin activităţi independente ale elevilor – frontale, individuale sau pe
grupe în care li se formulează sarcini de învăţare (să caute, să aşeze, să ilustreze, să ordoneze,
să deseneze, să enumere, să povestească, să scrie, să reproducă etc.).
Asigurarea feed – back-ului (conexiunii inverse) are rol în reglarea şi autoreglarea
comportamentului elevilor care pot afla măsura în care au fost îndeplinite sarcinile didactice
şi de a compara rezultatele activităţii cu modul de activitate prezentat de către educator.
Se realizează verbal (aprobare, dezaprobare) sau nonverbal (gest, atitudine
aprobatoare sau de respingere) sau prin raportarea răspunsurilor copiilor la un model oferit de
către educator (analiza lucrărilor în cazul activităţilor plastice, activităţilor practice).
Evaluarea rezultatelor presupune măsurarea şi aprecierea performanţelor în învăţare
şi se face prin raportarea rezultatelor obţinute la obiectivele operaţionale stabilite în prealabil.
În învăţământul primar aprecierea se realizează prin calificative acordate pe baza
descriptorilor de performanţă punând în evidenţă progresele elevilor faţă de rezultatele
anterioare. În învăţământul preşcolar aprecierea se realizează calitativ prin diferite forme de
recompense acordate copiilor.
Modalităţi de realizare sunt diverse (fişele de evaluare, rezolvarea de exerciţii ).
Asigurarea /intensificarea retenţiei şi transferului se referă la sedimentarea şi
integrarea rezultatelor învăţării în structuri cognitiv-acţionale din ce în ce mai cuprinzătoare.
Retenţia înseamnă fixare, întipărirea cunoştinţelor şi deprinderilor; ea se poate realiza
atât în etapa reactualizării cât şi în dirijarea învăţării şi obţinerea performanţei ca fixare pe

6
parcurs precum şi în ultima parte a lecţiei ca retenţie finală, axată pe elementele esenţiale ale
temei.
Transferul se realizează prin utilizarea conţinuturilor într-un alt context decât cel în
care a fost prezentat (aplicarea în practică a conţinuturilor teoretice, concretizarea
conţinuturilor abstracte, transferul dintr-un domeniu în altul etc.).
Momentele (evenimentele) instruirii sunt general valabile pentru toate tipurile de activităţi
didactice, dar numărul lor poate fi diferit de la o activitate la alta, alegerea şi ordonarea lor
realizându-se în funcţie de sarcina didactică şi de obiectivele propuse. Ordonarea lor este
flexibilă, suplă, fiind concepută astfel încât să asigure condiţii optime învăţării.