Sunteți pe pagina 1din 1

Soare (Barbu) Narcisa Nicoleta

Conversie PIPP, anul I, grupa B

Tema nr. 7

A. Precizați specia folclorică în care se încadrează produsul cules de dumneavoastră și motivați


apartenența acestuia la specia respectivă.

B. Este importantă recuperarea fondului spiritual? De ce?

A. Textul cules de mine este o Sorcovă. Aceasta aparține genului liric și se încadrează în
literatura populară propriu-zisă. Folclorul literar în versuri cuprinde texte ritualice şi de
ceremonial destinate copiilor, așadar Sorcova reprezintă o poezie de urare, însăși textul
său fiind asemeni unei vrăji prin care se transmite vigoare, sănătate, belșug,
prosperitate și tinerețe gazdelor. Versurile sunt scurte, au rimă împerecheată și sunt
ritmate putând fi cântate, iar cuvintele folosite aparțin fondului lexical principal al
limbii române, fiind pe înțelesul tuturor.

B. Consider că aceste creații sunt foarte importante pentru specificul poporului


nostru, iar copiii ar trebui să le cunoască de mici pentru a le transmitere la rândul lor.
Astfel tradițiile nu se vor pierde și fiind transmise prin viu grai conținutul lor se poate
îmbogăți. De asemenea Sorcovele sunt valoroase și prin conținutul lor moral,
reflectând bunătatea românilor din totdeauna.

S-ar putea să vă placă și