,,Plumb” REPERE

George Bacovia

ANUL PUBLICĂRII –
PERIOADA –
CURENTUL –
2SCENE (temă)
a.
b.
b.

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Și flori de plumb și funerar veștmânt --
Stam singur în cavou... și era vânt...
Și scârțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, și-am început să-l strig --
Stam singur lângă mort... și era frig...
Și-i atârnau aripile de plumb.

Introducere
S-a spus despre George Bacovia că este un simbolist de tip special, că nu este un simbolist
pur, ci unul ,,primitiv” (Nicolae Manolescu), în sensul în care el a renunţat la procedeele sofisticate
ale curentului literar simbolist. A cultivat un limbaj mai ,,realist”. A încercat o ,,depoetizare a
poeticului”. Și-a creat un univers liric propriu.
Poezia ,,Plumb” deschide volumul omonim, apărut în 1916 şi reprezintă o emblemă a
universului poetic bacovian. Motivul solitudinii apăsătoare, ușor de remarcat, la nivel textual,
devine un element central, recognoscibil în majoritatea poeziilor.

BACALAUREAT - SUBIECTL AL III-LEA 1

 Opera autorului
George Bacovia este unul dintre cei câțiva mari poeți români din prima jumătate a secolului
douăzeci, remarcabil prin capacitatea de a sintetiza, într-o operă poetică destul de restrânsă, aproape
toate temele și modalitățile de expresie ale unui curent literar, simbolismul. De la un volum la altul,
începând cu ,,Plumb” (1916) și continuând cu ,Scântei galbene” (1926), ,,Cu voi…”
(1930), ,,Comedii în fond” (1936), ,,Stanțe burgheze” (1946), temele fundamentale ale
simbolismului se conturează, se nuanțează și se amplifică, până la conturarea unui univers poetic
inconfundabil în peisajul liricii românești moderne.

Încadrarea în curentul și perioada specifice –BELE ÉPOQUE, SIMBOLISM

Prin definiție simbolismul este Curent literar și artistic apărut în Franța, la sfârșitul secolului
al XIX-lea, ca reacție împotriva parnasianismului, promovând folosirea simbolurilor în creația
artistică. Numele curentului a a fost dat de poetul Jean Moréas care, în anul 1886, a publicat
articolul-manifest ,,Le Symbolism”, iar mentorul grupării simboliste, constituite tot în anul 1886, a
fost poetul Stéphane Mallarmé. Coordonatele simbolismului sunt expuse sugestiv în
poezia ,,Corespondențe” de Charles Baudelaire, în ,,Arta potică” a lui Verlaine, dar și în ,,Plumb”.
În România, curentul simbolist s-a conturat în perioada ce poartă numele de Belle époque.
Ca repere orientative pentru această perioadă au fost stabiliți anii 1889 (moartea lui Eminescu), ce
marchează finalul epocii Marilor clasici și 1916 (anul intrării României în Primul Război Mondial).
Perioada se caracterizează prin progrese tehnologice deosebite, generate de optimismul fără de
margini al oamenilor vremii. Simbolismul evidențiază tocmai starea ce se opune acestei stări
generale, evidențiind neîncrederea și neliniștea ce aveau să se concretizeze într-un prim eveniment
istoric de proporții al istoriei moderne.
Textul poetic bacovian, publicat la finele Belle époque se înscrie în lirica simbolistă prin:
tehnica repetiției. Astfel, substantivul ,,plumbˮ se repetă de șase ori, de-a lungul textului (de trei ori,
în fiecare stofă), iar verbul predicativ ,,a dormiˮ (,,dormeauˮ, ,,dormeaˮ) este reluat simetric, în
fiecare dintre cele două catrene, conferind o muzicalitate obsesivă.
De asemenea, cromatica este una tipic simbolistă. ,,Plumbulˮ și contextul spațial al cavoului
îmbracă întregul univers liric în monocromie. Griul invadează totul, sugerând lipsa luminii, a
speranței și, totodată, a perspectivei.
De asemenea, cromatica este una tipic simbolistă. ,,Plumbulˮ și contextul spațial al cavoului
îmbracă întregul univers liric în monocromie. Griul invadează totul, sugerând lipsa luminii, a
speranței și, totodată, a perspectivei.

BACALAUREAT - SUBIECTL AL III-LEA 2

 Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se
circumscriu esteticii simboliste. Asemenea stări sufletești nelămurite, confuze, sunt transmise pe
calea sugestiei. Sugestia este folosită drept cale de exprimare a corespondențelor între planul
exterior şi cel interior, prin cultivarea senzațiilor diverse (vizuale, auditive, tactile).
Cultivarea simbolului este o altă caracteristică a curentului. Simboluri recurente ale operei
bacoviene, precum: plumbul, cavoul, somnul organizează discursul liric şi conferă ambiguitate prin
plurivalenţa semnificaţiilor.
Poezia bacoviană depăşeşte, însă cadrul simbolismului, fiind apreciată de critica mai
recentă ca aparţinând modernităţii: ,,Bacovia aparţine unei faze mai târzii a simbolismului, în care
se insinuează treptat pastişa şi se presimte un modernism mai acut, scindat” (Rodica Zafiu, Poezia
simbolistă românească).

Viziunea despre lume

În ,,Plumb”, viziunea este fără ieşire, nemetafizică, întrucât textul hiperbolizează starea de
singurătate, obsesia deplinei izolări şi presimţirea morţii, a mineralizării, a neantului. O mărturisire
a lui G.Bacovia dezvăluie semnificaţiile pe care poetul le dă cuvântului plumb identificat cu
galbenul, care potenţiază spleen-ul, stare specifică simboliştilor: ,,În plumb, văd culoarea galbenă.
Compuşii lui dau precipitat galben. Temperamentului meu îi convine această culoare…Sufletul ars
este galben. Galben este culoarea sufletului meu”, concretizându-se încă o trăsătură simbolistă,
prezenţa culorilor ca motive literare.
………………………………………………………………………………………………..
.……………………………………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………….
…………………………….…………………………………………………………………….
………………………………….……………………………………………………………….
……………………………………….………………………………………………………….
…………………………………………….…………………………………………………….
………………………………………………….
………………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………

Titlul

BACALAUREAT - SUBIECTL AL III-LEA 3

 Format dintr-un substantiv cromatic - ,,Plumb”, titlul conţine două consoane explozive ,,p”
şi ,,b” în poziţie simetrică, traducându-se greutatea, (plumbul fiind metalul cu cea mai grea masă
moleculară), apăsarea sufletească. Acestea încadrează vocala închisă ,,u”, potenţându-se ideea de
anulare a evadării şi sonanta ,,m” ce dă tonul de cântec de moarte, premergător somnului şi morţii.
Termenul ,,plumb” invadează toate registrele lexicale: flori, sicrie, coroane, amor, aripi,
convertindu-se într-o metaforă-simbol. Repetiţia obsedantă a lexemului, prezent de-a lungul creaţiei
lirice de șase ori, participă la constituirea muzicalităţii interioare a lucrării.

Tipul de lirism
Poezia se realizează ca un monolog liric al unui eu ,,fantomatic”. Lirismul subiectiv este
redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivităţii: persoana întâi a verbelor ,,stam”, ,,am
început” și persoana I a adjectivului posesiv ,,(amorul) meu”.

Compoziția
Compozițional, textul este alcătuit din două catrene construite pe baza aceluiași substantiv
comun: ,,plumb”. Realizate în paralelism, cele două strofe corespund celor două planuri ale
realităţii: realitatea exterioară (cimitirul) şi realitatea interioară simbolizată de sentimentul generic
al iubirii (erotice ori pentru poezie), a cărui invocare se face cu disperare. Realizată preponderent
din imagini vizuale, poezia exploatează stările şi emoţiile produse de elementele decorului funerar,
ce transmit o stare interioară: vidul sufletesc, angoasa existenţei. Astfel că, între planul exterior şi
cel interior se stabilesc o serie de corespondenţe.
Prima strofă debutează cu versul incipit: ,,Dormeau adânc sicriele de plumb”, care
cuprinde două simboluri obsedante ale liricii lui G.Bacovia, sicrie şi plumb, ce conduc la
identificarea câmpului lexico-semantic al morţii, ca şi verbul la imperfect cu determinare adverbială
,,dormeau adânc”, menit să accentueze motivul somnului (moartea privită ca pe un somn adânc).
Verbul aduce prima reluare a titlului ,,plumb”, cuvânt plasat la final de vers pentru a sugera
închiderea, imposibilitatea evadării.
Semnificaţiile cuvântului ,,plumb” se construiesc pe baza corespondenţelor dintre planul
subiectiv/uman şi planul obiectiv/cosmic. Ca element anorganic, sugerează mineralizarea, moartea.
Culoarea gri a metalului poate reda tristeţea, monotonia, plictisul, spleen-ul, angoasa, cenuşiul vieţii
cotidiene, mediul meschin; răceala-lipsa de viaţă, absenţa sentimentelor, singurătatea. Plumbul este
şi un metal saturnian, ce sugerează melancolia grea, fiind o substanţă utilizată la sigilarea sicrielor,
în anumite circumstanţe indicând limitarea, izolarea totală, imposibilitatea evadării.

BACALAUREAT - SUBIECTL AL III-LEA 4

 Prima secvenţă lirică surprinde astfel, elemente ale cadrului spaţial închis, apăsător,
sufocant, în care eul poetic se simte claustrat: un cavou, simbolizând universul interior, şi în care
mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele decorului funerar
sunt: ,,sicriele de plumb”, ,,vestmântul funerar”, ,,flori de plumb”, ,,coroanele de plumb”, artificii
funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie.
Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingăşie şi de frumuseţe-florile, este marcată de
împietrire. Vântul este singurul element care sugerează mişcarea, însă produce efecte reci, ale
morţii, sugerate auditiv: ,,Şi scârţâiau coroanele de plumb”.
Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de dispariţia/moartea
afectivităţii: ,,Dormea întors amorul meu de plumb”. Eul liric priveşte sentimentul ca un spectator,
se imaginează pe sine învăluit în ,,aripi de plumb” care presupun un zbor în jos, căderea surdă şi
grea, moartea.
…………………………………………………………………………………………………
.……………………………………………………………………………….
………………………...………………………………………………………………………….
……………………………..…………………………………………………………………….
…………………………………...……………………………………………………………….
………………………………………..………………………………………………………….
……………………………………………..…………………………………………………….
…………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………………………
Încercarea de salvare este iluzorie:,,Şi-am început să-l strig”. Ambiguitatea poetică este
produsă prin multiplele semnificaţii pe care le poate primi epitetul ,,dormea întors”,
metafora ,,aripile de plumb” sau lexemul ,,mort” (în versul ,,Stam sigur lângă mort”, termenul din
domeniul funebru poate conota înstrăinarea de sine, alienarea, ca reacţie la absurdul existenţei).
Expresia spaimei de moarte, a senzaţiei de vid sufletesc, a singurătăţii se realizează, dincolo
de aglomerarea elementelor decorului funebru (viziunea lumii ca un imens cimitir), prin două
imagini auditive: în prima strofă, verbul cu efect imitativ, strident, din versul ,,Şi scârţâiau
coroanele de plumb”, sugerează dezacordul eului cu lumea, dizarmonia; în strofa a doua, strigătul
sugerează spaima de neant a fiinţei, iar verbul la persoana I, singular accentuează întoarcerea spre
planul subiectiv ,,Şi-am început să-l strig”.

BACALAUREAT - SUBIECTL AL III-LEA 5

 Elementele naturii primordiale frigul şi vântul, produc, în poezie, disoluţia materiei şi
sugerează percepţia prin senzaţii tactile a vidului sufletesc. De altfel, sursele expresivităţii, sugestiei
şi ale ambiguităţii se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.

La nivel fonetic, cuvântul ,,plumb” sugerează o închidere a spaţiului. În restul poeziei,

predomină vocalele [o], [i], [u], dând sentimentul golului existenţial, al absenţei, al vidului lăuntric.
Sonorităţile lugubre sunt obţinute prin aglomerarea consoanelor dure: [b], [p], [m], [n], [s], [ş], [t],
[ţ].
La nivel lexical, se remarcă prezenţa cuvintelor din câmpul semantic al morţii: sicriu,
cavou, funerar, coroană, mort, modalitate a insistenţei, dar şi cale de reducere a numărului de
lexeme din text. Repetarea obsesivă a acelorași cuvinte, inclusiv în rimă, are ca efect monotonia,
senzaţia de limitare.
La nivel morfologic, se remarcă prezenţa verbelor, în majoritatea lor statice. Timpul
imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanenţa unei stări de angoasă: ,,dormeau”, ,,stam”,
început de vers, iar acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea în dicţionar, li se reduce
intensitatea mişcării. Cele două verbe, la perfect compus- ,,am începutˮ şi, respectiv, la conjunctiv-
,,să strigˮ sugerează disperarea eului, atunci când conştientizează că întreg universul este cuprins de
atmosfera sumbră a morţii. Actul de a striga dobândeşte o valoare simbolică.
Verbul ,,a fi”, impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic, în construcţii care
sugerează trecerea de la planul obiectiv, ,,era vânt”, la planul subiectiv, în a doua strofă, percepţia
lumii fiind realizată prin senzaţii, ,,era frig”. Verbul al treilea din prima strofă se remarcă prin elipsa
verbului ,,a fi” cu sens existenţial: ,,Şi flori de plumb şi funerar vestmânt”, conturând o imagine,
statică.
La nivel sintactic, textul este alcătuit din propoziții principale, independente, coordonate
prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea, se remarcă topica inversă, cu subiectul
postpus: ,,Dormeau adânc sicriele de plumb”; ,,Dormea întors amorul”.
La nivel stilistic, se remarcă prezenţa simbolului central plumb, asociat metaforelor: ,,flori
de plumb”, ,,coroanele de plumb”, ,,aripile de plumb”, fiecare dintre acestea adâncind starea de
melancolie, de răceală, potenţând decorul funerar. Astfel, poezia este ilustrativă pentru economia de
mijloace specific bacoviană, în privinţa limbajului poetic şi a registrului stilistic.
În ceea ce priveşte prozodia, poezia ,,Plumb” este riguros construită, sugerând prezenţa
morţii, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrăţişată, măsură fixă de 10 silabe, iambul alternând cu
amfibrahul. Rima masculină susţine accentuarea puternică a finalului fiecărui vers, iar repetarea
aceluiaşi cuvânt ,,plumb” în rimă susţine gradarea obsesiei. Elementele prozodiei clasice, care

BACALAUREAT - SUBIECTL AL III-LEA 6

produc muzicalitatea exterioară sunt valorificate pentru a conferi şi o muzicalitate interioară, dată şi
de repetiţii, paralelism şi pauze.

Relații de simetrie și opoziție

Tensiunea lirică, specifică oricărui text este generată de gestionarea relaţiilor de opoziţie şi
simetrie. Relaţia de opoziţie se stabileşte între prima secvenţă şi cea de-a doua prin prezentarea a
două planuri diferite: realitatea exterioară şi cea interioară. Simetria se realizează prin repetarea
constantă a termenului simbol-plumb. Acesta este întâlnit constant în primul, al doilea şi ultimul
vers al strofelor, prin cele două imagini auditive, concretizări ale sonorității disonante așa cum era
definită de Hugo Friedrich, dar și prin reluarea verbului, cu valoare simbolică ,,a dormiˮ.

Concluzie
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului şi a corespondenţelor,
zugrăvirea stărilor sufleteşti de angoasă, de spleen, poezia ,,Plumb” se încadrează în estetica
simbolistă. Receptată de critica mai recentă ca o poezie ce are drept trăsături de profunzime,
sentimentul de vid, de solitudine, viziunea descompunerii universale, această creaţie a lui G.
Bacovia are capacitatea de a exprima golul, negaţia înt-un stil simplu și concis.

Bibliografie
1. BĂRBOI, Constanţa: Dicţionar de personaje literare. Bucureşti: Editura Criss Cezar, 1993.
2. COLUMBAN, M.H.: Literatura română-Cartea definitivă. Bucureşti: Editura Art, 2011.
3. COSTACHE, Adrian: Limba şi literatura română-manual pentru clasa a-XI-a. Bucureşti:
Editura Art, 2007.
4. ERCEANU, Ninușa: Textul literar. Bucureşti: Editura Art, 2005.
5. PAICU, L: Literatura română-eseul. Bucureşti: Editura Art, 2009.
6. SOARE, Hadrian: Limba şi literatura română-clasa a X-a. Piteşti: Editura Carminis, 2007.
7. SOARE, Hadrian: Limba şi literatura română-clasa a XI-a. Piteşti: Editura Carminis, 2007.
8. STĂNCIOI, Mădălina: Literatura română-eseuri și analize literare. Brașov: Diversitas,
2005.

BACALAUREAT - SUBIECTL AL III-LEA 7