FORMATUL

INSTRUCȚIUNILOR
Prezentare de Ermurache Camelia
Pentru a rezolva o problemă,
calculatorul trebuie să
cunoască în fiecare moment
atât operaţia pe care
urmează să o execute,
cât şi datele care
participă în operaţie.
Instrucţiunea calculatorului
reprezintă o succesiune d
e cifre binare prin care
se indică procesorului
operaţia de executat şi
amplasamentul (locul)
operanzilor.
 – instrucţiuni operaţionale, care efectuează
Tipuri de operaţii aritmetice şi logice asupra datelor
instrucțiuni specificate prin operanzi;
– instrucţiuni de transfer, care deplasează
informaţia între registre şi/sau locaţii fără a
modifica informaţia transferată;
– instrucţiuni de salt, care în urma verificării
unor condiţii modifică analiza şi execuţia
secvenţială a instrucţiunilor din program;
– instrucţiuni de intrare-ieşire care permit
comunicarea calculatorului cu exteriorul.
 OPERAȚIONALE
Instrucţiunile operaţionale prelucrează
datele păstrate în locaţiile memoriei interne
şi în registrele procesorului. Cele mai
cunoscute instrucţiuni ale acestei grupe
sunt cele care efectuează operaţiile
aritmetice de bază: adunarea, scăderea,
înmulţirea şi împărţirea.Instrucţiunile
logice de tipul ŞI, SAU, NU sunt
instrucţiuni operaţionale care acţionează
asupra poziţiilor individuale ale informaţiei
binare. În categoria instrucţiunilor
operaţionale întâlnim şi instrucţiuni de
tipul: şterge conţinutul unei locaţii sau al
unui registru, complementează conţinutul
unei locaţii, creşte cu o unitate conţinutul
unui registru etc.
DE TRANSFER
Instrucţiunile de transfer deplasează
informaţia dintre locaţiile memoriei interne,
între registre sau între locaţii şi registre
fără a altera conţinutul informaţiei
transferate. Instrucţiunea trebuie să
specifice explicit sau implicit adresa-sursă
şi adresa de destinaţie a transferului. În
timpul transferului şi după transfer,
informaţia din sursă rămâne neschimbată.
Cele mai uzuale instrucţiuni ale acestei
grupe sunt cele prin care conţinutul unei
locaţii trece într-un anumit registru,
registrul acumulator, precum şi
instrucţiunea de transfer invers: dintr-un
registru într-o locaţie a memoriei interne.
 DE SALT
Instrucţiunile de salt se utilizează pentru
modificarea ordinii de execuţie a
instrucţiunilor. În mod normal, instrucţiunile
unui program sunt analizate şi executate în mod
secvenţial, în ordinea în care sunt aşezate în
memorie. Această ordine poate fi schimbată cu
ajutorul instrucţiunilor de salt condiţionat sau
necondiţionat. Instrucţiunile de salt condiţionat
permit alegerea continuării programului pe o
anumită ramură, în funcţie de o condiţie de test
realizată. Folosirea instrucţiunilor de salt
condiţionat dau posibilitate utilizatorului să
introducă decizii logice în procesul execuţiei
programului. O instrucţiune de salt
necondiţionat conţine, în partea de adresă,
adresa instrucţiunii care va fi executată în
continuare.
DE INTRARE-IEȘIRE
Instrucţiunile de intrare-ieşire
permit comunicarea calculatorului
cu echipamentele periferice.
Echipamentul cu care se va efectua
operaţia de intrare-ieşire se
specifică în partea de adresă a
instrucţiunii. De regulă,
instrucţiunile de acest tip conţin atât
informaţii legate de natura
schimbului de date, adică
introducerea sau extragerea lor, cât
şi comenzi necesare funcţionării
corecte a periferiei. Tot în aceste
instrucţiuni se specifică şi registrele
sau locaţiile în care vor fi depuse sau
din care vor fi luate datele
respective.


Pentru a rezolva o problemă, în memoria

calculatorului trebuie să fie încărcate programul
respectiv şi datele de prelucrat. Programele
reprezentate în formă de succesiuni binare direct
executabile de calculator se numesc programe în
limbaj cod-calculator sau programe în limbaj
maşină.Elaborarea programelor în limbaj cod-
calculator este un lucru extenuant şi ineficient. Pentru
a simplifica procesul de elaborare a programelor, s-a
convenit ca instrucţiunile să fie scrise într-un limbaj
simbolic, denumitlimbaj de asamblare. În acest limbaj
codurile instrucţiunilor se reprezintă printr-un grup
de caractere astfel ales, încât să sugereze cât mai bine
natura operaţiei. Acest grup de caractere, de regulă
trei, este cunoscut sub numele mnemonica
instrucţiunii.
Adresele locaţiilor memoriei interne pot fi specificate prin
denumiri simbolice alese de utilizator, denumiri care
sugerează semnificaţia conţinutului locaţiilor respective. De
exemplu, locaţia 185, în care se va păstra numărul x, poate
fi notată prin X, locaţia 213 pentru numărul y se va nota
prin Y, locaţia 200, în care va fi depusă 171 suma x + y, se va
nota prin S. În limbajul de asamblare fragmentul de
program pentru adunarea numerelor x şi y va avea forma:


Translatarea constă în înlocuirea mnemonicii instrucţiunii

şi a adreselor simbolice prin şirurile binare respective.
Această înlocuire este făcută de un program special,
denumit program de asamblare sau asamblor. Limbajele
cod-calculator şi de asamblare sunt limbaje dependente de
calculator. Această dependenţă constă în faptul că
formatul, codurile şi mnemonica instrucţiunilor exprimă
structura internă a calculatorului. Programele elaborate în
aceste limbaje sunt cele mai scurte şi rapide, însă procesul
de programare necesită un mare volum de muncă.
Simplificarea procesului de programare se asigură prin
utilizarea limbajelor independente de calculator
(FORTRAN, BASIC, PASCAL, C etc.), în care operaţiile de
prelucrare şi tipurile de date nu sunt legate de
echipamentele calculatorului. Însă, cu regret, detaşarea
utilizatorului de structura internă a calculatorului
diminuează eficacitatea programelor respective.