EVALUARE SUMATIVĂ №2

Numele, prenumele studentului, grupa academică

1. Relatați despre noțiunea de bază bibliografică, identificați specificul și esența studiului

bibliografic (6 p.).
2. Clasificați principalele metode de cercetare și demonstrați utilizarea practică a acestora
în ştiinţa relaţiilor internaţionale (10 p.).
3. Proiectați obiectul de cercetare, problema, scopul şi obiectivele propriului studiu
ştiinţific. Decideți asupra importanței aspector grafice şi tehnice în elaborarea și perfectarea
tezei de licenţă (7 p.).

Matricea de specificație:

10 9 8 7 6 5 4 3 2 1
30-29 28-26 25-19 18-12 11-9 8-6 5-4 3 2 1

1. O bibliografie este o listă de lucrări (cum ar fi cărți și articole) scrise pe un anumit subiect sau
de un anumit autor.
Cunoscută și ca o listă de lucrări citate, o bibliografie poate apărea la sfârșitul unei cărți, raport,
prezentări online sau lucrări de cercetare. Elevii sunt învățați că o bibliografie, împreună cu
citările în text formatate corect, este crucială pentru citarea corectă a cercetării cuiva și pentru a
evita acuzațiile de plagiat. În cercetarea formală, toate sursele utilizate, fie că sunt citate direct
sau sintetizate, ar trebui incluse în bibliografie.
O bibliografie adnotată include un scurt paragraf descriptiv și evaluativ (adnotarea) pentru
fiecare articol din listă. Aceste adnotări oferă adesea mai mult context despre motivul pentru care
o anumită sursă poate fi utilă sau poate fi legată de subiectul în cauză.
Informațiile bibliografice de bază includ titlul, autorul sau editorul, editorul și anul în care ediția
curentă a fost publicată sau protejată prin drepturi de autor.
Dacă urmați sau intenționați să continuați cercetarea, bibliografia este poate cel mai important
element într-un exercițiu de cercetare. Fără bibliografie, lucrarea este în esență inutilă. Deși acest
lucru poate suna extrem, este adevărat că cercetarea fără verificarea faptelor este fără valoare.
Niciun profesor sau arbitru nu va accepta o teză sau o lucrare de cercetare fără citare, iar citarea
este incompletă fără bibliografie sau pagină de referință.

2. Printre principalele principii ale cunoașterii științifice există, cum ar fi adevărul și

aplicabilitatea în practică. Cu acest scop se fac toate descoperirile științifice moderne, cu ajutorul
cărora omenirea încearcă să-și facă existența cât mai ușoară posibil. Cu toate acestea, pentru a
face o descoperire științifică, este necesar să se folosească cu pricepere diferite metode de
cercetare științifică.
Principal metodele de cercetare științifică sunt împărțite în mai multe grupuri:
1) Metode filosofice generale care au cel mai larg scop.

2) Metodele științifice generale, bazate pe nume, sunt potrivite pentru orice știință, dar pot fi
aplicate numai la anumite niveluri de obținere a cunoștințelor științifice.

3) Metode speciale de cercetare științifică. În economie, sociologie, chimie și alte științe au

propriile lor speciale metodele de cercetare, permițând o funcționare mai competentă, cu
posibilități practice și date primite.

4) Tehnicile private sunt aplicabile în cazuri speciale, când se pune problema rezolvării unei
anumite probleme.

Metoda cercetării documentelor:

Analiza situaţiei presupune tuturor metodelor şi procedeelor cu caracter interdisciplinar folosite

pentru colectarea şi sistematizarea primară a materialului empiric. în aplicarea acestei metode la
Relaţiile Internaţionale le apare o particularitate: cercetătorul neoficial deseori n-are accesul liber
la izvoarele informaţiei obiective. Un mare rol aici îl joacă ideile regimului despre securitate şi
secretele statului.

Metoda comparaţiei:

Această metodă este generală pentru mai multe discipline. După afirmaţia lui B.Rasset şi
H.Stare, în ştiinţa despre relaţiile internaţionale această metodă a început să fie utilizată numai
din mijlocul anilor 60. cînd creşterea rapirdă a numărului statelor şi a altor actori internaţionali a
făcut această metodă posibilă şi foarte necesară. Avantajul principal constă în faptul căutării
trăsăturilor genrale, repetabile în domeniul Relațiilor Internaționale.

Metoda delfică:

Această metodă presupune discutarea sistematică şi controlată a problemei de cîţiva experţi.

Experţii aduc aprecierile sale asupra unui eveniment internaţional în organul central care le
generalizează şi sistematizează după ce din nou le oferă experţilor. Astfel de operaţiuni ne dau
posibilitatea constatării unor divergenţe în aprecierile menţionate în conformitate cu
generalizarea experţii sau fac corectări în aprecierile primare sau îşi întăresc poziţia şi insistă
asupra ei.
3. Scopul principal al tezei de licenţă este dezvoltarea abilităţilor de cercetare ştiinţifică şi
promovarea creativităţii şi abilităţilor independente de învăţare a studenţilor. Teza de licenţă
permite studentului de a demonstra că poate efectua în mod independent o analiză aprofundată a
unei situaţii problematice la o companie şi poate propune direcţii optime de soluţionare a
acesteia. Accentul este pus pe identificarea şi analiza detaliată a problemei, în acest scop,
studentul colectează informaţiile necesare din diferite surse disponibile la momentul cercetării.
După ce a analizat minuţios informaţiile, studentul formulează problema apoi desfăşoară o
activitate de cercetare pentru a găsi soluţiile optime. Teza de licenţă, de fapt, nu presupune
implementarea soluţiilor propuse. Elementele de cercetare în teza de licenţă sunt obligatorii. Prin
elaborarea tezei de licenţă , eu am realizat următoarele obiective:
 dezvoltarea abilităţilor de a integra teoria şi practica, rezolvând astfel probleme ce ţin de
diferite domenii ale economiei naţionale;
 analiza literaturii de specialitate şi a cadrului legislativ-normativ;
 aplicarea diferitor metode de cercetare;
 colectarea, procesarea şi analiza datelor;
 organizarea logică a ideilor;
 formularea corectă a argumentelor;
 planificarea şi implementarea conţinutului practic al tezei de licenţă;
 descrierea caracteristicilor şi trăsăturilor domeniului de activitate al entităţii/instituţiei;
 identificarea problemelor şi punctelor slabe aferente domeniului de cercetare;
 formularea şi aprecierea corectă a problemei propuse spre soluţionare în teza de licenţă;
 analiza aprofundată a problemei;
 determinarea locului şi nivelului problemei formulate în teza de licenţă, luând în considerare
informaţia actuală privind dezvoltarea domeniului de specializare;
 formularea sugestiilor şi recomandărilor concrete, argumentate privind dezvoltarea şi
perfecţionarea activităţii specifice domeniului;
 argumentarea metodelor de cercetare şi de calcul;
 argumentarea soluţiilor şi deciziilor adoptate.