O altfel de putere

Faptele Apostolilor 4:23-31

Lumea în care noi trăim este condusă prin putere: puterea celor mulţi, celor bogaţi, celor influenţi, celor
care controlează militar, politic şi economic ţările şi continentele acestei lumi. În fiecare om, din momentul în
care se naşte pe acest pământ şi până în momentul în care pleacă din această lume, există o dorinţă, o sete după
putere. Sunt oameni care ar da tot ce au pentru putere. Sunt oameni care şi-ar sacrifica sănătatea, familia, şi-ar
vinde chiar şi sufletul, pentru mai multă putere.
Această sete după putere nu-i ocoleşte nici pe creştini. Ea poate îmbrăca forme atât de subtile, încât unii
până şi-n biserică sunt măcinaţi de setea după putere. De aici apar partidele, certurile între fraţi, dezbinările şi
chiar rupturile. Fraţii nu mai pot sta împreună, nu se mai pot ruga sau nu se mai pot închina împreună, pentru că
duhul care-i conduce nu este un duh la unităţii, al dragostei frăţeşti sau alt smereniei, ci al dorinţei de putere şi
conducere.
În acest mesaj aş vrea să ne uităm în Cuvântul lui Dumnezeu şi să vedem învăţătura pe care o găsim aici
pentru această problemă care poate apărea în viaţa noastră, în familia noastră sau chiar în biserica noastră.

1. Două feluri de putere

Cred că realizăm fiecare dintre noi faptul că în lumea în care trăim există doar două feluri de putere: una
care înrobeşte, care deformează şi care distruge viaţa unui om, şi o alta care eliberează, care transformă şi care,
în cele din urmă înnobilează viaţa unui om. Cum vom putea să deosebim adevărata putere de cea falsă sau
invers? Cred că răspunsul este foarte simplu. Atunci când vom ştii foarte bine ce este şi cum este adevărata
putere, vom recunoaşte repede un fals.
Se spune despre specialiştii trezoreriei statului că, singurul lucru pe care îl fac în prima perioadă a
meseriei lor este să studieze în cele mai mici amănunte banii adevăraţi. Ei fac lucrul acesta în fiecare zi,
uitându-se doar la banii adevăraţi. După o perioadă de studiu în care au învăţat absolut totul despre bani, vor ştii
imediat să descopere banii falşi. De ce? Pentru că cunosc foarte bine semnalmentele celor adevăraţi, astfel că nu
mai pot fi păcăliţi.
Cred că acest lucru este adevărat şi în plan spiritual. Puterea falsă va fi recunoscută imediat de noi atunci
când vom cunoaşte foarte bine puterea adevărată, şi mai mult decât atât, atunci când vom fi îmbrăcaţi cu această
putere. Pentru a face o distincţie clară, radicală între cele două tipuri de putere, o vom numi pe una puterea
curată, iar pe cealaltă puterea murdară.
Care sunt originile celor două puteri? Puterea curată, cea adevărată, îşi are izvorul în Dumnezeu. Ea vine
de sus, şi este dăruită de Dumnezeu copiilor Săi care trăiesc o viaţă curată. Biblia ni-L descrie pe Dumnezeu ca
fiind Atotputernic. El are toată puterea atât în cer cât şi pe pământ sau sub pământ. Când citim Cartea profetului
Isaia, vedem subliniat acest adevăr al puterii lui Dumnezeu. Deschideţi vă rog la Isaia 1:24. Citim aici despre
„Puternicul lui Israel”. Este unul din Numele lui Dumnezeu din Biblie. „Puternicul lui Israel” (abîr Israel) este
nu numai Dumnezeul lui Israel, ci şi Dumnezeul nostru.
Aş vrea să reţineţi un aspect foarte important. Tot Isaia foloseşte foarte des un alt Nume al lui Dumnezeu
şi anume „Sfântul lui Israel” (kedoş Israel). Acest Nume apare de 29 de ori în cartea sa, prin aceasta fiind
subliniată sfinţenia lui Dumnezeu (vezi 1:4 „au dispreţuit pe Sfântul lui Israel”).
Aş vrea să asociaţi acum cele două Nume. Dumnezeu este Puternic şi Sfânt. Sfinţenia şi puterea merg
împreună. Puterea lui Dumnezeu se clădeşte pe sfinţenia lui Dumnezeu. Deşi ele sunt independente, Dumnezeu
fiind şi Sfânt şi Atotputernic, nu putem să nu facem această legătură între sfinţenie şi putere.
Acest Dumnezeu sfânt şi puternic a conferit o parte din puterea Sa primului om pe care l-a creat.
Deschideţi vă rog la Geneza 1:27, 28. Adam a avut din partea lui Dumnezeu putere asupra întregii creaţii.
Această putere s-a materializat prin autoritatea pe care el a avut-o. Erau multe animale mult mai puternice din

1
punct de vedere fizic decât omul, cu toate acestea, omul a fost cel care le-a stăpânit prin autoritatea cu care a
fost investit de Creatorul său.
Acum, vă rog să fiţi atenţi la următoare afirmaţie. Voi face o speculaţie, dar care cred că reflectă starea
lucrurilor dinainte de căderea în păcat. Înainte de a cunoaşte şi experimenta păcatul, personal cred că Adam
stăpânea întreaga creaţie prin puterea neprihănirii. Restul creaţiei lui Dumnezeu îi era supusă pentru că fiinţa lui
emana o putere izvorâtă din curăţie.
Adam n-a trebuit să strige, să ucidă sau să folosească alte arme inventate mai târziu de de oameni pentru
ca să-şi demonstreze puterea. Animalele, în acea perioadă în care el nu cunoaştea păcatul, deşi nu se temeau de
el, se supuneau autorităţii lui, conferite de Dumnezeu şi alimentată în fiecare zi din relaţia perfectă, nealterată de
nimic, pe care el o avea cu Creatorul Său. Faptul că în fiecare zi el era în prezenţa lui Dumnezeu, lucrul acesta
s-a văzut în modul în care şi-a exercitat autoritatea peste restul creaţiei.
De ce am făcut această precizare? Pentru că odată cu căderea în păcat, omul şi-a pierdut această putere
curată. El a continuat să aibă putere şi după acel moment, dar puterea lui s-a alterat, a fost viciată, şi în cele din
urmă a ajuns să fie o putere murdară.
Ce este puterea murdară? Nu este altceva decât imitaţia grosolană a diavolului, prin care el a încercat să
copieze lucrarea curată a lui Dumnezeu. Este singurul lucru pe care el îi poate face. În dorinţa lui nebunească de
a-l detrona pe Dumnezeu, el copiază tot ceea ce Domnul face bun şi desăvârşit. Copiile sale însă sunt imperfecte
şi murdare.
Ca să putem face şi mai bine diferenţa între cele două tipuri de putere, le vom exemplifica prin câteva
cazuri cunoscute din Sfânta Scriptură.

2. Confruntarea puterilor
Aşa cum am spus puţin mai înainte, scopul diavolului este să ofere omului o operă contrafăcută, un fals al
operei lui Dumnezeu, pentru ca omul să fie dus în eroare. De-a lungul istoriei umanităţii, mulţimi mari de
oameni au fost păcăliţi în ceea ce priveşte puterea, fiind mai degrabă atraşi de oferta diavolului decât de lucrarea
lui Dumnezeu.
În acelaşi timp însă, Dumnezeu a avut în orice vreme oameni curaţi, sfinţi, care au înţeles viclenia
diavolului şi au rămas de partea Domnului în această confruntare. Ne vom uita la trei episoade din Biblie care
prezintă această confruntare dintre puterea falsă şi cea adevărată.

a) Confruntarea dintre Ahab şi Ilie

Deschideţi vă rog la 1 Împăraţi 21:1-16. Ahab a fost unul dintre cei mai răi împăraţi ai lui Israel. Răutatea
lui a devenit şi mai mare atunci când şi-a luat ca soţie pe Izabela, fiica lui Etbaal împăratul sidoniţilor, un popor
politeist, al cărui zei principali erau Baal şi Astarteea. Ahab a ajuns să se închine şi el înaintea acestor zei,
aducând ocară asupra întregului Israel şi provocând durerea şi mânia lui Dumnezeu.
În timpul vieţii lui Ahab, Dumnezeu a ridicat unul dintre cei mai mari profeţi ai tuturor timpurilor, şi
anume, profetul Ilie. Fără să se teamă de Ahab şi Izabela, Ilie i-a confruntat cu adevărul Cuvântului lui
Dumnezeu, avertizându-i atât asupra păcatului lor cât şi cu privire la dreapta judecată care urma să vină peste
casa lor.
Capitolul 21 ne prezintă un moment din istoria lui Ahab. La un moment dat, el a poftit un teren care nu-i
aparţinea de drept, şi pentru a intra în posesia ei a fost gata să-i lase libertate deplină perfidei sale soţii Izabela.
Când citim această istorie vedem modul în care puterea murdară reuşeşte în cele din urmă să obţină ceea
ce şi-a dorit. Pentru a obţine acel teren care nu era al lor, Ahab şi Izabela au fost gata să-şi folosească autoritatea
regală într-un scop personal, să mintă, să manipuleze oamenii şi chiar să ucidă.
Dacă ne-am limita să citim doar prima parte a capitolului 21, respectiv primele 16 versete, am rămâne cu
un gust amar şi am fi tentaţi să spunem: „În lumea aceasta, doar acest tip de putere are succes. Dacă nu eşti gata
să minţi, să manipulezi oamenii în favoarea ta, să faci presiuni, să dai mită sau să ameninţi, niciodată nu vei
obţine ceea ce îţi doreşti.”
Cuvântul Domnului însă nu se opreşte după primele 16 versete. Versetul 17 începe astfel: Atunci cuvântul
Domnului a vorbit lui Ilie Tişbitul, astfel: „Scoală-te şi pogoară-te înaintea lui Ahab, împăratul lui Israel la
2
Samaria; iată-l, este în via lui Nabot, unde s-a pogorât ca s-o ia în stăpânire. Să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul:
„Nu eşti tu un ucigaş şi un hoţ?”
Ce vedem aici este confruntarea directă dintre cele două tipuri de putere: cea care vine de sus, şi care este
de origine divină, şi cea care vine de jos şi care este origine drăcească.
Puterea lui Ahab părea de nezdruncinat. Nimeni nu putea să se ridice împotriva lui şi să-i spună: „Nu e
bine ce faci.” Puterea lui părea atât de mare încât, chiar şi atunci când a murit un om nevinovat din cauza poftei
lui nestăvilite, nimeni nu a avut curajul să-l înfrunte. Nimeni... cu excepţia unui om: Ilie, omul lui Dumnezeu.
Cum a putut Ilie să-l înfrunte pe împăratul său? De unde a avut Ilie atât de mult curaj, încât să-şi pună
chiar şi viaţa în joc în vederea apărării dreptăţii? Curajul lui Ilie nu este un gest sinucigaş, nu este acţiunea unui
om care şi-a pierdut minţile, ci este lucrarea unui bărbat al lui Dumnezeu plin de putere, dar o putere total
diferită decât cea pe care o avea Ahab şi Izabela.
Ca împăraţi ai lui Israel în acea vreme, ei aveau puterea să-şi însuşească cu forţa un bun care nu le
aparţinea, chiar să condamne la moarte un om nevinovat. Dar puterea lor se limita doar la atât. Atât Ahab cât şi
Izabela au trebuit să recunoască, cel puţin în sinea lor, că Ilie avea o putere mai mare decât a lor. Diferenţa era
atât de frapantă, încât, atunci când Ilie a ajuns în faţa lui Ahab, primele cuvinte ale acestuia au fost: „M-ai găsit
vrăjmaşule?” Răspunsul a fost însă şi el pe măsură: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău
înaintea Domnului.” (v. 20).
Puterea lui Ilie venea dintr-o altă sursă; era puterea Duhului lui Dumnezeu care lucra prin Ilie. În acele
momente în faţa lui Ahab nu stătea doar un om obişnuit, ci un om plin de puterea lui Dumnezeu.

b) Confruntarea dintre Filip si Simon

Mergem acum în timp la un alt moment extraordinar consemnat în Sfânta Scriptură. Deschideţi vă rog la
Faptele Apostolilor 8:4-13. Este unul din evenimentele care a avut loc după împrăştierea creştinilor din
Ierusalim, în urma persecuţiei declanşate de Saul după lapidarea lui Ştefan. Această persecuţie urmată de
împrăştiere ştim că a făcut parte din planul lui Dumnezeu de răspândire a Cuvântului până la marginile
pământului.
În acest text citim despre Filip, unul dintre cei şapte diaconi ai Bisericii din Ierusalim, supranumit şi Filip
evanghelistul, probabil datorită zelului său pentru lucrarea de evanghelizare. În urma împrăştierii, Filip a ajuns
în Samaria unde a început să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu.
Observăm de la început opoziţia dintre el şi Simon, o persoană foarte influentă şi foarte puternică din
Samaria. Sunt două puteri care intră aici în conflict: puterea Duhului Sfânt care-l conducea pe Filip, şi puterea
drăcească a lui Simon. Inevitabil, în cele din urmă cele două puteri au intrat în conflict.
În text vedem şi mai puternic reliefată diferenţele dintre cele două puteri, cea care vine de sus de la
Dumnezeu, şi cea care vine de jos de la diavolul. Până la un anumit punct şi diavolul reuşeşeşte să copieze
lucrarea lui Dumnezeu. Simon, ne spune textul, făcea vrăji, şi prin faptele sale punea în uimire pe mulţi oameni
din Samaria. În faţa unor asemenea lucrări extraordinare, confuzia oamenilor din Samaria a fost atât de mare,
încât unii dintre ei au ajuns să spună, privind la vrăjile lui Simon, că acolo este la lucru puterea lui Dumnezeu.
Toată această minciună a ţinut până în momentul în care Filip a început să propovăduiască Cuvântul şi
prin el, Dumnezeu să facă cu adevărat semne şi minuni în Samaria. A fost momentul în care populaţia Samariei
a putut să vadă foare bine diferenţa dintre Filip şi Simon, dintre omul lui Dumnezeu şi omul Satanei, dintre
puterea curată şi puterea murdară, stricată.
Aş vrea să observaţi diferenţa fundamentală dintre cele două puteri, prin perspectiva reacţiei mulţimii. În
urma lucrării puterii murdare a lui Simon, oamenii au rămas uimiţi. În urma lucrării curate a lui Filip, oamenii
au început să se pocăiască cu adevărat. Puterea falsă, puterea de sorginte drăcească va produce un singur efect
în viaţa omului: uimire, extaz, impresionare. Adevărata putere, puterea care vine de la Dumnezeu, va avea un
efect total opus: îl va conduce pe om spre credinţă şi pocăinţă.

c) Confruntarea dintre Domnul Isus Cristos şi soldaţi

Aş vrea să ne mai uităm la un exemplu tot din Noul Testament. Întoarceţi vă rog la Ioan 18:1-9. Este
momentul arestării Domnului Isus Cristos în Grădina Ghetsimani de către ceata soldaţilor trimişi de marii preoţi
3
şi însoţiţi de Iuda vânzătorul. Avem aici un moment extraordinar descris de către Ioan. În momentul în care
soldaţii s-au apropiat de Domnul pentru a-L aresta, şi când acesta le-a spus că El este, textul ne spune că soldaţii
s-au prăbuşit la picioarele Lui.
Vă puteţi imagina acea scenă? Acei oameni nu erau nişte copii, ci oameni de arme, înarmaţi şi obişnuiţi să
înfrunte situaţiile cele mai imprevizibile. Cu toate acestea, atunci când au fost confruntaţi cu autoritatea Fiului
lui Dumnezeu, ei s-au prăbuşit înaintea Lui.
A doua oară, Domnul Isus Cristos nu Şi-a mai manifestat autoritatea ca şi cu o clipă înainte. El venise
pentru a duce la bun sfârşit lucrarea de mântuire a omenirii. Putea atât de uşor să-i ţină pe acei soldaţi în
continuare îngenunchiaţi, dar misiunea Lui a fost alta. Cu toate acestea, a permis unor oameni atât de slabi, care
nu avea nicio putere înaintea Lui (la fel cum puţin mai târziu i-a adus aminte lui Pilat că nu ar avea nicio putere
asupra Lui dacă nu i-ar fi fost dată de sus), să-L aresteze şi să-L ducă înaintea marelui preot la judecată.
Întrebarea care se ridică în urma acestor exemple este: ce anume face diferenţa între cele două puteri?
Care sunt izvoarele care alimentează cele două puteri? Vom răspunde la aceste întrebări la punctul următor al
mesajului.

3. Izvoarele puterilor
Fiecare dintre cele două puteri are un izvor sau mai multe izvoare care le alimentează. Vom încerca să
descoperim aceste izvoare pe baza informaţiilor pe care le avem din textele studiate la punctul anterior.

a) Izvoarele puterii curate

Cred că înainte de orice altceva, izvorul puterii curate este smerenia. Oamenii lui Dumnezeu cu adevărat
puternici spiritual, au fost şi oameni foarte smeriţi. Aduceţi-vă aminte de Moise coborându-se de pe munte, din
prezenţa lui Dumnezeu. Faţa lui îi strălucea dar el nu ştia asta, şi nici nu s-a lăudta vreodată cu aceasta. Moise a
fost un om blând şi smerit.
Ilie este un alt exemplu de smerenie. Ilie a umblat cu Dumnezeu în smerenie şi-n pustie, unde era hrănit
de corbi, şi-n casa văduvei din Sarepta Sidonului, şi pe muntele Carmel în faţa celor 950 de preoţi ai lui Baal şi
ai Astarteei.
Filip a fost şi el un slujitor al lui Dumnezeu plin de smerenie. Deşi prin el s-au făcut semne mari şi minuni
în Samaria, Filip a continuat să-l slujească pe Dumnezeu, şi când Domnul, după trezirea din Samaria, i-a spus să
fugă pe drumul care se pogoară de la Ierusalim spre Gaza care este pustiu, Filip s-a dus imediat.
Domnul Isus Cristos este de departe modeul suprem de smerenie. El Însuşi a spus să învăţăm de la El căci
este „blând şi smerit cu inima.” Aşadar, smerenia este cheia care deschide uşa revărsării puterii divine peste
viaţa unui copil al lui Dumnezeu.
Al doilea izvor al puterii este credinţa. Atât Ilie, cât şi Filip şi mai ales Domnul Isus Cristos, au fost plini
de credinţă. Despre ce credinţă însă este vorba aici? Acea credinţă care te dezleagă de lume şi te leagă doar de
Cristos. Acea credinţă care te determină să umblii cu Dumnezeu în fiecare zi.
Al treilea izvor al puterii este sfinţenia, curăţia. Dumnezeu nu poate binecuvânta şi nu se poate folosi de
un va murdar, de o viaţă păcătoasă. Puterea curată este întotdeauna un rezultat al sfinţeniei. De aceea, Domnul
Isus ne vorbeşte despre roadele care vor certifica apartenenţa noastră spirituală: „după roadele lor îi veţi
cunoaşte.”
Al patrulea izvor este rugăciunea şi ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Rugăciunea lui Ilie a fost atât
de puternică, încât în urma ei Dumnezeu a închis cerul şi nu a dat ploaie în Israel timp de trei ani. Viaţa
Domnului Isus Cristos şi a lui Filip sunt de asemenea exemplare în ceea ce priveşte rugăciunea. Puterea
spirituală se primeşte doar pe genunchi, şi rămâne în noi cât timp continuăm să-L slujim pe Dumnezeu de pe
genunchi, adică având o viaţă frântă şi smerită înaintea Lui.
Toate acestea însă sunt conţinute într-una singură, şi anume, plinătatea Duhului Sfânt în viaţa noastră. Un
creştin plin de Duhul Domnului va fi un creştin smerit, plin de credinţă, având o viaţă de rugăciune şi iubind
Cuvântul Domnului, iar toate acestea vor lua forma unei puteri spirituale în viaţa lui.

4
 b) Izvoarele puterii murdare
Care sunt izvoarele puterii murdare?
Primul izvor cred că este format din ambiţii fireşti, lumeşti. Subliniez faptul că nu este greşit să fim
ambiţioşi, atât timp cât ambiţiile sunt bune şi în concordanţă cu voia lui Dumnezeu. Care este voia lui
Dumnezeu? Sfinţirea mea personală. Orice ambiţie care vizează o viaţă sfântă, curată, în supunere faţă de
Cuvântul lui Dumnezeu, este o ambiţie bună.
Atunci, când o ambiţie este firească, greşită? Când acea ambiţie are ca finalitate proslăvirea mea, şi nu a
lui Dumnezeu. Când ambiţia mea are de-a face cu toate celelalte lucruri în afara Împărăţiei lui Dumnezeu şi a
neprihănirii lui, şi acea ambiţie îmi răpeşte timpul, puterea, banii şi sănătatea, acea ambiţie este lumească, ca
atare greşită. Simon Magul a fost şi el un om foarte ambiţios, dar era mânat de ambiţii fireşti. De aceea, Petru l-
a judecat foarte aspru: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea
căpăta cu bani!” (Fapte 8:20).
Un alt izvor al puterii murdare este mândria. O putere alimentată din mândrie, din dorinţa de faimă şi de
recunoaştere, este o putere murdară. În ziua judecăţii, Dumnezeu va spune multor oameni care au făcut semne şi
minuni bazaţi pe această putere murdară: „Plecaţi de la Mine, pentru că niciodată nu v-am cunoascut.”
Un ultim izvor al puterii murdare este viclenia. Marii preoţi din vremea Domnului au fost oameni foarte
vicleni, şi s-au folosit de toată puterea pe care o aveau pentru a-L condamna la moarte pe Fiul lui Dumnezeu.
Izabela de asemenea a fost o femeie perfidă, vicleană. Ca un păianjen a ţesut o pânză diabolică în jurul lui
Nabot până la condamnat la moarte. Puterea ei era murdară, pentru că izvora din viclenie şi răutate.

4. Care putere o alegi?

La sfârşitul acestui mesaj se ridică o întrebare: tu care putere o alegi? În lumea noastră diavolul exercită o
putere de atracţie foarte mare. El a mers chiar şi înaintea Domnului Isus, pentru a-L ispiti, oferindu-i puterea
asupra acestei lumi. El va veni la tine şi la mine, oferindu-ne puterea acestei lumi în schimbul sufletului.
La polul opus este puterea Fiului lui Dumnezeu. Iată descrierea ei din Matei 10:16-22. Avem aici
asigurată o dublă putere: cea a Duhului Sfânt, şi puterea de a răbda până la sfârşit. Fie ca Dumnezeu să ne
îmbrace pe toţi în puterea Lui cea mare. Amin!