Sunteți pe pagina 1din 5

CONSILIEREA PĂRINȚILOR

ANUL ȘCOLAR 2018 – 2019


GRUPA MIXTĂ
GRĂDINIŢA P.N. ROADEȘ

PROF. ÎNV. PREȘCOLAR:


Suto Sabina- Alexandra
TEMATICA ŞEDINŢELOR CU PĂRINŢII
AN ŞCOLAR 2018-2019
GRUPA MIXTĂ

Potrivit spuselor lui Elinor Schulman Kolumbus cu referire la părinţii preşcolarilor: "acestia se
simt mult mai implicaţi dacă sunt facuţi să înţeleagă programul grădiniţei, modul şi raţiunile după care
el este alcătuit, dacă îi veţi face să se simtă parte importantă în activităţile ce au loc."
Didactica preşcolară ne spune că este recomandată o programare a întâlnirilor cu părinţii. Poate
şi alte rude vor dori să ia parte.
Este bine a se organiza la aceste întâlniri un mic program - filme, diapozitive, ori chiar jocuri de
rol; părinţii îşi pot asuma în aceste jocuri chiar rolul de părinte, încercând în mod indirect să găsească
soluţii la problemele reale cu care eventual se confruntă în familie. Discuâiile pot avea o foarte mare
eficienţă, părinţii învăţând unul de la celălalt, ei simt că nu sunt singuri într-o situaţie dificilă. Pe
măsură ce părinţii îşi împărtăşesc ideile şi sentimentele, veţi putea să aflaţi mai multe de la ei şi despre
ei.
Activitatea dumneavoastră cu copiii, ca educatoare, va fi mult mai rodnică dacă veţi şti mai
multe despre modul lor de viaţă acasă.
Organizaţi cu părinţii lectorate despre nutriţie, dezvoltarea copilului, probleme speciale ale
copilăriei; o dată ce înţeleg problemele şi cum pot contribui la rezolvarea lor, părinţii pot oferi un
sprijin substanţial.
Nu toate contactele cu părinţii trebuie să aibă loc în contextul întâlnirilor de grup. Poate fi
aranjată o discuţie privată cu unul sau cu ambii părinţi. Oare ambii părinţi au aceleaşi opinii privind
dezvoltarea şi comportamentul copilului lor?
Nu este tocmai uşor să fii părinte de aceea ajutaţi-i pe cât puteţi! Dacă părinţii sunt suficient de
deschişi pentru a vă împărtăşi probleme personale, ascultaţi-i cu înţelegere şi respect; dar întotdeauna
păstraţi informaţia pentru dumneavoastră.
Menţineţi contactul cu părinţii pe tot parcursul anului. Este preferabil să aveţi mai multe
întâlniri scurte decât o adunare lungă şi plictisitoare o dată pe an!
De asemenea părinţii pot da o mână de ajutor efectiv în grădiniţă. Unii ar putea să lucreze ca
voluntari în clasă: să spună poveşti copiilor, să-i înveţe cântece; le pot descrie ori arăta animale
neobişnuite, etc.
Încurajaţii cât puteţi mai mult în aceste activităţi.
Înţelegerea şi participarea dumneavoastră afectivă va munca dumneavoastră să beneficieze în
urma acestora relaţii şi va dărui, de asemenea, copiilor, un an şcolar cald şi plăcut

SEMESTRUL I
Nr. Luna Data Tema activității Forma de realizare
Crt.
1. Septembrie 13 „Să-i educăm împreună!” Discuţii
Chestionar pentru părinţi
2. 20 Programul zilnic al copilului la Ședință cu părinții
grădiniţă şi acasă
3. 27 Rolul si importanţa colaborării cu Discuţii
familia în educarea copiilor
4. Octombrie 4 Cât de bine îţi cunoşti copilul? Informare
5. 11 „Cei şapte ani de acasa” – norme de Vizionare ppt
comportare în familie şi la gradiniţă

6. 18 Alimentație sănatoasă pentru copii Masă rotundă


sănatoşi
7. 25 Educaţia in familie (stiluri parentale) Consiliere curentă
8. Noiembrie 8 Drepturile şi îndatoririle copilului în Masă rotundă
familie
9. 15 Cum să devi un părinte Consiliere curentă
bun/competent?
10. 22 Eu şi copilul meu (prezentarea de către Consiliere curentă
părinţi a mediului educaţional din
familie: ambient, relaţiile copilului cu
ceilalţi membrii ai familiei)
11. 29 Copiii de ieri, copiii de azi Masă rotundă
12. Decembrie 6 Cum comunicăm cu copiii noştrii? Masă rotundă

13. 13 Lucrăm şi ne bucurăm împreună! Informare, dezbatere

14. 20 E vremea colindelor Serbare

15. Ianuarie 17 Să acordăm iubire necondiţionată! Activitate practică

16. 24 Violența în familie Masă rotundă

17. 31 Televizorul sI calculatorul – prieteni Masă rotundă


sau duşmani?
18. Februarie 14 Ştim să stabilim limitele? Masă rotundă
SEMESTRUL II

Nr. Luna Data Tema activității Forma de


Crt. realizare
1 Februarie 21 Educaţie de gen în familie şi în Consiliere curentă
grădiniţă
2 28 Copiii şi bunicii – relaţii plăcute şi Masă rotundă
necesare
4 Martie 7 Cum îmi petrec timpul liber alături de Lecție deschisă
copilul meu?
5 14 Corelarea comportamentelor negative Masă rotundă
ale copiiilor
6 21 Copilul şi violenţa infantilă Consiliere curentă
7 28 Jocul şi jucăriile copilului meu Consiliere curentă

9 Aprilie 4 Copii mai buni, părinţi implicaţi Discuţii


10 11 Cum să îmi protejez copilul? – Masă rotundă
influenţe negative ale lumii moderne
11 Mai 9 Mişcare pentru sănătate Discuții cu
specialiști
12 16 Copilul meu este unic – cunoaşterea Masă rotundă
înzestrării copilului
13 23 Fii model pentru copilul tău! Masă rotundă
14 30 Cum să procedez? – gestionarea Consiliere curentă
situaţiilor de criză în socializarea
preşcolarului.
15 6 Recompense şi sancţiuni Masă rotundă
16 Iunie 13 Ce-am învăţat împreună? Informare

Educatoare : Suto Sabina- Alexandra

S-ar putea să vă placă și