CURS VI

CONCEPȚIA PSIHANALITICĂ ASUPRA SEXUALITĂȚII UMANE

Unități de conținut:
1. Concepția freudiană asupra sexualității
2. Stadiile de dezvoltare psihosexuală
Finalități:
După parcurgerea capitolului, masterandul va fi capabil:

 să descrie stadiile psihosexuale de dezvoltare;

 să analizeze conceptul freudian de sexualitate infantilă;
 să compare concepția comună și concepția freudiană despre sexualitate;
Cuvinte-cheie: psihosexualitate, sexualitate infantilă, stadii de dezvoltare psihosexuală, staiul
oral, stadiul anal, stadiul falic, stadiul de latență, stadiul genital.

1. Concepția freudiana asupra sexualității

Freud accentuează importanţa psihosexualităţii pentru structurarea psihicului uman. La
începuturile psihanalizei (până în 1920), Freud considera că inconştientul este istoria infantilă a
libidoului. „Trei eseuri asupra teoriei sexualităţii” rămâne a fi o lucrare de referință pentru
înțelegerea psihosexualității în accepție freudiană. În această lucrare S. Freud descrie teoria sa
privind caracteristicile psihosexualității umane.
Conceptul de „sexualitate infantilă”:

 Sexualitatea umană își are debutul în prima copilărie, și nu la vârsta pubertară;

 Amnezia infantilă este responsabilă de absența amintirilor din prima copilărie, inclusiv cele
referitoare la sexualitate;

 Sexualitatea infantilă este orientată spre obţinerea plăcerii ca scop în sine, şi nu spre
reproducere;

 Sexualitatea copilului se sprijină pe alte funcţii fiziologice importante, cum ar fi funcția de

hrănire şi funcția excretorie. Respectiv, proprietatea erogenă se poate atașa oricărei părți a
corpului.

 Sexualitatea infantilă îşi atinge scopul prin excitarea zonelor erogene şi manifestarea
anumitor tendinţe parţiale, cum ar fi exhibiţionismul, voaiorismul, cruzimea etc. Stadiul
infantil al dispoziției pervers polimorfe este o fază precoce a unei dezvoltări psihosexuale
care nu a ajuns încă la stadiul sexualității genitale;

 Sexualitatea infantilă este predominant autoerotică și nu are nevoie de un obiect exterior

pentru a obţine satisfacerea;
  Una dintre manifestările sexualității infantile este curiozitatea față de subiectele sexuale,
copiii elaborând teorii cu privire la sexualitate – teorii sexuale infantile. Aceste teorii sexuale
infantile se referă la concepție, naștere, relațiile sexuale dintre părinți.

 Libidoul se organizează în stadii succesive, fiecare stadiu corespunzând prevalenței unei

zone erogene. Astfel, dezvoltarea sexualității presupune o serie de stadii psihosexuale – oral,
anal, falic, de latență, genital.
2. Stadiile de dezvoltare psihosexuală
Atunci când ne referim la teoria freudiană assupra sexualității, vorbim și despre teoria
stadiilor psihosexuale de dezvoltare. Pentru înțelegerea stadiilor psihosexuale au fost delimitate
anumite repere pentru prezentarea stadiilor, luându-se în considerare criterii precum - zona erogenă
predominantă; tipul caracteristic de relație cu obiectul; defense împotriva pulsiunilor parțiale legate
de aceste stadii pregenitale. Vera Șandor (2005) menționează că fixația la unul dintre aceste stadii
poate să determine un anumit tip de structură psihică, anumită structură de caracter, anumită
patologie, anumite forme de organizare și de relație socială.
Stadiul oral – primul stadiu al evoluţiei libidinale: plăcerea sexuală este legată predominant
de excitarea cavităţii bucale şi a buzelor care însoţeşte hrănirea. Activitatea de nutriţie oferă
semnificaţiile elective cu ajutorul cărora se exprimă şi se realizează relaţia de obiect; de exemplu,
relaţia de iubire cu mama este marcată prin semnificaţiile: a mînca, a fi mîncat (Laplanche, Pontalis,
1994).
Obiectul pulsiunii îl reprezintă sînul sau substitutele sale, iar relaţia cu obiectul (mama) este
parţială (mama este percepută ca sân). Sugarul nu face o distincţie clară între exterior şi interior.
După Freud cea mai pregnantă manifestare a sexualităţii infantile din această perioadă este
suptul nealimentar - suptul ritmic al unei părţi a mucoasei bucale (buză, limbă, cerul gurii), în
absenţa scopului alimentar și a alimentului. Cu acest comportamnet, considerat de către psihanaliști
autoerotic, se asociază distragerea atenţiei, adormirea, frecarea unei anumite părţi ale corpului, ceea
ce marchează trecerea spre activităţi masturbatorii.
Cel mai frecevent comportament autoerotic în această perioada, derivat din comportamntul
pur alimentar este suptul degetului. Suptul degetului îndeplinește mai multe nevoi: 1) produce o
plăcere locală erogenă; 2) este produs de halucinarea satisfacerii foamei (atunci cînd un copil își
bagă degetul în gură, halucinează, își amintește primul lui supt; 3) suptul degetului evocă prezența
mamei, este un fel de substitut (Șandor, 2005).
Abraham a împărţit acest stadiu în două substadii: a) stadiul oral precoce din prima
jumătate a primului an, care este caracterizat de absorbţia pasivă şi absenţa ambivalenţei (sînul nu
este perceput ca fiind în acelaşi timp bun şi rău); stadiul oral târziu, sau oral-sadic, caracterizat de
impulsuri canibalice, datorită activităţilor de muşcare devenite posibile o dată cu apariţia dinţilor. În
aceasta a doua jumătate a primului an, apare ambivalenţa faţă de mamă, care activează tendinţele
canibalice atât la mamă, cât și la bebeluș (fapt atestat de jocurile de muşcare reciprocă dintre mamă
şi copil, M. Klein fiind psihanalista care a studiat aceste comportamente în analiza primului an de
viaţă).
Hrănirea, alăptarea reprezintă dimensiunea psihoemoțională centrală a acestui stadiu. Pentru
a înțelege ce reprezintă relația dintre mamă și copil la această etapă, este relevant conceptul de
seducție originară a lui J. Laplanche, prin care se explică felul în care activitatea de alăptarea și alte
activități ce țin de îngrijirea copilului implică o mare apropiere fizică și emoțională între
protagoniștii relației. În acest sens, părintele are responsabilitatea să asigure ca această seducție
originară – absolut sănătoasă pentru această etapă de vârstă - să se întâmple în limite care oferă bune
condiții pentru dezvoltarea copilului și să nu presupună exces de simbioză, excitație, seducție etc.
Tot legat de axa alimentației, primul conflict de relaţie din această fază este înţărcarea, care
ptresupune prima restrângere instinctuală majoră. Psihanaliștii consideră că momentul înţărcării şi
comportamentul mamei sunt decisive pentru ca aceasta să nu fie transformată într-un eveniment
traumatic. Atfel, mama este solicitată să facă munca de reprezentate a felului în care se va întîmpla
înțărcarea - pentru că dacă este prea timpurie, există riscul de a fixa copilul la stadiul oral pasiv,
deoarece libidoul său n-a avut timp să se deplaseze asupra altor obiecte; dacă se produce în timpul
stadiului oral-sadic, înţărcarea poate fi percepută ca o pedeapsă pentru acţiunile sale agresive, ceea
ce poate determina inhibarea agresivităţii sănătoase.
„Fixații – depresii, anxietate de separare, melancolii, toxicomanii, tulburări de
comportament alimentar, anorexia, bulimia.... Marea majoritate a dificultăților de separare de
obiect, angoasa de separare, capacitatea de a trăi un doliu normal sau instalarea unui doliu
patologic, depresia cu diverse grade de severitate legată de separări inerente vieții, melancolia și
tulburarea bipolară sunt favoritate de fixația la modul mai mult sau mai puțin fericit în care s-a
produs sevrajul, chiar și copiii care nu au fost alaptați la sîn, comportamentul de alimentare oricum
a fost. ....Relația de obiect caracteristică este introiecția, ca reprezentat psihic al prptotipului
corporal al îngerării, al încorpărării obiectului pulsional: laptele, sînul, mama funcționînd ca
echivalente fantasmatice și metaforice” (Șandor, 2005).
Stadiul anal-sadic acoperă cel de al doilea an al vieţii. Zona erogenă principală este mucoasa
ano-recto-sigmoidiană, respectiv întreaga mucoasă digestivă, de dincolo de stomac. Activitatea
sexuală se sprijină pe funcţia excretorie.
„Scopul pulsional este acum dublu: pe de o parte, o plăcere autoerotică, obţinută prin
excitarea zonei anale cu ajutorul materiilor fecale; pe de altă parte, presiunea relaţională asupra
obiectelor şi persoanelor care încep să se diferenţieze. Materiile fecale, pe care copilul le consideră
parte din sine şi pe care le poate elimina sau reţine, devin moneda de schimb în relaţia cu mediul.
Pe baza acestui fapt, materiilor fecale le sînt asociate importante semnificaţii simbolice. Persoana
care face educația sfincteriană este resimțită ca forță care tinde să limiteze nevoia de evacuare
imediată – în acest moment copilul nu se mai supune exclusiv forței principiului plăcerii, ci forței
unei persoane de care depinde și, bineînețels, forței realității. Această zonă devine o zonă
ambivalentă. Această ambivalență se joacă în raport cu două obiecte: primul obiect libidinal al
pulsiunii anale este excrementul, al doilea obiectul din exterior care impune limitarea, educația
sfincteriană” (Șandor, 2005).
Abraham susține că şi acest stadiu poate fi divizat în faza sadic-anală expulsivă (al treilea
semestru al vieţii) şi faza anală masochistă retentivă (al patrulea semestru al vieţii). Faza sadic-
anală expulsivă se concretizează într-o sfidare a adultului prin expulzarea „intempestivă a obiectelor
distruse”, în cea dea doua – faza anală masochistă - se caută obţinerea unei plăceri pasive prin
reţinerea materiilor fecale. În conformitate cu aceste cunoştinţe psihanalitice, educaţia sfincteriană,
care reprezintă o a doua mare restrîngere a surselor de plăcere infantile, nu trebuie să înceapă prea
devreme, aşa încît copilul să poată resimţi puterea pe care o are asupra celorlalţi (ceea ce-i permite
să recunoască existenţa acestora); de asemenea, ea nu trebuie să fie prea rigidă pentru a preîntîmpina
formarea unui Supraeu tiranic (V. Dem. Zamfirescu, 2007).
 Lucrarea Caracter și erotică anală, scrisă în 1908, include reflecțiile freudiene privind
impactul analității asupra formării trăsăturilor de caracter. Această lucrare a fost întâmpinată cu
uimire și indignare, fiindcă unele dintre cele mai apreciate trăsături de caracter în epoca victoriană –
înclinația către ordine și către economie – erau interpretate de către Freud drept fixații la nivelul
eroticii anale. În acest sens, Freud identifică o categorie de persoane care reunesc următoarele
caracteristici: sunt extrem de ordonate, fac economii și sunt încăpățânate.
Analizând această structură de caracter în contextul problematicii analității, Freud identifică
o premisă centrală – aceste persoane au avut nevoie de o perioadă relativ lungă pentru a-și dezvolta
capacitatea de control sfincterian. Autorul aduce următoarele argumente preluate din practica
clinică: 1) astfel de pacienți se plângeau că în anii următori ai copilăriei au suferit eșecuri izolate ale
acestei funcții, 2) fiind sugari, păreau a fi dintre cei care refuzau să-și golească intestinul atunci când
erau puși la oală, pentru că din defecație ei obțineau un câștig suplimentar de plăcere, 3) aceste
persoane recunoșteau că și în anii care au urmat dobândeau plăcere din a reține conținutul
intestinului și își amintesc de tot felul de lucruri inconvenabile făcute cu excrementele expulzate,
lucruri pe care le atribuie mai degrabă fraților și surorilor decât propriei persoane. Concluzia lui
Freud se rezumă la ideea privind accentuarea erogenă extrem de puternică a zonei anale în cadrul
constituției sexuale a individului, dar care va urma o sublimare realizată la nivel caracterial:
„Deoarece la aceste persoane, odată trecută copilăria, nu se mai lasă descoperită niciuna dintre
aceste slăbiciuni și particularități, trebuie să admitem că zona anală a pierdut semnificația erogenă în
cursul dezvoltării și să presupunem că permanența acestor trei trăsături de caracter poate fi pusă în
legătură cu suprimarea eroticii anale”.
Stadiu falic – stadiu al organizării infantile a libidoului caracterizat prin unificarea
pulsiunilor parţiale sub primatul organelor genitale; spre deosebire de organizarea genitală puberală,
copilul, băiat sau fată nu cunoaşte îm acest stadiu decît un singur organ genital, organul masculin,
iar opoziţia sexelor este echivalentă cu opoziţia falic-castrat. Stadiul falic corespunde momentului
culminant şi declinului complexului Oedip; complexul de castrare este prevalent în acest moment
(Pontalis, Laplanche, 1994).
Este stadiul în care activitatea autoerotică se cocentrează din ce în ce mai mult genital,
libidoul dezinvestește parțial celelalte zone erogene partiale și în care ambele sexe investesc,
narcsisc și erotic, unul și același organ – penisul.
Concepţia freudiană asupra fazei falice este expusă în trei articole „Organizare genitală
infantilă”, „Declinul complexului Oedip”, „Cîteva consecinţe ale diferenţei anatomice între sexe”.
Senmnificaţia fazei falice, în special la fată, a dat naştere în istoria psihanalizei la importante
discuţii. Autorii (K. Horney, M. Klein, E. Jones) care admit existenţa la fată a unor senzaţii sexuale
de la început specifice (în special, o cunoaştere primară intuitivă a cavităţii vaginale).
Stadiul falic este considerat de Freud momentul structurant cel mai important al dezvoltării
psihosexuale din copilărie. Printre caracteristicile generale ale acestui stadiu trebuie să includem și
manifestarea curiozităţii sexuale infantile, satisfăcută prin elaborarea teoriilor infantile asupra
sexualităţii.
Complexul castrării. Complex ce apare la vîrsta de 3-6 ani, în perioada numită în
literatura psihanalitică falică, perioadă în care copiii descoperă diferența anatomică dintre sexe.
Acest complex este construit în baza fantasmei castrării și ține de felul în care copilul interpretează
această diferență anatomică. Freud susține că copilul mic dezvoltă o serie de teorii sexuale infantile
referitoare la naștere, conceperea copiilor, diferența dintre sexe. Freud elaborează acest concept
definind elementul masculin drept unul prioritar în structurarea psihicului uman, astfel conform
teoriei freudiene, băiatul descoperă o dată nașterea unei surori diferența anatomică privind organele
sexuale, descoperire care fiind asociate cu alte mesaje inoculate în procesul educației îl determină să
găsească explicații pentru această diferență. Cele mai frecvente explicații se rezumă la faptul că
fetițelor le va crește ulterior organul sexual masculin sau că acestea au fost deposedate de el, au fost
castrate (ca urmare a unor pedepse). Din perspectivă feudiană, fetitele au de elaborat diferența dintre
sexe, ân mod special afptul că le lipsește penisul. Invidia de penis la femei sau misoginia la bărbați
sunt considerate realități asociate neelaborării complexului castrării.
Complexul Oedip. Acest complex se află în strînsă legătură cu complexul de castrare.
Este definit drept un ansamblu de dorințe amoroase și ostile pe care copilul le resimte față de părinții
săi. Identificînd acest fenomen al „îndrăgostirii de părinți’’ la copii, Freud gășește analogul
mitologic al acestui fenomen – legenda regelui Oedip, aceasta reprezentînd subiectul de bază al
tragediei lui Sofocle „Oedip rege”.
Freud consideră că complexul Oedip apare în cursul dezvoltării copilului și constituie
organizatorul central al vieții psihice, în jurul căruia se structurează identitatea sexuală a individului.
Freud îi atribuie o semnificație universală: „Orice ființă umană se vede obligată să stăpînească
complexul Oedip” („Trei eseuri”…, notă adăugată în 1920). Complexul Oedip caracterizează
parcursul dezvoltării identitare atît a individului săsnătos, cît și la individul nevrotic, fiind considerat
de către Freud „complexul nuclear al nevrozelor”.
Vera Șandor (2005) menționează că fiind reglată afectiv, fantasmatic și social, sexualitatea
este locul unor conflicte psihice majore. Autoarea enumerâ câteva dingtre contradicțiile și
conflictele cele mai frecvente legate de sexualitate: sexualitate versus iubire; sexualitate versus
reproducere; sexualitate versus maternitate; sexualitate versus parentalitate; sexualitate versus
asceză; sexualitatea conformă cu sine versus sexualitatea conformă cu o normă resimțită ca
alienantă; sexaulitatea ‚normală’’ versus sexualitate patologică; sexualitate feminină versus
sexualitate masculină; sexualitate versus autoconservare; realizare sexuală versus realizare socială.
Elaborarea complexului Oedip presupune acceptarea și elaborarea diferenței dintre sexe,
acceptarea diferenței între generații, inclusiv renunțarea la obiectele de dragoste interzise prin lege și
respectarea tabuului incestului, acceptarea limitei și a realității, internalizarea limitei și a Legii.
Laplanche, Pontalis. Perioada de latenţă – perioadă care durează de la declinul sexualităţii
infantile pînă la începutul pubertăţii şi marchează un interval de timp de oprire în evoluţia
sexualităţii. Din acest punct de vedere, se observă o diminuare a activităţilor sexuale, desexualizarea
relaţiilor de obiect şi a sentimentelor (mai ales, prevalenţa tandreţei asupra dorinţelor sexuale),
apariţia de sentimente ca pudoarea şi dezgustul şi a unor aspiraţii morale şi estetice. Conform teoriei
psihanlitice, perioada de latenţă îşi are originea în declinul complexului Oedip; ea corespunde unei
intensificări a refulării – ceea ce are ca efect o amnezie ce acoperă primii ani de viaţă -, transformării
investirilor de obiecte în identificări cu cu părinţii, dezvoltării sublimărilor (Laplache, Pontalis,
1994).
Laplanche, Pontalis. Stadiu genital – stadiu al dezvoltării psihosexuale caracterizat prin
organizarea funcţiilor parţiale sub primatul zonelor genitale; el este alcătuit din doi timpi, separaţi
prin perioada de latenţă: faza falică (sau organizarea genitală infantilă) şi organizarea genitală
propriu-zisă care se instalează la pubertate.
Referințe bibliografice:
1. Freud S. Trei eseuri asupra teoriei sexualității. În Studii despre sexualitate. București:
Editura Trei, 2001
2. Freud S. Opiniile mele despre rolul sexualității în etiologia nevrozelor. În Studii despre
sexualitate. București: Editura Trei, 2001
3. Freud S. Despre teoriile sexuale infantile. În Studii despre sexualitate. București: Editura
Trei, 2001
4. Pontalis J., Laplanche J.- B. Vocabularul psihanalizei. București: Editura Humanitas, 1994
5. Quinodoz J.-M. Citindu-l pe Freud: descoperirea cronologică a operei freudiene. București:
Editura Fundației Generația, 2011.
6. Mitchell S., Black M. Experiența psihanalizei. Panorama psihanalizei contemporane.
București: Editura Trei, 2015
7. Șandor V. Itinerar de psihanaliză. București: Editura Fundației Generația, 2005.
8. Zamfirescu Dem. V. Introducere în psihanaliza freudiană şi postfreudiană. București:
Editura Trei, 2007