Cele mai frecvente situaþii pentru noi sunt acelea în care

cineva – un prieten, un necunoscut, o reclamã, o carte – încearcã

sã ne convingã de adevãrul, utilitatea, frumuseþea unei idei, unui

produs, unei decizii. Toate aceste situaþii implicã argu mentarea.

Noi gândim mai tot timpul, mai bine sau mai puþin bine.

De cele mai multe ori ne ºi comunicãm gândurile unii altora.

Uneori cei cu care vorbim ne cred, acceptã ce le spunem, fãrã

a ne solicita sã ne susþinem opinia. Se presupune astfel cã am

fost clari în exprimare ºi cã interlocutorii noºtri au aceleaºi con -

vingeri ca noi. Alteori însã, cei cu care vorbim nu sunt convinºi

cã avem dreptate. Ei ne întreabã de ce susþinem acel lucru

sau ne spun direct „nu cred“. Într-o asemenea situaþie (ºi în

multe altele de acelaºi fel) trebuie sã aducem în discuþie ºi alte

idei pentru a ne susþine punctul de vedere. Trebuie sã argu -

mentãm, adicã sã ne probãm cumva punctele de vedere.

Sã presupunem cã citim o carte sau cã vedem un film. Per -

sonajele vor face constant acelaºi lucru ca noi: vor susþine

dife rite puncte de vedere, aducând argumente – mai bune

sau mai puþin bune – în sprijinul lor.

Ca sã ºtim ce este ºi cum recunoaºtem faptul cã avem de

a face cu o argumentare, trebuie sã analizãm parcursul gândirii

noastre ºi sã vedem care sunt elementele ei constitutive.

Ca sã ºtim dacã argumentarea noastrã este corectã, va

trebui sã analizãm câteva tipuri de argu mentare ºi sã vedem

care sunt condiþiile corectitudinii lor.

Lucrurile par simple atunci când ideea de susþinut se deta -

ºeazã cu claritate, iar premisele de la care pleacã argumentarea

sunt evident adevãrate ºi clare pentru toþi cei care aflã despre

respectiva argumentare.

TERMENI-CHEIE

• argumentare

• premisã

• concluzie

Socrate (469–399 î.Cr.),

filozof grec

nãscut la Atena,

preocupat

de arta argumentãrii

Despre

argumentare II

De exemplu, dacã spunem:

Voi lua mai multã vitamina C pentru cã am fãcut gripã,

ideea pe care o susþinem este cã „voi lua mai multã vitamina C“.

Premisele noastre sunt:

Am fãcut gripã, ºi o alta, nerostitã, dar presupusã,

Vitamina C este un bun remediu pentru gripã, luatã în

can titãþi mai mari decât necesarul zilnic în condiþii normale.

Dacã spunem însã

Trebuie sã vinã iarna pentru cã acum este toamnã,

argumentarea nu va fi tot atât de simplã ca în cazul prece dent.

Existã, fireºte, o ordine în care se succedã ano tim purile, cunos -

cutã de toatã lumea. Dacã suntem întrebaþi de ce vine iarna,

nu vom putea însã folosi drept argu ment satisfãcãtor aceastã

ordine. Iarna nu vine pentru cã acum este toamnã. Argumen -

tarea noastrã va trebui sã fie legatã de miºcarea de revoluþie

a Pãmântului în jurul Soarelui ºi de înclinaþia razelor solare

în raport cu Pãmântul. Argumentarea va fi în aceastã situaþie

mai complexã.

Ce este, aºadar, argumentarea?

Argumentarea va implica:

• o dimensiune logicã, formalã, ce presupune corec ti tu -

dinea procedurii, dar ºi

• o dimensiune psihologicã, ce presupune cã ceea ce spu -

nem ºi felul în care argumentãm pot influenþa poziþia cuiva,

dincolo de natura argumentelor.