Sunteți pe pagina 1din 2

CREANTA = Drept al uneia dintre persoanele care sunt subiect intr-un raport juridic de

obligatie, denumita creditor, de a pretinde celeilalte parti, denumita debitor, indeplinirea


obligatiei acesteia. Pentru valorificarea unor creante, acestea trebuie sa indeplineasca
conditiile prevazute de lege: sa fie stabilite fara nici un dubiu, sa nu constituie obiectul
unui litigiu; creantele certe, cuantumul lor sa fie precis determinat; creantele lichide,asa
cum sunt creantele care au ca obuect sume de bani; sa fie ajunse la scadenta, putandu-se
cere de indata executarea lor, eventual pe cale silita; creantele exigibile. De exemplu
pentru a se efectua compensatia legala a doua creante, acestea trebuie sa fie certe, lichide
si exigibile.

JUDECATOR – SINDIC = judecător cu atribuţii speciale în cadrul procedurilor de


faliment şi insolvenţă.

ACTIV AL SOCIETATII COMERCIALE = totalitatea drepturilor patrimoniale, reale


sau de creanţă, ale societăţii comerciale. La constituire, activul social este alcătuit din
bunurile aduse ca aport de asociaţi. în timpul funcţionării societăţii, activul social se
măreşte cu bunurile dobândite de societate şi cu beneficiile pe care societatea le-a obţinut
în urma desfăşurării obiectului de activitate, dar nu le-a distribuit în condiţiile legii şi
actului constitutiv către asociaţi.
PASIV AL SOCIETATII COMERCIALE = Parte a patrimoniului unei persoane
fizice sau juridice, alcătuită din datorii și din obligații evaluabile în bani care depășește
bilanțul activ al unei întreprinderi, al unei instituții sau al unei organizații economice.

PERIOADA DE OBSERVATIE în procedura insolvenţei = perioadă cuprinsă între


data deschiderii procedurii şi data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a
intrării în faliment (art. 3 pct. 15 din Legea nr. 85/2006 ).

DEBITÓR (În opoziție cu creditor) = Persoană care datorează cuiva o sumă de bani;
(Jur.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă
sau să nu facă ceva.

CREDITÓR = Persoană sau instituție considerată în raport cu cel de la care are să


primească o sumă de bani ; Persoană, instituție etc. care a dat bani cu împrumut sau care
are de primit o datorie.

1
COCONTRACTÁNT = Fiecare dintre părțile care participă la un contract

PLAN DE REORGANIZARE în procedura insolvenţei = plan supus confirmării


judecătorului sindic de către debitor, administratorul judiciar sau de unul sau mai mulţi
creditori în cuprinsul căruia sunt indicate perspectivele de redresare în raport cu
posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu
cererea pieţei faţă de oferta debitorului.
Planul de reorganizare cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. Planul
conţine măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de
selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor.

RISCUL DE CREDIT = riscul ca un debitor/împrumutat să nu-și poată plăti un


împrumut, iar creditorul sa-și piardă principalul creditului și dobânzile asociate acestuia.
Riscul de credit apare deoarece debitorii se așteaptă să-și utilizeze fluxurile de numerar
viitoare pentru a plăti datoriile curente. Plata dobânzilor pe care un debitor sau emitent al
unei obligațiuni se angajeaza să le efectueze, reprezintă răsplata creditorului sau a
investitorului pentru asumarea riscului de credit. 

RISCUL SISTEMIC = posibilitatea ca neindeplinirea obligatiilor asumate de un


participant la decontare intr-un sistem interbancar de transfer de fonduri sa fie cauza a
neindeplinirii si de catre alti participanti la decontare a obligatiilor lor la termenele
stabilite.

S-ar putea să vă placă și