3.

Particularități de construcţie a unui personaj, Ștefan Gheorghidiu

Opera literară ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război’’, aparținând lui
Camil Petrescu, apărută în anul 1930, este un roman subiectiv, deoarece construcția subiectului și
discursul narativ nu respectă cronologia evenimentelor, iar reacțiile personajului principal sunt
imprevizibile, nu mai apare naratorul omniscient și, de aceea, narațiunea se face la persoana I,
naratorul fiind unul dintre personaje.În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea
sunt individualități foarte bine conturate, originale, nu de puține ori ciudate, înclinate spre
analiză, contemplație și introspecție, și își exprimă direct trăirile prin folosirea monologului
interior și a stilului indirect liber Un astfel de personaj este și Ștefan Gheorghidiu, iar însușirile
sale se desprind din tema și din conținutul romanului, din conflictele existente dintre personaje și
din manifestările personajului, din gândurile și din atitudinea acestuia.

Statutul social, psihologic şi moral al personajului

Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al personajului, despre
care aflăm că era student la Filosofie, un tip inteligent, preocupat de studiu, dar sărac. Statutul lui
se schimbă însă atunci când intră în posesia unei moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă.
Din punct de vedere psihologic, reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea
însemnând dăruire totală, sacrificiu, căci, spunea el ,,acei care se iubesc au drept de viață și de
moarte unul asupra celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat care duce o existență dramatică, dar
trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin drama războiului. Din punct de vedere
moral, este o fire conflictuală și polemică, este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape
maladivă spre introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare.

Trăsătura dominantă şi două secvenţe

Principala trăsătură de caracter a protagonistului este orgoliul. Ilustrativă în acest sens

este mărturisirea lui Gheorghidiu referitoare la felul în care ia naştere iubirea lui pentru Ela.De
asemenea, o altă secvenţă narativă semnificativă pentru a ilustra orgoliul personajului este aceea
a mesei în familie din casa unchiului său Tache. Astfel, orgoliul personajului-narator, al
intelectualului, este unul dintre principalii factori de noutate în discursul românesc interbelic din
spaţiul literaturii

Elementele de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului care pun în evidenţă însuşirile
personajului

Caracterizarea personajului Ştefan se realizează subiectiv, sub o singură viziune, cea a

personajului-narator. Astfel, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare
indirectă, prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi prin relaţiile cu celelalte personaje.
Caracterizarea directă se realizează rar, prin intermediul replicilor scurte ale altor personaje,
precum cea pe care i-o adresează Ela lui Ştefan când acesta îi reproşează comportamentul ei din
timpul excursiei de la Odobești. În acest roman subiectiv, de analiză, este folosită adesea
autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic. Un alt element al textului narativ,
semnificativ pentru realizarea personajului Ştefan Gheorghidiu este incipitul. Spre deosebire de
romanele tradiţionale, în care conflictuleste, de regulă, exterior, iar cel interior apare ca efect al
unei intenţii moralizatoare a textului, în romanul lui Camil Petrescu, apare conflictul interior, din
conştiinţa personajului-narator, care trăieşte stări şi sentimente contradictorii faţă de soţia sa. În
ceea ce priveşte perspectiva narativă, romanul este scris la persoana I.Cele două teme ale
romanului, războiul şi iubirea, constitue două experienţe decisive pentru devenirea personajului-
narator. Suferinţa lui Ştefan este lucidă în detaliile analizei, iar orgoliul este profund. Astfel, în
final, după traversarea dramei colective a războiului, pasiunea devoratoare şi iubirea pentru Ela
sunt înlocuite cu indiferenţă rece. Se produce astfel drama constatării distanţei dintre iluzie şi
realitate, dintre ideal şi banalitate.

Concluzia
Eroul trăiește, așadar, două drame, cea a iubirii și cea a războiului, cea de-a doua fiind
mult mai puternică, mai devastatoare decât prima și aceea are, din acest punct de vedere, un
ascendant asupra celorlalte personaje, deoarece războiul îl purifică, îl vindecă de gelozia
chinuitoare și îî dă tăria de a se distanța de propriul destin, de propriul trecut.