TURCULEŢ Gheorghe

G. Călinescu
Enigma Otiliei
  
Scriitorul, criticul şi istoricul literar George Călinescu îşi ilustrează  concepţiile estetice
privitoare la romanul modern în „Enigma Otiliei”,  respingând proustianismul promovat de Camil
Petrescu şi optând pentru  romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt prezente tehnici 
moderne, întrucât acesta susţinea că „tipul firesc de roman românesc  este deocamdată cel
obiectiv”. 
Romanul este balzacian şi prin tema moştenirii:  competiţia pentru înavuţire prin intrarea în
posesia uni moşteniri cu  scopul dobândirii unui statut social, la care se adaugă şi tema 
paternităţii, reflectată de titlul iniţial al operei („Părinţii  Otiliei”) întrucât fiecare dintre personaje
determină într-o măsură  destinul Otiliei, asemenea unor părinţi, exprimând ideea conform căreia 
copilul moşteneşte numele, poziţia socială şi starea materială a  părinţilor, trasându-i-se astfel în
linii mari destinul. Destinul  multor personaje din roman este schimbat atunci când le dispare
tatăl,  cum ar fi Felix care este obligat să vină în capitală pentru a-şi  continua studiile deoarece
tutorele lui devenise Costache; Otilia  părăseşte casa după moartea tatălui vitreg Costache, iar
Pascalopol îi  întrerupsese studiile în străinătate după moartea tatălui, revenind în  ţară pentru a
avea grijă de mama sa şi de moşie. De asemenea, statutul  de orfan al lui Felix si al Otiliei
evidenţiază lipsa de prestabilire a  destinului lor, ele fiind şi personaje neîncadrate tipologic, Felix 
atingând maturitatea prin propriile experienţe, iar Otilia rămânând  mereu un caracter enigmatic. 
Un  prim element de modernitate îl reprezintă faptul că acţiunea se  desfăşoară în mediul citadin,
romanul constituind o frescă a burgheziei  bucureştene de la începutul secolului al XX-lea,
prezentând aspectele  societăţii sub determinare social-economică, reuşita pe plan social a 
arivistului Stănică Raţiu după ce a furat banii bătrânului ilustrând  ideea ascensiunii sociale prin
mijloace imorale.
Romanul este  alcătuit din mai multe planuri narative care urmăresc destinele  personajelor:
cel al Otiliei, al formării lui Felix, care înainte de  a-şi face o carieră trăieşte experienţa iubirii şi a
relaţiilor de  familie, al membrilor „clanului” Tulea, al lui Stănică etc.
Un plan  urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea (Aglae, o femeie rea, fiind sora  lui moş Costache,
cu soţul Simion, bolnav mintal şi cei trei copii:  Aurica- tipul fetei bătrâne - , Titi- retardat - şi
Olimpia, căsătorită  cu avocatul Stănică Raţiu, un om fătă scrupule, veşnic căutând să pună  mâna
pe averea lui moş Costache) pentru obţinerea averii bătrânului şi  înlăturarea Otiliei

1
Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul  tânărului Felix Sima, absolvent de liceu la Iaşi şi
rămas orfan vine în  Bucureşti să trăiască la tutorele său legal, moş Costache şi să  studieze
medicina, îndrăgostindu-se de Otilia. Autorul acordă interes  şi planurilor secundare pentru
susţinerea imaginii ample a societăţii  citadine, pentru prezentarea acesteia într-un mod cât mai
realist. 
Efectele în plan moral a obsesiei banului sunt evidenţiate de  competiţia pentru moştenirea lui moş
Costache, tipul avarului.Un alt “pretendent” la moştenire este Stănică, încercând toate  metodele
pentru a parveni, pretutindeni prezent şi la curent cu toate  amănuntele. Personajul susţine intriga
romanului, el fiind cel care va  „rezolva” conflictul averii în deznodământ furând banii de sub
salteaua  pe care stătea moş Costache bolnav, provocându-i acestuia moartea, după  care o
părăseşte pe Olimpia, destrămând familia Tulea.
Alături de  avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei şi  criticii
romanului realist, sunt înfăţişate şi alte aspecte ale  familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copil,
dintre soţi,  căsătoria. Banul perverteşte relaţia dintre soţi, idee  demonstrată de faptul că Stănică
se însoară cu Olimpia doar pentru a-şi  face o situaţie materială. În cuplul Aglae – Simion cel din
urmă este  total neglijat, în final fiind abandonat într-un ospiciu.
Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a  maturului Pascalopol pentru mâna
Otiliei. Felix este gelos pe  Pascalopol, întrucât acesta era un om realizat, elegant şi rafinat care  îşi
permitea sa satisfacă diversele capricii ale fetei şi să-i  întreţină cochetăriile. Caracterul misterios
al  Otiliei este realizat prin tehnica modernă a pluriperspectivismului,  fiecare personaj având o
imagine diferită a ei (ea era „fe-fetiţa” lui  moş Costache, Aglae o vedea ca pe „o dezmăţată, o
stricată”, pentru  Aurica era o rivală, pentru Felix era prima iubire, în Pascalopol  trezind instinctul
de a o proteja, în vreme ce Stănică o vedea ca pe o  femeie interesantă) şi a comportamentismului,
prin care se realizează  caracterizarea indirectă. 
Naraţiunea este făcută  la persoana a III-a, naratorul fiind obiectiv, relatând faptele în mod 
detaşat, perspectiva fiind „dindărăt”. Însă impersonalitatea  naratorului este încălcată de
comentariile de specialitate, ale unui  estet, precum detaliile arhitecturale amintite în descrierea
străzii şi  a casei lui Costache, fapt ce îl face pe Nicolae Manolescu să afirme că  „Balzac are
vocaţia de a crea viaţa, Călinescu o are pe cea de a o  comenta”.
Afirmaţia lui G.  Călinescu conform căreia romanul este o scriere tipic realistă în care  se
înfăţişează prin intermediul unor personaje angrenate într-o acţiune  o anumită idee, concentrează
programul său estetic referitor la romanul  modern pe care reuşeşte să îl aplice în opera sa,
„Enigma Otiliei”.  Romanul este unul modern, în ciuda tehnicilor realiste preluate de la  Balzac şi
a creării unor personaje clasice, atingându-şi scopul de a  zugrăvi ideea destinului marcat de

2
paternitate prin relaţiile dintre  personaje şi situaţiilor cu care se confruntă acestea, ideile cu 
caracter universal neputând fi surprinse în mod esenţial decât dându-se  iluzia veridicităţii
asigurată de scrierea de tip realist