ABDOMEN ACUT CHIRURGICAL

DEFINIȚIE

 Sindrom complex plurietiologic, consecință a unor suferințe acute abdominale sau a unor
suferințe sistemice cu răsunet abdominal secundar

CRITERII GENERALE DE DIAGNOSTIC ÎN ABDOMENUL ACUT

 Anamneză
– Vârstă, sex

– Acuze în momentul prezentării

– Momentul debutului

– Modul de debut

– Medicația administrată și efectul produs

– Antecedente heredocolaterale

– Antecedente personale fiziologice

– Antecedente personale patologice

 Sindrom clinic ulceros

 Colici biliare repetate
 Episoade de pancreatită acută
 Colici nefretice
 Intervenții chirurgicale în sfera abdominală
 Traumatisme abdominale
 Diabet zaharat
 Dislipidemii
 Afecțiuni ginecologice
 Afecțiuni pulmonare
 Afecțiuni cardiovasculare
– Factori precipitanți (traumatism, masă copioasă, consum de alcool, episod infecțios, etc.)

 Termenul "abdomen acut" reprezintă orice tulburare nontraumatică sau traumatică, care apare
brusc, în zona abdominală şi care necesită internare de urgenţă intr-un serviciu de chirurgie,
pentru urmarire sau pentru tratament chirurgical.
  În primă instanţă importantă este recunoaşterea acestei situaţii NU A CAUZEI care dus la
instalarea abdomenului acut. Abordarea unui pacient cu un abdomen acut trebuie să fie
ordonată şi aprofundată, abdomenul acut trebuie suspectat chiar dacă simptomatologia
pacientului este atipică şi nu este foarte zgomotoasă. La primul contact cu un asemenea pacient
anamneza şi examenul fizic trebuie să fie extreme de riguroase pentru ca ele fac posibilă
stabilirea diagnosticului de abdomen acut şi pot sugera cauzele probabile ale acestuia.

În abordarea clasică sunt incriminate 5 sindroame care pot determina un abdomen acut şi anume:

- sindromul de iritaţie peritoneală

- sindromul ocluziv

- sindromul de torsiune de organ

- sindromul hemoragic

- sindromul supraacut chirurgical.

La aceste 5 sindroame au fost alăturate incă 2 situaţii şi anume:

- abdomenul acut de origine traumatică

- abdomenul acut de origine vasculară.

Cauze comune de abdomen acut

*Apendicita acută

*Ocluzia intestinală

*Ulcerul Perforat

*Diverticulitis

*Hernia Incarcerată sau strangulată

*Afecţiuni ale ficatului, căilor biliare şi a splinei

*Colecistita Acută

* Afecţiuni ale pancreasului

• Pancreatita Acută

• Colica Ureterală sau Renală

• Afecţiuni ginecologice

• Sarcina extrauterină ruptă

• Torsiunea de ovar

• Chistul ovarian rupt

 • Salpingita acută

• Afecţiuni Vasculare

• Anevrismul Rupt

• Ischemia mezenterică acută

• Afecţiuni Peritoneale

• Abcese Intraperitoneale

ANAMNEZA

Este primul pas al evaluării pacientului.

O anameză corect realizată poate oferi informaţii extrem de utile în vederea stabilirii cauzei care a indus
această stare.

Durerea. Este cel mai frecvent şi mai constant element remarcat de pacient.

Durerea alături de reacţia musculaturii abdominale (apărare-contractură) sunt elemente cardinale ale
tabloului clinic al abdomenului acut chirurgical

- Modul de debut(brusc-insidios).

Modul de debut al durerii şi caracterul ei în primele ore poate sugera natura şi severitatea procesului
patologic declanşator.

SIMPTOMATOLOGIE

 Durerea abdominală– simptom dominant

– Debut brusc

 Ischemia mezenterică
 Ulcer perforat
 Sarcină extrauterină
 Tromboză mezenterică
 Volvulus/invaginație intestinală
 Torsiune chist de ovar
– Debut progresiv

 Apendicita acută
 Colecistita acută
 Salpingita acută
 Ocluzie intestinală prin mecanism obstructiv
  Intensitatea durerii
– Medie

 Criza gastrică tabetică

 Porfiria
 Colite
– Severă

 Ulcer perforat
 Infarct enteromezenteric
 Pancreatita acută
 Caracterul durerii
– Continuu – procese inflamatorii și peritonitice

– Colicativ – colica nefretică, ocluzie intestinală

 Sediul durerii
– Poate preciza sediul procesului patologic

– Uneori este durere difuză sau iradiată

Extinderea durerii – sugerează generalizarea la nivelul întregii cavități peritoneale a procesului patologic
(peritonite, infarct enteromezenteric, pancreatită)

Vărsăturile

Aspectul lichidului este foarte important pentru ca poate da relaţii despre vechimea obstrucţiei – aspect
fecaloid= obstrucţie veche

Sughiţul poate sugera iritaţia frenicului. Prezenţa lui poate sugera o peritonită veche depăşită. Oprirea
tranzitului intestinal pentru gaze şi materii fecale Diareea poate fi rezultatul iritaţiei peritoneale.

 Vărsătura
– Prin iritație peritoneală (pancreatită, peritonite, etc.)

– Prin reflex vagal (colică nefretică)

– Prin stază (vărsătura de descărcare) (stenoză pilorică, ocluzie intestinală)

 Diareea – procese inflamatorii intestinale, peritonite

 Constipația/întreruperea tranzitului intestinal pot apărea reflex, în context paraseptic sau prin
obstrucția lumenului intestinal

 Febră, frison - prezente atât în suferințe abdominale, dar și extraabdominale cu răsunet digestiv
EXAMEN OBIECTIV

 Atitudine
 Stare de șoc
 Zgomotele intestinale
 Sensibilitatea de palpare și apărarea musculară
 Contractura peretelui abdominal
 Tușeul rectal
 Tușeu vaginal
EXAMENE PARACLINICE

 Hemogramă
 Examen biochimic
 Coagulogramă
 Ionogramă
 Hemocultură
 Examen de urină
 Examenul scaunului
 EKG
 Examen radiologic
– Torace

– Abdomen

 Pneumoperitoneu
 Nivele hidroaerice
 Ștergerea umbrei psoasului
 Ecografie abdominală
 CT abdominal
 CT toracic
Principii de tratament în abdomenul acut medical

 Corectarea dezechilibrului hidrolectrolitic

 Corectarea dezechilibrului acidobazic
  Corectarea parametrilor hemodinamici
 Tratament antialgic
 Tratament antispastic
 Tratament etiologic
 Regim igieno-dietetic

Tratamentul etiologic

– Îndepărtarea cauzei, +/- anastomoze digestive, +/- stomă

– Rezolvarea fistulei, abcesului, pancreatitei

– Extragerea obstacolelor intraluminale

– Secționarea bridelor/aderențelor

– Devolvularea, dezinvaginarea segmentelor intestinale

– Rezolvarea cauzelor de stangulare: hernii, eventrații, eviscerații

 Lavajul și drenajul cavității abdominale

 Profilaxia recidivelor: enteroplicaturi

Contuziile si plagile abdominale

Clasificare: Etiopatogenică
Traumatisme penetrante (Plăgi abdominale):
• Cartuş;
• Glonţ;
• Armă albă.
Traumatisme abdominale închise:
• Compresie;
• Strivire;
• Centură;
• Acceleraţie/deceleraţie.

Clasificare:

Topografică

• Traumatism abdominal solitar;

• Traumatism al abdomenului inferior, asociindu-se de obicei cu fractură de bazin;

• Traumatism al peretelui abdominal;

• Traumatism toraco-abdominal (traumă ce interesează spaţiul dintre coasta V → rebord costal;

• Asocieri lezionale extraabdominale

• Clinică → Evaluarea şi îngrijirea traumatizatului începe la locul accidentului (!)

• Istoric;

• Boli asociate (antecedente personale);

• Examen fizic.

Istoric

Poate fi:

• Concludent (pacient conştient);

• Neconcludent (pacient “şocat”, drogat, sub influenţa alcoolului);

• Imposibil (pacient inconştient) – se vor lua date de la anturaj.

Medicul trebuie să înţeleagă mecanismul lezional:

În contuzie:

 Mărimea forţei;

 Direcţia forţei:

• Tangenţială;

• Frontală.

În plăgi:

 Tipul “obiectului” care a produs plaga;

 Marimea (arme albe);
  Calibrul (arme de foc).

În ac. Rutiere:

 Starea vehicului;

 Viteza de impact;

 Dacă au fost folosite centurile;

Prezenţa sau nu a air-bag-ului

Sindroame posttraumatice

 Sindrom de iritaţie peritoneală:

• Abdomen destins;

• Apărare musculară sau nu;

• Abdomen imobil cu respiraţia;

• Douglas sensibil;

• Dispariţia matităţii hepatice.

 Sindrom de hemoragie internă:

• Agitaţie;

• Anxietate;

• Sete;

• Paloare;

• Tahicardie;

• Scăderea TA.

 Sindrom mixt.

Ex. Obiectiv

 Inspecţie:

• Abdomen destins, imobil cu respiraţia;

• Escoriaţii, abraziuni, echimoze, plăgi;

• Urma centurii de siguranţă (ac. de circulaţie) – semn de decelerare gravă.

 Palpare:
• Durere;

• Apărare musculară;

• Instabilitatea bazinului.

 Percuţie:
• Meteorism;

• Matitate deplasabilă;

• Dispariţia matităţii hepatice.

 Auscultaţie:
• Absenţa zgomotelor intestinale → 65-93% : semn de leziune viscerală

• Este obligatoriu să se facă un examen fizic complet al bolnavului (politraumatisme);

• Examinarea să se facă repetat la intervale scurte de timp;

• Efectuarea TR şi TV;

• Sondă nazogastrică şi urinară

Managementul prespitalicesc (îngrijiri prespital)

 Cale aeriană permeabilă;

 Oxigenoterapie;
 Tratarea leziunilor ce pun în pericol imediat viaţa bolnavului:
• Oprirea hemoragiei;

• Imobilizarea unei fracturi;

• Pansarea plăgilor, etc.

 Monitorizarea constantelor vitale;

 Perfuzie
Examinări paraclinice (laborator)

 Hemoleucogramă;

 Glicemie;

 Transaminaze;

 Sumar urină;

 Uree;
  Creatinină;

 Examene toxicologice (alcoolemie, etc);

 Examenul toxicologic al lichidului gastric şi al urinii

Examene paraclinice (imagistice)

 Radiografie toracică şi abdominală fără substanţă de contrast;

 Puncţia abdominală;

 Puncţie + lavaj peritoneal;

 Ecografie;

 Urografia;
 Uretrocistografia retrogradă;

 Angiografia.

Management în spital

 Evaluarea traumatizatului se face concomitent cu măsurile de resuscitare;

 Se reface:
• Anamneza;

• Examenul clinic;

• Se completează examinările paraclinice sau se repetă

 Pacient cu instabilitate hemodinamică şi semne peritoneale clare merge direct în sala de

operaţie;

 Dacă pacientul este intubat sau inconştient se va proceda astfel:

 Pacienţii cu “marcă de centură”:
• Eco;

• Lavaj peritoneal.

 În lipsa ecografiei în aria de primire se trimite direct în sala de operaţie.

 La pacienţii stabili hemodinamic:
 Eco;
 CT.

Ficat
 Organ mare, parenchimatos → se lezează uşor.
 Semne clinice:
• Dureri în hipocondrul drept;

• Iritaţie peritoneală;

• Hipotensiune – colaps;

• Semne psihice;

• Semne de hemobilie.

Splina
 Cel mai afectat viscer în traumatismele abdominale.

 Semne şi simptome:
• Dureri hipocondrul stâng;

• Semne de anemie acută;

• Semn Kehr (durere iradiată în umărul stâng);

• Distensie abdominală;

• Contractură;

• Matitate în hipocondrul stâng sau deplasabilă

Tratament

Nechirurgical;

Tratament conservator;

Splenectomie parţială;

Embolizarea vaselor;

Splenectomie.

Chirurgie deschisă sau laparoscopic

 Stomac

 Mai frecvent afectat în plăgile abdominale din hipocondrul stâng;

 În contuzii – prin strivirea de volan;

 Semne clinice de iritaţie peritoneală;

 Pneumoperitoneu.
Pancreas

 Mai frecvente în plăgi;

 Dificil de diagnosticat → semne clinice tardive;
 Diagnosticul întârziat → intervenţii tardive duc la morbiditate şi mortalitate crescute.

Duoden
 Leziuni rare;
 De obicei coexistă cu alte leziuni viscerale (90% din cazuri);

 Durere;
 Apărare musculară

Colon şi rect

 Mai afectate în plăgi abdominale;

 Semne:
• Perforaţie viscer cavitar;

• Pneumoperitoneu;

• Hemoperitoneu, etc.
 TIROIDA
TIROIDITELE

DEFINIŢIE: afecţiuni inflamatorii sau infecţioase ale parenchimului tiroidian, cu etiologie, expresie clinică
şi tratament foarte variate.

CLASIFICARE:

- Acute

- Subacute

- Cronice - specifice

- nespecifice

TIROIDITELE ACUTE

Manifestările clinice

 debut adesea brutal,

 semnele inflamatorii locale
 febră 38,5-40°C, frisoane, tahicardie
 dureri cervicale profunde ce dau senzaţia de presiune, iradiind spre unghiul mandibulei sau spre
regiunea auriculară, exacerbate de deglutiţie

 poziţia antalgică de flexie a gâtului

 uneori pot apărea disfagie, dispnee, tuse iritativă sau disfonie.

Examenul local

 Glandă mărită de volum cu tegumente edemaţiate, eritematoase, cu hipertermie locală.

 Palpare - tiroida de consistenţă crescută, dureroasă,
Fluctuenţa = abces.

Examenele paraclinice

 Leucocitoză cu neutrofilie
 Valori crescute VSH
 Val. crescute gamma şi alfa 2-globuline.
 Scintigrama tiroidiană - zonă necaptantă, difuză.
 Echografie - iniţial hipoecogen, transonic la constituirea abcesului.
 Hemocultura poate izola uneori agentul patogen.
 Radioiodocaptarea în limite normale.
 Puncţie pt. prelevare puroi şi izolare agent etiologic

Complicaţii

 septice: abcedare (risc de mediastinită)  fistulizare tegumente sau în organele vecine (esofag,
trahee), chiar diseminări la distanţă;

 mecanice: compresiune pe structurile vecine (trahee, esofag, recurenţi, lanţ simpatic cervical);
 vasculare: tromboze
 endocrine: rare (după vindecarea bolii pacienţii rămân eutiroidieni).
Tratament

 Medicamentos
 antibiotice (fcţ. de contextul clinic, hemoculturi, antibiogramă).
 antiinflamatoare, antialgice.
 Chirurgical (abcedare)
 evacuarea şi drenajul colecţiilor
 tiroidectomii mai mult sau mai puţin întinse.

TIROIDITELE SUBACUTE

Tiroidita subacută De Quervain

(tiroidita granulomatoasă De Quervain)

 predominant sexul feminin (F/B = 6/1) între decadele 2 şi 5 de viaţă

Etiopatogenia:

 etiologie virală şi/sau bacteriană,

 testele serologice frecvent pozitive pentru virusuri (urlian, gripal, Cocsakie), Chlamidii sau
enterobacteriacee.
 Manifestări clinice:

 Caracter sezonier (la sfârşitul primăverii), în mici focare epidemice.

 Simptom. precedată cu 2-6 săptămâni de afecţiuni rinofaringiene febrile nespecifice, care pot
trece nesemnalate de pacient.

 Dureri cervicale, treptat intense, iradiere spre mandibulă, însoţite de disfagie, exacerbate de
tuse, deglutiţie

 Manifestările generale - febra (39-40 °C), astenia fizică , starea de curbatură

Examenul local

 Tiroida este hipertrofiată difuz sau asimetric, de consistenţă fermă, dureroasă la palpare.

Examenele paraclinice

 Sdr. inflamator (VSH ~ 100 mm/h, leucocitoză, valori crescute alfa-2 globuline)
 Stadiul iniţial – nivel crescut T3, T4, tireoglobulină, nivel scăzut TSH şi radioiodocaptare.
 Uneori, la debut titruri crescute de Ac antitiroidieni.
 Ecografia - hipoecogenitate difuză a tiroidei.
 Examenul citologic - celule epitelioide gigante multinucleate.
Diagnosticul pozitiv

 durere în regiunea cervicală,

 manifestări inflamatorii locale şi generale,
 scăderea marcată a radioiodocaptări
 examenul citologic al puncţiei tiroidiene

Tratament

 Posibilă vindecare spontană în câteva săptămâni sau luni.

 Formele moderate – tratam. cu AINS.
 Formele severe - PDN 30-40 mg/zi. (ameliorare clinică  doza se scade treptat la 5mg/zi, 4-6
săptămâni)
 Reluarea simptomatol.  reluarea şi menţinerea tratamentului 6 luni.
 TIROIDITELE CRONICE NESPECIFICE

1.Tiroidita Hashimoto

(tiroidita limfocitară cronică, struma limfomatoasă, tiroidita cronică autoimună)

 incidenţă ~ 1% în populaţie
 sexul feminin (F/B = 9/1)

 în decadele 3-6 de viaţă

Manifestările clinice

 guşă care creşte progresiv în câteva săptămâni sau luni, volum mediu, simetrică, nedureroasă
(disconfort local), consistenţă omogenă (uneori discret boselată), fără fenomene de
compresiune, f. rar însoţită de microadenopatii cervicale;

 în această etapă frecvent eutiroidie (80%), hipotiroidia (15%), hipertiroidie (5%).

însoţită de astenia fizică, crampe musculare, discretă creştere în greutate, edeme gambe.

Examenele paraclinice

 Sdr. inflamator nespecific de intensitate moder. (VSH puţin crescut sau normal, leucocitoză
absentă, alfa 2 şi gammaglobulinele ).

 Ac antimicrosomali 100% cz., Ac antitireoglobulinici 90% cz., mai rar Ac anti T3 şi anti T4.
 Examenul radiologic cervical şi toracic - opacitate mediastinală (guşă plonjantă), devieri ale
traheei.

 Tomografia computerizată
 Ecografia - tiroidă mărită de volum, zone hipoecogene.
 Scintigrama tiroidiană cu I123 sau Tc199
 Iodocaptarea
 Testul cu perclorat de potasiu - pozitiv în 60% cz.
 Examenul citologic al puncţiei tiroidiene

Diagnosticul pozitiv

 manifestări clinice,
 determinarea Ac antitiroidieni,
  citologia puncţiei tiroidiene.

Evoluţia

 lentă,
 instalarea hipotiroidismului în luni sau ani de zile.

Tratament

Medicamentos

 Corticoizii  diminuă rapid volumul glandei, ameliorează funcţia tiroidei.

Chirurgical - indicaţii

 fenomene de compresiune
 diagnosticul diferenţial cu limfomul sau cancerul tiroidian nu poate fi făcut

GUŞILE

 DEFINIŢIE: mărirea de volum a glandei tiroide, de origine benignă, excluzând etiologia

inflamatorie şi cancerul.

 Se adaugă tulburărilor funcţionale.

 Guşa este modificarea structurală a tiroidei apărută ca urmare a incapacităţii glandei, de a
asigura nivelul plasmatic normal de hormoni tiroidieni, cu feed- back-ul reglator exercitat de axul
hipotalamo-hipofizar rămas nealterat.

Clasificare epidemiologică şi etiopatogenică

 a. Guşa familială - cauzată de factori genetici (congenitală)

 b. Guşa dobândită
– endemică - factor de mediu (deficitul de iod);

– sporadică

Etiopatogenie

 guşogeneza se declanşează când glanda este incapabilă să mai asigure un nivel sanguin normal
al hormonilor tiroidieni.

 Ca urmare a feed-back-ului negativ  hipersecreţia TSH  hipertrofia şi hiperplazia structurilor

tiroidiene cu scopul de a se reface nivelul plasmatic al hormonilor tiroidieni prin creşterea
substratului morfologic.
Localizare

 guşa cervicală anterioară („guşa normal situată” )

 cervico-mediastinală - cu origine în regiunea cervicală;
 aberantă (ectopică)
Tablou clinic

 Anamneza
 zona geografică de unde provine bolnavul;
 AHC, APP şi eventuala corelaţie dintre acestea şi debutul bolii: pubertate, graviditate,
menopauză, stress, tratamente urmate pentru alte afecţiuni;

 debutul - insidios, marcat de regulă de sesizarea de către anturaj sau pacient a formaţiunii
cervicale şi/sau a unor tulburări funcţionale;

 investigaţii şi tratamente;
evoluţia guşii şi a tulburărilor asociate.

Examenul obiectiv

Examenul local

 Inspecţia - formaţiune situată la nivelul regiunii cervicale anterioare, mobilă cu deglutiţia.

 Glanda poate fi mărită global, simetric (aspect „în fluture”) sau predominant de partea unui lob
şi/sau a istmului (guşă lobară, respectiv istmică)

 Dimensiunea
– mărire discretă a glandei (guşă mică);

– guşă mijlocie (de 2-3 ori volumul normal),

– guşa mare - atinge sau depăşeşte baza gâtului (ştergerea fosetei suprasternale), precum
şi depăşirea cartilajului tiroid şi marginii anterioare a sterno- cleido-mastoidienilor;

– guşa gigantă atinge gonionul, regiunea mastoidiană, iar posterior trapezul.

Examenul local

Semne de compresiune pe structurile învecinate:

 nervoase: recurent (voce bitonală), simpaticul cervical (sindrom Claude-Bernard-Horner =

enoftalmie + mioză + congestia feţei de partea lezată), hipoglos (la proiectarea anterioară a
limbii vârful acesteia este deviat de partea lezată), frenic (sughiţ), spinal (pareze sau paralizii ale
muşchilor sterno-cleido-mastoidieni şi trapezi), vag (manifestări gastrice);
 vasculare: venoase (ectazii venoase, epistaxis, tentă cianotică a feţei) şi arteriale (tulburări de
irigaţie cerebrală);

 esofagiene cu disfagie;
 traheale cu dispnee de tip inspirator sau expirator, stridor; semnele de compresiune traheală se
vizualizează mai bine radiologic

Palparea - Examinarea din spatele bolnavului. Se urmăresc:

 dimensiunile fiecărui lob, a istmului precum şi a formaţiunilor circumscrise palpabile,

exprimându-le în milimetri sau centimetri

 consistenţa formaţiunii
 mobilitatea pe planurile superficiale şi profunde;
 adenopatii loco-regionale;
 prezenţa durerii;
 „freamăt” în guşile vasculare.
Ascultaţia - în guşa vasculară se percep sufluri sistolice.

EXPLORAREA PARACLINICĂ MORFOLOGICĂ

 Echografia
 Radiografia cervico-toracică - devierile traheale, guşile plonjante, calcificările
 Scintigrafia tiroidiană cu 131I, 123I sau 99Techneţiu - date morfologice, date asupra
funcţionalităţii leziunilor din glandă - noduli „calzi” (hiperfuncţionali) sau „reci” (hipofuncţionali).

 Puncţia-aspiraţie uneori are şi valoare terapeutică fiind suficientă pentru tratarea chisturilor
tiroidiene sau a nodulilor (prin injectare de subst. sclerozante).

 Laringoscopia - evaluarea preoperatorie a stării corzilor vocale.

 CT şi IRM nu se practică de rutină
EXPLORAREA PARACLINICĂ FUNCŢIONALĂ

 TSH crescut;
 Valorile T3 (N 50-150 μg) şi T4 (N 4,5-9,5 μg),
 Iodocaptarea tiroidiană este crescută în primele 6 ore (în guşa endemică)
 Testele pentru explorarea tulburărilor de hormonogeneză
Complicaţii

 Funcţionale: hipo- sau hipertiroidie (forma endocrinopată);

 Infecţioase, strumită cu mărirea guşii şi fenomene inflamatorii
 Hemoragii interstiţiale sau intrachistice, cu mărirea bruscă a formaţiunii
 Mecanice, urmarea compresiunilor pe organele vecine.
 Malignizarea este frecventă în guşile nodulare; nodulii solitari prezintă un risc de degenerare
malignă de 4 ori mai mare decât cei multipli

Tratament

Tratamentul profilactic

 Are importanţă în combaterea guşii endemice. Profilaxia cu iod este o problemă aflată în atenţia
O.M.S

 Aportul normal de iod pentru un adult este de 100 - 200 μg/ zi, iar hipertrofia tiroidiană se
declanşează la cantităţi < 40 μg/ zi.

 În ţara noastră, preparatele utilizate pentru suplimentarea aportului iodat sunt:

– sarea iodată ce conţine iod în proporţie de 1 / 20.000, 10g de sare pe zi asigurând o
cantitate de iod de 200 μg / zi

– iodura de potasiu prezentată sub formă de comprimate (1mg KI) sau soluţie (2‰ KI, 10
picături echivalând cu un comprimat)

Tratamentul conservator

a. tratamentul substitutiv cu hormoni tiroidieni

– Levotiroxina (Thyreotom® , Euthyrox®) tironina (Triiodotironina,).

b. Iodoterapia este rezervată cazurilor de guşă parenchimatoasă difuză recentă

c. Iodul radioactiv are indicaţii limitate

d. Suprimarea unor factori etiopatogenici.

e. Puncţia - aspiraţie tiroidiană are şi rol curativ în cazul chisturilor, injectarea de soluţii
sclerozante

Tratamentul chirurgical

A. Indicaţii:

 Eşecul tratamentului conservator,

 Guşă multinodulară sau nodul tiroidian solitar (risc mare de malignizare în special în cazul
nodulilor „reci”);

 Guşă cu leziuni ireversibile (fibroză, chisturi recidivate după aspiraţie);

 Guşă complicată: tendinţă la hipertiroidizare, hemoragii intrachistice sau intraparenchimatoase,
tulburări de compresiune;

 Considerente estetice.
Tratamentul chirurgical

B. Metode:

 Tiroidectomia subtotală este operaţia prin care se extirpă tiroida cu lăsarea pe loc a unei lame de
ţesut glandular indemn în scopul menţinerii unei surse endogene de hormoni tiroidieni.

 Tiroidectomia totală constă în exereza în totalitate a glandei.

 Exerezele limitate, lobistmectomii, enucleerea unui nodul unic, sunt indicate doar dacă există
certitudinea normalităţii ţesutului tiroidian restant; impun de asemenea o supraveghere
postoperatorie

Cancerul tiroidian
Cancerul tiroidian este o forma rara de cancer. Majoritatea cazurilor evolueaza bine deoarece
cancerul tiroidian se detecteaza timpuriu si se trateaza eficient.

Cancerul tiroidian poate da o varietate de simptome printre care:

- tumefiere sau crestere in volum a gatului, cel mai comun simptom
- durere a gatului sau uneori a urechilor
- dificultate la inghitire
- dificultate la respiratie sau wheezing
- raguseala in lipsa unei raceli
- tuse continua fara prezenta racelii.
Unele persoane ar putea fi total asimptomatice. 

Terapia cancerului tiroidian include interventia chirugicala, terapia cu iod radioactiv, tratament
cu hormoni tiroidieni si in cazuri rare radio sau chimioterapie.

Terapia cancerului tiroidian poate include:

- chirurgia de indepartare a portiunii din glanda tiroida care contine tumora. Indepartarea unui
lob se numeste lobectomie. Indepartarea ambilor lobi reprezinta tiroidectomia
- iodul radioactiv, care este utilizat postchirurgical pentru distrugerea tesutului tiroidian restant.

GLANDELE PARATIROIDE
Glandele paratiroide sunt in numar de 4, fiind situate de obicei in spatele lobilor tiroidieni. Pot
exista insa si paratiroide supranumerare, paratiroide situate ectopic - intratiroidian, mediastin,
pericard.
 Glandele paratiroide contribuie la mentinerea echilibrului fosfo-calcic prin secretia de PTH
(parathormon). Actiunea PTH-ului este una complexa, avand receptori la nivel renal si osos.
Nivelul lui este reglat de nivelul seric de Calciu si Fosfor, alaturi de nivelul de vitamina D.

Deficitul de parathormon caracterizeaza hipoparatiroidismul; este mai rar intalnit, de obicei

secundar interventiilor chirurgicale in loja tiroidiana / paratiroidiana; foarte rar autoimun sau
alte cauze. Se caracterizeaza prin hipocalcemie importanta.

Excesul de parathormon, hiperparatiroidismul, poate fi primar - una sau mai multe glande
paratiroide produc in mod autonom PTH in exces determinand hipercalcemie si osteoporoza, dar
si numeroase alte semne si simptome sistemice; mai frecvent este hiperparatrioidismul secundar
deficitului de vitamina D si calciu

Semne și simptome

Cele mai multe simptome de cancer paratiroidian sunt de fapt simptome de

hipercalcemie, și includ:

• slăbiciune;

• greață și vărsături;

• oboseală – letargie;

• insomnii;

• stări depresive;

• pierderea poftei de mâncare;

• pierdere inexplicabilă în greutate;

• sete persistentă;

• urinare frecventă;

• constipație;

• probleme de concentrare.

Alte simptome specifice cancerului mai avansat la acest nivel includ:

• dureri de spate și bureri abdominale;

• dureri de oase;

• fracturi osoase;
• senzația de nodul în gât;

• răgușeală sau modificarea vocii;

• probleme și dificultăți la înghițire

Tratament

• Cele mai frecvente tipuri de tratamente utilizate pentru o tumoră paratiroidă sunt chirurgia și
tratamentul hipercalcemiei.

• Chimioterapia și radioterapia pot fi, de asemenea, recomandate. Noi tratamente, cum ar fi

imunoterapia și alte medicamente noi, sunt studiate în studiile clinice.

• Tratamentul include soluții atât pentru îndepărtarea tumorii, pentru controlul cantității de calciu
din sânge, cât şi pentru simptome și efecte secundare, o parte importantă a terapiei cancerului.