Scoala Postliceala Sanitara Fundeni

Boli transmise pe calea apei

Profesor: Elev:

Dr. Uncu Anda Cînciu Andra-Mihaela

2021
 Boli transmise pe calea apei

Principala cale de pătrundere în organism a germenilor patogeni prezenţi în apă este

prin ingestie (directă sau a alimentelor contaminate prin apa poluată), dar este posibilă
infectarea şi prin contact (mai ales cu apele recreaţionale - îmbăiere), prin inhalare (aerosoli
cu Legionella) şi chiar calea parenterală (apele folosite pentru hemodializă, de exemplu).
Boli transmise prin ingestia de apă contaminată (Waterborne diseases)
Ele pot fi: - bacteriene: holera, febra tifoidă, dizenteria, gastroenterite acute, BDA;
- virotice: hepatita A şi E, gastroenterite acute, BDA, poliomielita;
- parazitare: giardiaza, cryptosporidioza.
1. Holera, boală cu transmitere preponderent hidrică, este o toxi-infecţie gravă (toxina
holerică este o enterotoxină). În trecut, epidemiile de holeră au făcut ravagii (epidemia de
holeră din 1849 din Anglia a produs peste 110000 decese).
Simptomele holerei includ:
• Volum mare de scaune diareice numite si „scaune de apa de orez”, deoarece semana cu apa
care a fost folosita pentru a spala orezul;
• Varsaturi;
• Crampe musculare.
O persoana cu holera poate pierde rapid fluide, pana la 20 de litri pe zi, astfel incat poate sa
apara o deshidratare severa.
Ca medicamente se recomanda antibiotice ca: Fluorochinolone, de tipul ciprofloxacinei,
Azitromicină, Tetraciclina, Cloramfenicol, Eritromicina sau Nitrofuran.

2. Febra tifoidă şi paratifoidă - 60% din cazurile transmise hidric sunt cauzate de apa
potabilă contaminată, iar restul apar după folosirea gheţii sau după ingestia apei în timpul
scăldatului.
3. Dizenteria bacilară – a fost considerată multă vreme ca fiind „boala mâinilor murdare”,
adică o boală cu transmitere fecal-orală. După ce s-a dovedit posibilitatea transmiterii hidrice,
s-a observat tendinţa de creştere a numărului de cazuri de shigeloză transmise prin apă. În
prezent evoluţia este frecvent atipică (gastroenterite, entrocolite) şi sub formă de infecţii mixte
tifice-dizenterice.
Genul Shigella apartine familiei Enterobacteriaceae si include bacili Gram-negativi de
dimensiuni mici, imobili si necapsulati. Cele 47 serotipuri de Shigella sunt impartite in 4
grupuri, in functie de similitudinile antigenice si reactiile de fermentare: grupul A (Shigella
dysenteriae), grupul B (Shigella flexneri), grupul C (Shigella boydii) si grupul D (Shigella
sonnei). Patogenitatea tulpinilor de Shigella este de tip invaziv, dar si eliberarea de toxine
poate avea un rol in evolutia leziunilor distructive ale mucoasei dupa ce bacteriile au invadat
mucoasa colonica.

Sighella
4. Leptospiroza este o boală bacteriană care poate afecta omul și animalele. Este cauzată de o
spirochetă patogenă din genul Leptospira.
Manifestările sunt variabile: durere de cap, febră, dureri musculare, inflamații oculare, erupție
cutanată, icter, grețuri, vărsături, dureri abdominale, ficat și splina mărite, diaree, tuse,
meningită, insuficiență renală, afectare cardiacă. Infecția cu Leptospira în timpul sarcinii
poate afecta grav fătul.
5. Tuberculoza reprezinta o boala contagioasa determinata de infectia cu Mycobacterium
tuberculosis, care se transmite prin intermediul secretiilor contaminate eliminate in timpul
stranutului, tusei sau vorbirii pe cale aerogena.
Tabloul simptomatic al bolii difera in functie de localizarea infectiei, TBC-ul pulmonar fiind
reprezentat de catre urmatoarele simptome:
 Inapetenta cu scaderea greutatii corporale neintentionate;
 Stare febrila;
 Transpiratii in special nocturne;
 Fatigabilitate accentuata;
 Tuse persistenta mai mult de 3 saptamani;
 Dispnee agravata de evolutia bolii.
Schema terapeutica utilizata în cazul TBC cuprinde administrarea în asociere a 4 antibiotice
(izoniazida, rifampicina, pirazinamida si etambutol) cu administrare zilnica pentru o perioada
de 2 luni, in doze calculate in functie de greutatea corporala a bolnavului. Urmatoarele 4 luni
de tratament presupun administrarea pentru 3 zile pe saptamana de izoniazida si rifampicina
in doze mai mari fata de cele initiale.
6. Bruceloza  este o boală zooantroponoză, care se caracterizează clinic prin febră
intermitentă, afectarea sistemelor locomotor, nervos, cardiovascular, urinar etc., cu evoluare
frecventă în forme cronice.
Perioada de incubaţie este de 1-6 săptămâni. Debutul este insidios cu febră, astenie,
transpiraţii. Febra creşte după amiaza şi scade în timpul nopţii. Ea prezintă fluctuaţii mari,
iar în formele cronice poate persista luni sau ani de zile. Din acest motiv, bruceloza este
denumită şi „febra ondulantă”. Pot fi prezente şi simptome gastrointestinale şi nervoase.
Nodulii limfatici se măresc, splina devine palpabilă. Uneori apare icterul ca urmare a hepatitei
brucelozice. Durerile profunde şi limitarea mişcărilor sunt cauzate de osteomielită.
Scopul terapiei medicale în cazul brucelozei este de a controla simptomele cât mai repede
posibil pentru a preveni complicațiile și recăderile. Tratamentul brucelozei constă în
antibioterapie timp de 6 săptămâni. În funcție de simptomatologie, se recurge la medicație
antipiretică sau analgezică.

7. Tularemia
Tularemie boala infectioasa cauzata de inocularea sau ingestia unui bacil Gram negativ.
Rozatoarele (iepurele salbatic indeosebi) constituie rezervorul bacilului; omul se
contamineaza de cele mai multe ori direct, prin contact cutanat al unei plagi chiar minime cu
un animal infectat.
Simptome si semne - Dupa o incubatie silentioasa de aproximativ patru zile, infectia se
traduce intr-un prim timp prin dureri de cap, curbaturi, febra si frisoane. In al doilea timp,
apare, la punctul de inoculare, un sancru. In plus, apar o inflamatie a ganglionilor limfatici si
o amigdalita dureroasa. In absenta tratamentului, febra persista mai multe saptamani.
Tratament - Boala este tratata prin administrarea de antibiotice din familia ciclinelor timp de
zece zile.
B. Boli virotice transmise prin apa

1. Poliomelita

Poliomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afectează primordial sistemul

nervos central şi determină uneori paralizii.
Tabloul clinic poate varia de la manifestări nespecifice respiratorii sau digestive, până la
îmbolnăviri severe, encefalite sau menigoencefalite cu paralizii şi tulburări respiratorii.
Incubaţia este în medie 7-14 zile dar poate varia între 3 şi 21 de zile. Prodromul sau boala
minoră, durează 2-4 zile şi este caracterizată prin febră, semne catarale respiratorii (coriză,
faringită), dureri musculare („gripa de vară”), sindrom digestiv cu anorexie, greaţă, vărsături,
dureri abdominale, afectare nervoasă cu cefalee, iritabilitate, insomnie sau somnolenţă.
Nu există tratament antiviral eficient.
– igieno-dietetic: repaus la pat, alimentaţie bogată în lichide şi zaharuri;
– simptomatic: antitermice, antalgice, compresele umede şi calde pot ameliora durerea din
perioada de stare;
– patogenic: vitamine din grup B administrate oral sau intravenos (se contraindică injecţiile
i.m.), tratamentul meningitei virale.

2. Hepatita virala

Hepatita acută virală este o boală inflamatorie difuză a ficatului, provocată de virusuri

hepatotrope specifice.
Hepatita acută virală poate fi determinată de cel puţin 5 virusuri specifice, bine cunoscute
şi caracterizate (A, B, C, D şi E).
Virusul hepatitei A este cea mai frecventă cauză de hepatită acută virală şi este de obicei
întâlnită la copii şi adulţi tineri.
Calea de transmitere este predominat fecal-oral, prin apă şi alimente contaminate cu fecale,
dar în condiţii de mare promiscuitate este posibilă transmiterea şi prin contact interuman
strâns 3,4 este raportată şi transmiterea pe cale sexuală la homosexuali şi rar parenteral.
Virusul hepatitei B este cel mai bine cunoscut şi cel mai complex dintre virusurile hepatice.
Calea de transmitere este parenterală prin sânge infectat sau în cursul contactului intim
sexual.
Virusul hepatitei C, depistat în 1989, este un virus ARN din genul Flavivirus, familia
Togaviridae, cu dimensiuni între 40-60 nm şi cu un conţinut preponderent lipidic.
Transmiterea infecţiei se face prin contactul cu sânge sau produse de sânge infectat:
transfuzii, folosirea acelor şi seringilor de la o persoană la alta fără sterilizare sau insuficient
sterilizate, tatuarea corpului, vaccinarea cu echipament nesterilizat, folosirea în comun a
periuţei de dinţi, aparatului de bărbierit, pensetei, trusei de manichiură.

3. Conjunctivita de bazin

Conjunctivita de piscină (conjunctivita foliculară acută) reprezintă infla-maţia conjunctivei

oculare, afecţiunea fiind mai frecventă la copii şi tineri care frecventează ştrandurile şi
piscinele în sezonul cald.
Conjunctivita de piscină este de două tipuri:
-iritativă, datorită clorinării în exces a apei, la concentraţii de peste 5mg/l de apă;
-infecţioasă (produsă de ade-novirusuri sau Chlamydia), datorată clorinării insuficiente a apei
din piscine.
In caz de conjunctivită, există în farmacii şampon special hipoalergenic sau şerveţele umede
speciale pentru igiena ochilor. 

4. Moluscum contagiosus

Molluscum contagiosum este o infectie virala, cauzata de poxivirusul care ii poarta numele
(virusul molluscum contagiosum) si care se manifesta prin aparitia unor proeminente vizibile
la nivelul intregului tegument, care, in general, se vindeca singure si nu lasa cicatrici.
Principalul semn vizibil este reprezentat de excrescentele (papulele) de dimensiuni mici (in
general, in jur de 5 mm), care se pot regasi la orice nivel al suprafetei pielii. Acestea sunt
rosii, roz sau bej (in cazul unui ten mai inchis la culoare). In centrul lor se afla un punct
galben, plin cu fluid care contine materialul viral si care, in urma unei eventuale ruperi,
devine extrem de contagios.  
In cele mai multe cazuri, infectia cu molluscum contagiosum se lasa fara un tratament anume,
iar papulele dispar de la sine, in termen de mai multe luni.