Tema 2.

Teoria de luare a deciziilor

1. Conceptul teoriei de luare a deciziilor
2. Istoricul teoriei de luare a deciziilor
3. Clasificarea deciziilor
1. Conceptul teoriei de luare a deciziilor
În actualul context al economiei de piaţă studierea teorii şi practicii luarii deciziei a devenit
deosebit de importantă pentru întreprinderea de afaceri.
În întreprindere, menirea actului decizional consta în direcţionarea conştienta a activitaţii
economice şi sociale a societaţii comerciale.
Înfaptuirea deciziei constituie un proces de schimbare a realitatii, a resurselor naturale,
financiare şi umane de care dispune unitatea, contribuie la modificarea sistemului obiectiv de
nevoi şi, implicit, la realizarea optimului economico-social al regiei autonome sau societatii
comerciale.
Perfecţionarea conducerii întreprinderii de afaceri, soluţionarea complexa a marilor probleme
economico-sociale, întreaga activitate managerială curentă şi de perspectivă este legată într-un
fel sau altul de adoptarea şi realizarea deciziilor.
Decizia apare ca o solutie aleasa de manager, din mai multe variante posibile, pe baza unor
informatii semnificative, în scopul coordonarii si reglarii activitatilor subordonate, precum si al
controlului si previzionarii lor.
Astfel, decizia apare ca un proces implicit prin care un titular de functie face o analiza şi
alegere ce afecteaza comportarea altor titulari de functii şi contributia lor la realizarea
obiectivelor.
Teoria de luare a deciziilor este un domeniu de studiu care implică conceptele și metodele
de matematică, statistică, economie, management şi psihologie, cu scopul de a studia modelele
de alegere a modalităților de rezolvare a problemelor şi sarcinilor de către oameni și modalități
de a obține rezultatul dorit.
Teoria de luare a deciziilor distinge două categorii şi anume:
• teoria normativă - care descrie procesul rațional de luare a deciziilor
• teoria descriptivă - care descrie practica decizională
Procesul de rezolvare a problemelor și sarcinilor la întreprindere include următoarele etape:
• Analiza situațională (analiza situației problematice);
• Identificarea problemei și stabilirea obiectivelor;
• Căutarea informațiilor necesare;
• Formarea unui set de soluții posibile;
• Formarea criteriilor de evaluare a deciziilor;
1
 • Elaborarea indicatorilor și criteriilor pentru monitorizarea implementării deciziilor;
• Evaluarea deciziilor;
• Alegerea celei mai bune soluții;
• planificare;
• Punerea în aplicare;
• Monitorizarea implementării;
• Evaluarea rezultatului.
În același timp, întregul proces și etape sunt realizate într-o manieră justificată rațional.
Condițiile de incertitudine este o situație în care rezultatele primite sunt soluții necunoscute.
Deciziile de justificare a sarcinilor în condiții de incertitudine, îngustare a setului inițial de
alternative bazate pe informațiile disponibile la factorul de decizie, recomandări de calitate
pentru luarea deciziilor în condiții de incertitudine stocastic este crescută prin luarea în
considerare aceste caracteristici individuale a decidentul, ca raportul dintre câștigurile și
pierderile lor, toleranța de risc. Această zonă reprezintă nucleul teoriei deciziei.
În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe definiţii ale deciziei, ele deosebindu-se
numai prin forma de exprimare:
 actul prin care se adoptă o anumită linie de conduită pentru atingerea unui obiectiv;
 hotărârea luată de organul de conducere în virtutea dreptului şi competenţei
desemnate prin reglementări sau dispoziţii;
 alegerea unei direcţii de acţiune;
 elaborarea unui număr de strategii alternative şi alegerea uneia dintre ele;
 o afirmaţie care denotă angajamentul pe o direcţie de acţiune;
 rezultatul unor activităţi conştiente de alegere a unei direcţii de acţiune;
 cunoştinţe care indică o angajare într-o anumită direcţie de acţiune;
 alegerea unui plan de acţiune;
 forma specifică de angajare a resurselor într-o acţiune;
 alegerea unei strategii de acţiune;
 o alegere conducând la un anume obiectiv;
 alegerea unei variante dintr-o serie de alternative;
 act raţional de alegere a unei linii de acţiune, prin care se urmăreşte realizarea
obiectivelor, ţinând cont de resursele disponibile şi de condiţiile concrete;
 actul prin care se adoptă o anumită linie de conduită,

2
 Decizia reprezinta esenta afacerilor la întreprindreşi de modul cum sunt concepute şi
aplicate deciziile depinde, în mare masura, eficienta activitatilor ce se desfasoara în
întreprindre.
Decizia reprezintă  o veriga  în  procesul de conducere a întreprinderii în afaceri.   În acelasi
timp, decizia constituie punctul lui nodal, momentul său culminant.
Decizia constituie punctul central al activitatii de conducere întrucat ea se regăseste în toate
funcţiile procesului de management.
Rolul deosebit al deciziei reiese din faptul că integrarea organizatiei în mediul ambiant
depinde de calitatea deciziilor luate în cadrul acesteia.
Calitatea procesului decizional influenteaza reducerea costurilor de producţie intr-o
intreprindere productivă, eficienta folosirii factorilor de productie, cresterea profitului, in general
toate rezultatele economico-financiare ale acestora.
Referitor la locul deciziei în procesul deconducere consideram ca aceasta nu reprezinta o
functie a întreprinderii, deoarece rezultatul procesului decizional se concretizeaza în cadrul
fiecarei functii a managementului.

2. Istoricul teoriei de luare a deciziilor

În secolul al XVII-lea, matematicienii francezi Blaise Pascal şi Pierre de Fermatau
(Fermatau) au dezvoltat o metodă pentru a determina probabilitatea de apariţie a
rezultatelor  posibile ale unui joc simplu. Procedura de estimare a consecinţelor deciziilor,
cunoscută astăzi sub numelede valoare.
Teoria valorii a fost publicată în lucrarea Panseuri   1670. Ideea valorii aşteptate este că,
atunci când eşti pus faţă în faţă  cu un număr de acţiuni, fiecare dintre ele putând duce la mai mult
decât o posibilă consecinţă cu diferite probabilităti, rationale.
Ideea de valoare așteptată este că, în fața unei varietăți de activități, în cazul în care
fiecare dintre ele poate da o serie de rezultate posibile diferite probabilități, o procedură rațională
este de a identifica toate rezultatele posibile pentru a determina valoarea lor (pozitive sau
negative, venituri sau cheltuieli) și probabilitatea, apoi multiplica valoarea corespunzătoare și a
probabilității și complexitatea Este pentru a da un rezultat de „valoare preconizată“. Acțiunea
care trebuie întreprinsă trebuie să ofere cea mai mare valoare așteptată.
În 1738 Daniel Bernoulli (Bernolei) a publicat un articol influent „Prezentarea noii teorii
de măsurare a riscului» (Expunerea de o noua teorie privind masurarea riscului), în care el
folosește paradoxul Sankt-Petersburg pentru a arăta că teoria valorii așteptate ar trebui să fie
greșit legală. El oferă, de asemenea, un exemplu în care un comerciant olandez încearcă să
decidă dacă să asigure bunurile trimise de la Amsterdam, la Sankt Petersburg, în timpul iernii,
3
când se știe că există o șansă de 5% ca nava și încărcătura acesteia vor fi pierdute. În decizia sa,
el definește funcția de utilitate și calculează utilitatea așteptată, mai degrabă decât valoarea
financiară așteptată.
În secolul al XIX-lea Carl Friedrich (Fridrix)a studiat curba normală a distribuţiei în
clopot, iar Francis Galton a venit cu conceptul regresiei în urma observantiilor făcute asupra
oamenilor eminent.
Interesul pentru studierea procesului decizional a fost reaprins în secolul XX, de
lucrarea lui Abraham Wald din 1939, care sublinia că  cele două  preocupări ale
teoriei statistice  ale vremii, numite ipoteza statistică  a testării  şi teoria statistică  a estimării
pot fi privite drept cazuri particulare a problemei generale a deciziei.
Această  lucrare a introdus multe elemente ale peisajului mental în teoria modernă  a
deciziei, incluzând pierderea funcţiilor, funcţiile de risc, regulile deciziilor admisibile,
distribuiile a priori,regulile deciziei ale lui Bayes şi regulile minimax.
Termenul "teorie a deciziilor" a început să fie utilizat direct în 1950 de către E. L.
Lehmann. (Leimăn)Apariția acestei teoriei este munca lui Frank Ramsey, Bruno De Finetti,
Leonarda Sevidzha și altele, care a extins domeniul de aplicare al teoriei de decizii. În același
timp, înainte teoria utilității a fost a așteptat ca o teorie a comportamentului de luare a deciziilor
umane reale în condiții de risc.
În secolul XX, interesul a fost munca lui Abraham Wald (Old) reîncălzit, indicând
faptul că cele două preocupări centrale ale teoriei ortodoxe statistice, și anume, testarea
ipotezelor statistice și teoria de estimare statistică, pot fi considerate ca fiind anumite cazuri
speciale ale unei teorii mai generale de luare a deciziilor.
Opoi Teoria perspectiva lui Daniel Kahneman (Canemăn) și Amos Tversky
(Tivescei) economia comportamentală bazată pe dovezi. Această teorie a declarat că procesul de
luare a deciziilor reale umane este pierderea câștigurilor sensibile.“În plus, oamenii sunt mult
mai concent pe „schimbare“.
Altă divizare a actului decizional a fost propusă de Brim (Brem) în următorii cinci paşi:
1. identificarea problemei;
1. obinerea informaţiilor necesare;
2. exprimarea soluţiilor posibile;
3. evaluarea acestor soluţii;
4. selecţia strategiei cele mai performante.
3. Clasificarea deciziilor.
În literatura de specialitate se întâlnesc 2 modalităţi de clasificare a deciziilor:
clasificarea după autori;
4
clasificarea în dependenţă de diferite criterii.
Clasificarea deciziilor în dependenţă de diferite criterii.
Criterii Decizii
1. Orizontul de timp (amploarea) Strategice - pe termen lung (pentru perioada
şi implicaţiile asupra activităţii de mai mare de un an; referitor la probleme
ansamblu a sistemului (a măsurilor generale, care afectează părţi importante din
precizate a fi realizate) sau nivelul organizaţie sau întreaga organizaţie.
de elaborare Tactice - pe termen mai scurt (vizează o
activitate sau o subactivitate pentru perioade
mai reduse decât intervalul de un an); deşi
pot afecta întreaga organizaţie, pot
avea un impact mai important asupra unei
funcţii sau unei subdiviziuni.
Curente – se referă la probleme
operaţionale (sunt cele mai frecvente şi
vizează realizarea de obiective individuale,
specifice, constând în sarcini şi atribuţii;
perioadele de referinţă sunt mai scurte,
respectiv câteva zile
sau săptămâni).
2. Metode şi tehnici utilizate (gradul de Programate (programabile) – luarea
programare) deciziei se bazează pe proceduri prestabilite,
ele sunt cel mai uşor de luat, datorită
faptului că managerii au la dispoziţie o
serie de reguli, proceduri şi politici.
Neprogramate (neprogramabile) - sunt
deciziile luate în condiţii nestabilite sau în
situaţii unice. Pentru rezolvarea acestor
probleme nu există proceduri prestabilite,
fie datorită faptului că nu au mai fost
întâlnite, fie pentru că sunt foarte importante
şi complexe.
3. Metode de fundamentare Formalizate – se pot fundamenta prin
metode matematice şi calcule tehnico-

5
 economice.
Neformalizate - se pot fundamenta prin
metode euristice
4. Valoarea informaţiei disponibile (gradul Certe (în condiţii de certitudine) -
de cunoaştere a fenomenelor posibile) probabilitatea de realizare a obiectivului este
sau posibilitatea de realizare maximă. Toate datele relevante sunt
cunoscute şi toate consecinţele probabile pot
fi prevăzute.
Incerte (în condiţii de incertitudine) -
probabilitatea de realizare a obiectivului este
medie. În multe situaţii managerului îi
lipsesc informaţiile, determinarea obiectivă a
probabilităţilor cu privire la eventualele
rezultate devenind astfel dificilă. Datorită
complexităţii lumii actuale, această situaţie
este des întâlnită de manageri, motiv pentru
care baza luării deciziei o reprezintă intui-
ţia acestora. Încrederea în reuşita deciziei
luate în astfel de situaţii este mai mică,
datorită absenţei datelor istorice.
5. Frecvenţa elaborării Periodice - la anumite intervale definite;
Aleatorii - la intervale neregulate;
Unice - au caracter de excepţie.
6. In raport cu autoritatea decizională Integrate – se adoptă de către decident.
Avizate - se adoptă după avizul organului
ierarhic superior.
7. În dependenţă de numărul decidenţilor Individuale (independente);
Colective (integrate).
8. După nivelul la care se află factorul Decizii ale conducerii superioare –
decizional adunarea generală, directori;
Decizii ale conducerii de nivel mediu –
şefi de compartimente;
Decizii ale conducerii inferioare – şefi de
secţii, de echipe, de birouri).
9. Domeniul de aplicare Administrative.
6
 Politice.
Economice.
Financiare.
Ecologice
Medicale
Farmaceutice etc.
10. Conţinutul funcţiei sau sursa de elaborare De planificare.
Organizaţionale.
De coordonare.
De control
De personal etc.

11. Complexitate Afectate de factori interni – procese şi

tehnologii complexe, multe produse sau o
reţea de distribuţie complicată.
Afectate de factori externi – Piaţa foarte
fragmentată, schimbări rapide de tehnologii,
complicaţii economice, politice, sociale.
12. Circumstanţele în care se iau decizii Decizii de oportunitate – Pentru a exploata
o şansă de a crea un nou produs, serviciu sau
de a intra pe o piaţă nouă.
Decizii în situaţie de problemă – pentru a
face faţă unei probleme imediate, dar nu
critice.
Decizii în caz de criză – care privesc
probleme majore, de obicei impuse din
exterior.
13. Raţionamentul decidentului Decizii intuitive – se bazează pe bunul simţ,
experien- ţă, senzaţii.
Decizii logice – se bazează pe cifre, date,
argumente, metode econometrice.
Decizii raţionale – la luarea deciziei este
utilizat un algoritm care permite relevarea
deciziei optime.

7
Орлов А И Teoрия принятых решений Алекса́ндр Ива́нович Орло́в (род. 14 мая 1949) —
советский и российский математик и экономист, статистик, эколог, социолог, кибернетик.