1.

Abaterile administrative reprezintă temeiul obiectiv al acestei forme de

răspundere. Abaterea administrativă nu are caracter contravențional și este o încălcare cu
vinovăție a normelor de drept administrativ care atrag aplicarea unor sancțiuni de natură
administrativă. Distincția esențială dintre abateri și contravenții rezidă în modul lor de consacrare
și implicit de sancționare, deoarece pentru contravenții trebuie să existe întotdeauna o faptă
expres indicată și o sancțiunea expres prevăzută.

Subiectul activ al răspunderii administrativ-disciplinare (cel care aplică sancțiunea) poate

fi: un organ administrativ sau un alt organ public.

Subiectul pasiv al răspunderii administrativ-disciplinare (autorul abaterii disciplinare)

poate fi: un organ al administrației publice; un funcționar public; un demnitar public; un
organism nestatal; o persoană fizică.

Caracterul sancțiunilor administrativ-disciplinare: avertismentul; diminuarea

drepturilor salariale în condițiile legii; penalități de întârziere pentru neplata la timp a obliga
țiilor bugetare privind taxe și impozite; suspendarea exercitării unor drepturi; retrogradarea din
funcție; demiterea, destituirea sau dizolvarea organului colegial etc.

2. Definitia actului administrativ si trasaturile lui

Actul administrativ a fost definit ca fiind „acea formă juridică principală a activității
organelor administrației publice, care constă într-o manifestare unilaterală și expresă de voință de
a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice, sub
controlul principal de legalitate al instanțelor judecătorești”.

Trăsăturile caracteristice ale actului administrativ sunt următoarele:

1. actul administrativ este forma principală a activității organelor administrației publice;

2. actul administrativ este o manifestare unilaterală de voință;
3. actul administrativ este emis sau adoptat în temeiul și în realizarea puterii publice;
4. actul administrativ este supus controlului de legalitate exercitat de instanțele de
contencios administrativ.

3. Aplicarea sancțiunii contravenționale revine tot agentului constatator al

contravenției, în cazul în care prin actul normativ de stabilire și de sancționare a contravenției nu
se prevede altfel. Atunci când agentul constatator nu are dreptul să aplice şi sancţiunea procesul-
verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea.

În scopul asigurării pentru persoana sancționată a dreptului a de formula plângere

împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției există obligativitatea
comunicării acestuia către persoanele interesate.
Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului
şi, dacă este cazul, părţii vătămate şi proprietarului bunurilor confiscate.
Dacă agentul constatator aplică şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la
încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta se înmânează contravenientului, care va semna
de primire.
În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuză să semneze
procesul-verbal, comunicarea se va face în termen de cel mult două luni de la data încheierii.

4. Concesiunea bunurilor
Dreptul de concesiune asupra bunurilor proprietate publică este un drept real principal,
inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, constituit cu titlul oneros, pe baza contractului de
concesiune încheiat între autoritatea concedentă și o persoană fizică sau o persoană juridică de
drept privat cu privire la un bun din domeniul public ca modalitate de exercitare a dreptului de
proprietate publică și care conferă titularului său, în mod temporar, atributele posesiei, folosinței
și dispoziției, cu respectarea obligațiilor prevăzute în actul de constituire, precum și a limitelor
materiale și juridice.

Obiectul contractului de concesiune pot fi doar bunurile proprietate publică a statului sau
a unităților administrativ-teritoriale.

Părțile contractului de concesiune se numesc concedent și concesionar.

5. Legalitatea actelor administrative

Presupune conformitatea acestuia cu Constituția, legile adoptate de Parlament, ordonanțele
de Guvern precum și cu toate actele normative emise ori adoptate de organele administrative
ierarhic superioare.
Actele normative nu au aceeași forță juridică, ele aflându-se într-un raport ierarhic care
corespunde unei ierarhii a organelor.
În vârful acestei construcții piramidale se află Constituția, act normativ cu forță juridical
supremă, toate celelalte acte normative trebuind să fie elaborate și aplicate în acord cu
dispozițiile ei.

6. Controlul administrativ este realizat de administrația publică

Obiective:
-respectarea legii în activitatea autorităților administrației publice,
-verificarea mijloacelor folosite pentru realizarea obligațiilor prevăzute de lege,
-constatarea rezultatelor pozitive și a abaterilor de la normele prescrise,
-stabilirea măsurilor pentru înlăturarea deficiențelor constatate.
Poate fi la o data fixa sau inopinat.
Controlul administrativ se poate desfășura în două forme: intern și extern.
El poate cunoaște următoarele forme:

a) control administrativ ierarhic;

b) controlul de tutelă administrativă;

c) controlul administrativ extern specializat;

d) controlul prin jurisdicții speciale administrative

7. Procedura prealabila

Reprezintă „cererea prin care se solicit ă autorităţii publice emitente sau celei ierarhic
superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în
sensul revocării sau modificării acestuia”.
Procedura administrativă prealabilă este reglementată pentru a oferi persoanelor
interesate posibilitatea rezolvării într-un termen mai scurt și mai operativ a reclamației lor,
organul administrativ sesizat putând să revină asupra actului emis și să emită altul acceptat de
către reclamant.
Procedura prealabilă are în vedere recursul administrativ (cu cele două formă recursul
grațios și recursul ierarhic) pe care particularii lezați în drepturile sau în interesele lor legitime
prin acțiunea sau inacțiunea unei autorități publice sunt obligați de regulă să-l exercitate la
autoritatea emitentă sau la autoritatea ierarhic superioară dacă aceasta există.

8. Formele prealabile adoptarii/ emiterii actului administrative

9. Controlul exercitat prin societatea civila

10.Domeniul public

Domeniul public este format din totalitatea bunurilor mobile și imobile care sunt destinate
să folosească tuturor membrilor unei colectivități umane, fie în mod direct fie prin intermediul
unor organe special create spre a le administra în scopul satisfacerii unei nevoi sociale.
Bunurilor din domeniul public li se aplică un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun în
baza interesului public, general, pe care administrația are misiunea de a-l înfăptui.

11.Constatarea contraventiei

Constatarea contravenției se face printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume

prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic
agenți constatatori. Agentul constatator reprezintă organul sau persoana competentă să constate
săvârșirea contravenției într-un anumit domeniu de activitate, astfel încât el exercită prin funcția
sa o parte a autorității publice.
Procesul-verbal de constatare a contravenției trebuie să cuprindă în mod obligatoriu
următoarele elemente:

1.data şi locul unde este încheiat;

2.numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
1. datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de
muncă ale contravenientului;
2. descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvâr şită,
precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea
eventualelor pagube pricinuite;
3. indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
4. indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui
accident de circulaţie;
5. posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;
6. termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

12.Inexistenta actului administrativ

13. Exceptia de nelegalitate

Excepția de nelegalitate este o apărare pe care o parte într-un proces o face împotriva unui act
administrativ ilegal ce are incidență în cauza respectivă cu scopul inaplicabilității respectivului act.

Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate
fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
 Admisibilitatea excepției de nelegalitate este condiționată de existența unei relații de dependență între
actul administrativ individual și soluționarea fondului litigiului în care această excepție a fost invocată. În
cazul constatării nelegalității actului administrativ instanța de judecată îl va înlătura din soluționarea
procesului în care a fost invocată excepția.