Rezultate financiare

10.2. Rentabilitatea resurselor şi a producţiei

Eficienţa economică a unei firme poate fi exprimată prin mai mulţi indicatori. Întrucât
eficienţa economică este determinată ca raportul dintre efect şi efort (cheltuieli), trebuie să
stabilim indicatorii cu ajutorul cărora se exprimă mărimea efectului – profitul.
Profitul unei firme reprezintă diferenţa dintre încasări şi cheltuielile efectuate pentru o
activitate economică.
Profitul este o parte a valorii adăugate în urma activităţii economice desfăşurate pe baza
consumurilor de materiale şi muncă. Profitul unei firme se determină prin scăderea din încasările
totale, de la comercializarea bunurilor fabricate, a cheltuielilor totale pentru obţinerea lor. Este
evident că activitatea unei firme poate fi considerată mai mult ori mai puţin raţională numai în
cazul în care mărimea profitului este pozitivă.
În practica economică sunt utilizate următoarele noţiuni ale profitului: profit brut, impozabil,
profit net.
Profitul brut, se calculează ca diferenţa dintre încasările totale (cifra de afaceri, CA) şi
cheltuielile totale:

Profitul brut este rezultatul tuturor activităţilor firmei şi include profitul obţinut de la
activitatea de bază, activitatea comercială, financiară, de investiţii etc. Identică este şi compoziţia
cheltuielilor totale.
Profitul impozabil al firmei se stabileşte prin scăderea din venitul total brut al cheltuielilor
ordinare şi necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în
cadrul activităţii de întreprinzător. În fond, profitul impozabil reprezintă profitul brut al firmei. Dar,
întrucât codul fiscal limitează deducerea unor tipuri de cheltuieli din veniturile firmelor, cum ar fi
plata penalităţilor, cheltuielilor pentru deplasări, amenzilor, a donaţiilor, sponsorizărilor şi altele,
practic, mărimea profitului impozabil deseori diferă de mărimea profitului brut.
Profitul net este diferenţa dintre profitul brut şi impozitul pe profit:

În anul 2007, impozitul pe profit era în mărime de 15%, 2008 – 0%, 2009 – 0% - pentru
subiecţii ce nu cad sub incidenţa art. 225 CF. În 2013 impozitul unic pe venit era stabilit în mărime
de 12 %.
Profitul net rămâne la dispoziţia firmei, şi el poate fi folosit pentru plata dividendelor pe
acţiuni, pentru plata suplimentară a muncii şi pentru dezvoltarea firmei: reutilarea tehnică,
construcţie, implementarea noilor tehnologii, completarea mijloacelor circulante etc.
Mărimea profitului justifică economic utilizarea capitalului şi totodată exprimă compensarea
iniţiativei şi riscului asumat de întreprinzători.
Profitul exprimă realizarea interesului personal al întreprinzătorului şi a interesului
personalului firmei. În economia de piaţă profitul este imboldul principal în stimularea economisirii
şi investiţiilor, în lărgirea sferei de producere şi în asigurarea creşterii economice. Totodată
tendinţa maximizării profitului impulsionează întreprinzătorii la iniţiativă şi în asumarea riscului,
ceea ce generează sporirea competitivităţii şi creşterii economice.
Astfel, scopul fiecărei firme în condiţiile economiei de piaţă a devenit obţinerea unui profit cât
mai mare în raport cu capitalul utilizat. Maximizarea profitului este o lege obiectivă a funcţionării
economiei de piaţă. Sporirea masei profitului obţinut de firme reprezintă o mare importanţă şi
pentru societate, deoarece el este o sursă considerabilă pentru formarea bugetului de stat. În plus,
profitul este sursa principală de autofinanţare şi de asigurare a creşterii economice, sursă de
stimulare economică a angajaţilor.
Astăzi maximizarea profitului este un instrument puternic de stimulare a agenţilor economici
la asigurarea creşterii economice permanente.

1
© Ghelbet Angela, 2018
 Rezultate financiare
Profitul este un indicator sintetic care exprimă rezultatele activităţii economice, a cărui
mărime determină şi eficienţa economică. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că estimarea
eficienţei economice a unei firme nu poate fi făcută numai pe baza valorii profitului obţinut. De ex:
două firme care au obţinut acelaşi profit, dar cu eforturi diferite: cu diferite capitaluri utilizate şi cu
diferite costuri de producţie. Deci, şi eficienţa activităţii lor economice va vi diferită. Estimarea
corectă a eficienţei activităţii economice poate fi efectuată numai prin compararea masei profitului
obţinut cu eforturile depuse. O astfel de comparaţie se face cu ajutorul rentabilităţii.
Rentabilitatea activităţii economice exprimă raportul dintre profitul obţinut şi eforturile
depuse şi poate avea diferite forme, în funcţie de mărimile folosite în calitate de efect şi efort. Rata
rentabilităţii se exprimă în procente.
Teoria şi practică economică operează cu mai mulţi indicatori de exprimare a rentabilităţii:
Rentabilitatea economică – raportul dintre profitul brut şi suma activelor folosite (suma
medie anuală a MFixe şi MCirculante):

Rata Re exprimă eficienţa utilizării capitalului alocat activităţii de producţie; suma capitalului
fix şi cea a capitalului circulant se numeşte capital economic. Pentru ca firma să-şi poată recupera
eforturile depuse este necesar ca rata rentabilităţii economice să depăşească rata inflaţiei.
Rata rentabilităţii vânzărilor exprimă raportul dintre profitul brut şi suma totală a veniturilor
(cifra de afaceri):

Acest indicator caracterizează eficienţa activităţii totale a firmei în perioada respectivă.

Rata rentabilităţii financiare se determină ca raportul dintre profitul net şi capitalul propriu:

Utilizarea acestui indicator este determinată de faptul că firmele, în activitatea lor economică,
folosesc şi capitaluri împrumutate atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Cel mai des se
foloseşte creditul bancar. Esenţial este ca împrumuturile de capital să fie gestionate eficient şi
rambursate în termenele stabilite.
De aici apare necesitatea determinării eficienţei capitalului propriu. Doar împrumuturile de
capital în fond sporesc eficienţa firmei în ansamblu, deci, şi eficienţa capitalului propriu al firmei.
Orice firmă, în activitatea sa economică, tinde să obţină rezultate cât mai înalte în baza utilizării
capitalului de care dispune. Apelând la împrumuturi de capital, firma poate să-şi asigure obţinerea
unui profit suplimentar.
Rata rentabilităţii capitalului propriu exprimă eficienţa utilizării capitalului investit de către
firmă.

Rata rentabilităţii resurselor consumate sau rata rentabilităţii costurilor se determină ca

raportul dintre profitul brut şi suma cheltuielilor totale pentru obţinerea acestuia:

Profitul pe produs se calculează ca diferenţa dintre preţul de vânzare şi costul de producţie

unitar:

Preţul de vânzare al produselor variază în funcţie de volumul producţiei propuse pentru

comercializare. De regulă, preţul de comercializare al produselor este o funcţie dependentă de
volumul producţiei propuse spre comercializare. Sporirea volumului producţiei comercializate
cauzează micşorarea preţului unitar de vânzare. De aceea, valoarea profitului obţinut la o unitate de
producţie trebuie calculată ca mărime medie.

Rentabilitatea pe produs este raportul dintre profitul unitar şi costul de producţie unitar:
2
© Ghelbet Angela, 2018
 Rezultate financiare

În cadrul aceleiaşi firme rentabilitatea diverselor produse diferă. Acest indicator se foloseşte
larg atât în stabilirea preţurilor de comercializare a producţiei, cât şi în elaborarea programelor de
producţie a firmelor.

Repartizarea profitului întreprinderii

Profitul este partea din venit rămasă după acoperirea cheltuielilor de producţie şi desfacere a
produselor.
În condiţiile economiei de piaţă profitul reprezintă sursa financiară de bază pentru dezvoltarea
întreprinderii, realizarea programelor investiţionale, satisfacerea intereselor materiale ale
personalului şi a patronului întreprinderii.

Distribuirea profitului întreprinderii:

Profit global

Impozit pe venit
Profit net

Rambursarea datoriilor şi plata dobânzilor la credite

fhjjkklkll

Profit repartizabil Profit nerepartizabil

Dividende Investiţii
acţionarilor

Plăţi personalului Fond de rezervă

Alte direcţii

1. Gheorghiţă, M., Economia întreprinderii industriale, Chişinău: Cuvântul ABC, 2011.

2. Ciornâi, N., Blaj, I. Economia firmei contemporane. Chişinău: Prut Internaţional. 2003.
3. Rusu, C., Frunză, V., Luca, G., Berinde, D. Analiza şi reglarea firmei prin costuri. Iaşi: Gh.
Asachi. 1995.
4. Luca, G.-P., Olariu, N. Elemente de management financiar. Iaşi: Dosoftei. 1994.
5. Standardul Național de contabilitate ”prezentarea situațiilor financiare”

3
© Ghelbet Angela, 2018