Fiscalitatea întreprinderilor

Codul de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor

La 1 decembrie 1997, Consiliul și reprezentanții guvernelor statelor

membre, reuniți în cadrul Consiliului, au adoptat o rezoluție privind Codul de
conduită în domeniul impozitării întreprinderilor, cu obiectivul de a combate
concurența fiscală dăunătoare.
Codul de conduită nu are caracter juridic obligatoriu, însă reprezintă
un angajament politic al statelor membre în următoarele direcții:
 reexaminarea, modificarea sau eliminarea măsurilor lor fiscale
existente care constituie concurență fiscală dăunătoare;
 neintroducerea unor noi astfel de măsuri în viitor.
Deși inițial Codul de conduită se axa pe statele membre ale UE, statele
membre s-au angajat, de asemenea, să promoveze adoptarea principiilor sale de
către țări terțe, precum și în teritorii cărora nu li se aplică tratatele UE.
Astfel cum se prevede în rezoluție, Consiliul ECOFIN a instituit, în
cadrul Consiliului, un grup de lucru pentru codul de conduită (impozitarea
întreprinderilor), la 9 martie 1998, pentru a evalua măsurile care ar putea intra
în sfera de aplicare a Codului de conduită.
Conform Codul de conduită, măsurile fiscale care prevăd un nivel efectiv
de impozitare considerabil mai scăzut, inclusiv egal cu zero, față de nivelurile
care se aplică în general în statul membru în cauză trebuie considerate
potențial dăunătoare și, prin urmare, fac obiectul acestui cod. Se utilizează
alte cinci criterii pentru a evalua dacă măsurile în cauză sunt sau nu efectiv
dăunătoare:
- avantajele sunt acordate exclusiv nerezidenţilor sau tranzacţiilor
efectuate cu nerezidenţi (facilităţile fiscale sunt rezervate nerezidenţilor);
- avantajele sunt izolate de piaţa naţională şi nu au incidenţă asupra
asietei fiscale (bazei de impozitare) naţionale;
 - avantajele sunt acordate chiar în absenţa activităţii economice reale şi
a prezenţei economice substanţiale;
- regulile de determinare a beneficiilor întreprinderilor care fac parte
dintr-un grup sunt în dezacord cu principiile general admise la nivel
internaţional şi îndeosebi cu principiile O.C.D.E.;
- măsurilor fiscale le lipseşte transparenţa.
Deci, Codul de conduită în domeniul impozitării întreprinderilor
stabilește criterii pentru evaluarea măsurilor fiscale care ar putea
încuraja concurența fiscală dăunătoare. Codul de conduită este pus în aplicare
prin intermediul unui angajament voluntar al statelor membre privind evitarea
introducerii de noi măsuri fiscale dăunătoare și eliminarea măsurilor fiscale
existente care sunt dăunătoare.
Cu ocazia adoptării codului, Consiliul a recunoscut că o concurenţă loială
ar putea să aibă efecte benefice. De aceea, codul conţine numai criterii de
depistare a măsurilor care falsifică localizarea activităţilor economice în Uniune
prin faptul că acestea vizează numai nerezidenţii şi le acordă un tratament fiscal
mai favorabil decât cel care se aplică în mod normal în statele membre
respective.
Cu ocazia reuniunii Consiliului din 9 martie 1998, a fost creat un grup
„cod de conduită” (fiscalitatea întreprinderilor) cu sarcina de a evalua măsurile
fiscale susceptibile de a fi încadrate în sfera de aplicare a codului relativ la
fiscalitatea întreprinderilor. În continuare, grupul asigură controlul măsurilor
fiscale dăunătoare şi acţionează pentru eliminarea acestora.
În Codul de conduită în domeniul fiscalităţii întreprinderilor, Comisia s-a
angajat să publice liniile directoare pentru aplicarea regulilor relative la
ajutoarele de stat măsurilor de fiscalitate directă a întreprinderilor. Aceste linii
directoare au fost adoptate de Comisie la 1 noiembrie 1998. Comisia a adoptat
un raport privind acţiunile întreprinse în domeniul ajutoarelor fiscale în
februarie 2004. În acest context, regimurile fiscale ale statelor membre trebuie
să fie conforme regulilor comunitare referitoare la ajutoarele de stat. În
termenii articolului 107 TFUE cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate,
sunt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin
intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă
să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a
producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile
comerciale dintre statele membre.
Regulile referitoare la ajutoarele de stat se aplică oricare ar fi forma
ajutoarelor acordate. Totuşi, există situaţii în care o măsură, chiar dacă
îndeplineşte criteriile ajutorului de stat, este sau poate fi considerată compatibilă
cu piaţa internă, conform art. 107 TFUE. Dintre acestea menţionăm:

 sunt compatibile cu piaţa internă:

a) ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu
condiţia ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcţie de originea
produselor;
b) ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamităţi
naturale sau de alte evenimente extraordinare;

 pot fi considerate compatibile cu piaţa internă:

a) ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în
care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare
a forţei de muncă extrem de scăzut;
b) ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de
interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui
stat membru;
c) ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activităţi sau a
anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod
nefavorabil schimburile comerciale într-o măsură în care contravine interesului
comun;
d) ajutoarele destinate să promoveze cultura şi conservarea patrimoniului,
în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condiţiile schimburilor
comerciale şi de concurenţă în Uniune într-o măsură care contravine interesului
comun;
e) alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a consiliului, care
hotărăşte la propunerea comisiei.
Grupul de lucru al Consiliului care supervizează punerea în aplicare a
codului de conduită al UE în domeniul impozitării întreprinderilor și-a extins
sfera de cuprindere a lucrărilor, pentru a include noi domenii de intervenții.
Domenii noi de interventie

măsurile antiabuz;

transparența și schimbul de informații în

domeniul prețurilor de transfer;

practicile administrative;

legăturile cu țări terțe.

Articolul 263
Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor
legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene,
altele decât recomandările și avizele, și a actelor Parlamentului European și ale
Consiliului European menite să producă efecte juridice față de terți.
Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor
sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice față de terți.
 Pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente,
directive, decizii, recomandări și avize.

Pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente,

directive, decizii, recomandări și avize.

Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate

elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru.

Directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la

rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea
ce privește forma și mijloacele.

Decizia este obligatorie în toate elementele sale. În cazul în care se indică

destinatarii, decizia este obligatorie numai pentru aceștia.

Recomandările și avizele nu sunt obligatorii.

Actele legislative se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia,
în a douăzecea zi de la publicare.

Regulamentele și directivele care se adresează tuturor statelor membre, precum

și deciziile, în cazul în care acestea nu indică destinatarii, se publică în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența

acesteia, în a douăzecea zi de la data publicării.