TICLEA Alexandru, Răspunderea subsidiară a primarului. Termen de prescripţie - SINTACT https://sintact.ro/#/publication/151019396/raspunderea-subsidiara-a-primarului-termen-de-presc...

TICLEA Alexandru, Răspunderea subsidiară a primarului. Termen de prescripţie

Publicaţie: Revista Romana de Dreptul Muncii 5 din 2020
Autor: TICLEA Alexandru
Tip: Jurisprudenta

Răspunderea subsidiară a primarului. Termen de prescripţie

Răspunderea subsidiară a primarului. Termen de prescripţie

Prof. univ. dr. Alexandru ŢICLEA
ABSTRACT
The summary article describes a case settled by the courts on the merits and on appeal.
One of the summonses on bail invoked the prescription of the right to the action regarding the patrimonial responsibility of the employee-public administrator.
The courts, taking into account both the applicable legal text and Decision no. 19/2019 of the High Court of Cassation and Justice, admitted the exception of the prescription of the right to action. However, there is the issue of recovering
the damage from the one who did not act to notify the court in time. In such a case, it is the subsidiary liability of that person.
Keywords: prescription, patrimonial responsibility, public administrator, damage, subsidiary liability
REZUMAT
Articolul rezumat descrie o speţă soluţionată de instanţele judecătoreşti în fond şi în apel.
Unul din chemaţii în garanţie a invocat prescrierea dreptului la acţiunea privind răspunderea patrimonială a salariatului-administrator public.
Instanţele, având în vedere atât textul legal aplicabil, cât şi Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune. Se pune însă problema recuperării pagubei de la cel care nu a acţionat
pentru sesizarea instanţei de judecată în termen. Este vorba într-un atare caz de răspunderea subsidiară a acestei persoane.
Cuvinte-cheie: prescripţie, responsabilitate patrimonială, administrator public, pagubă, răspunderea subsidiară
Legislaţie relevantă: Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decretul nr. 167/1958, art. 16,) C. muncii, art. 268 alin. (1) lit. c)

1. Speţa
Primarul oraşului Ef. l-a acţionat în judecată pe fostul administrator public, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2.680.967 lei, reprezentând sumă încasată de bugetul
local de la bugetul de stat pentru construcţia de locuinţe sociale, astfel cum s-a constatat prin decizia Curţii de Conturi, precum şi la plata sumei de 717.332,50 lei, dobânzi şi
penalităţi de întârziere calculate până la data întocmirii acelei decizii (25 octombrie 2016), "dar şi în continuare până la data pronunţării hotărârii în prezenta cauză".
În motivarea acţiunii s-a arătat că pârâtul a exercitat funcţia de administrator public în baza contractului de management încheiat la data de 4 septembrie 2014, el fiind supus
prevederilor Codului muncii în ceea ce priveşte răspunderea sa patrimonială (art. 254).
Prin actul de control al Curţii de Conturi s-a reţinut că în perioada auditată instituţia a beneficiat de la bugetul de stat de investiţii pentru realizarea programului de construcţii
sociale destinate chiriaşilor evacuaţi din imobilele retrocedate.
Pentru primirea sumelor cu această destinaţie, Consiliul Local al oraşului a solicitat în scris Ministerului Dezvoltării necesarul de fonduri pentru decontarea lucrărilor de
construcţii-montaj.
Reclamantul a mai arătat că, în calitatea sa de administrator public, pârâtul şi-a asumat atribuţii de ordonator principal de credite (potrivit contractului de management), "cât şi
obligaţia de a asigura şi răspunde de buna organizare şi desfăşurare a activităţii financiare a instituţiei în conformitate cu dispoziţiile legale şi de a organiza şi coordona
desfăşurarea activităţilor privind constituirea şi utilizarea fondurilor publice."
Or, datorită unor situaţii de lucrări neconforme cu realitatea, s-au obţinut de la Ministerul Dezvoltării fonduri nejustificate pentru plata unor lucrări neexecutate de către
constructor.
Ca o consecinţă, s-a produs paguba ce trebuie recuperată de la pârât, fost administrator public în perioada auditată.
În apărare, pârâtul a susţinut că acţiunea este neîntemeiată. Deşi a deţinut funcţia de administrator public, nu el a întocmit situaţia de lucrări neexecutate de constructor şi nici nu

1 of 5 12/2/2021, 5:08 AM
TICLEA Alexandru, Răspunderea subsidiară a primarului. Termen de prescripţie - SINTACT https://sintact.ro/#/publication/151019396/raspunderea-subsidiara-a-primarului-termen-de-presc...

a solicitat obţinerea sumelor respective de la Ministerul Dezvoltării. A exercitat funcţia amintită în calitate de delegat al primarului de atunci, şeful instituţiei şi ordonator
principal şi legal de credite. Prin urmare, nu a comis nicio faptă ilicită - condiţie a răspunderii patrimoniale. Suma ce i se impută nu a mai fost plătită constructorului, ci a rămas
în bugetul primăriei. Aceasta trebuia restituită bugetului de stat, aşa cum a decis Curtea de Conturi, obligaţia restituirii revenind chiar primarului-reclamant în prezentul dosar.
Având în vedere neimplicarea sa în programul de locuinţe sociale, pârâtul i-a chemat în garanţie pe cei care au întocmit situaţia de lucrări (fostul viceprimar, care răspundea de
sectorul construcţii conform fişei postului, actualul primar-reclamant), firma constructoare, arhitectul şef al oraşului, dirigintele de şantier precum şi pe cei care au solicitat suma
respectivă de la Ministerul Dezvoltării: acelaşi viceprimar, directorul economic şi inspectorul cu achiziţiile.
La termenul din 15 septembrie 2019, chemata în garanţie, societatea care a exercitat funcţia de diriginte de şantier, a invocat excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al
reclamanţilor - unitatea administrativ-teritorială şi Primarul oraşului. La această excepţie au aderat şi alte parţi, inclusiv pârâtul.
2. Hotărârea instanţei
Prin sentinţa nr. 2959 din 22 noiembrie 2019, rămasă definitivă prin respingerea apelului (dec. nr. 182 din 7 septembrie 2020), Tribunalul a admis excepţia amintită şi a respins
acţiunea civilă împotriva pârâtului.
Motivarea hotărârii a avut în vedere Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Recurs în interesul legii) (publicată în M. Of. nr. 860 din 24 octombrie 2019).
Instanţa a reţinut că, potrivit acestei decizii "stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia dreptului material la acţiune se întemeiază pe ideea culpei
prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că problema de drept supusă analizei se raportează la actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control
care poate marca sau nu începutul termenului de prescripţie extinctivă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, sub aspectul curgerii prescripţiei extinctive, nu are relevanţă constatarea făcută şi adusă la cunoştinţă de organul de control al Curţii
de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, care este un terţ faţă de raporturile de muncă ce s-au derulat între angajator şi angajat şi ale cărui observaţii nu dau naştere
unui drept substanţial, de care să se prevaleze angajatorul, ci derivă din interpretarea conduitei acestuia, prin raportare la obligaţiile stabilite în sarcina sa în materie de salarizare
şi gestionare a resurselor bugetare, în condiţiile în care, de fapt, organul de control, dacă apreciază că nu au fost respectate dispoziţiile legale, procedează la un control de
legalitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că prin controlul efectuat, Curtea de Conturi sau un alt organ cu atribuţii de control constată doar abaterile sau neregularităţile cu
privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziţia (Curţii de Conturi sau a unui alt organ cu atribuţii de control) de către instituţia supusă
controlului.
Aşa cum rezultă din art. 21 din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi efectuează o verificare a resurselor financiare ale entităţii controlate, având atribuţia, aşa cum s-a arătat deja,
de a constata încălcări ale principiilor legale cu ocazia gestionării respectivelor resurse.
Paguba constatată, preexistentă raportului Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control,
cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entităţii controlate.
Prin urmare, paguba este rezultatul exclusiv al propriei culpe cu privire la modalitatea de gestionare a resurselor financiare ale entităţii controlate, care, potrivit legii, trebuia să
declanşeze mecanisme interne în ceea ce priveşte controlul de gestiune financiară, precum controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau
auditul.
Constatările Curţii de Conturi sau ale unui alt organ cu atribuţii de control, precum şi măsurile dispuse în sarcina entităţii controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din
urmă, în condiţiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuşi, izvor al creanţei.
Izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba
invocată.
Cum prescripţia extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei şi la faptul sau actul generator al acestui drept, rezultă că invocarea actului de control al Curţii de
Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziţie legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de
plecare al cursului prescripţiei extinctive.

2 of 5 12/2/2021, 5:08 AM
TICLEA Alexandru, Răspunderea subsidiară a primarului. Termen de prescripţie - SINTACT https://sintact.ro/#/publication/151019396/raspunderea-subsidiara-a-primarului-termen-de-presc...

De altfel, actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu poate reprezenta nici măcar un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive,
câtă vreme dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevăd expres şi imperativ că: "Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută
de cel în folosul căruia curge prescripţia; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească,
ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare. Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în
judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea."
Cum actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu se încadrează în cele trei cazuri expres reglementate de lege, acesta nu poate marca
începutul unui (nou) termen de prescripţie.
Din această perspectivă, a susţine că momentul curgerii termenului de prescripţie este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi sau de un alt
organ cu atribuţii de control ar însemna a se lăsa lipsită de eficienţă însăşi instituţia prescripţiei, care sancţionează pasivitatea în exerciţiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu
poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoaşterea şi neaplicarea dispoziţiilor legale.
De asemenea, a considera că începutul cursului prescripţiei extinctive este condiţionat de existenţa unui control financiar în materia acordării de drepturi derivate din raportul de
muncă ar însemna a condiţiona acest moment al prescripţiei extinctive de un eveniment viitor şi incert/nesigur.
Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în ceea ce priveşte etapa anterioară datei de 13 mai 2011, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.
268 alin. (1) lit. c) C. muncii, raportat la art. 8 şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958, pentru prejudiciile produse anterior datei de 13 mai 2011 şi plăţile nedatorate efectuate anterior
acestei date, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru
recuperarea unui prejudiciu rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru
angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru perioada ulterioară datei de 13 mai 2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011, dispoziţiile art. 211 lit. c) din acest act normativ prevăd data producerii pagubei ca
fiind momentul naşterii dreptului la acţiunea în răspunderea patrimonială.
Astfel, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 prevede că "Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: (...) c) plata despăgubirilor pentru
pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei".
Aceste dispoziţii legale exprese sunt în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la momentul naşterii dreptului la acţiunea în răspundere patrimonială sau în restituirea unei plăţi
nedatorate, în condiţiile în care momentul începerii cursului prescripţiei extinctive este unul singur, bine determinat, respectiv "data producerii pagubei".
Chiar în condiţiile în care Legea nr. 62/2011 nu a abrogat dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, prevalenţa art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 faţă de art. 268 alin. (1) lit.
c) C. muncii este determinată de principiul de drept specialia generalibus derogant, dat fiind faptul că Legea nr. 62/2011 este legea specială în materia conflictelor de muncă
dintre partenerii de dialog social.
De asemenea, prevalenţa Legii nr. 62/2011 este dată şi de faptul că prin dispoziţiile art. 211 din acest act normativ este asigurată într-o mai mare măsură protecţia socială a
salariaţilor, prevăzută şi garantată de art. 6 C. muncii.
Cum Legea nr. 62/2011 reglementează termenele de prescripţie în cazul conflictelor individuale de muncă, aplicându-se cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 268 alin. (1) C.
muncii, nu prezintă relevanţă juridică data întocmirii raportului de control de către Curtea de Conturi sau de către un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a constatat
caracterul nelegal al unor plăţi sau existenţa unor prejudicii produse de salariat, sau data emiterii ori comunicării actului de control, întrucât acestea reprezintă momentele în care
s-a constatat existenţa prejudiciului, iar nu momentul în care prejudiciul/paguba s-a produs, acesta fiind anterior constatării lui.
Din perspectiva celor expuse, rezultă că actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu marchează începutul curgerii termenului de prescripţie
pentru acţiunea de recuperare a prejudiciului, întrucât singurul moment al începerii cursului prescripţiei, după intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 (13 mai 2011), este cel al
producerii efective a pagubei.
Prin urmare, modul de calcul al termenului de prescripţie pentru acţiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului, în condiţiile prevăzute de art. 211 lit. c) din
Legea nr. 62/2011, este unul de excepţie în situaţia conflictelor de muncă având ca obiect plata de despăgubiri, şi anume prin raportare la data producerii pagubei, derogatorie de
la dreptul comun care se referă la data "când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui" (art. 2.523 C. civ.), respectiv aceea
când "păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde pentru ea" (art. 2.528 C. civ.).

3 of 5 12/2/2021, 5:08 AM
TICLEA Alexandru, Răspunderea subsidiară a primarului. Termen de prescripţie - SINTACT https://sintact.ro/#/publication/151019396/raspunderea-subsidiara-a-primarului-termen-de-presc...

Constatările rezultate din activitatea de control a Curţii de Conturi sau a unui alt organ cu atribuţii de control pot fi, eventual, valorificate ca mijloace de probă în litigiul având ca
obiect atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, răspundere ce are ca unic temei raportul de muncă dintre salariat şi angajator.
Aplicând interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii soluţionat prin decizia nr. 19/2019, instanţa de fond constată că reclamanţii Oraşul
Eforie prin Primar şi Primarul Oraşului Eforie îşi fundamentează acţiunea îndreptată în contradictoriu cu pârâtul S.V. pe decizia nr. 37 din 25 octombrie 2016 emisă de Curtea de
Conturi Constanţa şi procesul-verbal de constatare din data de 22 septembrie 2016, deşi factura de stornare a sumei de 2.680.967 lei a fost emisă de către S.C M. SRL la data de
31 august 2015.
Astfel, din datele aflate la dosarul cauzei, suma de 285.398,56 lei a fost restituită către Primăria Oraşului Eforie la data de 31 august 2015, dată de la care începe să curgă
termenul de prescripţie al răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin fapta nerespectării obligaţiilor statuate în fişa de post a pârâtului, respectiv acelea de a coordona şi verifica
dacă modalitatea de încasare a sumelor alocate pentru realizarea activităţii de construcţii montaj era legală şi dacă aceste sume erau datorate sau nu de către bugetul de stat.
Cum data investirii acestei instanţe a fost 5 decembrie 2018, în mod evident, în raport de art. 211 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011 la data investirii instanţei de fond dreptul
reclamanţilor la acţiune împotriva pârâtului era prescris.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 211 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 62/2011 se va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor Primarul
Oraşului Eforie şi Oraşul Eforie prin Primar în contradictoriu cu pârâtul S.V., invocată de chemată în garanţie S.C. CONSULTING EXPERT CONSTRUCT S.R.L."
3. Comentarii
a) Desigur că hotărârea rezumată este conformă cu legea aplicabilă speţei rezumate.
Determinantă în pronunţarea acestei hotărâri nu a fost, în mod special, Decizia Înaltei Curţi nr. 19/2019, ci dispoziţia legală incidentă cauzei şi anume art. 211 lit. c) din Legea nr.
62/2011, deci nu prevederile din dreptul comun general (art. 2528 C. civ.) şi nici cele din dreptul comun al muncii [art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii].
Cu mult înainte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 33/2008 (M. Of. nr. 108 din 23 februarie 2009) a stabilit că în virtutea principiului specialia generalibus
derogant, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială.
Aşa fiind, în speţă, termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data producerii pagubei şi nu de la data constatării ei de către Curtea de Conturi.
Această soluţie este întărită şi de caracterul protectiv al normelor dreptului muncii asupra angajaţilor.
b) În subsidiar, se impune discutat cine va răspunde pentru prejudiciul rămas neacoperit prin respingerea acţiunii care a făcut obiectul dosarului amintit?
Răspunsul nu poate fi decât unul singur: răspunderea revine sau aparţine celui din vina căruia s-a pierdut termenul de prescripţie şi anume ordonatorului principal de credite -
primarul oraşului, reclamant în acel dosar. De altfel, obligaţia restituirii sumei în discuţie a fost instituită de Curtea de Conturi în sarcina acestuia, obligaţie neonorată nici în
cursul anului 2019. În toată această perioadă, banii au rămas în bugetul primăriei, au fost cheltuiţi în alte destinaţii, fapte ce pot constitui eventuale infracţiuni.
De discutat este şi dacă în cazul primarului a intervenit prescripţia constatată prin hotărârea aceleiaşi instanţe. Răspunsul este unul negativ!
Pentru început, trebuie amintit că prin Decizia nr. 16/2016 (publicată în M. Of. nr. 110 din 9 februarie 2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Recurs în interesul legii) a
statornicit că raporturile juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială nu intră sub incidenţa Statutului funcţionarilor publici şi nici a dispoziţiilor Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004; ele sunt raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă.
Drept urmare, în ipoteza producerii unor pagube, primarul/viceprimarul răspund patrimonial în condiţiile stabilite de Codul muncii. Iar în raporturile de muncă este cunoscută aşa
numita răspundere subsidiară. Aceasta rezultă din prevederile art. 256 C. muncii (Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a, decizia nr. 1052/2016) care reiterează normele şi
principiile plăţii nedatorate (art. 1341-1343 C. civ.).
Un caz de răspundere subsidiară este reglementat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Potrivit acestui text, în ipoteza în care nu se pot
recupera, integral sau parţial, de la beneficiari sumele plătite necuvenit cu titlu de ajutor social în termen de cel mult trei ani de la efectuarea plăţii, acestea vor fi recuperate, în
condiţiile Codului muncii, de la persoanele vinovate de efectuarea plăţii, pe o perioadă de cel mult trei ani.
O răspundere subsidiară revine primarului, care, exercitând funcţia de ordonator principal de credite, a pus în executare o hotărâre a consiliului local de majorare ilegală a
salariilor personalului primăriei. Răspunderea sa devine deci incidentă numai în măsura în care paguba nu poate fi recuperată de la beneficiarii sumelor necuvenit încasate

4 of 5 12/2/2021, 5:08 AM
TICLEA Alexandru, Răspunderea subsidiară a primarului. Termen de prescripţie - SINTACT https://sintact.ro/#/publication/151019396/raspunderea-subsidiara-a-primarului-termen-de-presc...

(Decizia nr. 1169/2000 a Curţii Supreme de Justiţie, în "Dreptul" nr. 11/2000, p. 160-161).
Şi mai direct, art. 253 alin. (3) C. muncii dispune: angajatul care a plătit despăgubirea îşi va recupera suma aferentă de la cel vinovat de producerea pagubei.
În asemenea cazuri, ca şi în cel discutat, paguba se produce nu la data constatării ei de către Curtea de Conturi şi nici de la data producerii pagubei (în speţă, de la cea a primirii în
mod necuvenit a sumei respective de la bugetul de stat), ci la data la care aceasta nu mai poate fi recuperată de la pretinsul autor (iniţial). Aşa fiind, în cauza amintită, termenul de
prescripţie curge de la data la care hotărârea instanţei a rămas definitivă [în 7 septembrie 2020), acesta fiind momentul producerii pagubei. Este satisfăcută astfel şi exigenţa
dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011].
Pasivitatea primarului care a condus la prescrierea acţiunii în răspundere patrimonială poate fi asimilată cu o faptă ilicită păguboasă. Într-o asemenea ipoteză devin incidente şi
dispoziţiile art. 2528 alin. (1) C. civ., conform cărora "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data
când păgubitul a cunoscut sau trebuie să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".
În doctrină se arată că regula statornicită de text "se aplică pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită de orice fel, contractuală sau extracontractuală, deoarece
legea nu distinge între felul răspunderii civile, şi numai în măsura în care pentru un astfel de prejudiciu nu există vreo altă regulă anume prevăzută de lege" (Marian Nicolae,
Drept civil. Teoria generală. Vol. II. Teoria drepturilor colective, Ed. Solomon, 2018, p. 848).
Neexistând nicio altă regulă, reiterăm concluzia în sensul că în speţă va curge un nou termen de prescripţie de 3 ani, de la data la care hotărârea instanţei rezumată mai sus a
rămas definitivă.
În concluzie, într-un atare caz termenul de prescripţie se dublează. El este de 6 ani, alcătuit din două perioade: prima, cuprinsă între data producerii pagubei, până la data la care
aceasta nu poate fi recuperată de la autorul direct şi iniţial al ei; a doua care începe să curgă după epuizarea primei perioade, încă 3 ani, perioadă în care va trebui să răspundă cel
vinovat de nerecuperarea pagubei în termenul de prescripţie.
Publicat în "REVISTA ROMÂNĂ DE DREPTUL MUNCII" cu numărul 5 din data de 31 octombrie 2020

5 of 5 12/2/2021, 5:08 AM