UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA

Facultatea de drept

Masterat Administraţie Publică – Teorii,

Realităţi, Perspective

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Coordonator ştiinţific
Lect. Univ. dr Absolvent
Borună Viorel Voicu Liviu

CONSTANŢA 2004

0
 UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA

Facultatea de drept

Masterat Administraţie Publică – Teorii,

Realităţi, Perspective

LUCRARE DE DISERTAŢIE

ANALIZA MICROÎNTREPRINDERILOR ŞI
IMPLICAŢII FISCALE

Coordonator ştiinţific
Lect. Univ. dr Absolvent
Borună Viorel Voicu Liviu

CONSTANŢA 2004

1
 CUPRINS

INTRODUCERE................................................................................................................
Capitolul l
Întreprinderile mici şi mijlocii - pârghie importantă în
dezvoltarea economiei româneşti......................................................................................
1.1. Consideraţii privind întreprinderile mici şi mijlocii şi mediul
lor ambiant..........................................................................................................................
1.2. Delimitarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii..............................................
l .2. l. Definirea tradiţională a întreprinderilor mici şi mijlocii.................................................
l .2.2. Recomandările Comisiei Europene..............................................................................
l.2.3. Definirea întreprinderilor mici şi mijlocii în România.................................................
1.3. Locul şi importanţa sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în
România...................................................................................................................
1.3. Priorităţi şi recomandări privind relansarea întreprinderilor......................................
1.4. Stimularea întreprinzătorilor privaţi.......................................................................

Capitolul 2......................................................................................................................
Microîntreprinderile - subclasă specială a întreprinderilormici şi mijlocii..................
2.1. Starea de debut a microîntreprinderilor în economia actuală a
României...............................................................................................................
2.2. Impunerea microîntreprinderilor............................................................................
2.3. Organizarea şi conducerea contabilităţii microîntreprinderilor.................................

Capitolul 3......................................................................................................................
Regimul fiscal al microîntreprinderilor.........................................................................
3.1. Obligaţiile fiscale la nivelul microîntreprinderii.......................................................
3.2. Presiunea fiscală. Evaziunea fiscală........................................................................
3.3. Gestiunea fiscală....................................................................................................
3.4. Facilităţi fiscale acordate microîntreprinderilor........................................................
3.4.1. Facilităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii........................................................
3.4.2. Facilităţi pentru microîntreprinderi..........................................................................
3.4.3. Facilităţi sub forma înlesnirilor la plată...................................................................
3.4.4. Facilităţi acordate zonelor defavorizate..................................................................
Capitolul 4 Controlul fiscal la nivelul microîntreprinderilor
4.1. Controlul - funcţie eficientă a conducerii..............................................................
4.2. Exercitarea controlului fiscal în cadrul microîntreprinderii................................
4.3. Reglementarea controlului fiscal...........................................................................
4.4 Sancţiuni………………………………………………………………
CONCLUZII...................................................................................................................
Bibliografie
2
 INTRODUCERE

Fără nici o îndoială, ultima perioadă se caracterizează prin cele mai spectaculoase
şi rapide schimbări din evoluţia omenirii. Nu întâmplător ultima parte a secolului al xx-lea a
primit denumirea de " secolul vitezei".
Între modificările economice de esenţă, din păcate insuficient sesizate şi luate în
considerare, se înscrie situarea întreprinderilor mici şi mijlocii în prim planul dezvoltării
economiei naţionale, transformarea lor în factorul economic cel mai dinamic.
În România, după 1990, s-a produs o adevărată explozie în domeniul creării şi
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ceea ce a determinat afirmarea lor puternică în
ansamblul economiei naţionale , creşterea spectaculoasă a contribuţiei lor la realizarea
produsului intern brut, la intensificarea exporturilor şi la crearea de noi locuri de muncă.
Dinamismul, supleţea şi capacitatea de adaptare, rezistenţa în condiţii de criză
reprezintă trăsăturile caracteristice întreprinderilor mici şi mijlocii, considerate ca fiind
esenţiale pentru a încadra întreprinderile mici şi mijlocii drept factor major al creşterii
economice.
Expansiunea sectorului privat al întreprinderilor mici şi mijlocii facilitează
demonopolizarea şi restructurarea economiei naţionale, fiind unul din factorii critici pentru
succesul acţiunilor de reconversie regională a industriilor ineficiente.
Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii - un "uriaş" potenţial al economiei naţionale,
are drept caracteristici definitorii : avantaj competitiv fundamentat pe cunoştinţe, creativitate ,
flexibilitate şi dinamism ridicate, capacitate mare de a învăţa şi utiliza cunoştinţe noi şi de a
genera valoare adăugată.
Dar întreprinderile mici şi mijlocii prezintă "slăbiciuni" congenitale apreciabile, a căror
cunoaştere şi contracarare este esenţială:
• dificultăţi majore în domeniul fiscal (nivelul ridicat al impozitelor , taxelor,
accizelor acumulate, reprezintă după unele evaluări 60-70% din cifra de
afaceri a întreprinderilor mici şi mijlocii);
• legislaţie fiscală disipată şi confuză, frecvent modificată, generatoare de mari
probleme pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
• accesul nepermis al acestor întreprinderi la spaţiile şi echipamentele
3
 neutilizate ale societăţilor comerciale de stat;
• lipsa de motivare economică pentru bănci de a acorda credite întreprinzătorilor
cu potenţial economic redus , ş.a.m.d..
Soluţionarea coerentă şi eficace a multiplelor probleme cu care se confruntă
întreprinderile mici şi mijlocii, este condiţionată de acţionarea în principalele domenii care
determină, în fapt, funcţionalitatea şi performanţele lor.
Autorităţile României sprijină întreprinderile mici şi mijlocii în luptă de a face faţă
dificultăţilor inerente procesului de tranziţie a economiei româneşti la economia de piaţă.
Pentru stimularea iniţiativei particulare, autoritatea legislativă din România a emis Legea nr.
133/20 iulie 1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
De facilităţile prevăzute de lege beneficiază întreprinderile mici şi mijlocii cu o cifră de
afaceri anuală echivalentă de până la 8 milioane euro şi numai dacă au capital integral
privat.
În sensul prezentei legi, facilităţile acordate se referă la :
• simplificarea procedurilor administrative pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
• accesul prioritar la achiziţiile de bunuri materiale , servicii şi lucrări;
• primirea de servicii de asistenţă, consultanţă, cercetare şi inovare tehnologică;
• finanţarea integrală sau parţială din fonduri publice a unor programe de
pregătire profesională destinate managerilor şi angajaţilor întreprinderilor mici şi
mijlocii;
• înlesniri de natură fiscală, financiară şi bancară.
În paralel cu aceste facilităţi acordate pe baza Legii nr. 13 3/1999, carenţele apărute
odată cu punerea în practică a prevederilor respectivei legi tind să dezarmeze întreprinzătorii
confruntaţi cu complexitatea şi instabilitatea cadrului instituţional şi legislativ şi dezvoltarea
insuficientă a culturii organizaţionale.
Pe de altă parte, normele interne ale instituţiilor relevante pentru funcţionarea
întreprinderilor mici şi mijlocii (instituţii fiscale, financiar-bancare, dar şi cele cu
responsabilităţi în domeniul raporturilor de muncă) tind să rămână necunoscute pentru
întreprinzători.
Dificultăţile de natură legislativă şi procedurală s-au amplificat după adoptarea Legii nr.
133/1999 . Principalele aspecte legislative care se pretează a fi revăzute şi îmbunătăţite astfel
încât înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor să fie realizată în mod real sunt:
• transmiterea dreptului de proprietate a întreprinderilor mici şi mijlocii;
• abrogarea printr-o serie de ordonanţe de urgenţă a facilităţilor acordate
întreprinderilor mici şi mijlocii;
• serviciile de informare, consultanţă, asistenţă, cercetare-inovare tehnologică
sunt ineficiente în condiţiile în care costurile pentru aceste servicii sunt
suportate parţial din sumele prevăzute anual de Legea bugetului de stat.
Un progres faţă de Legea nr. 133/1999 este reprezentat de Ordonanţa Guvernului nr.24/2001 privind
4
impunerea micro-întreprinderilor, iar Ministrul Finanţelor Publice a elaborat Ordinul 1880/2001
pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi conducerea contabilităţii micro-
întreprinderii.
Criteriile de calificare a unei societăţi în categoria micro-întreprinderilor se stabilesc
prin raportare la data de 31 decembrie a anului precedent. Prin urmare societăţile înfiinţata în
cursul anului 2001 vor putea demonstra că se încadrează în categoria de micro-întreprinderi
după închiderea exerciţiului financiar 2001.
Cele patru criterii cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o persoană juridică
pentru a fi încadrată în categoria micro-întreprinderilor fac referire la :
1). Persoana juridică să fie producătoare de bunuri materiale, să presteze servicii sau/şi să
desfăşoare activitate de comerţ;
2). Să aibă până la 9 salariaţi;
3). Să realizeze venituri de până la 100.000 euro(echivalent în lei);
4). Să aibă capital integral privat.
Sub aspectul obiectului de activitate, Ordonanţa nr.24/2001 este mai permisivă decât
Legea nr. 133/1999, deoarece sub incidenţa Ordonanţei, anumite facilităţi sunt acordate doar
societăţilor producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii. Ordonanţa limitează sfera
societăţilor care se pot încadra în categoria microîntreprinderilor, prin excluderea băncilor,
societăţilor de asigurare şi reasigurare, societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior,
societăţilor de intermediere de valori mobiliare şi a societăţilor de investiţii şi de administrare a
investiţiilor.
Un progres faţă de Legea nr. 133/1999 o reprezintă faptul că încadrarea în criteriul de
venituri nu se face ca urmare a unei adeverinţe din partea Administraţiei Financiare, ci prin
analizei balanţei de verificare din luna decembrie sau a contului de profit şi pierdere.
Dispoziţiile fiscale favorabile din Legea nr. 133/1999 se vor aplica si
microîntreprinderilor în măsura compatibilităţii cu statutul acestora, în principiu, rămân ca
facilităţi comune pentru întreprinderi şi microîntreprinderi scutirea de la plata taxei vamale şi
TVA pentru echipamentele şi materiile prime importate cât şi avantajele în cazul participării la
achiziţiei publice.
Acestea sunt, pe scurt, cele mai importante aspecte din evoluţia sectorului
întreprinderilor mici şi mijlocii, urmând ca în cuprinsul lucrării să fie inclusă, pe larg, toată
informaţia care face referire la microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, până în
momentul editării lucrării.

5
 Capitolul l

INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII

pârghie importantă in dezvoltarea economiei româneşti

1.1. Consideraţii privind întreprinderile mici si mijlocii si mediul lor

ambiant
În România, după anul 1990, s-a produs o adevărată explozie in domeniul creării şi
dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ceea ce a determinat afirmarea lor puternică în
ansamblul economiei naţionale, creşterea spectaculoasă a contribuţiei lor la realizarea
produsului intern brut, la intensificarea exporturilor şi la crearea de noi locuri de muncă, în
ciuda dificultăţilor, inerente începutului procesului de tranziţie a economiei româneşti la
economia de piaţă, cât şi a insuficienţei atenţiei acordate problematicii întreprinderilor mici şi
mijlocii, în primii ani ai tranziţiei s-a înfiripat un sector distinct al acestei categorii de
întreprinderi, al cărui cadru instituţional s-a dezvoltat şi consolidat continuu, ocupând astfel,
un loc bine definit in configuraţia ansamblului economiei.
Dinamismul, supleţea şi capacitatea de adaptare, rezistenţa in condiţii de criză
reprezintă trăsăturile caracteristicile întreprinderilor mici şi mijlocii, considerate ca fiind
esenţiale pentru crearea de locuri de muncă. Aceasta explica faptul că tendinţa de concentrare a
activităţii economice se inversează adeseori in favoarea unităţilor de dimensiuni mici, al căror
rol devine major in restructurarea economiilor, în realizarea echilibrului activităţilor pe teritoriul
naţional şi astfel, în creşterea economică1.
Accelerarea progresului tehnologic şi globalizarea pieţelor in decursul ultimelor
două decenii au determinat creşterea oportunităţilor pentru întreprinderile mici şi
mijlocii, dar, în aceeaşi măsură, au multiplicat dificultăţile cu care se confruntă acestea.
Experienţa acumulată pe plan mondial evidenţiază rolul însemnat pe care îl au
întreprinderile mici şi mijlocii in susţinerea economiilor de piaţă, în general, şi în asigurarea
alternativelor de ocupare a resurselor umane, în special. Din această perspectivă expansiunea
sectorului privat contribuie atât la crearea şi consolidarea clasei antreprenoriale, cât şi la
menţinerea stabilităţii sociale a unei ţari. De asemenea, creşterea numărului de întreprinderi
mici şi mijlocii are un impact benefic asupra potenţialului de adaptare a structurilor de

1
Corneliu Rusu „Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii”, Editura Economică, Bucureşti, 1996.
6
producţie la modificările mediului economic şi determină amplificarea capacităţii de dezvoltare
pe termen lung.
Expansiunea sectorului privat al întreprinderilor mici şi mijlocii facilitează
demonopolizarea şi restructurarea economiei naţionale, fiind unul din factorii critici pentru
succesul acţiunilor de reconversie regională a industriilor ineficiente.
Luând în considerare aceste realităţi, în majoritatea ţărilor, autorităţile publice
sunt, in mod constant, preocupate să asigure întreprinderilor mici şi mijlocii condiţii
favorabile activităţii lor şi să înlăture progresiv obstacolele care le « stânjenesc »
crearea şi dezvoltarea.

1.2. Delimitarea sectorului întreprinderilor mici şi

mijlocii (IMM)

Delimitarea sectorului privat de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) de cele mari

are drept scop asigurarea premiselor atât pentru monitorizarea evoluţiei acestui sector
economic, cât şi pentru compararea situaţiei din România cu evoluţiile sectorului similar din
alte ţări, în general , şi din Uniunea Europeană în special.

1.2.1. Definirea tradiţională a IMM-urilor

Până în luna ianuarie 1996 IMM-urile erau considerate acele întreprinderi al căror număr
total al angajaţilor este sub 500 persoane. Astfel, criteriul "numărul de angajaţi al
întreprinderilor" constituia singurul element care permitea diferenţierea întreprinderilor mari de
cele mici şi mijlocii.
În cadrul IMM-urilor, criteriul "numărul de angajaţi" le subdivide in :
microîntreprinderi, întreprinderi mici şi întreprinderi mijlocii. Astfel, microîntreprinderile
erau considerate acelea care aveau mai puţin de 10 salariaţi, întreprinderile mici, cele care aveau
intre 10 şi 99 angajaţi, iar cele mijlocii, acelea care aveau între 100 şi 249 angajaţi.
Problema acestei clasificări, foarte largi - care a determinat încetarea utilizării ei în
investigaţiile şi statisticile actuale ale Uniunii Europene - constă în faptul că tipul de definire
stabilit este absolut, fiind bazat, strict, pe un singur criteriu : numărul de persoane angajate în
întreprinderi. Astfel, trebuie acordat atenţie unei conjuncturi de elemente care, fără îndoială,
influenţează mărimea unei întreprinderi. Spre exemplificare, definirea tradiţională nu permite
7
evidenţierea distribuţiei mărimii întreprinderilor mijlocii în cadrul ţărilor sau regiunilor dintr-o
tară, a sectorului de activitate al întreprinderii, a sistemului de proprietate al acesteia sau a
mărimii volumului de activitate.
Luând în considerare aceste considerente şi, în special, numărul mare de investigaţii,
lucrări şi dispoziţii legale referitoare la subvenţionarea sau facilităţile acordate unei
întreprinderi în funcţie de mărimea acesteia, Comisia Europeană a realizat cu mult timp in
urmă necesitatea stabilirii unei definiţii a IMM-urilor care să nu fie atât de restrictivă ca cea
utilizată până în prezent şi care să recunoască incidenţa altor criterii, faţă de cel al numărului de
angajaţi, care influenţează determinarea mărimii întreprinderii.

1.2.2. Recomandările Comisiei Europene ; noua definire a IMM-urilor

În anul 1996, Comisia Europeană stabileşte o nouă definire a IMM-urilor bazată

pe patru criterii cantitative, şi anume :

1. numărul total al angajaţilor întreprinderii;

2.volumul anual al cifrei de afaceri ;

3. totalul activului bilanţier al întreprinderii;

4.. gradul de independenţa al întreprinderii sau dreptul de proprietate asupra acestei.

În conformitate cu acest nou criteriu, o întreprindere este considerată ca având o

dimensiune mică sau mijlocie atunci când numărul total al angajaţilor săi este mai mic de 250
persoane. Luând în considerare această precizare şi pentru a face o distingere clară a mărimilor
IMM-urilor, Comisia Europeană precizează că o întreprindere poate fi considerată realmente
mijlocie atunci când îndeplineşte simultan următoarele condiţii: numărul salariaţilor săi este mai
mare de 49 şi mai mic de 250 ; volumul anual al cifrei de afaceri nu depăşeşte 40 milioane euro
sau totalul activului bilanţier nu este mai mare de 27 de milioane euro. Analog, întreprinderile
mici sunt considerate acele întreprinderi care au mai puţin de 50 angajaţi şi un volum anual al
cifrei de afaceri de cel mult 7 milioane euro sau al căror total al activului bilanţier nu depăşeşte
5 milioane euro. Finalmente, Comisia Europeana defineşte întreprinderile foarte mici sau

8
microîntreprinderile acelea care au mai puţin de 10 angajaţi.
Alături de acestea trebuie luat în considerare şi un alt criteriu fundamental,
respectiv forma şi modalitatea de distribuire a proprietăţii în cadrul întreprinderii (criteriul de
independenţă faţă de întreprinderile mari).Astfel, pentru ca o întreprindere mică sau mijlocie,
este necesar ca participarea unei întreprinderi mari la proprietatea acesteia sa fie cel mult 25%
din capitalul social.
Din punctul nostru de vedere , definirea întreprinderilor mici şi mijlocii pe baza unui
singur criteriu nu lua în considerare determinanţii specifici, fapt care putea genera anumite
discriminări in cadrul acestui sector economic 2. Actuala diversitate şi numărul mare de
programe existente pentru sprijinirea IMM-urilor nu numai la nivelul statelor membre ale
Uniunii Europene, ci şi din cadrul celorlalte ţari, ar putea in mod cert, prejudicia sau favoriza
anumite întreprinderi in detrimentul altora, admiţând o definire scurta şi strictă, care, fără
îndoială, prejudiciază sectorul intensiv al resurselor umane in conjunctura actuala a
şomajului masiv.
In consecinţa , consideram oportuna decizia Comisiei Europene de a include şi alte
criterii in definirea IMM-urilor. Adăugarea celorlalte criterii (in special cel referitor la
independenţa sau dreptul de proprietate asupra întreprinderii) permite diferenţierea acelor
întreprinderi care sunt realmente mici si mijlocii de cele care reprezintă părţi ale marilor
întreprinderi.
Totuşi, includerea criteriilor referitoare la volumul anual al cifrei de afaceri şi
valoarea bilanţului contabil încă plauzibile din punct de vedere teoretic, pot crea mari dificultăţi
clasificării întreprinderilor şi, in consecinţa, pot diminua validitatea recomandărilor comunitare.
Acest argument se bazează pe faptul ca atât volumul cifrei de afaceri, cat şi cuantumul total al
bilanţului nu este definit unitar in toate ţările. In plus, aceasta definire prezintă foarte clar
diminuarea mărimii întreprinderilor. Aceasta ne determina sa credem ca poate criteriul
numărului de angajaţi a rămas cel mai important cu excepţia procedeelor referitoare la
contabilitatea sau lichidităţile fiscale ale întreprinderilor.
Finalmente, acceptând ca cele două criterii considerate mai puţin operaţionale ar
putea evita problema pe care o expun in continuare, înţeleg ca utilizarea criteriilor fără a
observa prioritar mărimea medie şi variaţia numărului de angajaţi, a sectorului de activitate a
întreprinderii va permite menţinerea discriminării existente prin favorizarea unor întreprinderi
in detrimentul altora.
2
Ovidiu Nicolescu „Managamentul întreprinderilor mici şi mijlocii”, Editura Economică, Bucureşti, 1999.
9
1.2.3. Definirea IMM-urilor in România

Legislaţia României nu delimitează IMM-urile pe baza unor criterii unitare. In

general, conceptual de întreprindere este predominant economic, cu mai puţine conotaţii
juridice. In acest sens, este folosit şi in legislaţie, sub denumirea "fapte de comerţ".
Instrumentele juridice necesare funcţionarii întreprinderii , ca realitate economica, sunt
asociate termenilor " comerciant" şi "societate comerciala".
Legea nr. 31/1990 dispune , in vederea efectuării de acte de comerţ, ca persoanele fizice
sau juridice se pot asocia şi constitui in societăţi comerciale. Totodată, legea realizează o
clasificare a societăţilor comerciale după forma lor juridica. In conformitatea cu condiţiile ,
mai puţin restrictive, privind înfiinţarea şi organizarea lor, majoritatea IMM-urilor au ca forme
juridice constituire :societatea cu răspundere limitata, societate in nume colectiv, societate in
comandita simpla sau in comandita pe acţiuni.
Legislaţia in vigoare defineşte "întreprinderea" ca fiind "orice forma de organizare a unei
activităţi economice, autonoma patrimonial şi autorizata potrivit legilor in vigoare sa facă acte
şi fapte de comerţ, in scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv
prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă, in condiţii de concurenţa".
Definirea IMM-urilor in România se face in anul 1999 prin Legea nr.133, art.4, al.
1-4: «întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea in sfera producţiei de
bunuri materiale şi servicii se definesc, in funcţie de numărul mediu scriptic anual de
personal, după cum urmează :
-până la 9 salariaţi :microîntreprinderi;
-între 10 şi 49 salariaţi: întreprinderile mici;
-între 50 şi 249 salariaţi: întreprinderile mijlocii.

Nu se încadrează în prevederile legii societăţile bancare, societăţile de asigurare si

reasigurare, societăţile se administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de
valori mobiliare si societăţile cu activitate exclusiva de comerţ exterior. De asemenea, nu
beneficiază de prevederile legii societăţile comerciale care au ca acţionar sau asociat persoane
juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii :au peste 250 de angajaţi; deţin peste
25% din capitalul social. Beneficiază de prevederile legii întreprinderile mici şi mijlocii care
realizează o cifra de afaceri anuala echivalenta cu pana la 8 milioane euro. »

10
 În scopul asigurării unui sistem de avantaje pentru IMM-urile, în anul 1993 se
delimitează acest sector. Astfel, sfera beneficiarilor facilitaţilor din prevederile ordonanţei se
limitează, pentru întreprinderile mici, la societăţile comerciale cu un număr de angajaţi
cuprins între 26 şi 200 şi o cifra de afaceri între 10 milioane şi 2 miliarde lei. Prevederile
ordonanţei se aplica şi pentru organizaţiile cooperatiste care au o cifra e afaceri similara,
pentru întreprinzătorii particulari şi asociaţiile familiale, iară ca acestea sa fie însă incluse în
categoria IMM-urilor. De asemenea, este precizat faptul ca pragurile criteriilor pot fi
actualizate prin hotărâre guvernamentale, la propunerea Agenţiei Române pentru Dezvoltare.
Din punct de vedere fiscal exista prevederi speciale pentru IMM-uri, în ceea ce priveşte
impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată. Din punct de vedere contabil, sunt stabilite
exigenţe mai reduse în ceea ce priveşte prezentarea, publicarea şi expertiza documentelor
de sinteza, în conformitate cu legea contabilităţii, Ministerul Finanţelor stabileşte
categoriile de persoane care pot întocmi contabilitatea în partida simpla, precum şi acele
persoane care au autoritatea de a întocmi un bilanţ contabil în cadrul primei categorii sunt
incluse persoanele fizice autorizate sa desfăşoare o activitate independenta. Noul sistem
contabil românesc se adresează diferenţiat întreprinderilor mari şi întreprinderilor mici şi
mijlocii se asigura posibilitatea utilizării unui sistem contabil simplificat, în ceea ce priveşte
structura planului de conturi şi modelele documentelor de sinteza.

1.3. Locul şi importanţa sectorului IMM-urilor în

economia României

În structura actuala a economiei , sectorul IMM-urilor constituie o prezenţa notabila, cu

contribuţii deosebite la susţinerea bugetului statului, dar cu o situaţie şi rezultate încă
modeste, daca îl comparam cu omologul sau din ţările dezvoltate şi daca avem în vedere
potenţialul de care dispune România în situaţia actuala3.

Tabelul nr.l :Distribuţia întreprinderilor în funcţie de forma de proprietate (1998)

3
Ovidiu Nicolescu, op.cit.
11
Forma de Total Micro- Intreprinder întreprinderi întreprinderi
proprietate întreprinderi întreprinderi i mici Mijlocii Mari
mici şi ( 0-9 angajaţi) ( 10-49 (50-249 (peste 250
mijlocii angajaţi) angajaţi) angajaţi)
Capital privat 97,4% 99,333% 91,1% 50,0% 24,9%
Capital de stat 0,3% 0,1% 0,9% 6,7% 7,6%
Capital mixt 2,3% 0,6% 8,0% 43,3% 67,5%
TOTAL 100,0% 100,0% 100,0% 100,0% 100,0%

Sursa :Raportul anual al sectorului privat de întreprinderi mici

şi mijlocii din România(1997) Sintezele statistice lunare ale
C.C.R.I.B.şi O.N.R.C. şi calcule proprii

1.4. Priorităţi şi recomandări privind

relansarea IMM-urilor

Priorităţile şi recomandările privind relansarea IMM-urilor pornesc de la următoarele

premise :
-IMM-urile reprezintă sectorul economic cel mai potent, dinamic şi profitabil
din România şi cu cele mai mari perspective de dezvoltare ; -dezvoltarea rapidă şi ampla a
IMM-urilor reprezintă precondiţia restaurării privatizării şi demonopolizării de fond a
economiei României;
-IMM-urile constituie singurul sector care poate crea locuri de munca pentru a
absorbi personalul disponibilizat din sectorul de stat ca urmare a restructurărilor;
-IMM-urile sunt principalele surse ale constituirii clasei de mijloc cu rol decisiv în
asigurarea stabilităţii sociale şi politice a României4.

Priorităţi si recomandări:

1.- accesul IMM-urilor private prin închiriere cumpărare sau leasing la

spaţiile şi echipamentele neutilizate din societăţile comerciale de stat şi companiile
naţionale. Pentru stimularea firmelor de stat sa introducă în circuitul economic aceste
echipamente se recomanda sa li se acorde anumite facilitaţi, concomitent cu introducerea
unor taxe speciale anuale pentru spaţiile şi echipamentele neutilizate;

2.- diferenţierea impozitului pe profit în funcţie de ramura de activitate şi de mărimea

4
Carmen Copeduneanu „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor”, Editura Codex, Bucureşti 1998.
12
profitului, în ramurile mari consumatoare de capital şi cu o complexitate mai mare a activităţii
este firesc ca impozitul pe profit sa fie mai mic. Cele mai mici impozite pe profit trebuie sa
fie în industrie, agricultura şi construcţii, apoi în firmele de transporturi şi telecomunicaţii,
urmate de cele din servicii şi în final comerţ.

3.- neimpozitarea profitului reinvestit de IMM-urile din industrie, agricultura,

construcţii transporturi, telecomunicaţii şi reducerea la jumătate a impozitului pentru cel
reinvestit în servicii şi comerţ.

4.- stimularea creării de locuri de munca şi a exportului prin acordarea de facilitaţi fiscale.

5.- acordarea de facilitaţi fiscale IMM-urile care investesc în zonele care se confrunta cu
probleme de restructurare deosebite (miniere) sau cu un nivel scăzut de dezvoltare.

6.- transformarea unei bănci de stat într-o banca de dezvoltare, de investiţii pentru IMM-
uri care sa le acorde credite pe termen mediu lung. Resursele băncii organizata ca o societate
comerciala, se vor organiza de către stat-care se recomanda sa deţină decât maxim 40-45%
din capital, de alte bănci, asociaţii de IMM-uri, Camere de Comerţ, FMI, Banca Mondiala.
Participarea celorlalte bănci din România se poate face după modelul nipon, în Japonia, toate
băncile sunt obligate sa păstreze între 2-4% din activele lor în banca specializata pe finanţarea
dezvoltării IMM-urilor. Strategia, modalităţile şi condiţiile de finanţare de către aceasta banca
specializata se recomanda sa fie stabilite de un consiliu de reglementare alcătuit 50% din
reprezentanţii băncii şi 50% din reprezentanţii organizaţiilor patronale ale IMM-urilor şi va fi
condus de prim vicepreşedintele băncii.

7.- constituirea treptata a unui sistem de fonduri de garantare şi cogarantare la nivel

regional şi naţional pentru finanţarea întreprinzătorilor.

8.- participarea directa şi permanenta a întreprinzătorilor la întâlnirile economice,

guvernamentale, bilaterale şi multilaterale cu alte ţari. Aceasta implica elaborarea unui sistem de
conlucrare permanentă, între Ministerul Industriei şi Comerţului şi Agenţia Guvernamentala
pe de o parte, şi organizaţiile reprezentative de IMM-uri pe de alta parte.

9.- includerea unei reţele naţionale de incubatoare de afaceri şi parcuri ştiinţifice care

13
sa aibă ca prioritate implementarea progresului tehnologic în cadrul IMM-urilor.
10.- înfiinţarea unei bănci de informaţii naţionale specializate pe IMM-urilor. Aceasta
trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
- sursa de informaţii economice la zi privind reglementările ce influenţează
IMM-urile ;
- cereri şi oportunităţi de afaceri cu parteneri autohtoni şi străini;
- informaţii privind bonitatea partenerilor potenţiali din ţara şi străinătate ;
- sursa de informaţii privind echipamentele şi tehnologiile de vârf din
diferite ramuri de activitate.

11.- organizarea sistematica de programe de pregătire pentru întreprinzători, manageri şi

personalul de execuţie din cadrul IMM-urilor, Se impune organizarea pe plan local a unor
programe speciale de pregătire pentru personalul de execuţie, pentru meserii specifice;

12.- introducerea în planurile de învăţământ liceale şi universitare, indiferent de profil, a

unor discipline întreprenorial-manageriale ;

13.- direcţionarea unei părţi semnificative dintre activitatea de cercetare- dezvoltare,

finanţate de la Bugetul de Stat, pentru soluţionarea problemelor cu care se confrunta
IMM-urile. Se manifesta în prezent un mare decalaj între contribuţia majoritara pe care IMM-
urile o au la obţinerea PIB şi la alimentarea Bugetului de Stat pe de o parte şi măsură
nesemnificativa în care beneficiarii de resurse alocate de stat pentru finanţarea activităţii de
cercetare - dezvoltare.

14.- includerea reprezentanţilor organizaţiilor de IMM-uri în organizaţiile de conducere ale

Administraţiile Publice Centrale şi Locale;

15.- organizarea unei campanii naţionale în mass media în vederea îmbunătăţirii

imaginii întreprinzătorilor, a percepţiilor lor ca sunt un simbol al economiei de piaţa;

16.- revizuirea legislaţiei economice referitoare la IMM-uri, în vederea eliminării

elementelor contradictorii şi a neconcordanţelor şi operaţionălizarii sale integrale şi fără
tergiversări;

14
 17.- elaborarea unei strategii naţionale a IMM-urilor complete şi riguroase potrivit ştiinţei
managementului;
De sigur, baza de plecare trebuie sa o constituie strategia de aderare la Uniunea
Europeana a României, în elaborarea acestei strategii, deosebit de utile sunt obiectivele şi
acţiunile pe termen mediu 2000-2004 privind IMM-urile stabilite de echipa de specialişti
formata din reprezentanţii Consiliului Naţional al IMM-urilor private din România, Agenţiei
Naţionale de Dezvoltare Regionala, Camera Deputaţilor, a Senatului cu prilejul elaborării
propunerilor strategiei naţionale de aderare la Uniunea Europeana5.
O strategie întreprenorială naţionala centrata pe crearea unui mediu favorizant pentru
IMM-uri este esenţiala pentru relansarea sectorului privat şi implicit a economiei naţionale în
ansamblul sau. în acest sens studiul consacrat României publicat în cunoscuta revista «
Business Central Europe » - « Marele test» în care se afirma:«România are planuri
grandioase pentru a-şi vinde bătrânii dinozauri, ar fi mult mai bine daca s-ar
concentra pe firmele mai mici, care vor genera creşterea economica. » (iunie 1998)6.

1.5. Stimularea întreprinzătorilor privaţi privind înfiinţarea şi

dezvoltarea IMM- urilor

Stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor

mici şi mijlocii este reglementata de Legea nr.133 din 20 iulie 1999. Prevederile cuprinse în
acest act normativ se aplica şi întreprinzătorilor autorizaţi prin Decretul-lege nr.54/1990,
precum şi asociaţiilor familiale.
În sensul acestei legi, întreprinzătorul este o persoana fizica autorizata sau o persoana
juridica care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu
persoane juridice, organizează o societate comerciala, denumita în continuare întreprindere, în
vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ.
Prin întreprindere se înţelege orice forma de organizare a unei activităţi economice,
autonoma patrimonial şi autorizata potrivit legilor în vigoare, sa facă acte şi fapte de comerţ,
în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de
servicii, din vânzarea acestora pe piaţa, în condiţii de concurenţa.

5
htttp://www.guv.ro
6
Revista « Business Central Europe » -« Marele test», iunie 1998
15
 Întreprinderile mici şi mijlocii care îşi desfăşoară activitatea în sfera producţiei de
bunuri materiale şi servicii se definesc, în funcţie de numărul mediu scriptic anual de personal,
după cum urmează :
a) pana la 9 salariaţi - microîntreprinderile ;
b) între 10 şi 49 salariaţi - întreprinderile mici;
c) între 50 şi 249 de salariaţi - întreprinderile mijlocii.
Nu se încadrează în prevederile prezentei legi societăţile bancare, societăţile de asigurare
şi reasigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de
valori mobiliare şi societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior. Nu beneficiază de
prevederile acestei legi societăţile comerciale care au ca acţionar sau asociat persoane juridice
care îndeplinesc cumulativ următoarele două condiţii:
a). Au peste 250 de salariaţi;
b). Deţin peste 25% din capitalul social.
Beneficiază de prevederile prezentei legi întreprinderile mici şi mijlocii care realizează o
cifră de afaceri anuala echivalentă cu pana la 8 milioane euro.
Dovada numărului mediu scriptic anual se eliberează de către Camera de Munca, pe
baza numărului mediu scriptic raportat în anul anterior, şi este valabila pentru întregul an în
curs.
În cazul întreprinderilor înfiinţate în anul în curs se va lua în calcul perioada cuprinsa
între data înfiinţării şi data eliberării respectivei dovezi.
Camera de Munca va elibera dovada prevăzută în maxim 5 zile lucrătoare de la data
solicitării.
Dovada privind nivelul cifrei de afaceri se eliberează de către Administraţia Financiara,
în baza hotărârii Guvernului.
Beneficiază de prevederile prezentei legi numai întreprinderile cu capital integral
privat.
Termenii de micro-întreprindere, întreprindere mica şi întreprindere mijlocie, precum
termenul derivat de întreprinderi mici şi mijlocii vor fi utilizaţi, potrivit prevederilor art.4, în
toate reglementările, statisticile şi alte documente oficiale emise de către autorităţi sau alte
instituţii publice.

CREAREA UNUI CADRU FAVORABIL ÎNFIINŢĂRII ŞI DEZVOLTĂRII

ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII
16
 Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale,
autorităţile publice locale şi camerele de comerţ şi industrie, în cadrul competenţei lor, au
obligaţia sa elaboreze politici şi sa asigure masuri şi acţiuni menite sa contribuie la protecţia
întreprinzătorilor în raporturile lor cu statul , în special prin simplificarea procedurilor
administrative impuse întreprinderilor şi prin prevenirea creşterii nejustificate a costurilor
întreprinderilor, legate de conformarea acestora faţa de reglementările în vigoare.

Sub sancţiunea nulităţii absolute, se interzic orice masuri sau acte care au ca scop sau ca

efect discriminarea în defavoarea IMM-urilor sau în defavoarea întreprinderilor nou-create, pe

criterii de dimensiune sau vechime.
Pentru simplificarea formalităţilor administrative se introduce o procedura unica de
înregistrare a IMM-urilor, prin completarea unui singur formular şi prin depunerea acestuia la
Camera de Comerţ şi Industrie - oficiul teritorial al registrului comerţului care, după
înmatriculare sau transcrierea unor menţiuni modificatoare, va transmite în termen de 20
de zile , informaţiile necesare instituţiilor publice abilitate pentru înregistrarea fiscala,
înregistrarea în evidenţa contribuabililor la asigurările sociale şi la asigurările de sănătate.
Accesul la serviciile publice şi la active aparţinând societăţilor comerciale şi companiilor
naţionale la care statul este acţionar majoritar, precum şi regiile autonome.
Guvernul, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile
legale sunt obligate sa acorde sprijin IMM-urilor vizând facilitarea accesului lor la reţelele de
transport şi de comunicaţii, asigurarea furnizării de energie, gaze, apa şi alte utilităţi publice
necesare activităţii acestora7.
IMM-urile au acces la activele disponibile ale societăţilor comerciale şi ale companiilor
naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi ale regiilor autonome în următoarele condiţii:
a) activele disponibile utilizate de IMM-uri în baza contractului de închiriere, a
contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune, încheiat cu
societăţile comerciale şi companiile naţionale, precum şi cu regiile autonome, la solicitarea
deţinătorului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare după deducerea
investiţiilor efectuate în activ de către chiriaş ;
b) contractul de închiriere sau de locaţie de gestiune se va transforma , la solicitarea
deţinătorului, în contract de leasing, cu clauza irevocabila de vânzare ;

7
Gheorghe Matei “Finanţe Publice”, Editura Universitaria, Craiova 1998.
17
 IMM-urile au drept de preempţiune la cumpărarea activelor disponibile ale societăţilor,
aflate în vecinătatea imediata a activelor pe care le deţin în proprietate ;
c) IMM-urile au prioritate la cumpărarea activelor disponibile, în cazul în care sunt mai
mulţi solicitanţi, cumpărarea se va face prin licitaţie publica , pornindu-se de la preţul stabilit
prin raportul de evaluare, în aceasta situaţie , prin grila de punctaj se acorda unei întreprinderi
mici şi mijlocii un număr de puncte echivalent cu 30% din numărul de puncte acordat pentru
cel mai mare preţ oferit;
d) IMM-urile au acces prioritar la închirierea , concesionarea sau leasingul activelor
disponibile. Vânzarea de active se poate face şi cu plata în rate eşalonate pe termen de 3-5 ani,
cu un avans de 5-20%. în situaţia închirierilor, limitele minime şi maxime de chirie se
stabilesc de către Fondul Proprietăţii de Stat, Ministerul Industriei şi Comerţului , consiliile
judeţene, municipale sau locale, în colaborare cu patronatele IMM-urilor, pe baza de motivare
economica a părţilor implicate şi în scopul sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor.
În înţelesul acestei legi (Legea 133/1999), se considera active disponibile activele care
nu sunt utilizate. Societăţile comerciale , companiile naţionale, precum şi regiile autonome
sunt obligate sa stabilească şi sa întocmească listele cuprinzând activele disponibile, în termen
de 60 de zile de la data intrării vigoare a prezentei legi. Listele vor fi transmise de birourile de
asistenţa pentru constituirea şi dezvoltarea societăţilor comerciale, organizate în cadrul
camerelor de comerţ şi industrie judeţene şi a municipiului Bucureşti. Listele vor fi actualizate
anual.
De la prevederile prezentei legi sunt exceptate mijloacele fixe şi activele componente ale
patrimoniului aparţinând aeroporturilor, staţiilor de cale ferata, porturilor şi Regiei Autonome
«Administraţia Naţionala a Drumurilor din România »
IMM-urile beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri şi de
garanţiile cerute în achiziţiile publice de bunuri materiale , lucrări şi servicii.
Instituţiile publice, societăţile comerciale , precum şi regiile autonome au obligaţia sa
organizeze prima licitaţie doar pentru IMM-uri, după cum urmează :
a) cererile de oferta pentru procurări de materiale care nu depăşesc 500.000.000 lei,
b) cererile de oferta pentru reparaţii care nu depăşesc 2.000.000.000 lei
c) cererile de oferta pentru procurări de echipamente care nu depăşesc 1.000.000.000 lei,
d) cererile de oferta pentru construcţii care nu depăşesc 3.000.000.000 lei
În situaţia neadjudecării licitaţiei de către IMM-uri se va organiza o alta licitaţie cu

18
acces liber, conform reglementărilor în vigoare.
În scopul desfăşurării şi dezvoltării activităţilor lor, IMM-urile beneficiază de servicii de
informare, asistentă, consultanta, cercetare şi inovare tehnologica în domeniile financiar-bancar,
management şi marketing.
Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, camerele de comerţ şi industrie şi
organizaţiile patronale ale IMM-urilor sprijină funcţionarea unei reţele naţionale de centre de
consultanţa şi management al informaţiilor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în acest
scop se va constitui reţeaua naţionala de centre de consultanţa, prin grija Agenţiei Naţionale
pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii, prin libera aderare a centrelor de consultanţa şi
management al informaţiilor şi a organizaţiilor neguvernamentale care activează în acelaşi
domeniu.
Costurile de informare , asistenţa , consultanţa, cercetare şi inovare tehnologica
acordate IMM-urilor se suporta parţial din sumele prevăzute anual în legea bugetului de stat, pe
baza de programare.
Guvernul, şi autorităţile publice locale asigura, prin sumele alocate de la bugetul de
stat sau de la bugetele locale, precum şi prin programele susţinute de organisme internaţionale
sau alte surse , finanţarea integrala sau parţiala a unor programe de pregătire profesională
destinate managerilor şi angajaţilor IMM-urilor.
Programele de pregătire vor fi realizate prin intermediul:
a) instituţiilor de învăţământ de stat şi particular, autorizate şi acreditate potrivit legii;
b) organizaţiilor şi centrelor de asistenţa şi consultanţa, care au drept scop sprijinirea
sectorului IMM-urilor;
c) programele de formare finanţate de organisme internaţionale.

IMM-urile , cu capacitate de formare în profesionala corespunzătoare la locui de munca în

diverse meserii, vor putea elibera, în condiţiile legii, atestate de calificare profesionala.

PROGRAME DE DEZVOLTARE A ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI

MIJLOCII

Guvernul va aproba anual programe de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi

19
dezvoltării IMM-urilor pe baza programelor elaborate de Agenţia Naţionala pentru IMM-uri,
cu consultarea camerelor de comerţ şi industrie şi a patronatelor IMM-urilor.
La nivelul unităţilor administrativ teritoriale programele de dezvoltare a IMM-urilor se
aproba de către autorităţile administraţiei publice locale, corespunzător atribuţiilor
acestora si se finanţează din bugetele proprii şi din surse atrase.

Anual, prin legea bugetului se aloca fonduri pentru finanţarea programelor de dezvoltare şi a
masurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi şi de susţinere a dezvoltării IMM-u.ri.
Sumele alocate pentru sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării de IMM-uri vor fi evidenţiate
şi urmărite în mod distinct în bugetul de stat, în bugetele locale şi în bugetele fondurilor speciale,
precum şi în bugetele ordonatorilor de credite.
Programele vor fi derulate de către Agenţia Naţionala a IMM-ijriior prin intermediul
organizaţiilor sau instituţiilor de drept privat. Selectarea organizaţiilor sau instituţiilor de drept
privat se face prin licitaţie. Între câştigătorul licitaţiei şi unitatea specializată în problemele
IMM-urilor din cadrul Guvernului se încheie un contract tic prestări servicii, în baza căruia se
va trece la derularea programului respectiv.
Plafoanele de cheltuieli aferente serviciilor de redactare a programelor de dezvoltare
pentru IMM-uri, serviciilor de conducere a programelor şi complementare acestora, de
monitorizare, evaluare şi control, vor fi stabilite la aprobarea bugetului fiecărui program, dar
nu mai mult de 10% din valoarea sumelor alocate pentru programul propriu-zis.
Sumele alocate potrivit prezentului articol pot fi utilizate şi pentru acoperirea unor cheltuieli
proprii de funcţionare ale ordonatorilor de credite, nurnai în măsura în care activităţile acestora,
consacrate stimuării IMM-uriior şi cheltuielile proprii aferente pot fi evidenţiate şi urmărite în mod
distinct.
IMM-urile sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile,
echipamentele industriale, know-how, care se importa în vederea dezvoltării activităţilor
proprii de producţie şi de servicii şi care se achita din fonduri proprii sau din credite obţinute
de la bănci româneşti sau străine.
Scutirile de la plata taxelor vamale se acorda de către birourile vamale , pe baza unei
declaraţii pe propria răspundere semnate de către reprezentantul legal al IMM-urilor, cu
condiţia ca întreprinzătorul sa fi obţinut avizul Ministerului Industriei şi Resurselor.
Prin declaraţia pe propria răspundere se atesta ca aceste importuri sunt destinate
exclusiv dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii. Declaraţia pe
20
propria răspundere se întocmeşte în 3 exemplare originale, dintre care un exemplar se
depune la biroul vamal la care se face declaraţia vamală de import, un exemplar se
depune la organul fiscal în a cărui raza teritoriala îşi are sediul social declarat cu ocazia
autorizării şi înregistrării întreprinderea mica sau mijlocie, iar al treilea exemplar se
păstrează la documentele financiar-contabile ale IMM-urilor.
Ministerul Industriei şi Resurselor eliberează avizul, la cererea reprezentanţilor
legali ai IMM-urilor, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
Reprezentanţii legali ai IMM-urilor îşi asuma întreaga răspundere privind corecta
declarare a scopului pentru care se realizează importurile. Declaraţiile nereale atrag
răspunderea civila sau penala, după caz.
Bunurile importate de IMM-uri, scutite de la plata taxelor vamale, sunt scutite
implicit şi de la plata TVA, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr.
17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, cu modificările ulterioare.
La schimbarea destinaţiei bunurilor importate scutite de la plata taxelor vamale
IMM-urile sunt obligate sa îndeplinească formalităţile legale privind importul bunurilor şi sa
achite drepturile de import, în acest caz valoarea în vama se calculează la cursul de schimb
valutar valabil în ziua schimbării destinaţiei bunurilor în cauza.
Cota-parte din profitul reinvestit de către IMM-uri nu se impozitează.
Impozitul aferent profitului reinvestit se calculează potrivit prevederilor Ordonanţei
Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata, cu modificările şi completările
ulterioare.
Suma maxima asupra căreia se calculează scutirea este reprezentata de soldul creditor al
contului de profit şi pierdere.
Profitul brut reinvestit reprezintă sumele utilizate pentru efectuarea de investiţii în
active corporale şi necorporale, aferente obiectului de activitate, de natura celor reglementate
prin Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi
necorporale, republicata, cu modificările ulterioare, exclusiv cele care au alte surse de
finanţare decât profitul brut, cum sunt credite, împrumuturi nerambursabile sau civile.
IMM-urile vor beneficia de reducerea impozitului pe profit în proporţie de 20% în cazul
în care creează noi locuri de munca, daca se asigura creşterea numărului scriptic cu cel puţin
10% faţă de anul financiar precedent.
Prevederile respective se acorda în următoarele condiţii:
21
 a) reducerea impozitului pe profit se aplica în perioada în care forţa de munca nou
angajata rămâne în întreprindere şi nu se fac alte disponibilizări;
b) forţa de munca nou-angajata sa fie de cel puţin 10% din forţa de munca existentă în
întreprindere în momentul angajării.
IMM-urile sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru importul de materii prime
necesare pentru fabricarea produselor de către acestea în cazul în care aceste produse sunt la
rândul lor scutite de la plata taxelor vamale de import. Lista cuprinzând produsele scutite se
aproba anual prin hotărâre a Guvernului.
În vederea simplificării sistemului de impozitare pe veniturile persoanelor fizice , ale
asociaţiilor familiale şi ale IMM-urilor se va aplica sistemul forfetar de impozitare stabilit în
funcţie de cifra de afaceri din anul precedent.
Prin hotărâre a Guvernului se înfiinţează Fondul naţional de garantare a creditelor pentru
IMM-uri, care va avea filiale în fiecare reşedinţă de judeţ. Fondul naţional de garantare a
creditelor pentru IMM-uri se înfiinţează sub forma societăţilor comerciale pe acţiuni, în
condiţiile Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale, republicată 8. Capitalul social al
Fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri se exprima în acţiuni nominative, cu
valoare nominala de 1.000.000.lei.Acţiunile Fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri
pot fi admise la cotarea unei burse de valori sau pot fi negociate pe o alta piaţa organizata
de valori mobiliare. Acest fond nu poate funcţiona decât după vărsarea integrală a capitalului
social subscris. Capitalul social al Fondului , stabilit la înfiinţare, este de 50.000.000.000 lei,
având ca sursa de alocare bugetul de stat. Capitalul poate fi majorat pe o perioada de 5 ani, cu
0,4% din veniturile bugetare. Fondul naţional de garantare a creditelor pentru IMM-uri are
ca obiect de activitate exclusiv garantarea creditelor sau a altor instrumente de finanţare care
pot fi obţinute de către IMM-uri de la băncile comerciale ori din alte surse.

SANCŢIUNI

Refuzul nejustificat al eliberării avizului, autorizaţiei sau licenţei de funcţionare a

IMM-urilor ori întârzierea în eliberarea acestora de către instituţiile publice, abilitate conform
art.5,9 şi 10 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 8.000.000 lei la
16.000.000 lei.
8
Legea nr. 31/1990 modificată şi republicată.
22
 Nerespectarea de către societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital
majoritar de stat , precum şi de către regiile autonome a obligaţiilor prevăzute constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 40.000.000 lei la 80.000.000 lei.
Nerespectarea obligaţiilor referitoare la transmiterea listelor cuprinzând activele
disponibile constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 120.000.000 lei la
240.000.000 lei.
Sancţiunile se aplica individual persoanelor care au săvârşit contravenţia, salariaţi ai
societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi regiilor
autonome sau membrii ai consiliului de administraţie al acestora.
Veniturile realizate în baza contractelor de concesionare, închiriere sau asociere în
participaţiune pentru activele sau spaţiile aparţinând societăţilor comerciale, companiilor
naţionale , precum şi regiilor autonome se impozitează cu 90% 9 .
Societăţile comerciale, companiile naţionale şi regiile autonome vor plăti pentru spaţiile,
utilajele şi echipamentele tehnice neutilizate, care nu au fost oferite IMM-urilor la vânzare sau în
contract de leasing, o penalizare anuala de 1% din valoarea de inventar a acestora. Penalizarea
se va face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale.
Contestarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoanele
împuternicite ale Agenţiei Naţionale pentru IMM-uri.
Regimul contravenţiilor se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr.
34/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia prevederilor articolelor 25-
27.
Guvernul va indexa periodic cuantumul amenzilor cu rata inflaţiei.

ANEXA

DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Privind scutirea de la plata taxei vamale pentru maşini, instalaţii,

echipamente industriale şi know-how, care se importa în vederea dezvoltării
activităţilor proprii de producţie, servicii şi materii prime, prevăzute la art.12 din Legea
nr. 133/1999

Subsemnatul..........................................................
9
Mihai Ristea “Contabilitatea şi fiscalitatea întreprinderii”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2000.
23
 (numele şi prenumele)
domiciliat

(adresa)
identificat cu buletinul de identitate seria................. nr...............,în calitate

de..............................................................................................................................
(funcţia)
al.....................................................................................'.........................................
(denumirea aferatului economic, sediul social, cod fiscal, nr. De înmatriculare în
Registrul Comerţului
declar ca următoarele bunuri importate:

Nr. crt. Denumirea Poziţia tarifara din Tariful vamal Cantitatea Nr. şi data
bunului de import al României facturii

Sunt destinate dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii ale

agentului economic pe care îl reprezint.
Anexez la prezenta declaraţie, pentru agentul economic pe care îl reprezintă,
următoarele documente justificative:
- copie de pe dovada nr..........din data de................., eliberata de Camera de
munca care atesta numărul mediu scriptic anual de angajaţi;
- copie de pe dovada nr....... din data de ........ eliberata de Administraţia
Financiara, privind nivelul cifrei de afaceri anuale;
- avizul nr........din data de.......................... eliberat de Ministerul Industriei
şi Resurselor;
în cazul schimbării destinaţiei bunurilor ne obligam sa îndeplinim formalităţile
legale privind importul mărfurilor şi sa achitam drepturile de import.
....................................................(data întocmirii declaraţiei)

...........................................................(semnătura)

24
 Capitolul 2

MICROÎNTREPRINDERILE
subclasa speciala a Imm-urilor

2.1 Starea de debut a microîntreprinderilor în economia

actuala a României

Fără nici o îndoială, ultima perioada se caracterizează prin cele mai spectaculoase
şi rapide schimbări din evoluţia omenirii. Nu întâmplător ultima parte a secolului XX a primit
denumirea de « secolul vitezei».
Între modificările economice de esenţa, din păcate insuficient sesizate şi luate în
considerare, se înscrie situarea IMM-urilor în prim planul dezvoltării economice ,
transformarea lor în factorul cel mai dinamic. Mai mult decât atât, omenirea se afla în faza
trecerii la un nou tip de economie, economia bazata pe cunostiinţe. Principala sa componenţa o
constituie firma bazata pe cunoştinţe.
Firma bazata pe cunoştinţe este de dimensiuni mici, având drept caracteristici definitorii:
avantaj competitiv fundamentat pe cunoştinţe, creativitate, flexibilitate şi dinamism, capacitate
mare de a învăţa şi utiliza cunoştinţele noi şi de a genera valoare adăugată10.
În centrul acestei întreprinderi se afla întreprinzătorul ca principalul artizan al « noului
economic », promotor al schimbării, esenţa progresului în toate domeniile de activitate care tind
sa se accelereze, întreprinderile mici presupun o larga autonomie în funcţionarea lor şi
acest regim ii atrage pe foarte mulţi întreprinzători. Autonomia accentuata, care constituie
suportul mobilităţii şi al flexibilităţii lor, presupune din partea întreprinzătorului iniţiativa,
capacitate decizională, fler în afaceri, simţul măsurii. Impulsul imperios de inovare pe care îl au
numeroşi întreprinzători ii determina sa creeze întreprinderi axate pe fructificarea unei
10
Petre Popeangă “Control financiar contabil” Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1999.
25
idei, a cărei încărcătură creativă determină şansele de succes ale afacerii iniţiate. Este interesant
de evidenţiat, în aceasta privinţa , ca un raport privind starea micilor afaceri înaintat de
Preşedintele Statelor Unite în anul 1983 arata ca personalul micilor întreprinderi din aceasta
ţara genera de două ori şi jumătate mai multe idei şi produse noi decât cel al marilor firme 11.
Potenţialul inovator al micilor întreprinderi, în ciuda dimensiunii şi a capacităţii lor reduse de
cercetare-dezvoltare reduse, este apreciabil.
Dar microîntreprinderile prezintă "slăbiciuni” congenitale apreciabile a căror
cunoaştere şi contracarare este esenţiala:
- masa mica a resurselor încorporabile şi a rezervelor reduse de care dispun ;
- dependenţa, de regula decisiva, a existenţei sale o singura persoana,
întreprinzătorul;
- insuficienţa luare în considerare a interesului şi caracteristicilor sale de către
factorii de putere din mediu ;
- nivelul tehnic frecvent mai scăzut, comparativ cu firmele mari;
- legislaţie fiscala disipată şi confuza, frecvent modificata, generatoare de mari
probleme pentru microîntreprinderi, în special în ceea ce priveşte impozitarea,
înfiinţarea, funcţionarea şi lichidarea.
Soluţionarea coerentă şi eficace a multiplelor probleme cu care se confrunta
firmele de dimensiuni mici, pornind de la cauzele pe care le generează, este condiţionata de
acţionarea în principalele domenii care determina , în fapt, funcţionalitatea şi performanţele
lor12.

2.2. Impunerea microintreprinderilor

Ca un prim pas în direcţia contracarării carenţelor, Guvernul României a

adoptat recent Ordonanţa nr.24 /2001 privind impunerea microîntreprinderilor, iar Ministrul
Finanţelor Publice a elaborat Ordinul 1880/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind organizarea şi conducerea contabilităţii microîntreprinderilor.
Criteriile de calificare a unei societăţi în categoria de microîntreprinderi se

" The State of Small Business. A Report to the President", U.S. Government Printing Office, March 1983,
11

Washington D.C, p.28.

12
Gheorghe Matei „Impozitele şi taxele în România”, Editura Universitaria, Craiova, 1996.
26
stabilesc prin raportare la data de 31 decembrie a anului precedent. Prin urmare societăţile
înfiinţate în cursul anului 2001 vor putea demonstra că se încadrează în categoria de
microîntreprinderilor după închiderea exerciţiului financiar 2001.
Cele patru criterii cumulative pe care trebuie să le îndeplinească o persoană
juridică pentru a fi încadrată ca microîntreprindere fac referire la :
1. - persoana juridică să fie producătoare de bunuri materiale, să presteze servicii sau/şi să
desfăşoare activitate de comerţ;
2.- să aibă pana la 9 salariaţi;
3.- să realizeze venituri pana la 100.000 euro(echivalent în lei);
4.- să aibă capital integral privat.
Deoarece ordonanţa face referire la capitalul social al persoanelor juridice şi la datele
financiare din contul de profit şi pierdere sau din balanţa de verificare, rezulta ca din
categoria rnicroîntreprinderilor sunt excluse entităţile care nu au personalitate juridica sau care
nu desfăşoară activităţi transpuse într-un sistem contabil care sa permită verificarea criteriului
referitor la raportare la contul de profit şi pierdere sau la balanţa de verificare (asociaţii
familiale sau asociaţii fără scop lucrativ, etc.)
Sub aspectul obiectului de activitate, Ordonanţa nr.24/2001 este mai permisivă decât
Legea 133/1999, deoarece sub incidenţa Ordonanţei intră şi societăţile din sfera comerţului,
însă şi în cadrul Ordonanţei, anumite facilitaţi sunt acordate doar societăţilor producătoare de
bunuri sau prestatoare de servicii. Ordonanţa limitează sfera societăţilor care se pot încadra în
categoria microîntreprinderilor, din punct de vedere al obiectului de activitate, prin
excluderea băncilor, societăţilor de asigurare şi reasigurare, societăţilor cu activitate exclusiva
de comerţ exterior, societăţilor de intermediere de valori mobiliare şi a societăţilor de investiţii
şi administrare a investiţiilor.
Un progres faţa de Legea 133/1999 o reprezintă faptul ca încadrarea în criteriul de
venituri nu se face ca urmare a unei adeverinţe din partea Administraţiei Financiare, ci
prin analiza balanţei de verificare din luna decembrie sau a contului de profit şi pierdere.
Deşi în Ordonanţa se precizează ca impozitul de 1,5% se aplica numai asupra sumei
totale a venituri lor totale trimestriale obţinute din orice sursa, Ordinul pentru aprobarea
normelor metodologice exceptează de la impozitare veniturile înscrise în 711 Venituri din
producţia stocata, 722 Venituri din producţia de imobilizări corporale, 781 Venituri din
provizioane privind activitatea de exploatare.

27
 În cadrul criteriului referitor la numărul de salariaţi se va lua în calcul doar numărul
angajaţilor cu contract individual de munca şi solidaritate sociala eliberând dovada
privind numărul de salariaţi în concordanţă cu contractul individual de muncă.
Societăţile comerciale care îndeplinesc criteriile de încadrare în categoria
microîntreprinderilor, au obligaţia de a aplica noul regim fiscal şi nu au drept de opţiune între
dispoziţiile Ordonanţei 24/2001şi cele ale Ordonanţei 70/1994.
În conformitate cu dispoziţiile articolului l, aliniatul 6, din Ordonanţa 24/2001,
dacă în cursul unui an fiscal unul din cele patru criterii nu mai este îndeplinit, micro-
întreprinderea va fi obligată ca din anul următor sa aplice regimul fiscal prevăzut de
Ordonanţa 70/1994, chiar dacă la sfârşitul anului ar fi din nou îndeplinite.
Însă, în anul în care a avut loc modificarea, microîntreprinderea are obligaţia de a
păstra regimul de impozitare prevăzut de Ordonanţa 24/2001.
Microîntreprinderile vor organiza şi conduce evidenţa financiar-contabila în
conformitate cu metodologia aprobată prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice.
Microîntreprinderile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii direct
către populaţie, pentru care nu se emit facturi, sunt obligate să utilizeze aparate de marcat
electronice fiscale, potrivit legii.
Perioada impozabilă este anul fiscal, care corespunde anului calendaristic, în situaţia în
care un contribuabil se înfiinţează, se reorganizează prin divizare şi fuziune în cursul
anului fiscal, perioada impozabila este perioada din anul fiscal pentru care contribuabilul a
existat.
Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,55 asupra sumei totale a veniturilor
obţinute din orice sursă, respectiv asupra veniturilor înscrise în contul de profit şi pierdere
pentru microîntreprindere. În cazul în care se achiziţionează case de marcat cota de impozit se
aplică asupra veniturilor totale din care se scade valoarea acestora în conformitate cu
documentul justificativ, în luna înregistrării achiziţiei13.
Microîntreprinderile care desfăşoară activitate producătoare de bunuri materiale
şi/sau servicii şi care efectuează investiţii din profit, în active corporale şi necorporale
amortizabile, definite potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în
active corporale şi necorporale, republicata cu modificările ulterioare, destinate
activităţilor pentru care contribuabilul este autorizat, beneficiază de scăderea acestora din
impozitul datorat. Suma reducerii nu poate depăşi impozitul datorat pe întregul an fiscal.
13
Ionel Bostan „Control financiar”, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
28
 Pentru investiţiile care nu sunt finalizate în anul fiscal curent, deducerea se acorda
proporţional cu valoarea lucrărilor realizate efectiv în baza unei situaţii parţiale de lucrări.
Investiţiile realizate vor rămâne în patrimoniul microîntreprinderii cel puţin o perioadă
egală cu jumătate din durata normală de funcţionare a acestora, în caz contrar, impozitul se
recalculează pentru perioada în care microîntreprinderea a beneficiat de prevederile aliniatului
1 şi se varsă la bugetul de stat împreună cu majorările de întârziere aferente.
Microîntreprinderile vor beneficia de reducerea impozitului în proporţie de 20% în
cazul în care creează noi locuri de muncă, daca se asigură creşterea numărului scriptic
anual cu cel puţin 10% faţă de anul financiar precedent.

Aceasta impune respectarea cumulativa a următoarelor condiţii :

a) reducerea impozitului se aplica pe perioada în care forţa de munca nou-angajata

rămâne în microîntreprindere şi nu se fac alte disponibilizări ;

b) forţa de munca nou angajata este de cel puţin 10% din forţa de munca existentă în
întreprindere în momentul angajării;

c) personalul trebuie angajat cu contract individual de munca.

Fac excepţie de la aceste prevederi pensionarea şi desfacerea contractului de munca
ca urmare a săvârşirii unor acte de indisciplină, potrivit legii. Reducerea se calculează începând
cu luna în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute.
Plata impozitului se face în lei, trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni
din trimestrul următor. Impozitul calculat conform dispoziţiilor articolului 5 se înscrie în
formularul M.F. cod 14.13.01.01. «Declaraţie privind obligaţiile de plata la bugetul de stat»,
rândul 19 - «Impozit pe veniturile microîntreprinderilor ».
Pentru neplata la termen a impozitului stabilit conform dispoziţiilor
articolului 5 se datorează majorări de întârziere stabilite conform Ordonanţei
Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobata şi modificata
prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitului, precum şi a majorărilor de
întârziere aferente reglementărilor din prezenta Ordonanţa, se efectuează de organele de
fiscale din subordinea Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, respectiv a
Municipiului Bucureşti.
29
 Controlul fiscal se va efectua în conformitate cu procedura prevăzută de Ordonanţa
Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, aprobată şi modificată prin Legea
nr.64/1999, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai devreme de 2 ani de la data
controlului fiscal anterior sau de la data intrării în vigoare a ordonanţei, cu excepţia cazurilor
de evaziune fiscala.
Sumele stabilite cu titlu de obligaţii fiscale reglementate prin aceasta ordonanţă
(Ordonanţa 24/2001), constituie venituri la bugetul de stat.
Contestaţiile formulate la adresa actelor de control sau de impunere ale organelor
fiscale se soluţionează conform dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva masurilor dispuse prin actele de
control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice.
Prevederile Ordonanţei 24/2001 au intrat în vigoare începând cu data de întâi a
lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv începând
cu luna septembrie 2001.
Dispoziţiile ordonanţei se completează cu cele ale Legii 133/1999 privind
stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor, cu
modificările şi completările ulterioare.

2.3. Organizarea şi conducerea contabilităţii

microîntreprinderii

Pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la microîntreprinderile care se încadrează

în criteriile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.24/2001 privind impunerea
microîntreprinderile şi care vor aplică sistemul simplificat de impunere, se emit următoarele
norme:

Organizarea si conducerea contabilităţii

Contribuabilii care se încadrează în condiţiile prevăzute de art.l(l) din Ordonanţa

guvernului numar.24/2001 utilizează modelul Planului de conturi simplificat pentru
microîntreprinderi (Anexa 1) şi, ca sistem de raportare, modelele de bilanţ şi cont de profit şi
pierdere (Anexele 2 şi 3).
1) Modelul planului de conturi simplificat pentru microîntreprinderi respecta
structura şi regulile de funcţionare a conturilor prevăzute în Planul de conturi general aprobat

30
prin H.G.nr.704/1993, cu următoarele menţiuni:

a) în contul 129 "Repartizarea profitului " vor fi evidenţiate repartizările din rezultatul
exerciţiului;
b) în contul 208 "Alte imobilizări necorporale " vor fi evidenţiate toate
imobilizările necorporale;
c) în contul 263 "Alte titluri imobilizate " vor fi evidenţiate toate imobilizările financiare;
d) în contul 301 "Materiale consumabile" se vor evidenţia şi stocurile de natura materiilor
prime;
e) în contul 441 "impozitul pe profit " va fi evidenţiat impozitul determinat potrivit
prevederilor Ordonanţei Guvernului numar.24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor;
f) în contul 508 "Alte titluri de plasament şi creanţe asimilate" vor fi evidenţiate toate
titlurile de plasament;
g) în contul 601 "Cheltuieli cu materiale consumabile" vor fi evidenţiate şi cheltuielile cu
materii prime;
h) în contul 658 "Alte cheltuieli de exploatare" se vor evidenţia şi cheltuielile cu
lucrările executate de terţi;
i) în contul alte cheltuieli financiare vor fi evidenţiate toate cheltuielile financiare;
j) în contul 691 "Cheltuieli cu impozitul pe profit" va fi evidenţiata cheltuiala cu
impozitul reglementat de Ordonanţa Guvernului numar.24/2001;
k) în contul 768"Alte venituri financiare" vor fi evidenţiate toate veniturile financiare;
1) în contul 781 "Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare " vor fi
evidenţiate toate veniturile din reluarea provizioanelor.

1. În cazul microîntreprinderilor plătitoare de T.V.A., la înregistrarea acesteia se

vor utiliza conturile corespunzătoare prevăzute de reglementările legale în vigoare.
2. Orice operaţie patrimonială se consemnează într-un document justificativ care
stă la baza înregistrărilor în contabilitate.
Documentele justificative sunt cele cuprinse în Hotărârea Guvernului număr.
831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiara şi
contabila şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, ordinele
ministrului finanţelor date în aplicarea acesteia şi Normele metodologice de întocmire şi

31
utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind
activitatea financiara şi contabila, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor
numar.425/1998, publicat în Monitorul Oficial al României numar.391bis/15 octombrie
1998.

1. Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale se efectuează

cronologic, prin respectarea succesiunii documentelor justificative, după data de
întocmire sau de intrare în unitate şi sistematic în conturi, cu ajutorul registrului
- jurnal şi al registrului cartea mare, microîntreprinderile plătitoare de T.V.A.
utilizează jurnale de vânzări şi cumpărări, precum şi documente specifice
plătitorilor de TVA (factura fiscală etc.).

2. Modelele registrului-jurnal, registrului-inventar şi registrului cartea

mare, prevăzute în Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii
număr. 8271991, aprobat prin H.G.nr.604/1993, împreuna cu
documentele justificative, constituie documente obligatorii şi pentru
microîntreprinderi.
3. Microîntreprinderile întocmesc bilanţul şi contul de profit şi pierdere
annual, precum şi cu ocazia lichidării, fuziunii sau încetării, potrivit
legii, a activităţii. După caz, acestea pot fi însoţite de raportul
administratorilor.
4. Evaluarea şi inventarierea elementelor patrimoniale se efectuează în
conformitate cu prevederile Legii contabilităţii număr. 82/1991, republicată,
modificată şi completată prinO.G.nr.61/2001 şi al Regulamentului de aplicare
a acesteia, aprobat prin H.G.nr.704/1993.
5. Utilizarea de către microîntreprinderi şi a altor conturi cuprinse in
Planul de conturi general aprobat prin H.G.704/1993 şi dezvoltarea
conturilor utilizate în conturi sintetice de gradul II sau în conturi
analitice , sunt la latitudinea acestora.
6. Raportările contabile anuale (bilanţul şi contul de profit şi pierdere) se
depun la organele în drept, la termenele prevăzute de lege.
7. Transpunerea din balanţa de verificare la 31 decembrie 2001 a
soldurilor conturilor din Planul general de conturi , care nu se regăsesc
32
 în Modelul de Plan de conturi simplificat pentru microîntreprinderi, se
va face prin conturi analitice distincte.

Determinarea bazei impozabile la microîntreprinderi

Veniturile trimestriale asupra cărora se aplica cota de 1,5% conform art.5(l) din
Ordonanţa Guvernului numar.24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor, sunt cele
evidenţiate în creditul conturilor din clasa a 7-a "Conturi de venituri" cu excepţia celor
înregistrate în conturile 711 "Venituri din producţia stocata", 722 "Venituri din producţia de
imobilizări corporale" şi 781 "Venituri din provizioane privind activitatea de
exploatare", deoarece acestea nu reprezintă venituri efective, ci au rolul de echilibrare a unor
cheltuieli efectuate14.

Contribuabilii care se încadrează în prevederile O.G. 24/2001, vor calcula

şi vor plaţi impozitul pe profit datorat pentru perioada l ianuarie-31 august
2001, potrivit prevederilor O.G.70/1994, republicata, cu modificările
ulterioare, şi vor depune pana la data de 25 octombrie 2001, pentru aceeaşi
perioada "Declaraţia privind impozitul pe profit"-COD 14.13.01.04, aprobata
prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice număr. 165/2001 privind
modificarea Ordinului Ministrului Finanţelor număr. 1313/1999.

Contribuabilii care aplică după data de l septembrie 2001 prevederile

O.G.24/2001 au obligaţia să calculeze impozitul stabilit de aceasta
ordonanţa pentru veniturile obţinute în luna septembrie 2001 şi sa
înregistreze impozitul datorat aferent lunii septembrie la Rd. 19 din
"Declaraţia privind obligaţiile de plata la bugetul de stat"-COD 14.13.01.01
aprobata prin Ordinul ministrului finanţelor publice număr. 1313/1999, cu
modificările şi completările ulterioare, care va fi depusă conform
prevederilor legale.

Aplicarea facilitaţilor fiscale prevăzute la art. 6 şi 7 din O.G.24/2001 se

va face prin raportare ambelor reduceri la impozitul stabilit potrivit
prevederilor acestei ordonanţe ca bază unică de calcul. Suma reducerilor nu
14
Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă „Control Financiar şi expertiyă contabilă”, Editura Eficient, Bucureşti, 1996.
33
poate depăşi impozitul datorat pe întregul an fiscal.
Data acordării facilitaţilor prevăzute de art.6 din ordonanţa este dată punerii în funcţiune
a imobilizărilor, potrivit prevederilor Legii număr. 15/1994 privind amortizarea capitalului
imobilizat în active corporale şi necorporale, republicata, cu modificările ulterioare. Pentru
investiţiile care nu sunt finalizate în anul fiscal current deducerea se acordă proporţional cu
valoarea lucrărilor realizate efectiv în baza unei situaţii parţiale de lucrări.

MODEL DE PLAN DE CONTURI * SIMPLIFICAT PENTRU

MICROÎTREPRINDERI

101 Capital social

104 Prime legate de capital
105 Rezerve din reevaluare
106 Rezerve
107 Reultatul reportat
121 Profit şi pierdere
129 Repartizarea profitului 151 Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 162
Credite bancare pe termen lung şi mediu 167 Alte imprumuturi şi datorii
asimilate

208 Alte imobilizări necorporale

211 Terenuri
212 Mijloace fixe
231 Imobilizări corporale în curs 263 Alte titluri imobilizate
280 Amortizări privind imobilizările necorporale
281 Amortizări privind imobilizările corporale

301 Materiale consumabile

345 Produse finite
371 Mărfuri
378 Diferenţe de preţ la mărfuri

34
401 Furnizori
411 Clienţi
421 Personal-remuneraţii datorate
431 Asigurări sociale
437 Ajutor de şomaj
441 Impozitul pe profit
444 Impozitul pe salarii
446 Alte impozite, taxe şi varsaminte asimilate
456 Decontări cu asociaţii privind capitalul
457 Dividende de plata
461 Debitori diverşi

462 Creditori diverşi

471 Cheltuieli înregistrate în avans
472 Venituri înregistrate în avans

508 Alte titluri de plasament şi creanţe asimilate 512 Conturi curente la banei

519 Credite bancare pe termen scurt

531 Casa
532 Alte valori

601 Cheltuieli cu materialele consumabile

607 Cheltuieli privind mărfurile
635 Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi varsaminte assimilate
641 Cheltuieli cu remuneraţiile personalului
645 Cheltuieli privind asigurările şi protecţia sociala
658 Alte cheltuieli de exploatare
668 Alte cheltuieli financiare
681 Cheltuieli de exploatare privind amortizările şi provizioanele
691 Cheltuieli cu impozitul pe profit
35
701 Venituri din vânzarea produselor finite
704 Venituri din lucrări executate şi servicii prestate
707 Venituri din vânzarea mărfurilor
711 Venituri din producţia stocata
722 Venituri din producţia de imobilizări corporale
758 Alte venituri din exploatare
768 Alte venituri financiare
781 Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare

* Conturile prevăzute nu sunt limitative.

36
Anexa 2

37
Judeţul........................ Forma de proprietate..........
Unitatea...................... Activitatea preponderentă
Adresa loc.............sector............. (denumire grupa
CAEN).............................
Str..............................nr
................................... Cod grupa
Bl..............ap............se................
CAEN.....................................
Telefon................Fax............ Cod fiscal.
Numărul din Registrul
Comerţului............................

38
BILANŢ PENTRU MICROINTREPRINDERI -mii

39
încheiat la data de 31 decembrie.

DENUMIREA INDICATORULUI NRrd. Sold la începutul Sold la sfârşitul

anului anului

A. ACTIVE IMOBILIZATE I.
01
Imobilizări necorporale (ct. 208-280)

II. Imobilizări corporale (ct.21 02

1+212+231-281)
Imobilizări financiare 03
(ct. 263)
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL
04
(rd. 01+02+03)

B. ACTIVE CIRCULANTE I. Stocuri

05
(ct.301+345+371-378)
II. Creanţe 06
1 . Creanţe comerciale (ct. 4 1 1 ) 2. 07
Alte creanţe 08
(ct. 431+437+441+444+446+456+461)

III. Investiţii financiare pe termen scurt (ct. 09

508) FV. Casa şi conturi Ia banei (ct.
512+531+532)

ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL 11

(rd. 05+08+09+10)

C. CHELTUIELI IN AVANS 12
(ct. 471)

D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O

PERIOADA DE UN AN 1 . împrumuturi datorate
instituţiilor de credit(ct.!62) 2. Datorii
comerciale(ct.401) 3. Alte datorii, inclusiv datorii 13
fiscale şi alte datorii pentru asigurări sociale 14
(CU677+421+431+437+441+444+446+456+ 15
+457+462+519) TOTAL: (rd. 13 la 15 ) 16
E. ACTIVE CIRCULANTE, respectiv DATORII 17
CURENTE NETE (rd. 11+12-16-24)

F.TOTAL ACTIVE - DATORII CURENTE 18

(rd. 04+17)
G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE IN-TR-O
PERIOADA MAI MARE DE 1 AN 1 .
împrumuturi datorate instituţiilor de credit(ct. 162) 2.
Datorii comerciale (ct. 401) 3. Alte datorii, incluşi
ve datorii fiscale şi alte datorii pentru asigurări 19
sociale 20
(ct. 1 67+42 1+43 1 +437+441+444+446+456+ 21
+457+462) TOTAL: (rd. 19 la 21) 22
H. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI 23
CHELTUIELI (ct. 151)
VENITURI ÎN AVANS (ct. 472 ) 24

J. CAPITAL ŞI REZERVE
I. CAPITAL (ct. 101) 25
din care vărsat 26

IT. PRIME DE CAPITAL (ct. 104) 27

REZERVE DIN REEVALUARE 28

(ct.105) SOLD C
SOLD D 29
IV. REZERVE (ct.106) 30
REZULTATUL REPORTAT
(CT. 107) SOLD C 31
SOLD D 32
REZULTATUL EXERCIŢIULUI
(ct. 121) SOLD C SOLD 33
D 34
Repartizarea rezultatului (ct. 129 ) 35
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT

(Numele, prenumele, semnătura

şi stampila unităţi
Judeţul.......................
Unitatea loc...........sector......
Str.......................nr.............
CAEN)............................
Bl..........ap.............se........
Telefon.............Fax...........
Numărul din Registrul
Comerţului.......................
(Numele, prenumele şi Activitate preponderentă
semnătura) (denumire grupa

Forma de proprietate...... Cod grupa CAEN.

Cod fiscal............
 CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE PENTRU
MICROÎNTREPRINDERI
încheiat la data de 31 decembrie...............

DENUMIREA INDICATORULUI NR. RD. EXERCIŢIUL EXERCIŢIUL

FINANCIAR FINANCIAR
PRECEDENT ÎNCHEIAT

1. VENITURI DIN VÂNZĂRI ŞI PRESTAŢII 01

(ct. 701+704+707+758)

2. VARIAŢIA STOCURILOR 02
(ct.711) Sold C Sold D 03
3. PRODUCŢIA IMOBILIZATA 04
(ct. 722)
4. VENITURI DIN PROVIZIOANE 05
(ct. 781)
5. VENITURI DIN EXPLOATARE - TOTAL 06
( rd. 01+02-03+04+05)
6. CHELTUIELI DE EXPLOATARE 07
(ct. 601+607+635+641+645+658+681)
7. REZULTATUL DIN EXPLOATARE -
08
Profit (rd.06-07) -Pierdere (rd. 07-06)
8. VENITURI FINANCIARE (ct. 768) 09
9. CHELTUIELI FINANCIARE (ct.668) 10
10. REZULTATUL FINANCIAR -
Profit ( rd. 09-10) -Pierdere (rd. 11
10-09)
11. REZULTATUL CURENT 12
(rd. 08+11)

12 . IMPOZITUL PE VENIT (ct.691) 13

13. REZULTATUL EXERCIŢIULUI (rd. 12-13) 14
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
(Numele, prenumele, semnătura şi stampila) (Numele, prenumele şi semnătura)
34
 Capitolul 3 REGIMUL FISCAL AL MICROÎNTREPRINDERII

3.1 OBLIGAŢIILOR FISCALE LA NIVELUL

MICROÎNTREPRINDERILOR

Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăţi impune realizarea unor venituri
publice. Pentru a-şi îndeplini rolul şi funcţiile sale, statul trebuie să mobilizeze resursele şi să
facă cheltuieli băneşti.
Statul procedează la repartiţia sarcinilor publice între membrii societăţii, persoane fizice sau
juridice, iar instrumentul financiar şi juridic prin care se înfăptuieşte această repartiţie ii constituie
obligaţia fiscală sub forma impozitelor, taxelor şi altor sarcini fiscale.
Impozitele pot fi abordate din mai multe ipostaze15 :
• ca principala sursă de formare a veniturilor statului;
• ca modalitate principală de înfăptuire a alocării optime a resurselor între
cele două mari sectoare definite după caracterul privat sau public al bunurilor
produse în societate, în funcţie de care se defineşte punctul optim al
fiscalităţii;
• ca instrumente de orientare a economiei prin obiectivele stabilite de către
puterea publică;
• ca instrumente de înfăptuire a echităţii sau justiţiei sociale în plan fiscal,
denumită echitate fiscală;
• ca instrumente de influenţare a inflaţiei, prin orientarea comportamentelor
agenţilor economici şi a tuturor contribuabililor privind consumurile de
resurse, de bunuri şi servicii.

Impozitul reprezintă plata bănească, obligatorie, generală şi nereciprocă, efectuată de

persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului de stat în cuantumul şi la termenele stabilite de
lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului u echivalent direct şi imediat.
Spre deosebire de impozit, taxa reprezintă, în general, suma de bani plătită de o persoană
fizică sau juridică, pentru un serviciu prestat plătitorului sau pentru o activitate efectuată în
15
R. Bălănescu şi colaboratorii „Sistemul de impozite”, Editura Economică, Bucureşti, 1994.
favoarea acestuia de către stat sau instituţiile sale.
• Impozitele şi taxele sau veniturile bugetare se împart în 2 categorii, conform clasificaţiei
bugetare : Venituri curente
• Venituri de capital
Veniturile curente se împart în:
* Venituri fiscale: impozite directe : - impozitul pe venit
- impozitul pe profit
- impozitul pe salarii
- impozitul pe clădiri
- taxa pentru folosirea terenurilor
proprietate de stat
- taxa pentru folosirea mijloacelor
de transport
- impozite indirecte : - taxa pe valoare adăugata
- accizele
- taxele vamale
- impozitul pe spectacole
* Venituri nefiscale : - vărsăminte din profitul net al regiilor autonome
- veniturile procurate de la instituţiile publice,etc.
Veniturile din capital cuprind : - venituri din vânzarea unor bunuri ale statului sau
aparţinând rezervei de stat;
- venituri din vânzarea activelor imobiliare în cadrul
procesului de restructurare economică.

În România, structura prelevărilor bugetului de stat se prezintă în modul următor:

Evoluţia structurii veniturilor bugetului de stat în România

EXPLICAŢII 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Venituri totale, din care: 100 100 100 100 100 100 100

I. Venituri curente, din care: 98,44 99,9 99,9 99,9 99,4 94,6 93,2
A. Venituri fiscale, din 96,21 96,4 93,9 95,9 96,5 96,5 96,8
care:
a). Impozite directe 61,11 49,6 51,4 49,2 48,7 51,2 37,4
b). Impozite indirecte 38,89 46,8 42,5 47,4 51,3 48,8 62,6
4
B. Venituri nefiscale 3,79 3,5 6,1 3,27 4,1 3,5 3,2
Il.venituri din capital 0,56 0,1 0,1 0,1 0,6 5,4 6,8

Obligaţiile fiscale la nivelul microîntreprinderii cuprind:

• obligaţia de declarare a bunurilor, a veniturilor impozabile sau,

după caz, a impozitelor datorate;
• obligaţia de declarare, de înregistrare în evidentele contabile şi de
plata la termen legal a impozitelor:
• obligaţia de calculare, de înregistrare în evidentele contabile şi de
plata;
• orice alte obligaţii care revin contribuabililor(microîntreprinderi)
in aplicarea şi executarea legilor fiscale.

3.2 PRESIUNEA FISCALA. EVAZIUNEA FISCALA

Mânuirea fiscalităţii întreprinderii se face la două niveluri: unul elementar şi unul

superior. La nivel elementar trebuie cunoscute regulile de bază pentru stabilirea obligaţiilor ce le
revin întreprinderilor în legătură cu impozitele şi taxele. La nivel superior apar interferenţele cu
alte componente ale gestiunii întreprinderii şi aici se invocă mai ales principiile prin care se
ajunge la gestiunea fiscală a întreprinderii, care ne permit unele îndrăzneli, cu grija constantă de
a nu depăşi anumita limite. Aşa ar trebui să fie. Dar nevoia de bani a statului face ca , uneori,
ansamblul sumelor plătite ca impozit şi taxe de un contribuabil să fie resimţit ca insuportabil.
Atunci când o parte importantă din valoarea nou creată revine statului, fără posibilitatea din
partea contribuabilului de a o influenţa, se poate ajunge la situaţii (extreme ) de descurajare a
procesului de creare a valorii adăugate sau de evitare a plăţii impozitelor şi taxelor pe căi la
limita dintre legal şi ilegal sau chiar prin situarea în afara legii16.
La nivelul macroeconomic, presiunea fiscală poate fi dată de rata fiscalităţii, calculată ca
raport între încasările fiscale totale şi PIB. La nivelul întreprinderii, indicatorul de presiune
fiscală poate fi calculat ca raport între sumele plătite statului (eventual diminuate cu subvenţiile
primite şi cu taxele de consumaţie transferate asupra consumatorilor) pe de o parte, şi cu
veniturile brute sau valoarea adăugată, pe de altă parte.
Atunci când presiunea fiscală depăşeşte anumite limite , randamentul impozitelor
şi taxelor poate deveni mai mic, deoarece se vor manifesta fenomene de rezistenţă la impozite din
partea contribuabilului: rezistenţe în plan politic, abstinenţa fiscală, fraudă fiscală şi evaziunea
fiscală, fuga capitalului către teritorii mai permisive din punct de vedere fiscal.
În condiţiile unei presiuni fiscale mari, întreprinderile pot ajunge să deruleze operaţiuni care
să nu respecte normele fiscale, contabile sau de altă natură, întrând în sfera evaziunii fiscale.
Evaziunea fiscală este definită în România de Legea nr. 87/1994 ca fiind sustragerea prin
orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume
datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de sănătate,
fondurilor extrabugetare, de către o persoană fizică sau juridică română sau străină. Se spune că
tentativele de evaziunea fiscală au apărut odată cu impozitele, deoarece orice prelevare (de) către
stat a unor sume de la contribuabil nu poate fi resimţită ca o constrângere de către acesta din
urmă. Evaziunea fiscală se manifestă atât în interiorul ţării, cât şi la nivel internaţional şi, pe lângă
mecanismele necesare pentru buna colectare a impozitelor şi taxelor, statul trebuie să se doteze
şi cu instrumente de luptă împotriva acestor fenomene.

3.3. GESTIUNEA FISCALA LA NIVELUL

MICROÎNTREPRINDERII

Complexitatea raporturilor dintre microîntreprindere şi partenerii săi, pe de o parte şi

necesitatea îmbunătăţirii performanţelor proprii, pe de altă parte, pot conduce la abordarea
distinctă a diferitelor aspecte ale gestiunii microîntreprinderii şi la desprinderea unor
16
Nicolae Hoanţă „Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economică. 1997
componente mai puţin tradiţionale ale acestei gestiuni. Apar numeroase situaţii în care deciziile
de afaceri sunt puternic influenţate de consecinţe fiscale. Gestionarea laturilor fiscale ale
activităţii curente şi mai puţin curente face necesară, uneori, delimitarea gestiunii fiscale ca o
componentă distinctă a gestiunii financiare a microîntreprinderii17.
Astfel, în activităţile de exploatare financiară sau de investiţii ale
microîntreprinderii se pot folosi metode şi tehnici ale căror incidenţe fiscale oferă, în mod mai
mult sau mai puţin evident, avantaje concretizate de cele mai multe ori într-o situaţie de trezorerie
mai favorabilă.

„A administra impozitele înseamnă, în primul rând, acceptarea faptului că aceste impozite ,

chiar dacă sunt o obligaţie inconturnabilă a microîntreprinderii, pot fi utilizate în interesul ei,
prin transformarea lor într-o variabilă activă de strategie"18.

Gestiunea fiscală constă în administrarea laturii fiscale a acestei unităţi patrimoniale

astfel încât să se asigure respectarea reglementărilor cu caracter fiscal şi, prin deciziile şi
acţiunile micromtreprinderii, să se optimizeze nivelul sarcinii fiscale- de regulă, în sensul
reducerii acesteia- în condiţiile în care câştigul astfel realizat justifică eforturile depuse.
Aşadar, există cel puţin două criterii de apreciere a calităţii acţiunilor şi deciziilor luate
în cadrul gestiunii fiscale a micromtreprinderii:
• eficienţa, atunci când câştigul realizat (concretizat ,în general, într-o situaţie
de trezorerie mai favorabilă) este evident;
• confirmarea de către administraţia fiscală a conformităţii cu regulile şi
măsurile luate.
Opţiunile în materie fiscală la nivelul agenţilor economici au , însă, şi limite. Mai întâi se
pune problema limitelor juridice, pentru a nu se aluneca în evaziune fiscală. Trebuie să se ţină
seama, apoi, de o limită de oportunitate, care derivă din politica generală a micromtreprinderii
confruntată cu anumite obiective strategice.
Unele opţiuni fiscale pot să contravină obiectivelor pe termen lung privind imperativele de
finanţare sau de mobilitate a capitalului: scăderea profitului prin tehnici fiscale poate reduce
încrederea investitorilor, diminuând interesul acestora şi deteriorând imaginea întreprinderii pe

17
Codul fiscal din 22/12/2003, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 927/23/12/2003.
18
Costel Istrate „Fiscalitatea şi contabilitatea în cadrul firmei”, Editura Polirom, Iaşi, 2000
piaţa financiară.
Ţinând cont de definiţia dată gestiunii fiscale şi de limitele prezentate mai sus, putem pune
în evidenţă următoarele obiective ale gestiunii fiscale:
• diminuarea sarcinii fiscale, ca mărime absolută şi pondere în cifra de afaceri;
• amânarea în timp a sarcinilor fiscale;
• folosirea variabilei fiscale în scopul regularizării în timp a nivelului profitului
înregistra de întreprindere;
• asigurarea îndeplinirii obligaţiilor fiscale ale microîntreprinderii cu un cost
cât mai redus şi cu minimizarea riscului financiar.

Diminuarea sarcinii fiscale presupune ,de regulă, diminuarea venitului impozabil.,

deoarece posibilităţile de influenţare a altor componente ale sarcinii fiscale sunt destul limitate.
Acest obiectiv se poate realiza prin utilizarea unor metode de evaluare, prin localizarea optimă a
veniturilor sau prin operaţiuni de restructurare care să implice mai mult microîntreprinderea.
Amânarea în timp a sarcinii fiscale este obiectivul care oferă cea mai mare posibilitate de
realizare, în condiţii de inflaţie, importanţa acestui obiectiv creşte prin influenţa favorabilă pe care
o are asupra situaţiei de trezorerie.
Nu întotdeauna interesul microîntreprinderii este satisfăcut prin diminuarea sau amânarea în
timp a sarcinii fiscale. Apar situaţii când este preferabil să se declare, în conturile anuale,
venituri mai mari decât cele efectiv realizate în exerciţiul de referinţă, fie pentru a asigura un
nivel relativ constant al acestor venituri, de la un an la altul, fie pentru a le transfera în teritorii
fiscale mai generoase, fie din considerente de natură fiscală, comercială, de imagine,etc.
Realizarea efectivă a obiectivelor gestiunii fiscale are loc prin politica fiscală a
microîntreprinderii, ca manieră concretă de utilizare a instrumentelor şi tehnicilor specifice.
Astfel, politica fiscală pentru care optează microîntreprinderea în scopul diminuării sarcinii fiscale
se poate referi la localizarea optimă a veniturilor, finanţarea imobilizărilor prin leasing, operaţiuni
de restructurare , etc19.

3.4. FACILITAŢI FISCALE ACORDATE

MICRO-ÎNTREPRINDERILOR

19
Nicolae Cristescu, Ioniţă Cristea, Cerasela Nae „Contabilitatea microîntreprinderilor”, Editura Ecran Magazin, 2001.
 Facilităţile fiscale sunt acordate de autoritatea fiscală în mod punctual sau cu caracter de
generalitate, atunci când se urmăreşte stimularea unor activităţi, atragerea de investitori în
anumite zone, remunerarea unor servicii deosebite, combaterea şomajului, stimularea anumitor
categorii de întreprinderi.
În România, problema facilităţilor acordate fără discriminare pentru investiţiile directe s-a
produs odată cu apariţia O.G. nr.92/1997 privind stimularea investiţiilor. Pe această bază s-au
acordat, printre altele şi unele scutiri de taxe vamale şi de TVA, s-a permis folosirea regimului
amortizării accelerate fără întocmirea documentaţiei de fundamentare impuse de reglementările
specifice, s-au acordat reduceri de impozit pe profit în funcţie de mărimea investiţiei realizate.
După apariţia Legii nr.24/1998 privind aprobarea acestei ordonanţe, dublată de o altă lege,
Legea nr.35/1999 privind stimularea exporturilor, care diminua cu 50% impozitul pe profirul din
activităţi de export, toate aceste facilităţi au fost anulate prin Legea bugetului de stat pe 1999
(Legea nr.36/1999).
Este o dovadă a caracterului (foarte) instabil al mediului fiscal din România. Pentru a nu
dezminţi această caracteristică, noi reglementări vin şi stabilesc norme pe care le putem considera
în categoria facilităţilor fiscale, de data aceasta însă cu un caracter mai puţin general. Este vorba
de facilităţile acordate în cazul investiţiilor în zonele defavorizate sau a celor cu impact major, a
facilităţilor fiscale şi vamale specifice operaţiunilor de leasing, ori a facilităţilor acordate pentru
întreprinderile create de persoane disponibilizate de la anumite regii autonome şi companii
naţionale, precum şi pentru crearea de întreprinderi mici şi mijlocii şi pentru înfiinţarea de
microîntreprinderi. în acelaşi timp se acordă numeroase scutiri sau reduceri de taxe vamale sau
de alte taxe pentru anumite categorii de bunuri importate, pe anumite perioade sau pe
contingente cantitative limitate.

3.4.1.FACILITĂŢI FISCALE PENTRU ÎNTREPRINDERLE

MICI ŞI MIJLOCII

Pentru stimularea iniţiativei particulare, autoritatea legislativă din România a emis Legea
nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea
întreprinderilor mici şi mijlocii, încadrarea în categoriile prevăzute de legea menţionată se face
în funcţie de numărul mediu scriptic anual de personal, astfel:
 - până la 9 salariaţi - microîntreprinderi
- între 10-49 salariaţi - întreprinderile mici
- între 50 - 249 salariaţi - întreprinderile mijlocii

De facilităţile prevăzute de lege beneficiază IMM-urile cu a o cifră de afaceri anuală

echivalentă de până la 8 milioane euro şi numai dacă au capital integral privat. Facilităţile acordate
de lege se referă la:
- simplificarea procedurilor administrative pentru IMM-uri;
- accesul IMM-urilor la serviciile publice şi la activele aparţinând societăţilor
comerciale şi companiilor naţionale la care statul este acţionar majoritar,
precum şi regiilor autonome;
- primirea de servicii de asistenţă , consultanţă , cercetare şi inovare
tehnologică;
- finanţarea integrală sau parţială din fonduri publice a unor programe de
pregătire profesională destinat managerilor şi angajaţilor IMM-urilor;
- participarea la programe de dezvoltare a IMM- urilor finanţate tot din fonduri
publice;
- înlesniri de natură fiscală, financiară şi bancară.

Facilităţile fiscale se concretizează în :

- scutirea de la plata taxelor vamale pentru maşini, instalaţii, echipamente
industriale, know-how-ul care se importă în vederea dezvoltării activităţii
proprii de producţie şi de servicii şi care se achită din fondurile proprii sau
din credite bancare;
- scutirea de impozit pentru partea din profitul brut care se reinvesteşte de
către IMM-uri;
- reducerea în proporţie de 20% a impozitului pe profit în cazul în care se
creează noi locuri de muncă, în condiţiile în care se asigură creşterea
numărului scriptic de personal cu cel puţin 10% faţă de anul financiar
anterior. Reducerea impozitului rămâne valabilă în perioada în care forţa de
muncă nou angajată rămâne în întreprindere şi nu se fac disponibilizări;
 - scutirea de la plata taxelor vamale pentru importul de materii prime necesare
la fabricarea de produse , în cazul în care aceste produse sunt la rândul lor
scutite de taxe vamale de import;
- reducerea cu 75% a impozitului pe profitul obţinut din producţia livrată la
export ( (reducerea nu e valabilă pentru întreprinderile care exportă resurse
primare sau asimilate acestora).

În vederea simplificării sistemului de impozitare pe venitul IMM-urilor se va aplica

un sistem forfetar de impozitare , în funcţie de cifra de afaceri din anul precedent.

3.4.2. FACILITĂŢI FISCALE ACORDATE

MICROÎNTREPRINDERILOR

Dispoziţiile fiscale favorabile din Legea nr. 133/1999 se vor aplica şi

microîntreprinderilor în măsura compatibilităţii cu statutul acestora, în principiu rămân ca
facilităţi comune pentru întreprinderi şi microîntreprinderi scutirea de la plata taxei vamale şi
TVA pentru echipamentele şi materiile prime importate cât şi avantajele în cazul participării la
achiziţii publice.

Facilităţile acordate microîntreprinderilor prin Ordonanţa Guvernului nr.24/2001

sunt:

- impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 1,5% asupra sumei totale a

veniturilor trimestriale obţinute din orice sursă , respectiv a veniturilor
înscrise în contul de profit şi pierdere;
- în cazul în care achiziţionează case demarcat cota de impozit se aplică asupra
veniturilor totale din care se scade valoarea acestora, în conformitate cu
documentul justificativ;
- microîntreprinderile care desfăşoară activităţi producătoare de bunuri
materiale şi/sau prestează servicii şi care efectuează investiţii din profit, în
active corporale şi necorporale amortizabile, beneficiază de scăderea acestora
din impozitul datorat. Suma reducerii nu poate depăşi impozitul datorat pe
 întregul an fiscal.
Pentru investiţiile care nu sunt finalizate în anul fiscal curent deducerea se acordă
proporţional cu valoarea lucrărilor efectuate efectiv în baza unei situaţii parţiale de lucrări.
Investiţiile realizate vor rămâne în microîntreprindere cel puţin o perioadă egală cu
jumătate din durata normală de funcţionare a acestora. In caz contrar, impozitul se recalculează
pentru perioada în care microîntreprinderea a beneficiat de prevederile de mai sus şi se varsă la
bugetul de stat împreună cu majorările de întârziere aferente.
Micro-întreprinderile vor beneficia de reducerea impozitului în proporţie de 20% în
cazul în care creează noi locuri de muncă, dacă se asigură creşterea numărului mediu scriptic
anual cu cel puţin 10% faţă de anul precedent. Prevederile se aplică cu respectarea cumulativă a
următoarelor condiţii:
- reducerea impozitului se aplică în cazul în care forţa de muncă nou angajată
rămâne în întreprindere şi nu se fac alte disponibilizări,
- forţa de muncă nou angajată este de cel puţin 10% din forţa de muncă
existentă în întreprindere în momentul angajări,
personalul trebuie să fie angajat cu contract individual de muncă.

3.4.3. FACILITĂŢI SUB FORMA ÎNLESNIRILOR LA PLATA

OBLIGAŢIILOR FISCALE

Aflată într-o situaţie dificilă din punct de vedere al încasării veniturilor bugetare,
administraţia fiscală încearcă să stimuleze contribuabilii în a-şi achita obligaţiile fiscale prin
acordarea de scutiri, reduceri, amânări, eşalonări, bonificaţii.
Înlesnirile acordate contribuabililor dar şi reducerile pot avea o justificare economică,
socială, financiară sau tehnică. Unele exonerări au motivaţii economice sau tehnice. Sunt
exonerate de taxa pe valoarea adăugată, operaţiile care nu au caracter economic realizate de
unităţile de asistenţă socială, învăţământ, cultură, sport.
Pentru a stimula exportul de produse, se exonerează de taxa pe valoarea adăugată şi de
taxe vamale bunurile şi serviciile exportate20.
De asemenea, sunt exonerate de unele impozite bunurile de import provenite din succesiuni

20
Ionel Bostan „Control Financiar”, Editura Polirom, Iaşi, 2000.
testamentare, donaţii cu caracter social, cultural, didactic, bunurile ce nu se comercializează
ulterior, bunurile persoanelor fizice aparţinând acţiunilor diplomatice pe bază de reciprocitate.
Pentru stimularea procesului de economisire şi de investire, se pot exonera dobânzile
aferente sumelor depuse la CEC sau cele din cotul bancar la economiile populaţiei sau chiar
veniturile obţinute de pe urma titlurilor emise de stat pentru acoperirea deficitului bugetar.
Reducerile care se acordă la plata unor venituri bugetare pot fi făcute atât cu scop
stimulativ cât şi cu scop social, în scop stimulativ funcţionează o serie de reduceri acordate în
cazul impozitului pe profit şi a impozitului pe venit (reducerea de la plata impozitului pe
profitul/venitul agenţilor economici care în activitatea lor folosesc muncă cu un randament sau
capacitate redusă).
Bonificaţiile se acordă în scopul stimulării agenţilor economici să achite cu anticipaţie
impozitele şi taxele datorate. Bonificaţiile operează ca un procedeu de reducere a impozitului
atunci când plata se face cu anticipaţie şi se acordă cu condiţia să nu existe restanţe din anii
precedenţi. Ele se întâlnesc la o serie de impozite, însă în actele normative noi care apar nu cuprind
şi nu stipulează sistemul bonificaţiilor.

Amânările se dau atunci când un plătitor dovedeşte că nu a plătit suma la termen di anumite
motive independente de voinţa lui(de exemplu: calamitate naturală).
Eşalonările reprezintă fragmentarea impozitului în mai multe părţi, urmând ca fiecare tranşă
să fie plătită la anumite termene.
Potrivit O.G. nr.43/2001 pentru modificarea O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor
bugetare, la cererea temeinic justificată a debitorilor Guvernului României, Ministerul Finanţelor
Publice precum şi autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale pot acorda următoarele
facilităţi:
a), amânări sau eşalonări la plata impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii bugetare în cazul
plăţii la termen pentru o sumă mai mare de 500 miliarde lei;
b), amânări sau eşalonări la plata majorărilor de întârziere;
c), scutiri sau reduceri de impozite şi taxe, în condiţiile legii;
d), scutiri sau reduceri de majorări de întârziere pentru sume mai mari de 50 miliarde lei.
Amânările se pot acorda pe o perioadă de cel mult 6 luni. Eşalonările se pot acorda pe o
perioadă de maximum 5 ani care pot începe cu un termen de graţie de până la 6 luni cuprins în
perioada de eşalonare.
 Nerespectarea condiţiilor şi a termenelor în care s-au aprobat înlesnirile la plată atrage
anularea acestora, începerea sau continuarea după caz, a executării silite pentru întreaga sumă
neplătită şi obligaţia de plată a majorărilor de întârziere calculate de la data la care termenele sau
condiţiile nu au fost respectate.
O nouă cerere pentru aprobarea unor înlesniri la plata obligaţiilor bugetare nu poate fi
depusă termen de 6 luni de la data nerespectării înlesnirilor anterioare.
Potrivit prevederilor O.U.G. nr. 11/1999 privind acordarea de facilităţi fiscale agenţilor economici
(modificată prin O.U.G. nr. 111/2000), persoanele juridice care şi-au achitat integral şi la
termenele legale toate obligaţiile curente faţă de bugetul de stat pe 1999, reprezentând impozitul
pe profit impozitul pe veniturile din salarii TVA, accize , precum şi toate ratele din sumele
eşalonate cu termen de plată în 1999, au beneficiat de reducerea obligaţiei aferente anului 2000 cu
1
A din fiecare obligaţie. Reducerea s-a calculat şi s-a acordat în urma verificărilor efectuate de
organele de control competente, după depunerea bilanţului contabil anual pe 1999, iar veniturile
înregistrate au fost deductibile la determinarea venitului impozabil.
După depunerea bilanţului pe 1999, contribuabilii care au dorit să beneficieze de această
prevedere au întocmit o situaţie privind obligaţiile curente la bugetul de stat prin care se
considera că solicită organelor fiscale verificarea constituirii şi plăţii acestor obligaţii. După
întocmirea actului de constatare, reducerea calculată şi acordată în urma verificării s-a
înregistrat ca un venit, în creditul contului 7718, în corespondenţă fie cu contul de trezorerie
(dacă s-au primit banii înapoi de la stat-situaţie puţin probabilă), fie prin compensare cu
impozitele corespunzătoare din 2000, prin debitul conturilor de datorii la buget reprezentând
impozite şi taxe scadente.
În 2000 contribuabilii care au beneficiat de reducerea prevăzută mai sus au mai beneficiat
lunar, până la sfârşitul anului, de o bonificaţie de 5% pentru fiecare din obligaţiile menţionate mai
sus achitată în termen legal.
înregistrarea în contabilitate a stingerii obligaţiei bugetare se face debitând contul de
datorie fiscală şi creditând contul de trezorerie (pentru partea de 95%) şi contul 7718 (pentru
reducerea de 5%).
Neplata integrală a cel puţin unul dintre impozite atrage după sine pierderea dreptului de a
solicita acordarea facilităţilor şi pentru celelalte.
 3.4.4. FACILITĂŢILE ACORDATE
ZONELOR DEFAVORIZATE

În temeiul prevederilor art.107 din Constituţia României şi ale art. 3 din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului privind regimul zonelor defavorizate, republicată, cu modificările
ulterioare, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 989/4 octombrie 2001, prin care
zonele: - Mizil, judeţul Prahova,
- Nădrag, judeţul Timiş,
- Mărăşeşti, judeţul Vrancea,
- Nehoiu, judeţul Buzău,
- Negreşti, judeţul Vaslui,
sunt declarate zone defavorizate.
Perioada pentru care zonele prevăzute se declară zone defavorizate este de 3 ani.
Pe perioada existenţei zonelor defavorizate , se acordă facilităţi.
Facilităţile de care beneficiază societăţile comerciale cu capital majoritar privat, persoane
juridice române, precum şi întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale, autorizate
conform Decretului - lege nr.54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi
economice pe baza liberei iniţiative, cu modificările ulterioare, care îşi au sediul şi îşi desfăşoară
activitatea în zonele defavorizate, pentru investiţiile nou-create sunt:
a) scutirea de la plata:
* taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele,
instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri
amortizabile, care se importă în vederea efectuării de investiţii în zonă;
* taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, echipamentele,
mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, produse în ţară în vederea
efectuării şi derulării de investiţii în zonă;
b) scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime importate, necesare în
vederea realizării producţiei proprii în zonă;
c) scutirea de la plata impozitului pe profit/venit pe durata de existenţă a zonei defavorizate;
d) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau scoaterea din
circuitul agricol a unor terenuri destinate realizării investiţiei;
e) acordarea din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, constituit potrivit
O.U.G.nr. 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprietăţii de Stat în cadrul
procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar, sau din alte surse
aflate la dispoziţia Guvernului, alocate anual, a unor sume pentru finanţarea unor programe
speciale, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

DOMENIILE DE INTERES pentru realizarea de

investiţii în zonele defavorizate
(conform clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin
Hotărârea Guvernului nr.656/1997)

Secţiunea Denumirea

A Agricultură
B Silvicultură, exploatarea forestieră şi economia vânatului
C Piscicultura şi pescuitul
D Industria extractivă
E Industria prelucrătoare
Excepţii:
Clasa 1591 Fabricarea băuturilor alcoolice distilate
Clasa 1592 Fabricarea alcoolului etilic de
fermentaţie

F Energia electrică şi termică, gaze şi apă

G Construcţii
H Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea şi întreţinerea
autovehiculelor, motocicletelor şi a bunurilor personale şi casnice
Excepţii: Comercializarea produselor care nu sunt realizate prin activităţile
 desfăşurate în zona defavorizată

I Hoteluri şi restaurante
Excepţii:
Grupa 553 Restaurante Grupa 554 Cafenele şi
baruri Grupa 555 Cantine şi alte unităţi de preparare
a hranei

J Transport şi depozitare
Excepţii:
Grupa 633 Activităţi ale agenţiilor de turism Grupa 634
Activităţi ale altor agenţii de transport activităţile care se
desfăşoară în afară zonei defavorizate

M Tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate în

principal întreprinderilor
Excepţii:
Grupa 703 Activităţi imobiliare, pe bază de tarife sau contracte Diviziunea
71 închirierea maşinilor şi echipamentelor fără operator şi a bunurilor
personale şi gospodăreşti
Grupa 741 Activităţi juridice, contabile şi revizie contabilă, consultaţii referitoare la impunere;
activităţi de studii de piaţă şi sondaj; consultaţi pentru afaceri şi management

P Sănătate şi asistenţă socială

R Alte activităţi de servicii colective, sociale şi personale
Excepţii:
- Diviziunea 91 Activităţi asociative diverse
- Diviziunea 92 Activităţi recreative, culturale şi sportive
- Diviziunea 93 Alte activităţi de servicii
 Capitolul 4

CONTROLUL FISCAL

4. 1. CONTROLUL - funcţie eficientă a conducerii

Caracteristica esenţială a economiei de piaţă este egalitatea între agenţii economici

independenţi şi autonomi. Libera iniţiativă, care este motorul şi dimensiunea economiei de piaţă,
acţionează în contextul generalizării treptate a relaţiilor specifice economiei de piaţă între toţi
agenţii economici şi se manifestă pentru satisfacerea anumitor interese economice.
Pe lângă egalitatea între agenţii economici şi libera iniţiativă, o altă caracteristică
esenţială o reprezintă concurenţa, ca o manifestare a liberei iniţiative , ca un mod de
comportament economic, ce are la bază rivalitatea pe piaţă. Climatul de concurenţă se
caracterizează prin autonomia agenţilor economici, realizarea celor mai rentabile produse, intrarea
în concurenţă loială cu toţi ceilalţi agenţi economici , câştigând cei care se impun prin calitate
Competitivitate şi eficienţă şi ajungând în stare de faliment cei care nu fac faţă concurenţei şi nici
nu pot să se redreseze în termeni acceptabili21.
Orice agent economic doreşte profit. In economia de piaţă agenţii economici sunt
supuşi unui examen riguros, exigent, dar drept al pieţei, care operează după criteriul eficienţei,
al concordanţei activităţilor economice cu nevoile reale ale consumatorilor.
Cunoaşterea situaţiei patrimoniale, a capacităţii acesteia de a genera profit, a solventei
comerciale ori de faliment în care se pot afla agenţii economici la un moment dat ., este asigurată
cu ajutorul atât al contabilităţii reale, operative, ştiinţific organizate, cât şi a controlului
financiar organizat şi exercitat în mod exigent şi competent.
In acest context ,controlul este, la nivel micro şi macroeconomic, o funcţie eficientă şi
necesară a conducerii.
Conducerea este un proces de cunoaştere, acţiune şi perfecţionare, un raport social
între factorii de conducere şi cei conduşi. Conducerea înseamnă prevedere, organizare,
comandă, coordonare şi control. (HENRI FAYOL)
21
Ion Stancu „Finanţele întreprinderii”, Editura Economică, Bucureşti, 1996.
 Controlul este o funcţie a conducerii care asigură cunoaşterea şi perfecţionarea
modului de gestionare a patrimoniului şi de orientare, organizare şi desfăşurare a activităţii de
producţie şi desfacere. Cunoaşterea de către factorii interesaţi a acestor obiective, în condiţii de
legalitate şi liberă iniţiativă , este o cerinţă esenţială a conducerii pe baza criteriilor de profit.
Prin control, conducerea îşi asigură informarea dinamică, reală, preventivă, care ridică
valoarea concluziilor. In raport cu interesele economico-financiare ale

agenţilor economici şi ale statului, controlul îndeplineşte, cu grad diferenţiat, funcţia de

cunoaştere, evaluare a realităţii economico-financiare, a rezultatelor activităţii.
Cunoaşterea asigurată de control se bazează pe analiza riguroasă a realităţii în vederea
sesizării operative a eventualelor tendinţe de ineficientă, stabilindu-se, în condiţii de legalitate şi
realitate, deficienţele, abaterile, orientările în care îşi au izvorul factorii a căror acţiune tinde spre
rezultate negative, spre ineficientă economică.
Controlul este o necesitate obiectivă şi subiectivă, dar nu este un scop, ci un mijloc de
perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a procesului de conducere a acesteia. Pe
această linie, controlul are ca direcţie esenţială organizarea mai bună a muncii, întărirea
ordinii şi disciplinei în organizarea şi desfăşurarea activităţii economice, gospodărirea mai
eficientă a mijloacelor de muncă, materiale şi financiare22.
Realizarea controlului se face prin controlori, care sunt în definitiv tot oameni. Cu toate
acestea, având în vedere reacţiile posibile şi imprevizibile ale comportamentului uman, controlorii
trebuie să dispună de anumite calităţi care îi individualizează faţă de specialiştii din domeniul
respectiv. Acesta face ca nu orice specialist (profesionist) să poată fi un bun controlor in acel
domeniu de activitate. Unui bun controlor îi sunt necesare şi alte însuşiri, pe lângă o bună
pregătire profesională, şi anume: fler, o fină şi pătrunzătoare observaţie, putere de analiză şi
sinteză, discernământ, o anumită „ răutate" convergentă scopului controlului fără afectarea
personalităţii celui controlat, rigoare şi oportunitate în luarea deciziilor, deschidere către nou.
Fiecare formă de control poartă amprenta specificităţii domeniului în care acţionează. Ea
trebuie să răspundă amendamentelor impuse de factorii de decizie, având în vedere sarcinile şi
scopurile urmărite de organizaţia care adoptă o anumită formă de control.
4.2. EXERCITAREA CONTROLULUI FISCAL la nivelul
microîntreprinderii

22
Iulian Văcărel, „Finanţe Publice”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999.
 Datele istorice arata ca, încă din timpuri străvechi, activitatea controlului a fost supusa
controlului sub diferite forme.
Apariţia controlului tine de suspiciunea omeneasca, de o anumita predispoziţie la rău
a omului faţă de semeni, de nevoia celor buni sau/şi celor avuţi (proprietari) de a-şi proteja
interesele afectate de cei rai sau neavuţi.
Către zilele noastre şi alte scopuri au devenit tot mai importante:
* eficacitatea (de a controla ce nu merge bine spre a îmbunătăţi acest mers
prin masuri de ordin operativ, tactic şi strategic);
* legalitatea (verificarea respectării normelor instituite prin legi, şi de aplicare,
daca este cazul, a unor sancţiuni);
* oportunitatea (evenimentele sa fie adecvate împrejurărilor).
Din sfera controlului financiar se desprinde, in mod necesar, controlul fiscal - organizat şi
desfăşurat in concordanţa cu necesitatea strângerii şi alocării de fonduri publice prin
intermediul bugetelor locale sau a bugetului de stat 23.
La nivelul microîntreprinderilor, controlul fiscal cuprinde ansamblul activităţilor care au
ca scop verificarea sincerităţilor declaraţiilor, precum şi verificarea corectitudinii şi exactităţii
îndeplinirii, conform legii, a obligaţiilor fiscale.
Procedura de efectuare a controlului fiscal diferă de la o ţară la alta, în funcţie de
politica economică a fiecăruia, dar în majoritatea acestora s-a instituţionalizat ideea că
exercitarea acestuia trebuie să se facă în funcţie de natura şi complexitatea propriului sistem
fiscal, sub trei forme: formal, documentar şi extern.
A. Controlul formal se exercită asupra tuturor declaraţiilor depuse de contribuabili
(microîntreprinderi), imediat după recepţionarea acestora de către serviciile însărcinate cu
încasarea impozitelor şi taxelor datorate. Controlul formal constă în examinarea din punct de
vedere al formei a tuturor elementelor înscrise in declaraţii, pentru a se putea permite exploatarea
ulterioară a documentelor.
Scopul exercitării controlului formal este numai unul de rectificare a erorilor privind forma
documentelor, în vederea evitării anomaliilor şi a blocajului procedurii impozitării şi nu se
referă la analizarea şi eventual rectificarea cifrelor declarate. Rezultă deci, că această formă a
controlului fiscal se exercită sistematic, la recepţionarea declaraţilor de impunere, prin
compararea datelor generale înscrise în alte documente, eventual anexate, în scopul remedierii,

23
Ion Condor „Drept fiscal şi financiar”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1996.
dacă această opţiune este posibilă sau pentru continuarea controlului.

Într-un fel, controlul formal aste o fază pregătitoare pentru cazul în care este necesară
executarea celei de a două forme a controlului fiscal: controlul documentar.

B. Controlul documentar este activitatea care constă în examinarea datelor

înscrise în declaraţiile de impunere comparativ cu cele din situaţia fiscala a
contribuabilului.
Această formă este o formă de control ulterior, care nu se desfăşoară extern la sediul
contribuabilului, ci la locul de depunere a declaraţiilor.
Sursele de informare ale controlului documentar sunt formate din datele şi informaţiile
înregistrate atât în declaraţiile de impunere şi în alte documente la dosarul contribuabilului , cât
şi în documente care , pe măsura exercitării, se solicită de la contribuabil.
Principalele obiective ale controlului documentar sunt:
- depistarea contribuabililor care nu au depus declaraţia de impunere, a rău-
platnicilor sau evazioniştilor,
- depistarea declaraţiilor eronate sau incomplete,
- selectarea dosarelor pentru controlul extern.
Metodologic, controlul documentar este un proces format din etape în cadrul cărora se
derulează mai multe faze:
1. Studierea dosarului: etapa premergătoare celei de control propriu-zis, se
realizează înaintea examenului analitic al declaraţiilor de impunere în vederea
stabilirii importanţei dosarului din punctul de vedere al mărimii veniturilor
declarate, al gradului de stabilitate a contribuabilului şi exactităţii generale a
informaţilor.

2. Controlul exactităţii datelor şi a informaţiilor: se analizează legăturile

dintre informaţiile înscrise în alte documente aflate la dosarul contribuabilului, în
vederea comparării acestora cu alte date din dosare similare.

3. Concluzii şi continuarea controlului documentar: în cadrul acestei etape,

în funcţie de rezultatele controlate, se pot întâlni următoarele situaţii:
- documente incorect întocmite, caz în care cauza este clasată, iar dosarul îşi continuă
cursul normal,
- constatarea unor erori şi abateri semnificative de la prevederile legale, în
acest caz se solicită extinderea exterioară a controlului la sediul
contribuabilului, şi, eventual la terţii cu care se află în relaţii economice.
C. Controlul extern este activitatea care se desfăşoară la sediul
microîntreprinderii, după depunerea de către aceasta a declaraţiei de impunere, în vederea
stabilirii realităţii în legătură cu unele abateri rezultate din verificarea preliminară a acesteia, şi a
altor documente aflate la dosar.
Sursele de informare ale controlului extern sunt formate din ansamblul documentelor
contabile, atât ale microîntreprinderii controlate, cât şi ale altor unităţi economice partenere.

Principalele obiective ale controlului extern sunt:

- verificarea contabilităţii microîntreprinderii,
- confruntarea elementelor înregistrate în contabilitate cu realitatea faptică
constatată pe teren,
- stabilirea abaterilor şi, în funcţie de aceasta, a măsurilor de intrare în legalitate.
Din punct de vedere metodologic, controlul extern cuprinde două mari etape:

a) controlul contabilităţii microîntreprinderii. La sediul acesteia se realizează

verificarea modului de înregistrare în evidenţa contabilă a întregii activităţi a acesteia, în
special cea care face obiectul impozitării ,se stabilesc eventualele abateri şi măsuri de
remediere a lor. Apoi se realizează confruntarea datelor şi informaţiilor, aşa cum au fost
înscrise în contabilitate, cu datele provenite de la unităţile economice cu care
microîntreprinderea se află în relaţii economice, se stabilesc eventualele erori şi
procedura de corectare a acestora.
Cea mai importantă fază a acestei etape este controlul sincerităţii declaraţilor de impunere
pe baza datelor din contabilitate, corectate eventual. In cazul în care datele nu corespund
realităţii, se stabilesc diferenţele de impozitat, în funcţie de natură abaterilor constatate,
răspunderile în sarcina persoanelor vinovate.

b) verificarea ansamblului situaţiei fiscale a contribuabilului . Această etapă, mult mai

complexă, se aplică numai anumitor contribuabili, îndeosebi a celor despre care există indicii
referitoare la practicarea unor activităţi nedeclarate sau din categoria celor interzise prin
 prevederile legale.
Această procedură se utilizează în special în cazul în care impozitarea se aplică asupra
venitului global şi presupune extinderea cercetărilor controlului asupra conturilor personale ale
contribuabililor , a nivelului cheltuielilor acestora în special plăţile efectuate cash, a numărului
şi valorii proprietăţilor personale sau a celor înregistrate fictiv, pe alte nume , a valorii
investiţiilor în ţară sau în străinătate.
Astfel se verifică corespondenţa datelor din declaraţiile de impunere cu situaţia
patrimonială şi de trezorerie, precum şi a acestora cu modul de viaţă al contribuabilului.
Procedura este dificilă prin faptul că presupune clarificări şi justificări din partea
contribuabilului controlat , situaţie care în anumite cazuri poate duce la atingerea principiului
constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.24

4.3. REGLEMENTAREA CONTROLULUI FISCAL in

cadrul microîntreprinderii
Sunt supuşi controlului fiscal contribuabilii persoane fizice şi juridice, române sau
străine, precum şi asociaţii fără personalitate juridică, cărora le revin potrivit reglementărilor legale
în vigoare, obligaţii fiscale.
Obligaţiile fiscale cuprind (conform O.G.nr.70/28.08.1997 privind controlul fiscal, art.3,
publicată în M.O.nr.227/30.08.1997, aprobată şi modificată prin Legea nr.64/1999, cu
modificările ulterioare):
* obligaţia de declarare a bunurilor, veniturilor impozabile sau, după caz, a
impozitelor datorate,
* obligaţia de declarare, înregistrare în evidenţele contabile şi de plată la
termenelor legale a impozitelor,

* obligaţia de calculare, de înregistrare în evidenţele contabile şi de plată la

termenele legale a impozitelor care se realizează prin stopaj la sursă, orice alte
* obligaţii care revin microîntreprinderii în aplicarea şi executarea legilor
fiscale.
- Prin impozite se înţeleg sumele datorate, potrivit legii, bugetului de stat,

24
P POPEAGA, „Exercitarea controlului fiscal”, Editura Economică, Bucureşti 2002.
 bugetelor locale, precum şi alte sume care constituie venituri de natură
fiscală, a căror administrare revine Ministerului Finanţelor.
Controlul fiscal se exercită de către Ministerul de Finanţe şi de unităţile sale teritoriale, prin
aparatul fiscal şi organele de control financiar abilitate de lege. Angajaţii organelor de lege
îndeplinesc o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, iar organizarea, competenţa
teritorială şi atribuţiile aparatului fiscal se aprobă de către Ministerul Finanţelor.
In exercitarea atribuţiilor care le revin, organele fiscale au dreptul:
- să examineze orice înscrisuri, documente, registre sau evidenţe contabile
care pot fi relevante pentru stabilirea corectă a impozitelor datorate şi pentru
modul de respectare a obligaţiilor fiscale de către microîntrepindere.
- sa solicite compartimentului fiscal al microîntreprinderii toate informaţiile,
justificările sau explicaţiile referitoare la declaraţiile sau documentele supuse
controlului. In cazul in care solicita răspunsul in scris, contribuabilul trebuie sa
furnizeze informaţiile respective in termen de 3 zile de la primirea solicitării.
- sa solicite prezenta reprezentanţilor microîntreprinderii la sediul unităţii
fiscale.
- să facă constatări faptice cu privire la natura activităţii producătoare de
venituri impozabile sau pentru identificarea obiectelor sau surselor impozabile.
- sa ridice extrase sau să facă copii de pe orice înscris, document sau
înregistrare contabila.

- sa retina, in scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, orice

document care poate constitui o proba referitoare la determinarea impozitelor
datorate pe o perioada de maximum 30 de zile.
- sa intre in orice incinta de afaceri sau in alte locuri in care exista bunuri
impozabile sau se desfăşoară activităţi producătoare de venituri. In caz de refuz,
organul fiscal va solicita autorizarea instanţei judecătoreşti competente, aplicându-
se dispoziţiile Codului de procedura civila privind ordonanţa prezidenţiala.
În scopul determinării modului de respectare a obligaţiilor fiscale ce revin microîntreprinderii
şi al stabilirii exacte a impozitelor datorate, organele fiscale au obligaţia sa exercite controlul fiscal
astfel încât sa afecteze cat mai puţin desfăşurarea activităţii curente la nivelul microîntreprinderii,
sa acţioneze cu profesionalism, dovedind corectitudine şi obiectivitate .
 Pe întreaga durata a controlului fiscal, întreprinderea are dreptul:
- sa fie informata asupra desfăşurării controlului şi asupra eventualelor situaţii
neclare;
- sa fie printre primii solicitaţi ,in cazul in care sunt disponibili, pentru a
furniza informaţii, justificări;
- sa beneficieze de asistenta de specialitate ;
- sa fie protejata pe linia secretului fiscal.

Microîntreprinderea, in calitate de contribuabil, este obligata sa până la dispoziţia organului

fiscal toate documentele tehnico-operative şi contabile, evidentele şi orice fel de înscrisuri, care
stau la baza calculării corecte şi in cuantumurile legale ale impozitelor datorate. In cazul in care
solicita din proprie iniţiativă să fie controlata, trebuie sa adreseze in scris organului fiscal in a cărui
raza teritoriala îşi are sediul fiscal, in a cărui reşedinţă este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe,
o cerere reprezentând motivaţia solicitării.

4.4 SANCŢIUNI APLICATE MICROÎNTREPRINDERI CU

OCAZIA CONTROLULUI FISCAL

Sancţiunile aplicate de organele fiscale in exercitarea atribuţiilor ce le revin sunt cele prevăzute
de lege in cazul constatării de fapte sau deficiente care constituie , conform legii, contravenţii.
Sancţiunile care pot fi aplicate microîntreprinderii, reprezentanţilor sau angajaţilor acesteia, ca
urmare a controalelor efectuate de organele de control fiscal şi de Garda Financiara, pot îmbracă
următoarele forme :
- Sancţiuni contravenţionale ;
- Sancţiuni fiscale;
- Sancţiuni penale.

4.4.1. SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE

Cadrul legal in ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale este constituit de Legea nr.
32/1968 privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor (publicata in Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968), cu modificările şi completările ulterioare, în
temeiul acestui act normativ, atât in materie fiscala, cat şi in legislaţie in general au fost introduse o
serie de fapte ce constituie contravenţii.
Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie, care prezintă un pericol social mai redus
decât infracţiunea şi este prevăzută şi sancţionată ca atare prin legi, decrete sau prin alte acte
normative. Deşi definiţia data este legata de infracţiune, totuşi in sistemul român contravenţia are
caracter administrativ.
Fapta prevăzută de lege sau alt act normativ ca fiind contravenţie se sancţionează chiar daca
este săvârşita fără intenţie, respectiv este săvârşita din culpa.
NU constituie contravenţie fapta săvârşita :

- in stare de legitima apărare ;

- din cauza unei intamplari ce nu putea fi prevăzută sau inlaturată ;
- de o persoana care din cauza stării mintale sau a vreunei infirmităţi nu
poate răspunde de fapta imputata.

Potrivit Legii nr.32/1968 sancţiunile contravenţionale principale sunt amenda şi

avertismentul. Acestea se aplica persoanelor fizice care au săvârşit contravenţia. Prin derogare de
la acest principiu, sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice, dar numai daca
aceasta posibilitate este reglementata in mod expres de actul normativ care prevede şi sancţionează
contravenţia. In acesta situaţie, amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate acestor
persoane fizice vinovate.
Măsura confiscării constituie o sancţiune contravenţionala complementară, care nu poate fi
aplicata decât împreună cu una din cele două sancţiuni contravenţionale principale.

4.4.2. SANCŢIUNI FISCALE

Sancţiunile fiscale vizează in mod exclusiv patrimoniul agenţilor economici, al

microîntreprinderii şi ele pot imbraca următoarele forme : penalităţi, majorări de întârziere,
majorări, diferente de impozit, impunerea din oficiu, impunerea prin estimare.
 4.4.2.1. PENALITĂŢI

In condiţiile O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, cu modificările şi

completările ulterioare, penalitatea reprezintă o sancţiune fiscala, fără caracter contravenţional,
aplicata agenţilor economici (microîntreprinderilor) care:
- nu işi indeplinesc obligaţia de virare la buget a sumelor reţinute prin stopaj
la sursa;
- depun cu intarziere declaraţia de impozite şi taxe.

In categoria obligaţiilor bugetare pentru a căror nevarsare la buget pot fi aplicate penalităţi
sunt incluse impozitul pe veniturile din salarii, din dividende, impozitul pe venit datorat de
nerezidenţi.
In prima varianta, aceasta sancţiune fiscala a fost introdusa prin Legea bugetului de stat
pe anul 1997, nr. 72/1997, ale cărei prevederi au fost aplicabile in perioada 29 aprilie 1997-29
august 1997. Aceasta lege a reglementat o penalitate de 20% pentru nevirarea de către plătitorii
de salarii a sumelor reprezentând impozit pe salarii calculate şi reţinute prin stopaj la sursa.
Intre 30 august 1997- 29 septembrie 1998, penalităţile au fost reglementate prin O.G. nr.
11/1996 privind executarea creanţelor bugetare modificata şi completata prin O.G 53/1997.
Prin acest act normativ s-a prevăzut aplicarea unor penalităţi diferenţiate in funcţie de durata
intarzieri virării la buget a sumelor calculate şi reţinute prin stopaj la sursa, astfel:
• 10% la suma reţinuta şi nevarsata la buget pana la 30 de zile ;
• 20% din suma reţinuta la buget mai mult de 30 de zile.

începând cu data de 30 decembrie 1998, data la care a intrat in vigoare Legea nr.258/1998
privind aprobarea O.G.53/1997, modul de sancţionare a fost modificat , acesta fiind in vigoare şi in
prezent.
In baza acestui ultim act normativ este stabilit un nivel unic al penalităţilor, respectiv 10% din
suma reţinuta şi nevărsată mai mult de 30 de zile, penalitate aplicata pentru nevărsarea de către
plătitorii obligaţiilor bugetare a sumelor calculate şi reţinute la sursa de către aceştia.
In cea de-a doua varianta, ca sancţiuni fiscale care se aplica agenţilor economici care
depun cu intarziere declaraţiile de impunere penalităţile sunt reglementate prin
O.G.nr.78/1999.Potrivit reglementarilor legale, depunerea cu intarziere a declaraţiei de impozite şi
taxe se penalizează astfel:
 • cu 10% din impozitul sau taxa datorata sau stabilita din oficiu, daca
declaraţia este depusa cu intarziere de pana la 30 zile inclusiv faţă de termenul
legal;
• cu 30% din impozitul sau taxa datorata sau stabilita din oficiu, daca
declaraţia este depusa cu întârziere de pana la 60 de zile faţă da termenul legal
stabilit;
• cu 50% din impozitul sau taxa datorata sau stabilita din oficiu, daca
declaraţia este depusa cu o întârziere de peste 60 de zile faţă de termenul
stabilit; cu 500.000 lei, suma care va putea fi actualizata prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de
evoluţia indicelui preturilor de consum, in cazul nedepunerii declaraţiei de plătitorii care nu
înregistrează profit impozabil, de cei care având sume de rambursat sau de restituit de la bugetul
de stat, reprezentând TVA şi accize, nu mai depun deconturi pentru taxele respective ;
• cu 500.000 lei, in cazul nedepunerii de către contribuabilii care se afla in
situaţia de dizolvare, lichidare , reorganizare, incetarea activităţii, încetarea
obligaţiei de a calcula, a retine şi a vira impozite şi taxe, precum şi in situaţiile in
care nu se fac modificări in baza de impozitare, in cazul reprezentanţilor
firmelor străine cu activitate pe teritoriul României.
4.4.2.2. MAJORĂRI DE ÎNTÂRZIERE

Sancţiunea fiscala care se aplica agenţilor economici care nu-şi achita la scadenta obligaţiile
bugetare o reprezintă obligaţia de a plaţi majorări de întârziere calculate prin aplicarea unei cote
prevăzute de lege asupra obligaţiei bugetare neachitate, pentru fiecare zi de întârziere , pana la data
realizării sumei datorate.
începând cu l august 2000, cota majorărilor de întârziere este de 0,15% pentru fiecare zi de
întârziere, fiind stabilita prin H.G.nr.564/2000.
Majorările de întârziere nu sunt deductibile fiscal.

4.4.2.3 MAJORĂRI

Agenţilor economici (microîntreprinderi) cărora li s-au acordat amânări sau eşalonări la plata
obligaţiilor bugetare datorează pentru fiecare zi pentru care s-au aprobat aceste facilităţi fiscale,
inclusiv pentru perioada de gratie, majorările reglementate de art.83 din O.G. nr.11/1996
începând cu l septembrie 1999, cota majorărilor este de 0,1% pentru fiecare zi, fiind stabilita
 prin H.G.nr.670/1999.
Nu se datorează majorări pentru obligaţiile fiscale pentru care nu se datorează majorări de
întârziere.
4.4.2.4. DIFERENTE DE IMPOZIT

Diferenţele de impozite şi taxe se stabilesc de către organele fiscale competente in urma

efectuării controlului fiscal.
Stabilirea diferenţelor de impozite şi taxe poate fi rezultatul umatoarelor situaţii:
- stabilirea necorespunzătoare a unor cheltuieli nedeductibile fiscal, cu
consecinţa diminuării impozitului pe profit şi a după TVA.
- calcularea eronata a impozitului pe salarii, stabilirea deducerilor legale

prin aplicarea incorecta a a cotelor de impozitare.

- aplicarea eronata a cotelor de TVA .
- calcularea de către agenţii economici a unor reduceri fislală, cum ar fi reduceri
pentru plata taxelor şi impozitelor la termenele legale fără efectuarea unui control fiscal de către
organele de control fiscal.

4.4.2 .5. IMPUNEREA DIN OFICIU

Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale cu ocazia efectuării unui control fiscal este
reglementata de O.G. nr.78/1999 şi de Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.
Impunerea din oficiu se poate efectua ca o consecinţa a nedepunerii declaraţiilor de
impozite şi taxe sau nefurnizării informaţiilor necesare determinării obligaţiei fiscale
(contribuabilii nu declară veniturile impozabile, depun declaraţii incomplete sau incorecte, nu
deţin evidente sau acestea nu sunt conduse potrivit legii, nu calculează impozitele şi taxele
datorate statului in concordanta cu prevederile legale), ori in cazul in care contribuabilul a săvârşit
infracţiuni sau contravenţii.

4.4.2.6. IMPUNEREA PRIN ESTIMARE

Aceasta sancţiune poate fi privita ca o forma a impunerii din oficiu, dar are un caracter
sancţionator mult mai pronunţat decât impunerea din oficiu prezentata mai sus.
Impunerea prin estimare este reglementata prin Legea nr.87/1994 privind evaziunea fiscala
 şi se aplica in situaţiile in care , ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni sau contravenţii, impozitele
şi taxele datorate nu se pot stabili pe baza evidentelor de la sediul microîntreprinderii. Acestea vor
fi determinate de organul de control prin estimare, utilizandu-se in acest scop documente şi
informaţii referitoare la activitatea şi perioada desfăşurată (ultima declaraţie de impozite şi taxe
existenta la dosarul fiscal, declaraţia aferenta aceleiaşi perioade a anului precedent), inclusiv
compararea cu activităţi şi cazuri similare.
La stabilirea obligaţiei de plata, organul de control va lua in considerare rata inflaţiei aferenta
perioadei de timp cuprinse intre data la care se face stabilirea din oficiu a impozitului sau taxei şi
data declaraţiei folosita drept etalon de orientare.

4.4.3. SANCŢIUNI PENALE

Organele de control fiscal şi ale Gărzii Financiare au obligaţia de a sesiza organele de

urmărire penala în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu.
Pedepsele penale în cazul infracţiunilor prevăzute şi sancţionate prin legislaţia fiscala sunt
amenda penala şi pedeapsa închisori. Acestea se aplica persoanelor fizice care au săvârşit
infracţiunea, persoanele juridice nefiind încă subiect al răspunderii penale.
Reglementările legale care vizează activitatea agenţilor economici şi reglementează infracţiuni sunt:
Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, Legea contabilităţii nr.82/1991, Legea nr.
12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi Legea nr. 31/1990
privind societăţile comerciale.
 CONCLUZII

LA NIVEL MACROECONOMIC

Evoluţia înmatriculărilor întreprinderilor în perioada anilor 1990-2000 înregistrează o explozie

în perioada 1991-1994, pentru ca începând din 1995 să descrească într-un ritm accentuat, situaţie
determinată de facilitatea acordată întreprinzătorilor , respectiv perioada de "graţie" în cadrul căreia
întreprinderile erau scutite de plata impozitului pe profit.
Rata natalităţii este dublată de o rată a mortalităţii relativ redusă, acest caz datorându-se faptului
că un număr considerabil de întreprinderi s-au înregistrat fără să demareze efectiv o activitate,
profitând, însă, de facilităţile acordate în momentul înfiinţării, multe întreprinderi nu s-au radiat, fiind
în aşteptarea unei conjuncturi mai favorabile pentru a-şi relua activitatea.
În contextul în care numărul întreprinderilor a crescut în 1997- 2000, are loc o deplasare nu
foarte pronunţată în două direcţii:

1. la nivelul tuturor activităţilor domină, prioritar, microîntreprinderile;

2. sectorul financiar - bancar se diferenţiază de celelalte activităţi de servicii prin faptul că ponderea
micro - organizaţiilor descreşte în favoarea celor mici şi mijlocii.

În ceea ce priveşte numărul mediu de angajaţi, la nivelul tuturor sectoarelor de activitate,

scade ponderea microîntreprinderilor în favoarea întreprinderilor din clasa mijlocie şi mică cu excepţia
industriei. Se remarcă:
a. creşterea ponderii claselor odată cu creşterea dimensiunii întreprinderii, în
cazul industriei în anul 2000, avem:
- microîntreprinderi: 12,7%;
- întreprinderi mici: 34,0%;
- întreprinderi mijlocii: 54,0%.
b. scăderea importanţei claselor odată cu creşterea mărimii întreprinderilor din
comerţ, în anul 2000, se înregistrează:
- microîntreprinderi: 56,1%;
- întreprinderi mici: 28,6%;
- întreprinderi mijlocii: 16,3%.
c. sectorul servicii deţine aproximativ aceeaşi pondere în fiecare clasă de
mărime, astfel în anul 2000 avem:
microîntreprinderi: 38,1%; întreprinderi mici:
30,2%; întreprinderi mijlocii: 31,7%.

Având la bază analizei cifra de afaceri - indicator economic foarte sensibil la modificările
tipului de activitate desfăşurată, se evidenţiază:
- clasele micro şi mici contribuie cu aproape % la cifra de afaceri a
sectorului industrial;
- în construcţii, ponderea microîntreprinderilor ajunge la mai puţin de
45%;
- în comerţ clasele micro şi mici deţin peste 75% din cifra de afaceri.

Structura veniturilor din exploatare realizate de microîntreprindere nu s-a modificat

sensibil în anul 2000 comparativ cu 1998, ca de altfel nici în cazul întreprinderilor mici.
Distribuţia veniturilor din exploatare în industrie şi construcţii evidenţiază faptul că ponderea
celor două sectoare creşte odată cu mărimea întreprinderii.
În schimb, în cazul comerţului, ponderile cele mai semnificative le deţin
microîntreprinderile ( 82,1% ), comparativ cu întreprinderile mici ( 65,3% ) şi întreprinderile
mari.
În ceea ce priveşte aportul întreprinderilor din industrie la crearea
profitului net, acesta sporeşte odată cu dimensiunea întreprinderii, aproape
indiferent de ponderea deţinută în celelalte variabile. Contribuţia cea mai mică o
aduc microîntreprinderile (20,8%) comparativ cu întreprinderile mici (30,6%) şi întreprinderile
mari (44,3%).
Dacă în comerţ şi servicii predomină din punct de vedere al ponderii deţinute în
realizarea profitului net, microîntreprinderile (58,7%, în anul 2000), în construcţii acestea deţin
cele mai scăzute ponderi (3,5%, în acelaşi an), comparativ cu întreprinderile mici (11,6%) şi
întreprinderile mijlocii (26,3%).
 BIBLIOGRAFIE

1. Bălănescu R. şi colaboratorii :"Sistemul de impozite " Editura Economică,

Bucureşti 1994.
2. Boulescu Mircea, Ghiţă Marcel: "Control financiar şi expertiză contabilă "
Editura Eficient, Bucureşti 1996.
3. Bostan Ionel: " Control financiar " Editura Polirom, Iaşi 2000.
4. Condor Ion: " Drept fiscal şi financiar " Editura Tribuna Economică, Bucureşti
1996.
5. Cordureanu Carmen:"Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor " Editura Codex, Bucureşti
1998.
6. Cristescu Nicolae, Cristea loniţă, Nae Cerasela : "Contabilitatea
microîntreprinderilor " Editura Ecran Magazin 2001.
7. Hoanţă Nicolae : " Evaziunea fiscală " Editura Tribuna economică, Bucureşti 1997.
8. Istrate Costel: "Fiscalitate şi contabilitate în cadrul firmei" Editura Polirom, Iaşi
2000.
9. Matei Gheorghe : " Finanţe Publice " Editura Universitaria, Craiova 1998.
10. Matei Gheorghe : "Impozitele şi taxele în România " Editura Universitaria,
Craiova 1996.
11. Nicolescu Ovidiu : " Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii"
Editura Economică 1999.
12. Popeangă Petre : " Control financiar contabil" Editura Tribuna economică, Bucureşti
1999
13. Ristea Mihai: "Contabilitatea şi fiscalitatea întreprinderii" Editura Tribuna economică,
Bucureşti 1995
14. Rusu Corneliu : "Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii'
Editura Economică 1996.
15. Stâncii Ion : " Finanţele întreprinderii" Editura Economică, Bucureşti 1996.
16. Văcărel Iulian : " Finanţe publice "Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999.
***Monitorul Oficial al României nr. 472/17.08.2001.
***Monitorul Oficial al României nr. 349/23.07.1999.
*** Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind Impozitul pe profit.
*** Legea nr. 64/1999 privind Controlul Fiscal.
***O.U.G. nr.13/2001 privind Soluţionarea Contestaţiilor împotriva
masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele
M.F.P.
***Legea contabilităţii nr.82/1991.
- Codul fiscal din 22/12/2003, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
927/23/12/2003.
- Norme Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, Editura SKINK, 2004