Istoricul episcopiei maramuresului si satmarului

Cu o existenta ce se intinde pe parcursul a sase secole (1391 – actul patriarhal al patriarhului Antonie
al Constantinopolului, prin care manastirea Peri din Maramures devine Stavropighie si unde
aminteste de existenta "arhiereilor locali"), Episcopia Maramuresului a avut o istorie extrem de
zbuciumata. In pofida credintei puternice a maramuresenilor si atasamentului lor fata de Ortodoxie,
ei n-au avut parte de o organizare bisericeasca bine asezata, care sa nu fie vulnerabila unor
administratii trecatoare, care i-au negat si suprimat intotdeauna drepturile. Dupa anul 1705, cand
este aruncat in inchisoare episcopul Iosif Marturisitorul din Maramures, pe care Sfantul Sinod al
B.O.R. l-a canonizat in 1992, la propunerea P.S. Episcop Justinian Chira, scaunul episcopal al ierarhilor
de Maramures nu era intr-un loc anume si mai cu seama nu era intr-un centru urban. Cel mai adesea
era intr-o manastire (ex. Barsana), iar episcopul era ceea ce profesorul si istoricul Mircea Pacurariu
numeste in Istoria Bisericii Ortodoxe Romane – horepiscop ( adica episcop de tara). Voievozii
maramureseni au incercat, si adesea au reusit, sa infiripeze centre bisericesti superioare pe langa
curtea lor, insa datorita imprejurarilor istorice si spatiului geopolitic caruia apartinea Maramuresul si
a interesului Imperiului Austro - Ungar fata de aceste meleaguri, insusi voievodul Bogdan din Cuhea
Maramuresului, unul dintre cei mai reprezentativi, a fost nevoit sa-si paraseasca Maramuresul drag si
sa plece in pribegie peste munti, unde pune bazele statului Moldova – 1359.

Din 1739 – cu ultimul episcop ortodox amintit cu numele si pana in 1937, Maramuresului nu i-a
fost ingaduit sa aiba episcop ortodox datorita uniatiei, care a fost o actiune politica impusa. La 1700
romanii au fost declarati uniti fara sa fie consultati, iar daca au indraznit sa-si ridice glasul,
represiunile erau atat de violente si inumane incat acestia s-au resemnat in noua situatie. Declarati
uniti in masa, deci in mod formal, in realitate ei tineau mai departe datina mosilor si stramosilor lor
ceea ce au fost inainte - ortodocsi. Ultimele doua recensaminte, din 1992 si 2002, dovedesc cat se
poate de clar acest lucru.

In 1937 se infiinteaza prin Hotararea Consiliului de Ministri din 23 iulie, Episcopia Ortodoxa a
Maramuresului, iar printr-un decret al regelui Carol al II-lea, noua Episcopie este inzestrata cu mai
multe cladiri in Sighet, unde i s-a fixat si resedinta, si terenuri, printre care: Palatul Cultural, Hotel
Corona, peste 300 ha padure, din padurea comunei Vadu Izei si alte bunuri precum si bani. Cedarea
Ardealului de Nord-Vest intre anii 1940-1944 a adus in Maramures o administratie dusmanoasa fata
de tot ce era romanesc si ortodox, si astfel din ordinul lui Horty Myklos au fost expulzati din
Maramures toti preotii ortodocsi , iar episcopul dr. Vasile Stan a fost nevoit si el sa paraseasca
resedinta si sa plece la Sibiu, incercand de acolo sa coordoneze activitatea Eparhiei –atat cat se
putea- zdrobita de hortisti, in urma unei terori fara egal in Maramures. Eliberarea din 1944 a
redeschis posibilitatea reluarii activitatii Episcopiei, insa norii iernii comuniste isi faceau aparitia, de
data aceasta, dinspre rasarit, asa ca in 1948 martirica Episcopie, alaturi de alte Episcopii din tara a
fost desfiintata de catre noul regim comunist instalat la putere.

De subliniat ca in orasul Sighet, slujbele arhieresti erau savarsite in Paraclisul din interiorul
Palatului Episcopal, neexistand o catedrala episcopala. S-au facut demersuri, s-a obtinut un teren ,
dar lucrarile au ramas in aceasta faza.
Palatul Culturii - Sighetul Marmatiei

In anul 1990 dupa eliberarea de sub dictatura comunista, la dorinta unui grup de initiativa format
din preoti inimosi, ale caror nume sunt mentionate in documentele vremii, precum si la dorinta
multimii credinciosilor, Sfantul Sinod al B.O.R. a aprobat memoriul inaintat in 2 februarie 1990 de
preotimea maramureseana si in 12 februarie a aceluiasi an , s-a hotarat reactivarea Episcopiei
Maramuresului, care urma sa cuprinda judetele Maramures si Satu Mare. Loctiitor al noii Eparhii a
fost desemnat P.S. Justinian Chira – fiu al Maramuresului, episcop vicar al Clujului din 1973, care in 26
septembrie 1990 va fi ales cu majoritate de voturi, titular al acesteia si instalat in 11 noiembrie 1990
de catre un sobor de 11 arhierei, in frunte cu mitropolitul Antonie Plamadeala al Ardealului.
Resedinta noii episcopii s-a stabilit in municipiul Baia Mare, cum era si firesc. In resedinta de judet
traiesc peste 100000 de credinciosi ortodocsi. Desi cu o pupulatie ortodoxa atat de numeroasa, in
oras nu existau decat trei biserici ortodoxe, si acestea in partea veche a orasului. Asa ca sub
obladuirea P.S. Justinian Chira s-a pus piatra de temelie pentru alte biserici in cartierele noi. Astazi in
orasul Baia Mare exista 15 biserici de parohie si o catedrala episcopala. Pentru catedrala episcopala –
P.S. Sa Justinian a pus piatra de temelie pe cand era loctiitor, la initiativa preotului Vasile Trif de la
Parohia “Sfanta Treime”, in iulie, ziua 20, anul 1990.

In ziua de 9 septembrie a anului 2003, de Sfintii, Dreptii si Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana,
cand P.S. Justinian - episcopul Maramuresului si Satmarului - a implinit 30 de ani de arhierie, noua
catedrala a fost tarnosita de catre Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist al Romaniei, si Prea
Fericirea Sa Petros VII, Papa si Patriarh al Alexandriei si intregii Africi, care la invitatia P.S. Justinian,
ne-au onorat vizitand Maramuresul pentru zilele de 8, 9 si 10 septembrie. Au fost inconjurati de un
sobor de arhieirei, preoti si monahi si de multimea credinciosilor maramureseni si satmareni.