Sunteți pe pagina 1din 1

Hala Radu Negru

Edificiul a fost ridicat între anii 1904-1906 (în piața cu același nume din centrul orașului) conform
proiectului inițiat de Cons. Gabrielescu, avizat de Anghel Saligny și finalizat de arhitectul Scarlat
Petculescu. Hala este un construct fortăreț. Pentru temelie s-a folosit piatră de la Gura Văii, Rusciuk și
Deva (pentru scări), cărămidă groasă de 7 cm și schelăria din metal. Interiorul era compartimentat
numai pentru sortimente de carne, iar la subsol dispunea de utilaje frigorifice și magazii. Fiecare
compartiment purta denumirea de scaun - fiecare măcelar era stăpân pe scaunul său, toate scaunele
etalându-si cât mai ademenitor produsele.
În regimul ‘comerțului socialist’ scaunele halei s-au rărit, iar, din 1980, aceasta s-a reprofilat pe
conserve de legume și alte alimente, gata ambalate.
Dupa 1990 (până în prezent), spațiul a fost închiriat de firme chinezești, doar numele Radu
Negru a rămas, încrustat pe cele două frontispicii ale faimoasei hale.

S-ar putea să vă placă și