Sunteți pe pagina 1din 2

APLICAȚIE 3

Dați exemplu de un conflict pozitiv și de un conflict negativ.


a) În cazul conflictului pozitiv, precizați care au fost avantajele părților implicate.
b) În cazul conflictului negativ, care au fost consecințele și cum ar fi putut fi evitate?

a)Marius este un copil cu posibilități intelectuale modeste într-o clasă de elevi foarte
buni din clasa a VIII-a. Din nefericire pentru el nici posibilitățile materiale ale familiei nu
sunt bune, colegii săi beneficiind de condiții materiale foarte bune.
Nici fizic nu este avantajat, fiind un dizarmonic în greutate și la înălțime. Este timid, la
șicanele colegilor reacționează verbal, utilizând un limbaj suburban. Colegii refuză
vecinătatea sa în bancă, îl tachinează în fiecare pauză și solicită dirigintei plecarea lui din
colectiv.
Marius refuză să părăsească clasa înaintea examenului național, el fiind în acest
colectiv din clasa pregătitoare, deși situația sa a început să se tensioneze încă din clasa a IV-a.
A încercat să ignore atitudinea ostilă a colegilor, dar în 7timp, chiar și cei care manifestau
inițial, toleranță au devenit ostili.
Apelul la înțelegere din partea dirigintei a rămas fără niciun rezultat. Din discuțiile cu
profesorii se ajunge la concluzia că situația la învățătură a acestui elev nu se poate îmbunătăți
în mod vizibil și că el va fi în continuare un elev conștiincios, dar cu rezultate modeste la
învățătură.
În urma analizei acestor date se constată că Marius este un elev cu deficiențe la nivelul
relațiilor cu cei din jur. Va fi invitat la cabinetul de consiliere și ulterior, în cadrul orelor de
dirigenție, se vor discuta teme privind cariera, orientarea profesională.
Această etapă se realizează în 3-4 ședințe de câte 25-30 minute fiecare, în cabinet, într-
o atmosferă caldă, de respect pentru elev, de empatie și deschidere. Copilul manifestă înteres
în identificarea problemei. Desenul clasei a permis stabilirea poziției sale în colectiv, în raport
cu elevii și profesorii. „Autoportretul” l-a ajutat să capete încredere în sine și convingerea că
va putea trece cu bine testarea, deschizându-i posibilitatea realizării aspirațiilor sale.
Cel puțin două ședințe se vor desfășura în clasă, cu întreg colectivul fără a se
deconspira cazul. Vor fi întâlniri cu cineva care va încerca să-i ajute în descoperirea propriilor
calități în vederea orientării corecte în viitorul apropiat.
În cele trei ședințe Marius a căpătat încredere în sine, a conștientizat importanța
stabilirii priorităților, precum și iminenta despărțire de acest colectiv în vederea realizării
propriului țel; renunțarea la orgolii și ambiții deșarte.
Colegii săi au conștientizat că peste ani, când își vor aminti aceste clipe, ar fi frumos
ca ele să fie cât mai plăcute.
b)În perioada desfășurării școlii online, într-una din orele de curs ale elevilor de clasa a
VI-a a intrat în întâlnirea de pe Google Meet o persoană necunoscută, probabil adolescent,
care a folosit un limbaj vulgar și a adresat injurii profesoarei care își desfășura ora cu elevii.
Elevii și profesoara au fost oripilați de acest incident care s-a încheiat destul de repede prin
eliminarea intrusului din întâlnire.
La câteva zeci de minute după incident, elevii au vazut pe canalul de Youtube al
colegului lor de clasă M., un clip video cu întreg incidentul care tocmai avusese loc, un
videoclip în care apăreau profesoara și elevii care participau la acea oră de curs cu camera
video pornită. Părinții s-au sesizat și au reclamat fapta acestui elev care a filmat acea secvență
de lecție fără a avea permisiunea, acuzându-l pe acesta că a divulgat link-ul întâlnirii pentru
lecția desfășurată pe Google Meet unei persoane necunoscute și că a fost implicat direct în
acest incident.
Elevul M. a șters rapid postarea cu filmulețul de pe canalul său Youtube, iar când a
fost confruntat cu acuzațiile a recunoscut că a filmat pentru că avea un astfel de program de
înregistrare instalat pe dispozitivul său pentru că i s-a părut că era ceva foarte interesant și
care avea să-i atragă multe vizualizări pe Youtube. El a negat acuzația că ar fi transmis link-ul
întâlnirii către o persoană necunoscută care a provocat incidentul, însă colegii săi nu l-au
crezut având în vedere fapta pe care tocmai o făcuse.
Consecințele au fost că elevul M. a pierdut încrederea colegilor săi pentru o perioadă,
fiind privit ca „oaia neagră” a clasei, a pierdut acccesul la canalul său Youtube și a fost
sancționat disciplinar la școală prin aplicarea unui avertisment.
Conflictul ar fi putut fi evitat prin stabilirea și prelucrarea unui regulament de
comportament în timpul cursurilor online, prin securizarea întâlnirii online, prin
supravegherea mai atentă de către părinții elevului, care sunt responsabili pentru activitatea
copilului lor pe canalul Youtube.

Man Daniela Dorina


Scoala Gimnaziala ,,Romul Ladea” Oravita
Jud. Caras Severin

S-ar putea să vă placă și