Ioan 

Slavici (1848-1925)
Ioan Slavici face parte dintre marii clasici ai literaturii romane, având o contribuție determinantă în dezvoltarea 
prozei.Născut la Șiria, langa Arad, și, după ce își face studiile elementare în comuna natală , ducând o viță modestă, destul de 
apropiată cu cea a lui Huțu din „Budulea Taichii„ ; urmeză cursurile liceale la Arad și Timișoara. Se înscrie la Facultatea de d
rept a Universității din Budapesta, participând la întrunirile Societății studenților români din Pesta numită „Petru Maior”. Se 
 îmbolnăvește,iși întrerupe studiile. Revine în Șiria și apoi ocupă postul de „scrietor„ la primăria din Cumlăuș. Face cunoștinț
ă cu oameni și realități ce vor fi zugrăvite, magistral, in „Moara cu noroc”. În luna septembrie începe stagiul militar la Viena, 
devenind în același timp student în capitala imperiului. Cunoaște pe Eminescu (1869). Debutul literar (1871): publicarea, in r
evista „Convorbiri Literare”, a comediei ”Fata de birău”(martie). Ales președinte al Societății studenților români din Viena n
umită „România Jună”. Este, alături de Eminescu, unul din protagoniștii serbării de la Putna(26-28 august), organizată cu pril
ejul întrunirii a 400 de ani de la zidirea, de către Stefan cel Mare, a Mănăstirii. Publică povești in „Convorbiri literare” : „Zân
a zorilor”, „Ileana cea 
șireată”. (1872)
 
 În 1874 se stabilește la Iași, unde participă la ședințele societății „Junimea”, citind aici nuvela „Popa Tanda”. Se mută apoi la 
București, unde își începe cariera didactică, și este, din 1878, redactor la ziarul „Timpul”, alături
 de Eminescu și Caragiale. 
Se muta,apoi la Sibiu, în 1884, întemeiază revista „Tribuna”, iar in 1890 revine la București, lucrând ca profesor și editând re
vista „Vatra”, împreună cu G. Coșbuc si I. Luca Caragiale. 
 În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua şi
Gazeta Bucureştilor.În 1903 i se acorda Premiul Academiei Române. 
 În 1914, conduce ziarul filogerman „Ziua”, în care militează pentru neutralitatea României. Apare „Gramatica limbii române
”(Etimologia)
 Scrie și publică în rimpul vieții piese de teatru, nuvele, pe care le aduna în volum in 1881, romane și scrieri memoralistice. O
pera sa conține 5 piese de teatru („ Fata de birâu”, „Toane sau vorbe de clacă”, „Polipul unchiului”, „Gaspar Graziani”, „Dom
nul Moldovei și Bogdan-Vodă”-publicată postum), 7 romane scrise între anii 1894-1925 („Mara”, „Luca”, „Manea”- ultimele 
doua cu titlul „Din bătrâni”, „Corbeiu”, „Din doua lumi”, „Cel din urma armaș”, „Din pacat in pacat”- nu toate aparute in vol
um) și numeroase nuvele: „Moara cu 
noroc”, „Pădureanca”, „ Scormon”, „Comoara”, „ Popa Tanda”, „Budulea Taichii”, „Gura satului”, „La crucea din sat”.
 La acestea se adauga poveștile („Zâna Zorilor”, „Florița din codru”, „Ileana cea șireată”, „Doi feți cu stea în frunte”, „Spaim
a zmeilor”) și scrierile cu caracter memorialistic („Închisorile mele”, „Lumea prin 
care am trecut”, „Amintiri”).
 
Opera dramatică nu conține piese de mare valoare, ele rămănând niște experimente interesante, iar dintre romane, „Mara” se 
detașează net prin arta cu care Slavici crează tablouri de o mare autenticitate și personaje memorabile. Partea poate cea mai re
zistentă și mai unitară ca realizare astistică a operie sale o constituie nuvelele. Unele dintre acestea prezintă idile („ La crucea 
din sat”, „Gura satului”, „Scormon”), altele surprind efectele dezumanizante ale banului asupra ființei umane ( „ Comoara”, „ 
Moara cu noroc”) sau diferențierile sociale care constituie o piedică în realizarea iubirii ( „ Pădureanca”), dezvăluie anumite a
specte cu tentă moralizatoare, apelând la un umor sănătos, tonifiant („ Pădurea Taichii”, „Popa Tanda”). Prin nuvele sale, Sla
vici fundamen
tează analiza psihologică prin crearea unor personaje care au o viață interioară tensionată, determinată de aspecte exterioare d
e natură socială. De aceea, aceste personaje se află în conflict continuu cu lumea, fiind copleșite de un neiertător zbucium inte
rior. În nuvelel
e sale sunt reliefate vechile rânduieli rurale, obiceiuri
le, datinile, prejudecățile oamenilor 
simplii, Slavici încercân
d să creeze un amplu tablou al satului transilvănean sub aspect social, psihologic și moral.
 Printre marii clasici, dintre care fiecare reprezinta superioara inflorire a unui gen sau a unei specii in literatura romana (M. E
minescu fiind 
prin excelentă
 poetul,I.L.Caragiale-dramaturgul),Ioan Slavici este cunoscut indeosebi ca nuvelist de exceptie.Alaturi de M.Eminescu si I.L.
Caragiale, I.Slavici aduce prin opera sa filonul popular al povestirii si un univers al satului ardelenesc,creand in proza romane
asca romanul si nuvela de tip realist psihologic, inscriindu-se in randul prozatorilor moderni si anticipindu-l pe Rebreanu. Ap
recieri favorabile avea sa faca si Mihai Eminescu, oprindu-se asupra adâncimii sufletesti a vietii create de autor, Eminescu 
spunea:“Ace
asta lume a lui Slavici seamana nu numai in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului.
”