Despre dragoste și alte zăpăceli

De cum am văzut-o, m-am îndrăgostit de ea. Ce puteam să fac? Să lupt împotriva mea? Nu. Și
atunci, am cerut un ajutor. L-am primit imediat, în persoana lui Florin. El avea ceva experiență, era șarmant,
înalt. Colac peste pupăză, avea și un magnetofon. Testa B2. Cehoslovac. I-am mărturisit cu curaj că Livia mă
cucerise. Avea tot ce se poate considera răpitor: fizionomie, glas, gesturi, înălțime. Luasem cu mine vreo
zece cărți. Pe primul volum din cele patru, ,,Vicontele de Bragelone”, i-am scris o dedicație: ,,Cum dorește
căprioara / Apă rece de izvor / Așa îți doresc eu ține / Mult noroc în viitor”. Florin mă urmărea, la mică
distanță de fereastra camerei unde locuia regina inimilor noastre. În scurt timp, am descoperit că nu eram
nici pe departe singurul care îi căzuse aproape de picioare.
Livia era de o frumusețe uriașă. Semăna foarte mult cu o actriță americană, din filme văzute în
Ploiești, alături de Dorin, fratele meu de lichior, pe care începusem să îl consum la bodega ,,Frumușica”.
Acolo obișnuia să își facă veacul Petronela, o fostă șanteuză (sau dizeuză?). Ea venea direct din interbelic,
de pe la ,,Crucea de piatră”, probabil.
Să revin la Livia. Semăna cu actrița Rachell Welch, din serialul de filme cu ,,Luana”. Zilele au trecut
destul de repede și, odată cu ele, patima mea pentru Livia. Pentru că nimic nu este întâmplător, câțiva ani
mai târziu, am cunoscut la liceu o prelungire / reîncarnare a Liviei: Olivia. Nu există suficiente cuvinte care
să exprime grația cu care dansa, în brațele mele, Olivia. Mi-a oferit cinci dansuri (de fapt, numai și numai
valsuri, stilul meu preferat și adorat.)
Acum, stau în fața ecranului minunatului meu prieten, computerul, și mă întreb: cât de tare au
îmbătrânit Livia și Olivia. Ciudat! La mine acest sentiment / stare / fenomen, observ că nu funcționează. Sau
nu este foarte puternic, sâcâitor. Sunt fericit ?
Cred că sunt, de fapt, un cuceritor sclipitor. Nu-i așa Livia / Olivia ?