Istoricul jocului

1.1. Date istoriografice privind apariţia şi evoluţia jocului de baschet.

Baschetul face parte din categoria jocurilor inventate. Cunoaşterea istoricului şi a

evoluţiei jocului ne ajută să înţelegem baschetul ca joc sportiv, în actualul lui stadiu de
dezvoltare, precum şi regulile complicate dar logice.
Deşi inventat la o dată nu prea îndepărtată (1891-1892), există versiuni care susţin că
jocuri asemănătoare au fost practicate de indienii din America, dar este puţin probabil ca aceste
jocuri să fi fost călăuzitoare adevăratului creator al jocului.
La sfârşitul anului 1891 s-a încredinţat unui tânăr asistent, cu numele James A. Naismith,
să conducă orele de educaţie fizică cu studenţii de la Colegiul Springfield, din statul
Massachussetts (SUA). Studenţii nu aveau nici un fel de atracţie pentru orele de educaţie fizică,
care se desfăşurau iarna în sală, şi priveau această activitate cu o totală lipsă de interes. La
grupele la care nu putuseră rezista profesorii de educaţie fizică mai experimentaţi, şi-a început
activitatea Naismith, încercând ca şi predecesorii săi, să practice jocuri care plăceau studenţilor
(fotbal, rugby, handbal şi alte jocuri), adaptându-le la condiţiile sălii. După o perioadă de lucru,
J.Naismith se părea cu nu va mai rezista cu încercările lui, dar nu a cedat şi a început să caute
cauzele pentru care nu plăceau aceste jocuri imaginate şi conduse de el.
Astfel, a ajuns la concluzia că nu putea să atragă oameni maturi cu jocuri practicate de cei
mici, sau prin schimbarea regulilor atât de conservatoare ale jocurilor sportive de stadion. Pentru
sală trebuia să le dea studenţilor un mijloc care să corespundă înclinaţiilor şi particularităţilor
fizice şi psihce specifice vârstei. Toate acestea l-au convins asupra necesităţilor imaginării unui
joc, bazat pe principii şi reguli noi.
În acest sens, a fost necesar să-şi clarifice cât mai logic principiile şi regulile jocurilor
existente. Constatrea că pentru mingile mici se utiliza crosa, băţul sau racheta, l-a făcut să se
oprească la o minge de dimensiuni mai mari.
Continuând analiza a ajuns să stabilească primele reguli ale noului joc, care constituiau o
replică a regulilor jocului în aer liber, inaplicabile în sală datorită spaţiului restrâns şi numărului
mare de executanţi.
Primul joc s-a desfăşurat între două echipe a câte 9 jucătiori, deoarece grupa număra 18
studenţi. Mingea era pusă în joc printr-o aruncare la centru echipele fiind aliniate pe liniile de
fund ale terenului ( ca la polo). Jocul a plăcut foarte mult şi un student l-a denumit baschet-ball.
Această denumire a fost adoptată încă de atunci şi păstrată şi astăzi în majoritatea ţărilor.
Se pare că la crearea jocului a contribuit şi un coleg a lui J. Naismith, pe nume Luther
Gulick, fapt întărit şi de prima carte apărută în 1893-1894 la New-York, intitulată : ,,Jocul de
basket-ball''(30 de pagini), care are ca autori pe ambii colegi. Tot în această carte autorii dau
două scheme de aşezare pe teren a echipelor, formate din 5 sau 9 jucători în funcţie de
dimensiunile terenului, care erau 27metrii X 13,5metrii sau 46 metrii X 23,4 metrii.
 Unele izvoare referitoare la istoricul jocului amintesc că primele jocuri s-au desfăşurat pe
echipe de câte 50 de jucători şi cu două coşuri de fructe aşezate pe pământ, mingea fiind jucată
numai prin rostogolire. Din cauza busculadelor şi accidentărilor care se făceau în apropierea
coşurilor, a fost nevoie ca acestea să fie ridicate de la pământ, ca să nu fie atinse. Tehnica
evoluând, a fost necesară scoaterea fundului coşului, deoarece trebuia ca după fiecare coş marcat,
mingea să fie scoasă prin urcarea pe o scară. Jocul atrăgea mulţi spectatori din rândul studenţilor,
care îl priveau din balcoanele pe care erau prinse coşurile. În zelul lor, spectatorii interveneau de
foarte multe ori şi dirijau mingea spre coş, ca urmare au fost prinse de panouri special amenajate,
pentru a putea a fi cât mai departe de spectatori.
Jocul a prins foarte repede şi studenţii Colegiului Springfield l-au răspândit în toată lumea
cu destul de mare repeziciune. În acelaşi timp au fost modificate şi regulile de joc, contribuind la
progresul tehnico-tactic, mult superior celorlalte jocuri sportive.
La jocurile Olimpice de la Saint Louis, 1904 s-a făcut pentru prima oară o demonstraţie cu
acest joc, şi in aceeaşi perioadă a fost introdus în Germania de către Dr. Schmidt, care asistase la
această demonstraţie. În Franţa se pomeneşte despre baschet în anii 1905-1906, ulterior fiind
răspândit în toată Europa.
Federaţia Internaţională de Baschet Amator (FIBA) ia fiinţă în anul 1932, cu sediul în
Elveţia. În anul 1935 se dispută la Geneva primul campionat european (masculin) la care a luat
parte şi ţara noastră.
Baschetul feminin, a început prin imitaţie, într-o şcoală învecinată Colegiului Springfield.
În anul 1895, regulile jocului au fost prelucrate şi adaptate, deoarece fetele nu aveau experienţa
altor jocuri sportive. Terenul era împărţit în trei zone, jucătoarele neputându-se deplasa dintr-o
zonă în alta, limitându-se astfel şi efortul fizic. Jocul semăna mai mult cu base-ball-ul. La cel de-
al IV-lea Festival Mondial al Tineretului din anul 1953, organizat la Bucureşti, o echipă feminină
engleză a făcut o demonstraţie a acestui joc sportiv de echipă, cu care au apărut în arenă fetele.

1.2 Istoricul jocului de baschet în România

După primul război mondial, în România baschetul a făcut primii paşi, odată cu
pătrunderea capitalului american în industria petrolieră. Angajaţii americani erau organizaţi în
diferite societăţi, printre care şi instituţia cultural-religioasă YMCA. Una din sarcinile acestei
societăţi a fost promovarea sporturilor tipic americane, unde pe lângă box şi atletism, baschetul
ocupa un loc de frunte.
În anul 1920 profesorul american FORBES , a recrutat o serie de tineri din rândurile
armatei pentru practicarea baschetului, cu care în acelaşi an organizează o demonstraţie pe
terenurile ZMCA, atrăgând publicul prin dinamismul şi spectaculozitatea acestui nou joc sportiv.
Apreciind frumuseţea jocului, profesorul de educaţie fizică I. Bucovineanu introduce
acest joc sportiv în rândul elevilor de la liceul Mihai Viteazul. În continuare au fost cuprinse şi
alte licee bucureştene: Spiru Haret, Matei Basarab, Dimitrie Cantemir.
 Până în anul 1924 au fost organizate competiţii sporadice între liceele bucureştene. Din
anul 1924 până în anul 1927 competiţia organizată este câştigată de liceul Mihai Viteazul.
Trebuie menţionat faptul că din anul 1924, baschetul a pătruns şi la ANEF.
În anul 1929 se organizează primul campionat cu participarea cluburilor YMCA, TCR,
Juventus, Viforul Dacia şi Sportul Studenţesc. Campioanatul este câştigat de Tenis Club Român.
În anul 1931 se înfiinţează Federaţia Română de Baschet, Volei şi Handbal, considerate la
acea dată ,,sporturi minore”, unde nu de multe ori evoluau aceeasi jucători.
Tot în 1931 se inaugurează primul campionat masculin regional, cu participarea a 9
echipe, câştigat de YMCA. În continuare campionatul este câştigat în 1931 de Juventus, în 1933
de CFR, iar in 1934, 1935 şi 1936 de Sportul Studenţesc.
În anul 1936 apare şi în provincie o activitate sporadică de baschet masculin, în oraşele:
Timişoara, Iaşi, Sibiu şi Braşov.
Activitatea competiţională internaţională începe prin participarea în anul 1935 la
Campionatele Europene de la Geneva, unde echipa noastră s-a clasat pe ultimul loc (din 10 ţări
participante) datorat în cea mai mare parte a valorii scăzute a baschetului românesc în comparaţie
cu celelalte ţări participante.
În climatul politic generat de război, interesul pentru unele discipline a scazut, dorindu-se
o dispariţie lentă a unor sporturi ca baschetul, voleiul, rugbyul şi înglobarea acestor sporturi în
cadrul federaţiilor de tir, scrimă şi box.
Totusi trebuie remarcat entuziasmul unor tineri care au încercat între anii 1936-1940
( Sportul Studenţesc) şi 1941-1944 ( Viforul Dacia) impulsionarea activităţii baschetbalistice.
În Transilvania activitatea cea mai prolifică era desfăşurată la Târgu Mureş, Oradea şi
Cluj.
Începând cu anul 1950 se reia campionatul naţional (republican) organizat pe faze locale
şi turneu final, câştigat de Metalul Bucureşti în 1950 şi 1952 şi PTT Bucureşti în 1951.
Din anul 1954 se organizează Campionatul Divizionar A, care este dominat de echipele
Dinamo Bucureşti şi CCA sau Steaua Bucureşti.
La echipele feminine, în anii 1953 şi 1954, supremaţia o are Ştiinţe Cluj, apoi pentru mulţi
ani centrul de greutate al baschetului feminin se mută la Bucureşti, unde echipe ca Ştiinţa,
Politehnica, Rapid şi IEFS câştigă ani la rând campionatul.
Începând cu anul 1979 supremaţia baschetului feminin este deţinută de Universitatea
Cluj, cucerind consecutiv titlurile de campioni naţionali până în anul 1993, beneficiind de
conducerea antrenorilor emeriţi Nicolae Martin şi Horia Pop.
Baschetul masculin clujean a trebuit să lupte de-a lungul anilor cu supremaţia celor doi
coloşi militari, obţinând de mai multe ori locurile 2 şi 3, dar marele succes l-a constituit
câştigarea celor două titluri de campioni naţionali în anii 1991 şi 1993, sub îndrumarea
antrenorilor Gheorghe Roman şi Liviu Moraru.
La aceste succese clujene trebuie să remarcăm aportul pe care l-au adus specialiştii din
cadrul catedrei de baschet a CSS „Viitorul” Cluj, care de-a lungul anilor şi mai ales în ultimul
deceniu au furnizat cu regularitate elemente de certă valoare loturilor naţionale de cadeţi, cadete,
juniori, junioare, seniori , senioare cât şi celor două echipe devizionare A.
 Pe plan internaţional, baschetul românesc a avut o serie de succese la Campionatele
Europene:
- seniori: locul V în anii 1957 şi 1967;
- senioare: locul IV în anii 1960, 1962, 1966 şi locul V în anul 1970;
- juniori: locul IV în anul 1990 şi locul V în 1991;
- junioare: locul III în anul 1990;
- cadeţi: locul VIII în anul 1987;
- cadete: locul II în anul 1989.