Maramureșul este recunoscut pentru porțile sale populare. Are un renume național pentru asta.

Am avut
și avem meșteri populari de o măiestrie exemplară.

Și-apoi m-a lovit.

Porți.

Porți, frate.

Portal, poartă.

Poartă-mă.

Foarte interesant.

Ok, ok. Am avut noi minereuri și bogății naturale. Care de altfel sunt vizibile și cu ochiu liber dacă mergi
până-n Baia Mare, să vezi tu acolo cum ne îmbrățișează muntele, frate.

Dar poarta.

Poarta are o însemnătate anume.

Poate are legătură și cu „de ce”-ul meu din spatele alegerii de-a mă încarna fix acolo-șa. În Baia Mare. Un
oraș cam uitat de lume, sincer. Atâta că ne salvează meșterii populari cu porțile lor și tradiția încă
păstrată. Și bunătatea aia caracteristică neamului maramureșan. Și horinca lor... și ospitalitatea. Și cu aia
ne-am remarcat. Îs mândră tare să fiu maramureșeancă. Avem talente în străfundurile noastre. Suntem
talentați, ma man

Lemnu nu-i orișice. Lemnu-i special. Și mai mult decât lemnu, arborele din care face parte.

Defăcând acuma însemnătăți mi-am dat seama de multe. Toți arborii sunt simbol pentru statornicie,
înțelepciune, regenerare, măiestrie naturală, putere, vitalitate, stăpânire de sine, echilibrare.

Așa mi-o trezit o poftă să colind Maramureșu la voia întâmplării. Vezi ce interesantă e și sintagma asta?
„La voia întâmplării”. Adică voia a „ceva”. Nu e fără de voie. Și cum nimic nu e întâmplător...ghici ce? Voia
întâmplării e voia sufletului meu care are nevoie ca eu să merg acolo. Vrea ceva de acolo. Vrea să-mi zică
ceva. Prin oameni, locuri, meșteșuguri, florea câmpului... Dumnezo știe ce, da' vre' !!! O simt io în pipi.

I was meant to do this since I knew I was going to incarnate here to eat loads of pizza and onion.

Nu mărg ominii dejaba tăt în aceleași locuri. Și nu e dejaba că merg ei tăt acole. Încarcă locu cu
însemnătate. Cu putere colectivă. Care oricum îi acolo din start, că de altfel, nu ar mere. Da' îi dau și mai
mult substrat...și mai mult suflet.
<< Poarta Sărutului reprezintă simbolic trecerea spre o altă viaţă.

Numită de sculptor uneori „Templul sărutului”, a fost realizată manual de Brâncuşi, ajutat de câţiva
cioplitori. Este din piatră de Bampotoc (527x658x184cm). Se ştie din mărturii orale că amplasamentul ei
a fost schimbat de două ori înainte de a se stabili locul pe care s-a ridicat.

Stâlpii „Coloanei sărutului” prezintă multiplicat simbolul ochilor îngemănaţi, iar arhitrava „Porţii
sărutului” reproduce, incizat de patruzeci de ori „Sărutul”din Montparnasse, sugerând o horă.

Brâncuşi îi mărturisea sculptoriţei Malvina Hoffman : „La început am săpat în piatră grupul celor două
făpturi înlănţuite…, în urmă, după lung timp m-a purtat gândul spre chipul unei porţi prin care să se
poată trece dincolo. Acum am intenţia, să dezvolt siluetele în motivul de deasupra porţii”.

Referindu-se la această sculptură, Mircea Eliade spunea: „Sunt unele teme din literatura noastră
populară extraordinar de bogate din punct de vedere dramatic. De pildă Poarta, care împlineşte în viaţa
poporului român rolul unei făpturi magice, care veghează la toate actele capitale din viaţa omului. Prima
trecere pe sub poartă înseamnă aproape o intrare în viaţă, în viaţa reală de-afară. Poarta veghează la
căsătorie, şi pe sub poartă mortul e dus, solemn, spre lăcaşul de veci. Este, atunci, o reîntoarcere în
lumea dintâi: ciclul e închis, şi poarta rămâne mai departe, cu un om mai puţin, să vegheze alte naşteri,
alte nunţi, alte morţi”. >>

https://www.adevaruldespredaci.ro/simbolistica-operelor-lui-brncusi/

Hah! Am știut io! Poarta it's my way out! =)))

https://sezi.ro/amintirea-i-treaza/ - efectiv, OAU!

Auzi ce chestie: „Patul te pregătește toată viața pentru întâlnirea cu moartea.” - Maria, 2022 =)))) primul
meu citat în care pun autorul și anul zicerii (la mine). It's gotta be some real'deal'round. :)))) hai că și asta
sună cu dublu sens. Interpretarea hermeneutică a ce vrea Maria să zică :))))) (râd eu râd, în scris, da' fața
mi-e „poker face” =))) - eh, acuma am zâmbit) foarte multe lucruri din ce zic/scriu au dublu sau multi
sens. I love multiplanes =)))) *now I smiled again.

I want you to see me through my writings. I want you to picture me, to fantasize about me (because you
will never quite know how I am...you can only fantasize about it, picture it, imagine it...and maybe me
too. I might never know well enough everything I hold inside...) It's always been such an interesting thing
to notice...You will never know fully and truly a person...ever. Maybe not even yourself. You have to do
crazy amount of shit to discover every facet of you. Like, put yourself in every possible condition,
situation, place of Earth, civilization... OouH my GOD! Only then you'll be able to grasp yourself in a
deeper manner. In a truly engaged way.

Would you be THAT courageous?

Could you be THAT wild? And free?

Shit man.

It's overwhelming.

But this is all I've known all my life. It's written on me, engraved in my substance.

It's heavy, but once you obey it, it's so... light.

And I don't think I'm only talking about me...I'm talking about you too. I am nothing but your mirror. You
are nothing but my reflection. I see myself in you, while you feel what I'm writing... with your own
goddamn feelings. You feel what I'm sayin'. It's the same for you. All I want is to make your process &
your progress easier. Oh, and mine too, obviously. We are connected anyway. We are One. It's one of
those paradoxes of life...We all know they're there, even if we don't speak about it all the time. They're
hard subjects... I just want you to remember them from time to time. And especially when the Deamon
rules too much. You know what I mean by the way those actions would feel on you.

The biggest code hacker: don't rush anything. Let it grow in it's own pace.