Alb și Roșu stau de zor,

Pe un șnur de mărțișor,
Și încep să se gândească,
Cum răul să îl stârpească.

- Frate Roș, eu zic așa,

Că vântul ne-o ajuta,
De frumos îl vom ruga.

Va spune poveștile,
Și toate legendele,
Despre-al nostru mărțișor,
Căci el dorul poartă-n zbor.

Poartă dragoste curată,

De la băiat pân' la fată,
Poartă dor nevinovat,
De la fată la băiat.

- Frate Alb, tu ai dreptate,

Chiar acum o să-i vorbesc,
Îl invit să stea o clipă,
Ca să i le povestesc.

O să-i spun povești frumoase,

Despre-al nostru mărțișor,
Adunate din popor,
Și care-s pline de dor.

Și o să îl rog apoi,
Eu, al dragostei simbol,
Să facă fără zăbavă,
Al întregii lumi ocol.

Să le ducă-n toată lumea,

Toți de ele ca să afle,
Ca să poarte mărțișorul,
Și de rele ei să scape.

Iară tu, dragul meu frate,

Tu, simbol al purității,
Fă să spargă ghioceii,
Plapuma groasă a gheții.

Să vestească-n toată țara,

Că a venit primăvara,
Că soarele-a răsărit,
Natura a dezmorțit.

Să vestească ei cu sppor,
Că-i vreme de mărțișor,
Oamenii de-l vor primi,
Talismanul lor va fi.