Duminica, eram invitat adeseori la masă în casa lui Dan Protopopescu; odată, prin aprilie

1935, cineva îi adusese romanul de debut al lui Mihai Şerban, cu dedicaţie. Stabilit la Bucureşti,
acesta era bibliotecar la Liceul „Mihai Viteazul” (post obţinut prin intervenţia lui E. Lovinescu,
profesor acolo). „— Nu are experienţa de viaţă necesară pentru a se lansa în roman la 24 de ani
… şi nici experienţa structurării epice!” – a comentat sceptic profesorul, despre fostul său discipol.
Părere care, formulată scurt, înainte de a fi citit volumul, m-a urmărit mult timp. Oscilam pe atunci
între tentaţia de a scrie proză – o proză mai curând poetică – şi aspiraţia de a cunoaşte;
urmăream diverse periodice din biblioteca liceului: „Viaţa Românească”, „Gândirea”, „Adevărul
literar şi artistic”, „Les nouvelles littéraires”. Publicasem câteva texte scurte, iar acum îmi
impuneam rigori de tot felul; ştiam că Horia Lovinescu, nepotul criticului, cu o clasă înaintea mea,
spirit rafinat, cu lecturi bogate, scria dar nu publica. În alte clase, Nicolae Jianu (Nicolae Popescu),
viitor romancier cu vervă narativă, şi sprintenul Mihai Gafiţa, victimă a cutremurului din martie
1977 – fost redactor la o mare editură şi exeget literar – se distingeau de departe la disciplinele
literare. Zvelt, elegant, prietenos, Horia Lovinescu, student apoi la franceză, la Bucureşti, devenea
în 1946 doctor în Litere al universităţii ieşene cu o teză despre Rimbaud, publicată târziu, după ce
devenise notoriu ca dramaturg. Cred că în Surorile Boga a intrat ceva din ambianţa locală.
Lipsesc, desigur, la Fălticeni, ritmul trepidant; freamătul marilor aglomeraţii urbane, străzile
pigmentate cu afişe multicolore, teatrele cu piese în vogă, exhibiţiile modei, toate acestea
aparţineau altor spaţii. Ritmul fălticenean era unul de partitură muzicală în adagio; totuşi, climatul
de aici, nu retardar, nu anacronic, îndemna vădit la sistematizare şi adâncire. Intelectualii subţiri
începând cu E. Lovinescu vizau contacte cu capitala, nu cu Iaşii (în etapa ieşeană a „Junimii”,
faimoasa confrerie includea mai multe figuri cu antecedenţe fălticenene: Nicu Gane şi Alexandru
Lambrior, în primul rând). Privirile unora erau îndreptate spre Paris şi Viena. În case de latifundiar,
se puteau vedea valeţi de limba germană. Cei care, în epocă, zugrăveau cu un penel elegiac
privelişti monotone configurând o provincia deserta, rămâneau la exteriorităţi. Existase la Fălticeni
un timp al lui Matei Millo şi al lui Nicu Gane, un timp al lui Mihai Sadoveanu şi al lui E. Lovinescu;
s-a conturat un timp al lui Anton Holban şi al lui Aurel George Stino.