Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Textul 1
”Cam acum doi ani, mama și bunicul Knut avuseseră ideea de a face din fosta gospodărie
țărănească o pensiune pentru animale. Mai bine zis, Mia îi convinsese să facă asta, deoarece
cușca ei de iepurași ajunsese neîncăpătoare. Și înafară de asta mai voia o pisică și un câine.
Dacă ar fi fost după ea, ar fi transformat gospodăria într-o grădină zoologică. Dar mai era și tata
pe acolo, și lui nu-i prea plăceau schimbările. Așa că pensiunea de animale ”Lăbuța fermecată”
a fost soluția de compromis, iar Miei i se părea o idee fantastică. O pensiune de animale era, de
fapt, mult mai interesantă decât o grădină zoologică, pentru că aici veneau mereu oaspeți noi.”
(Feline Lang, ”Hotelul ”Lăbuța fermecată”. Atenție, vecini răi!”)
Textul 2
”Pe măsură ce câinele Buck se întărea, îl atrăgeau tot felul de jocuri, la care lua parte și
omul. Astfel, Buck, trecu din convalescență în noua sa existență. Pentru prima dată afla ce
însemna dragostea pură, pasională.
Bărbatul acela îi salvase viața, ceea ce nu era puțin. În plus, era stăpânul ideal. Alți
oameni aveau grijă de câini doar dacă se dovedeau credincioși și activi. El însă îi considera
copiii lui.”
(Jack London, ”Chemarea străbunilor”)
A. 1) Transcrie numele a două personaje umane, identificate în textul 1.
2p
.....................................................................................................................................
2) Scrie, în casetă, litera corespunzătoare răspunsului corect: 2p
Pensiunea de animale purta denumirea de:
a. Penelul magic;
b. Animale încântătoare;
c. Cățeii veseli;
d. Lăbuța fermecată.
6) Notează ”X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea
acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte:
6p
ENUNȚUL CORECT INCORECT
.........................................................................................................................................................
5) Alcătuiește două enunțuri în care substantivul ”mama” să aibă funcții sintactice diferite, pe
care le vei preciza. 6p
..........................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................
6) Pentru cuvintele subliniate în secvența ”O pensiune de animale era mult mai interesantă decât
o grădină zoologică”, indică funcția sintactică și cazul în care se află. 6p
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................
7) Desparte corect în silabe cuvintele: zoologică, neîncăpătoare, oaspeți. 6p
8) Rescrie următorul enunț, corectând greșelile de orice natură. 6p
Dese ori copii preferă companiia animalelor căci aceștia sunt prieteni fideli.
SUBIECTUL AL II-LEA
Imaginează-ți că ai devenit peste noapte proprietarul unei pensiuni de animale. Scrie un
text narativ, de minimum 100 de cuvinte în care să prezinți activitățile ce se desfășoară în acel
loc, în decursul unei zile obișnuite. Vei introduce în compunerea ta o secvență descriptivă și una
dialogată. 20p
Punctajul pentru compunere se acordă astfel:
Conținutul compunerii=12p
Redactarea compunerii= 8p (marcarea corectă a paragrafelor= 1p; coerența textului=1p; proprietatea termenilor folosiți= 1p; corectitudine gramaticală=
1p; claritatea exprimării ideilor= 1p; respectarea normelor de ortografie= 1p; respectarea normelor de punctuație= 1p; lizibilitate= 1p)
NOTĂ: Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are minimul cuvinte și dezvoltă subiectul propus.
Din oficiu 10 puncte