Despre abundența resurselor turistice care sălășluiește pe întinderea frumoasei noastre patrii știm încă de la primele

ore de Geografia României. Nu lipsiți de mândrie patriotică în fragedele noastre minți am învățat că avem munți cu
duiumul, plaje, istorie și tradiții cât să umplem biblioteci întregi, ape termale, castele și cetăți de faimă
internațională, floră luxuriantă, faună pe cât cuprinde… Ni s-a mai spus, cu gravitate în glas, asa cum tema o
impunea, că indolența face ca toată această îndestulare turistică să fie lăsată în paragină. Prea tineri fiind, nu ne era
chiar la îndemână să urcăm în primul tren pentru a ne convinge de acuratețea spuselor dascălilor noștri, dar, pe
măsura trecerii anilor și a înaintării în vârstă, am început să bifăm tot mai multe dintre aceste locuri.

Viscri, județul Brașov

Poți să mergi în Viscri și de un milion de ori în viața asta, tot nu o să înceteze să te surprindă. Tot nu o să îți astâmperi
mirarea și, de oricâte ori te-ai duce acolo, tot n-o să-ți vină să crezi că poate exista atâta liniște într-un loc populat de
oameni (numai vreo 500, ce-i drept). Ajungi în Viscri după un drum neasfaltat de vreo 20 de minute cu mașina, în
care n-o să poți să-ți iei privirea de pe fereastră și să o mai ucizi, aruncând-o spre display-ul telefonului. Nicio șansă!
Dacă te prinde lăsatul soarelui aici, vei vedea câteva cete de vaci ce se întorc agale spre casă, oprindu-se însă la
fântâna satului pentru a-și astâmpăra setea.

Și n-o să-ți vină să crezi că nu e o poveste de-a lui Creangă, ci că e vacanța ta. O să te surprinzi făcând involuntar cu
mâna localnicilor care stau la taifas pe băncuța din fața casei, care te privesc curios și te salută. Și mare ne-ar fi
mirarea să te poți abține să nu schimbi două vorbe cu ei. Nu te va mai mira cu nimic faptul că Prințul Charles s-a
îndrăgostit până peste cap de această așezare săsească, că și-a cumpărat o proprietate aici și că nu a contenit cu
laudele pentru acest sătuc transilvănean.

Dar cum a reușit acest loc conservat în medievalitate să-și păstreze autenticitatea pură în ciuda cruzimii timpului?
Printr-un așa numit „contract social”, fiecare localnic a promis să conserve identitatea satului și să nu aducă nicio
modificare mediului, locuințelor sau drumurilor în absența aprobării generale.

Nu face greșeala ca, de ajungi în Viscri, să petreci numai o oră-două, să îi asculți liniștea și apoi să-ți iei tălpășița. Nici
prin cap să nu-ți treacă! Petrece acolo câteva nopți, dormi în casele localnicilor, gustă din mâncarea tradițională și
întinde-te la vorbă cu cei de prin partea locului. Sunt toate niște experiențe pentru care îți vei mulțumi.

Cascada Cailor, Munții Rodnei

La o aruncătură de băț de stațiunea Borșa (iar când citești asta, în minte ți se aciuează sigur Vârful Rodnei din
apropiere și momentele de strădanie infantilă când încercai să-i memorezi înălțimea), apele pe care zăpada și ploile
le adună cu sârguință într-un circ glaciar, se răsfrâng cu tot elanul peste Podul Cailor. Ce reușește să facă apa în
vâltoarea ei? Reușește să dea naștere celei mai mari cascade de pe întinsul României care, privită de jos către înaltul
celor 90 de metri ai săi, îți pare ca și cum cerul s-a deschis și aruncă de acolo șuvoaie argintii peste Pâmântul fără de-
apărare.

Iar zgomotul apei ce cade în trepte aduce cu el o liniște cerebrală. Ca și cum gândurile nu s-ar mai auzi pentru că tu
nu ai mai fi deloc capabil să le legi firul și numai apa și-ar mai putea croi loc printre cotloanele minții.

Arzi de nerăbdare și parc-ai vrea să te teleportezi degrabă într-acolo? Ei bine, chiar dacă ai zbughit-o deja în mașină și
te îndrepți spre stațiunea Borșa, află că de-acolo poți, fie să iei telecabina, fie, dacă bocancii promit să mai țină de-o
urcare pe munte și pelerina de ploaie nu te-a dezamăgit niciodată, să te încumeți la o drumeție de o oră jumate care
să te înalțe vreo 200 metri. Și știi cum o să-ți pară drumul până acolo? Ca și cum imnuri folclorice românești ți-ar
cânta simpatice la ureche, iar munții românești, așa cum numai ei știu să o facă, ți-ar înrobi simțurile.

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenţei, Sighetul Marmației

Da, știm că Sighetul Marmației este cel despre care spunem că agață harta în cui, dar oricât de nesfârșit ar părea
drumul până acolo, merită fiecare minut și fiecare litru de benzină consumat. Și încă de la intrare îți vei da seama că
a meritat cu vârf și îndesat când, cuvintele pasajului biblic („Și veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”) te
vor lovi în față și îți vor strânge stomacul în fața unei istorii despre care știi prea puține. În majoritatea anilor ei de
existență, clădirea a obișnuit să joace rolul de închisoare și a fost construită în 1897 de către austro-ungari.

Nu puțini au fost deținuții politici ce și-au găsit sfârșitul aici, în vremea comunismului; sau cel puțin sfârșitul sănătății
psihice. Condițiile de detenție erau înfiorătoare, iar umilințele prin care treceau nefericiții… imposibil de redat în
cuvinte. Din cei 200 de deținuți politici care au fost aduși aici în 1950 (ziariști, preoți, miniștri, militari, etc), 53 au
murit și au fost înmormântați în locuri ce nu se cunosc încă.

După ani întregi de reabilitări în vederea transformării clădirii în ceea ce este astăzi, muzeul este recunoscut ca fiind
unul dintre principalele ce păstrează istoria Europei (o istorie ce se dorea ștearsă definitiv), fiind așezat pe aceeași
treaptă cu Memorialul de la Auschwitz. Fiecare celulă a fostei închisori a devenit o mică sală ce adăpostește
instrumente de tortură folosite în perioada comunistă, obiecte specifice acelei perioade, imagini ale victimelor,
declarații, obiecte care le-au aparținut, ajungându-se în prezent la 5000 de ore de înregistrări audio și 35.000 de
pagini.

Lacul Sfanta Ana și Tinovul Mohoș, județul Harghita

Nu zicem doar că, ajuns aici, te vei putea scălda în singurul lac vulcanic din Europa Centrală, aflat la aproape 1000 de
metri altitudine, pentru că dacă știi despre ce vorbim, ne vei da dreptate când spunem că o călătorie în Ținutul
Secuiesc echivalează cu o călătorie peste graniță.

Meditează la marginea apei, citește o carte, pune-o de un picnic, sau lansează-te în inevitabile discuții despre „câte
este de frumoasă țara noastră”, dar ajungi cât mai curând la malul Lacului Sfânta Ana. Vei găsi o organizare
impecabilă, o natură conservată, o suprafață lacustră pe care o poți străbate cu barca sau înot, iar la câțiva kilometri
te așteaptă pentru explorare, contra sumei de 6 ron, Tinovul Mohoș. Ce-o mai însemnând și asta?! E firesc să nu-ți
sune extrem de familiar, până la urmă ne aflăm în ținut secuiesc și s-ar putea să nu deslușești nici măcar meniurile de
la restaurant în întregime.

Asta putem să îți traducem (Tinovul Mohoș înseamnă „lacul cu muschi”), dar cu felurile de cârnați din meniu va
trebui să te descurci. Poate că numele acestei mlaștini nu îmbie la fel cum o face lacul Sfânta Ana, dar atât sunt de
legate între ele și niciuna mai prejos de alta. Ambele au luat naștere în cele două cratere vulcanice ce aparțin
aceluiași masiv (Ciomatu Mare), dar, în vreme ce apa lacului se arată primitoare, te îmbie la plimbări cu barca și alte
nebunii, Tinovul Mohoș și întreaga-i vegetație unică nu pot fi vizitate în absența ghidului.

Mănăstirea Voroneț, Gura Humorului, județul Suceava

Indiferent din ce zonă a țării vii (și nu spune nimeni că țara noastră nu ar avea dimensiuni considerabile), Bucovinei îi
datorezi măcar o vizită la câțiva ani. Îi datorezi ei și îți datorezi ție din când în când un refugiu în acest colț nordic de
țară, unde tradițiile și istoria sunt încă extrem de prezente și puternice, iar oamenii par exact cei despre care vorbeau
basmele când descriau personaje „cu inimă curată, deschisă”.

Cum ne-am putea vreodată făli cu „Capela Sixtină a Estului” și cu al ei „albastru de Voroneț” dacă nu ne permitem
când și când să ne retragem acolo și să-i citim poveștile biblice redate cu măiestrie în picturi ce au văzut mai bine de
jumătate de mileniu. Da, poate că nu are nimic din opulența marilor biserici catolice din vest, dar concurează cu ele
fără tăgadă. Îmbrăcată veșnic în misterul formulei cu care s-a obținut acel azur atât de trainic, Mănăstirea Voroneț
te-mbie la rugăciune, la reculegere și la întoarcerea către tine, cel din interior; și o să te surprinzi comportându-te
întocmai, indiferent de cât de aspru te-ai arăta în judecată față de credință sau oricât de departe-ai fi de ea în viața
de zi cu zi.

Ia-ți timpul necesar și închide-ți telefonul în vreme ce te plimbi pe aleile din curtea mănăstirii, în vreme ce îi
deslușești picturile sau asculți pledoariile maicilor pentru că această moștenire lăsată de Ștefan cel Mare acum 500
de ani, nu poate fi văzută în grabă, printre rânduri de mailuri.

Delta Dunării
Fie că ai ajuns sau nu în deltă, imaginea pelicanilor care își duc nestingheriți traiul și a nuferilor plutind mândrii pe
întinderea apei îți răsfață cu siguranță imaginația. O plimbare de câteva ore în leagănul valurilor de pe brațele
Dunării este fix picătura de apă care atinge nisipul deșertului unu suflet citadin, prea adesea epuizat de privațiunile
spirituale impuse de un oraș sufocant. Dacă te gândești că traseul de 5 ore pe canalele marelui fluviu este prea mult,
îți promitem că la finalul acestuia îți vei fi dorit să se termine abia o dată cu concediul. Să nu te mire dacă te vei trezi
întrebându-te cum de acel univers sălbatic și clădirile de birouri pot aparține aceleiași lumi.

Crezi că după o oră de yoga și meditație budistă ești mai eliberat de tensiune și mai încărcat spiritual? Te provocăm
atunci să ne spui cum îți simți sufletul după un traseu cu barca în inima Deltei Dunării. Iar dacă la întoarcerea din
plimbarea lacustră vei fi îmbiat cu bucate specifice bucătăriei lipovenești sau dacă vreun cu pește proaspăt cules din
Dunăre și gătit pe un pat de legume ți se va perinda pe sub nas, să nu te împotrivești. Felul de a găti al lipovenilor
este la fel de unic și autentic ca și locul unde s-au născut.

Cascada Bigăr, județul Caraș-Severin

La terminarea celei de-a șasea zi, imediat după facerea lumii și înainte de a se bucura de binemerită zi de odihnă,
Creatorul și-a amintit de săculețul lui cu minuni. L-a luat cu grijă de pe un raft prăfuit, a scos dinăuntru un pumn și a
presărat cu grijă conținutul din loc în loc, pe toată suprafața lumii. Una dintre acestea a nimerit la un pas de Paralela
45, în județul Caraș-Severin, iar oamenii au numit-o Cascada Bigăr.

Se aude că, milioane de ani mai târziu, prin 2013, cascada ar fi ajuns pe locul I într-un oarecare top internațional al
cascadelor unice în lume, dar ăsta este doar un zvon. Se mai spune că albastrul izvorului te face să crezi că acolo a
căzut cerul, iar curgerea de apă peste stânca acoperită de mușchi pare un voal de mireasă. Dar nu trebuie să iei nimic
de-a bună fără să vezi cu ochii tăi.

Sibiu
Poate că la nasul turistic al Sibiului nu mai ajungi cu una cu două de când a fost declarat capitală europeană, dar cine
a fost acolo știe că motive sunt pentru ambele (și pentru titlul ce i se dat, și pentru ridicarea nasului). Totul pare
minimalist, modest, dar în același timp de o finețe grăitoare, iar frumoasele sale străzile pietruite se încăpățânează să
evoce cu orice preț perioada dominării habsburgice, E ceva în aerul sibian care păstrează istoria tumultoasă și, în
ciuda liniștii, pare că cel mai mic strănut ar putea dezlănțui furtuna.

Cimitirul Vesel de la Săpânța, județul Maramureș

Când ai ieșit ultima oară zâmbind dintr-un cimitir? (…fără să consideri că ai suferi de anomalii neurologice care te
plasează alături de criminalii în serie.) Dacă vizitarea unui cimitir nu ți-a transmis niciodată bună dispoziție, merită să
ajungi până hăt la granița de nord cu Ucraina, în satul care a învățat să sfideze moartea și să o privească cu veselia
tipică omului rustic.

Locul este o adevărată manifestare a artei, o imagine total opusă peisajului sumbru la care te aștepți când intri într-
un cimitir. Este presărat cu cruci de mormânt pictate în culori vesele ce conțin scene ilustrative din viața celor trecuți
în neființă.

Defuncții sunt reprezentați caricatural după meseria pe care o aveau (tăietor de lemne, agricultor, cizmar etc),
activitatea cărora îi dedicau cea mai mare parte a timpului (frământarea pâinii, țesutul) sau în funcție de scena
morții. Sub fiecare sculptură vei găsi câte un epitaf alcătuit cu dibăcie (și ironie), câteva versuri care povestesc
moartea celui care se odihnește acolo și, de multe ori, o ilustrare hazlie a viciilor acestuia din timpul vieții.

Complexul Harmonie, Predeal, județul Brașov

Dacă atunci când erai mic ți-ai dorit o căsuță în copac ca cele din filmele americane, dar nu ai avut-o, acum e
momentul să îți oferi un weeekned într-o căsuță din copac de adulți (if you know what I mean). Pe dinafară: căsuțe
suspendate, contruite din lemn bătrân, acoperite de perdele de frunze și îmbrățișate de crengile care le înconjoară.

Pe dinăuntru: cadrul romantic decorat cu șemineu, jacuzzi sau cu cadă de baie ruptă din stilul de viață aristocratic al
secolului XVIII, vedere spre peisajul de munte, lumânări presărate din loc în loc, atât de idilic… Nici nu pot să nu ma
gândesc la poezia care ar fi ieșit de sub penelul lui Eminescu dacă ar fi petrecut, fie și numai o noapte în prea-
contemporana căsuță din copac, în compania muzei sale blonde.

Roșia Montană, județul Alba

Cum? Ce spui? Ai susținut, fie și numai cu gândul, protestul din 2013, dar nu ai ajuns încă să vizitezi Roșia Montană?
Află atunci că salvarea Roșiei Montane nu s-a oprit o dată cu nominalizarea acesteia pentru Lista Patrimoniului
Mondial UNESCO și încetarea exploatării aurului.

Ca urmare a acestui lucru, în prezent, zona se află în declin economic, iar locuitorii acesteia duc o luptă grea pentru
dezvoltarea altor industrii locale care să le asigure traiul. Ca să nu mai vorbim despre dezbinarea comunității locale
care a survenit în urma evenimentelor din 2013.

Deși tineri ambițiosi se luptă pentru scoaterea Roșiei Montane din blocajul economic în care se află, se preconizează
că dezvoltarea turismului local este cel mai eficient înlocuitor al exploatării minelor de aur. Și să nu crezi că, după o
vacanță petrecută la fața locului, doar localnicii vor avea de câștigat; deși vei fi nevoit să lași aurul la locul lui, vei
pleca mai bogat spiritual după vizitarea superbelor galerii romane săpate cu dalta și cu mâinile libere, după
drumețiile pe care le poți face până la Piatra Corbului sau Piatra Despicată sau pur si simplu trăind pentru câteva zile
alături de populația locului.

Salina Turda, județul Cluj

La 30 de kilometri de Cluj și la câteva sute de metri sub pământ, Salina Turda se înfățișează ochiului turistic ca o lume
subterană, rece de doar 10 grade Celsius, unde natura și omul au lucrat cot la cot, cu sârguință, pentru a îi pune la
dispoziție un mic oraș de sare.

Locul de unde acest zăcământ natural se extrăgea încă de pe vremea romanilor este, în prezent, nu doar o oază de
sănătate balneară, ci și o mini-bază de agrement lumina elegant cu teren de sport, amfiteatru, loc de joacă pentru
copii, muzeu natural, lac natural care îți permite o plimbare cu barca și altele. Și pentru ca vacanța ta să-și aibă doza
de răsfăț frivol al simțurilor. de curând, salina a deschis propria unitate de cazare dotată cu un centru SPA.

Cazanele Dunării – Dubova, județul Mehedinți

E dimineață și te-ai trezit. Primul gând care încolțește este că, după tot drumul lung și obositor care te-a adus aseară
aici, la intrarea Dunării în țară, vrei să fii răsplătit; vrei ca Dunărea să îți dea înapoi din efortul pe care l-ai făcut
venind până aici ca să o vezi într-una din cele mai glorioase posturi.

Te ridici din pat și deschizi somnoros geamul, ieși pe balcon și timpul se oprește. Strălucirea apei în soarele dimineții
îți ia privirea, iar muntele de la malul din fața ta pare că se dă cu smerenie din calea prea-mândrului fluviu. Chiar ești
aici: la malul Dunării, privind în față pământul sârbesc, înconjurat de atâta liniște de parcă te afli la începutul lumii. La
Clisura Dunării totul e lirism și măreție, poezie și glorie; mai impunătoare decât statuia lui Decebal este doar
curgerea grăbită a Dunării care, fără pic de sfială, da la o parte munții din calea ei pentru a ajunge acolo unde soarta
i-a dat să ajungă: în mare.

Așa am descrie noi primele minute de la vederea Dunării în această ipostază a ei. Dacă vrei să îți satisfaci încă și mai
mult poftele sufletului nu ai decât să recurgi la o plimbare de aproape 2 ore cu vaporașul.

Cetatea Alba Iulia Carolina

Dacă Transilvania respiră istorie prin fiecare lespede a sa, atunci Cetatea Alba Carolina este exact capitolul dedicat
dominației habsburgice în țara noastră. Bunăvoința autorităților implicate în restaurarea acestei bijuterii
arhitecturale o transformă într-o adevărată mașină a timpului.

Dacă directorul general UNESCO, ambasadorul Marii Britanii și alte personalități importante au fost impresionate de
această faimoasă cetate chiar înainte de reconstrucția acesteia, cu siguranță nu vei bate drumul până acolo degeaba.
Iar când vorbim despre restaurare ne referim la niște sume de care stau agățate muulte zerouri și putem să ne dăm
cuvântul că niciun bănuț nu a fost cheltuit degeaba.

Castelul Peleș, județul Prahova

Știm că nu ne-ai fi iertat dacă am fi omis simbolul regalității românești și mai știm că l-ai vizitat cu siguranță într-o
excursie cu clasa sau într-un grup organizat de la facultate. Dar dacă au trecut cel puțin 3 ani de când l-ai văzut ultima
oară, trebuie să îți reîmprospătezi amintirile, mai ales pentru faptul că îl poți vizita și de 50 de ori și tot vei rămâne
impresionat de opulența fiecăreia dintre cele 160 de camere.

Nu are cum să nu te copleșească felul în care absolut toate detaliile (de la fiecare colțișor de mobilier până la firele
de aur din țesături) sunt gândite sub tutela celei mai migăloase măiestrii artistice. Cuvintele sunt de prisos în fața
unei asemenea comori regale.
Calea Victoriei, București

Se cerea să includem lista cu un loc aparținând capitalei și ce altul mai potrivit decât artera principală a anilor săi de
glorie, coloana sa vertebrală, bulevardul contrastelor, fostul Pod al Mogoșoaiei (după vechiul nume)?! Este greu de
ignorat sentimentul care te încearcă atunci când iei la pas această Calea Victoriei; e ceva în anatomia sa care te
sfidează, îți impune respect și te încântă în același timp.

Calea Victoriei pare să aibă tot: istorie și cultură încapsulate în deloc puținele clădiri cu arhitectura sfidătoare –
Muzeul de Istorie, Sediul CEC, Cercul Militar National, Ateneul Român, Palatul Cantacuzino (ca să menționăm doar
câteva) – magazine ale brandurilor de lux, artă contemporană în frecventele galerii și expoziții, hipstărime cât
cuprinde (a se vedea localurile chic și tinerii frumoși care traversează vechiul bulevard la orice oră), pistă de biciclete
(asta da raritate), viață de noapte, grădini de vară, teatre, cinematografe, restaurante, hoteluri de lux, parcuri… Și te
mai întrebi de ce am ales Calea Victoriei?

Mocănița de pe Valea Vaserului, județul Maramureș

De luni până sâmbătă, din mai și până în octombrie, de 84 de ani, locomotiva Mocănița străbate aceeași 21,6
kilometri între Vișeu și Paltin pentru a transporta lemne și pentru a încânta turiști. Ultima locomotivă cu aburi din
lume o ia din loc la 9 dimineața, te poartă prin plaiuri mureșene unde natura abia a fost atinsă de mâna omului și te
aduce înapoi abia la la 3 după masă. Dacă vrei să te bucuri cât cuprinde de drumul asta, îți trebuie musai o companie
pe măsură, fie ea și compania unei cărți de suflet.

Podul lui Dumnezeu, județul Mehedinți

Nuanțe de verde – vernil, verde praz, verde smarald, verde electric, verde oliv, verde kaki -, forme săpate în calcar,
tradiții îmbrăcate în ie albă cusute cu fir roș și legende. Legende spuse din generație în generație, povești care
îmbracă locul în și mai mult farmec. La Ponoare se află singurul pod din lume peste care se circulă deși omul nu și-a
băgat nasul mai departe decât să asfalteze.

La o aruncătură de băț mai încolo vei vedea lacul Zăton (sau lacul Diavolului). De ce Diavolului? Pentru că se spune că
nu a fost populat de niciun pește niciodată, dar ca aici au murit oameni înecați. De ce ”Podul lui Dumnezeu”? Pentru
că, deși au avut loc câteva accidente, toată lumea a scăpat cu viață.

Legenda spune că aici Dumnezeu a învins Diavolul, l-a alungat din peștera unde își făcea veacul, iar acesta s-a agățat
cu unghiile de stânca ce acum îi poartă numele; semnele încă se mai vad, iar oamenii le-au numit lapiezuri.