Documente de politici internaționale privind educația incluzivă.

 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, 1948;

 Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului, 1960;
 Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, 1966;
 Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, 1989;
 Principiile pentru prevenirea delicvenţei juvenile, 1990;
 Rezoluția Consiliului miniștrilor educației referitoare la integrarea copiilor cu
dizabilități în școlile de masă, urmare căreia au fost aprobate Regulile-standard privind
Egalizarea Şanselor pentru Persoanele cu Dizabilități, ONU, 1993;
 Rezoluția Consiliului European privind drepturile persoanelor cu dizabilități, 1996;
 Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, 2007;
 Sesiunea a 48-a a Conferinței Internaționale în domeniul Educației (2008), numită din
perspectiva educației incluzive Calea spre viitor (The Way of the Future), se conțin
concluzii și recomandări importante: (a) Decidenții în domeniul educației trebuie să
recunoască faptul că educația incluzivă este un proces în desfășurare ce vizează
oferirea educației de calitate pentru toți. (b) Politicile educaționale trebuie să
promoveze cultura și mediul școlar prietenos, care asigură învățarea eficientă și
cuprinzătoare a tuturor copiilor;
 Manifestul Call for Action (Apel pentru Acțiune), calificat drept document care
urmează să fundamenteze proiectarea și realizarea/implementarea politicilor
educaționale. Manifestul este reacția guvernelor și partenerilor lor la problemele
constatate, prin care aceștia își asumă următoarele angajamente: Fiecare copil este în
școală; Fiecare copil învață; Fiecare copil învață de timpuriu și este înrolat la timp;
Fiecare copil este sprijinit de sisteme de guvernare efective și eficiente. Apelul Call
for Action are drept scop să stimuleze o mișcare regională generală pentru a include
fiecare copil în educație de calitate (Istanbul, Turcia, 2013);
 Documentul Comisiei Europene – Suport pentru copiii cu cerințe educaționale
speciale (2013) – constată existența la nivel european a unui consens politic general
privind importanța educației incluzive și a asigurării drepturilor copiilor cu cerințe
educaționale speciale la educație în medii comune. Se subliniază ideea că acordarea de
sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale este o problemă care trebuie să
preocupe guvernele și sistemele de educație, în sensul creării, dezvoltării și
consolidării instituțiilor, structurilor, serviciilor de suport educațional.
Declaraţii adoptate în cadrul diferitelor foruri internaţionale de mare răsunet:
 Declaraţia Conferinţei Mondiale de la Jomtien (1990), referitoare la Educaţia
pentru Toţi, face recomandări statelor lumii cu privire la edificarea sistemelor de
educaţie naţională pornind de la dreptul fundamental al fiecărui copil la educaţie
completă şi la dezvoltare armonioasă, care să se realizeze în baza pedagogiei centrate
 pe copil; considerarea diferenţelor individuale drept provocare, şi nu un obstacol în
realizarea dezideratului educaţional; acordarea atenţiei deosebite formării cadrelor
didactice, precum şi abordării intersectoriale integrate şi holistice asupra educaţiei.
 Declaraţia de la Salamanca (1994), cu privire la realizarea şcolii de tip incluziv,
reafirmă ataşamentul la principiile Educaţiei pentru Toţi şi recunoaşte necesitatea de a
asigura educaţia copiilor, tinerilor şi a adulţilor cu cerinţe educaţionale speciale în
cadrul sistemului obişnuit de educaţie.
 Forumul Mondial al Educaţiei de la Dakar (2000) recomandă orientarea procesului
educaţional spre oferirea şanselor egale de educaţie tuturor copiilor, spre accesul
copiilor excluşi şi/sau marginalizaţi la sistemul de educaţie generală.
 Declarația Viziunea Tinerilor în domeniul Educației Incluzive (Lisabona, 2007),
care prevede o serie de propuneri referitoare la accesul în învățământul secundar,
profesional și superior, agreate de către tineri cu cerințe speciale din 29 de ţări.