Copii de ieri, copii de 

azi
 
 
 
 

”Copilăria fără internet a fost cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut viața!” este maxima
găsită pe pagina de socializare a unui ”amic” virtual, ce mi-a ridicat la fileul gândirii mingea
unor idei pe care le-am dezvoltat în legătură cu perioada copilăriei mele, versus cea a copilăriei
copiilor de azi.  
Sunt frumoși, simpatici, mai inteligenți în comparație cu cei din generația mea, totuși,
copiii de azi nu mai au oportunitatea copiilor de ieri. Stilul de viață al copiilor contemporani, cu
permisiunea adulților, s-a schimbat fundamental. Juniorii de azi nu mai trăiesc aventura jocurilor
din spatele blocului și nici incursiunea în micile jungle din gârlele de la țară unde îmi petreceam
copilăria, în special vara.

Copiii de azi nu știu ce e aia „pac-pac”, și nici ”ascunsa”, două din jocurile copilăriei
preferate de mine. Nu știu ce e aia să mergi la furat de căpșuni sau de cireșe, nici împușcatul cu
carbit de Paște. Asta fiindcă se ascund în jungla virtuală, mult mai periculoasă decât ”jungla”
gârlei din satul bunicilor. Și pentru că totul a trecut din proprietatea nimănui în aceea privată.

Copiii de azi au o copilărie sintetică, tristă, banală și izolată. Ei se bucură de mărunțișurile

periculoase pentru mintea și sufletul lor, livrate prin monitorul calculatorului sau al televizorului
– două din instrumentele majore de manipulare și dezinformare contemporană.   
Când eram copil nu am citit multe povești, și nici nu mi s-au citit prea multe, dar am trăit o
poveste veritabilă, reală, în care se mișcau picioarele cu care pășesc și azi  – aceea a unei
copilării pline de aventură și peripeții.
Din nefericire, cred, copiii de azi nu citesc povești și nici nu trăiesc povestea vieții lor,
silueta ce proiectează umbre în mișcarea aventurilor inocente și neinițiate.

În prezent scena pe care copiii își joacă propriile lor personaje e artificială, departe de
reflectoarele publicului spectator adhoc constituit: sufrageria locuinței, camera lor sau spațiul de
joacă din mall. Natura șomează, fiind absentă din viața micilor  scenariști, regizori și a micilor
personaje mai consumatoare de conținut informațional și social virtual ca niciodată.
Mă înteb care va fi traiectoria devenirii copiilor de azi spre adulții de mâine? Care va fi
impactul copilăriei pe care o trăiesc, în viitor, peste două sau trei decenii?  Care va fi entuziasmul
cu care își vor trăi viața? Oare nu se vor plictisi cu același stil de viață care nu va mai ascunde
niciun mister la un moment dat, fiind un perpetuum ”anotimp”,  fără o schimbare superioară?