UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA PARAMETRILOR

MORFOLOGICI ȘI PRODUCTIVI SPECIFICI OVINELOR
REZULTATE DIN ÎNCRUCIȘAREA BERBECILOR ILE
DE FRANCE CU OI MERINOS DE PALAS

Coordonator ştiinţific,
Asist. Univ. Dr. Emilian-Catalin NISTOR

Absolvent,
Eduard DARIE
 REZUMAT
Artcolul prezintă date despre “Contribuții la cunoașterea parametrilor morfologici și
productivi specifici ovinelor rezultate din încrucișarea berbecilor Ile de France cu oi Merinos
de Palas”.

În prima parte a articolului am încercat sa scot în evidență importanța creșterii ovinelor in

cadrul țarii noastre si prin ce se caracterizează ea ca specie.

În a doua parte am caracterizat rasa Merinos de Palas pe linie maternă prin factorii
morfologici si productivi in speciali cei care se referă la producția de lână(finețe acestea)si
producția de carne (randamentul la sacrificare si sporul mediu zilnic). Pe linie paternă am
apelat la aceiași metoda de caracterizare a berbecilor Ile de France.

Spre sfârșitul articolului am aratat metoda de lucru prin care s-a efectuat studiul asupra
rezultatelor obținute în urma incrucișării dintre cele două rase.

În final am reusit prin stabilire unui table sa compar lotul experimental cu lotul martor
având rezultate excelete, bineînteles la produsii obținuți in urma incrucișării celor doua rase
Merinos de Palas cu Ile de France.
 INTRODUCERE

Importanța creșterii ovinelor

Reprezintă o îndeletnicire foarte veche, practicată cu plăcere de gospodarii din zona de

deal şi munte, aceasta fiind manifestarea dragostei şi a pasiunii oamenilor pentru creşterea
oilor în scopul asigurării veniturilor necesare consolidării gospodăriei, cât şi pentru acoperirea
nevoilor proprii de consum. Din aceste considerente, creşterea ovinelor se poate practica şi în
unele gospodării din zona de şes a României, cu toate că oaia este considerată ca fiind
principala concurentă a bovinelor, animale ce se dezvoltă bine în toate zonele ţării .

Ovinele reprezintă specia care poate să-şi asigure hrana prin practicarea transhumanţei,
metodă foarte veche aplicată de ciobani. Transhumanţa este, de fapt, plimbarea (pendularea)
ovinelor din zonele de deal şi munte în zonele de şes, pentru consumarea excedentului de
furaje de volum existente în exploataţiile familiale asociative sau la societăţi comerciale
agricole din aceste zone.

Microclimatul din adăposturi

În saivane (adăposturi pentru oi) trebuie să se asigure următorii indici de microclimat:
-Temperatura în compartimentul oilor gestante trebuie să fie de 8-10 grade C, în maternitate
16-20 grade C, şi 16-18 grade C în compartimentul oilor fătate cu miei cu vârsta maximă de
30 zile.
-Coeficientul de luminozitate va fi 1:12, 1:20 în compartimentul oilor gestante, 1:15 în
maternitate, 1:12, 1:15 în compartimentul oilor fătate.
-Umiditatea relativă trebuie să fie cuprinsă între 65-70% iar prin ventilaţie naturală să se
realizeze împrospătarea continuă a aerului.
Tehnologia creșterii mieilor si a tineretului ovin

Suptul la mielul nou născut se face la 2-3ore, de aceea mieii sunt lăsaţi lângă mamă, timp
în care se supraveghează de către crescători momentul suptului pentru ca să ajute mieii mai
slabi. De la vârsta de 2 săptămâni mieii, obligatoriu vor fi învăţaţi treptat să consume nutreţuri
concentrate in cantităţi de circa 25g, cantitate ce se măreşte progresiv astfel ca la vârsta de 2-3
luni consumul să ajungă la 250-300g/zi. Pe măsură ce mieii consumă furaje concentrate fân
sau iarbă de pe păşuni, consumul de lapte prin supt, începe să scadă la 800g/zi, iar amestecul
de concentrate creşte la 250-300g/zi.Alăptarea sau

Rasa Merinos de Palas 

A fost creată în cadrul institutului fiind omologată ca rasă în anul 1960. Poate fi
considerată cea mai perfecţionată rasă de oi din România fiind competitivă pe plan
internaţional cu rase de tip merinos.

Caracteristicile rasei:
-producţia de lână berbeci – 12-14 kg, oi 6-8 kg;
-greutatea corporală berbeci – 99,8-103,2 kg; oi – 57,6-60,1 kg;
- fineţea fibrelor de lână – 20,0-22,5 microni;
-randamentul lânii la spălare – 50-55%;
-indici de reproducţie: fecunditatea – 95,6%, prolificitatea – 111,3%, miei înţărcaţi pe
oaie – 1,06 capete.
Institutul a furnizat zeci de ani reproducători pentru ameliorarea efectivelor de ovine
din zona de câmpie a ţării. În prezent, datorită schimbării direcţiilor de creştere şi
exploatare a ovinelor din România către producţiile de carne şi lapte s-a produs o
diminuare a efectivelor acestei rase, aceasta existând în patronomiul genetic al ICDCOC
Palas într-un nucleu de  500 capete aflat în vârful piramidei ameliorării pentru care s-a
elaborat un  program de conservare genetică.
 Productia de lână

Corpul, în ansamblul său, este bine acoperit cu lână fină albă, deasă, lungă, uniformă, cu
aspect exterior de pătrate încheiate. Suvitele din cojoc au forma prismatică, aspectul interior al
acestora este, de regulă, clar și mai rar semiclar.

Extinderea lânii este foarte bună pe extremităţi, abdomenul fiind foarte bine îmbrăcat cu
lână fină și deasă. După tuns, pe corpul animalelor se observă unele rezerve ale pielii dispuse
sub forma unor pliuri reduse ca mărime. Lâna din cojoc se caracterizează prin următorii
parametri de calitate: fineţea fibrelor 22 - 23um, rezistenta la tracţiune 8,3 g/cm,
extensibilitate 36,65%.

Culoarea lânii, la indivizii întreținuți în condiții optime de alimentație și cazare, este

adesea albă. Fibrele de lână ce compun şuviţele au o lungime relativă de 7-9 cm şi prezintă 6-
8 ondulații clare şi uniforme/cm liniar. Desimea fibrelor de lână este de 5500 - 6000
foliculi/cm².

Usucul este de calitate bună, având o consistență uleioasă, acoperind fibrele de lână în
peste 2/3 din lungimea lor. Cantitatea medie de lână recoltată după tuns este cuprinsă între 5 -
7 kg la oi şi 8 - 11 kg la berbeci. Randamentul lânii la spălare este variabil, având limitele
cuprinse între 38 şi 46%.

Producția de carne

Precocitatea ridicată, dezvoltarea corporală accentuată, conformația specifică raselor cu

aptitudini de carne, calitatea bună a carcasei şi a cărnii fac din Merinos de Palas o rasă
apreciată şi pentru această producție.
Tineretul ovin îngrăşat intensiv realizează greutăți corporale vii de peste 35 kg la vârsta de
150 zile, rezultând sporuri medii zilnice mai mari de 220 g. Consumul specific de hrană este
de 5,5 U.F.C., iar după sacrificare se obțin carcase de calitate foarte bună, cu mase musculare
evidente şi jigouri globuloase.
La categoriile tinere de ovine, supuse însă îngrăşării, grăsimea subcutanată este dispersată
în strat uniform, iar cea interioară în cantități moderate.
Randamentul la sacrificare este diferit în funcţie de categoria de vârstă fiind cuprins între
45-50% în cazul tineretului din anul precedent şi al oilor adulte reformate şi de 52% la batali.
De asemenea, rasa Merinos de Palas s-a dovedit a fi și o foarte bună amelioratoare a
producţiei de carne la alte populații locale, ameliorând conformația, structura fizică și cea
tisulară a carcasei.

Rasa Ile de France

Rasa Ile de France aparţine tipului de carne, având însă şi lâna de o calitatea foarte bună.
Este originară din departamentul cu acelaşi nume din Franta şi s-a format încă din prima parte
a secolului al XIX-lea prin încrucişarea oilor Merinos Rambouillet cu berbeci Leicester.
Mult timp după formare, rasa a purtat denumirea de Dishley-Merinos.
Originea și selecția intensă au dotat această rasă cu calități deosebite, multe fiind
remarcabile, care îi permit să se adapteze și să răspundă bine situațiilor diverse, specifice
creșterii moderne. De asemenea, potenţialul superior de creștere, conformația armonioasă şi
calitățile deosebite ale carcaselor fac din ovinele Ile de France o rasă de carne prin excelență.
Insușiri morfo-productive și de reproducție. Această rasă se mai caracterizează şi printr-o
precocitate pronunțată, o prolificitate bună (158% la primipare şi de 180% la multipare), are o
dezvoltare corporală tipică oilor de carne şi o viteză mare de creştere la tineret.
Prin faptul că nu este conservatoare in ceea ce priveşte sezonul de reproducție, rasa Ile de
France este utilizată intens în producerea mieilor in extrasezon. Totalul mieilor obținuți prin
fătările din extrasezon reprezintă cca 22% din efectivul total sacrificat pentru producția de
carne în Franţa.
Conformația corporală este apropiată de cea tipică rasei Leicester, iar greutatea corporală
medie este cuprinsă între 70-90 kg la femele și 100-130 kg la berbeci.
Mieii sunt caracterizați printr-o mare energie de creştere, sporul mediu zilnic fiind, în
primele 6 luni, cuprins între 250 și 300 g. În condițiile îngrăşării intensive, tineretul
aparținând rasei Ile de France realizează la vârsta de 150 zile greutăți corporale medii de peste
45 kg.
In cazul sacrificării tineretului ovin ingrăşat, randamentul la sacrificare este cuprins între
55-58%. Carnea rezultată este de calitate superioară, având gust plăcut și miros diminuat, fără
un conținut de grăsime evident sau în exces. Carcasele sunt cilindrice, compacte, 1 largi, cu o
dezvoltare evidentă a țesutului e muscular în zona jigourilor.
Conformația carcasei, însuşirile deosebite ale cărnii, procentul mare de carne de calitate
superioară din carcasă au făcut ca această rasă să se extindă rapid, fiind utilizată la încrucişări
ce vizează ameliorarea producției de carne în aproape toată Europa.
Este o rasă ce a dovedit calități materne remarcabile şi o mare capacitate de adaptare la
climat și sisteme de creştere extrem de variate.
 Lâna este de culoare albă, fineţea fibrelor 23-26 um, iar lungimea şuviţelor este de cca. 7-8
cm. Cantitatea de lână obținută după tuns este de 4 kg la femele şi 6-8 kg la masculi, iar
randamentul lânii la spălare 53-55%.
Rasa Ile de France a fost importată şi în ţara noastră, fiind utilizată la încrucişări cu rasa
Merinos de Palas în vederea formării unui tip de ovine specializat pentru producția de carne.
A contribuit la formarea Rasei de carne Palas.
De asemenea, în perspectivă, reproducătorii de rasă Ile de France pot fi utilizați la
încrucişări cu femele Tigaie și Spancă în scopul îmbunătățirii producției de carne şi lână.

Rezultatele obtinute dintre linia patern Ile de France si linia matern Merinos de Palas
Linia de Carne – Palas – a fost creată la ICDCOC Palas-Constanţa prin încrucişarea
raselor Ile de France şi Merinos de Palas urmată de izolare reproductivă şi selecţie în
direcţia sporirii producţiei de carne. Linia se aseamănă genetic în proporţie de 55,47% cu
rasa Ile de France şi 39,83% cu rasa Merinos de Palas. Linia este competitivă pe plan
internaţional şi poate fi omologată ca o nouă creaţie a institutului.
Caracteristicile liniei:
 sporul mediu zilnic – îngrăşare intensivă – 300-320 g;
 greutate la vârsta de 150 zile – 38-48 kg;
 randament la sacrificare – 50%;
 carcase de calitate – clasele  U şi R din grila europeană SEUROP.

Categorii de fibre de lână

După felul în care sunt reprezentate însușirile de bază ale fibrel care formează producţia
piloasă la ovine, precum și în funcţie de structuur histologică, lungime, fineţe, ondulații, etc.
se deosebesc mai multe categorii de fibre.
Jarul este părul ce acoperă fața, urechile și extremităţile, iar la rasele cu coada golaşå jarul
se află prezent și pe coadă. Este reprezentat de fibre scurte de cca. 1 - 1,5 cm și groase de 160
- 240 u. La mieii de rasă Karakul jarul este lucios şi mătăsos. Indiferent de rasă jarul nu are
proprietăţi textile, iar din punct de vedere morfologic și histologic se aseamănă cu părul de
acoperire de la taurine și cabaline.
Lâna propriu-zisă, poate fi formată din trei categorii de fibre si anume: fibre subţiri şi
scurte, lungi şi groase și intermediare.
Fibrele subțiri și scurte sunt situate la baza şuviţei la oile cu lâna grosieră, iar la cele cu
lâna fină acestea formează cojocul în totalitate. Grosimea medie a acestor fibre este cuprinsă
între 18 - 25 u, iar lungimea variază între 4 - 12 cm în funcție de rasa și tipul de alimentație.
Ondulațiile fibrelor subțiri sunt numeroase, evidente și uniforme ca număr și tip. Histologic
aceste fibre prezintă doar stratul cortical și pe cel cuticular.
Fibrele groase şi lungi formează exteriorul îmbrăcămintei lânoase la rasele de oi cu lână
mixtă (Karakul, Turcană). Aceste categorii de fibre pot fi întâlnite si la alte rase cu lână lungă
si uniformă cum ar fi de pilda Lincoln. Finețea acestor fibre este cuprinsă între 42 și 50 u, iar
lungimea intre 14 - 35 cm, formând partea alungită și ascuțită a șuviței, înlesnind astfel
scurgerea apei de pe cojocul de lână. Histo ceste fibre sunt formate din toate cele trei straturi.
Fibrele intermediare. Prezintă însuşiri intermediare două categorii de fibre şi fac trecerea
între acestea. ediare. Prezintă însușiri intermediare între primele mare în masa lânii de la
metişii F, și R, proveniți di e și fac trecerea între acestea. Se găsesc în număr la metişii F, și R,
proveniti din încrucișările dintre Tigaie și Țurcană, precum și la cei rezultați din mecum și la
cei rezultati din încrucișarea Merinos x Turcană. La unele rase de oi cum ar fi Tigaia și rasele
englezești de carne îmbrăcămintea piloasă este formată în totalitate din fibre intermediare. În
masa lânii se întâlnesc adesea și alte fibre însă fără valoare economică, cunoscute sub
denumirea de fibre uscate și fibre moarte.
Fibrele uscate nu se deosebesc din punct de vedere histologic de cele groase, însă au o
rezistență și extensibilitate redusă, iar ca urmare a slabei funcționări a glandelor sebacee,
usucul lipsește de pe aproape întreaga lungime a firului.
Fibrele moarte se întâlnesc îndeosebi la rasele de oi cu lână groasă și la metişii acestora.
De regulă acestea sunt scurte (1,5 - 8 cm) și foarte groase (15 - 200 u), au formă turtită și
aspect de panglică răsucită, iar ondulațiile sunt reduse numeric și neregulate. Canalul medular
al acestor fibre este foarte dezvoltat. De asemenea, fibrele moarte sunt lipsite de rezistență,
friabile și nu fixează culorile la vopsire. De obicei, aceste fibre se desprind de piele şi rămân
suspendate în masa lânii.
Fibre caduce se întâlnesc pe suprafața pielicelelor la mieii Karakul, fiind dispuse răzleţ și
sunt lungi, subțiri, netede, detaşându-se cu ușurință de piele. Prezența acestora pe suprafața
pielicelelor constituie un defect, indivizii cu astfel de fibre fiind înlăturaţi de la reproducţie.

Productia de carne la ovine

 Cresterea la nivel mondial a productiei de carne de oaie este incetinita, conform celei mai
recente evaluari facute de catre Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura a Natiunilor
Unite. In prezent, populatia de ovine la nivel mondial se ridica la peste 1 miliard de capete,
din care peste 19% se gasesc in Asia si Africa. Totusi cerintele fata de productia de carne de
ovine este in continuare ridicata in Australia, Noua Zeelanda, Anglia, Argentina, tari cu
traditie in producerea si consumul acestui produs.

Principalele resurse biologice sunt reprezentate de mieii intarcati din toate rasele, surplusul
de berbecuti disponibili pentru ingrasare si ovinele adulte reformate si reconditionate prin
ingrasare timp de 35-40 de zile, in principal pe baza de concentrate. 

Carnea de miel de 100 de zile provine de la produsi in greutate de 20-25 kg, crescuti pe

baza laptelui matern si a suplimentului de concentrate, iar carnea este calitativ mai buna si
costul mai mic. 

Carnea de tineret ingrasat este cea mai solicitata, deoarece are o pondere mai mare de
musculatura in carcasa si este de cea mai buna calitate. Ea provine de la berbecuti ingrasati in
sistem industrial si sacrificati la 35-40 kg la varsta de 5-6 luni.
 MATERIAL ȘI METODĂ
Cercetările au fost făcute într-o societate comercială din județul Vaslui, pe

Rasa Merino de Palas.

Lot folosit a fost compus din 50 de oi Merinos de Palas montate de berbeci din aceiași
rasa, Merino din Palas și lotul experimental, compus din 50 de oi Merinos de Palas

cu Ile de France.

Cercetările au fost făcute pe toți miei din ambele loturi, cu excepția determinării
randamentului la sacrificare unde au fost folosiți doar cinci miei din fiecare lot, luate la
întâmplare.

De-a lungul întregului experiment a fost urmărit pentru a crea condiții de confort
pentru animale, a fost asigurat un loc util de cazare 1.5mp / cap pentru oile adulte în
adăposturi, 2,55 mp / cap în padoc față de hrănire de 0,5 mp / cap.

Pentru a asigura funcțiile vitale în concordanță cu tehnologii de creștere a fost asigurat,

în rații de oi 3 - 2,5 kilograme de substanță uscată, 1,5 - 1,6 unități nutritive pentru lapte
(UNL), 70 – 75 (PDIN / PDIE) proteine digestibile intestinale, 4-5 g Ca, 2,5-3 g P, pentru
100 kg greutate vie,aceste cantități au fost completate cu 15 -20% în perioada pregătită
pentru reproducere și cu alți 25 - 45% în perioada de gestație și în primele 3 luni de
lactatie.

Animalele se hrăneau cu fânul de legume de bună calitate, în cantitate de 0,7 - 1,2

kilo / cap / zi; suculent furaje (sfeclă furajară și porumb siloz) 3 - 4kilo / cap / zi; Amestec
de furaje concentratecompus din 25-30% orz, 50-60% porumb,8 - 12% mărire de floare de
soare sau soia 2% Creta de nutreț.

Au fost administrate la oile plasate în prima parte a lactației, furaje care stimul secreția
lactată, furaje suculente, siloz de porumb, sfeclă furajeră sau masa verde [3].

În perioada de pășunat oile au rămas in tabăra de vară unde erau hrănite cu masa verde
la discreție, apa era asigurată în jgheaburi, cantitatea de apă este de 3 - 5 litri / zi / cap.

Tabăra de vară a fost situată într-un loc cu umbra, un avantaj natural. În primele două
luni de viață, hrana pentru miei a constat în laptele matern.

A început hrănirea suplimentară a mieilor foarte devreme. Începând cu 8-10 zile, timp
în care miei au fost asigurați în incinte speciale, la discreție, fân de bună calitate, fân cu

vitamine și furaje concentrate, constând în porumb, orz, mazăre și boabe.

Hrănirea suplimentară a continuat până la înțărcarea mieilor, după care au fost facute
adaposturi de îngrășare, o perioadă de 150 de zile, în sistem intensiv.

În perioada de pășunat, în adaposturi mieii se hrăneau cu o rație de nutreț

care avea 1.046 kilograme de substanță uscată (SU), 0,924 unități nutritive pentru carne
(UNC), 113,7 g și 105,2 g substanță (SU), 1,33 carne unități nutritive (UNC), 148 g și 138
g proteine digestibile intestinale (PDIN și PDIE), faza de creștere și îngrășare.

În perioada în care au fost cazați mieii în tabara, au fost alimentate cu nutreț

rație care avea 1,30 kilograme de substanță uscată (SU), 0,746 unități nutritive pentru
carne (UNC), 93,4 și 101,3 g proteine digestibile intestinale (PDIN și PDIE) 1,62
kilograme de substanță uscată (SU), 1.068 de carne

unități nutritive (UNC), 132,1 g și 138,4 g proteine digestibile intestinale (PDIN și

PDIE), în faza de finisare.

Mieii care se îngrășau erau structurați în urmatoarele etape:

-Păscuți o perioada de 15 zile și o perioadă de îngrășare 90 de zile;

-O perioada în care mieii stau în standuri 10 zile

-O perioadă de îngrășare de 35 de zile.

-Trecerea de la îngrășare la pășune perioada în care mieii sunt ținuți timp de 10 zile, prin
creșterea cantităților zilnice de furaje concentrate și volumetrice.

În perioada în care miei au stat in stand, a fost alimentați la

discreție, cu un amestec unic în care proporția furajelor a fost de 30% fibroasă și

70% concentrat. Apa și sărurile minerale au fost asigurate la discreție, atât pe pășune și
perioadă în care stau mieii. În fiecare lună cântărirea era realizata până la încheierea
perioadei de îngrășare.
Tabelul 1 Principalii indicatori de reproducere realizati

Lotul Oi montate Oi fatate Produși obț. Fecunditate Prolificitate

Experiment 50 47 72 94,00 144
Martor 50 48 63 96,00 126
Total 100 95 135 95,00 135
 CONCLUZII

1. Lotul experimental (femele Merinos) din rasa Palas încrucișată cu masculi din Ile de

France a realizat un indice de prolificitate de 144% în timp ce femelele din lotul martor

(femelele din rasa Merinos de Palas s-au încrucișat cu masculi din rasa Merino din Palas)

a realizat un indice de prolificitate de numai 126%.

2. Miei, din lotul experimental, atât masculii, cât și femelele, au realizat o greutate mai
mare

decât mieii din lotul martor atât în perioada de alăptare cât și în perioada de îngrășare.

3. Greutatea medie la sfârșitul anului perioada de îngrășare a fost mai mare cu 9,5 kg la

miei din lotul experimental (38,74 kg), mai mult decât la miei de la lotul martor (29,24 kg).

BIBLIOGRAFIA

1 http://www.zoo.ro/oaia-merinos-de-palas

2 https://site.diamondit.biz/informatii-tehnice/merinos-de-palas

3 Prof.univ.dr.PASCAL CONSTANTIN ‘’TRATAT DE CRESTEREA A OVINELOR SI CAPRINELOR’’

4 Prof.Dr CONSTANTIN PASCAL ‘’ TEHNICA APRECIERII SI EVALUARII PERFORMANTELOR PRODUCTIVE

LA OVINE SI CAPRINE’’
5 https://www.gazetadeagricultura.info/animale/ovine-caprine/19710-productia-de-carne-de-
oaie.html

6 http://www.uaiasi.ro/zootehnie/Pdf/Pdf_Vol_59/Nicoleta_Teodorescu_Rosu.pdf