Sensul vieții

Textul biblic: Eclesiastul 1:12-2:14, 25-26; 3:11-15

Versetul cheie: Filipeni 1:21
Ideea centrală a lecției: Cei care caută fericirea și sensul vieții în afara unei relații cu Dumnezeu clădite pe
ascultare și credință, vor fi dezamăgiți și neîmpliniți.
Scopul lecției: Să te încurajeze să trăiești în ascultare de Dumnezeu pentru a avea parte de o viață
binecuvântată.

1. Căutarea împlinirii vieții în înțelepciunea lumească (1:12-18)

Tradiția spune că această carte a fost scrisă de Solomon spre sfârșitul vieții. Uitându-ne la istoria lui
prezentată în cărțile istorice ale Bibliei, descoperim o viață spirituală cu suișuri și coborâșuri. Solomon a început
bine, în rugăciune și ascultare de poruncile lui Dumnezeu. După o perioadă de timp însă Solomon și-a schimbat
comportamentul, lăsându-se influențat în deciziile luate din dragostea pentru soțiile sale provenite din popoarele
idolatre din jurul Israelului: nevestele i-au plecat inima spre alți dumnezei; și inima nu i-a fost în totul a
Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. (1 Împărați 11:4)
Întreabă: Cum a fost începutul domniei lui Solomon? Roagă un participant să citească 1 Împărați 3:3-15.
Subliniază expresia din versetul 3: Solomon iubea pe Domnul, și se ținea de obiceiurile tatălui său David.
Întreabă: Ce a dus la schimbarea atitudinii lui Solomon față de Dumnezeu? Roagă un participant să
citească 1 Împărați 11:1-6. Dragostea greșit aplicată față de soțiile sale i-a întors inima de la Dumnezeu spre
idoli, ceea ce i-a atras mânia și pedeapsa lui Dumnezeu. Păcatul lui a fost dublu; mulțimea soțiilor și absența
unor unor decizii ferme în plan spiritual s-au dovedit a fi greșeli capitale în ultimii ani ai vieții.
Spune: Solomon descrie aici nebunia omului de a căuta fericirea și împlinirea în afara unei relații cu
Dumnezeu, conducându-ne în final la concluzia că adevărata bucurie și împlinire în viață este rezultatul trăirii în
frica de Dumnezeu și ascultarea de poruncile Lui.
După multă acumulare de înțelepciune lumească, Solomon se vede nevoit să recunoască un trist adevăr:
Dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt (v. 17). De ce? Pentru că unde este multă înțelepciune este și
mult necaz, și cine știe multe, are și multă durere (v. 18). Întreabă: A fost Solomon în anii bătrâneții dezamăgit
de viață în general și de darul cunoașterii din viața lui în special? Pentru a putea răspunde corect la această
întrebare trebuie să luăm întreaga carte în ansamblul ei și să vedem că, după ce constată deșertăciunea tuturor
lucrurilor făcute fără perspectiva veșniciei, Solomon ajunge să sublinieze învățătura corectă.

2. Căutarea împlinirii vieții în satisfacerea dorințelor personale (2:1-11)

Analizează dintr-o perspectivă biblică cele trei moduri prin care Solomon a căutat să afle împlinirea în
viață. Primul dintre ele este satisfacerea nevoilor fiziologice imediate, respectiv consumul de mâncare și
băutură.
Întreabă: Sunt și-n zilele noastre oameni care trăiesc doar pentru acest scop, să mănânce și să bea bine?
Cu siguranță că da. Ce ne spune Biblia despre acest aspect? Roagă pe cineva să citească Filipeni 3:19. Apostolul
Pavel folosește expresia „Dumnezeul lor este pântecele” pentru a descrie o viață centrată pe pofte și nevoi
fiziologice. Astfel de oameni trăiesc doar pentru pântece. Ei ajung să facă din plăcerea de a mânca și a bea
singur scop pentru care trăiesc. Sunt cei din categoria „trăiesc pentru a mânca”, nu din categoria „mănânc ca să
trăiesc”. Subliniază importanța cumpătării în viața noastră. Îmbuibarea este trecută în rândul celor șapte păcate
capitale ale omului. Roagă pe cineva să citească Romani 14:17 și subliniază cele trei caracteristici ale Împărăției
lui Dumnezeu menționate în acest verset.
Cel de-al doilea mod prin care Solomon a căutat împlinire în viață a fost munca. Întreabă: Poți fii
satisfăcut de ceea ce faci? Da, atât timp cât munca nu devine singurul scop pentru care trăiești. Mulți oameni
trăiesc doar pentru a munci (lucrul acesta putându-se transforma din ceva bun în ceva dăunător, chiar într-o
patologie pe care psihologii o etichetează ca „dependență de muncă”), ca să adune cât mai mult, să muncească
cât mai mult, pentru ca astfel să-și facă un nume. Roagă un participant să citească textul din Geneza 11:1-9.
Este un text ilustrativ care reflectă nebunia muncii având ca scop glorificarea omului.
Spune: Unul din marile pericole din vremurile noastre este munca în exces, a cărei singur scop este
realizarea personală, materială. Domnul Isus ne atrage atenția că acesta va fi unul din semnele prevestitoare
celei de-a doua Sa veniri (vezi Luca 17:28-30). Întreabă: Care este atitudinea corectă față de muncă? Roagă pe
cineva să citească Coloseni 3:17. Toată lucrarea noastră trebuie să aibă ca țel final glorificarea lui Dumnezeu și
formarea unei atitudini de mulțumire și recunoștință.
Ultimul mod prin care Solomon a căutat împlinire au fost plăcerile. Istoricii spun că marile imperii ale
lumii antice, înainte de prăbușirea și dispariția lor, au fost caracterizate de un puternic curent hedonist.
Conducătorii lor din perioada premergătoare sfârșitului acestora s-au concentrat doar pe promovarea unei vieți
de lux și plăceri. Pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții au caracterizat de-a lungul istoriei toate
culturile decadente. Același lucru îl putem observa și-n zilele noastre, o preocupare prioritară și excesivă pentru
promovarea plăcerilor de orice fel. Atitudinea corectă pe care fiecare dintre noi ar trebui să o adoptăm este cea
care se regăsește în cuvintele apostolului Pavel: Căci pentru mine a trăi este Cristos și a muri este un câștig
(Filipeni 1:21).

3. Căutarea împlinirii vieții în filozofie (2:12-14)

Până în acest punct Solomon a căutat împlinirea vieții în înțelepciunea lumească focalizată pe
cunoașterea și înțelegerea lucrurilor, dar a constat în cele din urmă că aceasta nu este decât deșertăciune și
goană după vânt. Apoi și-a întors inima spre activități, construcții și plăceri, spre tot ceea ce poate face inima și
voința unui om pentru a fi vesel și împlinit. A trebuit însă să constate încă o dată că adevărata împlinire și
fericire nu este dată de aceste realități importante dar nu determinante pentru găsirea fericirii. Drumul căutării a
continuat cu filozofia.
Întreabă: Ce este filozofia? Termenul reprezintă combinația a două cuvinte grecești: philo (a iubi) și
sophia (înțelepciune). O definiție scurtă a filozofiei este iubirea de înțelepciune. Filozofii au încercat să
găsească prin intermediul cunoașterii un răspuns la toate întrebările ce țin de natura și existența omului pe acest
pământ.
Întreabă: Poate filozofia să dăruiască împlinire în viață? Marea majoritate a filozofilor au fost oameni
nefericiți. Cu cât s-au adâncit mai mult în cunoaștere omenească fără iluminare de sus, au devenit agnostici și
atei. Un bun exemplu în acest sens este filozoful român Emil Cioran, care a ajuns să scrie într-una din cărțile
sale „Pe culmile disperării” următoarele cuvinte: „Vreau să mor, dar îmi pare rău că vreau să mor. Acesta este
sentimentul tuturor acelora care se abandonează neantului”.
O atitudine similară o întâlnim la Solomon: Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde (v.
20). Un sinonim al deznădejdii este disperarea. Uitându-se la toate sforțările lui omenești de a găsi împlinire în
viață prin înțelepciune, plăcere sau filozofie, Solomon cade în capcana disperării, pentru că a realizat că totul nu
este decât goană după vânt.

4. Căutarea împlinirii vieții în ascultarea de Dumnezeu (2:25, 26; 3:11-15)

Spune: Secretul unei vieți împlinite este cunoașterea și ascultarea de Dumnezeu. Ca o recunoaștere a
acestui adevăr, Solomon concluzionează: Căci El dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie (v. 26).
Întreabă: Care este diferența între înțelepciune și știință sau cunoaștere? Înțelepciunea se ocupă de sfera
lucrurilor ideatice (ce țin de gândirea noastră), în timp ce știința ține de sfera lucrurilor practice. Biblia însă face
diferența între înțelepciunea firească (care-l ține pe om legat doar de pământ) și înțelepciunea duhovnicească
(care-l releagă pe om de cer). Un om care decide să trăiască în ascultare de Dumnezeu este binecuvântat cu
înțelepciune și cu cunoaștere, ajungând să aibă parte de bucurie și împlinire.
Subliniază cele două perspective menționate de Solomon în paragraful 3:11-14 și anume „gândul
veșniciei” (v. 11) și „teama de Domnul” (v. 14). Scopul înțelepciunii este să ne conducă la adevărata temere de
Dumnezeu, care ne conduce la credință și pocăință.
Întreabă: De ce avem nevoie de această teamă? Pentru o perspectivă corectă asupra viitorului nostru.
Viața nu se termină odată cu moartea biologică, ci continuă în veșnicie. Pregătirea pentru veșnicie se face de pe
pământ, printr-o viață trăită în ascultare de Dumnezeu.