O viață plină de rodire

Textul biblic: Galateni 5:1-26

Versetul cheie: Galateni 5:22, 23
Ideea centrală a lecției: Noi trebuie să-l lăsăm pe Duhul Sfânt să conducă pe deplin viața noastră, pentru ca
astfel să putem fi roditori spiritual.
Scopul lecției: Să te încurajeze să te lași condus în fiecare zi doar de Duhul Sfânt.

Apostolul Pavel s-a folosit de multe ori de metoda punerii în opoziție, pentru a scoate în evidență
calitățile, lucrurile bune sau calea cea dreaptă. Și în acest pasaj el pune în contrast două feluri de viață.
Această discuție despre opoziția dintre o viață călăuzită de firea pământească și una condusă de Duhul Sfânt
este similară cu discuția din Romani 8:1-17.

1. Înțelege corect libertatea (vs. 1-15)

Discuția despre libertate exprimă îngrijorarea apostolului Pavel cu privire la viitorul spiritual al
creștinilor din Galatia care, în urma învățăturii false a iudaizatorilor, riscau să se întoarcă în robia Legii, din
care fuseseră eliberați. Apostolul Pavel nu respinge Legea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, el susține că adevărata
libertate ne conduce la supunere față de toate principiile și standardele morale ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Creștinul cu adevărat liber nu mai continuă să păcătuiască, pentru că viața lui este călăuzită de Duhul lui
Dumnezeu.
Întreabă: Cum înțelegem expresia „cădere din har” (v. 4)? Cum se produce „căderea din har” în viața
unui creștin și care sunt cauzele care duc la „căderea din har”? Trebuie să ne uităm în contextul în care Pavel
folosește expresia și mai ales la prima parte a versetului 4: „Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin
Lege...”. A încerca să îți câștigi neprihănirea prin ținerea Legii înseamnă să mai adaugi ceva la jertfa
Domnului Isus. Consecința este pierderea mântuirii oferite de Dumnezeu doar prin harul (darul nemeritat al)
credinței (Efeseni 2:8, 9) și implicit, căderea din har. Nu există decât o singură cale spre Dumnezeu: calea
credinței în jertfa Fiului lui Dumnezeu.
Întreabă: E nevoie de fapte ca să fim mântuiți? Nu! Cum trebuie să înțelegem atunci expresia:
„credința care lucrează prin dragoste” (v. 6)? Pavel subliniază faptul că creștinul este un om liber, pentru că a
fost eliberat din robia păcatului prin jertfa Domnului Isus. Dar, având o nouă viață, ceea ce-i conduce acum
libertatea dobândită prin credință, este dragostea. Deși este liber, el nu trăiește o viață libertină. Totodată,
libertatea noastră ne este limitată de dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru. Libertatea în Isus
Cristos ne îndeamnă la lucru și la fapte bune. Faptele bune făcute în dragoste trebuie să fie consecința unei
credințe puternice în Fiul lui Dumnezeu.
Începând cu versetul opt, apostolul Pavel pune în opoziție lucrarea iudaizatorilor cu lucrarea lui.
În primul rând, lucrarea lor nu vine de la Dumnezeu, ci este de inspirație omenească (v. 8). În al
doilea rând, el atrage atenția asupra pericolului acestei lucrări (v. 9). A permite strecurarea unei învățături
false, străine de Cuvântul lui Dumnezeu, într-o biserică este ca și cum ai pune o bucățică de drojdie într-un
aluat nedospit. E subliniat astfel ravagiile și stricăciunile produse de orice învățătură contrară Bibliei. În al
treilea rând, cei care provoacă tulburarea vor fi pedepsiți într-o zi (v. 10).
Spune: Adevărata libertate este cea care se pune în slujba lui Dumnezeu pentru îndeplinirea voii Lui
cu privire la viața noastră. Pavel prezintă aici trei dimensiuni ale libertății creștine. a) Libertatea față de păcat
(v. 13a). El dă astfel un răspuns tuturor celor care în numele „libertății” creștine trăiesc în continuare în păcat.
b) Libertatea slujirii reciproce (v. 13b). Slujirea reciprocă este un element esențial al părtășiei frățești. Omul
rob al păcatului nu se poate sluji decât pe el însuși. Creștinul liber față de firea pământească, își poate sluji cu
bucurie frații în Domnul. Acolo unde există slujire în dragoste, firea pământească nu mai are nicio putere (v.
15). c) Libertatea împlinirii Legii din dragoste față de Dătătorul ei (v. 14). Aceasta se naște din dragoste, nu
din frică. Cel care n-a cunoscut încă mila și harul lui Dumnezeu, încearcă să țină Legea (fără să reușească) de
frica pedepsei. Creștinul născut din nou, împlinește Legea ca urmare a dragostei și recunoștinței lui față de
Dumnezeu.

2. Nu te lăsa condus de firea pământească (vs. 16-21)

Spune: S-a încercat de către mulți comentatori ai pasajului o clasificare a acestei liste în funcție de
categoriile de care ele aparțin. Aceasta este doar una dintre ele.
 Prima categorie menționată este cea a păcatelor legate de relația omului cu trupul lui. Sunt menționate
în primul rând, păcate ce țin de imoralitate: (v. 19: preacurvia, curvia, necurăția, desfrânarea). Pentru a face
diferența între două tipuri de păcate, fratele Cornilescu a folosit termenul preacurvie pentru a descrie relațiile
sexuale între persoanele căsătorite și termenul curvie pentru a descrie relațiile sexuale între persoane
necăsătorite. Prin termenul necurăție înțelegem orice tip de perversiuni, iar prin cel de desfrânare, un
comportament nerușinat, disprețuitor față de orice standard moral. Tot aici menționăm alte două păcate
îndreptate împotriva propriului său trup (v. 21: bețiile, îmbuibările).
O altă categorie este cea a păcatelor legate de relația omului cu Dumnezeu. Acestea sunt păcatele care
au de-a face cu prima poruncă din Lege, cu închinarea doar înaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel
menționează două dintre ele: închinarea la idoli și vrăjitoria (v. 20).
O ultimă categorie este cea a păcatelor legate de relația mea cu ceilalți: vrăjbile, certurile, zavistiile,
mâniile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile... și alte lucruri asemănătoare cu
acestea (vs. 20, 21). Atenționarea pe care ne-o face Cuvântul lui Dumnezeu este că toate acestea sunt semne
ale prezenței și puterii pe care firea pământească o mai are în viața unora dintre noi.

3. Rodește prin Duhul Sfânt (vs. 22-26)

Prima dintre roadele descrise în acest paragraf este dragostea, despre care apostolul Pavel va spune
într-o altă epistolă că este cea mai mare (1 Corinteni 13:13). A doua roadă, bucuria, provine din aceeași
rădăcină cu termenul har. Noi putem dobândi adevărata bucurie, pentru că mai întâi am beneficiat de harul
salvării. A treia roadă este pacea. Cuvântul pace este caracteristica de bază a Împărăției lui Dumnezeu (vezi
Isaia 9:7), al cărei Conducător este El.
A patra roadă este îndelunga răbdare. Aceasta se probează în mod special în momentele de încercare,
necaz sau persecuție, fiind lucrarea din viața credinciosului prin care Duhul Sfânt îi dă puterea să meargă
înainte și să nu se lase învins. A cincea roadă este bunătatea. O regăsim în Sfânta Scriptură ca fiind atât una
din trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu (Romani 11:22), cât și o cerință în relația dintre credincioși
(Coloseni 3:12). A șasea roadă este facerea de bine. Ea presupune o disponibilitate a inimii în a face bine,
izvorâtă din bunătate și iubire.
A șaptea roadă este credincioșia. Credincioșia este aplicația practică a credinței. Credința noastră în
Dumnezeu se manifestă într-un mod practic în relațiile noastre unii cu alții și cu Dumnezeu. A opta roadă
este blândețea. Deși este privită de multe ori cu dispreț în lume, Domnul Isus Cristos ne-a lăsat un exemplu
clar de urmat în acest sens (vezi Matei 11:29). Ultima roadă menționată este înfrânarea poftelor. Un creștin
condus de Duhul Sfânt își poate ține sub control poftele. Noi nu trebuie să fim conduși de pofte, ci trebuie să
permitem Duhului Sfânt să stăpânească deplin asupra lor.
Întreabă: Cum putem știi dacă suntem sau nu ai lui Cristos Isus? Răspunsul la această întrebare
îmbracă două aspecte foarte importante.
Nu numele de „creștin”, apartenența la o biserică sau chiar botezul ne dă dreptul cu adevărat să
spunem că suntem ai Domnului Isus Cristos. Ci, în primul rând, identificarea cu El în moarte. Așa cum Isus
Cristos a murit pe cruce pentru păcatele noastre, și noi trebuie să răstignim pe „crucea” vieții noastre zilnice
firea pământească împreună cu patimile și poftele ei (v. 24). Această răstignire, chiar dacă este dureroasă,
este necesară și trebuie să fie totală și fără regrete.
În al doilea rând, să trăim la fel ca Domnul Isus prin Duhul și să umblăm prin Duhul (v. 25). Fiecare
pas al vieții trebuie să ne fie inspirat de Duhul Sfânt. Creștinul umplut și călăuzit de Duhul Sfânt învață să
meargă în viață în aceeași cadență cu Mântuitorul lui, nici înainte, nici alături, ci doar pe urmele pașilor Lui.