Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aparent una din cele mai mari crize ale societății actuale pare a fi lipsa suficientă a timpului. Auzim
de multe ori această expresie în discuțiile cu alți oameni: „N-am timp suficient”, „Nu reușesc să-mi fac timp
pentru...”. Oare s-a scurtat timpul din zilele noastre? Cu siguranță că nu, dar oamenii sunt implicați în atât de
multe activități încât nu mai știu cum să-și folosească timpul într-un mod eficient. În acest context constatăm
cu durere că cea mai afectată latură a vieții multor oameni în chestiune de timp este cea spirituală.
Care este soluția? În ultimul nostru studiu din Epistola către galateni ne vom uita la modul în care ne
putem simplifica viața ocupându-ne de lucrurile cele mai importante, și anume, de cele care ne fac
responsabili și răspunzători atât în fața lui Dumnezeu cât și a oamenilor.
Ești un creștin interesat de nevoile altora? Ești gata să-i ajuți pe cei care-ți cer ajutorul? Îți pasă de
poverile spirituale ale celor din jur și vii în întâmpinarea nevoilor lor?
Trăiești cu responsabilitate pe acest pământ, conștient fiind că vei da socoteală pentru orice gând,
cuvânt sau faptă? Ești gata să faci bine ori de câte ori ai ocazia?
3. Fii gata să dai socoteală oricui îți cere acest lucru (vs. 11-18)
Suntem în ultim secțiune a epistolei. Adesea, apostolul Pavel și-a dictat scrierile (vezi Romani 16:22).
În versetul 11 însă el specifică că aceste cuvinte au fost scrise chiar de el însuși. Expresia slove mari se poate
datora problemelor de vedere sau dimpotrivă, dorinței de a sublinia cele zise anterior. Acum el a vrut să-și
asigure cititorii din Galatia de faptul că aceste cuvinte era scrise chiar de mâna lui.
Înainte de încheiere apostolul Pavel readuce în discuție subiectul dezbătut și anume, învățătura
iudaizatorilor, în opoziție cu învățătura lui apostolică. Concluzia este că iudaizatorii aveau un singur scop:
umblarea după plăcerea oamenilor și fuga de prigonire pentru crucea lui Cristos. El însă nu s-a rușinat în
niciun moment de cruce, centrul propovăduirii mesajului lui. În acest sens, ca dovadă a veridicității
propovăduirii lui (în comparație cu propovăduirea mincinoasă a iudaizatorilor), apostolul Pavel încheie: De
acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu (v. 17).
Ești gata să dai oricui socoteală de credința ta în Domnul Isus sau îți este rușine să spui altora că tu
ești un copil al lui Dumnezeu?