Trăiește condus de Duhul Sfânt

Textul biblic: Romani 8:1-17

Versetul cheie: Romani 8:14
Ideea centrală a lecției: Atunci când Duhul Sfânt locuiește în viața noastră, El ne arată direcția în care
trebuie să mergem și ne ajută ca să nu ratăm ținta finală: Împărăția lui Dumnezeu.
Scopul lecției: Să te încurajeze să lași ca Duhul Sfânt să-ți conducă viața în fiecare zi, fiind sfințit, călăuzit și
umplut de El.

1. Sfințit de Duhul Sfânt (Romani 8:1-8)

Odată cu capitolul 8 trecem spre o altă temă legată de viața credinciosului, trăirea sub călăuzirea
Duhului Sfânt. Aici apostolul Pavel ne prezintă un creștin născut din nou, victorios asupra păcatului și asupra
firii pământești.
Subliniază timpul verbal din versetul întâi: pentru cei ce sunt în Cristos Isus. A fi acum în Isus
Cristos înseamnă a trăi acum prin El. Viața creștinului este poziționată prin nașterea din nou în Isus Cristos.
Înțelegerea corectă a versetului 2 este importantă pentru înțelegerea întregului text. Apostolul Pavel
pune în contrast două legi: legea Duhului de viață în Cristos Isus și legea Păcatului și a morții (v. 2). Întreabă:
La ce anume se face referire prin cele două expresii? Unii comentatori au interpretat expresia „Legea
păcatului și a morții” ca făcând referire la stăpânirea păcatului în viața omului, punând un semn de egalitate
între această expresie și cea folosită în 7:23 (legii păcatului care este în mădularele mele).
Această interpretare ar putea să conducă spre ideea greșită că îndreptățirea noastră (Acum dar nu
este nicio osândire) ar fi rezultatul sfințirii noastre (legea Duhului de viață... m-a izbăvit de Legea păcatului
și a morții). Noi însă nu suntem eliberați de sub osânda lui Dumnezeu datorită sfințirii noastre, ci datorită
justificării noastre prin credință. Sfințirea noastră este rezultatul credinței. Mai corectă ar fi interpretarea că
expresia face referire la Legea dată de Dumnezeu prin Moise.
Întreabă: La ce lege face referire expresia legea Duhului de viață? Opusul Legii date prin Moise
este harul lui Dumnezeu. Prin Domnul Isus noi am fost împăcați cu Tatăl și am beneficiat de o nouă lege:
legea harului (vezi și expresiile sinonime legea credinței în 3:27 sau Legea lui Dumnezeu în 8:7).
În felul acesta putem înțelege mai bine afirmațiile din versetele 3 și 4. Legea lui Moise a devenit
ineficientă datorită firii noastre pământești robite de păcat. Ea doar a scos la iveală păcatul dar nu a putut
rezolva problema noastră fundamentală, împăcarea cu Dumnezeu. Pentru aceasta a fost nevoie de venirea
Domnului Isus care prin moartea Lui să ne deschidă calea către noua lege a Duhului de viață. Cei mântuiți
trăiesc de-acum o viață nouă fiind sfințiți de Duhul lui Dumnezeu și trăind spre slava Lui prin credința în Isus
Cristos.

2. Călăuzit de Duhul Sfânt (Romani 8:9-14)

Subliniază timpul verbal din prima parte a versetului 9: Voi însă nu mai sunteți pământești, ci
duhovnicești. Exprimarea este la timpul prezent și arată noua noastră apartenență. Noi nu mai aparținem
lumii și păcatului, ci lui Dumnezeu și Împărăției Lui. Prezența Duhului lui Dumnezeu în viața credinciosului
este o certitudine a schimbării.
Apostolul Pavel atrage atenția și asupra posibilității de-a părea doar că suntem duhovnicești.
Întreabă: Cum putem știi dacă o persoană este cu adevărat duhovnicească? Răspunsul este în partea a doua a
versetului 9: dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu
este al Lui. Sunt două expresii diferite dar care exprimă același adevăr. Duhul lui Dumnezeu și Duhul lui
Cristos sunt, de fapt, Duhul Sfânt. În versetul 2 Apostolul Pavel folosise o altă expresie: Duhul de viață.
Spune: Avem aici descrierea schimbării radicale care are loc în viața creștinului născut din nou.
Dintr-o persoană lumească, pământească, supusă păcatului și morții, prin credința în jertfa Domnului Isus și
prin lucrarea Duhului Sfânt ea devine o persoană duhovnicească, a cărei vinovăție a fost iertată și care
trăiește acum o viață total nouă.
Expresia Cristos în voi (v. 10) este importantă pentru înțelegerea corectă al prezentului și al
viitorului credinciosului. Expresia implică domnia lui Isus Cristos în viața celui născut din nou. Pentru
credincios moartea nu mai este o amenințare reală. Chiar dacă trupul biologic rămâne supus morții din
pricina păcatului, duhul va trăi veșnic din pricina neprihănirii, adică din pricina justificării prin credință.
Prezența Domnului Isus în viața credinciosului este o garanție atât pentru viața aceasta, cât și pentru viața
veșnică (vezi și Coloseni 1:27).
Subliniază termenul îndemnuri (v. 12). Un sinonim este chemare. Cât timp trăim în acest trup, firea
pământească ne îndeamnă, ne cheamă înapoi la păcat dar asta nu înseamnă că trebuie să și ascultăm de
chemările ei. Unii creștini care trăiesc în păcat încearcă să se justifice spunând: „Am încercat să mă
împotrivesc păcatului dar nu am putut”. Creștinul născut din nou nu mai datorează nimic trecutului și
implicit, firii pământești. E o mare diferență între creștinul care nu mai ascultă de îndemnurile firii și omul
care încă se află în robia legii păcatului și a morții (vezi 7:14-24). Avertismentul apostolului Pavel este foarte
grav, cu consecințe veșnice: Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri (v. 13). Moartea la care face el
referință este moartea spirituală.
Afirmația fii ai lui Dumnezeu (v. 14) este o analogie cu familia terestră. Copiii unei familii
moștenesc genetic nu numai trăsăturile fizice ale părinților dar și trăsăturile lor de caracter. Prezența Duhului
Sfânt în viața noastră este o atestare a apartenenței noastre la familia lui Dumnezeu. Lucrarea Duhului Sfânt
în viața noastră are ca rezultat asemănarea tot mai mult cu Tatăl nostru din ceruri.

3. Umplut de Duhul Sfânt (Romani 8:15-17)

Explică expresia duh de înfiere (v. 15). Cuvântul grec tradus prin înfiere este combinația a două
cuvinte care literal înseamnă „a așeza un fiu”. Legislația romană din acea perioadă stă la baza folosirii
termenului juridic. În societatea vremii de atunci, prin procesul de adopție un copil devenea fiul familiei care
l-a adoptat, având toate obligațiile sau drepturile unui copil născut în acea familie. Nu mai exista nicio
diferență între copiii născuți și cei adoptați.
În Noul Testament doar apostolul Pavel folosește acest termen conferindu-i un statut special.
Înfierea noastră în marea familie a lui Dumnezeu ne dă o mare siguranță în viață. Noi ne bucurăm de-acum
de protecția Tatălui ceresc și privim plin de siguranță în viitor. Înfierea în familia lui Dumnezeu presupune și
schimbarea felului de viață și transformarea noastră conform voii Lui prin lucrarea Duhului Sfânt. Aceasta va
fi completă când vom ajunge în cer, beneficiind acolo de toate binecuvântările moștenirii cerești.
Întreabă: Care sunt consecințele înfierii?
Înfierea îi conferă credinciosului dreptul de a avea un Părinte ceresc. Bucuria înfierii este ilustrată în
text de verbul a striga (v. 15). Versetul 16 prezintă un alt rezultat al prezenței și lucrării Duhului Sfânt în
viața credinciosului: siguranța legată de apartenența la familia lui Dumnezeu. Ispitele sau suferințele vieții
pot aduce îndoială în viața credinciosului legat de statutul lui spiritual. În astfel de momente Duhul Sfânt îi
certifică înfierea. Cum? Prin prezența roadelor spirituale.
Un alt rezultat al înfierii este asigurarea calității de moștenitor (v. 17a). Expresia împreună
moștenitori cu Cristos subliniază marele nostru beneficiu și privilegiu al înfierii. Aceasta nu presupune o
poziție de identificare cu Domnul Isus Cristos în funcție (El este Domnul nostru, Stăpânul vieților noastre), ci
în statut (noi suntem, de asemenea, copii ai lui Dumnezeu iar Domnul Isus este Fratele nostru).
Spune: Moștenirea viitoare este condiționată de suferința împreună cu Isus Cristos (v. 17b). Biblia
ni-L prezintă în această ipostază a suferinței, numindu-L „om al durerii și obișnuit cu suferința” (Isaia 53:3).
Încă de la începutul misiunii publice, în Predica de pe munte, Domnul Isus a adus în discuție problema
suferinței: Ferice va fi de voi când din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot
felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! (Matei 5:11)
Prin aceste cuvinte apostolul Pavel se adresa creștinilor din Roma care în acea vreme aveau mult de
suferit pentru credința lor. Scopul a fost îmbărbătarea lor și întărirea în mijlocul încercărilor și prigoanei.
Întreabă: Cum ar trebui să privim astăzi problema suferinței pentru Numele Domnului Isus? Așa cum ne
învață Sfânta Scriptură, ca un prilej prin care putem să-L onorăm pe Dumnezeu (Iacov 1:2-4; 1 Petru 2:20,
21), știind că încercarea și suferința de dragul Lui va conduce spre proslăvirea noastră împreună cu Domnul
Isus Cristos (v. 17c).