Luptă pentru unitatea frățească

Textul biblic: Romani 14:1-19; 15:1-7

Versetul cheie: Romani 15:5, 6
Ideea centrală a lecției: Noi trebuie să privim unitatea frățească ca o prioritate a vieții de credință și să
luptăm pentru ea.
Scopul lecției: Să te ajute să înțelegi valoarea neprețuită a unității Bisericii, ca să devii un apărător al ei.

1. Unitate în gândire (Romani 14:1-9)

Expresia păreri îndoielnice (v. 1) face trimitere la ceea ce teologii numesc „zona gri”. Sunt
anumite lucruri despre care Biblia nu vorbește explicit și pot da naștere la controverse între creștini. Sfatul
este la o atitudine de îngăduință.
Spune: Să nu plecăm de la premiza că autorul este împotriva unor discuții oneste, deschise, ale
căror scop este clarificarea neînțelegerilor. El nu spune că nu avem voie să discutăm despre aspectele pe
care le privim diferit pentru a ajunge la un consens, ci vrea ca discuția să nu genereze un conflict.
Totodată, Pavel nu spune trebuie să fim îngăduitori cu păcatul sau cu anumite erori teologice.
Dialogul nu înseamnă compromis. Dimpotrivă, chemarea este la o trăire conform standardelor Cuvântului
lui Dumnezeu (vezi 13:8-14). Pe de altă parte, ascultarea trebuie să aibă în vedere ajutorarea celor mai
slabi în credință. Ea se naște din dorința de a-i ajuta să crească în cunoașterea voii lui Dumnezeu.
Judecata părtinitoare se naște dintr-o atitudine de superioritate și mândrie spirituală. În relația cu
alți credincioși aflați în proces de maturizare spirituală, trebuie să manifestăm dorință de povățuire și
ridicare într-un duh de dragoste. Pavel subliniază faptul că Dumnezeu are toată puterea să-l întărească și
pe cel mai slab în credință, la timpul hotărât (v. 4).
Spune: Învățătura paragrafului se leagă de fondul problemei, nu de forma ei. În închinare contează
atitudinea și obiectul închinării, nu data și ceremonialul. Sunt două lucruri subliniate de Pavel aici.
a) Sărbătoarea centrată pe om este lumească și falsă, în timp ce sărbătoarea centrată doar pe
Dumnezeu este biblică și corectă. Ființa umană, indiferent cine este acea persoană, nu trebuie să stea
niciodată în centrul închinării Bisericii (v. 7).
b) Scopul tuturor sărbătorilor Bisericii trebuie să fie glorificarea lui Dumnezeu (v. 8). Viața
noastră Îi aparțin Domnului. În lucrările și în sărbătorile noastre, El este singurul vrednic să primească
toată cinstea și slava.
Expresia noi suntem ai Domnului (v. 8) indică apartenența noastră (copiii lui Dumnezeu) și
prioritățile noastre (slujitorii Lui). Această realitate presupune o nouă dimensiune a slujirii noastre; de-
acum înainte, tot ceea ce facem trebuie făcut ca pentru Domnul (vezi Coloseni 3:17, 23).

2. Unitate în adevăr (Romani 14:10-19)

În epistole sunt două referințe la scaunul de judecată, în ambele în epistolele pauline (vezi și 2
Corinteni 5:10). Scaunul de judecată reprezintă imparțialitatea judecății divine și este o împlinire a
afirmației Domnului Isus cu privire la transferul întregii judecăți Fiului (vezi Ioan 5:22).
Întreabă: La ce fel de judecată se face referință în versetul 10? Este același tip de judecată
părtinitoare ca în versetul 3. Apostolul Pavel condamnă judecata nedreaptă făcută doar cu scopul de a
condamna fără a se încerca recuperarea celui greșit. Și Domnul Isus i-a mustrat pe iudei pentru lucrul
acesta (Ioan 7:24).
În alte traduceri verbul a judeca este tradus prin verbul a decide. Sunt momente în care
analizând temeinic contextul trebuie să decidem să nu facem ceva ce ar putea duce la slăbirea credinței
fraților noștri, înfrânându-ne libertatea spirituală pe care o avem.
Afirmația apostolului Pavel (v. 14) în contextul discuției despre mâncare se regăsește foarte
bine în cuvintele Domnului Isus pe aceeași temă (vezi discuția din Marcu 7:14-23). Lărgind aria
semantică, Pavel face referire la modul general de percepție al oamenilor (vezi 1 Timotei 4:4). Afirmația
nimic nu este necurat în sine nu se aplică la lucruri sau practici despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne
spune explicit să sunt rele.
Întreabă: Cum definim expresia umblare în dragoste (v. 15a)? Aceasta înseamnă a pune mai pe
sus de libertatea ta, relația de părtășie cu ceilalți. Umblarea în dragoste nu înseamnă compromis, ci
renunțare la tine însuți în favoarea celuilalt. Întreabă: Ce înseamnă a nimici o altă persoană (v. 15b)?
Verbul are și sensul de a ruina, a distruge. Lipsa de înțelepciune și libertățile greșit înțelese ale unora din
biserică pot duce la ruinarea spirituală ale altora, determinându-l pe cel mai slab să păcătuiască și chiar să
cadă de la credință. În acest caz, fapta este îndreptată împotriva lui Isus Cristos (1 Corinteni 8:11, 12).
 Spune: Sunt trei caracteristici importante ale Împărăției lui Dumnezeu menționate în versetul
17: neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. Neprihănirea face referire la o relație corectă cu
Dumnezeu și este legată de trăirea în sfințenie. Pacea face referire la relația pe care o stabilește cel
neprihănit atât cu Dumnezeu cât și cu ceilalți copii ai Lui. Ea este rezultatul acceptării Domnului Isus ca
Domn și Mântuitor (Romani 5:1). Bucuria în Duhul Sfânt reprezintă experimentarea prezentului unui
suflet mântuit și al viitorului unui suflet glorificat. Adevărata bucurie este asigurată de prezența și
lucrarea Duhului Sfânt în viața credinciosului (vezi 1 Petru 1:5-9).

1. Unitate în slujire (Romani 15:1-7)

Întreabă: Ce înseamnă a avea un comportament care să-L onoreze pe Dumnezeu? Implică atitudini
și acțiuni personale care au ca scop îndreptarea atenției personale spre măreția și bunătatea Lui. Atunci
când Îl preamărim pe Domnul pentru ce este și pentru ce face, slujirea noastră îi motivează și pe alții.
Subliniază verbul a răbda (v. 1). Un alt sens al verbului este a purta, a duce (traducerea TBS: ar
trebui să purtăm; traducerea Emil Pascal: avem datoria să ducem). În original sensul termenului este „a
purta o povară, o greutate”. Aceasta poate fi una fizică sau figurată. Domnul Isus a purtat în mod fizic
crucea (vezi Ioan 19:17) dar a purtat și păcatele noastre. În sens figurat, fiecare ucenic este chemat să-și
poarte crucea (vezi Luca 14:27). Credinciosul care „poartă” slăbiciunile celor mai slabi în credință
împlinește porunca Domnului Isus (vezi Galateni 6:2).
Spune: Maturitatea spirituală este un semn al capacității de a purta poverile altora. Creștinul matur
se identifică cu cei mai slabi fără a deveni slab și se apleacă pentru a-i ridica pe alții fără a cădea și el.
Lucrarea maturității spirituale se naște sin puterea Duhului Sfânt și smerenia personală.
Subliniază expresia să nu ne plăcem nouă înșine (v. 1b). Credinciosul matur spiritual nu mai
trăiește pentru satisfacerea propriilor lui dorințe sau plăceri, ci pentru ajutorarea celui mai slab în credință.
Egoismul este consecința dorinței de satisfacere a nevoilor personale și a firii. În trupul Domnului Isus
mădularele se slujesc unele pe altele. O lucrare auto-suficientă va fura slava care I se cuvine doar lui
Dumnezeu, îndreptând atenția și privirea oamenilor spre mine. O lucrare caracterizată de smerenie va fi
orientată doar spre Dumnezeu (vezi Ioan 3:30).
Subliniază cele două calități menționate în versetul 5: Dumnezeul răbdării și al mângâierii.
Răbdarea este o roadă a Duhului lui Dumnezeu în viața credinciosului. Omul firesc este lipsit de răbdare.
Omul duhovnicesc învață cum că cultive răbdarea în viața lui. Fără răbdare nu se pot clădi relații trainice
între copiii lui Dumnezeu. Ea este o roadă dezvoltată de Duhul Sfânt în noi pe măsură ce Își face lucrarea.
Capacitatea de a mângâia este rezultatul dragostei pentru ceilalți. Ca să putem avea aceleași simțăminte
față de frații de credință, mai întâi trebuie să cultivăm în noi o inimă plină de iubire, care se va manifesta
într-o lucrare a răbdării și a mângâierii.
Expresia cu o inimă și cu o gură (v. 6) sugerează acordul care clădește între copiii lui Dumnezeu.
Acest lucru nu înseamnă anularea caracteristicilor personale și individuale și nici impunerea unui singur
punct de vedere, ci maturitatea de a privi dincolo de acestea la prioritatea lucrării lui Dumnezeu. Acordul
sugerează armonia. Într-o orchestră, ca să existe armonie, toate instrumentele trebuie să interpreteze
aceeași partitură. Într-o biserică armonia se realizează atunci când există o unitate de scop.
Întreabă: Care trebuie să fie scopul principal al unei biserici? Acesta este întotdeauna slăvirea lui
Dumnezeu: cu o inimă și cu o gură să slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos (v. 6).
Singurul care merită toată slava noastră este doar Creatorul nostru. Biserica condusă de Duhul Sfânt Îl va
glorifica pe Dumnezeu Tatăl pentru planul Său de mântuire și-L va glorifica pe Dumnezeu Fiul pentru
realizarea acestui plan prin moartea Sa pe cruce pentru toți oamenii. El trebuie să fie slăvit prin închinarea
noastră împreună și prin slujirea noastră reciprocă (v. 7).