Cultura și știința ─ ar trebui să aparțină exclusiv elitelor?

Întrebarea care deschide tableta de astăzi își trage seva dintr-o problemă mai largă a societății
zilelor noastre, și anume aceea a poziției culturii și științei într-o eră a informației nestăvilite, într-o lume
aflată într-o continuă expansiune și transformare. Într-un asemenea context, ce rol are intelectualul în
cadrul societății contemporane?

Perspectivele sunt complexe în această problemă, atât în ceea ce privește arta, cât și în privința
cercetărilor de natură științifică. Pe de o parte, unii susțin că, pentru a păstra un nivel de calitate
superior și un standard înalt, acestea ar trebui să rămână în exclusivitate apanajul intelectualilor, al celor
care cunosc în profunzime subiectul. Această abordare are ca scop o conservare nealterată, o
perpetuare în stare pură a unor manifestări culturale de înaltă clasă sau a unor noțiuni științifice
complexe, evitându-se, astfel, pierderea de conținut pe parcursul răspândirii. Elocvente în acest sens
sunt montările unor spectacole de operă sau de teatru care, prin opțiunile de regie sau scenografice,
ajung să se îndepărteze de sensul original al textului sau al compoziției, de dragul unei modernizări sau a
unei popularizări. Unui risc similar îi este supusă și știința, ale cărei adevăruri riscă să fie deformate prin
simplificare sau prin interpretarea adăugată în lipsa cunoașterii autentice. Fiind în epoca în care totul se
propagă cu repeziciune, există posibilitatea să avem de-a face cu niște pierderi irecuperabile sau cu niște
interpretări eronate cu posibile consecințe pe termen lung.

Un al doilea punct de vedere este cel care susține promovarea și popularizarea culturii și științei
în cercuri variate, mai ales prin folosirea mijloacelor tehnologice contemporane și prin raportare la noile
moduri de interacțiune interumană. Cu alte cuvinte, se propune o scoatere a lor din cercurile strâmte ale
intelectualității și o aducere către oameni, o democratizare a lor. Bineînțeles, școala a încercat de zeci de
ani acest lucru, încercând să familiarizeze elevi din toate mediile cu aceste domenii, însă s-a trecut greu
dincolo de zidurile școlii, mai ales că există numeroase alte preocupări mai atractive, cum ar fi formele
de divertisment facil. Riscul este ca, dacă lăsăm cultura și știința doar în interiorul elitelor, ele să ajungă
„pe cale de dispariție” din lipsă de adepți, fiind doar un număr redus de oameni, de specialiști, care să le
poată duce mai departe. Ele ar putea ajunge preocupări doar în mediile academice și în laboratoarele de
cercetare, atunci când par dominate doar de un caracter steril. În momentul în care aceste noțiuni încep
să fie explicate pe înțelesul profanilor, când sunt puse și în contexte practice, mai relaxate, mai
apropiate de viața obișnuită a individului, ele au șansa să adune mai mulți oameni care să le ducă mai
departe, să le asigure supraviețuirea în timp. De foarte mult ori, atunci când vine vorba de a le face mai
atractive, problema nu este una de conținut, ci de formă a discursului, mulți alegând un discurs rigid,
uneori superior, din dorința de nealterare a informațiilor. Tocmai de aceea școala pierde, adesea, în fața
internetului sau a altor mijloace, nereușind să capteze atenția celor tineri. Cu siguranță, fiind vorba de o
interacțiune bilaterală, este necesar ca elevii și studenți să fie dispuși, mai întâi, să acorde o șansă
dialogului.

Din fericire, există din ce în ce mai multe exemple de oameni, majoritatea specialiști, care
încearcă să aducă mai aproape cultura și știința, reușind totodată să evite compromisurile de ordin
calitativ. Sunt oameni care țin conferințe deschise publicului larg, care au curajul să facă asocieri între
figuri marcante, realizările lor și aspecte din viața noastră cotidiană, pentru a-și putea ilustra mai clar
prelegerile, sunt oameni care își deschid canale de Youtube unde prezintă subiecte mari, cu încărcătură,
folosindu-se de toate mijloacele pe care le au la îndemână. O reticență în folosirea internetului și a
tehnologiei ca instrumente educative sau formative ar putea echivala cu o reticență în cazul trecerii de la
manuscris la tipar. Așa cum pe internet s-au publicat numeroase materiale de joasă calitate, așa există și
au existat numeroase cărți sau materiale tipărite cu un conținut îndoielnic. Totul ține de intenție și de
modul în care decidem să folosim de ce avem la îndemână, nu de instrument în sine.
În ultima vreme, am fost forțați de împrejurări, la nivel global, să ne împrietenim cu tehnologia
digitală și să încercăm să-i folosim cât mai bine posibilitățile. Au avut loc piese de teatru, licitații de artă,
conferințe, festivități în regim online și participarea la acestea a fost surprinzător de mare, ceea ce arată
că oamenii sunt interesați să descopere, să afle, să se informeze, să fie în contact cu această lume. Ca să
dau niște cifre, există canale educative românești pe Youtube cu 1 milion sau sute de mii de abonați,
bazate pe conținut extras din cărți, pe interviuri cu specialiști, pe ultimele noutăți din viața științifică și
culturală, se joacă piese de teatru live, cu peste 6000 de plătitori de bilete la un spectacol. Dincolo de
numere, există copii și adolescenți care spun, în rubricile de comentarii, că au înțeles mai bine un
concept, o lecție de istorie sau de fizică, dintr-un clip de pe internet decât de la școală.

Cum credeți că ar fi mai bine să arate viitorul? Să păstrăm cu rigiditate puritatea unor acte, idei,
noțiuni culturale, de dragul unei conservări neschimbate, cu riscul ca ele să rămână subiecte de
dezbatere în interiorul unor grupuri mici, exclusiviste, în timp ce asistăm la un clivaj social, la o decădere
a marii părți a societății? Sau să încercăm să găsim soluții, să ne facem curajul să coborâm din cercurile
noastre înalte, să împărtășim cu ceilalți ceea ce cunoaștem, pentru a duce mai departe cunoașterea și
civilizația, împreună? Dacă unii dintre noi ar renunța la atitudinea elitistă și ne-am deschide, am găsi
soluții și am explica în mod clar, nu am preveni răspândirea unor păreri eronate, născute din neștiința
unora și din atitudinea superioară a celorlalți? Cum ar fi ca la vernisaje să fie prezenți doar artiști, iar în
sălile de teatru doar actori?

Erica Oprea