Cu umor despre seriozitate

Cred că de multe ori mă iau prea în serios, ceea ce se întâmplă și în cazul articolelor pe
care le scriu pentru Cultura de Sâmbătă. Ca de obicei, caut un subiect profund, pe care să îl
tratez, bineînțeles, cu seriozitate, doar sunt o studentă seriosă a celei mai prestigioase instituții
de formare în artele vizuale din țară. Cu o atitudine preocupată, așa cum îi stă bine persoanei
prezentate mai sus, mă așez în fața laptop-ului, cu intenția să produc un text ale cărui idei să
transforme lăuntric indivizii și societatea.

Încep să tastez. Deodată observ, în ciuda baletului meu frenetic pe tastatură, că literele
încetează să apară pe ecran. Curând, cursorul se alătură lor în călătoria spre ținutul invizibil și
nepalpabil al lui 0 și 1, în ceea ce eu calific a fi un boicot al unui demers cultural cât se poate
de... serios. Îmi spun: “Ce mă fac? Trebuie să scriu și să trimit articolul.” Se pare, însă, că
tovarășul meu nu dorește să coopereze, în ciuda insistențelor mele.

Așa că mă înarmez, ca în vremurile bune, cu o coală de hârtie și un creion și încep. Încep

să mă uit la pagina albă și o privesc cu circumspecție, ca atunci când vreau să creez o imagine
nouă, care să revoluționeze istoria artelor. Hai s-o las ceva mai moale, era mai amuzant când
desenam fără să-mi propun nimic extraordinar, doar de dragul actului în sine.

Da, cred că ar trebui să iau lucrurile mai puțin în serios, bietul Serios s-a cam săturat să
car tot felul de obiecte, oameni și situații în el, în plus simte din ce în ce mai mult că nu se mai
integrează în societate. I-a trecut prin minte să se reprofileze și să încerce să-și schimbe și
identitatea, ținând cont că este cam pierdut în zilele noastre. Ce să facă seriosul în preajma
domnișorilor al căror obiectiv turistic preferat este salonul de înfrumusețare? Mă întreb de ce
ar merge să viziteze un muzeu sau o galerie când pot învăța despre estetică cu ajutorul benzilor
de epilat? Vremurile s-au schimbat și dacă nu doar fetele sunt cele care se epilează, nici Kant nu
mai este cel care vorbește despre plăcerea estetică, ci Kent, consumat unde-ți permite legea.

Oamenii din ziua de azi își raportează existența la filosofia lui Hegel, trăind în sine și
pentru sine. Sinele este un lucru esențial atunci când ideea de alteritate se rezumă la termenul
„dujman”. Îl cunoașteți din versurile unor “balade sentimentale”, cântate de artiști ale căror
nume au rezonanțe culinare. Și nu mă refer la parizer... Și pentru ca maneaua a ajuns sa aibă o
așa mare valoare, ne-am trezit cu ea ca obiect de studiu la Conservator, de vreme ce este
percepută ca o emblemă a modernității. Și cum românul vrea să fie în rând cu moda, iar muzica
tradițională i-a devenit desuetă, s-a alăturat acestui gen care reflectă evoluția spirituală pe
plaiuri mioritice, demonstrând tuturor, când statutul social, când lamentarea în fața furtunilor
vieții, totul bine condimentat cu mișcări ce sugerează ritualuri ale ferilității.
 “I’m a Barbie girl, in a Barbie world, life in plastic, it’s fantastic!” erau versurile unui
cântec renumit în perioada în care mă jucam cu păpuși. E natural ca păpușile să fie
confecționate din plastic, însă putem vedea că aceeași naturalețe s-a transferat multor
domnișoare din zilele noastre, mai mult sau mai puțin tinere, care, în goana după “fantastic”, și-
au făurit identități de zâne, devenind personaje în situații demne de Caragiale. Le întâlnim
pretutindeni: TV, politică, internet, toate având o strategie comună, și anume că se folosesc
de… poziții pentru a atinge poziții. Sunt adevărate exemple în ceea ce privește generozitatea
(orientată către ele însele) sau obținearea de sponsorizări pentru cauze nobile, asigurând
pâinea cea de toate zilele a marilor branduri. Ce contează că prețul unei poșete este mai mare
decât întreținerea unui student? Tot ce contează este să fie “în tendințe”. Și tendința generală
este una de simplificare a vieții, de parcă ne-am întoarce la nevoile primare ale speciei,
folosindu-ne, ca o ironie, tocmai de mijloacele unei evoluții tehnice de sute de ani. Cu cât avem
mai la îndemână un lucru, cu atât mai mult ajungem să-l folosim în scopuri superficiale. Să ne
gândim doar ce eforturi intelectuale s-au consumat pentru ca noi să putem să ne facem selfie-
uri.

Acum îmi dau seama că multe din situațiile din viața noastră le-am putea trata cu ironie
și umor, dar problemele din spatele lor ar trebui tratate cu seriozitate.

Erica Oprea