MARIUS DANIEL MAREŞ

(coordonator)

VALERICA MAREŞ

INFORMATICA

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE

Bucureşti, 2018

2
 Cuprins

Cuprins ___________________________________________ 3
Cuvânt introductiv __________________________________ 7
1. Prelucrarea automată a datelor, generarea şi utilizarea
resurselor informaționale. Managementul informaţiei _____ 9
1.1. Prezentarea și analiza noţiunilor fundamentale: informaţie,
cunoştinţă, dată _______________________________________ 9
1.2. Procesul de generare şi de utilizare a resurselor
informaționale. Managementul informaţiei ________________ 15
1.2.1. Managementul strategic proces care conduce la performanţe
organizaţionale superioare pe termen lung şi deservirea acestuia prin
tehnica electronică de calcul _________________________________ 15
1.2.2. Managementul documentelor prin platforme colaborative -
solutie care urmărește crearea unui avantaj competitiv al organizaţiei.
Tipologia sistemelor informatice ______________________________ 19
1.3. Definirea şi fundamentarea noţiunilor de sistem
informaţional, sistem informatic _________________________ 30
1.4. Funcţiile generale ale unui sistem informatic de birou ____ 34
1.5. Reprezentarea internă a datelor ______________________ 36
1.6. Întrebări şi teste de autoevaluare _____________________ 41
2. Arhitectura sistemelor electronice de calcul ___________ 43
2.1. Dezvoltării tehnologice a mijloacelor de prelucrare automată
____________________________________________________ 43
2.2. Arhitectura generală a sistemului electronic de calcul. ____ 49
2.3. Principale componente hardware ale Personal Computer__ 53
2.3.1. Considerații privind placa de bază, microprocesorul şi memoria
internă___________________________________________________ 54

3
 2.3.2. Componente structurale interfață, magistrală ______________ 66
2.3.3. Dipozitive clasice de intrare, ieșire _______________________ 69
2.3.4. Dispozitive periferice specializate pentru preluarea și realizarea
schimbului de date _________________________________________ 77
2.3.5. Medii magnetice de stocare și dispozitive bazate pe circuite de
tip flash __________________________________________________ 85
2.3.6. Medii optice de stocare a datelor ________________________ 94
2.4. Întrebări şi teste de autoevaluare _____________________ 99
3.OS - Componenta software a unui PC________________ 101
3.1. Funcţiile şi structura de bază ale unui sistem de operare _ 105
3.2. Sistemul de operare Windows_______________________ 108
3.2.2. Structura ferestrelor WINDOWS ________________________ 120
3.2.3. Componentele interfeţei grafice Windows 10 _____________ 123
3.2.4. Managementul componentelor sistemului de operare şi controlul
accesului utilizatorului _____________________________________ 128
3.2.5. Gestionarul de unităţi periferice (This Pc) _________________ 138
3.2.6. Asistentul digital personal Cortana ______________________ 148
3.2.7 Blocnotesul digital OneNote ___________________________ 151
3.3. Întrebări şi teste de autoevaluare ____________________ 152
4. Internetul Tuturor Lucrurilor. Rețele de calculatoare - Piața
Unică Digitală ____________________________________ 154
4.1.Utilizarea tehnologiei 5G și conectarea la Internetul Tuturor
Lucrurilor. Piața Unică Digitală începând cu 2020 ___________ 155
4.2. Clasificarea şi topologia reţelelor ____________________ 162
4.3. Arhitectura unei reţele de sisteme electronice de calcul __ 165
4.3.1. Modelul OSI (Open Systems Interconection) ______________ 165
4.3.2. Modelul TCP/IP ______________________________________ 165
4.4. Transferul de date, voce şi imagini bazat pe transmisia prin
sateliţi _____________________________________________ 166
4.5. Modelul Client/Server _____________________________ 167

4
 4.6. Internet. Intranet, Extranet. Navigarea, localizarea
informaţiilor şi principalele servicii oferite de reţea _________ 168
4.7. Introducere în limbajul HTML _______________________ 173
4.8. Stocarea, partajarea activelor digitale utilizând furnizorii de
servicii de cloud ______________________________________ 176
4.9. Întrebări şi teste de autoevaluare ____________________ 179
5. Procesarea de texte şi imagini _____________________ 182
5.1. Procese informaţionale ____________________________ 182
5.2. Procesor de texte Microsoft Word. Prezentare generală. _ 186
5.2.1. Crearea, salvarea şi restaurarea unui document ___________ 191
5.2.2. Formatarea caracterelor şi a paragrafelor ________________ 194
5.2.3. Editarea unui document pe coloane, realizarea graficelor prin
aplicaţia Chart, inserarea antetului/subsolului de pagina __________ 198
5.2.4. Verificarea unui document, gramaticală, utilizarea dicţionarului
de sinonime aplicate unui document _________________________ 202
5.3. Întrebări şi teste de autoevaluare ____________________ 205
6. Activitatea foi de calcul, serii de date şi realizarea
prezentărilor multimedia ___________________________ 207
6.1. Structura foii de calcul Excel ________________________ 207
6.2. Introducerea şi editarea datelor, textelor, formulelor ____ 208
6.3. Lucrul cu serii de date _____________________________ 212
6.4. Funcţii predefinite ale procesorului de tabele Excel ______ 213
6.4.1. Funcţii matematice şi trigonometrice ____________________ 214
6.4.2. Funcţii statistice _____________________________________ 215
6.4.3. Funcţii de informare __________________________________ 216
6.4.4. Funcţii logice ________________________________________ 216
6.4.5. Funcţii de tip dată calendaristică şi oră ___________________ 218
6.4.6. Funcţiile text sau şir de caractere _______________________ 220
6.4.7. Funcţii financiare ____________________________________ 222
6.4.8. Fuzionarea documentelor Office ________________________ 224

5
 6.5. Reprezentări grafice ale seriilor de date din foaia de calcul
Excel _______________________________________________ 227
6.5.1. Organizarea datelor într-un grafic _______________________ 227
6.5.2. Principalele tipuri de grafice disponibile în Excel ___________ 230
6.6. Instrumente de previziune aplicate seriilor de date Excel ___ 234
6.6.1. Funcţii statistice predefinite ___________________________ 235
6.6.2. Procedură rapidă de autoumplere a celulelor cu rezultatele
prognozei _______________________________________________ 237
6.6.3. Grafice de tendinţă __________________________________ 238
6.7. Obţinerea unei serii de slide-uri prin folosirea instrumentelor
de lucru multimedia __________________________________ 238
6.7.1. Realizarea automată a unei prezentări prin folosirea asistentului
_______________________________________________________ 240
6.7.2. PowerPoint Folosirea instrumentelor de lucru specifice_ 242
6.7.3. Modalităţi de sporire a atractivităţii prezentării _______ 246
6.7.4. Execuţia unei prezentări şi portarea acesteia _________ 251
6.8. Întrebări şi teste de autoevaluare ____________________ 251

6
 Cuvânt introductiv

Prezentul curs se adresează în primul rând studenţilor din anul I,

curs de zi şi frecvenţă redusă, ai facultăţilor cu profil economic, dar şi
tuturor celor interesaţi de utilizarea aplicaţiilor cu specific informatic şi a
diverselor facilităţi oferite de calculatorul electronic ţinând seama de
noţiunea de „informaţie globalizată”. Managementul documentelor
poate fi realizat cu ajutorul aplicaţiilor software generale sau
personalizate care acoperă toate aspectele legate de activitatea de
management a documentelor dintr-o societate comercială şi nu numai,
pornind de la organizarea companiei şi ajungând până la arhivarea
informaţiilor detaliate despre activitatea companiei.
Principalele avantajele oferite de aplicarea unui management al
documentelor automatizat este că permite controlul şi organizarea
documentelor organizaţiei, într-un mod sigur si eficient, stocarea in medii
alternative - stocare în cloud, flexibilitate în operarea structurii
organizatiei, reducea supraalocării, a greselilor umane şi îmbunătăţirea
eficienţei muncii, creşterea confidentialitatii informaţiilor prin alocăril de
roluri diferite fiecărui tip de utilizator. Platformele colaborative
personalizate adoptă soluţia optimă de management al documentelor
pliată pe nevoile companiei, care oferă conversia arhivei fizice în arhivă
electronică, centralizarea, structurarea documentelor gestionate în
cadrul organizaţiei, versionarea documentelor, urmarirea ciclului de
viata al acestora, scopul principal fiind eficientizarea activităţii
angajaţilor.
Lucrarea prezintă sistemul informaţional şi sistemul informatic,
precum şi multiplele legături existente între disciplina informatică şi
domeniile cu caracter economic, prezentarea fiind corelată cu evoluţia
tehnologică explicând principalele tipuri de sisteme electronice de calcul.
Componenta hardware sunt expusă structurat, astfel încât
utilizatorul va putea identifica cu precizie fiecare componentă şi
dispozitiv periferic.

7
 Se prezintă structura generală a unui sistem de operare, funcţiile
acestuia, detaliindu-se elementele constructive şi funcţionale ale
sistemului de operare Windows 10 abordându-se câteva posibilităţi de
interconectare a calculatoarelor în reţele.
Se prezintă, în detaliu, cel mai utilizat produs program ca editor şi
procesor de texte, şi anume, Word 2016, facilităţile oferite, precum şi un
set complet de exemple concludente pentru fiecare funcţie a acestuia.
Ultima parte a lucrării este destinată produsului Excel 2016 care
permite, simultan, lucrul cu mai multe pachete de foi de calcul, util pentru
realizarea lucrărilor de gestiune contabilă, şi nu numai. Acest produs este
prezentat pe larg, împreună cu un set complet de exemple strict necesare
edificării şi obişnuirii cititorului cu modelele economice, care pot fi
transpuse şi rezolvate cu ajutorul Excel.
Ultimul capitol trece în revistă principalele aspecte practice care
trebuie avute în vedere de utilizatorul unui PC atunci când doreşte a
realiza, cu forţe proprii, prezentări animate ale unei anumite lucrări.
Pentru aceasta se detaliază utilizarea programului PowerPoint .
Folosirea serviciilor de stocare cloud oferă accesul permanent la
cele mai importante active digitale, indiferent dacă acestea sunt documente
Word, Excel sau fotografii. Cloud-ul oferă cele mai bune soluții de stocare
ale fișierelor, acestea fiind mereu la îndemână.
La finele fiecărui capitol sunt introduse teste de autoevaluare,
pe baza cărora cititorul poate verifica nivelul de cunoştinţe acumulat.
Prezentul manual valorifică experienţa ştiinţifică şi didactică a
colectivului de autori, un accent deosebit fiind pus pe partea
aplicativă, înfăţişată, în cele mai multe cazuri, prin reprezentări
grafice sugestive, care urmăresc reliefarea aspectelor strict necesare
unui utilizator.

Autorii

8
 1. Prelucrarea automată a datelor, generarea şi utilizarea
resurselor informaționale. Managementul informaţiei
Obiective:
Perceperea corectă a noţiunilor – dată, informaţie, decizie.
Managementul informaţiei.
Sistem informaţional, sistem informatic.
Managementul strategic şi deservirea acestuia prin instrumente
informatice

Cuvinte cheie
dată sistem sistem platformă managementul
informatic informaţional colaborativă documentelor
informaţie BIT managementul ciclul de cod EBCDIC
informaţiei viaţă al
documentelor

Pentru cunoaşterea şi gestionarea eficientă a unei unităţi economice

este necesară parcurgerea mai multor etape: delimitate precis a
obiectivelor; identificarea evenimentelor şi faptelor care generează date;
stabilirea purtătorilor materiali de informaţie; stabilirea metodelor şi
instrumentelor prin care se culeg, se înregistrează şi se prelucrează datele,
precum şi a modalităţilor de transfer al acestora către destinatar.

1.1. Prezentarea și analiza noţiunilor fundamentale: informaţie,

cunoştinţă, dată
Ca atribut fundamental al materiei, alături de masă, câmp şi
substanţă, informaţia este prezentă atât în materia vie, cât şi în cea nevie.
Utilizând simboluri asociate cu realitatea, informaţia este folosită în
caracterizarea ordinii şi a organizării specifice, în studiul procesului de
reflectare, căpătând semnificaţii proprii fiecărui domeniu al cunoaşterii.
Termenul de informaţie a fost introdus iniţial în domeniul tehnic, pentru a
defini eventuala incertitudine înlăturată prin realizarea unui eveniment

9
dintr-un set de evenimente posibile. În timp, a dobândit diferite
semnificaţii în funcţie de contextul concret în care a fost utilizat.
În general, informaţia rezultată în procesul cunoaşterii este
privită ca o cunoştinţă, o reflectare a realităţii obiective în conştiinţa
umană.
Informaţia este caracterizată în mare măsură prin gradul de
subiectivitate-obiectivitate, care se referă la dependenţa acesteia de
utilizator, de intervalul de timp asupra căruia face referinţă, dar şi de
aspectele calitative şi cantitative; un exemplu în acest sens este „informaţia
contabilă”. Informaţiei trebuie să i se asocieze o valoare de utilitate,
respectiv, speranţa de economie, calculată prin diferenţa realizată între
efectele unei decizii promovate, cu şi fără elementul „cunoaştere” a
informaţiei respective. Valoarea de utilitate a unei informaţii este strict
dependentă de aspectul fizic, dar şi de aspectul uzurii morale, aspect
ce devine prioritar într-un mediul caracterizat de un permanent
dinamism. Informaţia este supusă unui risc ridicat de degradare, indus
de acţiunile de producere şi de difuzare, acţiuni rezultate din interacţio-
narea multiplă şi complexă cu suma informaţiilor dintr-un mediu. Riscul de
degradare a informaţiei este influenţat de executarea procesului de
prelucrare într-un anumit context spaţial şi temporal, de suma utilizatorilor,
precum şi de atitudinea acestora faţă de un atare proces.
În teoria statistică a comunicaţiei, informaţia exprimă
incertitudinea înlăturată la apariţia unui şir de simboluri, definind o
stare, din mai multe posibile.
Informaţia reprezintă un mesaj, un semnal care reflectă starea
unui sistem sau a mediului în care aceasta funcţionează şi care
aduce receptorului său un spor de cunoaştere.
Data reprezintă o însuşire de caractere numerice sau
alfanumerice, ce au o anumită semnificaţie. Datele sunt reprezentate
prin şiruri de caractere, simboluri, cifre, cuvinte, fiind supuse
procesului de prelucrare şi duc la obţinerea informaţiilor ce reprezintă
semnale, ştiri despre evenimentele sau procesele economice care au
loc în cadrul unei unităţi economice. În cazul unităţilor economice,
existenţa unui volum foarte mare de informaţie a condus la diverse
clasificări. După situarea în timp, informaţiile pot fi: active, pasive şi
previzionare.
Informaţiile active sau operative sunt informaţiile care reflectă
activitatea curentă, în mod operativ, adică la locul şi momentul
producerii unui efect sau proces economic. Acestea sunt utilizate de
10
către conducerea unui agent economic în influenţarea imediată a
activităţii unităţii respective.
Informaţiile pasive reprezintă informaţiile care reflectă o activi-
tate trecută a unei unităţi economice şi sunt utilizate de către organele
de conducere pentru a influenţa perioada viitoare.
Informaţiile previzionare privesc perioada viitoare şi se obţin
pornind de la analiza informaţiilor istorice sau pasive.
Pentru a fi eficientă, informaţia trebuie să fie fundamentată
ştiinţific, să fi oportună, să fie captată la timp şi de cine trebuie,
fiind clară şi nu contradictorie. În acest sens, H. A. Simon, laureat al
Premiului Nobel, prezintă cele trei aspecte ale procesului decizional:
inteligenţa, modelarea şi alegerea, faze în care informaţia deţine rolul
primordial. În faza „inteligenţă” se remarcă conştientizarea influenţei
informaţiei asupra obiectivelor urmărite de agentul economic, proces
modelat în funcţie de ierarhia firmei respective, rezultând impactul
major al informaţiei de calitate aflate la locul şi la timpul potrivit.
Modelarea reprezintă zbaterea permanentă spre înţelegerea
fenomenelor şi tendinţa de creare şi de explicare a unui model valabil.
Alegerea constă în selectarea soluţiei optime aplicabile prin suma
cunoştinţelor dobândite în urma procesului de modelare, materializate
într-o mulţime de modele şi criterii de aplicabilitate. În practica naţională,
domină situaţia în care informaţiile necesare adoptării deciziilor sunt
culese doar la momentul apariţiei problemei, inducând un caracter
inexact, incomplet şi tardiv, din surse ocazionale, având un impact
negativ major asupra modului de funcţionare a agentului economic.
Un alt criteriu de clasificare a informaţiilor constă în
delimitarea acestora după forma de exprimare. În conformitate cu
acest criteriu, informaţiile se prezintă sub formă de informaţii
analogice, informaţii cantitative şi informaţii calitative. Informaţiile
analogice, ca relaţii între diversele date de intrare, se obţin, în special,
în procesul de producţie. Informaţiile cantitative reflectă cantitativ
activitatea economică desfăşurată de unitatea economică iar
informaţiile calitative reflectă calitatea activităţii economice.
După conţinut, informaţiile sunt: elementare, complexe şi sintetice.
Informaţiile elementare reflectă un singur moment din activitatea
întreprinderii şi se obţin prin prelucrarea datelor ca urmare a
producerii unui fenomen sau proces economic. Informaţiile complexe
se obţin prin prelucrări succesive de informaţii elementare. Ele au
rolul de a centraliza întreaga activitate desfăşurată de o unitate
11
economică într-o anumită perioadă. Informaţiile sintetice se obţin în
munca de analiză şi ca urmare a prelucrării informaţiilor complexe şi
elementare. Acestea au rolul de a caracteriza activitatea economică a
unei unităţi pe o perioadă mai mare de timp şi de a evidenţia cauzele şi
factorii care au influenţat-o.
Informaţia poate fi definită sub trei aspecte: semantic, sintactic
şi pragmatic. Aspectul semantic al informaţiei se referă la
semnificaţia pe care o are aceasta pentru elementul care recepţionează
informaţia; sintactica defineşte măsura în care semnele ce compun
informaţia înlătură un element de incertitudine, de determinare a
fenomenului, iar utilitatea practică a informaţiei pentru receptor
defineşte aspectul pragmatic al acesteia.
Având în vedere forma concretă pe care o poate lua informaţia în
momentul stocării pe un suport tehnic, aceasta se poate afla sub formă
analogică şi digitală.
Forma analogică a informaţiei presupune reprezentarea
fenomenelor fizice, imagini fixe, sunete şi imagini în mişcare, aşa cum sunt
ele percepute de dispozitivele tehnice de înregistrare, fără a fi necesară o
conversie sau codificare a acestora, înainte de transmitere sau memorare pe
suporturile tehnice de date.
Forma digitală se obţine pornind de la fenomenul real sau de la
forma analogică a acestuia, în ambele cazuri având loc o codificare
numerică, o evaluare cantitativă, o cuantificare a fenomenului care face
obiectul reprezentării. Pe suportul tehnic, informaţia se prezintă ca o
succesiune de valori binare (0 şi 1), ordonate după un sistem de reguli
(cod). Informaţia introdusă în sistemele de calcul, prin folosirea tastaturii
sau a altor dispozitive de introducere manuală sau umană (masă de desen,
voce), se transmite şi se memorează direct în momentul perceperii acesteia,
fără o conversie prealabilă a ei. Pentru procesarea informaţiei analogice este
necesară conversia ei în formă digitală, cu ajutorul unor dispozitive
specializate de conversie din analogic şi digital, acestea putând fi folosite
independent sau introduse în configuraţia unui sistem informatic de birou.
Din punct de vedere al conţinutului informaţiei, se pot
identifica următoarele clase:
 Sub formă de date numerice, alfabetice sau alfanumerice;
 Sub formă de texte, care sunt organizate în documente, pagini de
texte, paragrafe, fraze şi cuvinte;
12
  Sub formă de documente grafice (imagini fixe), care sunt percepute
prin afişarea pe monitorul calculatorului, prin scrierea lor la
imprimantă sau la dispozitivul de realizat desene (plotter);
 Sub formă de secvenţe audio generate de vocea umană, fenomene
din realitate sau sintetizatoare electronice, de voce şi acustice;
 Sub formă de secvenţe video de natură animată sau film, percepute
de dispozitive specializate de tipul camerei de luat vederi sau generate
de programe de grafică bi sau tridimensională.
Din punct de vedere al suportului informaţiei, distingem o
gamă largă de suporturi fizice, cum ar fi:
1. Informaţia aflată pe suporturi tehnice, clasificate, la rândul lor, în:
 Suporturi magnetice, ca, de exemplu, caseta magnetică, discul
magnetic, banda magnetică, discul flexibil etc.;
 Suporturi cu lectură optică a informaţiei, cum sunt discurile optice
de mare capacitate a căror informaţie digitalizată este citită optic cu
dispozitive laser.
Informaţia memorată pe suporturile tehnice este înregistrată şi
poate fi citită numai cu ajutorul unor dispozitive tehnice de citire/scriere.
2. Informaţia aflată pe suporturi grafice, care pot fi:
 suporturi opace, cum sunt documentele clasice, documente obţinute
la imprimantă sau realizate cu ajutorul mesei de desen de tip plotter;
 suporturi transparente realizate din peliculă fotografică, peliculă
film, microfilm, celită. Acest tip de suport este destinat lecturii numai
după operaţia de mărire a imaginii înregistrate.
În funcţie de gradul de prelucrare, informaţiile se împart în:
1. primare (de bază) – sunt acele informaţii care anterior nu au suferit
un proces de prelucrare informaţională, având un pronunţat caracter
informativ. Acest gen de informaţii sunt cele mai răspândite la nivelul
executanţilor.
2. intermediare – sunt acele informaţii care se află în diferite faze de
prelucrare informaţională, fiind răspândite la nivelul personalului
funcţional şi al şefilor de compartimente.
3. finale – sunt acele informaţii care au parcurs întregul şir de pre-lucrări
informaţionale prevăzute, având un caracter sintetic, complex şi decizional.
Acest tip de informaţii se adresează, de regulă, managerilor.

13
 Decizia are un rol major asupra informaţiei, urmărind armoni-
zarea obiectivelor cu resursele pentru a rezulta o eficienţă maximă.
Calitatea deciziei depinde de precizia în interpretarea elementelor
informaţionale, de nivelul de pregătire al decidenţilor şi de utilizarea
unor metode moderne de prelucrare.
Deşi extrem de variate din punctul de vedere al surselor care le
creează, al conţinutului şi al modului în care ele sunt comunicate şi
recepţionate, există o unitate de măsură, obiectiv determinată, cu aju-
torul căreia se măsoară şi se compară informaţiile. Această unitate de
măsură se numeşte BIT (BInary digiT), datorită faptului că precizarea
uneia din cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar, presupuse egal probabile,
constituie o informaţie unitate.
Informaţia economică aduce cunoştinţe cu privire la resursele
economice şi la producţia, repartiţia, schimbul şi consumul de rezul-
tate. Planificarea, organizarea şi controlul asupra activităţii economice
şi sociale se realizează în funcţie de aceste informaţii, obţinute sub
forma lor activă, pasivă sau previzionară.
Informaţia contabilă, parte a informaţiei economice, vehiculează
cunoştinţe de reflectare şi control privitoare la situaţia patrimoniului,
entitate economică şi juridică de gestiune a valorilor materiale şi
băneşti.
În funcţie de forma de reprezentare, informaţia contabilă poate
fi cantitativă, reflectând starea în care se află elementele patrimoniale
sau valorile definite prin raportări, şi calitativă, indicând felul şi
natura elementului patrimonial la care se referă informaţia. În mod
concret, informaţia contabilă se identifică cu datele financiar-contabile
furnizate de documentele contabile şi cu indicatorii economico-
financiari privind resursele şi rezultatele obţinute.
Potrivit concepţiei economice care consideră patrimoniul ca
totalitate a bunurilor economice şi a rezultatelor folosirii acestora,
informaţia de natură economică se referă la costurile de fabricaţie a
bunurilor, de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor,
nivelul de rentabilitate realizat în urma vânzării lor pe piaţă, modul
cum evoluează situaţia datoriilor, a creanţelor şi a costurilor de
producţie. Împrejurările economice complexe, dialogul permanent cu
mulţimea consumatorilor de informaţie contabilă care refuză
uniformizarea imaginii contabile şi modelele tradiţionale, ce continuă
să producă imagini contabile destinate să satisfacă nevoi care sunt
cunoscute apriori, au condus la construirea unor modele contabile noi,
14
la o schimbare a misiunii sistemelor contabile. Se urmăreşte obţinerea
şi cercetarea unităţilor elementare de informaţie, mai bogate în
informaţie decât orice sinteze. Procesul de agregare folosit pentru
producerea de imagini standard, în spiritul teoriei valorii, antrenează o
pierdere de informaţie. Documentele contabile anuale ar trebui să
pună în evidenţă orice fapt ce ar avea influenţă asupra patrimoniului şi
situaţiei financiare. Nu este vorba de o creştere a volumului de
informaţie furnizat, ci de calitatea informaţiei. Nevoile nu pot fi
previzibile, deci orice tentativă de a construi un sistem informatic unic
va fi generatoare de conflicte pentru agenţii economici.

1.2. Procesul de generare şi de utilizare a resurselor

informaționale. Managementul informaţiei
Conceptul de management al informaţiei se bazează pe unanima
acceptare a faptului că resursele informaţionale constituie un activ al
firmei, rezultând că pot şi trebuie să fie gestionate. Datorită faptului că
informaţia reprezintă o resursă rară şi scumpă, aceasta trebuie să fie
evidenţiată, apreciată şi valorizată. Sub aspectul specific al utilizării
multiple, procesul de generare şi de utilizare trebuie să fie plasat în
directă subordonare faţă de nivelul de conducere, alcătuindu-se şi
actualizându-se, printr-o strategie specifică, un repertoar al informaţii-
lor disponibile.
Managementul informaţiei presupune desfăşurarea unor
activităţi specifice: conceperea şi actualizarea proiectelor strategice
în domeniul informaţional, aplicarea unor soluţii de restructurare
coerente, definirea şi respectarea unor standarde de culegere,
transmitere, prelucrare şi stocare a datelor, asistarea la nivel înalt a
utilizatorilor finali.
Această activitate va trebui să devină o prioritate a agenţilor
economici, managerul devenind un catalizator al informaţiei,
implicându-se efectiv în integrarea, administrarea şi actualizarea
informaţiei pertinente, din miile de date disponibile.

1.2.1. Managementul strategic proces care conduce la performanţe

organizaţionale superioare pe termen lung şi deservirea acestuia prin
tehnica electronică de calcul

15
 Relaţiile economice, sociale, politice, legislative şi etice ale
mediului unei firme determină influenţa pe care societatea omenească
o are asupra evoluţiei firmei.
Echipa managerială responsabilă de destinele unei firme are ca
sarcină prioritară corelarea deciziilor strategice cu condiţiile mediului
extern, asigurând realizarea unor strategii care să permită îmbunătăţirea
imaginii companiei, concomitent cu creşterea performanţelor.
Unul dintre factorii care deţin cea mai puternică influenţă în
procesul de stabilire a strategiei este cultura firmei. Prin cultura firmei se
înţelege ansamblul valorilor promovate, a tradiţiilor, a simbolurilor,
modelelor de atitudine şi a comportamentului, specifice politicilor adoptate,
dar şi a modului de efectuare a sarcinilor. Calităţile distinctive ale unei
firme, în raport cu celelalte societăţi, sunt: gradul de identificare a
membrilor firmei cu aceasta; importanţa acordată factorului uman şi
coeziunea colectivelor; măsura în care este promovat lucrul în echipă;
atenuarea şi minimizarea apariţiei conflictelor în cadrul societăţii; definirea
corectă şi concretă a criteriilor de recompensare pentru munca prestată.
Rolul strategiei în definirea direcţiei de acţiune a firmei se divide
pe două planuri: al strategului şi al planului strategic. Rolul strategului se
poate compara cu cel al unui navigator, iar planul strategic poate fi
comparat cu harta aflată la baza stabilirii direcţiei de urmat, cuantificând
gradul în care societatea respectivă progresează. Direcţionarea (nu este
totul),ea este însă, cu siguranţă, crucială, deoarece, odată stabilită direcţia,
managerul poate adopta decizii consecvente cu strategia. După fixarea
direcţiei, personalul firmei, având cunoscută calea pe care trebuie să o
urmeze, poate să-şi concentreze eforturile în mod corespunzător.
Concentrarea eforturilor reprezintă un al doilea scop al
strategiei, valabilă fiind pentru milioane de decizii, adoptate zilnic de
membrii aflaţi pe diferite paliere ale organizaţiei, referitoare la sarcini şi
obiective de lucru.
Asigurarea consecvenţei membrilor organizaţiei reprezintă al
treilea scop al unei strategii, permiţând concentrarea şi aplicarea pe termen
lung a deciziilor strategice care determină modul de alocare a timpului,
efortului şi a entuziasmului personalului. Alături de consecvenţă trebuie
asigurată şi flexibilitatea direcţiei de orientare a resurselor firmei, toate
acestea reprezentând cheia prosperităţii pe termen lung.

16
 Strategia trebuie să stabilească direcţia şi să concentreze eforturile
şi acţiunile, asigurând, în acelaşi timp, flexibilitatea organizaţională.
Managementul strategic reprezintă procesul prin care managerii
stabilesc direcţia pe termen lung a firmei, fixează obiectivele de
performanţă specifice, elaborează strategiile necesare atingerii acestor
obiective şi urmăresc executarea planului de acţiune ales. Managementul
strategic solicită calităţi antreprenoriale superioare, dar şi implementarea şi
execuţia consecventă şi completă a strategiei, care să conducă la
performanţe organizaţionale superioare pe termen lung. Un plan strategic
bun, dacă nu este executat în mod corespunzător, are un rezultat
caracterizat prin slabe performanţe. Un plan necorespunzător, executat
ireproşabil, rareori conduce la rezultate bune. Situaţia optimă este aceea în
care o strategie elevată este urmată de o implementare şi de o execuţie
ireproşabile.
Implementarea şi execuţia strategiei reprezintă punerea sa în
aplicare şi determinarea tuturor persoanelor implicate în realizarea sa.
Execuţia fiecărei părţi din planul strategic care revine unui salariat,
reprezintă, în esenţă, o sarcină administrativă. Pentru manager, aceasta
înseamnă: elaborarea unor programe şi bugete care să sprijine execuţia
strategiei; corelarea motivaţiilor şi a recompenselor cu gradul de îndeplinire
a rezultatelor urmărite; dezvoltarea unui sistem informaţional care să
permită urmărirea şi controlul proceselor necesare implementării strategiei;
întărirea parteneriatului intern necesar coordonării acţiunilor de
implementare a strategiei şi perfecţionarea continuă a modului de execuţie
al acesteia.
Modelul procesului de management strategic se impune a fi
realizat pentru evaluarea situaţiei de fapt şi adoptarea unei decizii în
vederea continuării acţiunilor începute sau ajustării acestora, deoarece toate
deciziile strategice sunt susceptibile de o modificare în viitor. Variaţia
performanţelor financiare ale organizaţiei, precum şi schimbările survenite
constituie principalele elemente care impun luarea unor decizii de ajustare a
strategiei.
O altă problemă abordată de manager este reprezentată de analiza
strategică ce are în vedere evaluarea resurselor interne ale firmei, analizarea
caracteristicilor mediului extern şi stabilirea oportunităţilor care trebuie
exploatate.

17
 Prin intermediul instrumentelor de asistare a deciziei oferite de
birotică, managerul poate decide, în timp real, ce soluţie va adopta, ce
rezultate se pot obţine şi cu ce eforturi.
Strategia defineşte obiectivele de dezvoltare, de menţinere sau
chiar de reducere a dimensiunii organizaţiei. Indiferent de orientarea
strategiei, adoptarea oricărei decizii impune realizarea în prealabil a unei
analize minuţioase a mediului extern societăţii.
Analiza strategică este desfăşurată în următoarele etape:
determinarea viziunii firmei; analiza mediului extern; studierea şi
analizarea mediului concurenţial; analiza internă a societăţii şi
fundamentarea strategiei organizaţiei.
Viziunea firmei se realizează pe termen lung şi foarte lung,
conceptualizând imaginea a ceea ce doresc managerii să devină organizaţia.
Mediul extern este infinit şi de aceea managerul va analiza doar
informaţiile clare, cheie, evenimentele previzibile, precum şi condiţiile care
prezintă un interes deosebit asupra activităţii. În această etapă, birotica, prin
instrumentele sale specifice, permite realizarea memorării-regăsirii
informaţiilor înmagazinate anterior. O analiză obiectivă va reliefa nu numai
aspectele pentru organizaţie, ci şi pe cele care nu prezintă avantaje pentru
aceasta.
Studiul mediului concurenţial demarează prin stabilirea firmelor
concurente, incluzând organizaţiile care intenţionează să pătrundă pe piaţă
şi producătorii de produse substitute.
Analiza internă a organizaţiei, prin implicarea funcţiei birotice de
prelucrare şi comandă-control, permite managerului să cunoască punctele
forte, dar şi cele slabe ale firmei, elemente care influenţează puterea
competitivă a organizaţiei. Pentru analiza internă se utilizează auditul
financiar, care permite analizarea exhaustivă a aspectelor pozitive şi
negative specifice fiecărei funcţii majore.
Fundamentarea strategiei permite managerului să adopte soluţii de
dezvoltare a activităţii firmei, să o menţină la acelaşi nivel, sau să o
restrângă. În cazul în care firma acţionează pe mai multe pieţe, cu mai
multe unităţi de afaceri, managerul poate adopta soluţii pentru dezvoltarea
anumitor unităţi, segmente de piaţă, menţinerea la nivelul actual sau
lichidarea celorlalte.

18
 1.2.2. Managementul documentelor prin platforme colaborative -
solutie care urmărește crearea unui avantaj competitiv al
organizaţiei. Tipologia sistemelor informatice

În ultimii ani, sistemele informatice au înregistrat o evoluție

exponențială, în toate domeniile. Instituţiile de mici dimensiuni, sau
cele aflate în perioada de dezvoltare, cu un număr mic de salariaţi,
preferă realizarea unei baze de date comune care să ofere cât mai
multe posibilităţi şi avantaje, în timp ce, companiile medii și mari, se
orientează către aplicaţii specializate pentru managementul resurselor
umane şi a documentelor.
Era glοbalіzărіі înseamnă emergenţa ecοnοmіeі vіrtuale.
Іnternetul optimizează semnіfіcatіv efіcіenţa actіvіtăţіlοr
întreprіnderіlor prin creșterea productivității si optimizarea timpului
de munca. In consecinta, întreprіnderile investesc sume de bani
considerabile in aplicatii specializate, susţіnând astfel un rіtm rіdіcat
de creştere ecοnοmіcă.
Afacerіle pe Іnternet sunt în continuă dezvoltare şi vііtοrul
este al firmelor care vοr utіlіza în mοd curent această
modalitate/facilitate în cοmpetіţіa cu alte societăţi. Este cunoscut
faptul că mediul de afaceri online reprezіntă un іnstrument efіcace în
scopul reducerii cοsturіlοr precum şі aprοpіerii de cοnsumatοr.
Managementul documentelor realizat cu ajutorul unei
aplicaţii software personalizată acoperă toate aspectele legate de
activitatea de management a documentelor dintr-o societate
comercială şi nu numai, pornind de la organizarea companiei şi
ajungând până la arhivarea informaţiilor detaliate despre activitatea
companiei.
Printre posibilităţile şi avantajele oferite de aplicarea unui
management al documentelor automatizat enumerăm:
➢ managementul documentelor și activităților;
➢ reducea supra-alocării, reducerea greselilor umane şi
îmbunătăţirea eficienţei muncii;
➢ creşterea confidentialitatii informaţiilor prin permiterea
alocărilor de roluri diferite fiecărui tip de utilizator,
➢ flexibilitate în operarea structurii organizatiei,
➢ acces direct în sistem,
19
 ➢ generarea de rapoarte,
➢ întocmirea şi generarea dosarelor proiectelor, a actelor, a
deciziilor,
➢ evidenţa proiectelor şi a tuturor informaţiilor vehiculate într-o
companie, etc.
O aplicatie specializata pe managementul documentelor
permite controlul şi organizarea documentelor organizaţiei, într-un
mod sigur si eficient, stocarea in medii alternative -stocare în cloud.
Printre caracteristicele cele mai importante ale aplicației
software de management al documentelor, menţionăm:
➢ Uşor de utilizat şi administrat
➢ Prezintă un grad de adoptare ridicat din partea utilizatorilor
➢ Se integrează cu orice tip de aplicaţie software
➢ Gestionează multiple tipuri de fişiere (in funcție de tipul datelor
conținute)
➢ Folosește o soluție de organizare a bazelor de date
Prin implementarea în cadrul întreprinderii a acestui sistem,
se urmăreşte obţinerea următoarelor avantaje:
➢ CONTROL asupra documentelor
➢ SIGURANȚA păstrării documentelor
➢ CONFIDENȚIALITATEA documentelor
➢ PROFITABILITATE -> ROI (Return Of Investment) într-un
timp scurt:
✓ CĂŞTIGAREA de proiecte suplimentare prin
EFICIENTIZAREA muncii angajaților:
o centralizarea și structurarea informației
✓ REDUCEREA COSTURILOR aferente:
o crearii / regasirii documentelor
o copierii documentelor
o consumului de hartie tiparita
o cheltuielilor cu angajatii
✓ COSTURI SCAZUTE pentru:
o instruire utilizatori
o implementare
o intretinere
o dezvoltari ulterioare
Caracteristicile generale ale platformelor colaborative
20
 Prin utilizarea platformelor colaborative orice companie
doreşte să realizeze:
- Conversia arhivei fizice în arhivă electronică
- Centralizarea, structurarea documentelor gestionate în cadrul
organizaţiei;
- Indexare, versionare documente, urmarire ciclu de viata al
documentelor, arhivare electronica, regasire si acces rapid la
documente in orice moment
- Securitatea datelor prin controlul accesului utilizatorilor la
documente;
- Cresterea productivităţii şi reducerea costurilor
Acestea pot fi realizate în primul rând adoptând soluţia de
management al documentelor pliată pe nevoile companiei, care oferă
posibilitatea stocării documentelor într-o structura arborescentă de
directoare în funcţie de cerinţele clientului.
Platformele colaborative oferă posibilitatea stocării
documentelor de orice tip, fie acestea texte, imagini, sau orice alte
tipuri de fişiere, fiecare document va fi încadrat într-un anumit tip de
document (factura, oferta, contract, proces verbal etc), documentele
vor fi stocate structurat, organizat şi centralizat, urmând ca utilizatorii
să le regăsească şi să le acceseze în mod securizat, în funcţie de
drepturile fiecăruia.
Indexarea şi salvarea documentelor deja scanate pe
serverul de document management se poate realiza uşor, aplicaţia
permite utilizatorului introducerea indecşilor specifici fiecarui
document, fie ca este document scanat, fie ca este document creat
direct în aceasta. Indecşii reprezintă informaţii auxiliare specifice
fiecărui tip de document, stabiliţi de către utilizator.
Versionare documente: pentru fiecare document se oferă
posibilitatea stocării diferitelor versiuni ale unui document, iar fiecare
versiune poate fi accesată de către utilizatori în mod securizat.
Cliclul de viață al documentelor urmăreşte definirea
perioadei de editare, arhivare şi respectiv, optional, de ştergere
automată a documentelor, în funcţie de tipul documentelor.
Editarea documentelor: deschiderea si editarea
documentelor se face direct din aplicaţie, fiind posibile toate
operatiunile cu fişiere (deschidere cu aplicaţia asociată, copiere,
21
modificare, ştergere, redenumire, compactare etc.) în funcţie de
drepturile pe care le are utilizatorul. Aceste drepturi pot fi: citire,
scriere sau alocare de drepturi.
Căutarea documentelor permite regăsirea uşoară şi rapidă a
documentelor salvate, prin căutare atât cu ajutorul indecşilor cât şi în
conţinutul text al documentului, există posibilitatea alcătuirii şi
memorării unor criterii de căutare mai complexe bazată pe operatori
logici booleeni.
Administrarea sistemului: permite gestionarea tuturor
tipurilor de documente, indiferent de dimensiune, securizarea acestora
prin drepturi de acces.
Securitate – drepturi de acces – controlul accesului in
sistem: accesul utilizatorului autorizat în sistemul de operare asigură şi
accesul la aplicaţia de management documente. Este asigurată
protecţia datelor prin conceptul de drepturi de acces la documente /
directoare, pentru utilizatori şi grupuri de utilizatori. Fiecare utilizator
si respectiv grup de utilizatori vor avea acces doar la documentele şi
informaţiile la care le-a fost permis explicit accesul. Imposibilitatea
accesării directoarelor şi documentelor din aplicaţia de management
documente de către persoanele neautorizate, imposibilitatea
vizualizării numelor directoarelor /fişierelor de către aceste persoane.
Sistemul va jurnaliza operaţiile de creare şi indexare a documentelor,
modificarea drepturilor utilizatorilor etc. Sistemul suportă lucrul
concurent al mai multor utilizatori. Oferă mecanisme de evitare a
pierderii sau coruperii informaţiilor datorate utilizării concurente a
unui document de către mai mulţi utilizatori (inclusiv check-in/check-
out).
Arhivarea documentelor: există posibilitatea definirii
perioadelor de editare şi arhivare a documentelor (definirea ciclului de
viaţă). Există posibilitatea arhivării manuale cât şi posibilitatea
arhivării automate în funcţie de anumite criterii predefinite precum şi
stocarea fizică a acestor documente pe alte maşini decât cea pe care
rulează sistemul de document management. Sistemul permite
adaugarea ulterioară a unor module dedicate arhivării electronice a
documentelor pe medii optice (CD/DVD). Sistemul restriţionează
modificarea sau ştergerea documentelor arhivate indiferent de mediul
de stocare, asftel încât modificarea sau ştergerea documentelor
22
arhivate să nu fie permisă nici unui utilizator in afara de
administratorii aplicatiei software sau utilizatorii cu drept de
administrare.
Scalabilitate: se poate începe prin instalarea unor proiecte de
dimensiuni mici, urmând apoi să se extindă soluţia pentru mai multe
departamente şi la final, pentru întreaga organizaţie. Soluţia poate fi
completată ulterior şi de automatizarea proceselor de business
(workflow). Soluţia nu are ca limitare al numărul documentelor
gestionate (numărul documentelor stocate/gestionate depinde de
mediul de stocare, nu de soluţia software).
Scopul platformelor colaborative este să realizeze
standardizarea activităţilor/procedurilor companiei, automatizarea
circulaţiei documentelor în cadrul organizaţiei: crearea şi urmărirea
proceselor de workflow indiferent de complexitate (cunoaştem în
fiecare moment care este starea documentului, care sunt paşii
următori, care sunt timpii de răspuns alocaţi, care sunt rezoluţiile etc.)
modificarea uşoară a proceselor de business, uşurinţa în optimizarea
proceselor.
Trebuie reţinut faptul că orice sistem de management al
documentelor este reglementat şi intră sub incidenţa legislaţiei
aceptate atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional.
Standardizarea este o activitate organizată de tipizare a
activităţilor în scopul unei bune organizări regăsite în acelaşi tipar
general, asigură un mod unitar şi general de acţiune, urmăreşte
creşterea calităţii produselor pe plan naţional şi internaţional.
Standarde care reglementează activităţile de arhivare
electronică şi managementul documentelor:
➢ ISO 15489:2001 Informare si Documentare - Managementul
inregistrarilor
➢ ISO 15836:2009 inlocuieste ISO 15836:2003 Informare si
Documentare
➢ ISO 21127:2006 Informare si Documentare - Referinte
ontologice asupra schimbului de informatii apartinand
patrimoniului cultural
➢ ISO 23950:1998 Informare si Documentare - Recuperarea
informatiilor (Z39.50) — Descrierea domeniilor de aplicare si
specificatii de protocol
23
 ➢ ISO 2709:1996 Informare si Documentare - Format pentru
schimb de informatii
➢ ISO 32000 Format pentru documente portabile
➢ ISO/CD 1024 Managementul documentelor - Standardele
procesului/fluxului de lucru de afaceri si analiza asociate cu
tehnologiile EDMS
Utilizarea aplicaţiilor software de platforme colaborative ale
documentelor va avea ca rezultat realizarea unui management de înaltă
calitate, evidenţa tuturor variabilelor necesare unei bune funcţionări a
colaborării dintre angajat–angajator, în scopul reducerii timpului şi
costurilor asociate bunei funcţionări a oganizaţiei.
Sistemul va oferi un tablou de bord pentru conducere, tablou
care va reflecta de la situaţia sintetică până la aspectele de detaliu ale
gestiunii, elemente diferenţiate, în funcţie de interesul celui care
vizualizează respectivul raport. Tabloul de bord poate fi definit ca un
instrument de sinteză care permite conducerii ca, într-un interval scurt
de timp, să poată urmări desfăşurarea activităţilor esenţiale, să ia
decizii prompte şi să poată întrevedea, cu un grad sporit de exactitate,
evenimentele în perspectivă.
Rolul tabloului de bord pentru conducere este reprezentat prin
următoarele caracteristici:
 gruparea într-un loc bine definit a informaţiilor semnificative;
 prezentarea sistematizată a informaţiilor;
 existenţa informaţiilor care să redea evolutiv fenomenele;
 avertizarea evoluţiei nedorite a unor fenomene sub forma
vehiculării unor informaţii de alertă şi/sau de alarmă;
 conţinerea potenţială a unor soluţii de remediere;
 furnizarea elementelor absolut necesare luării deciziei şi exer-
citării controlului;
 indicarea unor posibile măsuri de perspectivă.
Tabloul de bord trebuie să satisfacă o sumă de cerinţe impor-
tante, dintre care pot fi menţionate: să fie echilibrat şi să conţină date
referitoare la toate funcţiunile unităţii respective, oferind, în acest fel,
o imagine completă asupra fenomenelor care se desfăşoară în unitate;
să fie obiectiv şi să uşureze elaborarea unor concluzii, localizând
fenomenele şi oferind posibilitatea de dimensionare a responsa-
bilităţilor; să prezinte datele în ordinea cronologică a proceselor; să fie
adaptabil la cerinţele utilizatorului şi la schimbări; să poată fi
24
completat în mod operativ, în aşa fel încât sistemul de informare să se
apropie de vehicularea informaţiilor în timp real; să fie accesibil
utilizatorilor şi să fie expresiv în prezentarea informaţiilor.
Tabloul de bord, pentru a reprezenta un real instrument de
lucru al managerilor, trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
funcţia de informare şi caracterizare; funcţia de sistematizare,
ordonare; funcţia de ierarhizare; funcţia de generalizare; funcţia de
integrare; funcţia de analiză şi sinteză; funcţia previzionară; funcţia de
control; funcţia de avertizare; funcţia de diagnoză; funcţia de raportare
şi funcţia de dialogare.
Funcţia de informare-caracterizare se realizează prin include-
rea informaţiilor generale privitoare la starea şi evoluţia factorilor
conjuncturali exteriori agentului economic, a principalilor parametri
de caracterizare a activităţii din domeniul studiat, precum şi a
informaţiilor specifice definitorii pentru fiecare dintre activităţile
componente, pentru funcţionarea optimă a diferitelor subsisteme a
căror reglare revine unui anumit conducător. Îndeplinirea acestei
funcţii presupune o structurare şi o cuantificare a obiectivelor, în
obiective „de activitate”, obiective „de costuri” şi obiective „de efica-
citate”. Obiectivele de activitate sunt de natură cantitativă, realizând
definirea finalităţii fiecărei acţiuni, a „producţiei” acesteia. Cuantifi-
carea în expresie valorică a consumului de resurse, consum ocazionat
de realizarea obiectivelor de activitate, reprezintă obiectivele de
costuri. Obiectivele de eficacitate sau de randament sunt destinate
aprecierii aspectelor calitative ale acţiunilor.
Funcţiile de sistematizare şi de ierarhizare sunt îndeplinite
pornindu-se de la necesitatea grupării într-un singur loc a informaţiilor
semnificative în concordanţă cu activitatea ierarhică şi funcţională a
centrelor de decizie, definite prin structura de organizare.
Funcţia de generalizare şi de integrare asigură o adaptare
continuă a unităţii la influenţa stimulilor exteriori, apăruţi în macro-
sistemul economico-social, prin centralizarea informaţiilor particulare
şi concentrarea acestora în informaţii complexe, generale, informaţii
caracterizate prin potenţialul ridicat de informare.
Funcţiile de analiză, sinteză şi de previziune se bazează pe
vectorul timp, prezent, trecut şi viitor, pe conţinutul şi structura
informaţiilor, la nivelul fiecărui centru de decizie, trebuind să reflecte,
într-o justă proporţie, informaţiile operative, informaţiile statistice şi
informaţiile de orientare.
25
 Funcţia de control se îndeplineşte prin inserarea în tabloul de
bord a unor indicatori de cuantificare a obiectivelor, stabilindu-se în
acelaşi timp şi abaterile permise care, prin utilizarea unor forme
sugestive de prezentare (culori, sunete), permit şi îndeplinirea funcţiei
de avertizare.
Funcţia de diagnostic îngăduie identificarea
disfuncţionalităţilor şi a metodelor, a căilor de ameliorare.
Funcţia de raportare şi cea de dialog sunt strâns legate de
centrele de decizie structurale, aflate pe diferite niveluri ierarhice,
trebuind să elimine eventualele paralelisme şi suprapuneri în circulaţia
informaţiilor.
Utilizarea sistemelor informatice prin aplicaţiile sale în
domeniul operaţional, managerial asigură crearea unui avantaj
competitiv al organizaţiei de la nivelul local, intern (în colaborarea
dintre compartimente, între nivelele ierarhice) până la formele
comerţului electronic, schimbului de informaţii utilizând Internetul.
Sistemele informatice joacă un rol vital în succesul unei
organizaţii. Astfel, prin acestea se pot asigura infrastructura
informaţională internă (prin Intranet-uri) sau externă,
interorganizaţională (prin extranet-uri) pentru necesităţile business-
ului în:
- Asigurarea eficienţei operaţionale;
- Asigurarea unui management eficient;
- Asigurarea unui avantaj competiţional.
Succesul unui sistem informatic nu trebuie măsurat numai
prin eficienţa sa (în minimizarea costurilor, timp sau utilizarea
resurselor de informaţie) ci şi prin suportul pe care îl asigură în:
• Elaborarea strategiilor de afaceri;
• Desfăşurarea proceselor comerciale;
• Îmbunătăţirea structurii organizaţionale şi a culturii
organizaţiei;
• Creşterea cifrei de afaceri şi valorii firmei într-un mediu
dinamic, concurenţial.
Din punct de vedere individual - managerial sistemul
informatic reprezintă:
• un mijloc important pentru asigurarea funcţionalităţii
business-ului;

26
 •un factor esenţial ce influenţează eficienţa operaţională,
productivitatea angajaţilor şi a relaţiei cu clienţii;
• o sumă de bază de informaţii care asigură luarea de decizii
corecte;
• un mijloc de a dezvolta noi produse (servicii) ce asigură un
avantaj competitiv;
• una din cele mai importante resurse ale organizaţiei şi de
analiză a costului business-ului.
Schimbările tot mai rapide în mediul de afaceri au determinat ca
sistemele informatice să ajungă o componentă esenţială a
organizaţiei în îndeplinirea scopului acesteia (în esenţă obţinerea de
profit). Astfel, utilizarea tehnologiei informaţiei a devenit un aspect
indispensabil în funcţionarea organizaţiei mai ales în prezent când se
fac simţite noi tendinţe în evoluţia organizaţiilor şi anume:
1. utilizarea Internetului la nivelul organizaţional local sau
global;
2. apariţia de organizaţii Internet ce îşi desfăşoară business-ul
numai în această zonă;
3. globalizarea;
4. reformularea procesului de business.
Procesul de business este format din orice grup de activităţi
efectuate în scopul de a produce un anumit rezultat specific orientat
spre client sau spre piaţă. Într-o organizaţie modernă tehnologia
informaţiei se impune determinând noi orientări şi utilizarea de
mijloace din ce în ce mai sofisticate inteligenţă artificială, sisteme
expert etc. Mediul de afaceri este într-o continuă schimbare şi se
impun noi tehnici şi metode de elaborare a acestui proces.
Dezvoltarea de sisteme informatice reprezintă modul în care
utilizatorii (finali) elaborează sisteme informatice pentru a rezolva
problemele din cadrul organizaţiei sau pentru a creşte productivitatea.
Sistemele informatice joacă un rol important în asigurarea
suportului activităţilor manageriale şi operaţionale în business. Din
acest motiv există posibilitatea de a clasifica tipologia sistemelor
informatice la nivel conceptual în:
1. Sisteme informatice operaţionale
2. Sisteme informatice pentru management
Sistemele informatice operaţionale cuprind:
27
 - sisteme informatice operaţionale;
- sisteme pentru procesarea (prelucrarea) tranzacţiilor;
- sisteme pentru controlul proceselor;
- sisteme pentru colaborarea la nivelul organizaţiei.
2. Sisteme informatice pentru management cuprind:
- sisteme informatice pentru management (în general);
- sisteme informatice pentru fundamentarea deciziei;
- sisteme informatice pentru activitatea executivă.
Sistemele informatice operaţionale
Sistemele informatice sunt necesare pentru a prelucra
datele generate şi utilizate în operaţiile de business. Aceste sisteme
informatice operaţionale produc a varietate de produse informaţionale
pentru uz intern sau extern. Aceste informaţii vor fi prelucrate mai
departe de către sistemele informatice pentru management. În general
acestea au rolul:
- de a procesa date privind business-ul;
- de a controla procese industriale.
Sistemele informatice de prelucrare a tranzacţiilor
Aceste sisteme sunt orientate către prelucrarea datelor
rezultate din business sau operaţionale: vânzări, cumpărări, inventar şi
oferă o varietate de produse informatice (liste, situaţii etc.) de uz
intern sau extern. Prelucrarea datelor se face în urma acumulării (la o
perioadă de timp) sau în timp real. Aceste sisteme se concentrează
asupra înregistrărilor de zi cu zi şi desfăşoară activităţi de procesări de
date (în special date de rutină ce circulă într-o organizație). Exemple:
evidenţa vânzărilor, sistemele de rezervări, contabilitate operativă,
evidenţă bancară etc.. Aceste sisteme sunt considerate structurate
deoarece datele introduse sunt prelucrate în concordanţă cu
procedurile operaţionale standard. Sistemele de prelucrare a
tranzacţiilor sunt utilizate mai ales de funcţionari care au puţine (sau
deloc) atribuţii de management. Utilizatorii iau rareori decizii pe baza
datelor de ieşire furnizate de aceste sisteme. Sistemele de prelucrare a
tranzacţiilor prelucrează un volum mare de date de detaliu într-o
perioadă scurtă de timp. Datele trebuie să fie corecte şi la timp.
Rezultatele prelucrării sunt bazele de date în care se regăsesc
tranzacţiile efectuate şi care devin punctul de plecare pentru sistemele
informatice pentru management şi a sistemelor informatice de
28
fundamentare a deciziilor. Aceste sisteme se utilizează permanent
deoarece curgerea datelor este constantă şi se canalizează pe stocarea
datelor şi pe viteza de prelucrare a lor.
Sisteme informatice pentru controlul proceselor
Sunt acele sisteme care utilizează computerul pentru a
controla anumite procese fizice (linii de producţie robotizate, fabrici
automate etc.)
Sistemele informatice pentru colaborarea la nivelul
organizaţiei
Sunt sisteme care utilizează o gamă largă de tehnologii
informatice pentru a asigura colaborarea, comunicarea dintre angajaţii
(membrii) unei organizaţii. Aceasta ajută la schimbul de idei,
împărţirea resurselor, coordonarea între membrii. Scopul acestor
sisteme informatice este de a creşte productivitatea şi creativitatea
echipelor şi grupurilor de lucru dintr-o întreprindere modernă.
Sistemele informatice pentru management.
Această categorie de sisteme informatice sunt orientate spre a oferi
suport şi informaţii pentru autoritatea efectivă de luare a deciziei. Ele
asigură suportul pentru necesităţile decizionale de la nivelul de vârf
(strategic), la cel de mijloc (tactic) sau cel operaţional. Sistemele
informatice pentru management oferă o varietate de rapoarte specifice
folositoare în activităţile manageriale curente. Produsele informatice
pot fi obţinute la cerere, periodic sau când apar necesităţi
excepţionale.
Sisteme informatice pentru activitatea executivă
Sunt sisteme care asistă nivelul mediu şi de vârf al
managementului organizaţiei. Oferă un acces imediat şi uşor la
informaţiile necesare atingerii obiectivelor strategice ale firmei. Au un
mod uşor de operare şi înţelegere.
Sistemele pentru fundamentarea deciziei sunt o categorie
deosebit de importantă a sisteme informatice pentru management.
Aceste sisteme sunt sisteme bazate pe computer care oferă un sprijin
informaţional interactiv managerilor în timpul procesului de luare a
deciziei. Oferă managerilor utilizatori informaţii într-un mod
interactiv ori de câte ori este nevoie. Managerii îşi generează
informaţiile de care au nevoie pentru decizii, folosind modele
decizionale şi baze de date specializate.

29
 Managementul sistemelor informatice se referă la modul în
care se administrează resursele informatice precum şi strategiile legate
de implicarea şi utilizarea tehnologiei informaţiei la diferite niveluri:
utilizator final, organizaţie şi global.
În perioada contemporană se remarcă existenţa necesităţii
utilizării de manageri a sistemelor informatice şi a tehnologiei
informaţiei. Tehnologia informaţiei oferă posibilitatea managerilor de
a gestiona mai bine interdependenţa organizaţională într-un cadru
global.
Gestionarea resurselor de sisteme informatice ale unui
business nu mai este sarcina unui specialist, ci o responsabilitate
majoră a managerului.
În cadrul noii economii globale, la nivelul managementului,
dimensiunea internaţională a business-ului devine din ce în ce mai
importantă. În acest sens, toate activităţile sistemelor informatice de la
nivel global trebuie astfel dimensionate în relaţie cu mediul cultural,
politic şi geografic care se manifestă în comunitatea comercială
internaţională. Caracteristicile sistemelor informatice se referă la
strategiile de afaceri, la managementul datelor, aplicaţiile folosite
precum și la dezvoltarea de sisteme şi platforme tehnologice.

1.3. Definirea şi fundamentarea noţiunilor de sistem

informaţional, sistem informatic
În cazul unui sistem integrat de prelucrare a datelor, care are ca
scop obţinerea informaţiilor pe baza unor date de intrare şi a unor
normative unice, procedeele de prelucrare sunt considerate elemente
intercondiţionate şi inseparabile ale procesului de conducere.
Considerând unitatea economică ca un sistem, se pot
identifica în structura ei trei subsisteme: subsistemul operaţional
(condus), subsistemul decizional (de conducere) şi subsistemul
informaţional (de legătură). Subsistemul informaţional poate fi privit
ca un sistem de sine stătător.
Sistemul informaţional prelucrează şi vehiculează informaţiile
între sistemul condus şi sistemul conducător, fiind reprezentat de
totalitatea metodelor, procedurilor şi mijloacelor folosite în procesul
informaţional şi poate fi definit ca un ansamblu organizat şi integrat de
operaţii de culegere, transmitere, prelucrare, sistematizare, analiză şi
păstrare, difuzare şi valorificare a informaţiilor. Sistemul
30
informaţional trebuie să fie capabil să furnizeze rapoarte periodice
privind desfăşurarea activităţii, dar şi rapoarte la cerere, determinate
de semnalarea unor situaţii neobişnuite. Sistemul informaţional
fundamentează activitatea de analiză şi prognoză, permiţând adoptarea
rapidă şi eficientă a măsurilor impuse de evoluţia activităţii.
Sistemul informaţional contabil cuprinde un ansamblu de
elemente interdependente orientat spre culegerea, prelucrarea, stoca-
rea, analiza şi transmiterea informaţiilor privind starea şi mişcarea
patrimoniului. Elementele componente sunt următoarele: informaţiile,
suporturile de informaţii, fluxurile informaţionale, mijloacele de
prelucrare a datelor, metodele şi procedeele.
Eficienţa deciziilor luate depinde de calitatea informaţiilor
furnizate. Împreună cu datele care exprimă înregistrarea fenomenelor
şi a proceselor la momentul producerii lor, informaţiile şi deciziile
realizează legătura între sistemul operaţional şi cel de conducere, aşa
cum se prezintă în figura 1.1.
Sistemul informaţional poate fi realizat manual, atunci când se
execută prelucrarea datelor de către om, mecanizat, atunci când în
prelucrare intervin anumite maşini de birou, sau automatizat, când se
utilizează tehnici de calcul. Rezultă că sistemul informaţional
reprezintă un ansamblu structurat şi corelat de proceduri şi
echipamente electronice de calcul, care permit culegerea, transmiterea
şi prelucrarea datelor, obţinerea de informaţii.
Sistemul informaţional economic şi contabilitatea au existat în
toate orânduirile sociale, fiind adecvate stadiului de dezvoltare al
societăţii omeneşti. În cadrul fiecărei unităţi economice şi al economiei
naţionale, sistemul informaţional economic are un rol important pentru
efectuarea unor conexiuni permanente între sistemele operaţionale (de
producţie, comercializare, prestări servicii etc.) şi sistemul conducerii,
în ambele sensuri, sub toate aspectele.

31
Figura 1.1. Reprezentarea legăturii sistemul operaţional - sistem
de conducere
Sistemul informaţional economic observă şi înregistrează
activităţile care se desfăşoară, existenţa şi mişcarea bunurilor şi a
relaţiilor, obţinând date de bază, pe care le prelucrează, le transformă
în informaţii, le prezintă conducerii pentru luarea deciziilor, iar apoi
acestea sunt transmise organismelor interesate, urmărind, în continuare,
aduce-rea lor la îndeplinire.
Sistemul informaţional economic poate fi definit ca un sistem
integrat de oameni de specialitate, mijloace şi procedee adecvate, privind
culegerea şi înregistrarea datelor tehnico-economice şi financiare, care
privesc patrimoniul unităţilor şi economiei naţionale în ansamblul,
prelucrarea şi analiza acestor date, obţinerea de informaţii utile în vederea
conducerii şi gestionării eficiente, stocarea şi păstrarea datelor şi a
informaţiilor pentru documentări şi controale ulterioare.
Din punct de vedere funcţional, sistemul informaţional
economic este constituit din: legislaţia şi literatura economico-
financiară de specialitate; programarea (previziunea şi planificarea)
diferitelor activităţi; evidenţa economică, cu cele trei părţi importante
ale sale, respectiv, evidenţa tehnico-operativă, evidenţa contabilă şi
evidenţa statistică; sistemul informatic, date şi informaţii.
Legislaţia şi literatura de specialitate economică şi financiară
este necesar să fie bine cunoscute înainte de programarea şi
desfăşurarea fiecărei categorii de activităţi. Legislaţia fixează cadrul
legal al fiecărei de activităţi, precizează modalităţile legale de
rezolvare a diferitelor probleme, precum şi răspunderile şi sancţiunile
pentru nerespectarea normelor legale.

32
 Sistemul informaţional economic poate fi privit şi sub aspectul
elementelor componente de bază: oameni, mijloace şi procedee utilizate
în cadrul acestuia; date şi informaţii. Persoanele care activează în
sistemul informaţional economic au un rol hotărâtor, întrucât
proiectează, organizează şi conduc activităţile respective. Acestea
trebuie să deţină o bună pregătire de specialitate, să aibă un grad înalt
de calificare, pentru a asigura o optimă rezolvare a problemelor
tehnice şi tehnico-economice, să cunoască foarte bine legislaţia şi
literatura economico-financiară de specialitate. Majoritatea
persoanelor care activează în acest domeniu sunt: economişti,
contabili, merceologi, informaticieni. În plan secundar, sunt implicate
şi persoane a căror funcţie nu face parte din sistemul informaţional
economic, ci din cel operaţional, dar care participă activ la sistemul de
informare. Este necesar ca şi aceştia să deţină o pregătire în
culegerea, înregistrarea şi transmiterea de date şi informaţii (de
exemplu, gestionarii, maiştrii, inginerii, şefii de echipe, muncitorii).
Mijloacele utilizate în sistemul informaţional economic sunt
foarte variate, pornindu-se de la cele mai simple, cum ar fi:
documentele, creionul şi hârtia, maşinile de scris, maşinile de calcul,
de la acele de mică capacitate şi până la cele mai complexe,
reprezentate prin televiziunea cu circuit închis, reţelele de calculatoare
etc.
Trebuie menţionat că introducerea unor mijloace tehnice
avansate în sistemul informaţional economic necesită un efort
financiar mare, dar şi măsuri organizatorice legate de utilizarea
eficientă a echipamentelor achiziţionate anterior, cum ar fi: pregătirea
personalu-lui, proiectarea, programarea şi experimentarea lucrărilor cu
un caracter complex.
Sistemul informatic lărgeşte câmpul de acţiune al sistemului
informaţional, îi potenţează valenţele, îmbunătăţindu-l sub aspect
calitativ. Odată cu evoluţia sistemelor electronice de calcul, sistemul
informatic tinde să se suprapună sistemului informaţional ca sferă de
cuprindere. Mai mult, dacă se include în sfera sistemului informatic
activitatea de conducere a proceselor tehnologice cu ajutorul
calculatoarelor de proces, sfera sistemelor informatice va depăşi sfera
sistemelor informaţionale.
Datele şi informaţiile proprii circuitului economic al patrimoniului
sunt consemnate în documente contabile. În raport cu modul de întocmire
33
şi rolul lor în cadrul sistemului informaţional, documentele contabile pot
fi justificative, de evidenţă contabilă sau de sinteză şi raportare.
Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate şi
netipizate. Conţinutul, forma şi formatul formularelor tipizate sunt
definite de conţinutul informaţiei consemnate, de caracterul repetitiv
sau condiţiile în care se produc operaţiile economice şi financiare.
Formularele netipizate sunt suporturi de informaţii a căror utilizare
rămâne la latitudinea agentului economic şi în care conţinutul, forma
şi formatul nu sunt prestabilite.
Documentele justificative asigură datele de intrare în sistemul
informaţional contabil, consemnează operaţiile economice şi financiare în
momentul efectuării lor, cu scopul de a servi ca dovadă a înfăptuirii lor şi
ca instrument de fundamentare a înregistrării contabile. Acestea sunt
supuse procesului de prelucrare, ce constă în sortare pe operaţii,
exprimare în etalon monetar, precontabilizare prin cumularea mai multor
documente justificative, verificarea aritmetică, de formă şi de fond.
Conţinutul documentelor justificative este format din
următoarele elemente: denumirea, numărul şi data documentului,
denumirea şi sediul unităţii patrimoniale, menţionarea părţilor care
participă la efectuarea operaţiei, conţinutul operaţiei economice, datele
cantitative şi valorile aferente operaţiei, semnăturile persoanelor care
răspund.

1.4. Funcţiile generale ale unui sistem informatic de birou

Indiferent de conţinutul concret al activităţii, un sistem
informatic de birou îndeplineşte următoarele funcţii generale: funcţia
de introducere a informaţiei în sistem; funcţia de memorare şi regăsire
a informaţiei; funcţia de prelucrare a informaţiei; funcţia de ieşire a
informaţiei din sistem; funcţia de comandă-control a sistemului.
Funcţia de introducere a informaţiei în sistem se realizează prin:
preluarea informaţiei provenite din reţelele de comunicaţii naţionale
sau internaţionale, publice sau private; prelucrarea informaţiei
provenite din reţeaua locală de date; introducerea manuală a datelor şi
textelor sau înregistrarea cu echipament adecvat a convorbirilor,
imaginii şi sunetului.
Informaţia introdusă în sistem se prelucrează imediat, în timp
real, sau se memorează pentru prelucrări ulterioare. Există
34
posibilitatea ca informaţia să fie transferată la ieşire, fără a fi
memorată sau prelucrată de sistem.
Funcţia de memorare şi regăsire a informaţiei are un rol
important în funcţionarea unui sistem birotic, capacitatea de stocare a
informaţiei şi viteza de acces la date constituind criterii fundamentale
de apreciere a performanţelor unui sistem informatic de birou, în
raport cu durata şi volumul informaţiei memorate.
Informaţia se poate păstra în memoria internă, pentru datele în
curs de prelucrare, în memoria externă datele care se consultă periodic
şi în arhiva electronică, pentru informaţii care sunt consultate rar.
Funcţia de prelucrare se referă la următoarele operaţii şi
procese: conversia informaţiei din formă analogică în digitală, pentru
memorarea şi procesarea ei cu mijloace informatice, precum şi
operaţia de conversie din digital în analogic, pentru a o face
compatibilă cu echipamentele de tip analogic, pentru redarea,
înregistrarea sau transferul de informaţie audio şi vizuală; transferul
informaţiei de pe un tip de suport (magnetic, optic) pe altul se numeşte
conversie de suport; copierea informaţiei pe acelaşi tip de suport,
denumită operaţie de reproducere a informaţiei şi a documentelor; crearea
şi încărcarea bazei informaţionale a sistemului birotic presupun un set de
proceduri, prin care se generează structura şi modul de organizare a
informaţiei pe suportul tehnic, încărcarea bazelor de date; actualizarea
bazei informaţionale, prin eliminarea informaţiilor inutile, introducerea de
informaţii noi, modificarea valorilor existente; tratarea informaţiei care
constă în efectuarea de operaţii care privesc fie forma documentelor şi a
imaginilor, fie conţinutul lor; consultarea în timp real a informaţiei se
realizează prin intermediul unor programe care permit căutarea, selectarea
şi transmiterea informaţiei solicitate la un dispozitiv periferic de ieşire;
punerea în formă a informaţiei solicitate la ieşire constă în prelucrarea
datelor pentru obţinerea de rapoarte şi situaţii complexe, care vor fi
transferate la dispozitivele de ieşire, în vederea imprimării lor, afişării la
terminal sau a comunicării locale, ori la distanţă, prin intermediul reţelelor
de date.
Funcţia de ieşire a informaţiei din sistem trebuie să satisfacă
anumite cerinţe, corespunzător mai multor aspecte: natura
informaţiei transferate la ieşire, date, texte, secvenţe sonore sau
vizuale, combinaţii ale acestora; conţinutul efectiv al informaţiilor
35
solicitate la ieşire; natura suportului tehnic sau grafic, pe care urmează să
fie transferată informaţia la ieşire; forma digitală sau analogică a
informaţiei transmise; destinatarul şi mijlocul de comunicare adecvat,
comunicare care poate fi în interiorul sistemului, către memoria externă şi
arhiva electronică a sistemului birotic, în afara sistemului către parteneri de
afaceri, instituţii de stat, acţionari, public.
Funcţia de comandă-control a sistemului este reprezentată de
totalitatea atributelor necesare pentru dirijarea şi reglarea funcţionării
întregului ansamblu, a tuturor funcţiilor sale. Alocarea optimă a resurselor
sistemului se referă la echipament, memorie internă, baza de programe şi
baza informaţională, controlul proceselor de intrare, prelucrarea şi ieşirea
informaţiei în funcţie de natura ei.

1.5. Reprezentarea internă a datelor

Necesitatea reprezentării caracterelor numerice s-a materializat
în apariţia şi existenţa simultană a unor diferite sisteme de numeraţie.
Un sistem de numeraţie este format din totalitatea regulilor de
reprezentare a numerelor cu ajutorul unor simboluri numite cifre.
Sistemele de numeraţie sunt de două feluri: poziţionale şi
nepoziţionale. Un exemplu de sistem poziţional este sistemul zecimal,
iar de sistem nepoziţional, sistemul roman.
În sistemele de calcul se folosesc în special sisteme de
numeraţie poziţionale, datorită simplităţii de reprezentare şi de
efectuare a calculelor aritmetice. Acestea se definesc ca sisteme de
numeraţie, în care valoarea unei cifre din cadrul unui număr este
determinată de poziţia ei în cadrul numărului. Fiecare sistem de
numeraţie poziţional conţine un alfabet format din cifre şi litere al
căror număr este egal cu baza sistemului respectiv. În tabelul următor
sunt prezentate câteva exemple de sisteme de numeraţie poziţionale.
Denumirea Baza Simboluri utilizate
sistemului
Binar 2 0,1
Ternar 3 0,1,2
Cuaternar 4 0,1,2,3
Octal 8 0,1,2,3,4,5,6,7
Zecimal 10 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9

36
 Hexazecimal 16 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9,A,B,C,D,E,F
Sistemul binar, al cărui alfabet este format numai din două
cifre, 0 şi 1, este cel mai potrivit pentru a fi utilizat în calculatoarele
numerice care sunt construite în principal din elemente cu două stări
stabile; se poate obţine astfel o reprezentare fizică a informaţiei, prin
atribuirea uneia dintre stările dispozitivului cifrei 0, iar cealaltă cifră 1.
Cele două caractere ale sistemului binar se numesc cifre binare, iar
poziţia pe care acestea o ocupă în interiorul unei grupări binare se
numeşte poziţie binară.
Un număr reprezentat în baza de numeraţie 2 se transformă în
altă bază de numeraţie, care reprezintă o putere a lui 2, prin grupare de
la dreapta spre stânga, în ansambluri al căror număr de simboluri
binare este egal cu puterea lui 2. Pentru a realiza transformarea din
bază 2 în baza 8, grupele vor fi alcătuite din 3 cifre binare (8=2 3), iar
pentru transformarea în baza 16 ansamblurile vor conţine 4 cifre
binare (16=24).
Sistemul de numeraţie octal utilizează drept simboluri
caracterele: 0,1,2,3,4,5,6,7. Între acesta şi sistemul binar există o
legătură directă prin faptul că unui caracter octal îi corespund trei
caractere binare.
În sistemul de numeraţie hexazecimal sunt utilizate simbo-
lurile 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E, F, cu ajutorul cărora se
pot reprezenta valorile 0-15. Prin convenţie, pentru reprezentarea
numerelor cu valori cuprinse între 10-15 se utilizează literele A-F.
Între sistemul de numeraţie hexazecimal şi cel binar există, de
asemenea, o relaţie de corespondenţă, prin faptul că un caracter
hexazecimal poate fi reprezentat printr-un grup de 4 poziţii binare.

23 22 21 20
0 0 0 0 0
1 0 0 0 1
2 0 0 1 0
3 0 0 1 1
4 0 1 0 0
5 0 1 0 1
6 0 1 1 0
7 0 1 1 1
8 1 0 0 0
37
 9 1 0 0 1
A (10) 1 0 1 0
B (11) 1 0 1 1
C (12) 1 1 0 0
D (13) 1 1 0 1
E (14) 1 1 1 0
F (15) 1 1 1 1
Împărţirile au loc până la momentul în care rezultatul ultimei
operaţii nu mai este divizibil la valoarea bazei. În acest moment se
poate demara procedura de obţinere a numărului rezultat prin
preluarea ultimului rezultat al operaţiei de diviziune la care se vor
adăuga resturile şirului de împărţiri. Această operaţiune de preluare se
demarează de la sfârşitul seriei de operaţii, mergând spre începutul
acesteia.
Spre exemplificare, se doreşte conversia în sistem de numeraţie
binar (bază 2) a numărului 50, în octal (bază 8) şi în hexazecimal
(bază 16).
50 2 50 8 50 16
50 25 2 48 6 48 3
0 24 12 2 2 2
1 12 6 2
0 6 3 2
0 2 1
1
50(10) =110010(2) 50(10) =62(8) 46(10) = 32(16)
Operaţia de conversie în sistemul de numeraţie zecimal a unui
număr aflat în oricare sistem se realizează astfel:
100110(2) = ? (10)

1 0 0 1 1 0
25 24 23 22 21 20
2 - valoarea bazei sistemului în care
este numărul
(1*25) + (0* 24) + (0 *23) + (0 *22) + (1 * 21) + (0 * 20)= 38(10)

76 (8) = ? (10)

7 6
38
 81 80 8 – valoarea bazei sistemului în care
se află numărul
(7*81) + (6 * 80)= 62(10)

2E(16) = ? (10)

2 E
161 160 16 – valoarea bazei sistemului în care
se află numărul
(2*161) + (14 * 160)= 46(10)
În continuare, vă propunem o aplicaţie a metodei bazei
intermediare care va utiliza exclusiv tabelul care reprezintă prin puteri
ale lui 2 toate caracterele utilizate de sistemele de numeraţie octal şi
hexazecimal.
Se cunoaşte că între sistemul octal şi sistemul binar există o
legătură directă prin faptul că unui caracter octal îi corespund trei
caractere binare (coloanele 20, 21 şi 22).
Între sistemul hexazecinal şi sistemul binar există o legătură
directă prin faptul că unui caracter hexazecimal îi corespund patru
caractere binare (coloanele 20, 21, 22 şi 23).
Se solicită realizarea următoarei operaţii:
256(8) =? (16)
În această situaţie se va proceda la o conversie a numărului
exprimat în octal în sistem de numeraţie binar, urmând spre finalizare
conversia din binar în sistem de numeraţie hexazecimal.
►2(8) =010 (2), 5 (8) =101 (2) şi 6 (8) =110 (2).
► 010101110
Numărul aflat în sistem binar este divizat în grupe de câte patru
caractere (dacă unui caracter hexazecimal îi corespund patru caractere
binare, rezultă că unei grupări de patru caractere binare îi corespunde
un caracter hexazecimal) începând cu partea finală.
► 0 1010 1110
Consultând tabelul de conversie se preiau corespondenţele:
►000(2) =0(16), 1010(2) =A(16) şi 1110(2) =E (16) .
Se plasează caracterele hexazecimale în ordinea corespunzătoare
numărului exprimat în sistem binar ► 0AE. Se elimină zerourile
nesemnificative aflate în partea de început.
Rezultatul este ► 256(8) = AE (16)
39
 Necesitatea reprezentării în calculator a unui număr mare de
caractere (cifre, litere, caractere speciale) a condus la apariţia şi
utilizarea unor coduri. Deoarece în calculatorul electronic orice
informaţie este reprezentată în sistemul binar, apare necesitatea
translatării informaţiei externe, accesibilă omului, în informaţie
internă, accesibilă calculatorului, şi invers. Această translatare se
realizează prin utilizarea codurilor de reprezentare.
Codul este reprezentat prin mulţimea C a succesiunilor de cifre
dintr-un sistem de numeraţie, corespunzătoare mulţimii A a
simbolurilor unui alfabet. Corespondenţa dintre mulţimile C şi A este
biunivocă, numărul elementelor din mulţimea C fiind determinat de
numărul elementelor mulţimii A.
Codurile în care sunt reprezentate numai numere se numesc
coduri numerice. Codurile în care sunt reprezentate numere, litere şi
alte semne speciale se numesc coduri alfanumerice.
Dintre codurile alfanumerice, cele mai reprezentative sunt
codurile ASCII şi EBCDIC. În ambele cazuri se foloseşte octetul (opt
poziţii binare) pentru reprezentarea unui caracter.
ASCII (American Standard Cod for Information Interchange)
este un cod ce utilizează 7 cifre binare cu care se pot realiza 128 de
combinaţii. Pentru a asigura protecţia informaţiei în procesul de
transmitere a acesteia, se adaugă structurii codului din 7 biţi o poziţie
pentru controlul de imparitate.
EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code)
este un cod ce utilizează 8 cifre binare cu care se pot realiza 28=256 de
combinaţii. O parte din combinaţii sunt utilizate pentru codificarea
anumitor comenzi. Fiecare caracter se reprezintă prin două simboluri
din sistemul de numeraţie hexazecimal.
În cazul în care nu dispunem de tabela extinsă corespunzătoare
codului EBCDIC putem utiliza tabela restrânsă sau redusă a codului,
menţionând că aceasta permite doar reprezentarea literelor mari
(majusculelor).
Tabela redusă a codului EBCDIC
Hexazecimal 1 2 3 4 5 6 7 8 9

C A B C D E F G H I
D J K L M N O P Q R
E S T U V W X Y Z

40
 Exemplu: codificaţi în hexazecimal următorul şir de caractere:
SERVICIU PRESTAT
Rezolvare: E2 C5 D9 E5 C9 C3 C9 E4 D7 D9 C5 E2 E3 C1 E3

1.6. Întrebări şi teste de autoevaluare

1. Informaţia activă sau operativă ………….
a. a fost introdusă iniţial în domeniul tehnic prin
realizarea unui eveniment dintr-un set de
posibil
b. este supusă procesului de prelucrare şi conduce la
obţinerea datelor ca semnale, ştiri
c.reprezintă o cunoştiinţă, o reflectare a realităţii obiective în conştiinţa
umană
d. reflectă activitatea curentă, în mod operativ, adică la locul şi
momentul producerii unui efect sau proces economic
e. reprezintă un proces complex de însuşire, apropiere, reconstrucţie a
realităţii obiective de către subiect
răspuns d
2. Cunoasterea:
a. reprezinta un sir de caractere, simboluri, cifre, cuvinte
b. defineste o eventuala incertitudine inlaturata prin realizarea unui
eveniment dintr-un set de evenimente posibile
c. a dobandit in timp diferite semnificatii, in functie de contextul
concret in care a fost utilizat
d. reprezinta un proces complex de insusire, apropiere, reconstructie a
realitatii de catre subiect
e. este determinata de o valoare de utilitate care este strict dependenta
atat de aspectul fizic, cat si de aspectul uzurii morale
răspuns d

3. Sistemul informaţional reprezintă un ………… structurat şi corelat de

proceduri şi echipamente electronice de calcul care permit
culegerea, transmiterea şi prelucrarea datelor, obţinerea de
informaţii.
a.ansamblu
b. cod
c.eveniment
d. raport date-obiective
e.obiectiv
răspuns a
41
 4. Cele două caractere ale sistemului de numeraţie binar se numesc
…….
a.coduri poziţionale
b. ASCII şi EBCDIC
c.litere binare
d. octal binare
e.cifre binare
răspuns e
5. EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code) este un
…………
a.număr este determinată de poziţia ei în cadrul propoziţiei
b. sistem de exprimare sinteic şi analitic
c.cod ce utilizează 8 cifre binare cu care se pot realiza 2 8=256 de
combinaţii
d. mod de prelucrare
e.echipament electronic de calcul care permite culegerea, transmiterea şi
prelucrarea datelor
răspuns c

6. O aplicatie specializată ………… permite controlul şi organizarea

documentelor organizaţiei, într-un mod sigur si eficient, stocarea in
medii alternative -stocare în cloud
a. proceduri şi echipamente electronice de calcul
b. de management al documentelor
c. de culegere, transmitere şi prelucrare care urmăreşte insusirea,
apropierea, reconstrucţia realitati
răspuns b
7. Prezentaţi informaţiile active, pasive şi previzionare.
8. Clasificarea informaţiei după forma de exprimare.
9. Prezentaţi aspectele care definesc informaţia.
10. Care este rolul informaţiei în activitatea economică?
11. Definiţi şi caracterizaţi termenul de „informatică”.
12. Care sunt componentele care pot fi identificate în structura unui
agent economic?
13. Ce este sistemul informaţional şi care este rolul său?
14. Definiţi sistemul de numeraţie, prezentaţi principalele sisteme de
numeraţie utilizate în tehnica electronică de calcul.
15. Câţi biţi sunt necesari pentru reprezentarea unui caracter în codurile
ASCII şi EBCDIC?
16. Definiţi noţiunea de „sistem informaţional economic”.

42
 2. Arhitectura sistemelor electronice de calcul
Obiective:
Apariţia calculatoarelor personale.
Microprocesor, memorie internă. Dispozitive periferice de intrare,
ieşire.

Cuvinte cheie
microprocesor memorie internă imprimantă hard disc
monitor modem disc flexibil stocare optică

Apariţia şi dezvoltarea rapidă a tehnicii electronice de calcul au

marcat o nouă etapă în revoluţia tehnică, cu profunde implicaţii în
evoluţia societăţii omeneşti. Spre deosebire de primele două etape ale
revoluţiei tehnice, care au vizat în primul rând reducerea efortului
fizic, cea de-a treia revoluţie, considerată şi revoluţia maşinilor-creier,
este orientată în special spre uşurarea şi creşterea randamentului
muncii intelectuale. Rolul principal în cadrul acestei noi etape îl are
calculatorul electronic.

2.1. Dezvoltării tehnologice a mijloacelor de prelucrare automată

Istoria evoluţiei tehnicii de calcul pune în evidenţă parcurgerea a
două etape, şi anume: etapa dispozitivelor mecanice şi etapa
calculatoarelor electronice.
Cel mai vechi este dispozitiv este ABACUL, cu ajutorul căruia
se operează adunări şi scăderi, dispozitiv păstrat până în zilele noastre.
A fost consemnată utilizarea lui de către babilonieni în anii 2200 î.e.n.
În jurul anului 1610, John Napier, un matematician scoţian a conceput
şi realizat o serie de baghete (numite la acea vreme bones) care,
dispuse într-o anumită manieră, duceau la aflarea rapidă a rezultatelor
operaţiilor matematice de adunare şi scădere. Astfel a fost creată pe
cale mecanică prima tabelă de logaritmi.
Mai mult, teoreticianul şi matematicianul francez Blaise Pascal,
va îmbunătăţi acest sistem şi va construi, în 1645, pasaclinul,
recunoscut ca primul calculator mecanic. Dar şi acesta se limita la
doar două operaţii de bază: adunarea şi scăderea. Până în 1820, orice
43
încercare de realizare rapidă şi corectă a celor patru operaţii de bază
au eşuat. La acea dată, în Franţa, Thomas de Colmar a realizat
arithmometrul, primul calculator mecanic capabil să calculeze în cele
patru operaţii aritmetice. În acest timp, la Universitatea Cambridge se
forma un tânăr geniu – Charles Babbadge. Viitorul matematician
englez va construi, în jurul anului 1822, o primă maşină de calculat
(difference engine). Babbadge va îmbunătăţi prima versiune şi va crea
o nouă maşină, capabilă să calculeze şi să imprime rezultatele cu o
rată de 20 numere/minut. El va continua cu proiectarea unui dispozitiv
cu mult mai performant: maşina analitică (analytical engine).
Acest dispozitiv trebuia să utilizeze cartele perforate, care să
permită maşinii derularea unui flux continuu de date prin serii de
casete, mecanisme, rotiţe şi pârghii.
Americanul H. Hollerith a creat cel mai performant dispozitiv
electromecanic al acestei prime etape. În jurul anului 1890,
confruntându-se cu un imens volum de date în urma primului
recensământ în SUA, a inventat cartela perforată, care a generat
sistemul de echipamente mecanografice, care a servit apoi mulţi ani la
prelucrarea datelor.
Prin proceduri manuale nu era nici o şansă de obţinere a rezul-
tatelor finale, cerute în anul 1900, conform Constituţiei americane.
Angajatul din Washington al Census Office, Herman Hollerith,
concepe tabulatorul recensământului (census tabulator), dispozitivul
ce va duce greul anilor de prelucrare a datelor rezultate din
recensământul Statelor Unite din anul 1890. Dispozitivul includea şi
un perforator manual de cartele, un cititor electronic de cartele şi un
dispozitiv electromecanic de sortare a cartelelor.
Hollerith a fost premiat, medaliat, i s-a acordat titlul de doctor al
Universităţii Columbia, fiind acela care a pus bazele unei companii de
computere numită ulterior, International Bussines Machines
Corporation, pe scurt IBM.
Ultimul moment important al acestei etape l-a constituit primul
calculator electromecanic, în anul 1944. Părintele acestuia, Haward
Aiken, angajat al firmei IBM şi doctorand al Universităţii Harvard,
exasperat de numărul mare de calcule necesar lucrării sale de doctorat,
a recurs la concepţiile previzionare ale lui Babbadge. Descrierea
originală a maşinii analitice a fost singurul lui ghid în crearea
modelului MARK I, în anul 1944, care, nefiind integral electronic,
marchează doar trecerea către adevăratele sisteme electronice de
44
calcul. Datele erau încărcate de pe cititoare de cartele IBM, era
manipulată prin comutatoare manuale, avea incredibile dimensiuni de
2,45 m înălţime şi 15,55 m lungime, era compusă din 750.000 părţi
legate prin 804.500 km de sârmă. În aceste condiţii, maşina era
dispusă pe două etaje, utilizatorii urcând şi coborând pe scară pentru a
seta manual comutatoarele sau a încărca hârtia pentru imprimare.
Etapa calculatoarelor electronice se structurează pe cinci
generaţii distincte. Prima generaţie (1942-1959) este marcată de
apariţia primelor calculatoare electronice cu numele ABC (Atanasoff
Berry Computer) sau ENIAC (Elecronic Numerical Integrator And
Calculator). ENIAC a fost realizat în anul 1945 de către inginerii John
Manéhly şi Prosper Eckert, membri ai Universităţii Pennsylvania
din SUA. Acest calculator conţinea circa 18.000 tuburi electronice,
ocupa o suprafaţă de circa 170 m2 şi cântărea în jur de 30 de tone.
Performanţa sa constă în efectuarea unui număr de circa 300 de
operaţii/sec.
Ulterior, în 1949, la Cambridge, a fost realizat un calculator cu
program memorat EDSAC (Electronic Delay Storage Automatic
Computer). Programul se defineşte ca un set de instrucţiuni stocat în
memoria internă a calculatorului, care să ghideze utilizatorul pas cu
pas, de-a lungul întregului proces.
Paralel, un grup de oameni de ştiinţă de la MIT, condus de Ken
Olsen, a dezvoltat în jurul anilor ’50 calculatorul Whirlwind. În
traducere, numele înseamnă furtună, adică avea o viteză de prelucrare
de peste 20 de ori mai mare decât ENIAC. Realizarea calculatorului a
stat la baza fondării DEC (Digital Equipment Corporation), care este
un colos adăpostit de o clădire cu două nivele.
În 1951, este produs UNIVAC 1 (Universal Automatic
Computer), de către Sperry Rand Corporation, şi lansat pe piaţă.
În anul 1952, firma IBM produce calculatorul IBM-702, care era
destinat prelucrării datelor economice, urmat în 1954 de calculatoarele
de la General Electric Park, destinate să susţină aplicaţii economice.
Din acest moment, calculatoarele devin un bun aflat pe piaţă, având
dimensiuni rezonabile, fiind rapide şi, pe zi ce trece, mai puternice.
Prima generaţie cuprinde gama calculatoarelor electronice,
realizate până în anul 1955, acestea având următoarele caracteristici
principale:
 aveau ca elemente constructive de bază tuburile electronice,
releele şi liniile de întârziere;
45
  pentru introducerea datelor utilizau cartele sau benzi perforate;
 programarea se făcea în cod-maşină, bit cu bit, pe baza a
câteva sute de instrucţiuni;
 viteza de calcul şi capacitatea de stocare a datelor era limitată;
 solicitau condiţii speciale de instalare şi de funcţionare, un
consum mare de energie şi de muncă pentru exploatare şi întreţinere.
Aceste calculatoare utilizau, în principal, limbaje maşină,
respectiv, descrierea operaţiilor pe care calculatorul urma să le execute
în combinaţii de cifre binare 0 şi 1.
Generaţia a doua (1959-1965) cuprinde calculatoarele realizate
în perioada 1956-1963, marcată de apariţia tranzistorului în
tehnologia circuitelor logice. Primul calculator cu tranzistori a apărut,
de fapt, în anul 1954 şi se numea TRADIC.
Minicalculatoarele apar la mijlocul anilor ’60, odată cu CDC
6600, creat de Seymour Cray.
Aceste sisteme au marcat trecerea către o nouă tipologie
industrială în domeniul hardware şi standardizează atributul
„compatibil IBM”. Modelul IBM 1400 este cel mai cunoscut model
de calculator al acestei generaţii, generaţie care se remarcă prin câteva
caracteristici distincte, şi anume:
 utilizarea tranzistoarelor în locul tuburilor electronice;
 prezintă mai multă siguranţă în funcţionare, concomitent cu
creşterea performanţelor privind viteza de calcul, capacitatea de
memorie şi posibilităţile de programare;
 sunt orientate preponderent către aplicaţii economice (Busines-
Oriented Computers), cu capacitate de stocare mare, facilităţi de
introducere şi redare a datelor finale;
 utilizează o gamă sporită de periferice;
 au o greutate mai mică, necesită consum mai redus de energie
şi sunt mai uşor de întreţinut şi de exploatat;
 utilizează limbaje maşină, dar şi limbaje simbolice (apar
primele limbaje de programare evoluate COBOL, FORTRAN etc.).
Generaţia a treia (1965-1970) se localizează istoriceşte după
anul 1964, odată cu apariţia circuitelor integrate, care concentrează pe
o suprafaţă minimă mai multe componente active şi pasive
(tranzistori, diode, condensatori, rezistenţe etc.). Această generaţie a
stat sub semnul firmei IBM. În 1964, preşedintele IBM, Thomas
Watson Jr. anunţă „cel mai important produs din istoria

46
companiei”. Timpul a arătat că formularea a fost corectă, deoarece nu
a fost lansat un calculator, ci o familie de calculatoare: System/360.
Calculatoarele acestei generaţii prezintă o serie de caracteristici
superioare faţă de precedentele, şi anume:
 creşterea considerabilă a vitezei de calcul, a capacităţii de
stocare a datelor şi a facilităţilor de intrare/ieşire în şi din sistem;
 posibilităţi noi de adresare a memoriei principale şi secundare;
 utilizarea unei game extinse de limbaje evoluate şi echipa-
mente periferice (care pot fi exploatate în paralel);
 creşterea gradului de miniaturizare şi simplificarea condiţiilor
de instalare, funcţionare şi exploatare, permiţând extinderea teleprelucrării;
 sisteme de operare complexe, prin care sunt posibile:
multiprogramarea şi multiprocesarea interactivă, multiacces local sau
la distanţă, tratarea pe loturi şi timp partajat etc.;
 apar periferice speciale care permit comunicarea via linie
telefonică, preluarea directă a informaţiilor de pe suporţi externi
(procedura de scanare a paginilor de hârtie), afişarea pe monitor a
informaţiilor în mod text sau grafic, digitalizarea şi prelucrarea
sunetelor (inclusiv recunoaşterea comenzilor verbale de către
calculator şi execuţia comenzilor recepţionate);
 capacităţile de stocare a informaţiilor cresc la milioane de
caractere, în condiţiile accesării lor rapide, în fracţiuni de secundă;
 timpul de acces la memorie se reduce la circa 0,7 ms., faţă de
cele din generaţia a doua, sau 10 ms., la cele din prima generaţie;
 apar numeroase limbaje de programare de nivel înalt şi foarte
înalt;
 fiabilitate sporită şi cost redus.
Generaţia a patra se remarcă începând cu anul 1970 şi
cuprinde calculatoarele electronice ce utilizează ca elemente
constructive circuitele integrate generalizate pe scară medie (MSI),
mare (LSI) şi foarte mare (VLSI). Această generaţie se bazează pe
„Teoria laserului” a lui John M. Carol şi a dus la realizarea
memoriei laser la National Aeronautics and Space Administration
(NASA), a cărei performanţă a fost estimată la stocarea a 50 de
miliarde de caractere pe suprafaţa ocupată de o marcă poştală.
În anul 1975, Stevan Jobs şi Stephan Wozniak au realizat
calculatorul personal ALTAIR 8000, iar în anul 1977 au înfiinţat
firma APPLE care, în scurt timp, va deveni una din cele mai
cunoscute firme din lume.
47
 Mai recent, au apărut compact discurile, deja devenite un mediu
uzual de stocare a datelor. Primul apărut a fost CD-ROM-ul (Read
Only Memory), a cărui capacitate cifra 600 milioane de caractere. Are
loc o ultraminiaturizare a componentelor electronice, care accentuează
performanţele generaţiei anterioare astfel:
 creşte viteza de calcul (la miliarde de operaţii pe secundă) şi
capacitatea de stocare a datelor (peste un milion de octeţi),
concomitent cu reducerea timpului de acces la memorie (posibilităţi
extinse de adresare);
 calculatoarele pot lucra cu mai multe procesoare, realizarea
operaţiilor în mod paralel şi „pipeline”;
 atrage după sine o revoluţionare a informaticii, în sensul
distribuirii acesteia spre utilizatori, a dezvoltării reţelelor de
calculatoare (LAN, WAN etc.), a bazelor de date şi a teleinformaticii;
 apar limbaje de programare care permit tratarea vectorială;
 apar şi se răspândesc foarte rapid calculatoarele personale care
devin preponderente în economie;
 are loc o standardizare a programării, o monitorizare a
funcţiilor calculatorului, autodiagnosticarea şi o extindere a
programării prin hardware.
Generaţia a cincea, prefigurată începând cu anii ’90, printr-un
program comun sponsorizat de Statele Unite şi Japonia, urmăreşte atât
revoluţionarea concepţiei tehnologice, cât mai ales a celei software.
Dintre caracteristicile care au fost conturate până acum şi care se
întrevăd în continuare în cadrul acestei generaţii, sunt de reţinut
următoarele:
 extinderea utilizării microprocesoarelor ca elemente de
automatizare a diferitelor funcţii specializate, care conduc la creşterea
considerabilă a gradului de inteligenţă a acestora şi a productivităţii;
 revoluţionarea sistemului de comunicare om-calculator, prin
utilizarea limbajului natural, ce va conduce la generalizarea interogării
şi a răspunsului prin voce sau simboluri grafice;
 trecerea de la informatica clasică la informatica inteligenţei
artificiale, care urmăreşte prelucrarea în primul rând a cunoştinţelor, şi
nu a datelor;
 dezvoltarea unor periferice inteligente capabile să rezolve
funcţiile ce le revin, degrevând unitatea centrală;
 tendinţa de schimbare a concepţiei hardware şi software, prin
lansarea pe piaţă a unor tipuri noi de calculatoare.
48
 Privite din punct de vedere al contribuţiilor diferitelor categorii
de specialişti la evoluţia tehnicii de calcul şi a utilizării acesteia,
generaţiile sunt nominalizate în literatura de specialitate astfel: prima
generaţie este considerată generaţia inventatorilor; generaţia a doua
este considerată generaţia tehnologiilor; generaţia a treia este generaţia
programatorilor, iar generaţia a patra este „era utilizatorilor”. Această
separare scoate în evidenţă ordinea intrării în scenă a diferitelor
categorii de specialişti şi nu ordinea ieşirilor, pentru că, în realitate,
există o strânsă colaborare între aceste categorii, iar evoluţia rapidă în
ultimii ani a informaticii are la bază tocmai această colaborare.

2.2. Arhitectura generală a sistemului electronic de calcul.

Totalitatea echipamentelor de calcul şi a sistemelor de programe
care realizează prelucrarea automată a datelor constituie un sistem
electronic de calcul. Sistemul electronic de calcul este alcătuit din
sistemul de echipamente - hardware, adică totalitatea componentelor
fizice folosite în culegerea, memorarea, prelucrarea datelor şi
transmiterea rezultatelor şi din sistemul de programe de bază -
software, respectiv, ansamblul programelor care asigură conducerea,
supravegherea şi controlul procesului de prelucrare.
Componenta hardware realizează următoarele funcţii principale:
 memorarea datelor şi a programelor;
 controlul permanent al procesului de prelucrare automată a datelor;
 efectuarea operaţiilor aritmetice şi logice asupra datelor
stocate în memoria internă;
 introducerea datelor şi a programelor în memoria internă,
precum şi redarea rezultatelor prelucrării pe hârtie sau stocarea
acestora pe suporturi tehnice de date.
Pentru realizarea acestor funcţii, sistemele electronice de calcul
au fost concepute cu următoarele componente: unitatea centrală,
unităţi periferice şi unităţi de memorare, conform figurii 2.1.

49
 Figura 2.1. Structura funcţională a unui sistem electronic de
calcul
Pe parcursul executării unui program de aplicaţie, în
funcţionarea sistemelor de calcul se evidenţiază mai multe fluxuri
informaţionale, conform figurii 2.2.

Figura 2.2. Schema fluxurilor informaţionale ale unui sistem

electronic de calcul
Acestea sunt următoarele: fluxul de instrucţiuni, care apare la
lansare în execuţie a programului, iar instrucţiunile sunt preluate de
unitatea de comandă-control şi transformate în comenzi; fluxul de
50
comenzi, care apare în momentul în care unitatea de comandă-control
transmite comanda către celelalte componente ale sistemului
electronic de calcul, pentru realizarea operaţiilor de intrare/ieşire,
calcul etc.; fluxul de date, care apare în momentul executării unor
comenzi de intrare/ieşire.
Un calculator este compus din unitatea centrală, memoria
internă, echipamente periferice. Unitatea centrală este componenta
care realizează efectiv memorarea şi prelucrarea datelor şi care
controlează întregul sistem de echipamente. Ea este alcătuită din
unitatea de comandă-control şi unitatea aritmetico-logică. Unitatea de
comandă-control reprezintă componenta care urmăreşte executarea
programelor, comandă unităţile de memorie şi anumite periferice,
asigură decizia în cazul apariţiei unor întreruperi. Această unitate este
compusă din:
 unitatea de control central, care comandă execuţia
instrucţiunilor din program;
 unitatea de comandă a memoriei, prin care se realizează
accesul către memorie;
 unitatea de control a întreruperilor, care asigură gestionarea şi
memorarea semnalelor de întrerupere;
 unitatea de control pentru intrare / ieşire, care facilitează
controlul legăturii unitate centrală - periferice;
 orologiul intern, compus din ceasul sistemului şi din circuitele
de control aferente.
Pentru ca un program să poată fi executat trebuie să fie introdus
în memoria internă, unitatea de comandă-control analizând fiecare
instrucţiune în parte.
Unitatea aritmetico-logică este componenta care realizează
efectiv instrucţiunile aritmetice şi logice. Ea reprezintă un ansamblu
alcătuit din registre care stochează temporar operanzii şi rezultatele
operaţiei şi din circuite care determină succesiunea operaţiilor
necesare efectuării unei operaţii aritmetice complexe.
Memoria internă este resursa principală a unui sistem elec-
tronic de calcul care conţine informaţii ce reprezintă instrucţiunile de
executare a programelor, datele necesare efectuării operaţiilor şi
rezultatele ce urmează a fi extrase. Unitatea elementară de memorie se
numeşte celulă binară şi este capabilă să reţină valorile numerice 0 şi 1
ale unei variabile binare.

51
 Memoria este alcătuită din mai multe părţi de dimensiuni egale,
denumite locaţii de memorie. Acestea sunt „etichetate” începând cu
valoarea „0” şi, corespunzător fiecărei locaţii, se vor defini adresele
de memorie.
Accesul la memorie reprezintă realizarea legăturii cu memoria,
în vederea unui schimb de informaţii. Pentru a selecta informaţia
dorită, este necesară o informaţie de control, care va permite accesul la
locaţia de memorie corespunzătoare, acest proces fiind numit
adresare de memorie.
Informaţiile elementare se măsoară în biţi, iar 8 biţi reprezintă 1
byte. Byte-ul constituie unitatea elementară care poate fi adresată
individual în cadrul memoriei interne. Conţinutul informaţional al unei
locaţii de memorie poate fi un byte, atunci când locaţia conţine un
grup de 8 biţi, sau un cuvânt, atunci când locaţia conţine un grup mai
mare de biţi.
Caracteristicile comune dispozitivelor de memorare sunt
capacitatea de memorare (unitatea de măsură putând fi byte-ul sau
cuvântul) şi durata ciclului de memorie, adică intervalul de timp
dintre două operaţii succesive de scriere/citire din memorie. Mediul de
memorare serveşte ca suport pentru stocarea informaţiilor; din punct
de vedere al utilizatorilor, memoria este structurată în: memoria
destinată programelor de serviciu, care este inaccesibilă
utilizatorilor şi memoria destinată datelor şi programelor.
În cadrul memoriei interne, datele sunt reprezentate în funcţie de
natura acestora (alfabetice, alfanumerice şi numerice). Această
reprezentare a datelor este convenţia prin intermediul căreia fiecărui
caracter i se asociază o valoare binară proprie. Datele alfabetice şi
alfanumerice sunt reprezentate în memorie prin succesiuni de
caractere, fiecărui caracter corespunzându-i câte un octet (byte). Acest
lucru se realizează prin folosirea codului EBCDIC sau ASCII. În ceea
ce priveşte datele numerice, sunt utilizate două moduri de
reprezentare: reprezentarea zecimală şi reprezentarea binară.
Unităţile periferice realizează legătura cu mediul exterior, ele
permiţând schimbul de informaţii şi dialogul utilizator-sistem
electronic de calcul, precum şi stocarea unei cantităţi de informaţii
mult mai mari decât cea permisă de memoria internă. Dialogul se
materializează în introducerea programului, a datelor problemei şi,
respectiv, afişarea lor. Datele de intrare, datele de ieşire (rezultatele)
precum şi programele pot fi introduse şi executate imediat de la
52
tastatură sau pot fi introduse şi păstrate pe suporturi tehnice de date
pentru prelucrarea lor ulterioară.
Din punct de vedere al funcţiei realizate, unităţile periferice se
împart în: unităţi periferice de intrare, unităţi periferice de ieşire şi unităţi
periferice de memorare. Unităţile periferice de intrare permit
introducerea de către operator a programelor şi a datelor problemei, cel
mai reprezentativ echipament de acest fel fiind tastatura. Pe lângă aceasta,
mai putem aminti creionul optic, mouse-ul, scanerul, tabletele grafice.
Unităţile periferice de ieşire permit afişarea rezultatelor
prelucrării, dar şi a unor mesaje utilizator-calculator, incluzând display-
urile, imprimantele, mesele de desenat.
Unităţile periferice de memorare, numite şi echipamente de
memorie externă, sunt unităţile (driver) de discuri magnetice, de bandă sau
casetă magnetică. Aceste unităţi permit înregistrarea şi, ulterior,
consultarea informaţiilor.

2.3. Principale componente hardware ale Personal Computer

Din punct de vedere al caracteristicilor constructive,
calculatoarele electronice se clasifică în: microcalculatoare,
minicalculatoare şi calculatoare medii şi mari.
Microcalculatoarele sunt realizate având ca element central un
microprocesor în jurul căruia s-a dezvoltat o arhitectură, la început
mai simplă, apoi din ce în ce mai performantă, pe măsură ce s-a trecut
de la utilizarea unui microprocesor cu lungimea cuvântului de 4 biţi la
8-16 biţi, iar în prezent la 32-64 biţi.
Putem împărţi microcalculatoarele în microcalculatoare familiale,
microcalculatoare semiprofesionale şi calculatoare personale.
Microcalculatoarele familiale, din care amintim realizările
firmelor SINCLAIRE şi COMMODORE, sunt construite pe baza
unui microprocesor de 8 biţi INTEL 8080 sau Z80 sau 6502, cu o
memorie de până la 48 KO.
Elementul specific al acestor microcalculatoare constă în faptul
că tastatura include atât unitatea centrală, cât şi circuitele de interfaţă
cu echipamentele periferice. Aceste periferice sunt, de obicei,
televizorul pentru afişarea rezultatelor şi casetofonul pentru
memorarea programelor, fişierelor de date şi a jocurilor.
Microcalculatoarele semiprofesionale sunt realizate cu
microprocesoare de 8 biţi dar cu echipamente periferice performante:

53
unităţi de floppy-discuri, imprimante, eventual şi cuploare pentru
teletransmisia datelor, conectate împreună la o magistrală comună. În
această categorie se includ, de exemplu, calculatoarele CUB-Z, M-18,
M-118, COMMODORE-64 etc. Capacitatea memoriei este cuprinsă
între 64 KO şi 128 KO. Sistemul de operare care s-a generalizat cu
mult succes pe aceste calculatoare este CP/M.
Calculatoarele personale (Personal Computers sau PC) au
cucerit supremaţia în lumea microcalculatoarelor prin utilizarea alături
de floppy-discuri, a discurilor Winchester, hard-discuri, precum şi a
microprocesoarelor pe 16 biţi INTEL 8086.
Minicalculatoarele au apărut datorită puternicului proces de
miniaturizare a generaţiei vechi de calculatoare, prin utilizarea masivă
a circuitelor integrate LSI (Large Scale of Integration) şi VLSI (Very
Large Scale of Integration).
Nivelul tehnologic ridicat al componentelor, la început toate de
import, a impus folosirea unei tehnologii multistrat, pentru realizarea
circuitelor imprimate (suportul pe care se implantează componentele).
Calculatoarele medii şi mari. În prezent, aceste calculatoare mai
sunt denumite şi sisteme „main-frame”-uri.
Pc-ul a apărut prima dată în SUA şi prin denumire sugerează
accesul unei largi categorii de persoane la utilizarea lor. Calculatorul
personal reuneşte într-un tot unitar şi funcţional două părţi: hardware-
ul şi software-ul.
Din punct de vedere structural, calculatorul se compune din
microprocesor şi memorie. Microprocesorul execută programele care
se găsesc în memorie, iar programele operează asupra datelor care se
află tot în memorie.
Din punct de vedere funcţional, calculatorul este compus din
unitatea centrală şi echipamente periferice.

2.3.1. Considerații privind placa de bază, microprocesorul şi

memoria internă
Placa de bază, cunoscută şi sub denumirea de motherboard,
reprezintă fundamentul unui calculator, definind prin circuitele pe care
le conţine PC-ul şi accentuând caracteristicile acestuia.
Construirea unui calculator cu ajutorul unei singure plăci de
bază reprezintă cea mai economică metodă, fabricanţii de asemenea
componente străduindu-se să integreze cât mai multe componente.
Placa de bază prezentată în figura 2.3., constituie suportul

54
principalelor componente electronice ale calculatorului:
microprocesorul, memoria internă, coprocesorul matematic,
magistralele de comunicaţie, interfeţele de conectare.

Figura 2.3. Placa de bază

Toate aceste subansamble sunt amplasate pe placă, utilizându-se
locaşuri dedicate. Adăugarea unei componente a sistemului de calcul
solicită montarea unei plăci de legătură (de interfaţă), prin intermediul
unui conector specific disponibil pe placa de bază.
Microprocesorul este conectat prin intermediul soclului de
procesor, iar deasupra acestuia este montat un ventilator care are rol
de răcire pentru procesor.
În principiu există trei aspecte generale ale unei plăci de bază
care trebuie avute în vedere:
Sloturile de extensie permit instalarea componentelor hardware,
în special plăcile de extensie. Principalele sloturi prezente pe o placă
de bază modernă sunt: PCI-e (Peripheral Component Interconnect
Express), PCI (Peripheral Component Interconnect) și DIMM (Dual
In-Line Memory Module). Sloturile PCI și PCI-e sunt interfețe fizice

55
în care sunt introduse plăcile de extensie dedicate, cum ar fi placa
video, placa audio, placa de rețea, TV Tuner.
Socket-ul (soclul) procesorului care permite instalarea
procesorului direct pe placa de bază. Acesta poate fi de mai multe
tipuri: LGA (Land Grid Array) și PGA (Pin Grid Array).
Diferența dintre cele două este dată de modul în care conectează
procesorul de placa de bază. LGA utilizează plăcuțe sau pini mici de
contact pe placa de bază, iar PGA folosește pini subțiri care fac parte
din procesor.
Conectorii și porturile care asigură transferul de date, conectarea
perifericelor sau alimentarea cu energie a componentelor. Sloturile
DIMM permit instalearea memoriei sistemului de calcul, putând fi
localizate în apropierea soclului procesorului.
Pentru a asigura o funcţionare corectă a tuturor componentelor
periferice, placa de bază dispune de un circuit de memorare
specializat, numit BIOS. Rolul de interfaţă al BIOS între dispozitivele
periferice şi microprocesor este prezentat în figura 2.4.

Figura 2.4. Rolul BIOS la momentul lansării în execuţie a

sistemului de operare
Programele aflate în BIOS pot fi aduse la zi, situaţie posibilă
pentru plăcile de bază care dispun de memorie BIOS reprogramabilă
(flash BIOS). Respectivele programe pot fi procurate fie de la
furnizorul de placă de bază, fie prin intermediul reţelei INTERNET.
O atenție deosebită trebuie acordată bateriei care alimentează
acest circuit. Atunci când apar mesaje de eroare referitoare la
încărcarea datelor din BIOS este bine să se procedeze la schimbarea
bateriei CMOS.
Temperatura procesorului este un factor important, creșterea
semnificativă a temperaturii procesorului duce la scăderea
productivității ți chiar poate cauza defectarea acestuia. Temperatura

56
normală a procesorului diferă în funcție de caracteristicile sale. În mod
normal valoarea normală a temperaturii este:
 În stare de așteptare până la 45 grade Celsius;
 În sarcină până la 65 grade Celsius;
În cazul în care temperatura procesorului depășește 70 de grade de
produce scăderea performanței.
Temperatura normală a procesoarelor mobile este mai mare în
comparație cu procesoarele pentru desktop. Procesorul dispozitivelor
mobile funcționează la o temperatură de 55-60 °C cu o creștere în
sarcină până la 70-75 °C, iar procesoarele pentru desktop solicită o
temperatură cu 10 grade mai mică. La o încălzire mai mare de 85-100
°C (temperatura exactă depinde de modelul și generația procesorului)
se activează mecanismul de protecție termică prin care procesorul
reduce viteza, ceea ce ii permite să se răcească. In cazul în care
temperatura crește în continuare și trece de limita admisă, calculatorul
se oprește.
BIOS monitorizează în permanenţă temperatura atinsă de
microprocesor, tensiunea de alimentare şi numărul de rotaţii pe minut
al ventilatorului procesorului (Cooler). În situaţia în care aceste
elemente ating pragul maxim, se produce automat oprirea
calculatorului. În figura 2.5. sunt prezentate aceste caracteristici,
stabilindu-se ca limită maximă de temperatură 29 0C.

Figura 2.5. Monitorizarea prin BIOS a caracteristicilor plăcii de

bază
Microprocesorul este o unitate de prelucrare miniaturizată a
datelor care trebuie supuse prelucrării. În figura 2.6. este prezentat

57
schematic circuitul informaţiilor de intrare-ieşire, poziţia micropro-
cesorului în interiorul procesului de prelucrare a datelor.

Figura 2.6. Reprezentarea rolului microprocesorului

Istoria microprocesorului începe în anul 1971, când compania
INTEL a realizat pentru prima dată asamblarea într-un tot unitar a
unui mare număr de tranzistoare, dar vor mai trece 8 ani până când
această realizare se va concretiza în primul calculator personal.
În tabelul următor sunt prezentate principalele tipuri de
procesoare utilizate.

Microprocesor
8086 -- 8088
80286
80386DX -- 80386SX
80486SX, 80486DX,
80486DX2 -- 80486DX4
Pentium
Cyrix 6X86
AMD K5
IDT WinChip C6
Pentium MMX
IBM/Cyrix 6x86MX
IDT WinChip2 3D
Pentium Pro
AMD K6
Pentium II
AMD K6-2
Mobile Pentium II

58
 Mobile Celeron
Pentium III
AMD K6-3
AMD K7 Athlon
Pentium III CuMine

Din famila de procesoare Intel utilizate în prezent remarcăm:

Intel Xeon - aceste procesoare au apărut în anul 1998 împreună cu
procesoarele Pentium II și se fabrică și în prezent. Procesoarele Xeon
sunt destinate serverelor și workstation-urilor, sunt procesoarele cele
mai performante și cu cele mai multe nuclee.
Intel Celeron și Atom – acestea sunt optimizate mai mult pentru un
consum redus de energie decât pentru performațe ridicate. Majoritatea
lor sunt single core, dar există și variante Dual Core, care sunt net
superioare celor Single Core. Procesoarele Celeron și Atom au
performanțe inferioare comparativ cu procesoarele Pentium, fiind sunt
destinate celor mai accesibile din punctul de vedere financiar.
calculatore și laptopuri.
Intel Pentium - primul procesor Intel Pentium a fost lansat în anul
1993. În cursul anilor care au urmat evoluția procesoarelor Pentium a
determinat ca performanța acestora să se apropie foarte mult de cea a
procesoarelor din noua generație „Core 2”. Ultimele modele de
procesoare Intel Pentium se remarcă prin putere și viteză, pot avea mai
multe nuclee, apropiindu-se astfel de performanța generației Core.
Intel Core – reprezintă cele mai răspândite și cele mai noi procesoare
orientate spre laptopuri și desktopuri. Generația Core se împarte în 2
categorii: generația Core 2 și generația Core “i”. Core i se împarte în 3
subcategorii: Core i3, Core i5 și Core i7. Procesoarele i3 sunt dual
core (două nuclee) și în cazul laptopurilor și în cazul desktopurilor.
Procesoarele i5 în cazul desktopurilor sunt quad core (4 nuclee) iar în
cazul laptopurilor sunt dual core. Procesoarele i7 în cazul
desktopurilor sunt cel puțin quad core sau în unele cazuri six core
(șase nuclee) sau mai multe iar în cazul laptopurilor sunt dual sau
quad core.

59
 Procesoarele AMD au fost incă de la inceput un concurent
accesibil din punct de vedere al prețului al procesoarelor Intel, cu
performante asemănătoare.
AMD-K5 a fost primul procesor dezvoltat 100% in
laboratoarele Advanced Micro Devices in anul 1995.
AMD-K6 a devenit o alternativa viabila pentru procesoarele
Intel, cu o tehnologie superioara si la un pret mult mai scăzut față de
procesoarele Pentium II.
AMD Athlon a fost la momentul lansarii cel mai rapid
procesor de pe piață bazat pe arhitectura x86 și cu o frecvență mai
mare de 1 GHz.
AMD aplică o politică de a realiza procesoare mult mai ieftine
ca cele de la Intel, iar cele doua variante Duron si Sempron sunt foarte
apreciate de utilizatori, fiind rivalii direcți al procesoarelor Celeron.
AMD Phenom, reprezintă procesoare Triple-core si Quad-core
iar modelul Thuban dispune de sase nuclee.
Procesorul lucrează cu două tipuri de date: date utilizator – date
care trebuiesc procesate în concordanţă cu anumite instrucţiuni, cea de-a
doua categorie de date fiind reprezentate de instrucţiuni – care arată cum
trebuie să fie procesate datele utilizator. În principal, activitatea unui
procesor constă în decodificarea instrucţiunilor, localizarea datelor în
sistem, efectuarea calculelor. În figura 2.7. este prezentată schematic
structura microprocesorului şi conectarea acestuia cu memoria.

Figura 2.7. Reprezentarea structurii microprocesorului

60
 Unitatea BUS (BU) stabileşte legăturile cu componentele externe
procesorului prin intermediul magistralelor, aducând instrucţiunile din
memorie şi punându-le într-o coadă de aşteptare (Prefetch Queue) spre
a fi transferate pe rând în Unitatea de Instrucţiuni (IU). În acest bloc
instrucţiunile sunt decodificate şi descompuse într-un număr de
microinstrucţiuni elementare spre a fi transferate apoi în Unitatea de
Execuţie. Execuţia instrucţiunilor se face cu ajutorul registrelor din
EU, controlul derulării operaţiilor fiind asigurat de Unitatea de control
(CU). Locaţia de memorie de la care citeşte sau scrie procesorul este
atribuită de acesta prin intermediul Unităţii de adresare (AU), după
care este transmisă Unităţii de BUS.
Clasificarea procesoarelor se realizează în funcţie de modul în
care are loc execuţia instrucţiunilor. Execuţia instrucţiunilor are la
bază principiul microprogramării, existând astfel două tipuri
principale de procesoare. Procesoare de tip CISC (Complex
Instruction Set Computer) – modul de execuţie al instrucţiunilor după
acest tipar fiind specifice procesoarelor 8086. Procesoare de tip
RISC (Reduced Instruction Set Computer) – modul de execuţie al
instrucţiunilor este dat de tehnologia superscalară care permite
procesoarelor să execute simultan mai multe instrucţiuni (procesare
paralelă). Acest mod de execuţie a instrucţiunilor este specific
procesoarelor dedicate pentru servere. Codurile acestor instrucţiuni
sunt memorate într-o memorie ROM (Microcode ROM) în interiorul
procesorului.
Caracteristicile procesoarelor. Un procesor este caracterizat de
viteza de lucru, capacitatea maximă de memorie pe care o poate
adresa şi setul de instrucţiuni pe care le poate executa. O caracteristică
principală a unui procesor este reprezentată de lungimea cuvântului cu
care poate lucra (capaciatea registrilor săi de lucru), existând
procesoare ce lucrează cu lungimi de 8, 16, 32 şi 64 de biţi. Această
caracteristică reprezintă un indiciu important asupra cantităţii de date
pe care procesorul o poate prelucra la un moment dat.
Viteza de lucru a unui procesor depinde de frecvenţa ceasului
intern şi de capacitatea memoriei cache. Ceasul intern este un oscilator
care trimite în calculator pulsuri la intervale de timp egale. La fiecare
puls emis de ceasul intern, procesorul execută anumite operaţii. Toate
activităţile unui procesor sunt coordonate de aceste pulsuri periodice
Frecvenţa cu care sunt generate aceste pulsuri se numeşte frecvenţa
61
ceasului intern şi se măsoară în herţi. Din punct de vedere al
procesorului memoria cache este clasificată în: memorie cache internă
de nivel (1) şi memorie cache externă de nivel (2). Memoria cache
internă este de fapt o zonă de memorie foarte rapidă, încorporată în
nucleul procesorului şi având rolul de a păstra o parte din seturile de
instrucţiuni şi de date cu care procesorul lucrează în mod curent. Fără
existenţa acestui tip de memorie procesorul trebuie să aştepte ca datele
sau instrucţiunile să-i sosească din memoria RAM a calculatorului.
Astfel, se produce o întârziere în ceea ce priveşte prelucrarea datelor
de către procesor, întârzieri datorate pe de o parte, faptului că memoria
RAM este prin construcţie mult mai lentă decât procesorul, pe de altă
parte, faptului că datele trebuie să străbată o distanţă destul de mare.
Distanţa este reprezentată de traseul străbătut de date din memoria
RAM prin magistrala de date sau de instrucţiuni până la unitatea de
bus a procesorului. Aceşti timpi de aşteptare au fost înlăturaţi prin
introducerea unui astfel de tip de memorie ce poate fi accesată de către
procesor fără cicluri de aşteptare, deoarece ea poate lucra integral la
frecvenţa de ceas a procesorului. Caracteristica acestui tip de memorie
este aceea că înmagazinează atât coduri de instrucţiuni cât şi date,
fiind numită şi memorie unificată. Pentru a îmbunătăţii şi mai mult
performanţele procesoarelor, acestea au fost prevăzute şi cu o
memorie cache externă de nivel 2, caracteristica acesteia fiind aceea
că este divizată din punct de vedere logic în două zone: cache-ul de
date şi cache-ul de instrucţiuni. Localizarea acestui tip de memorie (în
funcţie de producător) se află fie în capsula procesorului, fie pe
suportul ceramic al procesorului.
Capacitatea maximă de memorie pe care o poate accesa un
procesor este dată de modul (mod real, mod protejat şi mod virtual
real) în care poate funcţiona acest procesor. Microprocesoarele din
familia 8086 în mod real, din construcţie pot accesa maxim 1 Mb de
memorie RAM. Odată cu evoluţia şi apariţia unor procesoare mai
puternice, printre facilităţile puse la dispoziţie a fost şi accesul la o
cantitate de memorie mai mare. Astfel, un procesor care funcţionează
în modul protejat poate avea acces la 1 Gb de memorie (inclusiv
memorie virtuală). Atunci când un program solicită mai multă
memorie decât memoria fizică instalată în sistem, unitatea centrală de
prelucrare mută pe hard-disc o parte din datele existente în memorie şi
62
permite astfel programului să utilizeze memoria RAM eliberată.
Programul se comportă ca şi când memoria de 1 Gb există în realitate.
Modul de operare virtual real al procesorului asigură protecţia hard a
memoriei, simulând un mod de lucru real. Aceast mod de funcţionare
presupune încărcarea în memorie a mai multor copii ale sistemelor de
operare, acestea rulând simultan în câte o zonă protejată de memorie.
Fiecare partiţie astfel creată se mai numeşte şi maşină virtuală.
Setul de instrucţiuni pe care le poate executa un procesor se
referă direct la modul în care sunt executate instrucţiunile de bază
precum şi modalitatea de procesare a datelor (CISC sau RISC).
Cea mai importantă şi costisitoare componentă fizică a unui
calculator personal este memoria internă, prin intermediul căreia vom
putea aprecia performanţele unui calculator. Aceasta este unitatea
funcţională a calculatorului destinată păstrării permanente sau temporare
a programelor şi a datelor necesare utilizatorului şi bineînţeles a
sistemului de operare.
În configuraţia unui sistem electronic de calcul, în funcţie de modul
în care se realizează accesul la memorie, pot fi întâlnite simultan două
mari tipuri de memorii: memorii ROM şi memorii RAM.
Memoria ROM (Read Only Memory – memorie care poate fi
doar citită) – este un tip de memorie nevolatilă (informaţia conţinută
de acest tip de memorie nu se pierde la oprirea calculatorului). Este o
memorie de tip special, care prin construcţie nu permite
programatorilor decât citirea unor informaţii înscrise aici de
constructorul calculatorului prin tehnici speciale. Memoriile de tip
ROM se clasifică în funcţie de modalitatea de scriere a datelor în
PROM şi EPROM.
1. memorii PROM (Programabile ROM), memorii ROM
programabile, care permit o singură rescriere de programe;
2. memorii EPROM (Programabile Electric PROM), care pot
fi şterse şi reprogramate de mai multe ori, utilizând tehnici electronice
speciale.
Programele aflate în ROM sunt livrate odată cu calculatorul şi
alcătuiesc aşa-numitul firmware. Calculatoarele din familia IBM – PC
conţin şi o memorie CMOS (de tip RAM, alimentată în permanenţă
de o baterie pentru a nu-şi pierde conţinutul informaţional. În această
memorie se stochează informaţii referitoare la configuraţia hardware a
sistemului electronic de calcul.
63
 Dacă accesul la memorie este permis atât pentru citire cât şi
pentru scriere memoria se numeşte RAM (Random Access Memory -
memorie cu acces aleator). Memoria RAM reprezintă un spaţiu
temporar de lucru unde se păstrează datele şi programele pe toată
durata execuţiei lor. Programele şi datele se vor pierde din memoria
RAM, după ce calculatorul va fi închis, deoarece aceasta este volatilă,
păstrând informaţia doar atâta timp cât calculatorul este sub tensiune.
În funcţie de circuitele din care sunt implementate memoriile
RAM, acestea se clasifică în: memorii statice (SRAM) şi memorii
dinamice (DRAM). La rândul lor, memoriile DRAM se împart în:
1. memorii FPM (Fast Page Mode) – caracteristica acestui tip de
memorie o reprezintă facilitatea de a lucra cu pagini de memorie. O
pagină de memorie este o secţiune de memorie, disponibilă prin
selectarea unei adrese de rând.
2. memorii EDO (Extended Data Out) – funcţionează la fel ca şi
memoriile FPM dar accesul la datele din celulele de memorie este mai
rapid cu 10 – 15 % faţă de FPM.
3. memorii SDRAM (Syncronous DRAM) – un astfel de tip de
memorie reprezintă un modul DRAM ce lucrează în mod sincron cu
procesorul (prin construcţie, la origine, memoriile DRAM
convenţionale funcţionau în mod asincron).
4. memoriile VRAM (Video RAM) – este o memorie rapidă
folosită în special pentru plăcile video.
5. memorii SGRAM (Syncronuos Graphics RAM) - este un
SDRAM adaptat cerinţelor foarte mari din domeniul graficii 3D.
6. memorii DDR (Double Data Rate) - prin această tehnologie se
pot transfera date de două ori mai rapid faţă de tehnologiile anterioare.
Fizic, memoria RAM este constituită din elemente care prezintă
două stări stabile, reprezentate convenţional prin simbolurile 0 şi 1,
denumite biţi sau cifre binare. Aceste elemente sunt constituite din
milioane de perechi de tranzistori şi condensatori. Rolul
condensatorilor este de a reţine sarcină electrică, iar al tranzistorului
acela de a încărca cu sarcină electrică condensatorul. Aceste perechi
de condensatori şi tranzistori sunt dispuse sub formă de coloane şi
rânduri, formând o matrice. Prin construcţie, accesul la memorie se
realizează la nivelul unui grup de biţi denumit celulă sau locaţie de
memorie. Fiecărei locaţii de memorie îi este asociată o adresă, care
identifică în mod unic aceea locaţie. Numărul de biţi care se poate
memora într-o locaţie de memorie reprezintă lungimea cuvântului de
64
memorie. Numărul total de locaţii de memorie reprezintă capacitatea
memoriei şi se exprimă de regulă în octeţi. O altă caracteristică a
memoriei RAM o reprezintă timpul de acces la informaţie, care se
defineşte prin intervalul de timp scurs dintre momentul furnizării
adresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. Timpul de
acces la informaţie la memoriile noi este de ordinul nanosecundelor.
Din punct de vedere al organizării interne, memoria RAM
este împărţită din punct de vedere logic, astfel:
1. Memoria convenţională (de bază) – este formată din primii
640 Kb ai memoriei calculatorului, fiind zona în care se execută toate
programele care rulează sub sistemul de operare MS-DOS.
2. Memoria superioară (rezervată) – este formată din următorii
384 Kb, rămaşi disponibili până la 1Mb. Această zonă de memorie
este împărţită în felul următor: primii 128 Kb sunt rezervaţi pentru a fi
utilizaţi de adaptoarele video pentru memorarea informaţiei afişate pe
ecran, următorii 128 de Kb sunt rezervaţi pentru a fi folosiţi de diferite
adaptoare ce se pot conecta la un sistem cum ar fi placa video, placa
de reţea etc., ultimii 128 de Kb fiind rezervaţi pentru a fi utilizaţi de
componenta BIOS a sistemului.
3. Memoria extinsă – este cuprinsă între 1 Mb şi 4 Gb, caracte-
ristica sa fiind aceea că poate fi accesată doar dacă procesorul lucrează
în mod protejat.
4. Memoria expandată EMS (Expanded Memory Specification)
– acest tip de memorie nu poate fi accesat direct de către procesor, ci
prin intermediul unei ferestre de 64 de Kb stabilită în zona de
memorie superioară. Acest tip de memorie este împărţit din punct de
vedere logic în segmente de 64 Kb care sunt comutate în această
fereastră.
Există mai multe tipuri și generații de RAM, fiecare compatibil
cu DIMM-urile specifice generației respective: SDRAM cu 168 pin,
DDR RAM cu 184 pin, DDR2 și DDR3 RAM cu 240 pin , DDR4
RAM cu 288 pin. Pe plăcile de bază sloturile DIMM sunt prezente în
pereche .
În figura 2.8. se poate studia un modul de memorie şi soclul
aferent.

65
 Figura 2.8. Modul de memorie, soclul şi elementele de fixare
Modulele SIMM au forme şi capacităţi diferite (1, 2, 4, 8, 16,
32, 64 ..... MB), elemente care depind de montarea cipurilor numai pe
faţa şi/sau pe spatele plăcuţei şi de numărul de cipuri de pe o plăcuţă
(2,3,8,9). La modulele cu 3 şi 9 cipuri există un cip pentru testul de
paritate, loc în care se memorează pentru fiecare octet un bit de
paritate (bit de control). Modulele fără bit de paritate, mai ieftine, pot
produce incidente în funcţionarea calculatorului.
Între componentele calculatorului, microprocesor, memoria
internă şi periferice, circulă trei categorii de informaţii: instrucţiuni de
program, comenzi efective şi date. Aceste categorii de informaţii
circulă pe circuite electrice distincte, numite linii, care alcătuiesc o
magistrală sau un bus.

2.3.2. Componente structurale interfață, magistrală

Interfaţa reprezintă dispozitivul prin intermediul căruia două
componente ale calculatorului pot comunica reciproc. Această
comunicare se poate realiza în două moduri: paralel şi serial, în funcţie
de modul de transmisie a biţilor de informaţie.
Interfaţa paralelă transmite cei 8 biţi ai unui byte prin
intermediul a 8 fire împreună cu un şir de comenzi. Acest tip de
interfaţă este mai rapid, dar mai costisitor.
Interfaţa serială transmite fiecare bit al unui byte prin
intermediul unui singur fir. Acest tip de interfaţă are un preţ mai
scăzut, dar şi viteza de transmisie este mai redusă.

66
 USB (Universal Serial Bus) Reprezinta tipul de interfaţă care
poate conecta computerul la orice tip de echipament, eliminând portul
serial si portul paralel.
USB 2.0 Tip A permite transferul de date, încarcarea
telefonului mobil, descărcarea fotografiilor de pe camera digitală ori
de pe telefon, iar în ultimii ani aproape toate perifericele vin cu un
conector USB Tip A, fie că e vorba de mouse, fie că e vorba de
tastatură ori imprimantă.
Interfaţa USB Tip B este folosită pentru conectarea
perifericelor ca imprimanta ori scanerul.
Mini USB este un tip de conector folosit pentru conectarea la
computer a echipamentelor de mici dimensiuni, cum sunt camera foto
ori telefonul mobil.
Micro USB este mai mic decât Mini USB. Din cauza
dimensiunilor sale, a fost adoptat de LG, Motorala şi alţi fabricanţi de
telefoane mobile pentru încărcarea respectivelor dispozitive.
IEEE 1394 (FireWire) este o alternativă la interfaţa USB
fiind folosit în special pentru transferul de date dintre o cameră
digitală şi un computer. Este utilizată de Apple sub denumirea
FireWire; Sony a denumit-o i.LINK.
eSATA (External Serial ATA) este un tip de interfaţă ATA
serială ce conectează hard-diskul la computer. Este mai rapidă decât
USB-ul ori FireWire, asigurând un transfer foarte rapid de date.
În figura 2.9. este prezentat panoul de conectare al unităţii
centrale cu dispozitivele periferice de intrare-ieşire.

Figura 2.9. Panoul de conectare al dispozitivelor periferice

67
 De exemplu, mouse-ul este cuplat la unitatea centrală printr-un
port (PS/2 Mouse). Portul reprezintă punctul prin intermediul căruia
unitatea centrală realizează schimburi de informaţii cu exteriorul ei.
Porturile pot fi de intrare şi de ieşire, în funcţie de perifericul la care
facem referire. În figura anterioară se pot observa: un port specializat
pentru conectarea tastaturii (PS/2 Keyboard), port de comunicaţie
(COM 1 Connector), portul de imprimantă (Printer Connector),
portul de legătură pentru monitor (VGA Connector), port pentru
comunicare cu dispozitivul specializat de execuţie a jocurilor
(Joystick) şi o serie de porturi necesare conectării unor dispozitive
audio-video de intrare-ieşire.
Magistrala reprezintă mulţimea conductoarelor folosite în comun
de mai multe unităţi funcţionale pentru transmiterea semnalelor care
codifică (reprezintă) un vector binar. După semnificaţia semnalelor
transmise pe magistrală, acestea pot fi de adrese, de date sau de control.
Din punct de vedere fizic, ele reprezintă trasee de cupru pe o
placă de circuit imprimat.
Pe magistrala de comenzi circulă comenzile, iar pe magistrala de
date circulă datele transferate între componentele calculatorului.
Echipamentele periferice sunt cuplate la magistrală prin
intermediul unei componente fizice, numită controller. Controller-ul
urmăreşte, comandă şi controlează întregul trafic de informaţii între
perifericele rapide, unitatea de hard-disk şi unităţile de floppy-disk şi
memoria internă. Acest transfer direct se execută fără implicarea
unităţii centrale. Sarcina controlului transferului rapid de informaţii
între memorie şi unităţile de discuri magnetice revine unei
componente numită DMA (Direct Memory Access).
Degrevarea unităţii centrale de sarcina controlului acestor operaţii,
de intrare/ieşire directe cu memoria internă, permite folosirea acesteia
pentru efectuarea altor operaţii, în paralel, asigurându-se astfel creşterea
corespunzătoare a vitezei de prelucrare a calculatorului.
Paşii care trebuie parcurşi pentru funcţionarea unui calculator
sunt următorii:
 microprocesorul depune pe magistrala de date o valoare;
 microprocesorul depune pe magistrala de comenzi comanda
necesară pentru citire din memorie;
 memoria internă primeşte comanda respectivă şi preia de pe
magistrala de date valoarea, caută adresa corespunzătoare, preia conţinu-
tul locaţiei respective şi depune valoarea citită pe magistrala de date;
68
  memoria internă depune pe magistrala de comenzi comanda
de încheiere a citirii;
 microprocesorul primeşte mesajul memoriei interne de
încheiere a citirii şi citeşte valoarea depusă de pe magistrala de date.
De fapt, valoarea transmisă reprezintă instrucţiunea pe care urmează
să o realizeze, iar microprocesorul se conformează şi o execută.

2.3.3. Dipozitive clasice de intrare, ieșire

Tastatura reprezintă elementul de legătură directă între om şi
calculatorul personal, în sensul că permite introducerea datelor şi
comenzilor în calculator. Din punct de vedere constructiv, tastatura
poate fi privită ea însăşi ca un mic calculator.
Tastatura conţine un microprocesor, un INTEL 8048, de exem-
plu, care are ca sarcină controlul tastelor apăsate, fiind o mică unitate
de control.
Unitatea de control a tastaturii recunoaşte fiecare tastă datorită
codului său de identificare, cod care, de fapt, este un număr cuprins
între 1 şi 83 sau 1 şi 101, la tastaturile mai complexe.
Sistemul de operare, prin intermediul componentei BIOS,
prelucrează semnalele, comenzile transmise de tastatură fie după ce
am încheiat o comandă cu RETURN, fie după apăsarea unor taste cu
funcţiuni speciale.
Tastatura calculatoarelor este împărţită în cinci zone de taste:
tastele maşinii de scris, tastatura numerică redusă, tastele pentru
deplasarea cursorului, tastele funcţionale şi tastele de control speciale.
Tastele maşinii de scris este zona care conţine tastele obişnuite,
litere, cifre şi caractere speciale. După modul de aşezare pe tastatură a
literelor, se întâlnesc două tipuri de tastaturi: standardul QWERTY
(standardul american şi englez) şi AZERTY (standardul francez).
Putem să setăm tastatura pentru litere mici (LOWER CASE) sau litere
mari (UPPER CASE), utilizând tasta CAPS LOCK sau SHIFT.
Tastatura numerică redusă este reprezentată printr-un grup de
9 taste cu dublă funcţionare, care se setează utilizând tastele NUM
LOCK sau SCROLL LOCK.
Tastele pentru deplasarea cursorului au desenate pe ele săgeţile
care indică sensul de deplasare al cursorului: sus, jos, stânga şi dreapta.
Tastele funcţionale sunt tastele F1, F2 până la F12 (în cazul
calculatoarelor AT şi F1, F2 până la F10, în cazul calculatoarelor XT).

69
Aceste taste au o semnificaţie diferită, în funcţie de programul care se
execută.
Tastele de control specifice sunt tastele care declanşează o
acţiune specială.
Tipuri de tastaturi.
Tastaturi standard Tastaturile standard sunt acele tastaturi
alfanumerice care au o cursă (la apăsare) completă a tastelor.
Tastaturile computerelor desktop cum ar fi tastaturile traditionale cu
101 taste sau 104 taste, includ caractere alfabetice, simboluri de
punctuatie, numere și o varietate de taste functionale.
Tastaturile de laptop Tastaturile laptopurilor au de obicei pentru
apăsare o cursă mai scurtă și un set redus de taste. Ele pot sau nu pot
avea tastele numerice (keypad numeric) iar tastele functionale pot fi
plasate în zone diferite fata de asezarea tastelor la tastaturile standard.
Tastaturile multimedia Tastaturile cu taste suplimentare cum ar fi
tastaturile multimedia au taste speciale pentru acces la muzica, web si
alte programe utilizate în mod frecvent.
Tastaturi speciale Au fost introduse tastaturi speciale pentru
laptopuri, PDA-uri, telefoane mobile pentru utilizatori care au un
spațiu de lucru limitat. Dimensiunea unei tastaturi standard este dictată
din punct de vedere practic de mărimea tastelor care trebuiesc apăsate
de degete. Pentru a reduce mărimea unei tastaturi, tastatura numerică
din dreapta tastelor alfabetice poate fi îndepărtată, si / sau se poate
reduce marimea tastelor fapt care conduce la o scriere mai dificilă si
mai lentă a textului.
O altă cale de a reduce mărimea unei tastaturi este aceea de a
reduce numărul de taste prin folosirea unor combinatii de taste care să
tină locul celor eliminate.
Tastatura numerică (keypad-ul numeric) Tastaturile
numerice contin doar cifre, simboluri matematice pentru adunare,
scădere, înmultire si împărtire, un punct zecimal si mai multe taste
functionale sau de control Acestea sunt adesea utilizate pentru a
facilita intrarea de date la laptopurile mici cu tastaturi compacte care
nu au tastatură numerică. Unele laptopuri au si tastatură numerică.
Tastaturi speciale. Tastaturile pliabile, flexibile sunt
construite dintr-un plastic moale sau din silicon și pot fi rulate sau
împăturite pentru a putea fi usor transportate în timpul folosirii, aceste
70
tastaturi pot fi folosite și pe suprafețe denivelate și sunt mai rezistente
la lichide decât tastaturile standard. De asemenea aceste tastaturi pot fi
conectate și la dispozitive portabile și smartphone-uri. Unele modele
sunt rezistente la scufundarea în apă fapt care le face utile în spitale si
laboratoare acestea putând fi si dezinfectate.
Tastaturi cu proiecție laser proiectează o imagine a tastelor, de
obicei cu tehnologie laser, pe o suprafată plană (figura 2.10). Apoi
dispozitivul foloseste o cameră sau un senzor infraroșu pentru a
urmări mișcarea degetelor și va contoriza o tastă ca fiind apăsată
atunci când „vede” că degetul atinge imaginea proiectată. Tastaturile
cu proiectie pot simula tastaturile de mărime normală prin intermediul
unui mic proiector. Tastele nu pot fi simtite atunci când sunt „apăsate”
deoarece acestea sunt doar o imagine proiectată. De asemenea, pentru
acest gen de tastatură se impune folosirea unei suprafete plane non-
reflexive.

Figura 2.10. Tastatură cu proiecție laser a tastelor, de obicei cu

tehnologie laser pe o suprafată plană
Tastaturi cu tehnologie optică sau foto-electrice. Tehnologia folosită
ȋn tastaturile optice utilizează emițătoare de lumină și senzori foto
71
pentru a detecta optic tastele acționate. Cel mai frecvent, emitorii și
senzorii sunt pozitionati într-un perimetru, montați pe un PCB (printed
circuit board – placă cu circuite electrice trasate). Lumina este
directionată dintr-o parte în alta a interiorului tastaturii și poate fi
blocată doar de tastele acționate. Majoritatea tastaturilor optice
necesită cel puțin două fascicole (cel mai frecvent un fascicol vertical
și unul orizontal) pentru a determina tastele acționate.
Tastaturi iluminate Tastaturile pot fi iluminate dinspre
interior acestea fiind folosite în special ca echipamente pentru uz
mobil. Iluminarea facilitează utilizarea tastaturii în medii întunecate.
Unele tastaturi, special concepute pentru jocuri, au taste iluminate
pentru a le face mai usor de găsit de către jucători în timpul jocului
într-o încăpere întunecată. Unele tastaturi pot avea mici LED-uri de
lumină în taste mai importante pentru a aminti utilizatorului că o
anumită functie este activată.
Odată cu Microsoft Windows şi OS/2 mouse-ul a devenit un
echipament periferic larg răspândit în familia PC-urilor, iar pentru
producători de software un dispozitiv care obligă la realizarea de
funcţii speciale pentru aplicaţiile create. Pentru creşterea vitezei de
operare, îndeosebi în cazul unor interfeţe cu elemente senzoriale
speciale (cum sunt meniurile), dirijarea cursorului şi chiar executarea
funcţiilor, ataşate în mod clasic tastelor, se poate face simplu, cu
ajutorul mouse-ului Acesta este un dispozitiv deosebit de comod şi
eficient, constituit dintr-o cutiuţă de plastic cât mai ergonomic
proiectată şi realizată, cu 2-3 butoane deasupra şi conectată la un port
al calculatorului. Graţie unui sistem opto-mecanic (cu bilă) sau optic
pur, este posibilă cuantificarea deplasărilor sale pe masa de lucru.
Practic, prin deplasarea mouse-ului în orice direcţie pe un suport
specific sistemului de senzori, se va obţine o deplasare identică a
cursorului pe ecran. Deplasările reflectate simultan pe ecran sunt
executate de un spot luminos (o matrice de pixeli sau o imagine
grafică), care trebuie adus la coordonatele dorite pe ecran, urmând ca
utilizatorul să apese pe unul dintre butoane. Coordonatele şi acţionarea
pe unul dintre butoane sunt înregistrate şi prelucrate de calculator,
urmând realizarea unui anumit eveniment. Astfel, se derulează o
interacţiune directă om-calculator.

72
 În funcţie de aplicaţiile active la un moment dat, doar anumite
obiecte de pe ecran reacţionează la activarea cu mouse-ul (exemplu:
meniuri, pictograme – iconuri, ferestre etc.).
Utilizarea mouse-ului implică conectarea acestuia la calculator,
la nivel hardware (la unul din porturile seriale) şi software (programul
driver necesar pentru recunoaşterea mesajelor primite de la mouse,
pentru platforma sistemului de operare).
Un driver de mouse are sarcina de a desena şi deplasa un cursor
pe ecranul monitorului în toate modurile video standard. În mod
implicit, este un bloc în invers-video pentru modul text sau o săgeată
pentru modul grafic. Forma cursorului mouse-ului este controlabilă în
ambele moduri de lucru.
Tot driverul defineşte acceleraţia la intrare a mouse-ului,
respectiv, cât de repede se va deplasa mouse-ul (în unităţi de măsură
mickey/s) şi pentru ce valoare a acceleraţiei se va dubla viteza mouse-ului
pe ecran - „mouse acceleration threshold“.
Se pot selecta comenzi, opţiuni, fişiere afişate pe ecran, activate
prin apăsarea unuia dintre butoanele mouse-ului. Deci, mouse-ul este
util numai în măsura în care pe ecran informaţiile sunt dispuse sub o
anumită formă, senzitivă la acţionarea cu mouse-ul.
Mouse-ul poate fi mecanic, optic, optico-mecanic. Mouse-ul
mecanic cu bila produce prin deplasare pe o suprafaţă rigidă, plană,
schimba-rea coordonatelor cursorului afişat pe ecran până la locaţia
dorită de utilizator, conectarea dispozitivului periferic cu calculatorul
realizându-se prin interfaţa serială a unităţii centrale. Deplasarea înainte,
înapoi, stânga, dreapta a mouse-ului implică acţionarea unui mecanism
format din două roţi dinţate şi o bilă din material rigid până în punctul
dorit a fi atins de utilizator, moment în care, prin acţionarea butoanelor
dispozitivului, se produce activarea, selectarea elementului dorit.
Mouse-ul optic se bazează pe două fotodiode care emit şi
receptează două raze de culoare diferită, o rază fiind rezervată pentru a
analiza deplasarea dispozitivului pe orizontală, iar o altă rază
deplasarea pe verticală. In evolutie a fost introdus un sistem de
circuite integrate care proceseaza imaginile primite de la fotodioda
direct in mouse, astfel ca acesta poate fi utilizat pe mai multe tipuri de
suprafete si nu mai este nevoie de un mouse pad. Mouse-ul optico-
mecanic îmbină caracteristicile optice şi mecanice, prezentate
anterior, deplasarea pe cele două coordonate fiind monitorizată de doi
receptori optici care sesizează mişcarea pe fiecare coordonată prin
73
apariţia unor întreruperi de raze recepţionate, întreruperi provocate de
către fanta practicată în discul de sesizare a deplasării.
Mouse-ul cu laser este utilizat de pasionatii de jocuri,
foloseste aceeași tehnologie ca si mouse-urile optice doar că în locul
ledului este folosit un mic laser,care conferă o precizie mult mai mare
si tot odată o performanta remarcabilă.
Mouse-uri speciale pentru persoanele cu dizabilități.
Mouse-ul camera are mărimea unei camera web și arată ca
aceasta. Acest tip de cameră urmărește un punct selectat de pe capul
unei persoane, atunci când persoana mișca din cap este mișcat și
cursorul pe ecran.
Mouse-ul de picior este folosit de persoanele care nu își pot
folosi capul sau mâinile și este comandat cu ajutorul piciorului.
Trackball-ul, este un dispozitiv asemănător mouse-ului cu
bila, dar utilizatorulul mișca bila cu ajutorul mâini care la rândul său
mișca cursorul.
Mouse-uri care imită diferite forme ale animalelor,
mașinilor dar și alte lucruri și forme neobișnuite. În general aceste
mouse-uri sunt folosite de copii.
Mouse-uri touch, care elimină tradițonalele butoane prin
sensibilitate la atingere.
Din punct de vedere al conectivității unui mouse sau a unei
tastaturi către calculator identificăm.
Mouse-ul (tastatura) wired transmite datele către calculator
prin intermediul unui fir. Ele sunt preferate de cei care se joacă
deoarece rata de transmitere a datelor este foarte mare, astfel datele
sunt trimise într-un timp foarte scurt. Pentru mouse-urile wired există
mufe PS/2 sau USB. În situația în care toate porturile USB sunt
ocupate se utilizează adaptoare USB către PS/2 sau invers,PS/2 către
USB.
Mouse-ul (tastatura) wireless este bazat pe un emițător care
este integrat mouse și un receptor de dimensiuni mici care este
introdus în portul USB al calculatorului și care primește datele de la
emițător, astfel nu mai este nevoie de fir. Aceste tipuri de mouse sunt
folosite de oamenii care au nevoie de mai mult spatiu de lucru. Rata
de transmitere este mult mai mică în comparație cu cele wired, astfel
că timpul de reacție este unul mult mai mare. Mouse-urile au nevoie
74
de baterii care pot asigura un timp de funcționare limitat până să fie
reâncărcate sau schimbate.
Mouse-ul cu conectivitate bluetooth se conectează folosind
un adaptor bluetooth, care deseori este integrat în laptop
Monitorul permite afişarea sub formă de imagini sau text a infor-
maţiei primite de la placa video a calculatorului. În funcţie de tipul
constructiv al ecranului, identificăm: dispozitive de afişare cu ecran
plat (FPD – Flat Panel Display) – în această categorie incluzându-se
ecranele cu cristale lichide (LCD – Liquid Crystal Display), ecranele cu
tehnologie TFT (Thin Film Tranzistor), ecranele cu tehnologie FED
(Field Emission Display) şi cele cu plasmă (Plasma Display Panel);
monitoare cu tuburi catodice (CRT – Catode Ray Tube).
Monitoarele cu tub catodic, în funcţie de modul de dispunere a
generatorilor de electroni, se clasifică în:
a. monitor cu tub delta – cei trei catozi corespunzători celor trei
culori de bază (roşu, verde, albastru – R, G, B) sunt dispuşi sub forma
unui triunghi echilateral. Tuburile delta se clasifică, la rândul lor, în
funcţie de tipul grilei folosită pentru ghidarea electronilor în tubul
catodic, astfel: tub cu mască de umbrire de tip tradiţional – fluxurile
de electroni sunt ghidate spre suprafaţă de luminofor cu ajutorul unei
măşti (grile) metalice subţiri prevăzută cu orificii; tub cu slot mask –
foloseşte o mască care conţine grupe de câte trei puncte eliptice de
luminofori dispuse întreţesut.
b. monitor cu tub Trinitron – cei trei catozi sunt dispuşi în linie
iar masca de umbrire este înlocuită de o grilă formată din fire metalice
fine, verticale, paralele, foarte apropiate unele de celelalte.
În funcţie de culorile pe care le pot afişa identificăm:
monitoare monocrome – pot afişa doar două culori, de obicei negru şi
una din culorile alb sau verde; monitoare cu nivel de gri – capabile de
a afişa diferite intensităţi sau amestecuri între culorile alb şi negru şi
monitoare color – pot afişa toată gama de culori perceptibilă de ochiul
uman prin combinarea cu intensităţi diferite a celor trei culori
fundamentale. De-a lungul timpului au apărut următoarele tipuri de
adaptoare (interfeţele monitorului):
- pentru monitoare alb-negru; MGA, Monochrome Display
Adapter, fără facilităţi grafice; HERCULES GA, Monochrome
Display Adapter, cu facilităţi grafice;

75
 - pentru monitoarele grafic-color; CGA, Colour Graphics
Adapter; EGA, Enhanced Colour Graphics Adapter; VGA, Video
Graphics Adapter; SVGA, Super Video Graphics Adapter.
După tipul semnalelor video se pot identifica: monitoare
analogice – acceptă semnale video analogice; monitoare digitale –
acceptă semnale video digitale.
Monitoarele LCD au în general o rezoluție mai slabă decât cele
CRT, dar nu emit radiații și consumî mult mai puțin Acestea folosesc
o tehnologie diferită de funcționare: un fascicul de lumină trece prin
filtre speciale care o transformă în culorile roțu, verde sau albastru, iar
electricitatea le direcționează la fiecare celulă. Aceste celule conțin
câte 3 pixeli care au valorile culorilor rosu, verde si albastru (RGB). În
general monitoarele cu ecran plat sunt folosite la laptopuri pentru că
ocupă mult mai putin spațiu.
Tehnologiile de realizare a ecranelor LCD au la bază două
tehnologii majore: DSTN și TFT.
Tehnologia DSTN (Dual-Scan Twisted Nematic) constă în
utilizarea mai multor straturi. Primul este o fâșie de sticlă învelită cu
un strat de oxid de metal. Materialele folosite sunt transparente pentru
a nu diminua calitatea imaginii. Sub acest strat este unul de electrozi
care alimentează elementele necesare pentru funcționarea monitorului.
Apoi este plasat un strat de șanțuri mici care aliniază cristalele lichide
în poziția corectă. Culorile pe ecran sunt rezultatul filtrării fasciculului
de lumină prin filtrul de culoare. Acest proces este lent și de aceea la o
mișcare mai rapidă a cursorului pe ecran sau la vizionarea unui film
monitorul nu poate ține pasul și apar dâre.
Tehnologia TFT (Thin Film Transistor) se bazează pe o matrice
activă și are strălucire și contrast foarte bune, comparabile cu cea a
ecranelor CRT. Această tehnologie face ca dârele să dispară prin
folosirea unui tranzistor pentru fiecare culoare a fiecărui pixel.
Monitoarele TFT pot fi mult mai subțiri decât cele DSTN ceea ce le
face mai ușoare. Rata de reafișare se apropie foarte mult de cea a
monitoarelor CRT, ea fiind de aproximativ 10 ori mai mare decat cea
a monitoarelor DSTN.
În prezent se dezvoltă o nouă tehnologie HAD (holographic
autostereoscopic display) care permite ecrane tridimensionate. HAD
este o conversie a tehnologiei LCD care înlocuiește fasciculul de
lumină cu HOE (holographic optical element) care este format din

76
două seturi de benzi orizontale fiecare apartinand unui ochi. Fiecare
ochi vede câte o imagine diferită, fapt care duce la efectul 3D.
Principalele caracteristici ale unui monitor sunt:
 dimensiunea ecranului – se exprimă în inch şi reprezintă
lungimea diagonalei ecranului. În mod uzual, domeniul de variaţie a
acestei caracteristici este cuprinsă între 14’’ şi 21’’. Diagonala
ecranului la monitoarele LCD poate ajunge până la 42 inch;
 rata de împrospătare pe orizontală – este o unitate de măsură
a numărului de linii orizontale baleiate de monitor într-o secundă şi se
măsoară în KHz.
 rata de refresh – exprimă numărul de cadre ce pot fi afişate pe
ecran într-o secundă. Valoarea minimă acceptată de standardele de
calitate pentru această caracteristică este de 60 Hz la o rezoluţie
maximă suportată de monitor; Majoritatea monitoarelor au o rată de
afișare de a 70Hz permitând afișarea a 70 de imagini pe secundă
 densitatea de punct (dot pitch) – reprezintă distanţa dintre
centrele a două puncte vecine de aceeaşi culoare. Standardul de calitate
ISO 2004 prevede pentru acest parametru o valoare de 0.20 mm;
 rezoluţia – reprezintă capacitatea unui monitor de a afişa
detalii. De obicei, majoritatea producătorilor exprimă valoarea acestui
parametru prin numărul maxim de pixeli pe care îi poate afişa un
monitor atât pe orizontală cât şi pe verticală. In general rezoluția
monitoarelor poate ajunge până la 1280x1024 de pixeli, dar
monitoarele performante pot ajunge până la rezoluția de 1600x1280 de
pixeli. Pentru monitoarele TFT pentru o rezoluție de 1024x768 sunt
folosiți 2,359,296 tranzistori. Aceștia sunt aranjați pe o matrice din
silicon scumpă dintr-o singură bucată. Prezența oricărei impurități
poate afecta tot sistemul de tranzistoare acest lucru afectând prețul
care devine destul de ridicat.

2.3.4. Dispozitive periferice specializate pentru preluarea și

realizarea schimbului de date
Modemul (Modulator-Demodulator) este utilizat pentru
schimburi de date şi comunicări între doi sau mai mulţi utilizatori de
calculatoare.
Modemul are rolul de a „citi” semnalele digitale ale calculatorului
şi de a le converti în tonuri care sunt expediate pe linia telefonică, aşa
cum este prezentat în figura 2.11. La destinaţie, un alt modem ascultă şi
recunoaşte tonurile, pe care le va converti în semnale digitale. În
77
momentul în care cele două modeme încep dialogul, utilizatorul sesizează
legătura prin auzirea unor tonuri de diferite frecvenţe şi durate, care
depind de viteza cu care dispozitivele comunică.

Figura 2.11. Reprezentarea semnalelor digital-analogic

Acest echipament periferic este disponibil sub formă de placă de
extensie sau ca aparat extern. Funcţionarea corectă a acestui periferic,
prezentat în figura 2.12. este semnalată de o serie de becuri de stare
(LED-uri), grupate pe partea frontală a echipamentului, semnalând
conectarea la reţeaua telefonică şi disponibilitatea de a transmite şi/sau
recepţiona informaţii.

Figura 2.12. Modem extern

Principala caracteristică a unui modem este viteza de transmisie,
măsurată în biţi/secundă, având diferite valori (300 bps, 1200 bps,
2400 bps, 9600 bps, 14400 bps, 33600 bps, 57600 bps).
Utilizarea modemului presupune, de fapt, utilizarea unui sistem de
comunicaţie care favorizează controlul legăturii dintre calculatoare,
permiţând: apelarea unui alt calculator; conectarea (logging in);
expedierea sau recepţionarea unor mesaje, fişiere (upload şi download);
deconectarea (disconnect); încetarea comunicării (hang up).
Pentru a exista, un sistem de comunicaţie trebuie să fie compus
din: modem, programe de comunicaţie, linie telefonică. Odată cu
aceste elemente constitutive, utilizatorii care doresc să intre în dialog
trebuie să definească în prealabil câţiva parametri, cum ar fi: viteza de
transmitere şi recepţie a informaţiilor; formatul sub care sunt expediate
sau recepţionate datele etc. Stabilirea acestor parametri este transparentă
78
pentru utilizator, realizându-se o singură dată, în momentul montării
modemului şi al instalării programelor de comunicaţie.
Modemul este un dispozitiv de legatură între rețeaua locală și
Internet. Modemurile funcționează diferit în funcție de tipul de
conexiune disponibil telefon, cablu, satelit. Acestea fac legatura dintre
portul de infrastructură la un capăt și un cablu de Ethernet la celălalt
capăt pentru a fi introdus într-un router (sau direct în computer) pentru
a avea acces la Internet.
Rețeaua Internet poate fi disponibilă fără router la un singur
computer, dar nu și fără modem. Toate firmele de internet imprumută
un modem pentru a avea acces la serviciile lor, unele și un router.
Router-ul este cel care împarte internetul la telefon, tabletă și
computer în mod egal. Un router conectează mai multe rețele și
împarte traficul între ele. Acesta are o conexiune pentru rețea și una
sau mai multe pentru dispozitivele periferice (figura 2.13). Acesta are
și un switch încorporat pentru a putea conecta mai multe dispozitive,
prin cablu sau prin wifi.

Figura 2.13 Reprezentarea inserării unui router într-o rețea

Router-ul permite conectectare de dispozitive multiple la o
singură rețea fizică a operatorul de Internet, dar oferă si dispozitivelor
posibilitatea de a comunica între ele. Orice router wireless beneficiază
de o antenă antenă externă sau internă pentru propagarea semnalului.
Performanțele antenei sunt importante în semnalul pe care îl va
79
furniza routerul wireless. Antenele standard oferite de producători sunt
omnidirecţionale, adică transmit semnalul în toate direcțiile din jurul
routerului.
Routerele Wi-Fi sunt foarte răspândite datorită numărului mare
de laptopuri, tablete, smartphone-uri și alte tehnologii mobile.
Una dintre cele mai comune probleme, cu care se confruntă
utilizatorii de routere Wi-Fi, este semnalul prea slab.
Semnalul routerului wireless depinde în mare măsură de
amplasarea corectă a routerului. In primul rând, routerului trebuie
amplasat în centrul încăperii în care de dorește acces la rețeaua Wi-Fi.
Routerul nu are voie să fie plasat pe podea sau prea aproape de tavan.
Coltul camerei nu este locul cel mai potrivit, recomandat este evitarea
plasării routerului în apropierea obiectelor metalice, deoarece prin
metal nu trece semnalul.
Rețelele fără fir cel mai des funcționează pe o frecvență de 2.4
gigahertzi, dar atenție că pe această frecvență funcționează multe alte
dispozitive wireless care înrăutățesc semnalul routerului wireless.
Frecvența de 2.4 GHz este împărțită într-un număr de canale.
Pe unul din aceste canale funcționeaza routerul Wi-Fi. Cu ajutorul
telefonului Android și aplicațiilor Android, Wifi Analyzer sau WiFi
Manager se poate afla care dintre canale Wi-Fi este cel mai încărcat.
Se recomandă schimbarea canalul pe unul mai liber din setarile router-
ului, modificarea va reduce influența rețelelor Wi-Fi vecine si va
produce o mărire a semnalul router-ului.
În cazul în care routerul Wi-Fi este echipat cu o antenă
externă detașabilă, se recomandă înlocuirea cu una mai eficientă.
Routerele wireless Dual Band lucrează pe frecvența 2.4GHz, este cea
mai raspandită și suprasolicitată, și pe frecvența 5GHz care practic
este liberă oferind și o creșterea a vitezei Wi-Fi.
Imprimanta este un dispozitiv care permite tipărirea pe hârtie (hard-
copy) a unui document de tip text, a obiectelor grafice sau combinaţii ale
acestora, rezultate în urma unor prelucrări efectuate de calculator. Spre
deosebire de alte echipamente periferice, imprimantele sunt fabricate într-
o gamă deosebit de mare, în diverse tipuri şi de către un mare număr de
firme. Principalele caracteristici ale unei imprimante sunt:
 mecanismul de tipărire şi principiul de funcţionare;
 viteza de tipărire;
80
  dimensiunea liniei tipărite;
 calitatea grafică a tipăririi;
 memoria proprie;
 fiabilitatea şi costul.
Imprimantele şi monitoarele au de soluţionat o problemă comună:
realizarea ieşirilor informaţionale prin aranjarea seturilor de „puncte",
astfel încât să formeze texte sau imagini grafice. Bineînţeles,
imprimantele sunt extrem de diverse prin tehnologie, respectiv, prin
modul în care cerneala ajunge pe hârtie, însă principiul rămâne
acelaşi.
Principiul de funcţionare este matriceal sau vectorial şi se
bazează pe una din procedurile de imprimare:
 lovirea hârtiei prin intermediul unei benzi tuşate cu un număr
de ace (sau pini), în configuraţii care conduc la realizarea unei imagini;
 stropirea hârtiei cu un jet fin de cerneală, comandat electrostatic;
 inscripţionarea cu toner utilizând LASERUL, a unui tambur
şi apoi a hârtiei, ca la copiatoarele XEROX;
 pe cale termică.
Astfel, din punctul de vedere al mecanismului de imprimare şi
principiului de funcţionare, imprimantele pot fi grupate în:
 imprimante cu caractere gravate pe tambur metalic, panglică
metalică sau lanţ de litere, aparţinând primelor tipuri, care au ieşit deja din
uz;
 imprimante matriceale ;
 imprimante termice;
 imprimante cu jet de cerneală;
 imprimante laser;
 dispozitive plotter .
Imprimantele se diferenţiază şi prin numărul de puncte
imprimate pe inch: 100 - 400 - 600 etc. dpi (dots per inch).
Imprimanta matriceală (dot matrix) reprezintă modelul cel mai
răspândit, în special datorită preţului redus al dispozitivului şi al
consumabilelor sale (benzile tuşate). Sunt modele cu 9, 18 sau 24 de
ace. Operează, aşa cum sugerează şi numele, pe baza unui şablon
(matrice de puncte), pentru a forma un caracter sau a desena elemente
grafice. „Punctele” sunt serii de pini (ace) montate pe un „cap de
imprimare”. Capul de imprimare creează câmpuri electromagnetice în
jurul fiecărui pin. Atunci când comanda de imprimare este
recepţionată, câmpul este modificat, iar pinii sunt atraşi sau respinşi de
acul de scriere. Pinii respinşi percutează banda (ribbon-ul). Câmpul
81
electromagnetic este modificat rapid, pentru ca o anumită polaritate să
creeze un şablon, ce va fi imprimat atunci când capul este deplasat de-
a lungul hârtiei. Orice metodă de imprimare care solicită impactul
fizic dintre o componentă a imprimantei şi o bandă tuşată, pentru a
transfera cerneala pe hârtie, este cunoscută ca „imprimare prin
impact” (Impact Printing).
Viteza de tipărire este exprimată în caractere pe secundă
(exemplu: 150-400 cps). Există şi imprimante matriceale rapide, care
asigură o viteză de imprimare de peste 800 cps.
Imprimanta cu jet de cerneală (Ink-Jet Printer) a constituit
următorul pas în tehnologia tipăririi rezultatelor. Această imprimantă
utilizează un „cap de scriere” care direcţionează cerneala, sub forma
unor mici jeturi, spre hârtie, desenând caractere sau imagini grafice.
Nu se foloseşte bandă tuşată pentru scris.
Imprimantele cu jet de cerneală au devenit foarte populare,
datorită facilităţii lor de a imprima imagini color de o calitate
remarcabilă. De asemenea, neavând dispozitive mecanice de transfer a
cernelii pe hârtie, sunt silenţioase.
Ele sunt tot mai mult răspândite, datorită comodităţii în
imprimarea color şi a calităţii tipăririi, în detrimentul celor matriceale.
Pot imprima imagini cu rezoluţii ridicate, alb/negru sau color, pe
formate diverse de pagină (obişnuit A4), portret sau landscape,
utilizând fonturi scalabile sau bitmap.
Imprimantele laser asigură o înaltă calitate a tipăririi, având la
bază principiul xeroxului. Ambele utilizează o sursă de lumină şi un
mecanism sofisticat de oglinzi, pentru a transfera o imagine pe hârtie. Cu
ajutorul razelor laser, se obţine o polarizare electrostatică a unui cilindru
special, care, la rândul lui, atrage şi se încarcă pe suprafaţă cu toner (praf
special de cărbune, deosebit de fin) ce urmează a fi depus pe hârtie. În
continuare, hârtia este supusă unui tratament termic pentru fixare.
Viteza imprimantelor laser se măsoară prin numărul de pagini
tipărite pe minut, „page per minute” - ppm. O imprimantă laser
asigură în medie o viteză de tipărire între 5 şi 10 pagini pe minut,
uneori mai mult. Comparativ, o imprimantă matriceală obişnuită atinge
o viteză medie de 5 pagini /minut.
Memoria de care dispune o imprimantă este foarte importantă,
în special în cazul celor cu tehnologie laser. Numărul şi complexitatea
desenelor ce urmează a fi tipărite şi viteza de imprimare sunt direct
proporţionale cu memoria imprimantei.
82
 Dimensiunea maximă a hârtiei se referă la lăţimea hârtiei,
lungimea nefiind luată în calcul decât atunci când este furnizată
explicit prin soft. Astfel, există imprimante de tip A3 (lăţimea hârtiei
este de 42 cm), imprimante de tip A4 (la care lăţimea hârtiei permise
este de 21 cm) etc.
O altă caracteristică a imprimantelor este fiabilitatea acestora,
adică posibilitatea de a funcţiona fără defecte o perioadă de timp cât
mai îndelungată. O evaluare rapidă a fiabilităţii se poate face luând în
considerare firma producătoare şi termenul de garanţie.
Dispozitivul periferic scaner permite utilizatorului să
digitalizeze diapozitive, fotografii alb-negru sau color, formulare sau
planuri, pentru a le prelucra ulterior, cu ajutorul calculatorului. În
tehnica electronică de calcul există trei categorii importante de
scanere, în funcţie de modul de citire a documentului: scanere cu
tambur; scanere cu acţionare manuală şi scanere de pagină.
Scanerele cu tambur realizează deplasarea documentului cu
ajutorul unei rotiţe de transport, care conduce suportul spre zona unde
sunt amplasaţi senzorii care preiau informaţiile de imagine. Această
tehnică este utilizată şi de aparatele fax, producând citirea paginilor
documentelor, alb-negru sau în trepte de gri, cu o rezoluţie de scanare de
200 dpi (dots per inch – puncte de imagine pe o suprafaţă de un inch).
Scanerele cu acţionare manuală nu posedă mecanismul de
antrenare a suportului dorit a fi digitalizat, utilizatorul trebuind să
deplaseze manual, cât mai uniform, dispozitivul de citire deasupra
documentului. Această categorie de dispozitive, ilustrată în figura 2.14.,
se caracterizează printr-o lipsă de precizie, obţinând o rezoluţie de
scanare mică, nefiind indicate pentru digitalizarea documentelor
complexe.

83
 Figura 2.14. Scaner cu acţionare manuală
Scanerele de pagină sau flatbed solicită ca utilizatorul să aşeze
documentul în aparat (similar unui copiator) pe o tabletă transparentă
de sticlă, sub care se va deplasa longitudinal o sanie care conţine
părţile electronice de citire, după declanşarea procesului de digitalizare.
Rezoluţia optică este determinată de numărul de senzori
utilizaţi. Astfel, un scaner cu o rezoluţie optică de 600 dpi va
recunoaşte mai multe detalii ale documentului, comparativ cu un
dispozitiv cu 400 dpi sau 200 dpi.
Un element important în definirea calităţii unui scaner este
capacitatea de a deosebi cât mai multe tonuri de gri sau de culoare. În
cazul în care un scaner deosebeşte doar alb de negru, dispozitivul
posedă caracteristica „adâncime de culoare” egală cu 1 bit. La 16 trepte
de gri recunoscute, adâncimea de culoare este de 4 biţi, iar pentru 256
de trepte de gri va avea adâncimea de culoare de 16 biţi. Scanerele alb-
negru lucrează cu o adâncime de culoare între 8 şi 16 biţi, iar scanerele
color cu o adâncime de culoare mai mare de 24 de biţi.
Există două tehnologii principale de scanare: CCD (Charged
Coupled Device) si CIS (Contact Image Sensor). CCD este o
tehnologie similară cu cea folosită de camerele foto digitale, care
foloseste lentile pentru a reduce dimensiunea imaginii originale pe
spațiul mic al senzorului digital. Senzorii CIS folosesc mai multe lentile

84
din fibră optică pentru a transfera porțiuni de imagine la dimensiune
naturală pe un rând de senzori.
Senzorii CCD sunt cei mai apreciați când se dorește o rezoluție
ridicată care poate evidenția mai bine detaliile dar și un spațiul de
culoare mai larg care permite captarea mai multor nuanțe de culoare.
Multifuncţionalul este numele sub care se comercializează
dispozitivele care au funcţie de imprimantă şi scanner conectivitate
fiind USB, LAN și wireless, iar aceasta gamă de produse este din ce
în ce mai populară în rândul utilizatorilor.

2.3.5. Medii magnetice de stocare și dispozitive bazate pe circuite de

tip flash
Floppy-discul (discul flexibil sau discheta), apărut pentru prima
oară în anul 1971, reprezintă un disc format dintr-o singură placă
realizată din material plastic, acoperit cu un strat feromagnetic.
Principiul de funcţionare constă în următoarele: un mecanism de
antrenare roteşte floppy-discul cu o viteză constantă, iar
scrierea/citirea se realizează cu ajutorul a două capete de scriere/citire,
care se poziţionează pe informaţiile plasate pe piste (track), dispuse
în cercuri concentrice. floppy-discurile sunt de dimensiuni diferite şi
deci de capacităţi diferite. Cele mai răspândite sunt floppy-discurile cu
diametru de 5¼ inch şi cele cu diametrul de 3½ inch, care,
surprinzător, sunt de capacitate mai mare. Un disc magnetic flexibil se
roteşte în interiorul unităţii cu o viteză de 300 rotaţii/minut, având în
principiu, un timp de acces la informaţie de 100 ms.
Floppy-discul de 5¼ , apărut în anul 1976, are 40 de piste pe
fiecare faţă, numerotate de la 0 la 39 şi pot înmagazina până la
360.000 de caractere, numindu-se, pe scurt, şi dischete de 360 K.
Printr-un artificiu software, se poate mări capacitatea lor la 720 K, dar
acesta este un format nestandardizat de lucru. În evoluţia tehnologică
au apărut şi floppy-discuri de 5¼ inch din materiale mai bune, putând
înregistra până la 1.2 MB..
Floppy-discul de 3½ inch apare în anul 1987, are o capacitate
de 1.44 MB şi, spre deosebire de dischetele de 5¼ inch, din punct de
vedere fizic nu mai este flexibil, nu se mai protejează la scriere prin
lipirea unui autocolant negru şi nu mai are nevoie de plicul protector.
La acest tip de dischetă protecţia se realizează printr-o mică fantă

85
(existentă în colţul stânga jos al dischetei) care poate fi închisă sau
deschisă, în funcţie de necesităţi.
Hard-discul reprezintă o unitate fixă de stocare a datelor încor-
porată în cutia care conţine unitatea centrală şi încasetată într-un
dispozitiv la care nu avem acces pentru a-l înlocui. În caz de defectare,
se înlocuieşte întreg ansamblul. Acest ansamblu se mai numeşte disc
dur, disc fix sau disc Winchester, după numele tehnologiei de
construcţie. Sunt formate din mai multe discuri (plăci), asemănătoare
celor flexibile, însă confecţionate dintr-un material mai dur şi fixate pe
un ax comun. Prin rotire, sistemul permite scrierea/citirea concomitentă a
informaţiilor, pe aceleaşi piste ale tuturor discurilor (figura 2.15).

Figura 2.15. Hard-discul

Plăcile, numite şi platane, sunt acoperite cu material
feromagnetic şi încorporate într-o casetă de protecţie. Tot ansamblul
trebuie să fie protejat faţă de impurităţile care pot patrunde din mediul
exterior atmosferic (figura 2.16). În cazul pierderii etanşeităţii hard
discul este distrus instantaneu.

86
 Figura 2.16. Elemente care pot deteriora sistemul de capete şi
suportul magnetic
Denumirea de disc fix, atribuită iniţial, a avut în vedere faptul că
acesta se fixează în interiorul calculatorului şi nu poate fi detaşat cu
uşurinţă de către un utilizator obişnuit. În ultimul timp însă această
denumire a devenit improprie, deoarece au fost create şi HD care pot
fi cu uşurinţă conectate şi deconectate în exteriorul calculatorului, prin
porturile de intrare/ieşire ale acestuia.
În funcţie de interfaţa de conectare hard discurile se clasifică în:
1. Hard-discuri SCSI (Small Computer System Interface) –
având caracteristici deosebite şi fiind conectate la o interfaţă SCSI
care este controlată de sisteme inteligente (controlere), acestea având
menirea de a coordona fluxul de informaţii dintre hard-disc şi sistem.
Acest tip de unităţi de stocare se folosesc cu precădere montate pe
servere sau pe acele calculatoare unde se doreşte o performanţă
ridicată privind transferul de date.
2. Hard-discuri EIDE (Enhaced Integrated Drive Electronics) –
termen general aplicat tuturor unităţilor care au un controler inclus în
unitate. De-a lungul timpului, unităţile de stocare de acest gen au
cunoscut o serie de implementări, printre care amintim: protocolul
Ultra ATA – care mai este denumit şi Ultra DMA/ ATA-33/ DMA-33,
Ultra ATA 66, Ultra ATA 100. Aceste denumiri se referă direct la
realizarea transferului rapid de date. Legat de hardurile EIDE, în ultimul
timp şi-au făcut apariţia pe piaţă hard discurile SATA (Serial ATA),
acestea reuşind să obţină o viteză de transfer de 150 M/s.
Componentele reprezentative ale unui hard disc sunt:
1. incinta închisă ermetic;
2. pachetul de discuri – este alcătuit din câteva discuri montate
la distanţă unul de altul pe acelaşi ax al unui motor;
3. capetele de scriere/citire şi mecanismul de antrenare a lor –
acestea sunt dispuse pe fiecare dintre feţele unui disc, toate capetele de
scriere/citire fiind montate pe un dispozitiv comun care le pune în
87
mişcare. Braţul care susţine capetele se poate mişca linear (înainte şi
înapoi) sau se poate roti cu un anumit unghi;
4. motorul pentru antrenarea discurilor;
5. placa logică – denumită şi controler, are menirea de a
comanda întreaga activitate a unităţii de hard disc: rotirea discurilor,
poziţio-narea capetelor în vederea scrierii sau a citirii, verificarea
poziţionării corecte a capetelor, codificarea sau decodificarea
informaţiilor, transferul de informaţii, etc.;
6. memoria cache – are rolul de a stoca temporar anumite date
sau comenzi primite de la procesor. Acest tip de memorie a fost
introdus în cadrul acestui tip de dispozitive pentru a creşte perfor-
manţele acestora.
Principalele caracteristici ale HD se referă la:
 capacitatea de stocare a informaţiilor/capacitatea de
manipulare a datelor de către PC (PC Data Handling),
 timpul de căutare (seek time);
 rata de transfer a sistemului gazdă;
 rata de transfer a hard-discului (media rate);
 numărul de rotaţii/minut (rpm);
 cantitatea de memorie cache.
Fiecare dintre aceste caracteristici îşi spune cuvântul în ceea ce
priveşte determinarea performanţelor sistemului de calcul în
ansamblul său. Viteza de rotaţie a discului, adică numărul de rotaţii
pe minut, poartă şi numele de spindle speed. Una dintre
particularităţile HD-urilor este aceea că este utilizată în mod constant
o singură viteză de rotaţie: 3600, 3880, 4500, 5200, 5400, 7200 rpm.
Particularitatea acestui parametru o reprezintă faptul că această
viteză este constantă. Cu cât această viteză este mai mică, cu atât
întârzierile datorate poziţionării mecanismelor fizice sunt mai mari,
având un impact direct asupra aşteptării generate de mişcarea de
rotaţie şi, implicit, asupra ratei de transfer a discului.
Rata (medie) de transfer a HD reprezintă viteza cu care datele
sunt transferate spre şi dinspre platan. Unitatea uzuală de măsură a
acestei caracteristici este numărul de biti pe secundă. Parametrul care
influenţează rata de transfer, pe lângă viteza de rotaţie, este dat şi de
densitatea datelor pe platan exprimată fie prin număr de piste / inch,
fie prin cantitatea de biţi / inch.
Capacitatea de înregistrare a mediului de stocare se referă la
densitatea de platan. Parametrii care reflectă această stare de lucruri sunt:

88
  număr de piste/inch (track per inch sau tpi - reprezintă
numărul de piste care pot încăpea într-o zonă cu dimensiune de 1
inch). În figura 2.17. sunt reprezentate pistele unui mediu de stocare
magnetic.
 biţi/inch (bpi - defineşte cantitatea de biţi ce pot fi scrişi pe o
distanţă de 1 inch, de-a lungul unei piste de pe suprafaţa HD).

Figura 2.17. Reprezentarea pistelor concentrice ale unui suport

magnetic
Timpul de căutare (seek time) este o măsură, exprimată în
milisecunde, a rapidităţii cu care hard discul îşi poate deplasa capetele
de scriere citire de la o locaţie la alta. Întârzierea produsă de rotaţie
reprezintă timpul necesar pentru ca sectorul dorit să ajungă în dreptul
capului de scriere/citire, odată ce capul s-a poziţionat pe pista respectivă.
Compania Western Digital are cea mai diversificată gama de
hard discuri Blue, GreenBlack ,Red și Purple), fiecare model de gamă
adresându-se unei anumite categorii de echipamente.
WD Blue (albastru) este un hard disk destinat utilizarii zilnice. Viteza
maximă de rotație este de 7200 rpm, iar nevoia tot mai mare de
depozitare a diferitelor fisiere a condus la crearea mai multor variante
de HDD-uri cu o capacitate de până la 1.
WD Green (verde) datorita parametrilor pe care ii are se adresează
mai mult celor interesati de un spatiu de stocare suplimentar.
Aspectele care recomandă sunt consumul redus de energie si
temperatura relativ mică pe care o degajă la o viteză de rotație de 5400
rpm. Timpii de răspuns sunt sensibil mai mari comparativ cu celelalte
tipuri de HDD-uri de la WD în principal datorită spațiului foarte
generos de stocare cuprins între 500 GB și 6 TB.
WD Black (negru) versiunea de top oferă mai mare viteza de
procesare a datelor la o viteză de rotație de 7200 rpm, rezistență mărită
la fluxuri mari de scriere/citire, fiabilitate ridicată. Această gamă este
adresată pasionaților de jucuri dar și celor care solicită formate video
de inaltă rezoluție. Principalul dezavantaj este zgomotul mai mare
89
produs și consumul de energie de 9,5 – 10 Watt intr-un regim de lucru
intens.
WD Red (rosu) este destinat sistemelor de calcul ce au inclusa
tehnologia NAS (Network Attached Storage) permitând existența unui
număr ridicat de fișiere care pot fi accesate simultan de pe mai multe
terminale.
WD Purple (purpuriu) este un hard disk conceput special pentru
sistemele moderne de supraveghere care solicută un regim de lucru
special, poate functiona timp 24/7, cu o rată a erorilor de scriere
extrem de redusă, La viteza de rotație mare (7200 rpm) oferă o
fiabilitate ridicată, iar spațiul de stocare este extrem de generos 1 TB
si 6 TB.
Datele existente pe un HD care nu mai funcționează pot fi
supuse unei proces de recuperare date, procedură complexă care
necesită echipamente speciale de recuperare date, mediu adecvat
desfacerii HDD-urilor și personal calificat în recuperare date.
Principalele cauze care pot duce la pierderea datelor:
 • Ștergeri de fisiere, softuri produse în mod intentionat,
 • Stergeri în mod accidental de fișiere, softuri
 • Formatări accidentale sau intenționate
 • Virusarea și alterarea fișierelor
 • Fluctuații de tensiune
 • Coruperea datelor
 • apariția de sectoare defecte pe suprafata HD-lui
 • Defectarea plăcii electrice
 • Probleme de natură mecanică apărute în urma supunerii HD-
ului la șocuri
O categorie de unități de stocare dar care nu se bazează pe
principii magnetice, dar care categorie concurează serios HD este
reprezentată de SSD Solid State Drive. O unitate de stocare SSD
poate fi considerată o versiune mai dezvoltată a unui stick de
memorie USB.
Ca și un stick de memorie, un SSD nu are părți mobile,
informația este stocată în microcipuri. Lipsa componentelor mecanice
este unul din principalele motive care face dintr-un SSD o unitate de
stocare mai rapidă. Un SSD folosește unități de memorie denumite
NAND, acest tip de memorie nu este volatilă. Unitatea SSD nu
90
foloseste nici o componentă mecanică pentru a citi sau scrie date,
aceasta se bazează pe un procesor integrat denumit microcontroller
pentru operațiuni referitoare la scriere și citire. Controller-ul este o
componentă importantă în determinarea vitezei de lucru al unui SSD.
Dimensiunea unui SSD (1.8 inchi, 2.5 inchi sau 3.5 inchi) este
asemănătoare cu ale unui HDD iar conectorii acestuia sunt și ei
identici.
Un avantaj major al unităților de stocare de tip HDD este
acela că sunt capabile să stocheze multă informație ieftin. Costul per
gigabyte este de aproximativ 0.2 lei în comparație cu prețul per
gigabyte al unui SSD care este de aproximativ 2 lei.
Cea mai la îndemână soluţie pentru stocarea datelor este stick
USB, care are câteva avantaje majore.
 capacitatea de stocare – Stick-urile USB oferă o varietate
largă de memorie. În prezent, cele mai mici sunt cele de 2 GB,
însă piaţa oferă uzual capacități de 4 GB, 8 GB, 16 GB şi 32
GB. Există şi stick-uri de 64 GB, 128 GB şi chiar 256 GB,
însă acestea sunt rare şi scumpe.
 utilizarea datelor – Stick-urile USB sunt uşor de depozitat,
dar şi de transportat, motiv pentru care se potrivesc indiferent
dacă vei utiliza datele mai des sau mai rar. Totuşi, aceste
dispozitive au apărut tocmai pentru a fi utilizate destul de
intensiv.
 mediul de utilizare – Stick-urile USB oferă un avantaj major:
întrucât au dimensiuni reduse, pot fi transportate cu uşurinţă
oriunde, oricând. În plus, s-a dezvoltat inclusiv o piaţă de
“stick-uri mini”.
 siguranţa datelor – Durata de viaţă a unui stick USB depinde
de numeroşi factori, pornind de la calitatea memoriei flash şi
până la modul de depozitare.
 preţ – Preţurile stick-urilor USB sunt într-o scădere
accentuată.
Ca rezultat stick-urile USB sunt alegerea ideală dacă există
necesitatea de a folosii anumite documente pe mai multe calcsitatea,
însă sunt mai puţin indicate pentru păstrarea datelor pe termen lung.

91
 Stickurile de memorie USB sau cardurile de memorie flash sunt
printre cele mai frecvente accesorii pentru telefoane mobile, tablete și
camere foto digitale.
În continuare vă prezentăm câteva caracteristici tehnice ale acestor
periferice.
Standardul de conectare –cea mai importantă caracteristică
este tipul portului de conectare a memoriei USB. Cei mai răspandiți
conectori în clipa de față sunt cei Type A, compatibili cu standardele
de viteză USB 2.0 (viteza teoretică maximă 480 Mbit/s), 3.0 (până la
5 Gb/s) și mai recent 3.1 (până la 10 Gb/s). Principala problemă
importantă a conectorului Type A este reprezentată de deficultatea de
a introduce stickul în poziția corectă
USB Type C, compatibil cu standardul de viteză USB 3.1 nu
este disponibil pe majoritatea Pc-urilor și laptopurilor, avantajul
acestuia fiind reprezentat de conectorul reversibil care poate fi instalat
în ambele direcții.
Pentru a atinge cea mai buna viteza de transfer în cazul stick-
urilor USB 3.1 (Type A) și USB 3.0 acestea trebuie conectate la
porturi USB care suportă standardele USB 3.1, respectiv 3.0.
Stickurile funcționează și pe porturi cu standard de viteză inferior, dar
viteza maximă va fi limitată la cea a conexiunii.
Capacitatea – selectarea acestei caracteristici trebuie să
răspundă nevoilor de stocare și bugetului alocat.
Memoriile flash pot fi scrise și stearse de mai multe ori, fiind
folosite in SSD-uri, carduri de memorie pentru telefon, tablete și
camere foto digitale, în strick-uri USB de capacitate mult mai mare.
Pe măsura răspândirii dispozitivelor mobile, cardurile de
memorie SD au câstigat popularitate, fiind folosite aproape la fel de
des ca și stick-urile USB.
Cardul SD a fost dezvoltat în anul 2000 pe baza cardului
MMC. Prima versiune a acestui card a fost numită SD 1.0 și permitea
stocarea datelor de la 8 MB la 2 GB, versiunea SD 1.1 care permitea
până la 4 GB.
Cardurile de memorie SDHC se deosebesc de cele SD prin
cantitatea de date care poate fi stocată de maxim 32 GB de date.
Cardului SDXC permite stocarea unui volum de date pe card
până la 2 TB.
92
 La fel ca și în cazul cardului SDHC, inovatia principala
apărută la cardul SDXC este cantitatea de date care poate stoca un
astfel de card. Formatul SDXC permite stocarea datelor pe card până
la 2 TB comparative cu cardul SDXC care stochează maxim 64 GB.
Avantaje ale HDD comparativ cu SSD:
 capacitate mare de stocare
 cost redus pentru spațiul de stocare
 rezistă semnificativ mai mult la întreruperile bruşte de energie
electrică.
SSD-urile au început însă să devină o alternativă rentabilă la
HDD-uri şi sunt disponibile din fabrică în special în ultrabook-uri,
datorită numeroaselor avantaje pe care le au în comparaţie cu HDD-
urile. Avantajele principate ale SSD sunt legate de consumul mai mic
de energie, care poate duce la o autonomie mai mare a unui laptop,
lipsa zgomotului sau a căldurii degajate.
Utilizatorul poate alege soluţia de mijloc, reprezentată de o
combinaţie între SSD şi HDD, respectiv viteze mai mari de operare,
dar şi de o capacitate generoasă de stocare.
Stocarea datelor pe benzi magnetice a fost una dintre primele
metode utilizate în acest sens. Dezvoltarea continuă a tehnologiilor a
păstrat metoda ca pe o soluţie optimă: cost pe MB scăzut, suport de
citire/scriere, volum fizic mic pentru volum mare de date, software
specializat şi robust pentru arhivare (back–up), standardizarea strictă a
formatului de arhivare.
În strategia de proiectare şi realizare a sistemelor informatice un
capitol obligatoriu îl constituie copia de siguranţă sau back-up, a
cărei utilitate reală se manifestă numai la apariţia incidentelor în
exploatare a pachetelor de programe, cu ocazia refacerii bazelor
pentru furnizarea datelor statistice, istorice etc. sau pentru difuzarea
datelor către depozitele de date (warehouse).
Tehnologiile actuale de stocare a datelor pe casete magnetice
sunt: DC (Data Cartridge) păstrează mişcarea lineară a benzii în raport
cu capul magnetic, fiind orientată spre performanţe deosebite ale
casetei; DDS (Digital Data Storage), la fel ca la sistemele video VHS -
foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capete.
Ca o primă concluzie, tehnologia DC se bazează pe casetă, iar
DDS pe unitate. Indiferent de tehnologie, calitatea casetei este

93
importantă. Este indicată alegerea unui producător cu standarde
ridicate, aplicate strict, cu o garanţie cât mai mare şi un sistem propriu
de citire a datelor, în caz de funcţionare defectuoasă a casetei.
Tehnologia Data Cartridge se bazează pe principiul stocării
maxime de date cu minim de erori. Mecanica acestui tip de tehnologie
este simplă, în schimb, partea electronică este performantă.
Tehnologia Digital Data Storage se bazează pe o casetă
realizată simplu, din punct de vedere constructiv, dar cu o unitate
complexă atât mecanic, cât şi electronic.
Tehnologia DDS a mărit viteza relativă de mişcare a benzii, prin
rotirea concomitentă a capetelor şi a crescut densitatea de stocare a
datelor. Prognoza pentru această tehnologie este: îngustarea pistelor,
lungirea benzii şi caracteristici magnetice superioare ale benzii.
HDD-urile externe oferă cele mai generoase capacităţi de
stocare, însă preţurile sunt pe măsură. Din punct de vedere al mediul
de utilizare HDD-urile externe de 2.5” sunt relativ uşor de
transportat, iar greutatea este în general de 150-200 grame. Dacă avem
în vedere siguranţa datelor spre deosebire de HDD-urile interne, cele
externe prezintă dezavantajul că pot fi scăpate cu uşurinţă ceea ce
poate afecta capul de citire.
O altă modalitate de stocare din ce în ce mai utilizată este cea
în Cloud, însă nu este soluţia ideală pentru orice situaţie.
Capacitatea de stocare este în medie de 50 GB, accesarea
datelor de realizează rapid, cu condiţia existenţei unei conexiuni bune
la internet. Soluţia este însă utilă pentru fişiere de mici dimensiuni.
Avantajul principal este însă că nu trebuie să deplasezi niciun
dispozitiv pentru a avea acces la date. Toate fişierele sunt stocate pe
serverele companiei furnizoare de servicii în cloud. Pot apare
defecţiuni tehnice care să ducă la pierderea datelor tale, însă în general
furnizorii au soluţii de back-up pentru a preveni astfel de incidente
neplăcute. Stocarea în cloud este cea mai ieftină soluţie pentru date
dar însă o conexiune la internet este obligatorie pentru astfel de
servicii

2.3.6. Medii optice de stocare a datelor

Compact-discul constituie un alt suport de memorie externă
care, datorită unor performanţe superioare faţă de discurile flexibile,
tinde să se generalizeze.
94
 Putem defini discul compact ca pe un suport pe care sunt
stocate informaţii prin intermediul mijloacelor optice (tehnologia
laser), atât în procesul de scriere, cât şi în cel de citire.
CD-ROM-ul a apărut în 1978, iar în 1982 este emis şi standardul.
Iniţial, companiile Philips şi Sony au colaborat la un proiect comun,
care s-a finalizat în actualul compact-disc audio de 5" (12 cm).
După acest prim pas, s-au continuat cercetările pe linia stocării şi
a altor tipuri de informaţii decât cele audio. Au apărut astfel o serie de
standarde, cum ar fi: ISO 9660 (Sony şi Philips); High Sierra; CD-
DA (Compact Disk-Digital Audio, pentru citirea informaţiilor audio
sau a datelor în format electronic); CD-ROM XA (EXtended
Architecture), care permite atât citirea standardelor mai vechi, cât şi a
discurilor ce utilizează tehnica de întreţesere, „interlaced mode”, cum
sunt cele pentru vizualizarea fişierelor în format AVI); CD-
Recordable, denumite şi CD-WORM sau CD-WO (permit
înregistrarea CD-urilor de către utilizator).
Există patru tipuri principale de unităţi de CD, fiecare dintre
acestea putând citi informaţiile plasate doar pe anumite tipuri de
suporturi. Din tabelul următor se pot deduce principalele tipuri, originea
numelui acestora, operaţiile permise, dar şi suporturile acceptate.
Tip Nume Operaţii şi suporturi
unitate acceptate
CD-ROM Compact Disk Read Only Citire CD-ROM şi CD-R
Memory
CD-R Compact Disk Recordable Citire CD-ROM şi CD-R.
Scrie o singură dată pe discul
CD-R
CD-RW Compact Disk ReWritable Citire CD-ROM şi CD-R.
Permite scrieri multiple pe
disc CD-RW.
DVD Digital Versatile Disk Citire a tuturor formatelor
RAM Random Access Memory CD. Citeşte şi scrie pe suport
DVD ROM.
CD-ROM-ul este mai avantajos decât discul flexibil, dar
concurează discul fix, în sensul că are capacitate de ordinul sutelor de
MB sau GB. Viteza de lucru este, uneori, mai lentă decât la HDD.
Denumim înregistrare optică de informaţii procesul prin care
sunt înscrise şi/sau citite date cu ajutorul unui fascicul de lumină (în mod
obişnuit laser) pe/de pe un suport sensibil din punct de vedere optic.
95
Proprietăţile specifice ale luminii laser (Light Amplification by
Stimulated Emission of Radiation – Amplificarea luminii prin
stimularea emisiei radiaţiei) sunt:
1. Monocromaticitate; lungimea de undă este definită foarte
precis. Spre deosebire de aceasta, lumina solară sau a becului
cu incandescentă are un spectru foarte larg de frecvenţe.
2. Coerenţa; fiecare pachet de energie luminoasă este în faza
unul faţă de celălalt. Din acest motiv lumina laserului este
mult mai intensă.
3. Focalizarea; lumina laserului este generată ca un fascicul care
poate fi concentrat cu mare precizie.
Datele trebuie citite după suport cu o anumită viteză. În această
privinţă, există două principii: CLV Constant Linear Velocity şi CAV
Constant Angular Velocity.
Principiul CLV face referire la faptul că datele aflate pe pistă trebuie
citite cu aceeaşi viteză şi în aceeaşi cantitate, indiferent de poziţia
informaţiei pe respectivul suport. În acest scop, suportul optic se deplasează
prin faţa sistemului de capete de citire cu viteze diferite, realizându-se
transferul aceleiaşi cantităţi de informaţii pe unitatea de timp.
Principiul CAV se referă la faptul că unităţile moderne de CD
permit rotirea suportului cu o viteză constantă, dar se va mări sau
micşora, după caz, cantitatea de informaţii citită.
Metodele şi tehnologiile optice pentru scrierea/citirea
informaţiilor se pot grupa în:
 Prerecorded Media: sunt suporturi pe care informaţiile sunt
înscrise de către producător şi nu pot fi alterate de beneficiar
(exemplu: discuri compacte, CD-ROM, video-discuri etc.);
 Write-Once Media: suporturi pe care informaţia se poate
înscrie o singură dată de către utilizator, după care conţinutul nu se
mai poate modifica (exemplu: discurile WORM, CD-W, CD-R);
 Rewritable Media sau ROD (Rewritable Optical Disk): pe
care se pot opera un număr nelimitat de înscrieri de informaţie
(discurile magneto-optice).
Cea mai cunoscută tehnică de stocare a informaţiei este CD-
ROM. Conţinutul este scris de către producător şi citit de utilizator cu
ajutorul unei unităţi compatibile. Tehnologia de înscriere constă dintr-un
fascicul laser care va genera pe startul reflector depus pe un suport
policarbonat adâncituri de 0,85-3,5 microni (figura 2.18.).

96
 Produsele acestei tehnologii sunt volume mari de date care nu
sunt supuse modificărilor perioade mari de timp, cum sunt cataloage,
biblioteci, manuale, kituri de distribuire a software-ului, documentaţii
etc. Pot exista: CD-ROM cu diametre de 5,25"/capacitate 640 MB
(»63 minute înregistrare audio) sau 640MB (»74 minute).

Eticheta
Acoperire protecţie

Policarbonat
Reflector

Figura 2.18. Structura unui suport optic

Spre deosebire de suporturile magnetice, înmagazinarea
informaţiilor pe suport optic se realizează pe o singură pistă, care
poate fi reprezentată printr-o spirală. De exemplu, în cazul CD-ului cu
o capacitate de 650 MB, dacă se desfăşoară pista, se ajunge la o
lungime de 5 km.
Cele mai uzuale sunt CD-ROM-urile XA, care se diferenţiază, la
rândul lor, după viteza înregistrată la citire: CD-ROM XA 2x cu o
viteză de 300 kB/s; CD-ROM XA 4x cu o viteză de 600 kB/s; CD-
ROM XA 6x cu o viteză de 900 kB/s; CD-ROM XA 8x cu o viteză
de 1200 kB/s; CD-ROM XA 10x şi mai mare posedă caracteristica
viteză aproape egală cu cea a hard-discurilor.
Pentru aplicaţii multimedia (în special cele care conţin secvenţe
video) este necesar un CD-ROM 4X sau cu viteze mai mari. La
această viteză nu se mai produc nesincronizări între secvenţele video
şi audio din cadrul unui „film”.
CD Recordable, cunoscut şi sub acronimul CD-R, este rescris
de către utilizator de câte ori doreşte, cu ajutorul unei unităţi
corespunzătoare, după care un CD-R poate fi citit de orice unitate
pentru CD-ROM (sunt estimate 25 milioane lectori optici).
Standardul original Orange Book, deşi permitea înregistrarea în
mai multe sesiuni, nu era compatibil cu tehnologia CD-ROM. Se
estimează că CD-R va înlocui CD-ROM-ul în generaţia P6 de sisteme
desktop.

97
 Rewritable Optical Disk (ROD) – disc-optic reinscriptibil –
foloseşte tehnologia magneto-optică (înregistrare magnetică şi citire
optică).
Suportul DVD este asemănător CD-ului. DVD-ul reprezintă un
disc cu un diametru de 4,7 inchi, datele sunt stocate pe singura pistă
spiralată a suportului şi sunt citite prin intermediul unei multiple raze
laser, procedeu similar celui utilizat la CD. DVD-ul este compus din
două discuri optice asamblate într-unul singur, permiţând astfel mărirea
capacităţii de stocare a suportului. În continuare, sunt prezentate
principalele tipurile de DVD-uri existente.
DVD-ROM reprezintă suportul care permite doar citirea
informaţiilor, fiind utilizat în special pentru distribuţia de produse
program, multimedia. Capacitatea maximă de stocare a acestui suport
poate ajunge la 17 GB.
DVD-R (Recordable – inscripţionabil) permite executarea unei
singure operaţii de inscripţionare, similar CD-R.
DVD-RAM permite citirea şi înmagazinarea informaţiilor de
„n” ori, funcţionând similar hard-discului. Aferent tehnologiei de
inscripţionare, există pe piaţa de tehnică de calcul trei formate,
definite de câteva grupuri de firme. Un prim format DVD-RAM a fost
realizat de Hitachi şi Matsushiti, firma Pionner a impus un al doilea
format DVD-R, iar grupul compus din HP, Sony, Philips, Yamaha, Ricoh
şi Mitsubishi a realizat al treilea format DVD-RW. Toate aceste trei
categorii nu sunt compatibile între ele, dar considerăm că DVD-RW va
deveni standard, deoarece grupul de companii creatoare deţine 75% din
această piaţă. DVD-RW permite citirea şi scrierea informaţiilor cu o
viteză de 1,7 MB/secundă, având o capacitate de memorare de 3GB.
Blu-Ray reprezintă o etapă nouă în dezvoltarea mediilor
optice de stocare. Spre deosebire de formatul DVD, care poate stoca 4
GB, Blu-Ray poate stoca 25 GB de informații. Această diferență mare
apare prin utilizarea tehnologiilor noi respective laserul Raza albastră
care are o lungime de undă de 405 nm (pentru formatul DVD aceasta
lungime este de 650 nm, si se refera la lumina rosie). Procesul de
scriere si citire se realizeză identic cu cel al CD, DVS bazându-se pe
aceleași componente opto-electronice și mecanice. Există discuri Blu-
Ray cu unul, două, trei și patru straturi. Capacitatea discului Blu-Ray
cu un strat este de 25 GB, în timp ce discurile cu două, trei și patru
straturi pot stoca 50, 100 și 128 GB.
98
 2.4. Întrebări şi teste de autoevaluare
1. Componenta hardware conţine …….
a. totalitatea componentelor fizice folosite în
culegerea, memorarea, prelucrarea datelor şi
transmiterea rezultatelor
b. câteva sute de instrucţiuni necesare programării bit
cu bit
c. prelucrarea datelor şi transmiterea rezultatelor
d. utilizate numai în cercetare sau de către guvern
e. periferice virtuale care permit comunicarea via linie telefonică,
răspuns a
2. ……. reprezintă o unitate de prelucrare miniaturizată a datelor care sunt
supuse prelucrării.
a. Sistemul de programe
b. Microprocesorul
c. Memoria internă multiplă
d. Unitatea de comandă-control, , unitatea aritmetică şi logică
e. Memoria activă software
răspuns b
3. Dispozitivul periferic ……. permite utilizatorului să digitalizeze
diapozitive, fotografii alb-negru sau color, formulare sau planuri, pentru a le
prelucra ulterior cu ajutorul calculatorului
a. DVD-ROM
b. păstrează informaţia doar atâta timp cât calculatorul este sub tensiune
c. scaner
d. multimedia
e. hard disc stochează datele efective caractere, imagini, sunete
răspuns c

4. Tip de memorie ce este divizat din punct de vedere logic in doua

zone pentru a stoca instructiunile pe de o parte iar pe de cealalta parte
datele
a. memoria RAM
b. memoria cache de nivel 1
c. memoria cache de nivel 2
d. memoria externa
e. memoria interna
răspuns c

99
 5. Reprezinta viteza cu care datele sunt transferate spre si dinspre platan
a. timpul de cautare
b. numarul de rotatii pe minut
c. rata de transfer a hardiscului
d. rata de transfer a sistemului
e. capacitatea de manipulare a datelor
răspuns c

6. Caracterizaţi cele două etape parcurse de tehnica de calcul în evoluţie.

7. Care sunt cele 5 generaţii de calculatoare electronice şi prin ce se
caracterizează fiecare?
8. Enumeraţi principalele funcţii ale componentei hardware şi fluxurile
informaţionale aferente unui sistem electronic de calcul.
9. Prezentaţi unităţile periferice de intrare, ieşire şi memorare.
10. Microprocesor, coprocesor matematic.
11. Memoria internă şi magistralele unui sistem electronic de calcul.
12. Prezentaţi dispozitivul periferic mouse. Rol, funcţii şi tipuri de
dispozitive mouse.
13. Caracterizaţi dispozitivul monitor şi adaptoarele (interfeţele) acestuia.
14. Prezentaţi imprimanta cu jet de cerneală.
15. Caracterizaţi suportul magnetic floppy-disc, hard-disc. Compact-discul şi
DVD-ul, suporturi tehnice optice de stocare a datelor.

100
 3.OS - Componenta software a unui PC
Obiective:
Sistem de operare. Principalele funcţii ale acestuia.
Sistem de operare Windows. Elementele unei ferestre. Interfaţă
grafică. Gestionarul de unităţi periferice.

Cuvinte cheie
sistem de zonă meniu de reprezentare grafică
operare activă comenzii
funcţie de linie de casetă de gestionar de unităţi
gestiune stare dialog periferice

În cadrul calculatoarelor, sistemul de operare îndeplineşte

rolul de responsabil în alocarea şi utilizarea resurselor hardware –
memoria internă, unitatea centrală de prelucrare, spaţiul disponibil pe
un suport magnetic şi dispozitivele periferice. Sistemul de operare
intern a fost cel care a apărut primul, având rolul de a coordona şi de a
realiza transferul de date între diferite echipamente periferice. Un
sistem de operare este format dintr-un pachet de programe, aflat în
permanenţă în memoria internă, care intervine în interpretarea şi
realizarea cererilor utilizatorului privitoare la procesul de afişare,
tipărire sau transfer al fişierelor de date. Dintre cele mai populare
sisteme de operare, pot fi amintite: Microsoft Windows, Apple Mac
OS X, Linux, ChromeOS.
Microsoft Windows
Microsoft a revoluţionat utilizarea calculatoarelor prin sistemul de
operare Windows, care a copiat conceptul de interfaţă grafică
pionierat de Steve Jobs la Apple pe Macintosh în 1984. În prezent, la
aproape 30 de ani distanţă, Windows deţine o cotă de piaţă de aproape
90% prin intermediul a trei versiuni:
 Windows XP – Lansat în octombrie 2001, Windows XP a
oferit o nouă eXPerienţă prin concentrarea pe funcţionalitatea
demonstrată deja de precursorul Windows 95. Lăudat de presă
internaţională, WinXP a devenit sistemul de operare preferat
în special în varianta Professional, care a inclus numeroase
101
 opţiuni de securitate şi reţea suplimentare comparativ cu
varianta Home.
 Windows Vista – La începutul anului 2007 Microsoft a lansat
Windows Vista, un sistem de operare caracterizat de o
schimbare a interfeţei de utilizator şi de introducerea a
numeroase noutăţi de ordin tehnic şi de securitate, aproape
invizibile pentru utilizatorul final. În ciuda faptului că a
reprezentat un salt important din punct de vedere tehnologic
datorită celor şase ani trecuţi de la Windows XP, principalul
defect find slaba compatibilitate cu aplicaţiile şi driverele.
 Windows 7 – Spre finalul anului 2009, Microsoft a lansat
Windows 7, un sistem de operare bazat pe Vista care a pus
însă accentul pe experienţa utilizatorului final. Pe lângă
compatibilitatea foarte bună cu aplicaţiile şi, mai ales, cu
componentele hardware, Windows 7 include un nou design
pentru interfaţa grafică, îmbunătăţiri menite să ajute
performanţa sistemului şi suport pentru multi-touch.
 Windows 8 – acesta este un sistem de operare dedicat atât
PC-urilor, cât şi tabletelor, dispozitive care cunosc o explozie
de popularitate. Programat să apară în cursul anului 2012,
Windows 8 propune o interfaţă de utilizator complet
schimbată botezată Metro, asemănătoare cu cea disponibilă pe
tablete: meniul de start dispare în favoarea unui Start
Screenm, Windows Explorer cu interfaţa Ribbon, Task
Manager îmbunătăţit, magazin de aplicaţii Windows Store
asemănător cu App Store sau Android Market şi multe altele.
Practic, prin Windows 8 va exista o apropiere de
funcţionalitate şi utilizare între PC-uri, tablete şi, de ce nu,
telefoane mobile. Spun şi telefoane mobile mai ales datorită
direcţiei Google, al cărui Android IceCream este optimizat
atât pentru tablete, cât şi pentru mobile.
 Windows 10 este un sistem de operare pentru computere
personale dezvoltat de Microsoft ca parte a familiei de sisteme
de operare Windows NT. Versiunea finală fiind lansată oficial
pe 29 iulie 2015. Windows 10 introduce aplicațiile
universale, extinzând aplicațiile Metro, acestea fiind proiectate
sa ruleze pe mai multe dispozitive din familia Microsoft,
102
 incluzând computere personale, tablete, smartphone-uri,
sisteme înglobate, Xbox One, Surface Hub și Windows
Holographic. Interfața Windows a fost revizuită pentru a ușura
tranziția dintre o interfață adaptată pentru mouse și o interfață
adaptată pentru touchscreen, bazate pe dispozitivele de intrare
disponibile. Prima versiune de Windows 10 a mai introdus o
caracteristică pentru a administra ferestrele și desktop-urile
virtuale numită Task View, browser-ul Microsoft Edge, suport
pentru autentificarea cu amprentă sau prin recunoașterea
facială, noi caracteristici de securitate pentru sistemele
enterprise, și DirectX 12 și WDDM 2.0, acestea îmbunătățind
capabilitățile de grafică ale sistemului de operare pentru
jocuri.
Este de așteptat ca Microsoft să se lanseze în zona smart home
prin viitorul sistem de operare și printr-un nou PC realizat, care este
posibil să se numească Surface Studio.Se preconizeză un dispozitiv
Surface All-in-One care să vină cu două sau trei dimensiuni diferite ale
ecranului (21 și 24 sau 27 inch). În ultima vreme se vorbește tot mai
mult despre un sistem all-in-one pe care Microsoft ar putea să îl
lanseze, numele de cod este Cardinal, el ar fi gândit ca un produs care
ar putea transforma biroul într-un studio.
Apple Mac OS X este urmaşul sistemului de operare dezvoltat
de Apple în prima parte a anilor ‘80 pe primele versiuni ale
calculatoarelor Macintosh, cunoscut la vremea respectivă sub banalul
nume System Software. În 1999 a apărut Mac OS X, care pe parcursul
ultimului deceniu a ajuns la versiunea 10.7, cunoscută şi sub numele
de cod Lion.
Mac OS X este un sistem de operare închis, disponibil
exclusiv pe computerele Apple. Comparativ cu diversele versiuni de
Windows, MacOS pune accentul pe experienţa utilizatorului final
printr-o interfaţă grafică intuitivă şi un taskbar bazat pe un concept
diferit de utilizare. Principalele avantaje sunt uşurinţa de utilizare a
aplicaţiilor, care pot fi accesate foarte uşor datorită existenţei unei
singure iconiţe şi pot fi dezinstalate prin simpla “aruncare” a acestora
în “coşul de gunoi”.
Linux, un sistem de operare Open Source cu o cotă de piaţa
de aproximativ 1%. Deschiderea OS-ului a însemnat că oricine a putut
103
crea propria distribuţie de Linux, motiv pentru care în prezent există
numeroase opţiuni pentru utilizatori.
Deşi diferite, toate distribuţiile de Linux au câteva puncte
comune esenţiale: sunt gratuite, sunt uşor de instalat, au
compatibilitate hardware bună, au versiuni gratuite pentru cele mai
uzuale aplicaţii Windows, sunt stabile şi nu au (aproape deloc) viruşi.
Dacă activitatea utilizatorului se bazează preponderent pe navigare
web, comunicare pe chat, editare de texte, vizionat filme şi ascultat
muzică poţi lua în calcul instalarea unei distribuţii Linux.
 Linux Mint 11 – Aceasta este în prezent cea mai apreciată
distribuţie de Linux. Procesul de instalare este simplu şi
durează maxim 15 minute, iar interfaţa este simplă şi intuitivă:
există un singur meniu pentru aplicaţii şi administrarea OS-
ului.
 Ubuntu 14.04.2 LTS–Ubuntu rămâne una dintre distribuţiile
de top datorită desktopului Unity, o interfaţă full-screen care
permite schimbarea rapidă între aplicaţii. Din păcate, are
probleme de stabilitate şi cerinţe hardware destul de ridicate.
 Fedora 15 – Aceasta distribuţie mizează pe interfaţă grafică
Gnome Shell, care permite tranziţii animate, un taskbar şi un
“lansator” de aplicaţii. Se aseamănă în bună măsură cu
Ubuntu, dar are numeroase probleme la instalarea codecurilor
MP3, pluginurilor Adobe Flash şi driverelor Nvidia.
ChromeOS – Internetul s-a dezvoltat dramatic în ultimii ani,
iar numărul şi performanţele aplicaţiilor web-based cresc semnificativ
în ultima perioadă, ceea ce duce la o scădere a influenţei aplicaţiilor
desktop. Google a intuit acest potenţial în creştere şi a lansat Google
Chrome OS, un sistem de operare care lucrează doar cu aplicaţii web.
Practic, Chrome OS este format doar dintr-un browser Chrome care se
conectează la internet, acesta fiind mediul în care interacţionezi cu
toate aplicaţiile, indiferent că vorbim despre editare documente,
editare foto sau streaming video.
Google Android reprezintă unul dintre cele mai utilizate
sisteme de operare, atât pe desktop, laptop, cât şi tabletă sau
smartphone. Principalul factor fost creşterea numărului de
smartphone-uri cu acces la internet şi scăderea vânzărilor de PC-uri
tradiţionale.
104
 Remarcăm faptul că semnul integrării complete între
numeroase dispozitive electronice pe care le utilizăm zilnic:
calculatoare, tablete, laptopuri şi telefoane mobile nu poate fi decât
benefică pentru utilizatorul final.

3.1. Funcţiile şi structura de bază ale unui sistem de operare

Sistemul de operare este stocat şi încărcat de pe un suport
magnetic, folosindu-se, de obicei, discul magnetic, de unde şi
denumirea de disc sistem.
Sistemele de operare sunt livrate de către constructorii de
echipamente, fiind specifice fiecărei configuraţii. Sistemul de operare
creat la început, la momentul instalării acestuia, poate fi modificat de
utilizator, în funcţie de schimbarea configuraţiei calculatorului sau de
necesităţile impuse de utilizarea sa.
Locul său într-un sistem electronic de calcul poate fi reprezentat
grafic, aşa cum se poate vedea în figura 3.1.
Un sistem de operare asigură funcţionarea continuă a unităţii
centrale şi a unităţilor periferice, realizând supravegherea execuţiei
mai multor programe aflate la un moment dat în memoria internă,
organizează accesul şi prelucrarea unui volum mare de date, prin
crearea şi exploatarea fişierelor şi a bazelor de date, simplifică
activitatea de programare, prin reluarea programelor scrise în limbaje
evoluate şi traduse automat în limbaj intern, prin detectarea şi
semnalarea erorilor de programare, gestionează memoria internă,
efectuând alocarea dinamică şi statistică a acesteia, lansează şi
controlează execuţia programelor utilizator.

105
Figura 3.1. Locul sistemului de operare într-un sistem electronic
de calcul
Componenta hardware a unui sistem electronic de calcul
necesită existenţa unui sistem de operare care să gestioneze resursele
hardware, concomitent cu asistarea utilizatorului în timpul pregătirii şi
lansării în execuţie a lucrărilor sale.
Pentru gestionarea resurselor, un sistem de operare trebuie să
realizeze evidenţierea fiecărei resurse, să adopte o strategie pentru a
putea determina, în orice moment, cărei componente să-i fie alocate
resurse, la ce moment de timp, pentru cât timp, alocarea resurselor
efectuându-se la începutul activităţii, iar la terminarea acesteia
resursele fiind dezalocate.
Funcţiile unui sistem de operare sunt următoarele:
 funcţia de gestiune a memoriei;
 funcţia de gestiune a procesorului;
 funcţia de gestiune a dispozitivelor periferice;
 funcţia de gestiune a informaţiei.
Funcţia de gestionare a memoriei constă în evidenţierea
resurselor de memorie utilizate, la un anumit moment, realizând
alocarea acesteia pentru asigurarea accesului şi protecţiei datelor,
efectuând, în finalul prelucrării, dezalocarea resursei.
Funcţia de gestiune a procesorului realizează evidenţa
procesoarelor şi a stărilor acestora (traffic controller), analizează şi
decide cine poate utiliza procesorul (procesor scheduler), alocă resursele
procesorului la un proces, prin pregătirea şi încărcarea acestuia în registre
hardware, retrage resursa în momentul în care procesorul a efectuat în
106
totalitate execuţia programată şi renunţă la utilizarea spaţiului alocat, aşa
cum se întâmplă şi când a fost depăşit intervalul de timp alocat.
Funcţia de gestiune a dispozitivelor periferice realizează
evidenţa dispozitivelor, a unităţilor de control şi a canalelor
intrare/ieşire (traffic controller), stabileşte metoda cea mai eficientă
de alocare a resurselor, iar în cazul în care are loc o utilizare
simultană, decide cine foloseşte resursa şi cât timp („schedulering
1/0”). Funcţia de gestiune a dispozitivelor periferice realizează
alocarea resursei şi iniţierea operaţiei de intrare/ieşire.
Funcţia de gestiune a informaţiei se materializează în
evidenţierea resursei (a informaţiei), în localizarea şi utilizarea
acesteia (File System), decide cine utilizează aceste resurse, impune
protecţia cerută şi oferă rutinele de acces necesare, alocarea resurselor
realizându-se prin deschiderea fişierului (OPEN), iar dezalocarea
acestora prin închiderea fişierului (CLOSE).
Structura unui sistem de operare cuprinde:
Programul monitor este rezident, integral sau în mare parte, în
memoria internă, realizând coordonarea execuţiei programelor
aplicative, controlul şi planificarea unităţii centrale, alocarea memoriei
interne, asigurarea perifericelor, servirea cererilor de intrare/ieşire.
În cazul sistemelor care permit lucrul în regim conversaţional,
utilizatorii pot emite comenzi monitor, prin care să-şi asigure alocarea
resurselor sistemului, în funcţie de necesităţile stabilite în prealabil.
Programele de comandă şi control asigură execuţia comenzilor
de operare, direct sau prin construirea de proceduri (fişiere de comenzi
indirecte).
Programele pentru operaţii cu periferice asigură operaţiile de
intrare/ieşire, tratarea întreruperilor, protecţia fişierelor şi a
programelor aplicative.
Programele de serviciu permit utilizatorului să folosească eficient
resursele fizice sau logice ale sistemului electronic de calcul. În
această categorie se încadrează următoarele programe de serviciu:
bibliotecarul reprezintă programul care asigură gestionarea bibliotecii
de sistem şi a fişierelor utilizator, precum şi reţinerea programelor
aplicative în oricare din fazele premergătoare execuţiei; editorul de
legături reprezintă programul cu ajutorul căruia se obţine un program
în format direct executabil, pornind de la imaginea sa în format obiect;
încărcătorul este reprezentat printr-un program care asigură
încărcarea în memoria internă RAM a programelor pentru execuţie.
107
Încărcarea programelor poate avea loc imediat după translatare, când
sistemul de operare are inclus încărcătorul în compilator (LOAD and
GO), în momentul realizării editării de legături (LINK) sau, separat,
după realizarea editării de legături.

3.2. Sistemul de operare Windows

În materie de sisteme de operare, firma Microsoft pune acum la
dispoziția utilizatorilor windows 10.
Sistemele de operare Windows sunt perfect adaptate pentru cele
două categorii de utilizatori: utilizatori individuali; utilizatori de grup,
de reţele complexe.

3.2.1. Evoluția sistemelor de operare win 1 – win 10

Windows 10 disponibil în acest moment utilizatorilor este
construit după o gândire mobile first, cloud first, se poate executa pe
toate dispozitivele unei companii, telefoane, tablete și calculatoare,
fiind un sistem de operare care poate rula pe mai multe dispozitive
Windows Enterprise reprezintă o unealtă folosită foarte mult
de companiile din întreaga lume pentru productivitate și administrarea
datelor. Pentru clienții business, Windows 10 oferă un magazin de
aplicații modificat și soluții pentru a proteja datele companiilor.
Unul dintre lucrurile importante aduse de Windows 10 este
bara de start. Aceasta dispăruse din Windows 8 și mulți utilizatori au
dorit înapoi funcționalitățile rapide ale acesteia.
Meniul de start combină Windows 7 și Windows 8. Acesta are
comenzile rapide din Windows 7, dar și aplicațiile sub forme
dreptunghiulare din Windows 8.
Practic, sistemul de operare devine mai mult Windows 7 și
mai puțin Windows 8, mai mult desktop, decât mobil. Până acum,
aplicațiile nu puteam fi comutate ușor, se deschideau pe tot ecranul. Pe
scena din San Francisco, Microsoft a demonstrat cum se văd două
aplicații legate unele de altele, dual.
Microsoft Windows 10 are mai multe desktop-uri disponibile,
pe care putem să deschidem mai multe ferestre și programe, seamănă
cu OSX Expose, meniul de multitasking de la Apple, urmărind
posibilitatea de a separa desktop-urile în funcție de nevoile noastre –
business, personal.
108
 Remarcăm abordarea Microsoft spre dispozitivele hibride,
care trebuie să facă trecerea de la un meniu simplu, la unul
touchscreen, modul de lucru pentru tablete și laptopuri hibrid
recunoaște tastatura sau momentul când aceasta nu mai este conectată.
Edițiile Windows 10 disponibile sunt: Home, Windows 10
Mobile, Pro, Enterprise, Education, Windows 10 Mobile Enterprise.
Windows 10 Home reprezintă ediția desktop pentru
utilizatorii de acasă. Ea oferă o experiență familiară și personală
pentru PC-uri, tablete și hibrizi 2 în 1. Windows 10 Pentru Acasă
cuprinde următoarele:
 Cortana,
 noul browser Microsoft Edge;
 modul Continuum pentru dispozitive tactile tip tabletă;
 recunoaștere facială Windows Hello,
 autentificare prin scanarea irisului sau a amprentelor;
 aplicațiile universale Windows preinstalate cum ar fi Photos
(Fotografii), Maps (Hărți), Mail, Calendar, Music (Muzică) și
Video
 Experiența de gaming Xbox oferă jocurilor și jucătorilor acces
la comunitatea de gaming Xbox Live, permițând captura și
partajarea de secvențe din jocuri și oferind posesorilor de
Xbox One posibilitatea de juca pe orice PC Windows 10.
In luna ianuarie 2018 Microsoft a anunțat că Windows 10 Home
va primii 5 ediții disponibile începând cu luna aprilie 2018, fiecare
având cerinţe hardware diferite și adresate anumitor categorii de
dispozitive:
 Windows 10 Entry: recomandat pentru sisteme cu procesor
Intel Atom/Celeron/Pentium, având mai puţin de 4GB
memorie RAM şi mai puţin de 32GB spaţiu de stocare tip
SSD. Diagonala ecranului poate fi de minim 14.1” pentru
sisteme laptop, 11.6” în cazul tabletelor şi 17” pentru PC-uri
AiO
 Windows 10 Value: are caracteristici similare versiunii Entry,
dar oferă suport şi pentru configuraţii care depăşesc 4GB
memorie RAM, 64GB spaţiu de stocare SSD sau 500 GB
stocare pe hard disk

109
  Windows 10 Core: nu poate fi folosit pe dispozitive care
răspund specificaţiilor versiunii Core+, sau Advanced
 Windows 10 Core+: este adresat sistemelor laptop 2 în 1 cu
procesoare high-end şi mai mult de 4GB memorie RAM
(minim 8GB RAM pentru configuraţiile care depăşesc
rezoluţia 1080p), 2TB spaţiu de stocare pe hard disk sau SSD
 Windows 10 Advanced: optimizat pentru configuraţii cu
procesor Intel Core i9/ i7 cu minim 6 nuclee, procesoare
AMD FX/Ryzen 7/Threadripper. Necesită minim 16GB
memorie RAM şi oferă suport nativ pentru ecrane cu rezoluţie
4K UHD, sau mai mare.
Este clar în acest moment că se urmărește avantajarea
dispozitivelor cu resurse limitate de procesare (tablete şi laptopuri
low-cost), lăsând în acelaşi timp suficientă flexibilitate pentru a
exploata PC-urile de ultimă generaţie la întregul potenţial.
Windows 10 Mobile este proiectat pentru device-uri mobile
cu dimensiuni reduse care se bazează pe interacțiuni tactile, cum sunt
telefoanele inteligente și tabletele mici. Aduce aceleași aplicații
universale Windows incluse în Windows 10 Home, ca și noile aplicații
Office optimizate pentru touch. Windows 10 Mobile include
caracteristici utile pentru productivitate, securitate și gestionare pentru
acei utilizatori care își vor folosi dispozitivele personale și la serviciu.
Windows 10 Mobile permite activarea modului Continuum pentru
telefon, pe modele selecte de telefoane inteligente, facând posibilă
folosirea lor asemănător PC-urilor, prin conectarea la ecrane mai mari.
Windows 10 Pro este o ediție desktop pentru PC-uri, tablete
și hibrizi , 2-în-1. Are la bază Windows 10 Home, căruia îi sunt
adăugate o serie de caracteristici utile pentru companiile mici. Când
este folosit în companiile mai mici, Windows 10 Pro ajută la
gestionarea eficientă a dispozitivelor și aplicațiilor și la protejarea
datelor confidențiale ale companiilor, suportă scenarii de
productivitate de la distanță sau mobile și profită de tehnologiile
cloud. Dispozitivele cu Windows 10 Pro sunt o alegere potrivită
pentru organizațiile unde se oferă angajaților posibilitatea de a-și alege
propriul dispozitiv – Choose Your Own Device (CYOD). Windows
10 Pro permite utilizatorilor să beneficieze de Windows Update for
Business (Windows Update pentru Afaceri), care va permite reduce
110
costurile de gestionare și va oferi control detaliat asupra instalării în
masă a actualizărilor, acces mai rapid și continuu la actualizări de
securitate și la cele mai noi inovații de la Microsoft.
Windows 10 Enterprise reprezintă o ediție Windows 10
completată cu caracteristici avansate pentru utilizarea în organizații
medii și mari. Oferă securitate sporită pentru dispozitive, identitatea
utilizatorilor, și date confidențiale ale companiilor. Windows 10
Enterprise suportă totodată cea mai largă gamă de opțiuni pentru
deployment-ul sistemului de operare și gestionare complexă pentru
dispozitive și aplicații. Windows 10 Enterprise este disponibil prin
programele de licențiere în volum, pentru a permite clienților accesul
continuu la cele mai noi inovații de securitate și funcționalitate de la
Microsoft.
Windows 10 Education este bazat pe Windows 10 Enterprise
și este proiectat pentru nevoile specifice din învățământ – personal,
administratori profesori, elevi sau studenți. Această ediție este
disponibilă prin Licențiere Academică în Volum.
Windows 10 Mobile Enterprise este proiectat pentru cea mai
bună experiență mobilă pe telefoane inteligente și tablete mici folosite
în zona business. Va fi disponibil clienților care dețin acorduri de
Licențiere în Volum. Are aceleași caracteristici de productivitate,
securitate și gestionare a dispozitivelor mobile ca și Windows 10
Mobile, la care adaugă pentru companii modalități flexibile de
gestionare a actualizărilor. Windows 10 Mobile Enterprise va
încorpora ultimele inovații în securitate și funcționalitate imediat ce
acestea sunt lansate. Vor mai exista ediții speciale Windows 10
Enterprise și Windows 10 Mobile Enterprise pentru dispozitive
industriale ca ATM-uri, puncte de vânzări retail (POS retail),
terminale portabile și robotică industrială, precum și Windows 10 IoT
Core pentru dispozibive mici și ieftine.

111
 Figura 3.2. Evoluţia sistemelor de operare ale companiei
Microsoft
Aceste sisteme de operare, integrate se remarcă printr-o interfaţă
grafică deosebit de simplă, prin suport de reţea integrat (INTERNET,
COMPUSERVE, MS MAIL, MS NETWORKS), permiţând accesul
în lumea programelor pe 32, 64 de biţi, programe ce folosesc
multitasking preemptiv (sistemul va distribui timpul de calcul între
aplicaţiile active) şi multithreading (efectuarea mai multor lucrări
simultane în interiorul aceleiaşi aplicaţii), pentru a asigura execuţia
mai multor acţiuni în acelaşi timp.
Principiul de bază al WINDOWS-ului este utilizarea ferestrelor,
ca zone încadrate de un chenar, cu o structură standard, unde se găsesc
aşezate diverse obiecte ce simbolizeză aplicaţii. Activarea şi
manipularea acestora se pot face într-o manieră simplificată prin
mouse.
Prima versiune Windows 1.0 apărută în 1985, lăsa mult de
dorit prin aspectul său grafic puțin încurajator, avea mecanisme de
gestionare a memoriei puțin performante.
Windows 2.0 lansat în 1987 nu a avut succesul scontatî
deoarece nu era decit un sistem de meniuri care oferă o listă aplicații
disponibile. Dezavantajele interfeței se explicau și prin slabele
performanțe ale microprocesorului 8086 de gestionare a memoriei și
de capacitatea redusă de calcul a acestuia. Pasul inainte in evolutia

112
sistemelor Windows a fost multitasking-ul, respectiv procesul de
rulare a mai multor aplicații în același timp.
Windows 286 re remarca prin multitasking-ul activ la nivelul
de comutare între diferitele aplicații, se puteau deschide oricâte
aplicații permitea memoria, dar numai o singură aplicație era activă.
Modul de operare pentru Windows/286 a fost numit "standard", pentru
ca a fost bazat pe capacitatea procesorului 80286 de a gestiona
memoria extinsă, chiar dacă aceasta era limitată fizic la adresarea a
maxim 16 MB.
Windows 386 oferă posibilitatea ca utilizatorul să foloseasă
aplicații în regim "multitasking".
Windows 3.0 aparut în 1990 a fost versiunea care a început să
ofere utilizatorilor un motiv serios pentru a prefera Windows față de
aplicațiile MS-DOS. Aspectul lui Windows s-a imbunatatit iar
programul a oferit o functionalitate mai buna, dar se putea constata o
mare instabilitate a sistemului de calcul.
In 1991 apare pe piata cea mai cunoscuta versiune a lui
Windows inainte ca platforma de exploatare să se transforme într-un
sistem de operare.
Versiunea 3.1. permitea reluarea aplicațiilor pe 16 biti, dar le
putea executa și pe 32 biti ce a condus ca elementele 3D să domine
interfața grafică.
Elementele nou introduse au fost:
- mecanismul "obiectele legate si incluse" OLE, care permitea legarea
dinamică a unor obiecte într-un document complex,
- posibilitatea de actualizare a fonturilor prin promovarea caracterelor
True Type (corpurile de litera True Type sunt scalabile, adică
micșorate sau mărite își păstrează forma lizibilă,- aplicațiile File
Manager și Print Manager au fost dezvoltate, integrarea unor facilități
multimedia prin introducerea interfetei MCI (Media Control
Interface),
- posibilitatea utilizării memoriei virtuale prin utilizarea unui spatiu de
pe harddisk pentru a simula o memorie RAM.
Windows 95 a fost primul sistem de operare Microsoft în care
se găsea butonul Start, elementele de bază ale interfeței introduse în
Windows 95 - inclusiv bara de activități , butonul Start , meniul, și
Windows Explorer File manager - rămân în principal neschimbate în
113
versiunile ulterioare de Windows, cum ar fi Windows 7 și Windows
Server 2008 R2.
Windows 98 a inclus diverse actualizări (update), suport
pentru dispozitive USB și a inclus Internet Connection Sharing,
Microsoft Meeting 3.0 și suportul integrat pentru DVD-ROM.
Windows XP este succesorul sistemelor de operare Windows
Me și Windows 2000, și este primul sistem de operare pentru
consumatori produs de Microsoft pe modelul kernel-ului și al
arhitecturii NT ("New Technology") a lui Windows NT.
Windows XP se prezenta la o primă vedere cu un nou design,
mai îngrijit, al interfeţelor grafice (ferestrelor), precum şi cu o
multitudine de posibilităţi în ceea ce priveşte configurabilitatea
acestora. Încă de la început sistemul de operare Windows XP a
cunoscut două versiuni distincte:
1. Windows XP Home Edition – sistem de operare ce este
comercializat împreună cu achiziţionarea unui calculator destinat
folosirii „casnice” sau în cadrul unor firme ce nu dispun de reţele de
calculatoare sau nu au intenţia de a conecta aceste calculatoare la o
reţea de calculatoare. Este destinat cu precădere utilizatorilor atehnici,
care nu sunt preocupaţi de configurări complicate sau de obţinerea unui
nivel ridicat de securitate, fiind compatibil cu orice computer personal
sau notebook dotat cu un singur procesor şi o singură placă video.
2. Windows XP Professional. Această versiune include toate
facilităţile disponibile în Home Edition, în plus mai sunt puse la
dispoziţia utilizatorilor posibilitatea conectării calculatoarelor la o
reţea, precum şi componentele de securitate necesare pentru
includerea calculatoarelor într-un domeniu Windows NT/2000/XP.
Windows XP Professional este optimizat pentru a lucra cu
echipamente hardware performante, incluzând modalităţi de
configurare pentru lucrul cu două procesoare. Datorită acestor diferenţe
existente între cele două versiuni de sisteme de operare, preţul de
achiziţie pentru Windows Professional este mai ridicat.
Windows Vista a fost primul sistem de operare care a conținut
widget-uri. De la el a început tradiția "Aero" în care ferestrele erau
transparente aspect continuat la Windows 7 și încheiat la Windows 8.
Windows 7 apărut 2009, include o serie de caracteristici noi,
cum ar fi: primi pași în atingerea cu mâinile, vorbirea, și recunoașterea

114
scrisului de mână, suport pentru hard disk-uri virtuale, performanță
îmbunătățită pe procesoarele multi-core, performanța boot-ului
îmbunătățită, și îmbunătățiri ale nucleului (kernel). Multe elemente
noi au fost adăugate în Control Panel, incluzând ClearType Text
Tuner, Display Color Calibration Wizard, Gadgets, Recovery,
Troubleshooting, Workspaces Center, Location and Other Sensors,
Credential Manager, Biometric Devices, System Icons, și Display.
Windows Security Center a fost renumit Windows Action Center care
cuprinde atât securitate, cât și întreținerea calculatorului.
Windows 7 se dorește a fi o actualizare a lui Vista, cu scopul
de a fi pe deplin compatibil cu driverele, aplicațiile și echipamentul cu
care acesta a fost deja compatibil
Windows 8 extinde suportul pentru o plajă mai largă de
dispozitive, incluzând, dar nelimitându-se la computere desktop,
computere portabile și tablete, edițiile ce se pot executa pe aceste
dispozitive depinzând de arhitectura procesorului sistemului: x86, x64
sau ARM. Windows 8 este disponibil în patru ediții generale, două
dintre acestea fiind disponibile pentru publicul larg spre achiziționare:
Windows 8 (denumit și Windows 8 Core), destinat utilizatorilor de
computere ce nu au nevoie de funcționalități avansate pe computerele
pe care le posedă, precum BitLocker, și Windows 8 Pro, conceput
pentru utilizatorii ce au nevoie de instrumente avansate în lucrul pe
computer. Windows 8 include în toate edițiile interfața grafică cu
utilizatorul Modern și posibilitatea de instalare de la Windows Store și
de folosire a aplicațiilor concepute pentru această interfață. Interfața
Modern reprezintă modul implicit de interacționare cu Windows 8 și
nu poate fi dezactivată în niciuna din edițiile Windows 8. Pe de altă
parte, regulile de design și interfață Windows Aero incluse în
Windows 8 au fost modificate pentru îmbunătățirea autonomiei
dispozitivelor mobile și ușurința în utilizarea cu degetul: ferestrele nu
mai au cadru transparent în tema Aero, iar ferestrele au butoane de
acțiune mari, simplificate și nu mai au margini rotunjite.
Sistemul de operare Windows este adaptat perfect pentru cele
două categorii de utilizatori: individuali; utilizatori de grup, de reţele
complexe.
Lansarea în execuţie a Windows se face automat de către
calculator la stabilirea contactului de alimentare cu energie electrică.
115
Ecranul monitorului va fi ocupat în întregime de fereastra de bază care
se caracterizează prin următoarele elemente:
 zona activă a ferestrei;
 linia de stare.
Zona activă a ferestrei conţine o serie de reprezentări grafice
implicite, care dau posibilitatea utilizatorului să aibă acces, la
principalele componente ale calculatorului prin reprezentarea This PC,
la reţeaua INTERNET, prin reprezentarea grafică Microsoft Edge
Explorer şi la un gestionar al fişierelor şterse, Recycle Bin, care
poate permite utilizatorului reconstituirea acestora.
Lina de stare, poziţionată, implicit în partea de jos a ecranului,
asigură utilizatorului accesul nemijlocit la elementele software şi
hardware ale calculatorului, la aplicaţiile aflate în lucru şi la numele
fişierelor asociate acestora, realizând aducerea la cunoştinţa
utilizatorului, prin poziţionarea prompterului de mouse, a următoarelor
elemente: notificări privind tipul de dispozitiv utilizat (desktop sau
Tablet mode, tipul de rețea la care este conectat dispozitivul (WiFi,
Flight mode, Mobile hotspot) modul de alimentare cu energie a
dispozitivului și nivelul de încărcare, autonomie în cazul laptopurilor,
localizarea tastaturii utilizate; volumul sunetelor produse de către
placa de sunet; data curentă.
Dorinţa utilizatorului de a realiza oprirea calculatorului se
realizează prin poziţionarea prompterului de mouse pe butonul Start
din linia de stare, selectarea opţiunii Power, care va avea ca efect
apariţia pe ecran a unei ferestre de dialog prezentată în figura 3.3., în
care utilizatorul poate avea trei opţiuni: renunţarea la lucrul cu
Windows, pentru a se realiza oprirea calculatorului (Shut down);
repornirea calculatorului în Windows, cu reluarea procesului de iniţia-
lizare a sistemului (Restart); economisirea resurselor energetice, în
special ale calculatoarelor portabile, producând trecerea sistemului în
stare de aşteptare (Sleep).
La Windows 10 spre deosebire de versiunile anteroare, este
eliminat din afișarea implicită modul Hibernate (hibernarea) care
permite oprirea calculatorului, fără a închide aplicaîiile deschise și fără
a pierde rezultatele muncii nesalvate. După pornirea calculatorului din
hibernare, utilizatorul va continua activitatea de la locul în care a ramas.

116
 Când este activat modulul Hibernate, conținutul memoriei
RAM este scris pe mediul de stocare după aceea se Pc-ul se opreste.
Acest mod activat în mod automat este extrem de utilă atunci când
laptopului utilizatorului i s-a descărcat bateria sau când se închide brusc
capacul laptopului.
Modul Sleep este complet diferit de Hibernate deoarece datele nu
sunt salvate pe mediul de stocare, iar calculatorul este alimentat în
continuare cu energiea electrică. Toate datele, care n-au fost salvate, se
vor pierde, iar aplicațiile, care au fost deschise vor fi închise.

Figura 3.3. Prezentarea căsuţei de dialog pentru oprirea

calculatorului
Activarea modului Hibernate se poate realiza prin folosirea
aplicației Cortana unde se va solicita Power options – Power Plan
Balanced - Define power buttons – Shutdown Settings (figura 3.4)
urmată de bifarea opțiuniii Hibernate

117
 Figura 3.4. Activarea modului Hibernate se poate realiza prin
intermediul asistentului digital personal Cortana
Executarea unui clic pe butonul Start va produce lansarea
programelor, afişarea şi posibilitatea de apelare automată a ultimelor
fişiere create sau actualizate, modificarea parametrilor de configurare,
localizarea unui program, obţinerea rapidă a unui ajutor din partea
calculatorului, lansarea unui program prin scrierea denumirii sale, precum
şi posibilitatea opririi sau a repornirii sistemului Windows.
Meniurile disponibile vor fi afişate automat în linii de ferestre
suprapuse, în cazul în care utilizatorul s-a poziţionat pe simbolul,
adăugat la numele aplicaţiei.
Minimizarea, maximizarea sau închiderea unei ferestre se poate
realiza prin poziţionare pe simbolurile grafice aflate în partea de sus a
ferestrei, iar acţionarea reprezentării va avea ca efect
restrângerea ferestrei la un buton care va apărea în linia de stare.
Controlul şi modificarea elementelor componente ale calculatorului
se realizează din panoul de comandă (Windows Settings), figura 3.5, care
va permite utilizatorului: stabilirea parametrilor de funcționare a
sistemului de calcul System, tipul de monitor, notificările care vor apare
în Action Center, dispozitivele periferice mouse, imprimantă, scanner
care sunt instalate Devices, executarea unei operaţiuni de instalare
automată a unor subansamble nou adăugate în configuraţia calculatorului;
conectarea Pc–ului cu dispozitive mobile Android, iPhone Phone,
adăugarea sau ştergerea automată a unor programe Apps; modificarea
orei, a datei calendaristice şi a zonei în care se află instalat calculatorul
118
Time& Language; conectarea la Internet prin WiFi, VPN, mobile
Hotspot Network & Internet, personalizarea calculatorului din punct de
vedere al interfeței graficeet, utilizarea elemetelor de asistență pentru
persoane cu deficiențe Ease of Access.

Figura 3.5. Prezentarea componentei Windows Settings

Apariţia unor noi unităţi periferice, unităţi optice, plăci de sunet,
acceleratoare, grafice sau video, modemuri externe sau interne, ridică
probleme în cazul modificării configuraţiei unui calculator, necesitând
intervenţii hard şi soft din partea utilizatorului. Această problemă a
fost rezolvată prin tehnologia Plug and Play, care are ca scop
introducerea inteligenţei în calculator, pentru ca acesta să poată
rezolva sarcini privind instalarea şi configurarea, fără ca utilizatorul să
intervină.
Windows permite cunoaşterea caracteristicilor constructive ale
calculatorului, realizând o prezentare detaliată a caracteristicilor
sistemului, dar şi a modului în care calculatorul poate răspunde
cerinţelor utilizatorului.
119
 Windows permite utilizatorilor să folosească seturile de
caractere proprii, iar prin stabilirea zonei în care este instalat, se va
afişa fusul orar pentru zona respectivă, efectuând modificarea orei
sistemului când va avea loc trecerea la ora de vară sau de iarnă.

3.2.2. Structura ferestrelor WINDOWS

Windows dispune de trei tipuri de ferestre: de aplicaţii, de
document şi de grup. Operaţiile fundamentale privind utilizarea
dispozitivului mouse cuprind: selecţia unei ferestre, mărirea la maxim a
unei reprezentări grafice sau icoane şi deplasarea, mărirea şi reducerea
ferestrelor.
Selecţia unei ferestre, icoane, fişier sau opţiuni dintr-o fereastră de
dialog se face prin poziţionarea prompterului mouse-ului pe elementul
dorit şi apoi apăsarea butonului din stânga („clic” o singură dată).
Mărirea icoanelor, execuţia aplicaţiilor şi selecţia elementelor
dintr-o listă se fac prin poziţionarea vârfului prompterului pe elemen-
tul dorit şi apoi apăsarea de două ori consecutivă şi rapidă a butonului
din stânga mouse-ului. Deplasarea, mărirea sau reducerea ferestrelor
şi deplasarea icoanelor se execută prin poziţionarea prompterului
mouse-ului pe elementul în cauză, apăsarea butonului din stânga şi
menţinerea acestuia pe parcursul deplasării până în locul de destinaţie.
Windows lucrează cu meniuri de comenzi, fiecare dintre acestea
putând avea subcomenzi care se pot detalia pe mai multe niveluri
ierarhice. Unele dintre aceste comenzi solicită utilizatorului o serie de
parametri prin intermediul unor casete de dialog, care pot încorpora
casete de liste de valori posibile.
O casetă de dialog poate conţine în principal: butoane de
comandă (execută o acţiune), zone de text (fixează anumite valori),
casete de opţiuni (pentru parametrii care se exclud mutual), casete de
marcaj (care pot fi activate x sau dezactivate).
Dacă o fereastră nu poate afişa toate informaţiile unei aplicaţii,
va fi marcată pe laturile din dreapta şi de jos de o bară de defilare
verticală şi, respectiv, orizontală. În interiorul acestor bare se găseşte
un cursor de defilare care permite poziţionarea în document, în funcţie
de necesităţi.
Deplasarea unei ferestre se execută prin poziţionarea
prompterului mouse-ului pe bara de titlu, apăsarea butonului din
stânga şi menţinerea acestuia, concomitent cu deplasarea mouse-ului
(implicit a prompterului) până la locul de destinaţie, după care se
120
eliberează butonul. Închiderea unei ferestre se face prin poziţionarea
mouse-ului pe meniul sistem şi apăsarea butonului din stânga de două
ori. Această operaţie are ca efect terminarea aplicaţiei asociată ferestrei în
cauză şi, prin urmare, utilizatorul este solicitat, printr-o casetă de dialog,
să confirme sau infirme salvarea modificărilor pe disc.
Dimensionarea şi deplasarea unei ferestre pe desktop se poate
realiza cu ajutorul mouse-ului astfel:
 Deplasarea ferestrei pe desktop: se poziţionează cursorul
mouse-ului pe bara de titlu a ferestrei. Se apasă butonul din stânga al
mouse-ului şi, cu el apăsat, se glisează fereastra pe desktop. În
momentul în care fereastra se află în zona dorită, se eliberează butonul
stâng al mouse-ului. Acest procedeu se numeşte drag-and-drop (drag =
a trage; drop = a lăsa să cadă) şi se utilizează foarte des sub Windows.
Se observă că titlurile ferestrelor deschise apar în butoane
separate în bara de taskuri. Dacă pe desktop sunt dispuse mai multe
ferestre deschise, atunci selecţia uneia dintre ele se realizează
poziţionând cursorul mouse-ului oriunde în interiorul ferestrei şi
efectuând un clic cu butonul din stânga al mouse-ului sau selectând
butonul corespunzător din task-bar cu un clic. Se poate utiliza şi
tastatura pentru acest tip de selecţie, prin combinaţia de taste ALT-
ESC (se apasă amândouă simultan). Combinaţia de taste ALT-ESC
comută între ferestre în ordine inversă de cum au fost deschise.
O fereastră minimizată care este vizibilă pe desktop numai prin
butonul ei din task-bar este tot o fereastră deschisă, deci poate fi accesată
prin combinaţia de taste ALT-ESC. Recunoaşterea ferestrei curente este
posibilă datorită culorii mai intense pe care o are bara de titlu.
Dimensionarea ferestrei: pentru a-i da ferestrei aplicaţiei
dimensiunea dorită, pot fi „trase” marginile acesteia cu ajutorul
mouseului.
Cu ajutorul mouse-lui se poate apela meniul contextual (sau
meniul de conjunctură). Butonul din dreapta al mouse-ului este
utilizat pentru a accesa proprietăţile obiectului respectiv. Poziţionând
cursorul mouse-ului pe oricare dintre obiectele dispuse pe desktop şi
efectuând un clic cu butonul din dreapta al mouse-ului este afişat un
meniul contextual, ale cărui opţiuni sunt selectate cu un clic din
butonul din stânga.
Poziţionând cursorul mouse-ului oriunde pe desktop (nu pe un
obiect de pe desktop, ci pe o porţiune liberă de desktop) şi efectuând un

121
clic cu butonul din dreapta, este afişat următorul meniu contextual, vezi
figura 3.6.

Figura 3.6. Reprezentarea Meniului contextual

Opţiunile meniului contextual sunt:
View permite modificare dimensiuni iconorilor afișate pe
desktop, aranjarea automată a acestora sau alșinierea loe pe coloană.
Sort by permite dispunerea ordonată a iconurilor pe desktop,
după următoarele criterii:
 by Name: după nume;
 by Type: după tip sau natură;
 by Size: după dimensiune;
 Date modified – data ultimei actualizări.
Setarea curentă este semnalizată prin apariţia automată a
simbolului √ în faţa opţiunii.
Refresh permite actualizarea informaţiilor afişate pe ecran, în
urma efectuării unor modificări.
Paste şi Paste Shortcut permite copierea unor informaţii pe
desktop din zona specială de memorie, denumită Clipboard.

122
 Undo Copy opţiune afişată numai în cazul în care au fost copiate
obiecte de pe desktop şi care permite anularea operațiunii de copiere și
golirea zonei de memorie.
New permite crearea unor obiecte noi şi dispunerea lor pe
desktop. Varietatea de obiecte ce pot fi create este dată de aplicaţiile
instalate pe sistemul de calcul. Tipurile de obiecte ce pot fi create
depind de aplicaţiile instalate pe sistemul de calcul.
Display settings și Personalize permit afişarea / modificarea
proprietăţilor desktopului, respectiv a modului de afişare al obiectelor
pe desktop.

3.2.3. Componentele interfeţei grafice Windows 10

Componentele interfeţei grafice Windows sunt următoarele:
 Linia de stare (Taskbar);
 Gestionarul de unităţi periferice (This PC) sau File
Explorer;
 Gestionarul de reţea (Network);
 Gestionarul de fişire şterse (Recycle Bin);
 Reprezentări grafice sau icoane proprii utilizatorului,
definite de acesta (Shortcut).
Sistemul Windows tratează unitar, într-un mediu complet grafic,
foarte sugestiv, uşor de utilizat, programe ce permit gestionarea
memoriei, a perifericelor (ecranul, tastatura, imprimanta, mouse,
hardul special pentru multimedia), a fişierelor, a aplicaţiilor.
Butonul START este dispus pe bara de taskuri şi permite
accesul la aplicaţiile instalate (prin meniul cu programe), la panoul de
control al sistemului de operare şi la anumite funcţii sistem (de oprire,
Help, Find - căutare, lansare în execuţie a programelor).
Pentru a afişa meniul START, apăsarea acestui buton se poate
efectua în următoarele moduri:
1. Utilizând mouse-ul: se poziţionează cursorul mouse-ului în
interiorul conturului butonului START şi se apasă o dată butonul din
stânga. Apăsarea unui buton al mouse-ului se mai numeşte click. După
un click cu butonul din stânga al mouse-ului este afişat meniul
START.
2. Utilizând tastatura: în cazul în care dispuneţi de o tastatură
Windows, se apasă tasta specială pe care este simbolizată sigla Windows.
3. Dacă tastatura este una standard, combinaţia de taste
CTRL/ESC va permite deschiderea meniului START.
123
 Meniul START este prezentat în figura 3.7, iar opţiunile
disponibile depind de aplicaţiile instalate în sistem.

Figura 3.7. Butonul Start şi opţiunile aferente Windows 10

Opţiunile în dreptul cărora sunt afişate nişte săgeţi au la rândul
lor subopţiuni, fiind organizate pe foldere, iar acestea, de asemenea,
pot conţine aplicaţii sau alte foldere. Opţiunea care are o culoare mai
deschisă decât celelalte este opţiunea selectată. Pentru a lansa în
execuţie o aplicaţie selectată este necesară confirmarea selecţiei printr-un
click cu butonul din stânga al mouse-ului.
Elementele meniului START sunt ordonate în afișare având în
vedere 3 categorii principale de afișare aplicațiile cele mai recent
instalate, aplicațiile cel mai des utilizate, aplicatiile instalate sotrate
alfabetic. Aplicațiile instalate pot fi diferite de la un echipament de
calcul la altul deoarece utilizatorul are posibilitatea modificării prin
124
adăugarea/ştergerea de elemente. Există însă un set de opţiuni care
sunt instalate automat, odată cu sistemul de operare şi se regăsesc, în
general, pe toate calculatoarele. Dintre aceste opţiuni, menţionăm: ,
Alarm &Clock, Calculator, Calendar, Camera, Connect, Cortana
Get Help, Mail, Maps, Microsoft Edge, Microsoft Store, News,
OneDrive, Paint 3D, People, Settings, Tips, Weather, Windows
Accessories, Windows Administrative Tools.
Elementele componente ale meniului diferă de la un calculator la
altul, dar există anumite aplicaţii comune care se instalează automat
împreună cu sistemul de operare. Modul de organizare al acestora
poate diferi de la un calculator la altul, în funcţie de stările curente.
Windows Accessories reprezintă un folder care grupează
aplicaţiile livrate împreună cu sistemul de operare. Ele pot diferi de la
un echipament de calcul la altul deoarece, la instalare, utilizatorul are
posibilitarea selectării aplicaţiilor ce vor fi copiate şi renunţării la cele
care nu-i sunt utile, economisind astfel spaţiu pe disc. Aplicaţiile
frecvent utilizate sunt descrise pe scurt în continuare.
Communications – în acesta sunt reunite toate aplicaţiile
referitoare la telecomunicaţii.
Entertaintment – acest folder grupează aplicaţiile multimedia
oferite împreună cu sistemul de operare (CD Player – aplicaţie pentru
înregistrarea sunetelor şi alte aplicaţii de acest gen), în timp ce altele
sunt aplicaţii noi.
Games – folder care, în mod normal, conţine jocurile livrate
împreună cu sistemul de operare.
System Tools – folder ce conţine utilitare pentru administrarea
sistemului de operare. Aici se găsesc în general utilitare pentru
verificarea şi întreţinerea hard-discurilor şi pentru monitorizarea
reţelei.
Calculator – aplicaţie care îndeplineşte funcţiile unui calculator
de birou. Lansarea în execuţie a acestui program este realizată printr-un
click cu butonul din stânga al mouse-ului. Interfaţa de lucru a
aplicaţiei este afişată pe ecran în mod Ştiinţific sau Standard. Cifrele
pot fi introduse de la tastatură sau cu un click cu butonul stâng al
mouse-ului pe cifrele afişate pe ecran.
Paint este o aplicaţie care permite editarea imaginilor grafice de
tip bitmap (fişiere cu extensia .BMP).

125
 File Explorer este o aplicaţie care permite manipularea,
manevrarea fişierelor şi a folderelor.
În Documents se afişează ultimele documente deschise de
utilizator în vederea accesului mai rapid la ele. Documentul este
asociat cu aplicaţia sub care poate fi exploatat. Cu un singur click din
butonul stâng al mouse-ului, utilizatorul deschide automat aplicaţia şi
documentul respectiv.
În Settings sunt în general grupate obiecte destinate
administrării sistemului de operare şi anume:
Control Panel este un folder ce conţine aplicaţii pentru
administrarea sistemului de operare;
Printers este un folder ce conţine aplicaţii pentru administrarea
imprimantelor;
Taskbar & Start Menu – afişează proprietăţile barei de taskuri
şi a meniului START.
Folder Options – permite utilizatorului să configureze modul de
vizualizare al folderelor şi ferestrelor acestora.
Active Desktop adaugă desktopului funcţionalitate Internet.
Windows Update permite actualizarea automată a sistemului de
operare prin preluarea ultimelor corecţii de pe Internet.
Folderul Search oferă utilizatorului facilităţi de căutare a
fişierelor, folderelor şi calculatoarelor (în cazul în care echipamentul
de calcul este conectat în reţea), inclusiv posibilitatea de căutare în
cadrul Internetului şi a informaţiilor stocate în agende electronice,
referitoare la o anumită persoană (prin opţiunea People).
Opţiunea Help reprezintă o facilitate pentru accesul la fişierele
de tip Help ce conţin documentaţia aferentă sistemului de operare.
Run permite lansarea în execuţie a programelor, prin
introducerea căii de acces.
Modificarea meniului START se poate realiza în două moduri:
1. Un click al butonului drept al mouse-ului pe bara de taskuri
afişează fereastra Taskbar Properties. Trebuie selectată pagina
intitulată Start Menu Programs în care utilizatorul are următoarele
butoane:
 Add permite adăugarea unei noi opţiuni în meniul Start.
 Remove permite ştergerea unei opţiuni existente în meniul Start.
 Advanced deschide aplicaţia Windows Explorer pentru a afişa
opţiunile meniului Start în vederea modificării lor.

126
  Clear are drept efect ştergerea conţinutului folderului
Documents din meniul Start. Acest lucru nu înseamnă ştergerea fizică
a fişierelor respective, ci numai faptul că denumirile lor nu vor mai fi
afişate pe ecran atunci când opţiunea Documents este selectată.
2. Un click cu butonul drept al mouse-ului pe butonul START
afişează meniul contextual. Selectând opţiunea Open, este deschisă o
fereastră în cadrul căreia regăsim folderele şi opţiunile din meniul
START. În cadrul acestei ferestre pot fi adăugate sau şterse obiecte.
Butonul START mai dispune de un meniu care poate fi accesat
printr-un click pe butonul din dreapta al mouse-ului, afişându-se
elementele:
- Open permite modificarea meniului START.
- Explore lansează în execuţie aplicaţia Windows Explorer.
- Find permite căutarea unor fişiere, foldere sau calculatoare (dacă
echipamentul este conectat în reţea).
Shortcuts (comenzi rapide) sunt reprezentate uzual prin iconuri
care au o săgeată în colţul din stânga jos. Un shortcut reprezintă o
modalitate mai rapidă de a accesa obiectul la care se referă. În mod
normal, pentru a accesa o aplicaţie, un folder, un document sau un alt
obiect, se utilizează meniul START sau se caută obiectul respectiv pe
disc, în cadrul structurii arborescente. Asociind un shortcut cu obiectul
respectiv, utilizatorul nu trebuie decât să efectueze dublu-click pe
iconul shortcutului.
Meniuri. Submeniuri Prin intermediul acestora, comenzile siste-
mului Windows dobândesc o structură arborescentă, organizată în cascadă.
Activarea unui meniu se poate realiza prin utilizarea combinaţiei
de taste Alt+literă subliniată, urmată de poziţionarea prin utilizarea
tastelor săgeată pentru selectarea opţiunii respective, şi apoi acţionarea
tastei Enter.
Căsuţa de dialog. Întreg dialogul purtat de Windows cu
utilizatorul se realizează printr-un sistem de căsuţe de dialog. Marea
majoritate a acestor căsuţe propun anumite opţiuni ce pot fi selectate
înaintea unor comenzi, mesaje de avertisment sau mesaje care explică
de ce anumite operaţii nu pot fi executate.
Într-o casetă de dialog pot să apară: butoane de comandă; zone
de text; zone de liste; casete pentru liste derulante (când lista prea
mare); casete de opţiuni (în care opţiunile se exclud reciproc); casete
de verificare.
127
 Iconuri, reprezentări grafice. Iconul este o reprezentare grafică
a unor elemente cu care operează sistemul Windows, un desen însoţit
de un text afişat sub desenul respectiv.
În Windows există 3 tipuri de iconuri: de aplicaţie; de document;
de program.
Pe tot parcursul lucrului, utilizatorul este asistat de un „motor”
de Help, bazat pe un index şi ierarhizat.

3.2.4. Managementul componentelor sistemului de operare şi

controlul accesului utilizatorului
La instalarea versiunilor anterioare de Windows utilizatorul avea
posibilitatea alegerii componentelor ce puteau fi instalate pe
calculatorul respectiv. Instalarea sistemului de operare Windows 10 se
va realiza doar cu componente standard care includ instrumentele
multi-media, jocurile sau pozele pentru fundalul desktopului,
componentele serviciilor avansate, majoritatea lăsând la latitudinea
utilizatorului dacă vor fi instalate sau nu.
Adăugarea sau dezinstalarea anumitor componente Windows se
realizează din opţiunea Add or Remove Program a ferestrei Settings
fişa Apps & Features, prin selectarea sau deselectarea elementelor
conţinute de listă. În unele cazuri, anumite componente pot conţine o
listă de subcomponente, ce poate fi afişată prin apelarea butonului
Details (figura 3.8.).

128
 Figura 3.8. Procedura de instalare a aplicațiilor sistemului de
operare
Comparativ cu versiunile anterioare ale sistemului de operare
Windows, sistemul de operare Windows 10 prezintă îmbunătăţiri
substanţiale în ceea ce priveşte modul de management al
programelor instalate. Sistemul de protecţie a fişierelor previne ca
prin instalarea unor programe să fie afectate fişierele de sistem. Astfel,
au fost îmbunătăţite opţiunile puse la dispoziţie de utilitarul Apps
&Features din fereastra Setting (se observă în figura 3.9. prezenţa celor
două butoane Modify şi Uninstall).

129
 Figura 3.9. Managementul programelor instalate Windows 10
Instalarea programelor sub sistemul de operare Windows 10,
depinde de permisiunile pe care le are contul utilizator folosit. Pentru o
bună funcţionare a programelor, acestea se instalează de pe contul de
administrator, unde, în mod normal, ar trebui ca programul să se
instaleze fără nici o restricţie. În cazul în care se încearcă instalarea
unui program de pe un cont utilizator cu drepturi limitate, programul
respectiv fie nu va funcţiona, fie se va afişa un mesaj privind
imposibilitatea instalării programului.
O parte din aplicaţiile care funcţionau sub sistemele de operare
Windows anterioare pot avea un comportament impredictibil atunci
când se confruntă cu modelul de securitate pus la dispoziţie de
Windows 10. Un mesaj de eroare apare atunci când un utilizator cu
drepturi restrânse încearcă să instaleze sau să acceseze un astfel de
program. Acest lucru se întâmplă atunci când la instalarea sau la
rularea programului se încearcă o scriere a unor fişiere într-o zonă la
care utilizatorul respectiv nu are acces sau atunci când programul
respectiv încearcă modificarea regiştrilor fără ca acel cont utilizator să
aibă dreptul de a face acest lucru.
Conturile de utilizator care au dreptul de a instala programe
sunt conturile de administrator figura 3.10. şi conturile de Power
130
User. În teorie, de pe contul de Power User ar trebui să fim capabili să
instalăm majoritatea aplicaţiilor de care avem nevoie, în realitate,
sistemul blochează în continuare accesul la fişierele de sistem şi la o
mare parte dintre regiştri.

Figura 3.10. Apelarea drepturilor de administrator pentru

modificarea nivelului de securitate a sistemului
S-a apelat la un astfel de nivel de securitate, întrucât este
demonstrat faptul că instalarea unor programe de către personal
neautorizat a reprezentat, rareori, o idee bună. Un program scris prost
poate crea o instabilitate a sistemului, cauzând conflicte cu alte
programe şi reducând performanţele calculatorului prin folosirea unei
cantităţi mari de memorie RAM. Instalarea programelor ar trebui
precedată de o documentare temeinică asupra a ceea ce „face”
programul respectiv, ar trebui verificată compatibilitatea acestuia cu
sistemul de operare Windows 10, dacă există probleme cunoscute, pe
care noul program le poate genera şi, nu în ultimul rând, dacă
131
programul are posibilitatea de a fi dezinstalat. Atunci când nu se pot
afla toate informaţiile cerute mai sus, este recomandat ca, înainte de
instalare, să se realizeze manual un punct de restaurare a sistemului.
De obicei, majoritatea programelor pe 32 de biţi pornesc
procesul de instalare prin apelarea unui fişier numit Setup.exe. Odată
ce este dat în execuţie acest fişier, majoritatea programelor afişează o
succesiune de ferestre, destinate realizării unui dialog cu utilizatorul
calculatorului. Acest dialog conferă utilizatorului posibilitatea de a
alege locaţia de instalare a programului (de obicei instalarea noilor
programe se realizează în folderul Program Files), precum şi alte
configurări, legate fie de modul de instalare a programului respectiv, fie
de componentele ce vor fi instalate din cadrul programului. În cazul în
care se doreşte instalarea unor programe ce sunt realizate pe 16 biţi,
sistemul de operare Windows 10 lansează un subsistem numit maşină
virtuală (virtual machine), care simulează modul 386 îmbunătăţit (386
enhaced mode) din mediul Windows 3.XX.
Managementul programelor instalate pe un sistem electronic
de calcul pe care este instalat un sistem de operare Windows 10 se
realizeză cu ajutorul aceluiaşi utilitar – Apps &Features. Pentru
programele care includ multiple opţiuni de instalare, utilizatorul trebuie
să execute fişierul Setup.exe pentru a dezinstala sau a instala anumite
componente care iniţial au fost omise. În acest scop, utilitarul pune la
dispoziţia utilizatorului un buton Modify care, odată acţionat, va lansa
în execuţie Windows Installer. Rolul acestuia este de a detecta
problemele cauzate de fişierele alterate sau şterse ale programului
respectiv, încercând repararea automată a componentelor.
Pentru a dezinstala un program, utilizatorul se va folosi de
acelaşi utilitar pus la dispoziţie de sistemul de operare Windows, Add
or Remove Programs, dar, de această dată, utilizatorul are la dispoziţie
în acest scop butonul Uninstall. Majoritatea programelor care sunt
îngrijit proiectate şi realizate vor lansa un dialog cu utilizatorul, în
care acestuia îi este cerută permisiunea de a dezinstala acel program
înainte de lansarea în execuţie a programului de dezinstalare. O mică
parte din programe se vor dezinstala pur şi simplu, imediat ce
utilizatorul a apelat butonul Remove, fără nici o altă avertizare.
Utilizând concepte de securitate folosite în sistemele de operare
Windows NT sau Windows 2000, sistemul de operare Windows 10
poate fi configurat astfel încât accesul la calculator să fie permis doar
anumitor persoane. Aceste restricţii privesc două aspecte importante:
identitatea persoanei şi controlul accesului.

132
 Un prim aspect al securităţii se referă la identitatea persoanei
care porneşte calculatorul. Identitatea persoanei este stabilită prin numele
utilizatorului, în anumite cazuri se poate folosi şi o parolă. Aceste
două elemente dau acces aşa-numitului cont de utilizator, căruia îi este
asociat un anumit profil. Profilul utilizatorului reprezintă o modalitate
unică de stocare a informaţiei pentru acel utilizator, cum ar fi: imaginea
de fundal pentru desktop, iconele vizibile de pe acel desktop, site-urile
favorite sau folderele de stocare a documentelor.
Controlul accesului la anumite fişiere, programe sau resurse de
sistem. În funcţie de tipul contului, se pot stabili anumite permisiuni
asupra a ceea ce are voie să realizeze ca acel utilizator. Menţionăm că,
pentru acest nivel de securitate, sistemul de operare trebuie instalat pe
un volum NTFS.
Conturile utilizator reprezintă elemente specifice de securitate,
având rolul de a identifica în mod unic fiecare individ ce utilizează un
calculator. Informaţiile definitorii pentru delimitarea tipurilor de conturi
sunt reprezentate de numele şi parola utilizatorului. La instalarea
sistemului de operare Windows 10, rutina de setup cere crearea a cel
puţin un cont de utilizator (contul de administrator şi contul de invitat sunt
create implicit), ce poartă denumirea de power user.
Contul de administrator este reprezentat de acea persoană ce
are un control absolut asupra calculatorului respectiv. Utilizatorul care
se va conecta la calculator pe acest cont va putea efectua schimbări
majore asupra sistemului, cum ar fi: instalarea sau reconfigurarea com-
ponentelor hardware ale calculatorului, instalarea sau dezinstalarea de
software, schimbarea drepturilor de acces şi a permisiunilor celorlalte
tipuri de conturi etc. Administratorul de sistem (figura 3.11.) va fi
singurul în măsură să ruleze anumite aplicaţii, destinate fie
îmbunătăţirii performanţelor calculatorului, fie mentenanţei acestuia.
Datorită implicaţiilor majore pe care le are utilizarea acestui cont
asupra bunei funcţionări a calculatorului, personele care vor avea
acces la acest tip de cont vor trebui să deţină cunoştiinţe de hardware
şi software avansate.

133
 Figura 3.11. Schimbarea drepturilor de acces şi a permisiunilor
celorlalte tipuri de conturi prin Administratorul de sistem
Celelalte conturi definite pe sistemul de operare Windows 10 sunt
conturi limitate în sensul permisiunilor sau, mai bine spus, al acţiunilor pe
care utilizatorii acestor conturi au dreptul a le realiza. Printre aceste tipuri
de conturi se numără şi conturile de power users şi user.
În general, utilizatorii care se conectează pe un cont de power
user au mai puţine permisiuni decât utilizatorii care folosesc contul de
administrator. Mai bine spus, cei ce utilizează conturile de power user
pot realiza toate acele operaţii sau acţiuni destinate conturilor de
administrator, mai puţin acele acţiuni care aduc o modificare esenţială
asupra sistemului de operare sau asupra serviciilor instalate. Un
utilizator de tip power user va putea instala şi configura anumite
resurse, cum ar fi imprimante, scanere sau alte dispozitive ce folosesc
aplicaţii non-windows, dar nu va avea acces la fişierele celorlalţi
utilizatori, aşa cum are privilegiul un cont de administrator.
Contul de utilizator reprezintă cel mai securizat cont dispo-
nibil, deoarece permisiunile stabilite pentru acest tip de cont nu permit
utilizatorilor să modifice parametrii sistemului de operare sau ai siste-
melor altor utilizatori. Acţiunile pe care au dreptul a le realiza utilizatorii
acestui tip de cont sunt acelea care nu pot compromite integritatea

134
sistemului de operare sau a programelor instalate. Pe acest tip de cont
pot rula doar acele programe care sunt proiectate special pentru
sistemele de operare Windows anterioare şi către sunt instalate de
administratorul sistemului. Utilizatorii acestui tip de cont au control
total numai pentru fişierele create de ei.
Contul de invitaţi (guest account) este desemnat pentru utilizarea
calculatorului de către o persoană care nu are declarat în mod explicit
un cont pe acel calculator. Acest tip de cont se creează la instalarea
sistemului de operare în mod implicit, drepturile pe care le are un
utilizator la acest tip de cont fiind extrem de limitate.
Crearea modificarea sau ştergerea conturilor utilizator se
realizează apelând opţiunea Sign-in option din Settings, fapt ce va
duce la afişarea pe ecranul monitorului a ferestrei User Accounts.
(figura 3.12.). Pentru a crea noi conturi sau pentru a efectua anumite
modificări asupra altor conturi, utilizatorul ar trebui să utilizeze contul
de administrator. Fără a avea privilegii administrative, utilizatorul
poate crea, schimba sau modifica doar propria parolă de acces la acel
calculator.
Un utilizator poate şterge orice alt cont utilizator de acelaşi tip,
mai puţin contul pe care este îl foloseşte în acel moment. Ştergerea unui
cont de pe un calculator se poate realiza lăsând la latitudinea
utilizatorului două opţiuni: păstrând anumite fişiere ale profilului
utilizatorului, cum ar fi fişiere şi foldere aflate pe desktop sau în folderul
My Documents, restul profilului, cum ar fi mesajele din e-mail sau
aplicaţiile folosite de acel utilizator, fiind îndepărtat; ştergându-se toate
fişierele create de acel utilizator, inclusiv folderul My Documents.

135
 Figura 3.12. Managementul conturilor de utilizator
Indiferent de opţiunile alese, după ştergerea unui cont, evident,
acel user nu mai poate folosi calculatorul respectiv. Recrearea contului
respectiv nu va atrage după sine şi restaurarea aceloraşi drepturi sau
restaurarea fişierelor create de utilizatorul respectiv, chiar dacă se va
folosi acelaşi nume pentru contul utilizator. Rezultă că, odată
îndepărtat un cont utilizator de pe calculator, informaţiile deţinute de
acel profil vor fi iremediabil pierdute.
Controlul accesului utilizatorului de reţea la foldere şi fişiere
se realizează folosind permisiunile. Acest nivel de securitate se
foloseşte în cazul calculatoarelor ce sunt conectate la o reţea pentru a
controla drepturile pe care le au anumiţi utilizatori asupra folderelor şi
fişierelor ce sunt partajate în reţea. Permisiunile asupra folderelor şi
fişierelor se pot stabili din fişa Security a ferestrei de proprietăţi
asociată folderului respectiv (figura 3.13.).

136
 Figura 3.13. Stabilirea drepturilor utilizatorilor asupra folderelor
şi fişierelor
Permisiunile standard asociate unor foldere sau fişiere sunt:
Control total, Modificare, Citire şi Executare. Fiecare dintre aceste
permisiuni poate fi constituită la rândul său din combinaţii de alte
permisiuni speciale.

Permisiuni Acţiune
speciale
List Folder, Permite vizualizarea subfolderelor sau a fişierelor conţi-
Read Data nute de un folder; permite citirea conţinutului fişierelor
din acel folder.
Create Files, Acordă dreptul de a crea un fişier într-un anumit folder,
Write Data de a scrie sau a modifica conţinutul unui fişier.
Create Folders, Conferă abilitatea de a crea subfoldere într-un folder şi
Append Data de a vizualiza conţinutul unui fişier. Nu acordă dreptul
de a modifica conţinutul de informaţii din acel fişier.
Traverse Folder, Permite navigarea în structura arborescentă a folderului,

137
Execute File printre subfolderele conţinute de acel folder.
Permite executarea unui fişier conţinut de acel folder.
Delete Acordă dreptul de a şterge foldere sau fişiere.
Delete Acordă dreptul de a şterge fişiere sau subfoldere fără a
Subfolders and şterge folderul pe care este aplicată această permisiune.
Files
Read Permite citirea conţinutului informaţional al unui folder
sau fişier.
Change Acordă abilitatea de a schimba permisiunile pentru un
permission folder sau fişier.

3.2.5. Gestionarul de unităţi periferice (This Pc)

Componenta This Pc permite consultarea şi actualizarea
informaţiilor aflate stocate pe unităţile de disc magnetic sau pe alte
dispozitive periferice de memorare, locale şi partajate în reţea, utiliza-
torul putând folosi programele de întreţinere de sistem.
Prin acţionarea butonului mouse-ului asupra unei icoane afişate,
utilizatorul descoperă următoarele elemente:

vizualizarea conţinutului
discului magnetic;

vizualizarea configuraţiei reţelei

de calculatoare;
vizualizarea conţinutului
DVD-RW;

138
 vizualizarea şi eventuala
activare a programelor care
asigură monitorizarea şi
modificarea caracteristicilor
sistemului;

afişarea unor informaţii

privind procesul de
imprimare;
producerea şi monitorizarea
execuţiei automate de
întreţinere a sistemului de
calcul;
afişarea conţinutului unui
director sau subdirector.

Prin apelarea opţiunilor din linia de meniuri, se pot crea,

şterge, redenumi directoare, fişiere de diferite tipuri, în funcţie de
aplicaţiile existente, se pot aranja reprezentările grafice afişate pe
ecran, în funcţie de nume, natură, dimensiune, data creării. În figura
3.14. se poate observa, în extindere, linia de meniuri View.

139
 Figura 3.14. Gestionarul de unităţi periferice (This Pc)
Pe măsură ce utilizatorul îşi defineşte propriile aplicaţii, acestea
trebuie constituite în grupuri sau pot fi ataşate unor grupuri deja
existente. Manipularea aplicaţiilor în cadrul grupurilor şi între acestea
se face prin operaţiile de adăugare, modificare, ştergere, mutare şi
copiere.
În mod implicit, Windows nu permite afişarea fişierelor, folde-
relor sistem (System – S) protejate la citire (ascunse – atribut H) şi
nici extensia tuturor fişierelor. Este indicat ca utilizatorul să modifice
aceste opţiuni implicite, pentru a putea fi în deplină cunoştinţă de
cauză atunci când produce acţiuni asupra fişierelor sau directoarelor.
Pentru a fi posibilă afişarea tuturor fişierelor, directoarelor dar şi a
extensiei fişierelor, utilizatorul trebuie să producă următoarele acţiuni:
1. Din linia de meniuri a ferestrei This Pc selectează opţiunea
Tools – Folder Options.
2. În acest moment apare afişată pe ecran fereastra de dialog
Folder Options.
3. Din Folder Options se va selecta fişa index View.
4. În zona Advanced Settings se activează pentru opţiunea
„Hidden files and folders” caseta „Show”, iar pentru vizualizarea
permanentă a extensiei fişierului se dezactivează caseta de validare

140
aferentă opţiunii „Don’t show hidden files folders or drives”. În
figura 3.15. este prezentată caseta de validare activată, respectiv
opţiunea implicită prin care nu sunt afişate extensiile fişierelor.

Figura 3.15. Fişa index View a ferestrei Folder Options

Prin intermediul gestionarului de unităţi periferice,
utilizatorul are posibilitatea de a crea shortcuturi pe desktop.
Modalitatea de constituire este prezentată în continuare.
Se poziţionează cursorul mouse-ului pe desktop şi se efectuează un
click cu butonul din dreapta, moment în care este afişat un meniu. Din
meniu (subopţiunile de pe ecran diferă de la un calculator la altul, în
funcţie de tipul aplicaţiilor instalate pe respectivul sistem de calcul) este
selectată opţiunea New. Acest element este prezentat în figura 3.16.

141
 Figura 3.16. Crearea unui shortcut în desktop
Este selectată subopţiunea Shortcut, apoi utilizatorul trebuie să
tasteze anumite informaţii, referitoare la calea şi numele programului
sau ale documentului la care se referă noul shortcut.
Dacă aceste informaţii nu sunt cunoscute, se poate utiliza
butonul Browse, pentru a căuta pe discurile echipamentului de calcul
aplicaţia sau documentul şi a defini shortcutul ce va fi creat.
De exemplu, în cazul creării unui Shortcut pentru This Pc,
trebuie introdusă calea către Explorer.exe, fişier care se află în
folderul sistemului de operare Windows.
În cazul în care denumirea fişierului sau a folderului este incorectă,
sistemul de operare va afişa un mesaj de eroare. Apăsând butonul Next,
se trece la următoarea fereastră dialog, în cadrul căreia trebuie specificată
denumirea pentru nou shortcut creat. Denumirea implicită, propusă de
către sistem, este numele fişierului, dar utilizatorul o poate modifica. În
urma apăsării butonului Finish pe desktop, va apărea un nou shortcut, cu
denumirea specificată de utilizator, care lansează în execuţie aplicaţia
This Pc prin efectuarea unui dublu-click.
În urma lansării în execuţie a aplicaţiei This Pc, pe ecran va fi
afişată o fereastră (figura 3.17.) în care se poate observa dispunerea a
două panouri:
 Panoul din stânga afişează ierarhizat lista de foldere (foldere
de date şi foldere de sistem) din cadrul sistemului; deasupra acestui
panou se află eticheta cu denumirea All Folders. În acest panou, în
dreptul fiecărui folder sunt marcate semne de „+” sau de „-”. Semnul
142
„+” indică faptul că sunt „închise” şi se pot dezvolta mai departe
ierarhii. Un click de mouse pe acest simbol şi, în panoul din dreapta,
imediat sub denumirea folderului părinte, vor fi afişate toate subfolderele
acestuia. În acest moment, simbolul plus se transformă în minus.
Simbolul „-” în dreptul unui folder înseamnă că structura
subfolderelor pentru folderul respectiv este afişată pe ecran. Un click
pe simbolul minus restrânge afişarea subfolderelor, astfel încât pe
ecran va apare numai denumirea folderului părinte.
 Panoul din dreapta al ferestrei afişează conţinutui folderului
selectat în panoul din stânga ecranului; eticheta aflată deasupra acestui
panou indică utilizatorului denumirea folderului pentru care este afişat
conţinutul.

Figura 3.17. Fereastra aplicaţiei This Pc

Modul în care sunt afişate informaţiile în cadrul ferestrei
Explorer poate fi configurat de către utilizator apelând View din bara
de meniuri, unde este disponibilă opţiunea Toolbars, care, la rândul
ei, oferă mai multe subopţiuni, câte una pentru fiecare bară de utilitare
ce poate fi afişată pe ecran:
143
 1. Standard buttons se referă la bara de utilitare standard; dacă
se selectează opţiunea Text Labels, butoanele dispun de etichete cu
denumirea lor. Dacă opţiunea Text Labels este dezactivată, pentru a
afla denumirea unui buton din Standard buttons, se poziţionează
cursorul mouse-ului pe buton, după câteva secunde fiind afişat numele
acestuia. Standard buttons include şi butoanele Back şi Forward.
Butonul Back conduce utilizatorul la starea anterioară celei curente;
de exemplu, dacă din fereastra This Pc a fost deschis folderul pentru
discul C, butonul Back are drept efect închiderea folderului pentru
discul C şi revenirea la fereastra This Pc. Butonul Forward permite
deschiderea folderului selectat. Aceste butoane pot fi identificate în
figura 3.18.

Figura 3.18. Linia de butoane Standard, Address şi Links cu

selecția opţiunii Text Labels
2. Address toolbar se referă la afişarea barei ce permite
introducerea de adrese Web sau căi de acces pentru fişiere şi foldere.
3. Links afişează o bară de utilitare cu cele mai frecvent accesate
adrese Web, prezentate sub formă de iconuri. Fiecare buton
corespunde unei adrese Web. Pentru a vizualiza adresa Web, se
poziţionează cursorul mouse-ului pe butonul respectiv şi, după câteva
secunde, este afişată adresa corespunzătoare.
144
 4. Text Labels – în momentul în care este activată această opţiune,
butoanele din cadrul barelor cu utilitare dispun de etichete cu denumirea
lor.
Status Bar activează sau dezactivează afişarea barei de stare.
Explorer Bar adaugă funcţii de căutare Web.
As Web Page - opţiune care permite vizualizarea desktopului ca
o pagină Web.
Large (Extra Large) Icons - afişarea obiectelor în panoul din
dreapta a ferestrei Explorer se realizează utilizând iconuri mari.
Medium sized (Small) Icons - afişarea obiectelor în panoul din
dreapta al ferestrei Explorer se realizează utilizând iconuri de
dimensiune redusă.
List - obiectele din panoul drept al ferestrei Explorer sunt afişate
în cadrul unei liste ce conţine numai denumirea acestora (eventual şi
extensia, în cazul fişierelor).
Details – obiectele din panoul drept al ferestrei Explorer sunt
afişate în cadrul unei liste ce conţine denumirea acestora (şi extensia,
în cazul fişierelor), dimensiunea (în cazul fişierelor), tipul, data şi ora
ultimei modificări.
Group By (Sort By) opţiune care permite specificarea modului
în care sunt ordonate iconurile afişate pe ecran, corespunzătoare
fişiere-lor şi folderelor din panoul drept al ferestrei This Pc. Ordonarea
poate fi realizată după următoarele criterii:
 By Name - după numele fişierului sau folderului, în ordine
ascendentă;
 By Type - după extensia fişierelor, în ordine ascendentă;
 By Size - după dimensiunea fişierului, în ordine ascendentă;
 By Date - după data fişierului, în ordine ascendentă, pornind
de la cel mai vechi fişier, până la cel mai recent.
 Auto Arrange - alinierea iconurilor pe ecran este realizată
automat, urmărind ordinea selectată. Această opţiune este disponibilă
numai în cazul în care, pentru vizualizare, a fost selectată opţiunea
Small sau Large icons.
Line up icons realizează alinierea automată a iconurilor pe
ecran, în funcţie de criteriul de ordonare selectat. Această opţiune este
disponibilă numai în cazul în care, pentru vizualizare, a fost selectată
opţiunea Small sau Large icons.
Refresh are drept efect reîmprospătarea informaţiilor afişate pe
ecran. De multe ori, în urma maneverelor efectuate de utilizator,
informaţiile de pe ecran nu corespund realităţii; apelând această

145
opţiune, sunt citite din nou folderele şi fişierele de pe discul sau din
folderul selectat şi afişate pe ecran.
Folder Options - această opţiune permite specificarea tipurilor
de fişiere ce vor fi afişate în fereastra This Pc, şi a informaţiilor de
stare ce vor fi vizualizate pentru respectivele fişiere.
Programul This Pc este doar o versiune cu două sectoare a
ferestrelor cu un singur sector specifice aplicaţiei This Pc, panoul din
stânga oferind posibilităţi suplimentare de deplasare, simplificând
anumite operaţii. Facilitatea programului provine şi din faptul că cele
două sectoare, deşi sunt conectate, sunt totuşi independente unul de
celălalt; astfel, se poate afişa conţinutul unui dosar în panoul din
dreapta, fără a afecta imaginea respectivă, prin extinderea arborelui
din partea stângă pentru a găsi un alt dosar.
În funcţie de modul în care utilizatorul a configurat fereastra
aplicaţiei This Pc, aceasta poate dispune de o bară cu utilitare, sau de
mai multe bare cu utilitare (toolbar – ce se află sub bara de meniu)
care ajută la navigarea pe Internet.
În partea inferioară a ferestrei se află linia de stare, unde sunt
afişate diverse informaţii referitoare la obiectele selectate (locul,
numărul de obiecte, spaţiul ocupat, spaţiul rămas liber etc.).
Atunci când se utilizează Explorer sau My Computer, se apelează
deseori la operaţia de selecţie pentru efectuarea ulterioară a unor
operaţii de copiere, mutare (deplasare), ştergere. Selecţia poate fi:
 continuă (numele obiectelor selectate sunt secvenţiale) şi se
execută cu mouse-ul prin apăsarea continuă a butonului din stânga,
marcându-se zona obiectelor ce urmează a fi selectate, sau cu tasta SHIFT
apăsată, executându-se click pe primul şi ultimul nume;
 necontinuă, în care obiectele ce trebuie selectate sunt
dispersate, se execută având tasta CTRL apăsată şi apoi click de
mouse pe obiecte care trebuie se selectate.
Pentru selectarea tuturor foderelor, fişierelor sau programelor
dintr-o fereastră activă, se poate alege opţiunea Select All sau
combinaţia de taste CTRL+A. Opţiunea Invert Selection are drept
consecinţă inversarea selecţiei curente din panoul drept; fişierele care
erau selectate vor fi deselectate, iar cele neselectate vor deveni
selectate.
Crearea de foldere se poate realiza prin intermediul linie (barei)
de meniuri sau cu ajutorul meniului contextual.
 Opţiunea New din bara de meniu, moment în care sunt afişate
tipurile de obiecte noi care pot fi create. Din lista obiectelor ce pot fi
create se selectează Folder. Imediat după ce a fost selectată opţiunea
146
Folder, în panoul din dreapta va fi afişat noul folder, cu numele implicit
New Folder. Se poate observa că în acest moment poate fi modificată
denumirea folderului, deoarece cursorul se află în interiorul căsuţei ce
conţine denumirea folderului. Se introduce de la tastatură numele dorit.
Pentru a se clarifica această procedură, se va studia figura 3.19.
 O altă metodă o constituie apelarea meniului contextual (obţinut
prin executarea unui click dreapta în panoul din dreapta, după ce s-a
selectat elementul de structură în care se doreşte crearea folderului.
Copierea de fişiere şi foldere se poate efectua uşor prin aplicaţie
utilizând tehnica drag and drop. Această modalitate de lucru presupune
utilizarea mouse-ului pentru deplasarea obiectelor pe desktop sau în
cadrul ferestrei aplicaţiei curente. Obiectul dorit este selectat prin
poziţionarea cursorului mouse-ului în interiorul lui şi apăsarea butonului
drept. Cu butonul drept apăsat în permanenţă, se deplasează mouse-ul al
cărui cursor „trage” obiectul selectat (operaţia drag). În momentul în care
obiectul se află la destinaţia dorită, butonul mouse-ului este eliberat şi
obiectul rămâne la destinaţie (operaţia drop).

Figura 3.19. Crearea unui folder din lina de meniuri File-New

O altă modalitate de copiere este utilizarea tehnicii Copy and
Paste. Această modalitate utilizează Clipboardul pentru a copia
obiecte. Obiectul este copiat de la sursă şi stocat în Clipboard prin
operaţia de Copy, după care este recuperat la destinaţie din
Clipboard, prin operaţia Paste.
147
 Utilizatorul poate opta pentru folosirea unui alt gestionar de
unităţi periferice File Explorer care permite executarea acelorași operațiuni,
dar care are o interfață puțin modificată.

3.2.6. Asistentul digital personal Cortana

Cortana este un asistent digital personal dezvoltat de catre

compania Microsoft și este destinat de a fi folosit în special pe
dispozitivele mobile pe care ruleaza sistemul de operare Windows
Phone incepand cu versiunea 8.1. Ulterior, odată cu lansarea Windows
10, Microsoft a implementat Cortana pentru sistemele desktop.
Acesta este o aplicație software nu un dispozitiv similar ca
PDA (Personal Digital Assistent) care reprezintă un mini calculator
asemănător telefoanelor mobile inteligente însă fără posibilitatea de a
efectua convorbiri cum este cazul telefoanelor mobile de ultima
generație care îmbină ambele caracteristici. Rolul asistentului digital
personal este de a face în primul rând utilizarea dispozitivul pe care
este instalat mai usoară, acesta având acces la datele, serviciile și
aplicațiile care rulează în sistem. Permite inițierea și execuția de
comenzi nu de la tastatura sau ecranul tactil ci vocal, prin intermediul
microfonului. Folosind comenzile vocale se poate interacționa rapid,
eficient. Cortana poate fi folosit intr-o multime de situatii, de
exemplu:
 se poate stabilii alarme în funcție de timp sau de anumite
evenimente, setare alarma de trezit dimineața, creare
notificare ca atunci când te apelează sau apelezi o anumită
persoană să apară un mesaj text sau vocal prestabilit anterior,
reamintirea a ura La mulți ani, dacă convorbirea are loc în
ziua de naștere a respectivei persoane;
 pentru a efectua operații elementare, localizarea unui anumit
fișier după nume, tipul de document, data creării;
 identifică o melodie care se aude în fundal;
 pentru a căuta pe un motor de cautare (Bing, Google,
DuckDuckGo, Yahoo) o anumită informație;
 efectuarea rapidă de calcule matematice, conversii din
centrimetri în inch, conversia dintr-o valută în alta pe baza
cursului valutar preluat de pe internet în acel moment;
148
  de a afla diferite informații precum starea vremii, știri, cursul
valutar -figura 3.20, curse aeriene;

Figura 3.20. Afisarea de informații utile prin asistentul digital

personal
 pentru a obține direcții de mers și de orientare în cazul
călătoriei cu masina sau pe jos;
 deschide alte aplicații;
 pentru a apela o anumită persoană sau pentru a trimite un
mesaj text, multimedia sau email;
 pentru a adăuga înștiințări (reminders) în calendar și de a
organiza activitățile din viața de zi cu zi.
Există două moduri prin care se poate interacționa cu Cortana:
1. Tastarea întrebării sau comanda caseta de căutare a Cortanei -
figura 3.21, din bara de activități.
2. Comunicarea verbală prin apăsarea pe semnul microfonului
din caseta ei de căutare de pe bara de activități. Cortana
înțelege: engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă sau
chineză.

149
 Figura 3.21. Interactionarea utilizatorului cu aplicatia Cortana
La deschiderea aplicației pot fi observate câteva butoane
plasate în partea din stânga a interfeței, folosite pentru a accesa toate
caracteristicile și setările.
Opțiunile din meniul Cortanei, figura 3.22 sunt Home (Acasă),
Notebook (Carnet), Reminders (Memento) și Feedback.

150
 Figura 3.22. Afisarea principaleler optiunilor ale asistentului
personal
1. Home (Acasă): poziționare în ecranul de pornire al Cortanei
unde se afișează diverse informații pe care Cortana le crede că
prezintă interes
2. Notebook (Carnet): este locul unde Cortana păstrează toate
setările și unde se pot personaliza toate aspectele legate de
modul de lucru al aplicației și fiecare informație care se
permite a fi cunoscută despre utilizator.
3. Reminders (Memento): permite gestionarea și vizualizarea
mementourilor stabilite.
4. Feedback: oferă posibilitatea de a trimite feedback despre
Cortana către Microsoft.
Cortana poate reprezenta un asistent virtual foarte bun, ajutănd la
creșterea productivității, fiind în același timp o aplicație amuzantă.

3.2.7 Blocnotesul digital OneNote

OneNote este o aplicație de productivitate, disponibilă pentru

toate platformele: Windows Phone, Android și iOS. OneNote este
151
aplicația distribuită de Microsoft în pachetul Office urmărind ușurarea
modului în care se pot realiza notițe pe PC sau smartphone/tabletă. Cu
OneNote se pot crea diferite tipuri de note, liste de activități,
înregistrări audio și notițe de la cursuri și ședințe. Aplicația
sincronizează notițele pe toate dispozitivele folosind SkyDrive și
contul de Microsoft. În Windows Phone, OneNote este inclus în
sistemul de operare, fiind un instrument puternic.
Pentru a scrie notița utilizatorul smartphone atinge ecranul deasupra
tastaturii, telefonul informează că ascultă, se dictează prin voce nota,
comentariul.
Notițele permit inserarea instantă de poze, secvențe audio și
video, preluate direct de pe smartphone.
Această aplicație permite ca datele să fie salvate automate în
cloud, via SkyDrive și utilizatorul să le poată recupera rapid pe laptop,
PC, tabletă sau să le partajeze cu cei interesați.

3.3. Întrebări şi teste de autoevaluare

1. Funcţia de ……. constă în evidenţierea resurselor de memorie utilizate,
la un anumit moment, realizând alocarea acesteia
pentru asigurarea accesului şi protecţiei datelor,
realizând în finalul prelucrării dezalocarea resursei.
a. gestiune a dispozitivelor periferice
b. serviciu de tip Terminate and Stay Resident
(TSR)
c. gestionare a memoriei
d. comandă Start aplicaţii Windows
e. Control Panel
răspuns c
2. Controlul şi modificarea elementelor componente ale calculatorului se
realizează din …….
a. panoul de comandă (Settings Apps & Features)
b. programele de întreţinere de sistem prin modificarea meniului
START şi lansează în execuţie
c. activare a programelor antivirus care împiedică modificarea
caracteristicilor modemului
d. aplicaţia Windows Internet Explorer
e. fereastra dialog Add New Hardware

152
 răspuns a
3. Componenta This Pc permite …….
a. modificarea unui document prin selectarea unei anumite zone de text
b. selectarea unei anumite zone de text
c. presupune selecţia ulterioară a şirului de caractere prin poziţionarea
prompter-ului în faţa primului caracter
d. se efectuează pentru toate frazele cuprinse între două acţionări ale
tastei ENTER sau Ctrl
e. consultarea şi actualizarea informaţiilor aflate stocate pe unităţile de
disc magnetic sau pe alte dispozitive periferice de memorare, locale şi
partajate în reţea
răspuns e

4. Sistemul de operare Windows poate executa următoarele categorii de

aplicații
a. editoare de texte
b. editoare de imagini
c. aplicatii de tip Win16
d. aplicatii de tip Win32
e. aplicatii DOS
f. editoare de sunet

a. (a, b, c); b. (b, c, d); c. (c, d, e); d. (d, e, f); e. (a, b, f)

răspuns c
5. Casetele de marcaj, reprezinta un element al
a. meniului de comenzi
b. casetei de optiuni
c. butoanelor de comenzi
d. barei de defilare
e. casetei de dialog

răspuns e

6. Rolul şi funcţiile unui sistem de operare.

7. Evoluţia sistemelor de operare.
8. Structura generală a directoarelor sistemului de operare Windows.
9. Componentele interfeţei grafice Windows.

153
 4. Internetul Tuturor Lucrurilor. Rețele de calculatoare - Piața
Unică Digitală

Obiective:
Internet mobil în tehnologia 5G
Clasificarea şi topologia reţelelor. Modelul OSI, TCP/IP. Sistemul
VSAT şi arhitectura Client-Server.
Prezentarea succintă a principalelor servicii oferite de
INTERNET
Crearea unei pagini WEB prin intermediul limbajului HTML

Cuvinte cheie
reţea LAN, MAN, WAN topologie de tip magistrală, model Client-
cerc Server
topologie de tip stea, modelul TCP/IP model OSI
arbore

Comunitatea Europeană a lansat, în anul 1988, programul de

dezvoltare RACE (Research and development for Advanced
Communications in Europe), urmat, în anul 1995, de programele
ACTS (Advanced Communications Technologies and Services),
NICE (National host InterConnection Experiments with global
linkage) şi ESPDIT (European Strategic Program for Research and
Development in Information Technology), în cadrul cărora se
urmăreşte definirea conceptului de „Sistem de Comunicaţii
Universale” - cunoscut şi sub denumirea de „Societatea Reţea
Spaţială", concept definit la Davos, în luna ianuarie a anului 1997, sau
„Reţele Globale de Informaţii”, definit la Bonn, în iulie 1997,
concepte care utilizează tehnologii TIC (Tehnologii Informaţionale şi
Comunicaţii
În cadrul acestor programe a fost urmărită elaborarea standardelor
necesare pentru trecerea la generaţia a 3-a de sisteme de calcul conectate
wireless, denumite UMTS (Universal Mobile Telecommunications
Systems) şi MBS/WCPN (Mobile Broadband Systems/Wireless Custo-
mer Premises Networks).

154
 Aceste sisteme, studiate de grupurile de lucru ETSI SMG 5
(European Telecommunication Standards Institute Special Mobile
Group 5) şi ITU-R task Group 8/1 (International Telecommunication
Union - Radio task Group 8/1), vor oferi baza de unificare într-o
singură interfaţă de comunicaţie a facilităţilor tehnice specifice
tehnologiilor existente, a sateliţilor, a telefoniei celulare şi clasice,
ATM (Asyncronous Transfer Mode) /ISDN (Integrated Services
Digital Network) /SDH (Synchronous Digital Hierarchy), cordless,
rural, local loop, trunking, paging, radio clasic, multimedia interactiv-
CATV (CableTV), a reţelelor de calculatoare (wireless/cablate), a
Internetului.
Standardul european UMTS şi echivalentul său american
FPLMTS (Future Public Land Mobile Telecommunications Services
- denumit recent IMT 2000) sunt frame-work-uri utilizate pentru
realizarea sistemelor de comunicaţii mobile din generaţia a treia şi
permit obţinerea serviciilor oferite de acestea în secolul XXI.
Generaţia a III-a reprezintă evoluţia firească a primelor două
generaţii de tehnologii/servicii/aplicaţii către o soluţie universală,
bazată pe un standard global, strict necesar.
UMTS este un sistem digital mobil multifuncţional,
multiservice, care prezintă numeroase aplicaţii multiple, aplicaţii care
asigură comunicaţii la o rată de 2MBit/sec, la nivelul întregului glob şi
care înglobează facilităţile tuturor tehnologiilor terestre şi satelitare.

4.1.Utilizarea tehnologiei 5G și conectarea la Internetul Tuturor

Lucrurilor. Piața Unică Digitală începând cu 2020

Parlamentul European pentru introducerea Internetului mobil

în tehnologia 5G începand din 2020 a stabilit ca banda de frecvenţe de
700 MHz să fie disponibilă din 2020.
Standardul 5G cu viteze de peste 150Mbps este aplicat în
acest an la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, urmărind ca rețeaua
să asigure nu numai legătura dintre oameni, ci și legătura dintre toate
obiectele (mașini, senzori, gadgeturi smart) care vor fi conectate la
Internetul Tuturor Lucrurilor, figura 4.1.

155
 Figura 4.1. Reprezentarea legăturii la Internetul Tuturor
Lucrurilor prin 5G
Guvernul României prin Strategia Naţională de Broadband
urmărește creşterea ratai de penetrare, la nivelul gospodăriilor, a
conexiunilor în bandă largă până la 80% până în 2015. Gradul de
acoperire broadband rămâne încă limitat, în special în mediul rural,
acesta traducându-se printr-un nivel scăzut în rândul gospodăriilor şi
companiilor. Pe de altă parte, 99% dintre abonamentele broadband
sunt rapide (cel puţin 2Mb/s). Cu toate acestea, doar 42% dintre
gospodării au conexiune la internet şi doar 23% conexiune broadband.
Această rată nesatisfăcătoare de penetrare şi de utilizare se datorează
în principal populaţiei din mediul rural (45% din populaţia României)
care se caracterizează prin venituri mici, rată scăzută a calculatoarelor
disponibile la nivelul gospodăriilor, condiţiile precare de acoperire
DSL. Internetul wireless este, de asemenea, foarte scăzut.
Pentru a atinge acest deziderat, România doreşte să utilizeze
fondurile structurale în cadrul Programului Operaţional Sectorial
"Creşterea Competitivităţii Economice", aprobat prin Decizia CE nr.
1437/2007, Axa Prioritară 3, "TIC pentru sectoarele privat şi public",
sens în care va aplica pentru Poiectul RO-NET - Sprijin pentru
înfiinţarea reţelelor de bandă largă în zonele insuficient deservite,
zonele albe”. Proiectul urmăreşte realizarea în fiecare zonă albă a
156
infrastructurii de distribuţie în bandă largă, constituite din puncte de
acces şi reţele de distribuţie de fibră optică şi crearea condiţiilor de
acces necondiţionat la aceste capacităţi.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
 reducerea decalajului digital prin crearea unor condiţii tehnice
favorabile pentru ca segmentele de populaţie defavorizate
comunicaţional să aibă accces la serviciile electronice,
indiferent de locul de reşedinţă.
 promovarea concurenţei în sectorul comunicaţiilor electronice în
bandă largă. Pe măsură ce proiectul va dezvolta infrastructura
în bandă largă va oferi condiţii disponibile pentru toţi operatorii
care intenţionează să furnizeze servicii de către utilizatorii
finali, rezultatele proiectului vor contribui direct la promovarea
concurenţei şi dezvoltarea de noi oportunităţi de afaceri;
 accelerarea proceselor de trecere la societatea informaţională în
România. Proiectul va facilita interacţiunea dintre guvern şi
cetăţeni / companii, conducând la creşterea eficienţei
administraţiei publice şi a accesibilităţii;
 contribuie la creşterea economică. Disponibilitatea de servicii
de bandă largă va fi benefică dintr-o perspectivă economică mai
largă, de exemplu, din cauza efectelor pozitive colaterale asupra
economiilor locale (cum ar fi creşterea activităţilor economice,
crearea de locuri de muncă);
 creşterea coeziunii sociale. Disponibilitatea de servicii de bandă
largă ar îmbunătăţi, de asemenea, accesul la un mijloc esenţial
de servicii de comunicaţii pentru toţi actorii implicaţi în
societate, îmbunătăţind astfel coeziunea socială şi regională.
Pentru ca Uniunea Europeană să fie competitivă la nivel
mondia, digitalizarea este condiția esențială iar la nivelul Consiliului
UE se urmărește adoptarea dosarelor legislative din domeniul Pieței
Unice Digitale.
Piața Unica Digitală asigură mobilitatea cetățenilor (fără tarife
de roaming, fără tarife excesive pentru livrarea coletelor la nivel
transfrontalier etc.), protecția datelor personale și securitatea rețelelor
și informației (prin norme consolidate vizând ePrivacy, ENISA,
cooperare susținută la nivel UE și cu actorii internaționali privind

157
securitatea cibernetică, Directiva NIS), servicii de telecomunicații de
bună calitate și la cele mai bune tarife (Codul Comunicațiilor, normele
consolidate privind protecția consumatorilor) și acces neîngrădit la
conținutul online dorit, în condițiile respectării normelor de protecție a
proprietății intelectuale
Noul Cod European al Telecomunicațiilor presupune
funcționalitatea conectivității rețelelor 5G.
Rețeaua 5G va folosi toate frecvențele de bandă, nu doar una
singură. Benzile de frecvență pentru 5G sunt diferite de cele pentru
2G, 3G și 4G. 5G va realiza separarea de upload și de download,
obținând viteze de transfer mult mai mari În cazul 5G, downlink-ul ar
putea funcționa pe 3,5Ghz, iar uplink-ul pe 3,5Ghz sau pe 2,1Ghz sau
pe 1,8Ghz. Aceasta presupune alocarea mai multor benzi, nu o singură
bandă ca în cazul 2G, 3G și 4G.
Frecvențele radio cu care antenele care emit semnal 5G sunt
aproape de 20 de ori mai mari decât cele ale majorității antenelor ce
emit semnal 4G. Asta ar însemna că orice apropiere fizică de o
asemenea antenă ar implica iradieri electromagnetice pasive. Semnalul
5G are o putere de penetrare extrem de redusă și își pierde din putere
atunci când apar mai multe ziduri în calea sa,, cu cât semnalul este
transmis cu o frecvență mai mare cu atât penetrează mai puțin și
acoperă o suprafață mai mică.
Din punct de vedere al accesului la comunicații și Internet la
nivelul UE conform Agendei Digitale pentru Europa pentru 2020 se
urmărește ca statele member să fie acoperite 100% cu Internet de
30Mbps şi servicii de 100Mbps pentru minim 50% din statele membre
ale Uniunii Europene. Se aşteaptă ca marea majoritate a investiţiilor
necesare pentru atingerea acestor ținte să fie derulate de operatori
privaţi, însă finanţarea publică este vitală pentru domenii afectate de
disfuncţionalităţi ale pieţei.
În figura 4.2. se reprezintă grafic evoluția rețelelor de
comunicație mobilă.

158
Figura 4.2. Reprezentarea comparativă a rețelelor de comunicații
mobile 1G-5G
Guvernul României a aprobat, prin HG nr. 245/7 aprilie 2015,
Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România 2020.
Strategia Națională privind Agenda Digitală definește patru domenii
de acțiune, după cum urmează:
1. e-Guvernare, Interoperabilitate, Securitate Cibernetică, Cloud
Computing și Social Media – domeniu prin care se vizează
creșterea eficienței și reducerea costurilor din sectorul public
din România prin modernizarea administrației;
2. 2. TIC în educație, sănătate, cultură și eInclusion – domeniu
prin care se vizează sprijinul acestor tehnologii la nivel
sectorial;
3. 3. eCommerce, cercetare-dezvoltare și inovare în TIC –
domeniu ce vizează avantajele comparative regionale ale
României și sprijină creșterea economică în domeniul privat;
4. 4. Broadband și servicii de infrastructură digitală – domeniu
ce vizează asigurarea condițiilor de acces la echipamente TIC
și Internet, pentru creșterea gradului de alfabetizare digitală și
îmbunătățirea competențelor digitale.
O implementare completă a viziunii strategice asupra sectorului
TIC în România va duce la investiții totale de aproximativ 2,4
miliarde euro. Impactul direct și indirect asupra economiei poate fi
tradus într-o creștere a PIB de 13%, creșterea numărului de locuri de
muncă cu 11% și reducerea costurilor administrației cu 12% în
perioada 2014-2020.
Măsurile concrete prevăzute în Strategie vor duce la:
159
– asigurarea accesului cetățenilor și organizațiilor la servicii publice
electronice (servicii de e-Guvernare);
– îmbunătățirea accesului la internet prin creșterea gradului de
acoperire a rețelelor de comunicații electronice de mare viteză în
bandă largă;
– creșterea gradului de utilizare a internetului;
– promovarea comerțului electronic;
– creșterea numărului serviciilor publice electronice transfrontaliere;
– sporirea conținutului digital și dezvoltarea de infrastructuri TIC în
domeniile educației, sănătății și culturii;
– sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC prin
susținerea cercetării-dezvoltării și inovării în domeniu.
Strategia fixează, pentru România anului 2020, atingerea
următorilor indicatori:
– cel puțin 35% dintre cetățeni să utilizeze sistemele de e-
Guvernare;
– cel puțin 60% dintre cetățeni să utilizeze cu regularitate
internetul;
– cel puțin 30% dintre cetățeni să facă achiziții on line;
– o acoperire cu rețele de comunicații în bandă largă (peste 30
Mbps) de minim 80%.
Multe dintre dispozitivele celulare conectate în prezent odată cu
dezvoltarea și aplicarea conceptelor Smart Homes, Smart Building și
Smart Cities, vor avea cereri crescute de comunicație între dispozitiv
smart-dispozitiv smart, inclusiv robot -dronă autonomă pentru
activitâți de livrare și transport.
Standarul 6G propune o integrare a sistemelor wireless terestre
cu sistemele de sateliți, pentru o acoperire permanentă, globală pe
bandă largă
Domeniile, industriile integrate pe verticală integrate pe
verticală transporturile, logistica, automobilele, sănătatea, producția,
energia, media, divertismentul și sectorul public inclusiv orașele
inteligente, siguranța publică și educația vor solicita rețele inteligente
și tehnologii care să permită utilizatorilor o conectivitate permanentă,
rețelele ultra-dense, hardware reconfigurabil, interfațe optice fără fir.
In cele ce urmează autorii vă prezintă semnificația
simbolurilor G, E, 2G, 3G, H, H+ și 4G care pot fi observate lângă
160
indicatorul de semnal de pe bara de stare a telefonului, de obicei
plasată în partea dreapta-sus a ecranului.
Simbolurile variază în funcție de tipul disponibil al
conexiunii de internet (mai bine spus, în funcție de tipul semnalului
disponibil). Simbolurile care apar pot fi: G, E, 2G, 3G, H, H+ și 4G.
Toate rețelele de la noi din țară dispun de o infrastructură 4G
LTE care acoperă majoritatea zonelor țării. Asta nu înseamnă că
întotdeauna semnalul va fi unul de mare viteză 4G, semnalul este unul
variabil, în funcție de zonă sau aria de acoperire a rețelei mobilă
folosită iar aceste informații le puteți afla direct de la operatorul
folosit.
Simbolul G abrevierea de la GPRS (General Packet Radio
Service), GPRS reprezintă tehnologia mobilă din generația a 2-a (2G),
navigarea pe web se realizează cu cea mai mică viteză disponibilă
între 56 și 114 Kbit/secundă.
Simbolul E de la EDGE (Enhanced Data Rates for GSM
Evolution). Acest tip de conexiune este între 2G și 3G, iar viteza de
transfer în acest caz este de aproximativ 400Kbit/s mai este denumit și
Enhanced GPRS..
Simbolul 3G rețea mobilă din generația a 3-a care folosește
UMTS, tehnologie bazată pe standardele GSM. Viteza de transfer a
datelor în acest caz poate varia de la 384Kbit/s și poate ajunge la
42Mbit/s, aceasta fiind determinată de modul de implementare al
fiecărei rețea mobilă.
Simbolul H de la HSPA (High Speed Packet Access) este o
versiune îmbunătățită a tehnologiei 3G. Viteza de transfer în acest caz
este mai mare și poate ajunge până la 14Mbit/s.
Simbolul H+ High-Speed Downlink Packet Access (HSDPA)
este o versiune mai avansată a tehnologiei HSPA este o altă versiune
îmbunătățită a HSPA. Viteza de download poate ajunge până la 99,3
Mbit/s Acest tip de conexiune este cel mai des întâlnit, atât România
cât și în întreaga lume.
Simbolul 4G este cea mai avansată tehnologie mobilă
disponibilă în lume, LTE (Long Term Evolution) și poate fi o
conexiune la fel de bună ca și una de tip Wi-Fi. Vitezele de transfer
pot ajunge și până la 1Gbit/s iar aceasta depinde de modul în care
tehnologia este implementată de fiecare operator mobil.
161
 WCDMA Wide-band Code-Division Multiple Access este tot
o tehnologie 3G. Această tehnologie este folosită de sistemele GSM și
este capabilă să crească vitezele de transfer folosind această interfață.

4.2. Clasificarea şi topologia reţelelor

Legătura dintre calculatoarele electronice şi telecomunicaţii a dat
naştere la un domeniu nou, menit să satisfacă cererea crescândă de
servicii şi echipamente de comunicaţii furnizate de reţelele publice şi
private. Reţelele de calculatoare au apărut din necesitatea partajării
datelor, şi a resurselor hardware, existente într-o societate între mai mulţi
utilizatori. În fiecare societate există un număr de calculatoare, fiecare
lucrând independent. Cu timpul, aceste calculatoare, pentru a putea fi
utilizate într-un mod mai eficient, au fost conectate prin intermediul unor
dispozitive, dând astfel naştere la o reţea de calculatoare.
Astfel, putem defini o reţea de calculatoare ca fiind un ansamblu
de calculatoare interconectate prin intermediul unor medii de
comunicaţie, asigurându-se în acest fel utilizarea în comun de către un
număr mare de utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware), logice
(software şi aplicaţii de bază) şi informaţionale (baze de date) de care
dispune ansamblul de calculatoare conectate. Prin reţea de
calculatoare înţelegem o colecţie de sisteme electronice de calcul
autonome interconectate între ele. Două calculatoare ca sunt
interconectate, dacă sunt capabile să schimbe informaţii între ele.
Un criteriu de clasificare a reţelelor de calculatoare este
reprezentat de mărimea lor fizică. Astfel, reţelele pot fi împărţite în:
a) reţele locale (LAN - Local Area Networks), reţele private
localizate într-o singură clădire sau într-un campus de cel mult câţiva
kilometri. Rolul acestora este acela de a conecta şi a facilita schimbul
de informaţii între staţiile de lucru ale unei firme sau instituţii.
Caracteristica mediului de transmisie este că vitezele de transmisie a
datelor nu depăşeşte 10 - 100 Mb/s;
b) reţele metropolitane (MAN - Metropolitan Area Networks),
versiunea extinsă a LAN-urilor, folosite pentru transmisii de date şi
voce, întinderea lor localizându-se la nivelul unui oraş sau judeţ;
c) reţele extinse (WAN - Wide Area Networks), care pot fi la
nivelul unei ţări sau continent.
d) Internetul sau reţeaua de reţele, nivelul de acoperire fiind global.
Din punctul de vedere al administrării, reţelele de
calculatoare pot fi clasificate în:
162
 a) reţele publice, administrate de companii de telefonie publice
care deţin avantajul unei infrastructuri destul de dezvoltate.
b) reţele private, administrate chiar de utilizatori.
c) reţele comerciale, aparţinând mai multor corporaţii.
Fiecare dintre aceste tipuri de reţele se caracterizează prin
evoluţie istorică, prin detaliile tehnice de proiectare, mediul de
transmisie, serviciile şi facilităţile oferite, precum şi prin grupul de
utilizatori pe care îl deserveşte.
Cuvântul topologie poate fi înţeles ca fiind studiul locaţiei unui
obiect. Legat de studiul reţelelor, modalităţile prin care sunt
interconectate calculatoarele determină o anumită hartă a acestor
calculatoare. Acest studiu analizează topologia reţelei, atât din punct
de vedere fizic, cât şi logic, fiecare reţea privită sub cele două aspecte
putând avea o anumită topologie fizică şi un tip diferit de topologie
logică. De exemplu, o reţea Ethernet 10BASE-T poate avea o
topologie fizică de tip stea, dar poate funcţiona ca o topologie logică
de tip magistrală (bus).
a) Topologia de tip magistrală (bus) – toate calculatoarele din
reţea sunt conectate între ele prin intermediul unui cablu de reţea. Din
punct de vedere fizic, fiecare calculator, împarte acelaşi cablu comun
de conectare cu toate calculatoarele din reţea. Tipul de cablu care se
foloseşte pentru realizarea acestui tip de topologie este un cablu BNC
care permite viteze de transfer ale datelor de maxim 10 M/s.
Caracteristica topologiei o reprezintă faptul că primul şi ultimul
calculator din reţea este conectat doar de un singur alt calculator din
reţea, celelalte calculatoare învecinându-se cu alte două calculatoare.
Unul dintre avantajele principale ale acestui tip de topologie îl
reprezintă faptul că toate calculatoarele sunt conectate unele de
celelalte, comunicarea dintre ele realizându-se în mod direct.
Dezavantajul este reprezentat de neplăcerile care pot interveni în
momentul în care cablul prezintă întreruperi, comunicarea
întrerupându-se între toate calculatoarele. Din punct de vedere logic o
topologie de tip magistrală permite fiecărui calculator din reţea să
vadă toate semnalele de la toate calculatoarele din reţea.
b) Topologia de tip cerc (ring) – harta pe care o prezintă acest
tip de topologie simbolizează un cerc în care fiecare calculator se află
conectat cu alte două calculatoare adiacente. Din punct de vedere
fizic, topologia arată că toate calculatoarele sunt conectate direct unele
cu altele într-o manieră numită lanţ DAISY. Din punct de vedere

163
logic, pentru a putea circula informaţia, fiecare calculator trebuie să
transfere informaţia calculatorului adiacent.
c) Topologia de tip cerc dublu (dual ring) – acest gen de
topologie constă în două cercuri concentrice, în care calculatoarele sunt
conectate numai cu calculatorul vecin adiacent. Cele două cercuri nu
sunt conectate între ele. Din punct de vedere fizic, acest tip de topologie
reprezintă o variantă îmbunătăţită a topologiei de tip cerc, excepţie
făcând apariţia unui cerc secundar având un caracter redundant care
conectează aceleaşi calculatoare. Acest tip de topologie a fost gândit cu
scopul de a furniza flexibilitate în cadrul reţelei, fiecare calculator
aparţinând practic a două topologii de tip cerc independente. Privind
logic această topologie se comportă ca două reţele de tip cerc, dar numai
una dintre ele este folosită la un moment dat.
d) Topologia de tip stea – prezintă un nod central de care sunt
conectate toate calculatoarele din reţea. Din punct de vedere fizic
nodul central este reprezentat de dispozitive de reţea numite hub sau
swich. Avantajul acestei topologii o reprezintă faptul că toate
calculatoarele din reţea pot comunica prin intermediul acestui nod
central, legatura rămânând activă chiar dacă unul dintre calculatoare
are conexiunea către nod întreruptă. Un dezavantaj evident care poate
apare la acest tip de topologie îl reprezintă proasta funcţionare sau
chiar defectarea dispozitivului central. Dacă acesta se defectează,
întreaga reţea devine inutilizabilă. Din punct de vedere logic toată
circulaţia informaţiei trece prin acest dispozitiv, fapt care produce
breşe de securitate.
e) Topologia extinsă de tip stea – are ca bază de pornire
tipologia de tip stea, singura diferenţă fiind că fiecare punct care se
conectează la nodul central devine la rândul său nod central pentru o
altă stea. Avantajul pe care îl presupune această tipologie din punct de
vedere fizic, este dat de numărul redus de calculatoare conectate direct
la nodul central al reţelei. De asemenea, pentru realizarea acestei
topologii, se folosesc la conectarea calculatoarelor cabluri de reţea de
lungimi scurte. Din punct de vedere logic, topologia extinsă de tip stea
este de natură ierarhică, astfel informaţia care circulă în cadrul reţelei
poate rămâne la nivel local.
f) Topologia de tip arbore – este similară topologiei extinse de tip
stea, diferenţa constând în faptul că nu există un nod central; în schimb, se
foloseşte un trunchi nodal în care se porneşte spre alte noduri.

164
 4.3. Arhitectura unei reţele de sisteme electronice de calcul
În prezent, la nivelul agenţilor economici, a apărut necesitatea
interconectării sistemelor electronice de calcul existente, eliminându-se
situaţia de realizare a operaţiunilor curente de editare a documentelor de
intrare-ieşire a mărfurilor. Din acest motiv vom prezenta cele două
modele de referinţă ale arhitecturii unei reţele de calculatoare, modelul
OSI şi modelul TCP/IP.

4.3.1. Modelul OSI (Open Systems Interconection)

Modelul de referinţă OSI reprezintă un model primar pentru
comunicarea în cadrul unei reţele de calculatoare, fiind considerat cea
mai bună unealtă disponibilă pentru a învăţa şi explica modul în care
sunt trimise şi primite datele în cadrul unei reţele.
Modelul OSI ne permite să vizualizăm funcţiile reţelei care
survin la nivelul fiecărui nivel, precum şi înţelegerea modului în care
informaţia sau pachetele de date circulă prin mediul reţelei (de
exemplu: Fire), de la aplicaţiile program către alte aplicaţii program
localizate pe un alt calculator din cadrul reţelei. În modelul OSI se
face referinţă la un număr de şapte nivele, fiecare dintre acestea
ilustrând o funcţie particulară a reţelei. Separarea reţelei în şapte
nivele conferă următoarele avantaje:
1. Separă comunicarea din reţea în părţi mai mici şi mai simple;
2. Standardizează componentele reţelei;
3. Permite diferite tipuri de hardware şi software să comunice
între ele.
4. Previne ca schimbările survenite la un anumit nivel al
modelului OSI să afecteze alte nivele.
În modelul de referinţă OSI, problema circulaţiei informaţiei
între calculatoare este divizată în şapte mici probleme. Fiecare din cele
şapte probleme este reprezentată de propriul nivel. Fiecare dintre
aceste nivele are stabilit un set de funcţii, pe care respectivul nivel
trebuie să le îndeplinească pentru ca pachetele de date să poată circula
de la calculatorul sursă la calculatorul destinaţie.

4.3.2. Modelul TCP/IP

Modelul TCP/IP conţine, spre deosebire de modelul OSI, doar
patru nivele; aceste nivele care răspund cerinţelor principiilor: un nivel
trebuie creat atunci când este necesar un nivel de abstractizare diferit;
fiecare nivel trebuie să îndeplinească un rol bine determinat; alegerea
165
funcţiei fiecărui nivel va avea în vedere protocoalele standardizate;
trebuie realizată minimizarea fluxului de informaţii prin interfeţe, prin
delimitarea corectă a nivelurilor; numărul de nivele trebuie să fie
concomitent, suficient de mare pentru a nu fi necesară introducerea
unor funcţii diferite la acelaşi nivel şi suficient de mic, pentru ca
arhitectura să rămână funcţională.
Nivelul gazdă la reţea realizează conectarea emiţătorului la
reţea pentru a trimite pachete de date, utilizând un anumit protocol,
care este diferit de la emiţător la emiţător, de la reţea la reţea.
Nivelul Internet, axa întregii arhitecturi, permite emiţătorilor să
trimită pachete în orice reţea, care vor circula independent până la
destinaţie. Acest nivel defineşte un format de pachet şi un protocol
Internet, realizând dirijarea pachetelor şi evitarea congestionării
reţelei.
Nivelul transport permite conversaţii între entităţile pereche din
gazdele sursă şi, respectiv, destinaţie. Acest nivel are definite două
protocoale capăt la capăt (TCP, UDP).
Protocolul de control al transmisiei, TCP (Transmission Control
Protocol), fiind orientat pe conexiuni, facilitează ajungerea la
destinaţie fără erori a pachetului, prin fragmentarea acestuia,
expedierea către nivelul Internet şi reasamblarea componentelor pe
fluxul de ieşire în pachete identice cu cele expediate.
Al doilea protocol, protocolul datagramelor utilizator UDP
(User Datagrame Protocol), nu este orientat pe conexiuni; din acest
motiv este nesigur, fiind folosit pentru interogări întrebare-răspuns şi
pentru aplicaţii în care comunicarea promptă este mai importantă
decât comunicarea cu acurateţe, cum ar fi, de exemplu, aplicaţiile de
transmisie a vorbirii şi a imaginilor video.
Nivelul aplicaţie conţine toate protocoalele de nivel mai înalt,
TELNET terminal virtual, FTP transfer de fişiere, SMTP poştă
electronică, DNS stabilirea corespondenţei nume gazdă – adresă reţea,
NNTP transfer articole de ştiri, HTTP aducerea paginilor de pe WEB.

4.4. Transferul de date, voce şi imagini bazat pe transmisia prin

sateliţi
Tehnologia VSAT (Very Small Aperture Terminal) furnizează o
infrastructură de comunicaţie bazată pe transmisia prin sateliţi, oferind
posibilitatea transferului de date, voce şi imagini între noduri

166
conectate la distanţă, cu o flexibilitate maximă, disponibilitate
imediată şi cu un raport performanţă/cost optim.
Fiecare nod de comunicaţie este dotat cu un sistem propriu VSAT,
sistem care constă într-o antenă, într-un dispozitiv de transmisie/recepţie
a semnalelor (outdoor unit) şi în subsistemul de interfaţă.
Acest tip de legătură permite interconectarea reţelelor naţionale
din diferite ţări la reţelele internaţionale.
Instalarea rapidă, obţinută prin utilizarea tehnologiei VSAT,
permite stabilirea, instalarea şi punerea în funcţiune a unui nod de
comunicaţie în câteva zile, spre deosebire de circuitele terestre, care sunt
instalate în câteva luni.
Creşterea incrementală necostisitoare se poate obţine datorită
faptului că cea mai mare parte a costurilor este inclusă în terminalele
VSAT. În cazul în care are loc o dublare a traficului de date transmise,
creşterea costurilor va fi redusă, comparativ cu traficul terestru, unde
dublarea traficului duce la dublarea costurilor;
Controlul, gestiunea şi întreţinerea reţelei se pot efectua de a
oricare terminal VSAT desemnat pentru această funcţie,
caracterizându-se prin cost redus, stabilitate pe termen lung, perfor-
manţe şi flexibilitate superioare.
În condiţiile unei infrastructuri telefonice, aflată în proces de
modernizare prin înlocuire şi a dinamicii foarte alerte a preţurilor,
alternativa VSAT poate asigura un raport performanţe-cost bun,
realizându-se, în acelaşi timp, stabilitatea şi protejarea investiţiei.

4.5. Modelul Client/Server

Aplicaţiile software au un rol central în cadrul unei întreprinderi,
asigurând reducerea costurilor şi îmbunătăţirea serviciilor oferite
clienţilor. Acestea au determinat apariţia, utilizarea şi proiectarea
modelului Client/Server, model care oferă date distribuite,
portabilitate între platforme şi un acces standardizat la resurse.
Termenul Client/Server îşi revendică originea, pornind de la
metoda tradiţională de accesare a unui computer central, numit server,
de către alte computere aflate la distanţă, clienţi, într-o infrastructură
de reţea, serverul asigurând stocarea şi întreţinerea datelor prin baze
de date relaţionale. Clientul şi serverul reprezintă două entităţi
software, clientul efectuează cereri, iar serverul interpretează şi
îndeplineşte cererile clienţilor. Pentru a îndeplini cererea, serverul
poate accesa o bază de date, poate efectua procesări asupra datelor,
poate controla alte periferice sau poate efectua cereri adiţionale altor
167
servere. Relaţia între client şi server este o relaţie de comandă-control,
clientul iniţiază cererea, iar serverul este cel care o îndeplineşte,
transmiţând rezultatul clientului, aplicaţia fiind procesată prin
divizarea ei între cele două entităţi, transferul datelor fiind
bidirecţional.
Un client poate funcţiona pe un server şi poate efectua cereri de
la un server care rulează pe un alt server hardware; serverul nu va
iniţia însă niciodată un dialog cu clienţii, clientul şi serverul putând
funcţiona pe acelaşi computer. În cazul sistemului Client/Server, spre
deosebire de sistemul File/Server, în care datele sunt aduse de pe file-
server pe un calculator local pentru a fi procesate, comenzile sunt
transmise asupra bazelor de date aflate pe server, procesarea se
execută în acest loc, iar rezultatul va fi transmis înapoi clientului
pentru vizualizare. Arhitectura afectează toate aspectele software,
trebuind să ia în considerare complexitatea aplicaţiei, nivelul de
integrare şi de interfaţare cerut, numărul de utilizatori, răspândirea lor
geografică, natura reţelelor şi toate tipurile de tranzacţii necesare.
Datele pot fi organizate ierarhic, relaţional sau obiectual, acest
lucru permiţând simplificarea trecerii la noile tehnologii legate de
organizarea bazelor de date, fără a se efectua modificări la nivel de
aplicaţie client.
Un avantaj al acestei arhitecturi este acela că, dispunând de
entităţi software separate, se realizează o alocare flexibilă a resurselor,
entităţile mijlocii putând fi alocate dinamic. Traficul realizat în cadrul
reţelei se reduce, diminuare realizată prin faptul că serverele de nivel
mijlociu preiau date de la nivele precise, iar serverele client sunt
dedicate doar prezentării.

4.6. Internet. Intranet, Extranet. Navigarea, localizarea

informaţiilor şi principalele servicii oferite de reţea
În anul 1968, Departamentul Apărării al Statelor Unite a angajat
compania Bolt Beranek and Newman din Cambridge, Massachusetts
să construiască o reţea care să unească centrele de cercetare cu
specific militar ale SUA, numele reţelei fiind ARPAnet. Pe măsură ce
tehnologiile de conectare s-au dezvoltat, acestora li s-au adăugat şi alte
instituţii. În anul 1973, a fost demarat un program de interconectare a
diverselor reţele de calculatoare izolate, denumit „Internetting problem”,
având ca rezultat conectarea, până în 1983, a 400 de calculatoare.
Internetul comercial a luat naştere în perioada 1990, odată cu
168
dezvoltarea instrumentelor care permiteau navigarea în reţea
(browserelor Web) şi cu conectarea a doi distribuitori de servicii de
reţea CompuServe şi AmericaOnLine.
La 27 august 2001, în Camera Deputaţilor au fost votate Legea
pentru protecţia persoanelor în privinţa prelucrării datelor cu
caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi Legea privind
prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în
sectorul telecomunicaţiilor.
Aceste legi reprezintă un mare progres pe care îl realizează
România, înaintea multor state europene, şi un pas important către
implementarea Societăţii Informaţionale în România.
Legea pentru protecţia persoanelor în privinţa prelucrării
datelor cu caracter personal acordă o atenţie deosebită drepturilor
persoanei ale cărei date sunt prelucrate şi face referire la obligaţiile
corelative ale celui care efectuează prelucrarea. Cele mai importante
drepturi se referă la obligaţia de informare a persoanei vizate în procesul
de colectare şi prelucrare a datelor cu caracter personal, la accesul
acesteia la datele ce sunt prelucrate, la posibilitatea de a se opune în
orice moment, din motive întemeiate şi legitime, legate de situaţia sa
particulară, ca datele care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu
excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare.
De asemenea, orice subiect are posibilitatea de a se opune
prelucrării datelor care îl privesc, dacă operatorul intenţionează să
efectueze prelucrarea în scop de prospectare a pieţei, în scopul
obţinerii sau furnizării informaţiilor comerciale, publicitare sau de
marketing. Pentru prelucrările de date cu caracter personal, efectuate
în scopuri jurnalistice, literare sau artistice sunt admise o serie de
limitări ale drepturilor persoanelor vizate, dacă prin exercitarea acestor
drepturi ar putea fi afectată publicarea materialului rezultat sau s-ar da
indicii cu privire la sursele de informare.
Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi
protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor interzice
ascultarea, înregistrarea, stocarea sau orice altă formă de interceptare
sau supraveghere a comunicaţiilor, cu excepţia cazului în care acestea
sunt realizate de participanţii la comunicaţia respectivă, care îşi dau
acceptul în mod explicit, în această privinţă sau sunt realizate în
exercitarea prerogativelor de autoritate publică. Legea prevede obligaţia
unui utilizator de a-l informa pe celălalt utilizator atunci când în cursul
convorbirii se utilizează echipament care permite ca această convorbire
169
să fie auzită de către alte persoane, ceea ce duce la restrângerea
posibilităţilor de abuz în această direcţie. Datele personale care sunt
conţinute în registrele publice ale abonaţilor, în formă scrisă sau
electronică, sau care sunt accesibile prin intermediul unui serviciu de
consultare a unor astfel de registre, trebuie să cuprindă numai informaţia
necesară identificarii unui abonat anume, cu excepţia cazurilor în care
abonatul respectiv şi-a dat acordul expres asupra includerii unor
informaţii suplimentare. Este interzisă furnizarea acestor date fără
acceptul expres al abonaţilor. Orice abonat este îndreptăţit, cu titlu
gratuit, să ceară neincluderea sa într-un registru, să ceară înscrierea
menţiunii că datele sale personale nu pot fi folosite de către terţi în
scopuri promoţionale comerciale, să aibă adresa înscrisă parţial sau
deloc.
Principalele servicii oferite de Internet sunt: poşta electronică
(E-mail); conectarea la distanţă (TELNET), transferul de fişiere
(FTP) şi consultarea unui ansamblul de documente legate între ele
World Wide Web (WWW sau Web). Toate aceste servicii sunt
aplicaţii de reţea, bazate pe modelul Client-Server.
Structura unei adrese de Internet este următoarea:
Nume_calculator_gazdă.nume_subdomeniu.nume_domeniu
Nume calculator gazdă este reprezentat de un şir de caractere
alcătuit în aşa fel, încât să permită o gestiune distribuită a
informaţiilor, dar şi o identificare unică a sa.
 Numele de domeniu şi de subdomeniu reprezintă localizarea
specifică a unui calculator din Internet şi sunt alcătuite dintr-o serie de
cuvinte, separate prin puncte. Aceste cuvinte identifică organizaţia,
activitatea acesteia şi ierarhia de domenii căreia îi aparţine. Domeniile,
în general, sunt codificate printr-un şir de trei caractere care prezintă
caracterul sau serviciile oferite.
Oricare calculator gazdă se află plasat geografic într-o anumită
ţară care are atribuit un anumit cod ISO (International Standard
Organisation).
Poşta electronică permite comunicarea simplă între doi
utilizatori conectaţi la Internet şi aflaţi oriunde în lume. Aceste
serviciu funcţionează după principiul poştal clasic, în care o persoană
redactează o scrisoare pe care o introduce într-un plic. În continuare,
se menţionează adresa expeditorului şi cea a destinatarului, plicul se
depune la cutia poştală, de unde, prin intermediul serviciului poştal,
170
este transmis destinatarului prin mai multe oficii poştale intermediare.
La momentul sosirii unei scrisori, destinatarul va fi informat automat
de acest eveniment prin mesajul „You have a new mail”.
Fiecare utilizator de Internet se identifică printr-o adresă de e-
mail, unică în lume, compusă după următoarea formă generală:
nume-utilizator@nume-calculator-gazdă.domeniu.ţară
Fiecare mesaj expediat prin poşta electronică conţine patru grupe
de informaţii, şi anume: plicul; adresa; conţinutul şi informaţii diverse.
În fiecare mesaj utilizatorul poate identifica următoarele rubrici:

From Adresa expeditorului

To Adresa destinatarului
Sent Data calendaristică şi ora de emisie
Subject Scurtă caracterizare a conţinutului mesajului
Cc Eventuale adrese de expediere a copiei mesajului
Received Data calendaristică şi ora de recepţie
Mesage Textul mesajului expediat sau primit
Pentru a localiza şi a consulta anumite informaţii, utilizatorul are
posibilitatea de a utiliza anumite componente (programe) specializate,
numite Web Browser. Dintre acestea, menţionăm două: Internet
Explorer, Microsoft Edge, Google Crome şi Netscape
Communicator. Browserul reprezintă interfaţa utilizatorului cu World
Wide Web (WWW), oferind posibilitatea de vizualizare a informaţiei,
dar şi de a naviga de la un nod Internet la altul.
Pentru a localiza o anumită informaţie sau o anumită pagină
Web, utilizatorul va folosi un „motor de căutare” (search engine). O
pagină Web (Home Page) cuprinde atât texte, cât şi imagini sau
reprezentări grafice care produc prezentarea, recomandarea unei
instituţii-firme. O pagină Web conduce pe cel care o consultă spre alte
pagini ale firmei. Totalitatea paginilor Web corespunzătoare unei
anumite instituţii este cunoscută sub denumirea de Web Site, acesta
având o anumită adresă.
În continuare, vom prezenta modul de consultare a unui Web
site prin intermediul Internet Explorer. În acest moment, pe ecran va fi
afişată o fereastră care prezintă sub linia de meniuri patru zone

171
distincte: linia de butoane; linia de adresă (Address); zona de unelte
(History) şi zona de afişare a paginii Web.
În linia de adresă (Address), utilizatorul va tasta adresa site-ului
pe care doreşte să-l viziteze.
Linia de butoane prezintă o mulţime de reprezentări grafice asupra
cărora utilizatorul poate acţiona pentru a realiza o anumită activitate.
Intranet-ul este o rețea informatică privată a unei companii,
similară ca funcționalitate cu mediul Internet. Intranet-ul pune la
dispoziția angajaților resursele companiei, nepermițând drepturi la
informațiile confidențiale utilizatorilor.
Ca și Internet-ul, Intranet-ul folosește tehnologia client-server și
suita de protocoale de Internet TCP/IP, HTTP, SMTP și FTP.
Termenul de Intranet a devenit mai întâi comun printre
universități și corporațiile tehnologice în 1922. Actualmente, Intranet-
urile sunt tot mai folosite pentru furnizarea de instrumente și aplicații.
Un intranet poate fi ȋnțeles ca o analogie privată a Internetului
sau ca o extensie privată a Internetului limitat la o organizație. Ȋn
organizații mari, utilizatorilor din intranet li se permite accesul la
Internet prin intermediul serverelor firewall.
Intranet-urile pot oferi o poartă de acces (gateway) la Internet
prin intermediul unei porți de acces de rețea cu un firewall, protejând
intranetul de un posibil acces exterior neautorizat.
Un Intranet poate găzdui mai multe site-uri web private,
constituind un punct focal al colaborării și comunicării interne din
interiorul unei organizații.
Uneori, termenul de Intranet se referă doar la site-ul intern al
firmei, dar poate fi și o parte mai mare a infrastructurii tehnologiei
informației a firmei, putând fi compus din mai multe rețele locale.
Obiectivul principal este de a organiza computerul fiecărui individ cu
costuri minime, timp și efort pentru a deveni mai productivi, mai
competitivi.
Intranet-urile pot fi folosite și ca platforme corporative de
schimb de cultură.
Avantajele oferite de rețeaua intranet sunt următoarele:
- independenţa în spaţiu (aplicaţiile dau intrări şi ieşiri oriunde pe
glob)
- cost redus de întreţinere
172
 - informaţiile se prezintă pe pagini web care sunt uşor de
întreţinut
- informaţiile sunt private
- utilizatorii sunt cunoscuţi
- informaţia este limitată la domeniul de preocupare al grupului
Extranet-urile extind o rețea privată pe Internet cu dispoziții
speciale pentru acces, autorizare și autentificare.
Extranet-ul permite comunicarea între anumite instituții și a
oamenilor din această rețea Extranet, în cele mai multe cazuri oferind
un acces limitat la rețeaua Intranet a acestor organizații. Diferența între
Extranet și Internet constă în aceea că Extranet-ul este o rețea exterioară
corespunzătoare anumitor firme, rețea ce permite și accesul limitat la
rețeaua Intranet a acestor firme, pe când Internetul nu permite accesul
la rețeaua Intranet a firmelor.

4.7. Introducere în limbajul HTML

Una dintre căile de acces la informaţie este serviciul WWW sau
World Wide Web. Unul din primele elemente fundamentale ale
WWW este HTML (HyperText Markup Language), care descrie
formatul primar în care documentele sunt distribuite şi văzute pe Web.
Paginile pe Internet sunt, de regulă, realizate prin intermediul acestui
limbaj, documentele HTML fiind în format ASCII. Editarea acestora
se poate demara utilizând orice program de editare de texte, spre
exemplu Notepad din Windows.
Un document HTML reprezintă un mixt de informaţie textuală şi
tag-uri, care explică browserului cum să vizualizeze acest text pe ecranul
monitorului. Tag în engleză semnifică „etichetă” sau „marcator”, rolul
acestora fiind de a indica browserului modul de afişare a textului. În
consecinţă, aceste şiruri de caractere nu vor apărea în fereastra de
vizualizare.
Pentru a le deosebi de text, tagurile sunt incluse între paranteze
speciale, formate din semnele „mai mic” şi „mai mare”:
<aceasta_e_tag>, în dependenţă de conţinutul „etichetei” (ceea ce e
scris între „<”şi „>”) textul este reprezentat diferit.
Documentele HTML din punct de vedere structural conţin două
părţi: headul şi body-ul. Body este zona cea mai mare a
documentului în care se va găsi conţinutul paginii. Headul unui
document conţine titlul acelui document şi o scurtă descriere. În
173
continuare, este prezentată spre exemplificare figura 4.3, structurarea
unui document HTML:

Figura 4.3. Structura unui document Html

Tagurile <HTML> şi </HTML> indică începutul şi sfârşitul unui
document HTML. În cadrul zonei de declarare a antetului <head> şi
</head> se tastează de obicei informaţii având un caracter special,
informaţii ce creează relaţii între documente sau permit transmiterea
unor comenzi speciale către browser. Tot în cadrul acestei zone se mai
poate defini un bloc care face referinţă la titlul documentului. Şirul de
caractere cuprins între tagurile <title> şi </title> va apărea în bara de
titlu a browserului. În cazul în care acest bloc lipseşte din structura unui
document HTML, în bara de titlu a browserului va apărea numele sub
care se va salva pe hard documentul HTML.
Corpul unui document HTML începe cu tagul <body> şi se
termină cu </body>. Între aceste taguri se găseşte partea principală a
documentului, respectiv secvenţa de text care va fi afişată de browser.
Modul de afişare a textului şi de prezentare a unui document HTML
se poate schimba cu ajutorul unor atribute.

174
 Formatarea de ansamblu a documentului privită prin prisma
încadrării textului în pagină se realizează cu ajutorul a două etichete şi
anume: leftmargin – stabileşte distanţa dintre marginea din stânga a
ferestrei browserului şi marginea din stânga a textului din pagină,
topmargin – stabileşte distanţa dintre marginea de sus a ferestrei
browserului şi marginea de sus a textului din document. Fiecare din
aceste atribute pot primi ca valori fie numere întregi pozitive –
reprezentând aceea distanţă măsurată în pixeli, fie sunt exprimate în
procente din înălţimea sau lăţimea ferestrei browserului.
Stabilirea culorii de fundal a documentului se realizează cu
ajutorul atributului bgcolor. De menţionat, este faptul că o anumită
culoare poate fi precizată în două moduri: fie prin menţionarea
efectivă a numelui de culoare, caz în care valoarea se înlocuieşte cu
numele culorii respective (<body bgcolor=numeculoare>), fie
culoarea se poate declara cu ajutorul construcţiei “#RRGGBB” unde
R, G, B sunt cifre hexazecimale luând valori între 00 (echivalent
zecimal 0 reprezintă o nuanţă închisă de culoare) şi FF (echivalent
zecimal 255 reprezentând o nuanţă deschisă de culoare), acestea
referindu-se la modelul de culoare Roşu (Red), Verde (Green),
Albastru (Blue).
Inserarea imaginilor într-un document HTML se poate
realiza prin hiperlegătură (hiperlink) sau nu. Atunci când nu este
hiperlink se foloseşte tagul <img> adresa specificându-se printr-un
nume de fişier imagine (.GIF). Dacă imaginea este o hiperlegătură se
foloseşte împreună cu tagul de ancoră, iar adresa este specificată prin
URL. Imaginile pot face ca o pagină să fie mai atractivă, mesajul
transmis astfel, fiind mai uşor de înţeles de către cel ce consultă acea
pagină. Marele neajuns al inserării de imagini într-un document
HTML, îl reprezintă faptul că de obicei aceste imagini sunt stocate în
fişiere cu o dimensiune mare iar folosirea excesivă a acestora va
determina timpi mari de încărcare a paginilor.
Partea cea mai atractivă a unei pagini WEB o reprezintă
structurarea informaţiei pe date neomogene prin definirea şi
stabilirea unor legături într-un document HTML. Hipertextul este
considerat un document care conţine legături către alte documente sau
către alte porţiuni ale aceluiaşi document. Forma generală a unei
legături este dată de „ancora” cu tagul <a> şi </a>.
Spre exemplu, o legătură către o adresă cunoscută este:

175
 <a href=”http://spiruharet.ro”> Universitatea Spiru Haret </a>.
Pentru a naviga mai uşor se foloseşte şi un text scurt pentru a marca
legătură în cazul nostru: Universitatea Spiru Haret.
După cum se observă, o astfel de legătură este compusă din două
părţi: ancora, care reprezintă textul sau imaginea care punctează legătura
între documente şi referinţa URL, care reprezintă adresa la care se află.
Aceste adrese pot fi de două tipuri: absolute, atunci când se scrie toată
calea acelui document inclus în http:// şi relative, atunci când adresa este
relativă la site-ul şi directorul curent. În funcţie de tipul adresei avem 3
tipuri de legături: interne (atunci când localizarea se face în acelaşi
document), locale (când adresa este un fişier pe acelaşi calculator) şi
externe (adresa fiind dată de forma http://).

4.8. Stocarea, partajarea activelor digitale utilizând furnizorii de

servicii de cloud

Folosirea serviciilor de stocare cloud permite accesul

permanent la cele mai importante active digitale, indiferent dacă
acestea sunt documente Word, Excel. Cloud-ul oferă cele mai bune
soluții de stocare ale fișierelor, acestea fiind mereu la îndemână,
accesul fiind posibil de oriunde, sincronizarea cu fiecare dispozitiv
mobil reprezentând un beneficiu imens. Toate documentele sunt
disponibile în ultima variantă tot timpul.
Alegerea soluție de stocare se face în funcție de tipurile de
fișiere, de accesul la aceste (fișiere - publice, private, acces doar unor
anumite persoane), de dispozitivele care se utilizează pentru a
deschide și edita aceste fișiere completând cu un factor important -
securitatea acestora. Există multe soluții de acest gen, unele sunt
extrem de ușor de utilizat, cunoscute sub numele de "user-fiendly", în
timp ce altele oferă personalizare avansată în special pentru iubitorii
de o tehnică avansată.
Cele mai multe soluții de stocare a documentelor în cloud
oferă o integrare cu alte servicii și aplicații, ceea ce face ca
vizualizarea și editarea de documente să fie mult mai naturală. Există
posibilitatea ca alte servicii să acceseze și prelucreze aceste
documente, business-ul beneficind de simplitate și eficiență.

176
 Serviciile de stocare a documentelor în cloud se referă la
stocarea acestora undeva diferit de hard disk-ul calculatorului, de
obicei pe serverele furnizorilor. Odată ce datele sunt în cloud, acestea
pot fi accesate cu ajutorul Internet-ului. De obicei înainte de a fi urcate
în cloud datele sunt criptate, evitând astfel accesul la acestea din
exterior. Odată ce s-a făcut upload la un document, pentru o versiună
nouă sunt urcate doar modificările survenite.
Accesul la aceste fișiere se face prin intermediul unui browser
sau a unei aplicaţii mobile care va fi instalată pe
calculator/tabletă/telefon și prin intermediul Internet-ului.
Cele mai utilizate soluții de stocare a documentelor în cloud
sunt: IDrive, Google Drive, Box, Microsoft OneDrive, Dropbox,
Apple iCloud Drive, SpiderOakOne, SugarSync.
Nevoia unui serviciu de stocare online a datelor este generată
în special de posibilitatea de a putea accesa rapid un anumit fişier
indiferent de calculatorul, laptopul, smartphone-ul sau tableta de pe
care te conectezi, prin intermediul unui browser sau a unei aplicaţii
mobile.
Stocarea Cloud este din ce în ce mai promovată, însă nu este
soluţia ideală pentru orice situaţie. Caracteristici principale
 capacitatea de stocare – În prezent, cele mai multe servicii de
stocare gratuite în cloud oferă un spaţiu de 2 GB, 5 GB, poate
10 GB, ofertele de zeci de GB apar în cazul în care se plăteşte
un abonament lunar de aproximativ 10 euro
 mediul de utilizare – Dacă există necesitatea ca datele să fie
disponibile pe numeroase calculatoare, stocarea în cloud de
fişiere de mici dimensiuni, accesebile rapid, cu condiţia
existenţei unei conexiuni bune, permite eliminarea
dispozitivelor de stocare care să însoțească utilizatorul.
 siguranţa datelor – În acest caz, toate fişierele sunt stocate pe
serverele companiei furnizoare de servicii în cloud, dar pot
apare defecţiuni tehnice care să ducă la pierderea datelor, însă
furnizorii de clud dispun de soluţii de back-up pentru a
preveni astfel de incidente neplăcute.
 preţ – Stocarea în cloud este cea mai ieftină soluţie pentru
datele.

177
 Indiferent de alegerea facută, autorii vă recomandă să realizați şi
un back-up pentru datele cu adevărat importante, urmărind
disponibilitatea simultană în două locații diferite pentru a exista
siguranța că datele nu se vor pierde chiar dacă unul dintre mediile de
stocare se deteriorează.
Dropbox este unul dintre cele mai cunoscute servicii pentru
păstrarea datelor pe internet, în primul rând datorită uşurinţei de
utilizare, a interfeţei prietenoase, a aplicaţiilor disponibile pentru
platforme mobile şi a posibilităţii de a împărții cu uşurinţă datele cu
alţi utilizatori.
OneDrive anterior SkyDrive este serviciul de cloud al Microsoft,
la care utilizatorii se pot conecta prin intermediul contului Windows
Live şi dispun de un spațiu de stocare gratuit de 15 GB.
Google Drive oferă un spațiu de stocare gratuit de 15 GB pentru
posesoriii de cont Gmail, reprezintă o extensie a Google Docs, care
odată activată va produce înlocuirea link-ului de la Google Docs
(docs.google.com) cu cel de la Disc Google (drive.google.com).
Box este un alt serviciu popular de sincronizare fişiere, care pune
accent pe integrarea cu alte servicii, dar oferă un spațiu de stocare
gratuit de 10 GB. Acest serviciu pune accent pe securitatea datelor și
se integrează cu Microsoft Office și Google Docs.
ADrive este unul dintre cele mai vechi servicii de acest gen, care
şi-a câştigat un bun renume pentru cantitatea generoasă de date
gratuită de 50 GB. aplicaţia fiind orientatătă în principal spre stocare
de date, mai puțin pentru partajarea acestora.
iCloud este serviciul de stocare online oferit utilizatorilor de
produse Apple, oferind beneficii de integrare avansată cu sistemul de
operare iOS şi aplicaţiile livrate pe dispozitivele Apple, punând la
dispoziţie 5 GB spaţiu de stocare gratuit.
Servicii românești de transfer de fișiere mari: YoTransfer.ro,
GFile.ro, Transfer.ro, Fastupload.ro, Trimit.ro.
Primele două pot fi folosite fără crearea unui cont pe site,
permit încărcarea de fișiere mai mari de 2 Gb fiind gratuite. In medie
fișierele găzduite sunt de maximum 3GB, timp de 7 zile, iar la
descărcarea fișierelor se va primi o confirmare de primire pe adresa de
e-mail folosită la încărcarea acestora.

178
 De asemenea, operatorii de telecomunicaţii RCS-RDS,
Vodafone şi Orange oferă servicii de stocare a datelor în cloud prin
RCSRDS Cloud, Vodafone Cloud şi, respectiv, Orange Cloud.

4.9. Întrebări şi teste de autoevaluare

1. Un model Client/Server, …….
a. accesează o bază de date Access Professional
b. efectuează uni-procesări asupra datelor
c. interpretează anumite cereri venite de la alte
calculatoare neconectate
d. utilizează 8 nivele de transmisie analogică a
datelor clientului
e. oferă date distribuite, portabilitate între platforme şi un acces
standardizat la resurse
răspuns e
2.Tehnologia VSAT (Very Small Aperture Terminal) …….
a. se bazează pe transmisia prin sateliţi, oferind posibilitatea transferului
de date, voce şi imagini între noduri conectate la distanţă, cu o
flexibilitate maximă, disponibilitate imediată şi cu un raport
performanţă/cost optim
b. reprezintă un dispozitiv de transmisie/recepţie şi un subsistem de
interfeţe
c. reprezintă un server funcţional şi multiservice
d. utilizează modemul digitalizant color
e. reprezintă o tehnologie de comunicaţie OSI şi TCP/IP
răspuns a
3.În modelul OSI …….
a. client-serverul nu poate efectua procesări asupra datelor modelul OSI
b. permite doar posibilitatea transferului de date locale TCP/IP
c. sunt transparente cele 8 nivele de transmisie analogică a datelor
clientului
d. serverul nu poate controla static modelul stea
e. se realizează lipsa de conectare a distribuitori de servicii de reţea
f. se face referinţă la un număr de şapte nivele, fiecare dintre acestea
ilustrând o funcţie particulară a reţelei
răspuns f

4. Conectarea utilizatorilor la reţeaua Internet se poate realiza:

a. cu ajutorul sistemului VSAT

179
 b. cu ajutorul sistemului UMTS
c. cu ajutorul sistemului OSI
d. cu ajutorul unui modem
e. cu ajutorul sistemului TCP/IP
răspuns d

5. O adresă de E-mail se prezintă sub următoarea formă

a. www.nume_utilizator.nume_calculator_gazdă.domeniu.ţară
b. www.nume_utilizator@nume_calculator_gazdă.domeniu.ţară
c. nume_utilizator@nume_calculator_gazdă.domeniu.ţară
d. nume_calculator_gazdă.nume_subdomeniu.nume_domeniu
e. nume_utilizator@nume_subdomeniu.nume_doneniu.ţară
răspuns c

6. Domeniile reprezintă
a. un şir de caractere având rolul de a identifica un calculator gazdă în
Internet
b. un şir de trei caractere care prezintă caracterul sau serviciile oferite
de o firmă.
c. un cod ISO format din două caractere, având rolul de a identifica
ţara de origine a calculatorului
d. un şir de caractere având rolul de a permite o gestiune distribuită a
informaţiilor
e. un şir de caractere având rolul de a identifica organizaţia şi
activitatea specifică acesteia
răspuns b

7. Fiecare mesaj expediat prin poşta electronică conţine patru grupe de

informaţii:
a. nume calculator gazdă, nume subdomeniu, nume domeniu, ţara de
origine
b. nume utilizator, nume calculator gazdă, nume domeniu, ţara de
origine
c. plicul, adresa, conţinutul, informaţii diverse
d. nume utilizator, nume subdomeniu, nume domeniu, ţara de origine
e. nume utilizator, nume calculator gazdă, data calendaristică, textul
mesajului expediat
răspuns c

180
8.Prezentaţi cele două modele de referinţă ale arhitecturii unei reţele de
calculatoare, modelul OSI şi modelul TCP/IP.
9.Prin ce se caracterizează reţeaua model client-server?
10.Prezentaţi şi caracterizaţi principalele servicii oferite de reţeaua Internet.

181
 5. Procesarea de texte şi imagini
Obiective:
Procesarea de texte şi documente.
Organizarea logică a unui documente.

Cuvinte cheie
procesare caracter document aliniere coloană
tehnoredactare paragraf atribut text interspaţiere grafic

5.1. Procese informaţionale

Existenţa unei largi game de prelucrări electronice a informaţiei a
generat o tipologie a acestor procese informaţionale.
În raport cu natura sa specifică, informaţia se prelucrează diferit,
prin următoarele forme de procesare:
Procesarea datelor permite tratarea informaţiei numerice după
reguli matematice şi logice. De obicei, datele se organizează în colecţii sub
formă de fişiere prelucrabile, cu ajutorul unor programe de firmă denumite
interpretoare sau compilatoare, care diferă în funcţie de limbajul de
programare utilizat. Datele organizate în baze de date sunt exploatate cu
ajutorul unor pachete de programe denumite sisteme de gestiune a bazelor
de date (SGBD), din care enumerăm FoxPro; Paradox; Visual Basic;
Access.
Procesarea textelor reprezintă un ansamblu de operaţii specifice
lucrului cu textele. Textul structurat în pagini, paragrafe, fraze şi cuvinte
este supus unor operaţii pentru determinarea formei caracterelor şi a
mărimii acestora, forma şi mărimea paginii, modul de aşezare a textului în
pagină. Procesarea textelor presupune şi operaţii lingvistice, cum sunt:
despărţirea în silabe, controlul gramatical, lexical şi ortografic al textului
analizat. Rezultatul acestor operaţii constă într-un document de tip text care
poate fi consultat prin afişarea pe ecran, imprimat pe hârtie sau microfilm.
Procesarea documentelor grafice reprezintă un mod de utilizare
eficientă a tehnicilor informatice şi electronice pentru receptarea,
memorarea şi prelucrarea grafică a imaginilor introduse anterior în
182
documente. Procedarea informaţiei vizuale se realizează cu programe
specializate pentru procesarea documentelor (Ventura, PageMaker,
CorelDraw) sau de către funcţii specializate ale procesoarelor de texte sau
tabele (Word, Excel, WordPerfect, Works, Lotus 1-2-30. Documentele
procesate în acest fel se memorează pe suporturi tehnice de date, care au o
anumită organizare pentru a putea fi uşor regăsite, consultate la terminal,
imprimate pe hârtie sau microfilm, comunicate la distanţă, sau introduse
într-un nou proces de prelucrare grafică.
Procesarea sunetelor se referă la forme variate care merg de la
vocea umană (mesaje, convorbiri telefonice etc.) până la sunete obţinute
prin sinteză electronică, sunete naturale sau muzicale. Acest tip de
informaţie este perceput analogic şi convertit ulterior în formă digitală.
Prelucrarea acestor informaţii se face cu ajutorul unor echipamente şi
programe specializate în tratarea informaţiei sonore, cum este sistemul
SoundBlaster, care poate funcţiona cuplat la orice calculator personal.
Procesarea de imagini constituie una din realizările moderne
ale electronicii şi informaticii. Informaţia vizuală dinamică se
realizează prin afişarea şi perceperea unui număr de imagini succesive
pe unitatea de timp (minim 25 de imagini pe secundă), generând
factorului uman senzaţia vizuală de mişcare. Informaţia video este
obţinută cu tehnica de filmat (cameră de filmat alb-negru sau color),
imagini transmise prin sistemele de comunicaţie video de natură
profesională realizate pe calculator, cu ajutorul unor dispozitive fizice
şi logice. În mod curent, prelucrarea informaţiei vizuale este însoţită şi
de prelucrarea informaţiei sonore, după cum imaginea este însoţită de
sunete sau voce umană.
Tehnoredactarea reprezintă „pregătirea tehnică şi grafică a
unui manuscris înainte de a fi începută operaţiunea de tipărire”.
Asupra unui document sunt aplicate o serie de operaţii de prelucrare
pentru obţinerea unui document cu calităţi grafice superioare,
lizibilitate, aspect plăcut, adaptarea formei de prezentare la conţinut.
Tehnoredactarea computerizată presupune existenţa unui
calculator, a unor dispozitive periferice, dar şi existenţa unui sistem
logic de prelucrare, reprezentat prin programul specializat în operaţii
de tehnoredactare, numit „procesor” sau „editor de texte”.
Un procesor sau editor de texte trebuie să asigure realizarea unor
funcţii elementare pentru prelucrarea textelor, cum ar fi alinierea automată
183
a textului, stabilirea diferitelor tipuri de caractere sau stiluri de afişare,
aranjarea textului în pagină.
Procesorul sau editorul de texte operează cu documente, care
reprezintă ansambluri de texte, imagini, tabele, grafice, care aparţin
aceleiaşi lucrări, elemente procesate unitar.
Iniţial procesoarele de texte au fost orientate spre lucrul la nivel de
caracter, realizând alinierea şi încadrarea textului în pagină, despărţirea în
silabe, utilizarea unui singur set de caractere, cu o singură dimensiune,
datorate capacităţii limitate de prelucrare existente la acel moment. O dată
cu creşterea puterii de calcul a devenit posibilă realizarea de coloane,
anteturi, subsoluri de pagină, utilizarea unui număr foarte mare de seturi de
caractere, de dimensiuni, de stiluri de afişare, calculatorul devenind un
mijloc de prelucrare a textelor.
Operaţiunea de tehnoredactare computerizată se realizează pe
trei niveluri, la nivel de document, la nivel de paragraf şi la nivel de
caracter. La nivel de document se stabilesc caracteristicile de ansamblu
ale documentului, formatul de pagină, marginile acesteia, anteturi sau
subsoluri de pagină. La nivelul de paragraf se stabilesc caracteristicile
fiecărui paragraf, tipurile de caractere, dimensiunea acestora, modul de
aliniere a paragrafelor. La nivel de caracter se execută o prelucrare a
grupurilor de caractere din interiorul paragrafelor, pentru realizarea unor
efecte de scoatere în evidenţă a unor nume, cuvinte cheie, citate, prin
operaţii de subliniere, îngroşare, înclinare, schimbare de dimensiune a
caracterului.
Microsoft pune la dispoziția utilizatorului pachetul de aplicații
Office 2013 și aplicațiile independente sunt optime pentru utilizarea
pe un singur PC și nu includ servicii cloud. Office 2013 și aplicațiile
independente pentru firme, inclusiv Visio și Project, pot fi
achiziționate pentru mai mulți utilizatori prin programul de licențiere
de volum Microsoft.
Identificam Office 2013 pentru acasă și Office 2013 pentru
firme mici care poate fi Office Standard 2013, Office Professional
2013 și Office Professional Plus 2013
Pachetul cu aplicații Office 2016 de sine stătătoare conține
Word 2016, PowerPoint 2016, OneNote 2016, Publisher 2016, Access
2016, Visio 2016 (Standard și Professional) și Project 2016 (Standard
și Professional)
184
Excel 2016
Outlook 2016
Skype for Business în Windows
Skype for Business pe Mac
Pentru dispozitivele mobile Windows 10: aplicațiile Office
Mobile (Word, Excel, PowerPoint, OneNote, Outlook Mail și
Calendar Outlook; iOS: Office for iPad® și iPhone® necesită iOS
10.0 sau superior; Android: Office pentru Android poate fi instalat pe
telefoane și tablete care îndeplinesc următoarele criterii: rulează
Android KitKat 4.4 sau versiuni ulterioare și au un procesor bazat pe
ARM sau Intel x86.
Pachetul Office 365 este proiectat să funcționeze cel mai bine
cu Office 2016, Office 2013 și Office 2016 pentru Mac. Versiunile
anterioare de Office, cum ar fi Office 2010, Office 2007 și Office for
Mac 2011 pot funcționa cu Office 365 cu funcționalitate redusă.
Pachetul Office 2016 pentru acasă
Office 2016 pentru acasă
Office 2016 pentru firme mici
Office 2016 pentru acasă pentru Mac și Office 2016 pentru firme mici
pentru Mac
Pachetul Office 2016 pentru firme
Office Standard 2016 și Office Professional Plus 2016
Office Professional 2016
Planuri de abonament Office 365
Cu planurile de abonament Office 365 utitilizatorul poate obține
versiunea completă a aplicațiilor Office: Word, Excel, PowerPoint,
OneNote, Outlook, Publisher și Access. (Publisher și Access sunt
disponibile doar pe PC.) Puteți instala Office 365 pe mai multe
dispozitive, inclusiv computere PC sau Mac, tablete Android,
telefoane Android, dispozitive iPad și iPhone. Office 365 pune la
dispoziția utilizatorului servicii precum minute cu Skype (pentru
acasă) sau spațiu de stocare online cu OneDrive.
Office 365 este proiectat să funcționeze cu cele mai recente browsere
și versiuni de Office.
În principal cerințele de sistem pentru pachetul Office 365 sunt:
PC: procesor x64 sau x86, de 1 gigahertz (GHz) sau mai rapid, cu set
de instrucțiuni SSE2
185
Mac: procesor Intel;
Memorie : PC: 2 GB de RAM, Mac: 4 GB de RAM
Hard disk PC: 3 GB de spațiu disponibil pe disc, Mac: 6 GB
disponibil pe disc. Format hard disk HFS+ Mac OS Extended
Monitor PC: rezoluție ecran de 1024 x 768 1024 x 768, Mac: rezoluție
ecran de 1280 x 800 1280 x 800, placă video DirectX 10
Sistem de operare PC: Windows 10, Windows 8.1, Windows 8,
Windows 7 Service Pack 1, Windows Server 2016, Windows Server
2012 R2, Windows Server 2012 sau Windows Server 2008 R2, Mac:
Mac OS X 10.10 sau versiuni mai recente
Browser versiunea 11 de Internet Explorer, Microsoft Edge, Safari,
Chrome sau Firefox
Funcționalitatea pe bază de atingere multiplă necesită un dispozitiv
tactil. De reținut că noile caracteristici tactile sunt optimizate pentru
folosirea cu Windows 10, Windows 8.1 sau Windows 8, iar toate
caracteristicile și funcționalitățile aplicațiilor sunt întotdeauna
disponibile prin utilizarea unei tastaturi, a unui mouse sau a altui
dispozitiv de introducere standard sau accesibil.
Aplicatiile Microsoft online disponibile necesită existența Office 365
activat sau a unui pachet Office instalat.
Word Online permite crearea și editarea de CV-uri, buletine
informative și documente cu aspect deosebit care pot fi vizualizate si
actualizate în timp real de alte persoane invitate să colaboreze.
Excel Online permite organizarea, analiza datelelor din foile de calcul
și registrele de lucru Excel, iar toate modificările sunt salvate automat
pe măsură ce sunt realizate, utilizarea unor diagrame moderne și
interfete grafice care transformă sirurile de caractere numerice în
informații valoroase.
PowerPoint Online urmărește transformarea ideilor în prezentări
convingătoare, utilizând șabloane, animații, tranziții, fotografii și
videoclipuri online cu aspect profesionist.

5.2. Procesor de texte Microsoft Word. Prezentare generală.

Microsoft Word 2016 oferă posibilitatea ca utilizatorul să dispună
printr-un singur produs de posibilitatea creării, plecând de la un text simplu
şi până la un raport (document) complicat de peste 800 pagini.

186
 Există posibilitatea creării de desene (draw), grafice (graph),
editării de ecuaţii, creării unor baze de date (database), creării de
formulare (forms) etc.
Fereastra procesorului de texte Word 2016 este prezentată în figura
5.1. Zona de lucru a fost ocupată aproape în întregime cu linii de
instrumente, introduse în dorinţa de a prezenta cât mai multe dintre
opţiunile posibile ale utilizatorului.

Figura 5.1. Fereastra procesorului de texte Word 2016

Fiecare linie de instrumente cuprinde butoane (grupate pe anumite
funcţiuni) care realizează anumite comenzi, care sunt executate rapid, prin
acţionarea butonului mouse-ului. Word va afişa, prin simpla alunecare a
mouse-ului, prin dreptul unui buton, într-un dreptunghi colorat, funcţia
acestuia.
În linia de instrumente există şi spaţii în care utilizatorul poate să-şi
creeze propriile butoane pe baza unor macrocomenzi.
Activitatea de redactare a unui document se poate realiza având ca
zonă de editare activă întreaga suprafaţă a ecranului.(View Full Screen),
eliminându-se liniile de titlu, de meniuri, de instrumente, linia de stare şi
cursoarele de deplasare. Revenirea la modalitatea standard de afişare se
obţine prin acţionarea butonului Close Full Screen.
Între butoane, meniuri, taste şi combinaţii de taste există o
corespondenţă, astfel încât să se poată realiza aceleaşi funcţii şi cu ajutorul
tastaturii. Linia de instrumente (butoane) prezintă, în mod obişnuit,
următoarele reprezentări:
187
Buton Mesaj Semnificaţie Combinaţie Meniu
calculator taste
New blank Deschiderea Ctrl + N File
document unui nou
document
Open ... Deschidere Crtl + O File
document creat
anterior
Save Salvare Ctrl + S File
document
Compatibility Document File
mode compatibil
Protect Protejarea unui File
document document
impotriva
modificărilor
Print Tipărire Ctrl + P File
document
Print Preview Vizualizare File
document
Create Export in format File
PDF/XPS needitabil
document PDF/XPS

Office Vizualizarea File

Updates actualizărilor
realizate sau
disponibile
pentru Office
Cut Decupare text Ctrl + X Home
Copy Copiere text Ctrl + C Home
Paste Readucere text Ctrl + V Home

Format Repetă Ctrl+ Shift + Home

188
Buton Mesaj Semnificaţie Combinaţie Meniu
calculator taste
painter formatarea C
Show All Afişează Ctrl + * Home
caracterele
neimprimabile
Undo Typing Anulare tastare
Can’t Redo Amână anularea
Add a Page Introducere de Insert
pagini vide,
sfirșit de pagină

Hyperlink... Legătură Ctrl + K Insert

multiplă
Table Tabele Insert

Insert Table... Introducere tabel Insert

Excel Introducere foaie Insert

Spreadsheet de calcul
Columns... Scriere pe Insert
coloane
Pictures Introducere de Insert
imagini
SmartArt/ Introducere de Insert
Chart diagrame si de
grafice
Wikipedia Utilizare Insert
Wikipedia
pentru referințe
de text și de
imagini
Comments Introducere de Insert
comentarii în

189
Buton Mesaj Semnificaţie Combinaţie Meniu
calculator taste
laterala dreapta a
documentuli
Help Apelare program F1 Help
de asistenţă,
serviciul de
suport

Programul de asistenţă al procesorului de texte poate fi activ şi

afişat în permanenţă pe ecran, prin intermediul unui asistent animat, selectat
de utilizator.
Linia de stiluri are în componenţă următoarele butoane:
Buton Mesaj produs de Semnificaţie Combinaţie
calculator taste
Style Stil, model
Font Tip caracter
Size Dimensiune caracter
Bold Îngroşare Ctrl + B
Italic Înclinare Ctrl + I
Underline Subliniere Ctrl + U
Align Left Aliniere stânga Ctrl + L
Center Aliniere centru Ctrl + E
Align Right Aliniere dreapta Ctrl + R
Justify Aliniere stânga-dreapta Ctrl + J
Numbering Numerotare
Bullets Simbol de enumerare
Sort Sortare a selecției
alfabetic sau numeric
Text Highlight Afişare luminoasă

Font Color Culoare caracter

190
Buton Mesaj produs de Semnificaţie Combinaţie
calculator taste
Borders Contururi

Rigla conţine diviziunile în centimetri sau inchi, pe lăţimea paginii

având specificate şi marcatorii sau tabulatorii .
Linia de stare cuprinde: săgeţile de deplasare orizontală
(stânga/dreapta) şi ascensorul de deplasare rapidă .

5.2.1. Crearea, salvarea şi restaurarea unui document

Atunci când se deschide un document, Word îl copiază de pe disc
şi îl afişează pe ecran, iar modificările care se fac ulterior sunt memorate
temporar în memoria calculatorului. Pentru a le memora, trebuie salvat
documentul pe disc şi, eventual, se realizează copii de siguranţă pentru
documentele mai importante.
Pentru a salva un document, se execută următoarea operaţie: din
meniul File alegeţi comanda Save sau Save As…, dacă doriţi schimbarea
specificatorului de fişier sau din bara de instrumente standard, prin

acţionarea butonului Save.

Pentru a salva un document nou nedenumit, fie se alege din meniul
File comanda Save sau Save As… fie provocând deschiderea casetei de
dialog corespunzătoare. În rubrica Save in se selectează discul pe care se va
depune fişierul, iar în rubrica File Name are loc introducerea numelui
propriu-zis al fişierului. Pentru a specifica atât tipul fişierului, cât şi pentru
compatibilitate figura 5.2 cu alte procesoare sau versiuni anterioare se
completează rubrica Save as type.

191
 Figura 5.2. Monitorizarea de catre utilizator a tipului de
document rezultat in urma salvarii informatiilor
Dacă doriţi salvarea automată a documentului, în timpul
lucrului se alege din meniul File comanda Options şi se selectează
indexul Advanced, figura 5.3 în care se va marca Allow background
Save.

192
Figura 5.3. Modificarea actiunii de salvare in fundal prin rubrica
Advanced
Realizarea copiilor de siguranţă se face cu ajutorul rubricii
Always create backup copy, prin care Word salvează versiunea
anterioară a documentului ca o copie de rezervă, având acelaşi nume,
însă cu extensia .BAK. Furnizarea de către Word a acestor două opţiuni (de
salvare automată şi de crearea unor copii de siguranţă ale fişierului) permite
restaurarea documentului în cazul unei căderi de tensiune sau oricărei alte
probleme. Atunci când se creează o copie de rezervă şi s-a realizat salvarea
fişierului de mai multe ori, puteţi deschide documentul de rezervă care este, de
fapt, penultima versiune.
Word furnizează câteva moduri de restricţionare a modificării
documentelor. Astfel, unui document i se poate asocia o parolă, pentru a
preveni deschiderea de către alţi utilizatori a documentului sau pentru a nu
permite altor utilizatori salvarea unor eventuale modificări în respectivul
document figura 5.4.
Pentru a asocia o parolă unui document, alegeţi din File, Info,
Protect Document, Encrypt with Password. În continuare, se precizează
parola aleasă în caseta Password to open (parola de protecţie la citire) sau
în Password to modify (parolă de protejare la scriere). O parolă poate
conţine până la 15 caractere (litere, numere, spaţii – diferenţiindu-se literele
mari de cele mici), iar în timpul tastării parolei, pentru fiecare caracter,
Word va afişa câte un asterisc.

193
Figura 5.4. Restricţionarea posibilei modificării a documentelor,
asocierea unei parole
O altă posibilitate de a proteja conţinutul unui document este cea prin
care în caseta Restrict Access, sau Mark as Final prin care se permite
vizualizarea conţinutului documentului, dar nu şi modificarea acestuia.
În Word există posibilitatea de a localiza un document, folosind
toate informaţiile pe care vi le puteţi aminti despre acesta. Se poate găsi un
document pe baza numelui acestuia, pe baza datei de creare sau data
ultimei modificări, ori, dacă se includ la salvare informaţii sumare, pentru a
căuta după acestea, ca, de exemplu numele autorului, titlul descriptiv ori
după cuvintele cheie.

5.2.2. Formatarea caracterelor şi a paragrafelor

Caracterele sunt reprezentate prin litere, numere, simboluri,
semne de punctuaţie şi spaţii, având anumite caracteristici: tipul
caracterului (fontului); stilul de afişare (normal, îngroşat, înclinat);
dimensiunea caracterelor; aspectul fontului (subliniat, tăiat, scriere ca
exponent, scriere ca indice, scriere cu majuscule, scriere ascunsă etc.);
culoarea de afişare; spaţiul dintre caractere; poziţionarea pe verticală a
textului în cadrul liniei. În Word aceste caracteristici se stabilesc din meniul
Format comanda Font. Fontul reprezintă acea caracteristică a unui
194
fragment de text prin care se determină mulţimea de caractere ( de la 0 la
255 în codul ASCII) care se pot afişa, precum şi aspectul grafic extern.
Stilul de afişare reprezintă aspectul grafic al caracterelor în scopul
obţinerii unor efecte speciale: Normal, Bold (îngroşat) Italic (înclinat).
Atributele unui text se referă la o serie de prelucrări, transformări
şi combinări, care scot un fragment de text în evidenţă: subliniere
(Underline): cu o linie, cu două linii, cu linie punctată sau sublinierea doar
a cuvintelor; tăierea cu o linie (Strikethrough); scrierea la exponent sau ca indice
(Superscript sau Subscript); scrierea textului cu MAJUSCULE REDUSE
(Small Caps); scrierea textului cu MAJUSCULE (All Caps); ascunderea
textului (Hidden) figura 5.5.
Există o serie de prelucrări care se pot aplica asupra unui bloc de
text, selectat în prealabil, care sunt disponibile din meniul Format,
opţiunea Change Case.
Dimensiunea caracterelor reprezintă mărimea în puncte (un
punct 1/72”) a unui caracter şi se stabileşte în rubrica Size. Atât
dimensiunea, fontul, cât şi aspectul caracterelor pot fi rapid alese din linia
de instrumente prezentată în continuare.

195
 Figura 5.5. Stabilirea caracteristicilor unui bloc de text
Culoarea de afişare a textului poate fi specificată prin intermediul
listei ascunse aferente casetei Color.
Pentru stabilirea spaţierii dintre caractere, se acţionează fişa index
Character Spacing, din caseta Font.
Opţiunea Expanded creează o distanţă majorată între caractere, iar
Condensed realizează scrierea textului condensat sau chiar suprapus.
Există posibilitatea de a ajusta poziţia verticală a oricărui caracter prin
opţiunea Position. În cazul titlurilor care, în general, sunt afişate cu o
dimensiune mare a caracterelor, se poate aplica efectul Kerning, care
constă în umplerea uniformă a spaţiului afectat textului respectiv, prin
apropierea sau depărtarea caracterelor, în funcţie de forma acestora.
Word poate realiza uşor copierea stilurilor de scriere cu ajutorul
butonului Format Painter (descriptor de formate), de pe linia de
instrumente standard, caz în care mouse-ul se schimbă într-o pensulă.
Modificarea formatelor implicite se realizează din meniul Format
opţiunea Font, alegând, după dorinţă, în caseta de dialog, Font, iar apoi
butonul Default…, urmând ca Word să solicite confirmarea modificării.
În Word, paragraful este o unitate de formatare, iar operaţiunea
este utilă atunci când se doreşte: alinierea paragrafelor; crearea identărilor
pentru liste marcate sau liste numerotate; alinierea coloanelor de text;
interspaţierea liniilor din cadrul paragrafului etc.

196
 Figura 5.6. Prezentarea grafică a tehnicilor de formatare a
paragrafelor

Word oferă câteva tehnici alternative de formatare: fie din

meniul Home – Paragraph; fie cu ajutorul butoanelor din bara de
instrumente; sau cu ajutorul combinaţiilor de taste. În figura 5.6. sunt
prezentate cele două tehnici de formatare.
Cu ajutorul combinaţiilor de taste, se pot realiza următoarele
acţiuni: CTRL+L, pentru a alinia textul la stânga; CTRL+E, pentru a
centra textul; CTRL+R, pentru a alinia textul la dreapta; CTRL+J, pentru
a alinia textul proporţional şi la stânga şi la dreapta. Prin acţionarea
opţiunilor din meniul Format Paragraph, se oferă posibilităţi multiple de
combinare a formatării paragrafelor, alegând corespunzător în caseta de
dialog.
Repetarea formatării paragrafelor se realizează prin „moştenirea”
formatării de la un paragraf alăturat la altul, în timpul creării textului.

197
 O altă cale de a repeta formatarea este alegerea din meniul Home
Format Painter sau cu ajutorul instrumentului . Asupra
paragrafelor se pot aplica operaţii de conturare.

5.2.3. Editarea unui document pe coloane, realizarea graficelor prin

aplicaţia Chart, inserarea antetului/subsolului de pagina
În mod normal, editarea unui text se face prin introducerea
paragrafelor unul după altul, pe întreaga lăţime utilă a paginii. S-a dovedit
că pentru a uşura cititul, textul poate fi plasat în coloane paralele, care
împart pagina pe verticală.
Introducerea textului se face considerându-se suprafaţa utilă a
paginii ca fiind o singură coloană. Suprafaţa utilă a paginii poate fi
împărţită în coloane paralele, care vor avea fiecare aceeaşi lăţime şi aceeaşi
distanţă între ele. Lăţimea coloanelor va fi determinată automat de editor, în
funcţie de lăţimea utilă a paginii.
Pentru a se afişa fereastra care permite definirea numărului de
coloane care se doreşte a fi obţinut, din linia de meniuri se alege opţiunea
Insert, Table – Columns. Fereastra este prezentată în figura 5.3.
Formatarea textului sub formă de coloane poate fi aplicată întregului
document sau numai unei părţi din el, divizându-se documentul în secţiuni.
În mod implicit, coloanele sunt aplicate întregului document, dacă acesta
nu conţine diferite secţiuni; astfel se aplică doar secţiunii curente sau
secţiunilor selectate. Coloanele pot fi aplicate şi din poziţia în care se află
cursorul în document până la sfârşit, caz în care se creează automat o
secţiune.
În cazul în care este selectată doar o porţiune de text, coloanele
sunt aplicate numai textului selectat, care, în mod automat, va fi definit ca
secţiune distinctă.
Procedura care permite crearea coloanelor se poate realiza cu
ajutorul meniului Insert, Tables. Dimensiunea coloanelor poate fi ulterior
modificată, cu ajutorul marcajelor din riglă sau cu ajutorul meniului.

198
Figura 5.7. Fereastra corespunzătoare editării pe coloane a unui
text
O altă modalitate de a forţa trecerea la o coloană nouă a textului
este aceea prin care se inserează o nouă secţiune şi se selectează opţiunea
Start New Column din caseta de dialog, obţinută prin comanda Columns.
Dacă se doreşte ca o coloană să înceapă pe o pagină nouă, se poate
insera, înaintea primului paragraf din coloană, un salt la pagină, prin
combinaţia de taste Ctrl + Enter sau alegeţi din meniul Insert opţiunea
Blank Page / Page Break.
Pentru construirea unor grafice pe baza unor date numerice
obţinute în urma unor prelucrări matematice este indicat, folosirea unor
programe specializate de calcul tabelar, precum EXCEL sau LOTUS.
Construirea graficelor se realizează având la bază o aplicaţie
specială Chart, care funcţionează ca server, respectiv, graficele generate
pot fi incluse sub formă de obiecte (procesorul de texte este considerat
client), folosind mecanismul OLE. Lansarea în execuţie a aplicaţiei
Microsoft Chart este semnalată pe ecran, prin apariţia unui meniu şi a unei
bare utilitare, a unui tabel şi a unei reprezentări grafice figura 5.8.
Pentru crearea unui grafic, se va parcurge următoarea procedură:
 se selectează datele de reprezentat introduse în tabel (eventual tot
tabelul; cu mouse-ul Table se alege Select Table sau cu ajutorul
tastaturii);
 se alege butonul Graph din bara de meniuri;

199
  din meniul Insert se selectează opţiunea Chart Graph. Pe ecran va fi
afişat un grafic implicit, prezentat în figura 5.4.;
 se şterge graficul implicit (selectând tabelul Datasheet şi apoi se
acţionează tasta DEL);
 se aduce tabelul a cărui reprezentare se doreşte (meniul Insert
opţiunea Paste) sau se tastează datele de reprezentat. Se pot şterge
liniile sau coloanele a căror reprezentare nu se doreşte.

Figura 5.8. Construirea graficelor prin aplicatia Chart

Pentru a realiza titlul graficului, etichete, legende, adăugarea unor
săgeţi, care să permită indicarea valorilor maxime minime etc., se aleg
opţiunile corespunzătoare din meniul conjunctural (activat prin acţionarea
butonului drept al mouse-ului); pentru formatarea caracterelor textului,
formatul numerelor se aleg opţiuni respective din meniului Home, Font;
iar pentru a schimba forma graficului se alege forma dorită, prin acţionarea

200
butonului de diagrame . Graficul este plasat într-un cadru
(frame).
După definitivarea formei graficului, se revine în documentul
Word.
Antetul reprezintă textul situat în partea de sus a fiecărei pagini,
repetându-se pe fiecare pagină. Antetele se află în mod normal în afara
suprafeţei utile a paginii şi pot fi diferite faţă de prima pagină a
documentului, pot fi diferite pe paginile pare, faţă de cele impare şi/sau pot
fi diferite, pentru unele secţiuni ale documentului. Crearea antetului sau a
subsolului de pagină se realizează prin specificarea modului de afişare
Normal, din meniul Insert opţiunea Header / Footer, iar din grupa de
butoane (figura 5.9.) apărută se alege butonul de antet, de subsol, sau
butonul care permite inserarea de câmpuri speciale (numărul de pagină,
dată, oră).

Figura 5.9. Semnificaţia butoanelor din grupa antet-subsol

număr pagină.
O altă modalitate este următoarea: din meniul Layout / Page
Setup şi din lista de câmpuri se alege câmpul dorit. Există posibilitatea
definirii de antete/subsoluri diferite pe prima pagină de celelalte sau pe
pagini pare de cele impare, alegând din caseta de dialog (figura 5.10.)
rubrica Different First Page sau Different Odd and Even.
201
Figura 5.10. Fereastra Section Start aferentă definirii de antete şi
subsoluri de pagină
Word oferă posibilităţi multiple de ieşire pentru un document:
imprimare; transmitere prin fax; tipărire document într-un fişier;
transmitere fişiere prin poşta electronică unui membru al grupului de lucru.

5.2.4. Verificarea unui document, gramaticală, utilizarea

dicţionarului de sinonime aplicate unui document
Verificarea documentelor reprezintă ultima operaţie care se
realizează asupra unui document tastat într-o limbă străină sau în limba
autohtonă. Verificarea documentelor se realizează, din punct de vedere
202
ortografic, gramatical, al dicţionarelor de sinonime, precum şi al separării
cuvintelor în silabe.
Pachetul de programe Office a fost parţial localizat pentru
România. Localizarea constă într-un meniu de ajutor (Help), corector
ortografic, dicţionar românesc de sinonime. Fereastra corespunzătoare
acestui accesoriu este prezentată în figura 5.11.

Figura 5.11. Fereastra de localizare a corectorului ortografic

Meniul de ajutor general şi meniurile specifice aferente
procesorului de texte Word şi procesorului de tabele Excel sunt afişate în
limba română, celelalte componente având meniurile de ajutor în limba
engleză.
Corectorul ortografic în limba română este activat în Word
numai prin indicarea limbii utilizate în realizarea documentului, prin
activarea din linia de meniuri a meniului Review, Language, Set
Language. În căsuţa de dialog care va apărea pe ecran utilizatorul va avea
de ales, din lista afişată, limba în care se introduce textul.
Pentru a beneficia de corectare instantanee (textul se corectează pe
măsură ce este introdus), se va selecta din linia de meniuri, meniul Review,
Proofing, indexul Spelling & Grammar se va activa opţiunea Check
Spelling.
Toate erorile gramaticale sau cuvintele care nu sunt localizate în
dicţionarul aferent limbii selectate vor fi marcate cu o linie ondulată de
culoare roşie. Corectarea acestor erori semnalate se realizează prin

203
acţionarea butonului dreapta al mouse-ului, poziţionat fiind pe respectivul
cuvânt. Din meniul apărut se selectează cuvântul corect, sugerat de
corector.
Dicţionarul de sinonime este apelat prin selectarea cuvântului
dorit şi executarea secvenţei Review, Proofing, Thesaurus, iar pentru
activarea utilitarului de despărţire în silabe a unui cuvânt se execută aceeaşi
secvenţă, dar cu poziţionarea pe Hyphernation.
Verificarea ortografiei se realizează pe baza unui dicţionar
standard şi unul sau mai multe dicţionare personale (de specialitate). Se
poate verifica tot textul începând cu poziţia curentă a cursorului sau numai
o parte, care se selectează în prealabil. Pentru verificarea ortografică a
cuvintelor se alege Tools Spelling, prezentată în figura 5.12. Se poate
observa că textul verificat este în limba romănă, dar dicționarul folosit în
acest exemplu este cel francez, nerecunoscănd cuvintul pornind pe care
sugerează al înlocuii cu una din cele trei varinte existente în respectivul
dicționar.
În cazul în care un cuvânt nu este găsit în dicţionar/dicţionare,
acesta este afişat în caseta de dialog, urmând a se alege între mai multe
posibilităţi: corecţia erorii; ignorarea acesteia; adăugarea cuvântului într-un
dicţionar personal; suprimarea repetiţiilor; suprimarea cuvântului eronat;
anularea corecţiilor precedente.

Figura 5.12. Verificarea ortografică a cuvintelor

204
 Dacă înaintea verificării cursorul a fost plasat în interiorul
documentului, se va solicita confirmarea operaţiei de verificare, dar şi
lansarea acesteia.
Verificarea gramaticală permite depistarea frazelor susceptibile
de erori gramaticale şi de stil, precum şi eventualele soluţii de corectare a
acestora. Pentru verificarea gramaticală, Word foloseşte stiluri predefinite,
care includ toate regulile gramaticale specifice unui domeniu
Dacă este găsită o frază suspectă de erori gramaticale, se va afişa o
casetă de dialog, urmând ca utilizatorul să aleagă una din variante
(corectarea erorii pe baza unei soluţii propuse de Word, corectarea erorii
direct în document, ignorarea erorii, trecerea la o nouă frază, solicitarea
unei explicaţii privind regulile gramaticale aplicate, modificarea regulilor
gramaticale etc.).

5.3. Întrebări şi teste de autoevaluare

1.Procesarea datelor …….
a. se realizează pornind de la fenomenul real sau de la forma analogică
a acestora
b. permite tratarea informaţtiei numerice după
reguli matematice şi logice
c. se realizează printr-o codificare numerică şi o
evaluare cantitativă a datelor de intrare
d. se realizează cu programe specializate cum ar fi
Word Star, WordPerfect, Word
e. se realizează în special printr-o operaţie de
conversie analog-digitală
răspuns b
2. Implicit in cazul editării unui document pe coloane …….
a. are loc automat perceperea unui număr de imagini succesive pe unitatea de
timp
b. apare evident, ingroşat, un şir de trei caractere care prezintă caracterul
sau serviciile oferite de o firmă.
c. se stabilesc caracteristicile de ansamblu ale calculatorului prin document de
origine
d. acestea sunt aplicate întregului document, dacă acesta nu conţine diferite
secţiuni; astfel se aplică doar secţiunii curente sau secţiunilor selectate
e. se identifică organizaţia tabelară şi activitatea specifică acesteia
răspuns d

205
3. Operaţiunea ……. se realizează pe trei niveluri, la nivel de document, la
nivel de paragraf şi la nivel de caracter
a. de tehnoredactare computerizată
b. de inserare de câmpuri speciale
c. de gestiune distribuită a informaţiilor
d. de tehnoredactare a unui modem
e. de evaluare a obiectivităţii şi originalităţii datelor de intrare
răspuns a
4. Care sunt funcţiile unui procesor de texte?
5. Cum se creează un document Word?
6. Ce reprezintă formatarea caracterelor şi a paragrafelor?
7. Cum se realizează un antet şi un subsol de pagină?
8. Prezentaţi şi caracterizaţi tabelele care pot fi realizate în Word.

206
6. Activitatea foi de calcul, serii de date şi realizarea prezentărilor
multimedia
Obiective:
Foaia de calcul şi valenţele sale informaţionale. Introducerea
datelor, organizarea, prelucrarea multiplă a acestora. Valorizarea
prezentului, previzionare prin reprezentări grafice complexe.
Instrumentul multimedia de realizare a prezentărilor PowerPoint

Cuvinte cheie

foaie de calcul referinţă celulă câmp formulă

argument operator de calcul funcţie grafic slide

În practică se recurge frecvent la întocmirea de lucrări având o

formă tabelară, într-o mare diversitate de structuri: bugete, balanţe de
verificare, bilanţ, analize, facturi etc. Un procesor de tabele, aşa cum este
Excel, prezintă o agendă de lucru care apare pe ecran în momentul lansării
programului numită clasor sau Book1 care conţine foi de calcul numite
Sheetn. Fiecare foaie de calcul conţine o reţea de linii care împarte foaia în
coloane şi linii, în care se pot introduce informaţii de tip numeric, text sau
obiect. O asemenea foaie seamănă foarte mult cu un tabel întocmit pe
hârtie, având însă multiple avantaje faţă de acesta.

6.1. Structura foii de calcul Excel

Foaia de calcul reprezintă documentul principal care se utilizează
în EXCEL, pentru a stoca şi manipula date. O foaie de calcul este alcătuită
din celule organizate în linii (65536) şi în coloane (256).
Alături de foile de calcul, dintr-un clasor mai pot face parte: foi
grafice, foi pentru zone de dialog şi module Visual Basic, numărul lor
nefiind limitat decât de memoria disponibilă a calculatorului.
Coloanele sunt identificate prin una sau două litere (A,B,C,
...AA,AB, ...IV), iar liniile prin numere (de la 1 la 65536). O celulă este
identificată prin referinţa sa, adică prin coordonatele coloanei şi liniei la
207
care se găseşte (de exemplu, A2). Celulele pot fi grupate în câmpuri
(blocuri rectangulare de celule). Un câmp (plajă de celule) este identificat
prin coordonatele a două din colţurile opuse, delimitate prin caracterul ":"
(de exemplu, A2:D7 defineşte câmpul format din 24 de celule, care începe
de la celula A2 şi care se încheie cu celula D7).
O celulă poate conţine informaţii (text, numere, date calendaristice,
obiecte) sau formule de calcul, elemente prezentate grafic în figura 6.1.

Figura 6.1. Posibilul conţinut al unei celule al foii de calcul

Excel

6.2. Introducerea şi editarea datelor, textelor, formulelor

La introducerea unei informaţii într-o nouă foaie de calcul, se

selectează celulele în care această informaţie trebuie să apară. În momentul
în care se începe tastarea, caracterele tastate apar atât în celulele selectate,
cât şi în bara de formule de deasupra.
Când se introduce o informaţie într-o celulă, Excel verifică dacă
ceea ce a fost introdus reprezintă o formulă care trebuie calculată. Această
verificare este făcută pentru a clasifica data introdusă într-unul din cele trei
tipuri de date: text, valoare sau formulă
Într-o foaie de calcul se pot introduce două tipuri de date:
valoare constantă, reprezentată printr-un text, valoare numerică, inclusiv o
dată calendaristică, oră, fracţie sau o notaţie ştiinţifică; formulă,
reprezentată printr-o secvenţă de valori, adrese de celule, funcţii sau
operatori care produc o nouă valoare.
Formulele, obligatoriu trebuie să înceapă cu semnul =. În
timpul introducerii datelor, linia de formule este activă, afişând concomitent
ceea ce se tastează în celulă. În figura 6.2. se poate observa editarea

208
formulei în celula F4 care conţine =E4*19% rezultatul evaluării fiind afişat
în F4.

Figura 6.2. Introducere în foaia de calcul a unor valori constante

şi a formulelor de calcul Excel
Majoritatea datelor de tip text (etichetelor) constau dintr-o
combinaţie de litere şi semne de punctuaţie sau de litere şi numere, utilizate
în foaia de calcul ca titluri şi denumiri.
Procedura începe prin selectarea celulei, tastându-se apoi textul de
maxim 255 caractere. Acesta este aliniat implicit la stânga, iar în cazul în
care depăşeşte dimensiunea de afişare a celulei, el se va deplasa, virtual, în
celulele libere aflate în partea dreaptă. Atunci când celula din dreapta
conţine date, textul este afişat trunchiat. Pentru ca o celulă să poată afişa tot
conţinutul, se poate recurge, fie la redimensionarea coloanei în care se află
celula respectivă, fie la continuarea automată a textului pe rândul următor,
dar în cadrul aceleiaşi celule.
În zona A21:A24 se realizează unirea acestora iar conţinutul
celulei (STATISTICA) este scris sub un unghi de 45 grade, parcurgându-se
traseul Home, Number, Format Cells, Alignment, marcare prin click a
Merge cells şi stabilirea orientării textului.

209
 Figura 6.3. Opțiunea Alignment aferentă ferestrei Format Cells
O valoare numerică se introduce selectând celula dorită şi tastând
respectivul şir numeric. Pentru a introduce o valoare negativă, numărul va
începe cu semnul -.
Procedura corespunzătoare introducerii şirurilor de caractere
numerice este următoarea: se selectează celula; se tastează numărul.
Numerele pot include caracterele numerice de la 0 la 9 şi caractere speciale
(+ - / ( ) , % E $ spaţiu). Exemplu: 1,25%; 2,1E+3 ; 3 3/5
Trebuie reţinut faptul că atunci când se introduc fracţii subunitare
se va tasta ca parte întreagă cifra 0 (0 1/3); în caz contrar (tastare 1/3),
fracţia va fi interpretată ca dată calendaristică, în celulă apărând următorul
şir 3-Jan.
Pentru a obţine într-o celulă rezultatul unui calcul, trebuie să se
plaseze în aceasta formula corespunzătoare operaţiei. O formulă trebuie să
înceapă cu semnul „=" şi este formată din cel puţin un operator şi un

210
argument. Formula nu trebuie să includă spaţii sau virgule şi nu trebuie să
conţină propria sa adresă.
Un argument reprezintă un număr, o adresă de celulă, un nume de
câmp sau o funcţie.
Operatorii de calcul disponibili în foaia de calcul sunt, în ordinea
priorităţii de evaluare, următorii:
% (procent) exemplu: 2%  0,02
^ (ridicare la putere) exemplu: 2^4  16
+ (adunare) exemplu: 2 + 4  6
- (scădere) exemplu: 2 - 4  -2
* (înmulţire) exemplu: 2 * 4  8
/ (împărţire) exemplu: 2 / 4  0,5
Cele mai simple formule sunt cele în care semnul egal este urmat
de o funcţie încorporată, ca, de exemplu, SUM (însumare, adunare) sau
AVERAGE (medie). Alte formule simple conţin valori sau adrese de
celule care conţin valori separate de unul sau mai mulţi dintre următorii
operatori matematici: + pentru operaţia de adunare; - pentru operaţia de
scădere; * pentru operaţia de înmulţire; / pentru operaţia de împărţire; ^
pentru operaţia de ridicare la putere.
Formula tastată poate conţine constante, referinţe de celule/plaje
de celule (relative, absolute, mixte, nominale), date calendaristice, texte,
operatori, funcţii.
Erorile care sunt semnalate la tastarea sau execuţia unei formule
sunt prezentate în tabelul următor.
Eroare Cauza apariţiei erorii
# DIV/01 Formula încearcă să împartă o valoare la o celulă care conţine
valoarea zero sau conţine spaţii.
#NAME? Formula face referiri la un nume de domeniu care nu există în foaia
de calcul. Acest cos apare când se introduce un nume de domeniu
greşit sau când lipsesc ghilimelele la un text utilizat în formulă, drept
pentru care el este considerat ca adresă a unui nume de domeniu.
#NULL! Apare la introducerea unui caracter spaţiu acolo unde ar trebui să
existe o virgulă, pentru a separa adresele de celule utilizate ca

211
 argumente pentru funcţii.
#NUM! Apare când programul are probleme cu un număr dintr-o formulă,
cum ar fi un argument de alt tip decât cel cerut de funcţie.
#REF! Apare atunci când programul întâlneşte o adresă a unei celule
invalide.
#VALUE! Apare la utilizarea unui tip incorect de argument într-o funcţie, un tip
incorect de operator sau când se încearcă efectuarea unei operaţii
matematice cu celule care conţin date de tip text.

Pentru a include referinţe la celule / plaje de celule, în timp ce

linia de formule este activă, se selectează celula / plaja respectivă.
Referinţele incluse sunt relative. Pentru a transforma o referinţă relativă în
absolută, se va acţiona tasta F4. Dacă se doreşte utilizarea referinţelor
nominale, se tastează numele dorit (creat anterior prin procedura
Insert/Name/Define) sau se selectează acesta din lista referinţelor
nominale. Pentru a include funcţii, se utilizează asistentul de funcţii

sau se urmează
procedura meniul Formulas, Function Library.

6.3. Lucrul cu serii de date

Procesorul de tabele Excel pune la dispoziţia utilizatorului mai
multe serii de date, predefinite, cum ar fi lunile anului, zilele săptămânii etc.
şi permite generarea automată de serii numerice cu un anumit pas şi între
anumite limite. Utilizatorul, la rândul lui, poate să definească noi serii de
date.
Pentru lucrul cu seriile de date, se utilizează opţiunile meniului
contextual, afişat prin acţionarea butonului drept al mouse-ului poziţionat în
prealabil în punctul de copiere (devenit astfel „punct de umplere”).
Crearea unei serii crescătoare sau descrescătoare se realizează
astfel: se selectează celula / plaja pe care dorim să o incrementăm; se
poziţionează cursorul de mouse în punctul de umplere (+); se acţionează

212
butonul drept şi cu el apăsat se glisează în direcţia dorită (,). Plaja astfel
marcată este completată cu datele incrementate.
Atunci când se copiază formulele, Excel ajustează automat
adresele relative şi părţile relative ale adreselor mixte din zona în care se
inserează celulele copiate.
Dacă celula E8 din figura 6.2 conţine formula = SUM(E4:E7)
prin copiere pe orizontală ea va deveni F8: = SUM(F2:F7), în G8: =
SUM(G2;G7).
Prin utilizarea adreselor absolute, această ajustare nu mai are loc.
Dacă E8 ar fi conţinut = SUM($E$2 : $E$7), indiferent de direcţia de
copiere, formula rămâne neschimbată, astfel F8, G8, ... = SUM ($E$2 :
$E$7).
Formulele pot fi mult simplificate prin utilizarea funcţiilor. În
exemplul anterior, în locul introducerii succesiunii de operanzi şi operatori,
pentru a se executa suma (E8: = E2 + E3 + E4 +E5 + E6 + E7) a fost
utilizată funcţia SUM şi astfel formula a fost mult simplificată.
6.4. Funcţii predefinite ale procesorului de tabele Excel

Excel dispune un număr mare de funcţii predefinite, grupate pe

următoarele tipuri:
1. funcţii matematice şi trigonometrice (MATH & TRIG), care
permit efectuarea calculelor matematice;
2. funcţii statistice (STATISTICAL), care permit efectuarea unor
calcule statistice, utilizând serii de valorii;
3. funcţii de informare (INFORMATION), care afişează informaţii
despre celule şi câmpuri;
4. funcţii logice (LOGICAL), care, corespunzător unei condiţii
iniţiale, determină valoarea de adevăr sau fals;
5. funcţii bază de date (DATABASE), care efectuează, corespunzător unor
criterii predefinite, calcule asupra unor informaţii dintr-o bază de date;
6. funcţii de căutare şi consultare (LOOKUP & REFERENCE),
care permit localizarea punctuală a conţinutului unei celule dorite;
7. funcţii calendar sau dată calendaristică (DATE & TIME), care lu-
crează cu numere ce reprezintă date calendaristice sau intervale de timp;
8. funcţii text sau şir de caractere (TEXT) oferă informaţii
referitoare la textul existent în celule şi permit operaţii cu etichete;
213
 9. funcţii financiare (FINANCIAL), utilizate pentru calcule
economico-financiare;
10. funcţii tehnice (ENGINEERING) utilizate pentru calculele
inginereşti.
La aceste tipuri de funcţii standard Excel se adaugă funcţiile utilizator
(USER DEFINED) care realizează calcule specifice descrise cu ajutorul
limbajului Visual Basic grupate intr-o macrocomadă (macroinstrucţiune).

6.4.1. Funcţii matematice şi trigonometrice

Acest tip de funcţii permite efectuarea de calcule de la cele mai

simple la cele mai complexe, pentru a rezolva aplicaţii care necesită
instrumente matematice şi trigonometrice uzuale.
= SUM (listă) realizează suma a două sau mai multe valori, având
următoarea sintaxă: SUM (number1,number2,...). De exemplu (figura
6.4), dacă se doreşte adunarea pe coloană a valorilor existente în foaia de
calcul în celulele E3 până la E8, rezultatul adunării trebuie să fie plasat în
celula E9.

Figura 6.4. Exemplu de utilizare a funcţiilor matematice

Aceeaşi acţiune, ca şi tastarea funcţiei de însumare, se realizează
prin acţionarea butonului AutoSumm . Auto-însumarea operează pe linie
sau pe coloană până la momentul în care întâlneşte primul semn de
discontinuitate, de exmplu pentru însumarea valorilor comisionului din
celulele F3 pînă la F8.

214
 = Product (listă) multiplică valorile conţinute într-o listă. De
exemplu, prin analiza figurii 6.4. se poate calcula caloarea ca fiind produsul
dintre cantitate şi preţ E3:=PRODUCT(C3;D3).
= SumProduct (listă) multiplică valorile situate în celulele
corespondente, aferente unor serii de câmpuri, iar apoi adună rezultatele
obţinute. Dacă se doreşte calculul produsului celulelor C3:C8 şi D3:D8
rezultatul operaţiei este evidenţiat în figura 6.4.
= SumIf (câmp de evaluat; criteriu; câmp de însumat) adună
conţinutul celulelor, conform unui criteriu de selecţie dat. Se doreşte
însumarea comisionului doar a produselor a căror cantitate depăşeşte 230.
Rezolvarea poate fi observată în figura 6.4, celula F12 va conţine formula
=SUMIF(C3:C8;”230”;F3:F8).
= INT(număr de rotunjit) reţine partea întreagă dintr-un număr. În
figura 6.4 se exemplifică partea întregă a comisionului pentru produsul 6,
celula F8 conţinând formula = INT(PRODUCT(E8;2,5/100)).

6.4.2. Funcţii statistice

Dintre aceste funcţii prezentăm:

= Max (listă) returnează cea mai mare valoare din listă, valoare
compusă din numere, formule numerice, adrese sau nume de câmpuri.
De exemplu în figura 6.5 se doreşte a se afişa cea mai mare
valoare a notelor obţinute de primul student (E4:G4). Pentru această celulă
I4 va conţine =MAX(E4:G4).

Figura 6.5. Exemplu practic de aplicare a funcţilor statistice

215
 = Min (listă) returnează valoarea minimă din listă. Pe baza
exemplului anterior, se doreşte afişarea celei mai note obţinute de primul
student. Astfel celula J4 va conţine =MIN(E4:G4).
= Average (listă) calculează valoarea medie din listă. Spre
exemplificare, în figura 6.5. se calculează media aritmetică a notelor
obţinute de primul student, celula H4 va conţine =AVERAGE(E4:G4).
= Count (listă) contorizează celulele ocupate dintr-o listă de
câmpuri specificată. Se propune în figura 6.5 contorizarea celulelor ocupate
cu notele obţinute la disciplina de informatică, iar în celula E12 se va edita
formula =COUNT(E4:E11).

6.4.3. Funcţii de informare

Aceste funcţii permit afişarea unor informaţii referitoare la celule
şi câmpuri din foaia de calcul.
= IsBlank (X) determină dacă X sau amplasamentul definit prin X
este sau nu o celulă vidă. Funcţia returnează True (valoare logică de
adevăr), dacă amplasamentul este o celulă vidă şi False (valoare logică de
fals), în caz contrar.
= IsNumber (X) verifică dacă X conţine o valoare numerică.
Dacă X conţine un număr, funcţia returnează valoarea True, în caz contrar,
returnează valoarea False.
= IsText (X) verifică dacă X conţine un şir de caractere,
returnând, după caz, True sau False.

6.4.4. Funcţii logice

Acestea determină evaluarea unor expresii şi, în funcţie de acestea,
furnizează acţiuni sau rezultate complexe, generând adevărat sau fals,
corespunzător unor condiţii care pot fi înlănţuite cu operatorii logici AND,
OR sau NOT.
=If (condiţie; X; Y) are ca efect testarea argumentului condiţiei şi
ca rezultat al evaluării logice generează X, dacă condiţia este adevărată, sau
Y, dacă aceasta este falsă. Argumentele X şi Y pot fi valori, şiruri de
caractere plasate între ghilimele, nume de câmpuri, adrese de celule sau
câmpuri care conţin valori. Argumentele X şi Y se pot înlocui cu alte
structuri condiţionale IF.

216
 În figura 6.6. poate fi studiat un exemplu privitor la această funcţie
referitor la situaţia angajaţilor unde se determină suma corespunzătoare
sporului de vechime. Criteriile de acordare a sporului sunt: vechime sub 5
ani, sporul este 0, vechime între 5 şi 10 sporul este 5% din salariul de bază,
vechime între 10 şi 12 sporul este 6% din salariul de bază, vechime între 12
şi 15 sporul este 7% din salariul de bază iar peste 15 sporul este 10% din
salariul de bază. În celula F4 pentru prima persoană se va edita formula
=IF(D4<5;0;IF(D4<10;5/100*E4;IF(D4<12;E4*6/100;IF(D4<15;7/100
*E4;10/100*E4)))) iar pentru ceilalţi se angajaţi se va copia această
formulă.

Figura 6.6. Exemplu referitor la utilizarea funcţiei If

= And (evaluare logică 1, evaluare logică 2, .....) returnează

valoarea logică True, dacă toate argumentele sunt adevărate şi valoarea
logică False, dacă unul sau mai multe argumente sunt false.
= Or (evaluare logică 1, evaluare logică 2, .....) returnează valoarea
logică True, dacă orice argument este adevărat şi valoarea logică False,
dacă toate argumentele sunt false.
= Not (evaluare logică) inversează valoarea argumentului, returnând,
după caz, True sau False.
Se exemplifică în figura 6.6. un exemplu de combinare a funcţiilor
logice, descrise anterior, astfel:
 Se calculează o primă dacă angajatul are funcţia economist sau
director, procentul primei fiind 20% din salariul de bază iar pentru
ceilalţi angajaţi procentul este 16%.

217
 Pentru rezolvarea acestui lucru se va edita în celula G4 formula
=IF(OR(C4="economist";C4="director");E4*20/100;E4*16/100).
 Se calculează o bonificaţie de vacanţă dacă funcţia este economist
şi vechimea mai mare de 5 ani, introducându-se în celula H4 formula
următoare =IF(AND(C4="economist";D4>=5);F4*8/100;"Nu se
incadreaza").

6.4.5. Funcţii de tip dată calendaristică şi oră

Acest tip de funcţii, vehiculează şi operează calcule cu valori

numerice care reprezintă date calendaristice sau timp.
 =Now () returnează un număr, corespunzător datei curente,
zecimalele reprezentând ora.
 =Today () returnează un număr, corespunzător datei curente.
 =DateValue („şir de caractere”) calculează numărul / dată,
corespunzător şirului de caractere în format dată calendaristică.
 =Date (an; lună; zi) calculează numărul – dată pentru data
calendaristică specificată ca argument.
 =Year (număr – dată) returnează corespunzător anului un număr
cuprins între 0 (1900) şi 199 (2099).
 =Month (număr – dată) returnează din numărul dată o valoare
între 1 şi 12.
 =DAY(numar data) returnează numărul zilei ce corespunde
argumentului specificat.
 =DAYS360(data debut;data sfarsit) calculează numărul de zile
între două date calendaristice, considerând anul ca având 360 de
zile.
În figura 6.7 este prezentat un exemplu care urmăreşte aplicarea
funcţiilor de tip dată calendaristică şi oră scoţînd în evidenţă şi influenţa
formatului celulei asupra afişării datelor în celulele D3:E4.

218
 Figura 6.7. Exemplu complex privind utilizarea principalelor
funcţii de dată calendaristică
În figura 6.8 este propus un exercițiu care urmărește aplicarea
funcțiilor de tip dată calendaristică.

219
 Figura 6.8. Exercițiu privind utilizarea funcţiilor de tip dată
calendaristică

6.4.6. Funcţiile text sau şir de caractere

Funcţiile de tip text (Text) oferă posibilitatea realizării operaţiilor

cu şiruri de caractere şi furnizează informaţii referitoare la textul existent în
celule.
=Char(cod numeric ASCII) returnează caracterul corespunzător
codului numeric ASCII, specificat ca argument.
=Trim (text) afişează şirul de caractere specificat în argument, anulând
toate spaţiile (excepţie fac cele care separă cuvintele textului).
=Code (text) returnează codul numeric pentru primul caracter din
textul specificat ca argument.
=Concatenate (text 1; text 2; ...) concatenează mai multe şiruri de
caractere specificate ca argumente, într-unul singur.
=Exact (text 1; text 2) verifică dacă cele două şiruri de caractere sunt
identice. Dacă DA funcţia returnează valoarea logică TRUE, iar dacă NU
returnează valoarea logică FALSE.
=Upper (text) afişează cu majuscule textul specificat ca argument.
=Lower (text) afişează cu litere mici textul specificat ca argument.
220
 =Rept (text; număr de ori) are ca efect repetarea afişării textului de
numărul de ori specificat în argument.
În figura 6.9. este prezentat un exemplu complex privitor la
funcţiile de tip text

Figura 6.9. Exemplu complex de utilizare a principalelor funcţii

de tip text
În figura 6.10. este prezentat un exemplu de combinare a funcţiei
logice IF cu funcţiile de tip text aflând sexul unei persoane ştiind codul
numeric personal, celula C2 va conţine formula
=IF(VALUE(LEFT(B2))=1;UPPER("m");UPPER("f")). Celula E2
conţine o combinaţie de funcţii logice care testează dacă salariul brut este
de tip numeric şi anume
=IF(AND(ISNUMBER(D2);ISNONTEXT(D2);NOT(ISBLANK(D2)))
;TRUE();FALSE()).

221
 Figura 6.10. Exemplu complex de a funcţiei IF cu funcţii de tip
text

6.4.7. Funcţii financiare

Aceste funcţii sunt utilizate pentru calcule economico-financiare,

furnizând prin valorile returnate informaţii referitoare la amortismente,
rentabilitatea investiţiilor etc.
=PV (rata dobânzii; număr de perioade; mărimea plăţii;
[valoare viitoare; tipul] )
Această funcţie, exemplificată în figura 6.11, returnează valoarea actuală
aferentă unei sume investite sau depozitate la bancă, prin plăţi periodice, în
condiţiile în care rata dobânzii este constantă. Funcţia este utilizată pentru a
se determina dacă valoarea de revenire a unei anumite investiţii este
favorabilă sau nu, ţinând cont de valoarea iniţială a acesteia.
Argumentele funcţiei au următoarea semnificaţie: rata dobânzii
reprezintă cota procentuală a dobânzii pentru o anumită perioadă; numărul
de perioade este numărul total de plăţi periodice; mărimea plăţii reprezintă
valoarea plăţii efectuată în fiecare perioadă; valoarea viitoare semnifică
suma totală care se doreşte a fi obţinută după ultima plată; tipul este
parametru care semnifică că plata se efectuează la începutul perioadei
(valoarea 1) sau la sfârşitul acesteia (valoarea 0 care este implicită).
Dacă se omit ultimele două argumente, implicit, acestea au valori
nule. Argumentele rata dobânzii şi numărul de perioade trebuie exprimate
în aceeaşi unitate de timp (lună sau an).

222
Figura 611. Exemplu referitor la afişarea valorii actuale aferente
unei sume investite
=PMT (rata dobânzii; număr de perioade; valoare prezentă
[;valoare viitoare; tip])
Această funcţie permite calcularea valorii lunare sau anuale a plăţii
pentru o investiţie sau un împrumut. Tabloul de rambursare a creditului este
prezentat în figura 6.12

Figura 6.12. Exemplu privitor la afişarea valorii lunare aferente

unui împrumut

223
 =Rate (număr de perioade; valoarea plăţii; valoarea prezentă)
returnează rata dobânzii pe perioada unei anuităţi, pentru un împrumut sau
o investiţie.

6.4.8. Fuzionarea documentelor Office

Fuzionarea documentelor sau tehnica de îmbinare a
corespondenţei este metoda prin care acelaşi document poate fi
personalizat pentru mai mulţi destinatari prin completarea sa cu
informaţii preluate dintr-o listă, colecţie sau o bază de date.
Reprezentarea grafică a acestui proces se observă în figura 6.13.

Figura 6.13. Reprezentarea procesului de fuzionare a

documentelor
Documentul de la care se porneşte în tehnica de îmbinare a
corespondenţei poartă denumirea generică de scrisoare formular sau
document principal (Main document).
In următorul exemplu se dorește completarea automată a
câmpurilor Nume societate, Adresa, Oraș, Nume persoană de contact,
Funcția persoanei de contact, Număr de inregistrare, Valoarea
produselor oferite, Cota de reducere oferită, Data expirării ofertei.
Forma documentului principal care reprezintă sablonul care se va
utiliza este prezentată în figura 6.14.

224
 Figura 6.14. Documentul principal care va fi personalizat
Destinatarii și valorile câmpurilor care vor fi completata
automat sunt prezentate în figura 6.15.

Figura 6.15. Baza de date aferenta cămpurilor care for fi

completate automat
225
Din linia de meniuri a dcumentului principal de selectează opțiunea
Mailings - Start Mail Merge, se comunică numele fișierului care
conține baza de date, oparație prezentată in figura 6.16.

Figura 6.16. Reprezentarea listei care conține datele necesate

populării automate a câmpurilor din documentul principal
In figura 6.17 este prezentat documentul personalizat obținut
pentru prima serie de date.

226
Figura 6.17. Documentul personalizat cu datele din baza de date

6.5. Reprezentări grafice ale seriilor de date din foaia de calcul

Excel

Rolul unui grafic este de a ilustra mai concludent datele dintr-o

foaie de calcul. Datele prezentate grafic sunt mai uşor de identificat datorită
relaţiilor dintre ele. O reprezentare grafică este mai relevantă decât datele,
deoarece aceasta facilitează compararea între valori, datorită ilustrării sub
forme desenate (linii, bare, suprafeţe etc.). O particularitate a reprezentării
grafice este aceea că aceasta este dinamică, ceea ce înseamnă că pe măsura
modificării datelor care au stat la baza graficului, ea se actualizează
automat.
6.5.1. Organizarea datelor într-un grafic

Conţinutul foii de calcul are toate elementele necesare construirii

unui grafic elementar. Să presupunem că un câmp conţine text şi numere,
vezi figura 6.18.

227
Figura 6.18. Exemplu practic de organizare a datelor care vor fi
reprezentate grafic
Pentru a construi automat un grafic, Excel localizează prima celulă
care conţine o valoare, dar care nu este de natura dată calendaristică. În
figura 6.18 este vorba de celula B4, şi de la această adresă sunt parcurse
liniile şi coloanele care conţin valori.
Datele numerice care urmează a fi reprezentate grafic pot fi
interpretate ca fiind organizate pe linii sau pe coloane, de dispunerea lor
depinzând organizarea şi aspectul graficului. Seriile de date care se pot
reprezenta grafic pot fi definite, implicit, prin selecţia globală a câmpurilor,
sau explicit, prin selecţia lor particulară. Seriile de date sunt identificate prin
atribuire globală sau particulară de litere, de la A la W.

228
Figura 6.19. Exemplu complex privitor la afişarea valorii actuale
aferente unei sume investite
Câmpul X corespunde etichetelor aflate sub formă de valori sau
explicaţii afişate pe axa absciselor (OX). Interferenţa seriilor de date (A-W)
cu câmpul X va genera reprezentarea grafică, în sensul că prima celulă a
câmpului de date conţine valoarea Y asociată primei apariţii a câmpului X
etc. De cele mai multe ori, datele sunt regrupate într-un tablou de analiză
prezent în foaia de calcul, câmp care conţine seriile de date şi câmpul X.
Datele care trebuie reprezentate grafic, ca şi câmpul X trebuie să fie
contigue (învecinate).
În figura 6.19. este prezentat un exemplu referitor la principiile
seriilor de date organizate pe linii. Dacă câmpul selectat pentru a fi
reprezentat grafic conţine mai multe coloane de date decât linii de date, sau
acelaşi număr de linii şi coloane, Excel va genera o reprezentare grafică
bazată pe serii de date organizate pe linii de valori.
Astfel, prima linie aflată deasupra seriei de valori va fi interpretată
ca fiind eticheta axei X-ilor, iar prima coloană care conţine text va fi
automat considerată legenda graficului. Seriile de date vor fi reprezentate
grafic pe linie. Similar acestei proceduri, datele pot fi organizate şi pe
coloane. În acest caz, prima linie de deasupra seriei de valori va fi

229
interpretată ca fiind text care va reprezenta legenda, iar prima coloană va
conţine etichetele axei X.
Schimbarea modului de reprezentare grafică de la organizarea pe
linie la cea pe coloană sau invers, se face alegând din meniul contextual
Chart, opţiunea Data range şi apoi Columns sau Row, în funcţie de
orientarea linie sau coloană.

6.5.2. Principalele tipuri de grafice disponibile în Excel

Excel oferă facilităţi evoluate de reprezentări grafice performante,

datele putând fi prezentate prin mai multe tipuri de grafice, care sunt posibil
de realizat în două sau trei dimensiuni (3D). Graficele 3D sunt acelea în
care liniile, suprafeţele, barele, sectoarele sunt reprezentate prin volume în
trei dimensiuni: lăţime, înălţime şi profunzime.
Sunt disponibile mai multe tipuri de grafice:
Grafice lineare prezintă în două sau trei dimensiuni seriile de
valori. Acest tip de grafic are o multitudine de variate prezentate în tabelul
următor:
Reprezentare grafică Denumire Explicaţie
subtip
Line - Afişează evoluţia în timp şi pe
Stacked line categorii, având în vedere aportul
fiecărei valori
100% Afişează evoluţia în timp şi pe
Stacked line categorii, cu reprezentare
procentuală

Line with Afişează fiecare valoare

markers

Stacked line Afişează fiecare valoare

with
markers

230
 Reprezentare grafică Denumire Explicaţie
subtip
100% Afişează fiecare valoare
Stacked line
with
markers
3-D Line Grafic linear cu efecte vizuale 3-D

Grafice coloană. Acest tip de grafic are o multitudine de variate

prezentate sub formă de dreptunghi, con (Cone), cilindru (Cylinder),
piramidă (Pyramid). În tabelul următor sunt evidenţiate subtipurile de
grafice coloană de tip dreptunghi, care se utilizează, în special, la rapoartele
de afaceri.
Reprezentare Denumire Explicaţie
grafică subtip
Clustered Comparare valorică a mai multor serii
column

Stacked column Reprezentare comparativă a aportului

fiecărei valori la total categorie

100 % Stacked Reprezentare comparativă

column procentuală a aportului fiecărei valori
la total categorie

Clustered Reprezentare comparativă în trei

column with 3- dimensiuni
D

231
 Reprezentare Denumire Explicaţie
grafică subtip
Stacked column Efect vizual în 3-D
with 3-D

100 % Stacked Reprezentare comparativă

column with 3- procentuală în 3-D
D

3-D column Reprezentare pe categorii şi pe mai

multe serii în 3-D

Grafic de tip sectorial. Acest tip de grafic este utilizat atunci când
se doreşte evidenţierea părţilor faţă de întreg.

Reprezentare Denumire Explicaţie

grafică subtip
Pie Afişează contribuţia fiecărei valori
din serie faţă de total

Pie with 3-D Efect vizual în 3-D

Exploded pie Afişează contribuţia fiecărei valori

din serie faţă de total cu
individualizarea fiecărei valori

Grafic de tip suprafaţă. Acesta permite reprezentarea grafică bi

sau tridimensională realizată prin suprafeţe.

232
 Reprezentare Denumire subtip Explicaţie
grafică
Area Afişează evoluţia valorilor în timp şi
pe categorii, dar în spaţiu

Area with 3-D Afişează în 3-D

Grafice de tip nor de puncte (XY- Scater). Acestea sunt

reprezentări grafice lineare care permit punerea în evidenţă a variaţiei
valorilor unele faţă de altele.
Reprezentare grafică Denumire Explicaţie
subtip
Scater Reprezentarea comparativă a
valorilor

Scater with Reprezentare prin puncte şi

data points linii

Grafice de tip radar (Radar). Sunt reprezentări lineare sau în

suprafeţe care desenează poziţii faţă de un punct central.

Reprezentare Denumire Explicaţie

grafică subtip
Radar Reprezentarea grafică a schimbărilor
valorilor relative faţă de punctul de
centru

233
 În continuare, în figura 6.20. utilizând seriile de valori prezentate
în tabelul din figură se evidenţiază folosirea graficelor de tip linear şi
sectorial. În cazul graficului de tip sectorial se solicită afişarea alăturată faţă
de fiecare parte a etichetelor părţilor şi a cuantumului procentual
reprezentat de fiecare parte faţă de întreg.

Figura 6.20. Exemplu complex de reprezentare grafică a unei

serii de valori

6.6. Instrumente de previziune aplicate seriilor de date Excel

Excel pune la dispoziţia utilizatorului o serie de instrumente de

previziune, care, aplicate seriilor de date, oferă tehnici avansate de analiză
statistică, generează proiecţii despre evoluţia fenomenelor supuse studiului.
Acest tip de previziuni se bazează pe tendinţele de evoluţie ale unor
fenomene al căror trecut este cunoscut.
Excel are posibilitatea de analiză a unui set de valori şi de
determinare a unei tendinţe de evoluţie pentru respectiva serie de valori,
utilizând analiza de regresie. Regresiile presupun stabilirea legăturii dintre
o variabilă dependentă şi una sau mai multe variabile independente. În
cazul în care avem o singură variabilă independentă apare o regresie
simplă, în cazul în care sunt mai multe variabile independente avem
regresie multiplă.
234
 6.6.1. Funcţii statistice predefinite

LINEST returnează un set de valori calculat prin metoda celor

mai mici pătrate, care aproximează cel mai bine seria de date iniţială.
Forma generală a acestei funcţii este prezentată în figura 6.21.

Figura 6.21. Forma generală a funcţiei statistice LINEST

Funcţia FORECAST calculează predicţia pentru valorile unei

evoluţii viitoare, pe baza seriei de date existente, utilizând metoda lineară..
În figura 6.22 prezintă un exemplu de utilizare a funcţiei FORECAST,
cerându-se să se determine evoluţia vânzărilor cunoscându-se situaţia pe
primele 4 luni.

235
 Figura 6.22. Exemplu de utilizare a funcţiei statistice
FORECAST
Funcţia statistică TREND furnizează, pe mai multe perioade,
tendinţa lineară a unui fenomen studiat, plecând de la serii de date
cunoscute. Această funcţie se poate calcula printr-o formulă matricială, care
generează într-un câmp anterior selectat mai multe valori succesive. Forma
generală este prezentată în figura 6.23.

Figura 6.23. Formatul general al funcţiei statistice TREND

Funcţia statistică LOGEST returnează o serie de valori
exponenţiale care aproximează cel mai bine seria dată. Formatul general al
acestei funcţii poate fi studiat în figura 6.24.

236
 Figura 6.24. Formatul general al funcţiei statistice LOGEST
Funcţia statistică GROWTH calculează cu ajutorul exponenţialei
evoluţia seriei date. Pe axa OY returnează valorile seriei rezultat, iar pe axa
OX valorile seriei iniţiale.
În figura 6.25 se doreşte aflarea tendinţei salariilor pentru perioada
lunilor 9-12.

Figura 6.25. Exemplu de utilizare a funcţiei statistice GROWTH

6.6.2. Procedură rapidă de autoumplere a celulelor cu rezultatele

prognozei

237
 Această metodă urmăreşte autoumplerea celulelor cu rezultatele
prognozei. Rezultatele funcţiei de previziune, bazate pe regresia lineară şi
exponenţială se generează automat prin selectarea datelor existente pe care
se bazează prognoza şi glisarea către noul amplasament prin acţionarea
butonului din dreapta al mouse-ului. În urma acestei operaţii, se afişează un
meniu contextual, de unde se poate alege tipul tendinţei seriei de date pe
care se construieşte prognoza:
 Tendinţă lineară (Linear Trend);
 Tendinţă exponenţială (Growth Trend).

6.6.3. Grafice de tendinţă

Graficul de tendinţă se construieşte, în mod obişnuit, selectând

seriile de date pe linie sau pe coloană. În selecţie se vor alege atât datele
existente pe care se construieşte prognoza, cât şi câmpul care se va estima
prin previziune.
Pentru construirea graficului de tendinţă se selectează tipul de
reprezentare grafică (numai linear sau histogramă), iar din meniul
contextual Chart se alege opţiunea Add Trendline.

6.7. Obţinerea unei serii de slide-uri prin folosirea instrumentelor

de lucru multimedia

Realizarea prezentărilor multimedia pe calculator urmăreşte

obţinerea unei succesiuni de imagini orientate ecran destinate captării
rapide a atenţiei auditoriului prezent la conferinţe ştiinţifice, lansări de
programe cu diferite teme de interes, prezentarea rezultatelor unei perioade
de activitate, mandat electoral, etc. Capacitatea adaptivă a acestei
componente permite ca utilizatorul să poată obţine maxim de efect prin
utilizarea următoarelor căi de ieşire: filme fotografice de 35 mm; expediere
directă către reţeaua Internet; valorificarea ecranului calculatorului şi
inscripţionarea, obţinerea prezentărilor pe suporturi opace sau transparente.
Prezentările automate nu solicită intervenţii de operare, sincronizare din
partea persoanei care susţine materialul respectiv, dar suportă intervenţii
umane concretizate prin derulări de imagini stabilite pe moment de
utilizator.

238
 Pentru prezentările directe activitatea se poate realiza în mai multe
moduri, în funcţie de dorinţele utilizatorului, şi anume: prezentări are au la
bază sugestii standard de conţinut şi formă, prezentări bazate pe o formă
constructivă predefinită, cele lăsate integral la latitudinea utilizatorului,
prezentările în care se pleacă de la realizări din altă aplicaţie de birotică.
Utilizatorul acestui generator trebuie să ţină seama de câteva
„secrete” care asigură captarea atenţiei publicului care le vizionează. Dintre
acestea menţionăm:
 prezentarea nu este un „text” obişnuit, elaborat, sau care conţine
explicaţii lungi şi inteligente;
 diapozitivele (slide-uri) reprezintă un suport vizual strict necesar
reţinerii atenţiei;
 rolul prezentării constă în menţinerea atenţiei auditorului;
 fiecare slide al grupajului trebuie să conţină obligatoriu un titlu,
fapt care acordă o „osatură” expunerii;
 prezentaţi ideile principale, scurt şi la obiect, eliminând detaliile
suplimentare pe care le veţi aborda doar verbal;
 nu aglomeraţi un slide cu „n” idei sau noţiuni, deoarece este
posibil ca auditoriul să nu le reţină;
 străduiţi-vă ca numărul de rânduri al unui slide să nu depăşească
valoarea 8;
 în cazul în care nu se poate expune într-un singur slide un subiect,
repetaţi titlul pe cel mult 3-4 diapozitive;
 utilizaţi pe deplin elementele de procesare de text şi grafica,
urmărind evidenţierea titlului prin dimensiunea fontului, stil şi
culoare;
 atribuiţi principalelor idei pe care le transmiteţi o dimensiune a
caracterelor care să permită o lecturare facilă, dar nu pierdeţi din
vedere faptul că textul trebuie scris cu o dimensiune mai redusă
faţă de titlu;
 nu utilizaţi excesiv paleta de culori, recomandându-se un număr
maxim de 4. Riscaţi să generaţi o oboseală vizuală a auditoriului şi
bineînţeles „pierderea” acestuia.

239
 6.7.1. Realizarea automată a unei prezentări prin folosirea
asistentului

Pentru toate cazurile, în vederea obţinerii rapide a unei prezentări

se poate utiliza un instrument de asistenţă (Wizard) din partea
calculatorului, AutoContent Wizard, prin care se dispune de o serie de
prezentări cu formă şi conţinut predefinit specifice domeniilor pentru
prezentările cele mai des întâlnite.
Apelarea programului de asistenţă se realizează din linia de
meniuri prin succesiunea: File/New/Presentation. Acţionând asupra
opţiunii From AutoContent Wizard controlul derulării operaţiei de creare
este sub asistenţa programului „vrăjitor” care va ghida în permanenţă
activitatea.
Etapele care vor fi parcurse constau în alegerea tipului prezentării, a
stilului acesteia, precum şi în definirea opţiunilor utilizatorului.
Utilizatorul trebuie să urmărească cu atenţie mesajele care vor fi
afişate, având la dispoziţie în permanenţă trei butoane active dintr-un grup
de 4. Acţiunea acestora este următoarea: Cancel – se renunţă la execuţia
procedurii automate de creare a setului de diapozitive; Back – permite
deplasarea înapoi la etapa parcursă; Next – trecerea la următoarea fază de
realizare şi Finish care permite oprirea execuţiei procedurii automate la
cererea utilizatorului cu salvarea elementelor parcurse anterior.
Primul pas care este parcurs constă în alegerea unui anumit
model (şablon) de prezentare dintr-o bibliotecă predefinită disponibilă.
Colecţia de prezentări predefinite este structurată pe 6 criterii de organizare
selectabile de utilizator. Din aceasta menţionăm: comunicarea unei anumite
strategii de urmat; aducerea la cunoştinţă a unor elemente nu tocmai
plăcute; prezentarea unui plan de afaceri ; realizarea unor modificări în
structura firmei etc.
Utilizatorul va selecta modelul pe care îl consideră cel mai
reprezentativ pentru specificul problemei sale. În figura 6.26. este
prezentată fereastra specifică acestui pas.

240
 Figura 6.26. Definirea prin intermediul asistentului automat a
modelului prezentării
Etapa care trebuie parcursă în continuare este materializată prin
stabilirea stilului sau a modului de valorificare a prezentării. Valorificarea
succesiunii de diapozitive se poate realiza prin execuţia şi afişarea pe
ecranul calculatorului propriu (On-screen presentation); utilizarea „on line”
prin intermediul reţelei Internet sau aplicaţiei Internet Explorer (Web
presentation); realizarea unor diapozitive fotografice orientate alb-negru
sau color (Black and white overheads, Color overheads); obţinerea unui
film cinematografic de 35 mm (35 mm slides).
La final se solicită specificarea titlului expunerii (Presentation
title), definirea unui mesaj care se doreşte a fi introdus în subsolul
diapozitivelor (Item to include on each slide), a numărului slide-ului (Slide
number) şi a datei, orei la care s-a generat expunerea sau ultima modificare
de conţinut (Date last updated).
Intervenţia programului de asistenţă se încheie, urmând ca utilizatorul
să introducă prin tastare titlul fiecărui diapozitiv şi să insereze datele sale
specifice privitoare la acţiunea urmărită.

241
 Figura 6.27. Slide-ul de gardă obţinut prin programul de
asistenţă

Prin studierea figurii 6.27. se poate identifica plasarea informaţiilor

solicitate până în acest moment în la nivelul slide-ului de gardă. Implicit
acesta este urmat de 11 diapozitive subordonate, utilizatorul putând
intervenii pentru micşorarea sau mărirea numărului slide-urilor.

6.7.2. PowerPoint Folosirea instrumentelor de lucru specifice

Pentru realizarea prezentărilor se folosesc o serie de instrumente de
lucru caracteristice produselor de procesare de texte, elemente prezentate în
cadrul capitolului dedicat special acestui subiect, şi instrumente specifice
realizării prezentărilor, cuprinse în linia specială de meniuri, aşa cum se
poate observa în figura 6.28.

242
 Figura 6.28. Meniurile de activităţi specifice prezentărilor
Prezentările se pot realiza prin una sau mai multe pagini de
prezentare, numite slide. Paginile fundamentale, principalele modele
predefinite se regăsesc la iniţierea unui slide nou, după cum se poate
observa în figura 6.29. dintre aceste modele utilizatorul trebuie să selecteze
unul. Variantele posibile cuprind: 1- pagini care conţin doar titlu, 2-
ecrane formate din titlu şi text, textul fiind amplasat pe una sau două
coloane, 3- slide cu titlu, grafic, tabel, organigramă şi eventual secvenţă
video amplasate pe coloane sau rânduri diferite, 4- titlu, grafic, 5- titlu şi
organigramă, 6- pagini cu titlu în care textul este combinat cu o imagine,
grafic sau secvenţă video. La acestea se adaugă şi pagina „blank” în care
construcţia este lăsată integral la latitudinea utilizatorului.

243
 Figura 6.29. Deschiderea unei pagini elementare (slide) de
prezentare
Prezentările cu formate şi conţinuturi predefinite se pot selecta la
definirea unei prezentări noi şi conţin, în majoritate, atât formele standard
dar şi modelele utilizate în prezentările specifice internet-ului (numite
„online”). Pentru a putea face o alegere corespunzătoare dorinţei
utilizatorului, la selectarea unei anumite forme de prezentare, în fereastra de
selecţie se produce o vizualizare a prezentării selectate în zona Preview
(figura 6.30.).

Figura 6.30. Selectarea formei predefinite pentru o prezentare

244
 Prezentările sunt grupate în pagini distincte, „Prezentation
Designs” cuprinzând construcţii care se utilizează doar în prezentările
directe, „Prezentation” în care se regăsesc atât forme standard cât şi
corespondentele lor online şi „Web Pages” în care sunt cuprinse modele
exemplificative.
Încă din momentul lansării în execuţie a programului PowerPoint
se poate face o diferenţiere între începerea construcţiei unei prezentări noi
(şi tipul acesteia) şi deschiderea unei prezentări existente (cu trecerea
automată la operaţia de deschidere Open). Această diferenţiere este
permisă prin deschiderea automată a unei ferestre de dialog prin care
utilizatorul trebuie să comunice acţiunea pe cere doreşte să o realizeze,
respectiv crearea unei prezentări noi sau încărcarea în memoria internă a
unui set de slide-uri existent pe discul magnetic.
Crearea unei noi prezentări se poate realiza în următoarele moduri:
crearea automată a prezentării prin folosirea programului de asistenţă
(AutoContent wizard), crearea unei prezentări pornind de la modele
predefinite (Template) şi utilizarea unui slide „blank” (Blank
presentation).
Într-o prezentare, primul slide definit este numit slide principal.
Pentru adăugarea unor slide-uri de continuare se inserează un slide nou în
cadrul prezentării se va selecta din linia de meniuri Insert / New Slide.
În continuare vă supunem atenţiei o exemplificare referitoare la
reţeaua Internet. Slide-ul principal conţine 2 obiecte: titlul prezentării şi o
casetă de text în care se tastează principalele repere anuale ale acesteia.
Asupra celor două corpuri de text, după etapa de tastare utilizatorul aplică
procedeele de formatare cunoscute din capitolul referitor la Word
(selectare tip de caracter, dimensiunea şi stilul fontului, culoare cu care are
loc scrierea, alinierea şi spaţierea paragrafelor, etc.). În figura 6.31. este
prezentat rezultatul prelucrării titlului şi a textului aferent.

245
 Figura 6.31. Macheta slide-ului principal
Se introduc alte 14 slide-uri care vor permite acoperirea integrală a
temei prezentării, fiecare dintre acestea cu titlu, casete de text, dar şi
imagini. Inserarea imaginilor se produce prin succesiunea Insert / Picture
selectată din linia de meniuri.

6.7.3. Modalităţi de sporire a atractivităţii prezentării

O primă cale prin care utilizatorul poate potenţa valenţele

expunerii sale constă în definirea şi utilizarea unui fundal cât mai
expresiv şi atrăgător pentru privitori. Există posibilitatea de a selecta şi
utiliza un fundal dintr-o listă disponibilă de astfel de elemente,
modificarea şablonului sau crearea unui propriu model. Fereastra
Background este prezentată în figura 6.32. În cazul în care se doreşte
modificarea culorii fundalului, utilizatorul se avea posibilitatea de
apelare la lista derulantă de culori disponibile.

246
 Pentru a îmbunătăţii aspectul prezentării, utilizatorul poate alege
din opţiunea Slide Design folosirea unui anumit model predefinit al
culorilor (Color Schemes) aplicate asupra textului, liniilor, graficelor,
fundalului, sau selectarea unui anumit tip de animaţie (Animations
Schemes) care se va aplica prezentării realizate.

Figura 6.32. Fereastra care permite definirea fundalului

Bineînţeles că există şi posibilitatea creării unui model

personal al culorilor sau al animaţiei.
Utilizatorul poate recurge la stabilirea unei animaţii prin
succesiunea Slide Show / Animations Schemes. În figura 6.33. se poate
studia o parte şabloanelor de animaţie disponibile prin fereastra Slide
Show.

247
 Figura 6.33. Lista de şabloane de animaţie disponibile
utilizatorului
În cadrul vizualizării unei pagini, fiecare componentă descriptivă a
ei poate suporta o operaţie de animaţie, adică de vizualizare prin mişcare.
Caracteristicile efective pentru o componentă selectată privesc
temporizarea animaţiei dar şi modul în care aceasta debutează, efectul de
animaţie realizat (la introducerea animaţiei şi sunetului, după terminarea
animaţiei la nivel de cuvânt sau la nivel de literă), efectele asupra
componentelor grafice şi modul de intervenţie a redărilor de tip multimedia
pe parcursul realizării animaţiei.
Caracteristicile aferente efectelor de animaţie se stabilesc prin
intermediul ferestrei prezentată anterior.
Pentru a uşura activitatea utilizatorului şi a face cât mai atractivă
prezentarea sunt puse la dispoziţie facilităţi sonore care constau în
fructificarea unor secvenţe standard dar şi în înregistrarea şi redarea unor
mesaje proprii ale utilizatorului.
Din linia de meniuri prin succesiunea Insert / Media se apelează
la o componentă specializată în înregistrare video, audio, funcţională
bineânţeles doar în situaţia în care există conectate dispozitive specializate.
248
 La vizualizarea unei prezentări, ordinea în care sunt văzute
paginile, precum şi modul de derulare a acestora pot fi stabilite prin
succesiunea View Show / Set Up Show, figura 6.34. Prezentarea poate fi
făcută utilizând toate paginile, paginile dintr-un interval specificat, sau doar
anumite pagini şi într-o ordine specificată de utilizator.

Figura 6.34. Lista de opțiuni de stabilire a parametrilor

prezentării realizate
Trecerea de la o pagină la alta se poate face automat după trecerea
unui anumit timp, sau se poate face în mod manual.
Vizualizarea directă a unei prezentări este posibilă fie integral, fie
într-un anumit interval de pagini, dar cu respectarea ordinii de definire a
paginilor. Pentru a indica vizualizări care nu respectă ordinea paginilor se
utilizează un instrument de definire a succesiunii paginilor dintr-o
prezentare. Acest lucru se face din meniul Set Up Show / Custom Shows.
Pentru fiecare prezentare se pot defini mai multe forme de
vizualizare, care pot fi gestionate prin intermediul operaţiei de creare,
modificare, eliminare sau copiere, realizată prin intermediul ferestrei
Custom Shows.
Utilizatorul poate stabili modul de trecere de la un slide la
următorul printr-o componentă a meniului Slide Show, submeniul Slide
Transition. Pentru trecere se pot stabile trei tipuri de caracteristici,
respectiv efectul prin care se realizează trecerea, sunetul de acompaniere a
249
trecerii şi modul de avans. Pentru avansul între pagini se poate alege
tranziţia manuală şi/sau automată. La tranziţia automată trebuie specificat şi
timpul ce trebuie să treacă de la completarea unui slide şi începerea
completării următorului slide din prezentare.
În cazul tranziţiei manuale, în cadrul prezentării efective, în fiecare
pagină este prezent şi un buton de navigare cu un meniu specific pentru
realizarea acestei operaţii. Fereastra prin care se stabilesc caracteristicile
transferului de la o pagină a prezentării la următoarea este Slide Transition
este redată în figura 6.35.
O componentă importantă în realizarea prezentărilor poate fi
constituită din butoanele de acţiune prezente în cadrul paginilor prezentării.
Aceste butoane se introduc la cererea utilizatorului prin intermediul
meniului Slide Show / Actions Buttons, acţiune urmată de selectarea
tipului de buton dorit dintr-o listă de disponibilităţi

Figura 6.35. Fereastra Slide Transition

Pot fi selectate butoane de acţiune pentru: acţiune utilizator,
trecerea la pagina iniţială a prezentării (Home), solicitarea de asistenţă
(Help), cererea de informaţii (Information), trecerea cu o pagină în
spate (Back) sau în faţă (Next), transferul la prima pagină (Beginning)
sau la ultima pagină (End) a prezentării, revenirea în prezentare
(Return), transferul la un document (Document), redarea de sunete
(Sound) sau de video clip (Movie).

250
 6.7.4. Execuţia unei prezentări şi portarea acesteia

O prezentare construită poate fi executată pe calculatorul pe care a

fost realizată sau poate fi transportată pe un alt sistem de calcul.
Execuţia prezentării în mod „full screen” se realizează din linia de
meniuri Slide Show / Start Slide Show sau prin acţionarea tastei
funcţionale F5. Oprirea execuţiei se realizează prin acţionarea tastei Esc. În
cazul în care expunerea realizată este lungă, devenind obositoare,
prezentarea se poate opri temporar prin acţionarea tastei [.] „punct”. Atunci
când se doreşte reluarea prezentării din locul de unde a fost întreruptă se va
acţiona încă o dată tasta „punct”.
Aplicaţiile de prezentare oferă posibilitatea de a adăuga imagini,
grafice şi clipuri video, ajuntându-ne astfel să trebuiască să vorbim mai
puţin, dar atenție că a convinge calitatea prezentării trebuie să fie maximă.
O prezentare perfectă presupune a scrie, învăța, repeta și exersa de
mai multe ori ce prezintă grafic dar și un discurs. În cazul în care ceva
merge rău, dispar notiţele, apare o cădere de curent, se defectează laptopul,
poţi totuşi să ai capabilitatea de a transmite coerent mesajul.
Atunci cănd prezentarea conţine multe informații numerice,
utilizează animația acestora în aşa fel încât datele statistice şi informaţia în
completare să provoace dorința auditoriului de a ghici o statistică
surprinzătoare înainte de a o prezenta. Dar mare atenție ca aceste efecte să
nu abunde producănd exact efectul opus celui dorit.
Prezentarea orală trebuie să fie asemănătoare unei povești cu un
început, cuprins şi final, dar atenție că o poveste trebuie să fie uşor de
înţeles, emoţională şi memorabilă.

6.8. Întrebări şi teste de autoevaluare

1. O …….……… este alcătuită din celule organizate în linii (65536) şi în coloane
(256).
a. codificare numerică
b. foaie de calcul
c. operaţie de conversie analog-digitală
d. prezentare se realizează cu programe
specializate cum ar fi Word Star, WordPerfect, Word
e. formulă de calcul

251
 răspuns b
2. O formulă trebuie să înceapă cu …….………
a. constante, referinţe de celule/plaje de celule (relative, absolute, mixte,
nominale),
b. date calendaristice, texte
c. o foaie de calcul Excel, urmată de o operaţie de conversie
d. semnul „$" şi este formată din cel puţin un argument, o prezentare si
un operator
e. semnul „=" şi este formată din cel puţin un operator şi un argument
răspuns e

3.Prezentaţi structura foii de calcul Excel.

4.Care sunt elementele unei ferestre Excel?
5.Care sunt principalele modalităţi care permit introducerea şi editarea datelor sub
Excel?
6.Cum se realizează modificarea conţinutului şi formatul unei celule?
7.Cum sunt utilizate formulele matematice în Excel?
8.Prezentaţi şi caracterizaţi tipurile de funcţii ale Excel.
9.Care sunt principalele tipuri de grafice şi cum se utilizează?
10. Prezentaţi şi explicaţi 6 reguli care trebuie respectate la momentul în care se
folosesc prezentări.
11. Ce este un „slide principal” şi care este rolul său?
12. Prezentaţi principalele operaţiuni care permit realizarea unei prezentări.
13. Ce înseamnă „efect de animaţie” şi care sunt acestea?
14. Prezentaţi procedura prin care se defineşte trecerea de la un diapozitiv la altul
şi caracterizaţi modalităţile de trecere.

252
LISTA FIGURILOR

253
 BIBLIOGRAFIE

Ann Shaffer, Patrick New Perspectives Microsoft Office 365 & Office 2016:
Carey, Roy Ageloff Intermediate, Editura Course Technology, Berlin 2017
Bott, E., Siechert, C Microsoft® Office 2010 Inside Out, Us 2010
Denise Seguin Computer Applications with Microsoft Office 2016,
Editura EMC Paradigm, US 2016
Greg Perry Microsoft Office 2007 5 In 1. Word, Excel, Powerpoint,
Outlook, Onenote, Editura Teora, Bucureşti, 2008.
Ionescu B. şi colectiv MS Office: Excel PROFESIONAL în aplicaţii
economice, Infomega, Bucureşti, 2011
Ionescu B. şi colectiv Tehnologia aplicaţiilor Office, Excel 2009, Infomega,
Bucureşti, 2009
Mareş M. Daniel, Auditul şi documentele electronice, Editura Tribuna
Mareş Valerica Economică, 2012
Mareş M. Daniel, Fluxul informaţiilor financiar-contabile – la firme şi
Mareş Valerica instituţii Editura Tribuna Economică 2010
Mareş M.Daniel, Informatică generală, Editura Fundaţiei România de
Mihai Gabriel, Mareş Mâine, Bucureşti, 2006
Valerica
Microsoft Introducing Windows 8.1 for IT Professionals
Neagu Constantin Managementul firmei,Editura Tritonic, Bucureşti, 2004
Paolo Pialorsi Programming Microsoft Office 365, Editura Microsoft
Press, 2016
Pârjan Alexandru Microsoft Word 2013. Microsoft Excel 2013. Notiuni
teoretice si aplicatii practice, Editura Pro Universitaria,
București, 2014
Reinhold Scheck Create dynamic charts in Microsoft Office Excel 2007
and beyond , Microsoft Press, Washington, 2007
Shelley Gaskin, Alan Go! with Microsoft Office 2016 Discipline Specific
Shapiro Projects, Editura Pearson Educ, 2016
Stancu I. , Stancu D Finanţe corporative cu Excel, Ed. Economică, Bucureşti,
2012
Wayne L. Winston Microsoft Office Excel 2007: Data Analysis and
Business Modeling , Microsoft Press, Washington, 2007
*** http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/digital-agenda-
scoreboard
*** http://www.mkdata.dk
*** http://www.bignosebird.com
*** http://www.leanneassociates.com
*** http://www.cknow.com
*** http://www.clp.berkeley.edu
*** http://www.aprell.net

254
*** http://www.computer-training-manuals.com
*** http://www.whdconsulting.on.ca/
*** http://www.microsoft.com/office/word/
*** www.microsoft.ro Windows 7, Windows 8.1
*** www.microsoft.ro Windows 10
*** www.microsoft.ro Office 365 Personal
*** http://www.wordperfect.com/ Office 2016 pentru acasă
*** ISO 2709:1996 Informare si Documentare - Format
pentru schimb de informatii
*** ISO 32000 Format pentru documente portabile
*** ISO/CD 1024 Managementul documentelor -
Standardele procesului/fluxului de lucru de afaceri si
analiza asociate cu tehnologiile EDMS
*** HG nr. 245/2015 pentru aprobarea Strategiei naţionale
privind Agenda Digitală pentru România 2020
Indicele economiei și societății digitale 2016 Profil de
țară România
*** Legea nr.82/2012 privind retinerea datelor generate sau
prelucrate de furnizorii de retele publice de comunicatii
electronice si de furnizorii de servicii de comunicatii
electronice destinate publicului, precum si pentru
modificarea si completarea Legii nr. 506/2004 privind
prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii
private in sectorul comunicatiilor electronice
*** Lege 135/2007 privind arhivarea documentelor in forma
electronica
*** Legea 121/2006 pentru modificarea si completarea Legii
nr. 365/2002 privind comertul electronic
*** Raport privind tipologiile de comunităţi/zone geografice
şi opţiunile pentru intervenţii investiţionale în reţele
broadband şi NGN, prin Acordul de servicii de
consultanţă privind asistenţa pentru implementarea
Strategiei Naţionale privind Agenda Digitală pentru
România 2014-2020, Banca Mondială, publicat la
29.03.2016
*** REGULAMENTUL (UE) NR. 531/2012 AL
PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL
CONSILIULUI din 13 iunie 2012
*** Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru
România 2020, versiunea aprobată, februarie 2015

255
 Figura 1.1. Reprezentarea legăturii sistemul operaţional - sistem
de conducere ....................................................................................... 32
Figura 2.1. Structura funcţională a unui sistem electronic de
calcul .................................................................................................. 50
Figura 2.2. Schema fluxurilor informaţionale ale unui sistem
electronic de calcul ............................................................................. 50
Figura 2.3. Placa de bază .......................................................... 55
Figura 2.4. Rolul BIOS la momentul lansării în execuţie a
sistemului de operare .......................................................................... 56
Figura 2.5. Monitorizarea prin BIOS a caracteristicilor plăcii de
bază ..................................................................................................... 57
Figura 2.6. Reprezentarea rolului microprocesorului ............... 58
Figura 2.7. Reprezentarea structurii microprocesorului ........... 60
Figura 2.8. Modul de memorie, soclul şi elementele de fixare . 66
Figura 2.9. Panoul de conectare al dispozitivelor periferice ..... 67
Figura 2.10. Tastatură cu proiecție laser a tastelor, de obicei cu
tehnologie laser pe o suprafată plană .................................................. 71
Figura 2.11. Reprezentarea semnalelor digital-analogic.......... 78
Figura 2.12. Modem extern ...................................................... 78
Figura 2.13 Reprezentarea inserării unui router într-o rețea ..... 79
Figura 2.14. Scaner cu acţionare manuală ................................ 84
Figura 2.15. Hard-discul ........................................................... 86
Figura 2.16. Elemente care pot deteriora sistemul de capete şi
suportul magnetic ............................................................................... 87
Figura 2.17. Reprezentarea pistelor concentrice ale unui suport
magnetic ............................................................................................. 89
Figura 2.18. Structura unui suport optic ................................... 97
Figura 3.1. Locul sistemului de operare într-un sistem electronic
de calcul ............................................................................................ 106
Figura 3.2. Evoluţia sistemelor de operare ale companiei
Microsoft .......................................................................................... 112
Figura 3.3. Prezentarea căsuţei de dialog pentru oprirea
calculatorului .................................................................................... 117
Figura 3.4. Activarea modului Hibernate se poate realiza prin
intermediul asistentului digital personal Cortana ............................. 118
Figura 3.5. Prezentarea componentei Windows Settings........ 119

.......................................................................................................... 122
Figura 3.6. Reprezentarea Meniului contextual ...................... 122
256
 Figura 3.7. Butonul Start şi opţiunile aferente Windows 10... 124
Figura 3.8. Procedura de instalare a aplicațiilor sistemului de
operare .............................................................................................. 129
Figura 3.9. Managementul programelor instalate Windows 10
.......................................................................................................... 130
Figura 3.10. Apelarea drepturilor de administrator pentru
modificarea nivelului de securitate a sistemului ............................... 131
Figura 3.11. Schimbarea drepturilor de acces şi a permisiunilor
celorlalte tipuri de conturi prin Administratorul de sistem ............... 134
Figura 3.12. Managementul conturilor de utilizator ............... 136
Figura 3.13. Stabilirea drepturilor utilizatorilor asupra folderelor
şi fişierelor ........................................................................................ 137
Figura 3.14. Gestionarul de unităţi periferice (This Pc) ......... 140
Figura 3.15. Fişa index View a ferestrei Folder Options ........ 141
Figura 3.16. Crearea unui shortcut în desktop ........................ 142
Figura 3.17. Fereastra aplicaţiei This Pc................................. 143
Figura 3.18. Linia de butoane Standard, Address şi Links cu
selecția opţiunii Text Labels............................................................ 144

.......................................................................................................... 147
Figura 3.19. Crearea unui folder din lina de meniuri File-New
.......................................................................................................... 147
Figura 3.20. Afisarea de informații utile prin asistentul digital
personal ............................................................................................ 149
Figura 3.21. Interactionarea utilizatorului cu aplicatia Cortana
.......................................................................................................... 150
Figura 3.22. Afisarea principaleler optiunilor ale asistentului
personal ............................................................................................ 151
Figura 4.1. Reprezentarea legăturii la Internetul Tuturor
Lucrurilor prin 5G ............................................................................ 156
Figura 4.2. Reprezentarea comparativă a rețelelor de
comunicații mobile 1G-5G ............................................................... 159
Figura 4.3. Structura unui document Html ............................. 174
Figura 5.1. Fereastra procesorului de texte Word 2016 .......... 187
Figura 5.2. Monitorizarea de catre utilizator a tipului de
document rezultat in urma salvarii informatiilor .............................. 192
Figura 5.3. Modificarea actiunii de salvare in fundal prin rubrica
Advanced .......................................................................................... 193

257
 Figura 5.4. Restricţionarea posibilei modificării a documentelor,
asocierea unei parole ........................................................................ 194
Figura 5.5. Stabilirea caracteristicilor unui bloc de text ......... 196
Figura 5.6. Prezentarea grafică a tehnicilor de formatare a
paragrafelor....................................................................................... 197
Figura 5.7. Fereastra corespunzătoare editării pe coloane a unui
text .................................................................................................... 199
Figura 5.8. Construirea graficelor prin aplicatia Chart ........... 200
Figura 5.9. Semnificaţia butoanelor din grupa antet-subsol
număr pagină. ................................................................................... 201
Figura 5.10. Fereastra Section Start aferentă definirii de antete şi
subsoluri de pagină ........................................................................... 202
Figura 5.11. Fereastra de localizare a corectorului ortografic 203
Figura 5.12. Verificarea ortografică a cuvintelor.................... 204
Figura 6.1. Posibilul conţinut al unei celule al foii de calcul
Excel ................................................................................................. 208
Figura 6.2. Introducere în foaia de calcul a unor valori constante
şi a formulelor de calcul Excel ......................................................... 209
Figura 6.3. Opțiunea Alignment aferentă ferestrei Format Cells
.......................................................................................................... 210
Figura 6.4. Exemplu de utilizare a funcţiilor matematice ....... 214
Figura 6.5. Exemplu practic de aplicare a funcţilor statistice . 215
Figura 6.6. Exemplu referitor la utilizarea funcţiei If ............. 217
Figura 6.7. Exemplu complex privind utilizarea principalelor
funcţii de dată calendaristică ............................................................ 219
Figura 6.8. Exercițiu privind utilizarea funcţiilor de tip dată
calendaristică .................................................................................... 220
Figura 6.9. Exemplu complex de utilizare a principalelor funcţii
de tip text .......................................................................................... 221
Figura 6.10. Exemplu complex de a funcţiei IF cu funcţii de tip
text .................................................................................................... 222
Figura 611. Exemplu referitor la afişarea valorii actuale aferente
unei sume investite ........................................................................... 223
Figura 6.12. Exemplu privitor la afişarea valorii lunare aferente
unui împrumut .................................................................................. 223
Figura 6.13. Reprezentarea procesului de fuzionare a
documentelor .................................................................................... 224
Figura 6.14. Documentul principal care va fi personalizat ..... 225

258
 Figura 6.15. Baza de date aferenta cămpurilor care for fi
completate automat ........................................................................... 225
Figura 6.16. Reprezentarea listei care conține datele necesate
populării automate a câmpurilor din documentul principal .............. 226
Figura 6.17. Documentul personalizat cu datele din baza de date
.......................................................................................................... 227
Figura 6.18. Exemplu practic de organizare a datelor care vor fi
reprezentate grafic ............................................................................ 228
Figura 6.19. Exemplu complex privitor la afişarea valorii
actuale aferente unei sume investite ................................................. 229
Figura 6.20. Exemplu complex de reprezentare grafică a unei
serii de valori .................................................................................... 234
Figura 6.21. Forma generală a funcţiei statistice LINEST ..... 235
Figura 6.22. Exemplu de utilizare a funcţiei statistice
FORECAST...................................................................................... 236
Figura 6.23. Formatul general al funcţiei statistice TREND .. 236
Figura 6.24. Formatul general al funcţiei statistice LOGEST 237
Figura 6.25. Exemplu de utilizare a funcţiei statistice GROWTH
.......................................................................................................... 237
Figura 6.26. Definirea prin intermediul asistentului automat a
modelului prezentării ........................................................................ 241
Figura 6.27. Slide-ul de gardă obţinut prin programul de
asistenţă ............................................................................................ 242
Figura 6.28. Meniurile de activităţi specifice prezentărilor .... 243
Figura 6.29. Deschiderea unei pagini elementare (slide) de
prezentare ......................................................................................... 244
Figura 6.30. Selectarea formei predefinite pentru o prezentare
.......................................................................................................... 244
Figura 6.31. Macheta slide-ului principal ............................... 246
Figura 6.32. Fereastra care permite definirea fundalului ........ 247
Figura 6.33. Lista de şabloane de animaţie disponibile
utilizatorului ..................................................................................... 248
Figura 6.34. Lista de opțiuni de stabilire a parametrilor
prezentării realizate .......................................................................... 249
Figura 6.35. Fereastra Slide Transition ................................... 250
LISTA FIGURILOR ............................................................... 253

259