Suport de Curs Bogdan IONESCU

I.N.D.E.
- Suport de curs - 2003-2004
Modul: „Informatica pentru manageri – Excel”

________________________________________________________
1.1 Caracteristicile generale ale procesorului de tabele Excel _______________________ 2

1.2 Ecranul Excel____________________________________________________________ 4
1.3 Operaţii de bază în foaia de calcul __________________________________________ 9
1.3.1 Foaia de calcul________________________________________________________________ 9
1.3.2 Blocarea titlurilor ____________________________________________________________ 14
1.3.3 Împărţirea ecranului în ferestre __________________________________________________ 15
1.3.4 Formatarea spaţiului de lucru din foaia de calcul ____________________________________ 16
1.3.5 Protejarea formulelor__________________________________________________________ 23
1.3.6 Copirea formatelor de afişare ___________________________________________________ 24
1.3.7 Formatarea condiţională _______________________________________________________ 24
1.3.8 Lucrul cu serii de date _________________________________________________________ 26
1.3.9 Imprimarea foilor de calcul Excel ________________________________________________ 28
1.3.9.1 Configurarea paginilor____________________________________________________ 29
1.3.9.2 Vizualizarea documentului înaintea imprimării_________________________________ 31
2 Funcţii Excel 2000 ____________________________________________________ 34
2.1 Funcţii matematice şi trigonometrice (Math & Trig) __________________________ 37
2.2 Funcţii statistice (Statistical) ______________________________________________ 40
2.3 Funcţii de informare (Information) ________________________________________ 42
2.4 Funcţii logice (Logical) ___________________________________________________ 43
2.5 Funcţii bază de date (Database)____________________________________________ 44
2.6 Funcţii de căutare şi consultare (Lookup & Reference) ________________________ 46
2.7 Funcţii tip dată calendaristică şi oră (Date & Time)___________________________ 48
2.8 Funcţii text sau şir de caractere (Text): _____________________________________ 51
3 Baze de date __________________________________________________________ 53
3.1 Interogarea bazelor de date _______________________________________________ 54
3.1.1 Interogarea bazelor de date prin filtru automat ______________________________________ 54
3.1.2 Interogarea bazelor de date cu ajutorul filtrului elaborat_______________________________ 57
3.2 Sortarea bazelor de date__________________________________________________ 63
3.3 Validarea datelor________________________________________________________ 64
4 Instrumente de asistare a deciziei _________________________________________ 68
4.1 Instrumente informatice de sintetizare şi centralizare a informaţiilor. ___________ 68
4.1.1 Tabelele de ipoteze ___________________________________________________________ 68
4.1.1.1 Tabela de ipoteze cu o singură variabilă ______________________________________ 69
4.1.1.2 Tabela de ipoteze cu două variabile__________________________________________ 72
4.1.2 Tabela pivot_________________________________________________________________ 74
4.1.3 Gruparea informaţiei prin generarea de subtotaluri. __________________________________ 82
4.1.4 Sintetizarea datelor prin consolidare ______________________________________________ 84
4.2 Instrumentele de simulare şi optimizare ____________________________________ 88
4.2.1 Tehnica valorii scop __________________________________________________________ 88
4.2.2 Scenariile sau gestiunea variantelor de buget _______________________________________ 90
4.2.3 Solver-ul ___________________________________________________________________ 94
5 Reprezentări grafice ____________________________________________________ 99
autor: prof. univ. dr. Bogdan IONESCU

I.N.D.E. Informatică pentru manageri: Excel Anul univ. 2003-2004
Prof. dr. Bogdan IONESCU
Procesorul de tabele EXCEL. Elemente de bază
1.1 Caracteristicile generale ale procesorului de tabele Excel
Un procesor de tabele (SpreadSheet) este un program generator de aplicaţii ce manipulează

şi procesează date numerice organizate matriceal în linii şi coloane.
Microsoft Excel 2000, ca aplicaţie informatică ce întruneşte exhaustiv toate caracteristicile
unui procesor de tabele, oferă utilizatorului multiple facilităţi.
Un procesor de tabele are posibilitatea de a efectua numeroase calcule utilizând formule
simple sau complexe. Pe baza formulelor, utilizatorul poate calcula indici, coeficienţi,
poate genera relaţii între valori şi parametrii, poate construi modele de analiză şi
diagnostic. Excel încorporează peste 250 de funcţii predefinite, grupate pe categorii cum
ar fi: matematice, statistice, date calendaristice, de consultare, financiare, condiţionale,
text, de informare, baze de date, inginereşti, etc. De asemenea, cu ajutorul subsetului
limbajului de programare Visual Basic, aplicat procesoarelor de tabele (VBA), utilizatorul
are posibilitatea de a-şi defini propriile funcţii în raport cu cerinţele aplicaţiei pe care o
construieşte.
Un procesor de tabele gestionează un spaţiu de lucru uriaş oferit de suprafaţa foilor de
calcul, cu utilizări bidimensionale şi tridimensionale. Beneficiind de un astfel de spaţiu,
utilizatorul îşi poate organiza lucrul - generând aplicaţii complexe care să înglobeze
informaţii suficiente din punct de vedere cantitativ.;
Un procesor de tabele oferă utilizatorului posibilitatea formatării spaţiului de lucru
(celule, linii, coloane, foi de calcul), a manipulării acestuia (copiere, mutare), vizualizării
(partajare în ferestre, blocarea titlurilor, previzualizare înainte de imprimare) şi protejării
acestuia. Aceste elemente sunt menite să confere un plus de formă, de siguranţă în
exploatare şi de securitate în manipularea aplicaţiilor definite de utilizator.
O altă caracteristică a unui procesor de tabele este portabilitatea informaţiilor conţinute
în foile de calcul şi implicit în celule, ceea ce conduce, prin procedura de comunicare
între aplicaţii, la schimbul de date şi informaţii între aplicaţii de acelaşi tip sau de tipuri
diferite. Prin această facilitate, utilizatorul poate apela şi integra în propria aplicaţie, date
şi modele construite pe documente diferite. Portabilitatea informaţiilor funcţionează în
dublu sens, adică un procesor de tabele poate ceda informaţii către alte aplicaţii receptoare
sau poate primi respectivele informaţii de la aplicaţiile furnizoare. În ultimul rând, prin
portabilitate se mai poate înţelege capacitatea unui procesor de tabele de a lucra cu
aplicaţii complementare - furnizoare de date.
Un procesor de tabele conţine într-o bază proprie de modele şi câteva aplicaţii
predefinite de analiză (de exemplu facturi, bugete, punctul critic, etc.), pe care
utilizatorul le poate consulta, exploata sau modifica în sensul personalizării acestora
pentru a le face apte să răspundă unui set de cerinţe. De asemenea, utilizatorul îşi poate
genera propriile modelele sub forma unor aplicaţii pre-programate, reutilizabile, având ca
finalitate rezolvarea unor aplicaţii specifice. Şabloanele (Template-uri) predefinite sunt
cunoscute sub numele generic de "Spreadsheet Solutions".
Procesoarele de tabele oferă utilizatorilor posibilitatea reprezentării grafice a datelor
numerice conţinute în foile de calcul, demonstrat fiind faptul că diagramele sunt mai
relevante şi mai uşor de interpretat decât prezentarea tabelară a datelor, fie ele brute sau
sintetizate. Reprezentările grafice pot exprima evoluţia unor parametrii, mărimea, structura
şi gradul de corelare a acestora. Diagramele, prin tipurile şi categoriile lor multiple pot
avea relevanţă dacă reprezentările datelor numerice respectă semnificaţia logică a
Pag. 2 / 2
obiectivului fixat. Astfel, pentru prezentarea datelor sintetizate, precum şi pentru

verificarea şi raportarea acestora, procesoarele de tabele propun următoarele tipuri de
grafice: diagramele de tip histogramă, diagramele de tip linear (Line) şi cele în arii
(Area), diagramele de tip nor de puncte (Scatter sau Bubble), diagramele în suprafeţe
(Surface), diagramele sectoriale (Pie) sau concentrice (Doughnut), diagramele polare
(Radar), diagramele bursiere (Stock), etc. Reprezentările grafice prin diagrame pot avea şi
elemente personalizabile menite să pună în evidenţă mai bine anumite fenomenele care au
incidenţă asupra procesului decizional (digramele mixte, diagramele în două axe Y,
diagramele de tip "Gantt", diagramele de tip "Piramida anilor").
Un procesor de tabele oferă utilizatorilor importante facilităţi de exploatare şi
interogare a bazelor de date. Astfel, se pot construi aplicaţii ce înglobează calcul tabelar
complex care pot furniza date pertinente utilizatorilor prin localizări şi extrageri de
informaţii ce răspund unor criterii bine definite. Procesorul de tabele Excel oferă
următoarele facilităţi în exploatarea bazelor de date:
♦ multiple posibilităţi de interogare a bazelor de date prin localizări şi
extrageri:metoda formularului, a filtrului automat şi a filtrului elaborat;
♦ multiple posibilităţi de construire a câmpurilor de criterii în care sunt fixate
restricţiile impuse modelului de cerere de interogare, la care trebuie să reacţioneze
baza de date (criterii simple, multiple, calculate);
♦ posibilitatea sortării bazelor de date pe mai multe rubrici de grupare, pentru a oferi
utilizatorului o mai uşoară interpretare a datelor din bază sau a datelor ce tocmai au
fost extrase;
♦ posibilitatea validării datelor din bazele de date, în scopul verificării şi
parametrării informaţiilor ce sunt introduse în modelele construite de utilizator;
Procesoarele de tabele dispun de o gamă largă de instrumente de asistare a deciziei, ce
sunt menite să ofere utilizatorului o imagine sintetică asupra datelor pe care se
fundamentează decizia. Instrumentele de asistare a deciziei înglobează proceduri care,
aplicate datelor, permit punerea în evidenţă a unor informaţii, pe care utilizatorul îşi poate
construi viitoarele raţionamente. Aceste facilităţi vizează următoarele aspecte:
♦ posibilităţi de calculare automată a unor subtotaluri pentru bazele de date - prin
operanzi specifici ca suma, media, maximul, minimul - potrivit anumitor criterii de
regrupare a informaţiei, precum şi posibilitatea calculării totalului general, ca sumă
automată a acestor subtotaluri parţiale. Utilizatorul va putea opera cu datele astfel
sintetizate prin facilităţile de vizualizare ierarhizată (vizualizarea datelor, a
subtotalurilor şi a totalului general; vizualizarea subtotalurilor şi a totalului general;
vizualizarea numai a totalului general). Datele regrupate pe un nivel de sintetizare pot
fi reprezentate prin grafice se evoluţie, volum şi structură;
♦ posibilităţi de obţinere a mai multor serii de rezultate prin calcule aplicabile mai
multor serii de valori, dispuse monodimensional, bidimensional şi tridimensional, cu
ajutorul tabelelor de ipoteze. Prin astfel de instrumente, utilizatorul are posibilitatea de
a genera un număr mare de rezultate prin regruparea informaţiilor conţinute într-un
tablou sau o bază de date. Tabelele de ipoteze reflectă un nivel superior de agregare a
informaţiei ce poate da elasticitate deciziei prin facilităţile de simulare a rezultatelor.
Existenţa unor restricţii impuse modelului de sintetizat (prin precizarea unor criterii de
selecţie) poate avea relevanţă asupra calităţii actului decizional. Zonele de influenţă ale
tabelelor de ipoteze se regăsesc în analizele de sensibilitate ce urmăresc modificările
produse în modele prin participarea simultană a mai multor parametrii;
Pag. 3 / 3
♦ posibilităţi de sintetizare a datelor prin intermediul tabelei pivot, care permite o

centralizare în trepte a informaţiilor, prin permutarea datelor existente în modele, prin
alegerea tipului de calcule la care să răspundă respectiva sintetizare;
♦ posibilităţi de analiză a datelor prin tehnica valorii scop, care furnizează utilizatorului
o valoare finală pentru o formulă (agregare de date) care să răspundă la modificarea
unui parametru al modelului decizional. Utilizând "tehnica căutării rezultatului" se
poate ajusta o estimare pentru a se ajunge la o concluzie referitoare la o expresie
absolută sau relativă (procentaj sau valoare) pentru un buget sau o variantă de
rezolvare simulată;
♦ posibilităţi de simulare şi optimizare a unor funcţii scop prin intermediul unui puternic
instrument de analiză pentru alocarea resurselor. Astfel, prin Solver sau "rezolvatorul
de probleme" se pot determina cele mai bune utilizări ale resurselor în condiţiile
precizării unor restricţii, astfel încât rezultatele dorite să fie maximizate, iar cele
nedorite să fie minimizate. Altfel spus, Solver-ul este un instrument de optimizare a
unui model definit de utilizator, prin care sunt propuse soluţii care să răspundă unui
sistem de restricţii impuse acestuia.
♦ posibilităţi de centralizare a datelor prin consolidare. Prin consolidarea datelor se pot
pune în evidenţă elemente care se regăsesc în mai multe foi de calcul sau documente
de calcul tabelar ce urmează a fi regrupate dinamic într-un model integrator al
informaţiei;
♦ facilităţi de creare şi gestionare a scenariilor. Prin scenarii se pot genera şi memora
seturi de valori de intrare care produc efecte diferite asupra rezultatelor, având
posibilitatea ca acestea să se poată combina sau sintetiza. Astfel, scenariile se folosesc
pentru a compara anumite valori care produc rezultate diferite, în acest fel putându-se
modela diverse strategii decizionale pentru a analiza avantajele şi dezavantajele
diferitelor modalităţi de abordare a problemelor. Scenariile pot reprezenta pentru
decidenţi, simulări ale mai multor variante de proiect, care prin ipotezele propuse -
prin valori diferite atribuite unor parametrii - conduc la seturi de rezultate cu relevanţe
diferite. Cu ajutorul acestor instrumente, se pot vizualiza şi analiza ipotezele modelului
de analiză;
Procesorul de tabele Excel încorporează puternice facilităţi de automatizare a
aplicaţiilor construite, utilizând un limbaj de programare orientat pe obiecte (cum ar fi
Visual Basic for Aplication. Codurile limbajului definesc colecţii de proceduri ce
reprezintă prelucrări bine definite ce sunt apte a executa automat secvenţe complexe de
operaţii. Aplicând aceste facilităţi de programare la o aplicaţie construită cu un procesor
de tabele, utilizatorul are posibilitatea exploatării acesteia prin intermediul meniurilor
proprii, butoanelor personalizate, formularelor şi casetelor de dialog.
1.2 Ecranul Excel
Ecranul Excel prezentat global în figura următoare este alcătuit din trei zone funcţionale :
A. panoul de comandă;
B. zona de lucru;
C. bara de stare.
Pag. 4 / 4
A. Panoul de comandă
Excel afişează în panoul de comandă informaţii asupra procesorului de tabele şi asupra
ferestrei în care se lucrează. Panoul de comandă se află situat în partea superioară a ferestrei
Excel, deasupra “zonei de afişare a foii de calcul”.
Panoul de comandă este compus dintr-o bară de titluri, o bară de meniuri, una sau mai multe
bare de instrumente şi o bară de editare.
1. Bara de titluri este comună tuturor aplicaţilor ce rulează sub Windows şi conţine în partea
stângă numele aplicaţiei (Microsoft Excel), numele şi extensia fişierului activ în cazul în
acesta a fost salvat pe disc. În cazul în care nu sunt salvări pe disc, pe bara de titluri este
marcat numele fişierului generic Excel: Bookn. Bara de titluri mai conţine în extremitatea sa
stângă “butonul sistem” aferent casetei meniului de control , iar în partea dreaptă butoanele de
manipulare a ferestrei Excel: minimizare, maximizare/restaurare şi închidere.
2. Bara de meniuri este situată imediat sub bara de titluri şi permite selectarea unei comenzi
Excel din listele derulante corespunzătoare meniurilor. Opţiunile meniurilor precum şi
majoritatea comenzilor sunt contextuale. De asemenea, bara de meniuri mai conţine în stânga
sa butonul sistem de control al registrului de lucru (fişierului) sau al documentului, iar în
partea dreaptă cele trei butoane de manipulare a ferestrei documentului activ.
3. Bara de editare sau bara de formule (Formula Bar) se compune din indicatorul de
selectare (sau de poziţie), indicatorul de selectare a funcţiilor predefinite, butonul de anulare,
butonul de confirmare şi zona de editare a date sau a formulelor.
Pag. 5 / 5
Indicatorul de poziţie sau de selectare afişează adresa celulei curente sau numele câmpurilor
numite din registrul de lucru. De asemenea, prin indicatorul de poziţie se pot vizualiza
elementele de identificare pentru obiectele grafice, câmpuri de criterii şi zone de sintetizare.
Selectorul funcţiilor predefinite permite afişarea generatorului funcţiilor predefinite, din care
utilizatorul poate alege funcţia dorită.
Zona de editare a datelor sau a formulelor permite introducerea şi modificarea conţinutului
unei celule. În momentul introducerii de formule, funcţii predefinite, valori numerice, şiruri
de caractere, procesorul de tabele Excel afişează aceste date într-o “casetă de conţinut”.
Utilizatorul are posibilitatea să confirme informaţia introdusă prin apăsarea butonului de
validare a introducerii datelor “Enter” (sau tasta Enter) sau să o infirme prin butonul de
anulare “Cancel” (sau tasta Esc) .
Selector Buton de editare a formulelor

funcţii
Linia de editare
Buton de anulare Buton de validare a

(Cancel) introducerii datelor (Enter)
4. Barele de instrumente oferă utilizatorilor posibilitatea exploatării mai rapide a
principalelor facilităţi ale procesorului de tabele Excel. Barele de instrumente sunt compuse
din butoane de comandă (butoane ecran). Un buton este echivalent cu o succesiune de operaţii
ce definesc o funcţie realizabilă de regulă prin parcurgerea mai multor paşi. Un buton
reprezintă efectul apelării unei opţiuni sau a unui meniu. Sub Excel, butoanele de comandă
sunt autodocumentate, afişând numele într-o “casetă de text” în momentul în care cursorul
este poziţionat pe butonul respectiv.
Excel afişează seturi diferite de bare de instrumente în funcţie de prelucrarea şi contextul de
lucru curent.
Butoanele ecran sunt grupate pe o bară de instrumente corespunzător apropierii şi
complementarităţii dintre funcţiile definite de acestea.
Barele de instrumente afişate implicit de Excel sunt: Standard şi Formatting. Acestea două
bare de instrumente reprezintă funcţiile şi facilităţile cele mai utilizate de procesorul de tabele
şi în consecinţă rămân afişate în permanenţă pe ecran. Alături de aceste bare, se pot adăuga
alte butoane de instrumente în funcţie de cerinţa expresă a utilizatorului sau în funcţie de
contextul în care lucrează acesta. Barele de instrumente se pot adăuga/anula prin
activarea/dezactivarea casetelor de validare ce reprezintă numele acestora, în urma comenzii
View – Toolbars.
Bara de instrumente Standard conţine următoarele butoane de comandă:
a) b) c) d) e) f) g) h) i) j) k) l) m) n) o) p) r) s) ş) t) ţ) u)
a) New: permite crearea unui nou fişier - registru de lucru;
b) Open: permite deschiderea unui fişier-document de pe disc;
Pag. 6 / 6
c) Save: permite salvarea pe disc a conţinutului unui registru de lucru;

d) E-mail: permite trimiterea registrului de lucru prin poşta electronică către o adresă
specificată;
e) Print: permite imprimarea informaţiilor dintr-un registru de lucru;
f) Print Preview: permite previzualizarea înainte de imprimare;
g) Spelling: declanşează verificarea gramaticală a textului din foaia de calcul curentă:
h) i) j) Cut/Copy/Paste: butoanele de mutare, copiere şi lipire a informaţiilor;
k) Format Painter: permite copierea stilurilor de formatare;
l) Undo: permite anularea ultimei acţiuni întreprinse;
m) Redo: permite reluarea ultimei acţiuni întreprinse;
n) Insert Hyperlink: permite inserarea unei legături hypertext,
o) Auto Sum: permite efectuarea automată a unei sume pentru o serie de date
p) Paste Function: declanşează afişarea selectorului de funcţii;
r) Sort Ascending: permite sortarea crescătoare a unui tabel;
s) Sort Descending: permite sortarea crescătoare a unui tabel;
ş) Chart Wizard: declanşează activarea asistentului de reprezentări grafice;
t) Drawing: : declanşează activarea generatorului de desene şi schiţe;
ţ) Zoom: permite mărirea/micşorarea suprafeţei de lucru pe ecran;
u) Microsoft Excel Help: declanşează activarea facilităţilor de ajutor.
Bara de instrumente Formatting conţine următoarele butoane de comandă:
a) b) c) d) e) f) g) h) i) j) k) l) m) n) o) p) r) s) ş) t)
a) Font: permite selectarea fontului pentru caractere;
b) Size: permite selectarea dimensiunii (în puncte) pentru caractere;
c) Bold: permite editarea cu caractere aldine;
d) Italic: permite editarea cu caractere înclinate;
e) Underline: permite editarea cu caractere subliniate;
f) Align Left: permite alinierea conţinutului celulei(lor) la stânga;
g) Center: permite alinierea conţinutului celulei(lor) la centru;
h) Align Right: permite alinierea conţinutului celulei(lor) la dreapta;
i) Merge and Center: permite fuzionarea mai multor celule şi alinierea pe centru a
conţinutului;
j) Currency: permite activarea formatului monetar pentru valorile numerice;
k) Percent: permite activarea formatului procentual pentru valorile numerice;
l) Comma Style: permite activarea unui format cu separator de mii şi 2 zecimale pentru
valorile numerice;
m) Increase Decimal: măreşte prin incrementare numărul de zecimale pentru formatele
numerice;
n) Decrease Decimal: micşorează prin decrementare numărul de zecimale pentru
formatele numerice;
o) Decrease Indent: decrementează indentul pentru conţinutul celulelor;
p) Increase Indent: incrementează indentul pentru conţinutul celulelor;
r) Borders: permite selectarea elementelor de încadrare pentru celule sau câmpuri;
s) Fill Color: permite selectarea unei culori pentru umplerea conţinutului celulelor;
ş) Font Color: permite selectarea unei culori pentru fontul caracterelor;
t) Add or Remove Buttons: permite adăugarea sau eliminarea butoanelor de comandă
pe/de pe bata de instrumente Formatting.
Pag. 7 / 7
B. Zona de lucru este situată între panoul de comandă şi bara de stare şi acoperă zona
centrală a ecranului. Zona de lucru reprezintă suprafaţa utilă a procesorului de tabele Excel,
aceasta conţinând foile de calcul. Zona de lucru defineşte un document tabelar Excel.
Zona de lucru (conform figurii următoare) poate fi împărţită în următoarele elemente :
- bara de titluri a documentului;
- zona de afişare a foii de calcul active;
- zona de afişare a foilor de calcul
Bara de titluri
Zona de afişare a foii de calcul active
Zona de afişare a foilor de calcul
Bara de titluri a documentului se compune din meniul de control al documentului, titlul

documentului, butoanele de minimizare, restaurare/maximizare şi închidere.
Zona de afişare a foii de calcul active este suprafaţa deţinută de o foaie de calcul ce este
încadrată pe de o parte între echerul ce delimitează liniile şi coloanele, iar pe de altă parte de
barele de deplasare orizontală şi verticală în foaia de calcul.
Coloanele sunt identificate prin litere, de la A la IV - deci 256 -, iar liniile sunt identificate
prin numere - de la 1 la 65536.
Zona de afişare a foilor de calcul indică numele foilor de calcul implicite sau create de
utilizator. Prin intermediul unor butoane de navigare este permisă deplasarea între foile de
calcul existente. Un registru de lucru Excel conţine implicit trei foi de calcul, dar acestea pot
fi multiplicate de utilizator până la un număr de 256. Foile de calcul sunt identificate implicit
prin eticheta „Sheetn” (unde „n” ia valori de la 1 la 256), dar acestea pot purta şi nume
personalizate atribuite de către utilizator.
C. Bara de stare se găseşte la limita inferioară a ferestrei Excel, aceasta afişând diferite
informaţii asupra selecţiei sau operaţiei curente. Bara de stare indică totodată modul curent de
lucru şi starea în care se află procesorul de tabele Excel.
Indicatorii de stare se afişează atunci când procesorul de tabele execută diverse operaţii.
Tabelul următor prezintă semnificaţia indicatorilor de stare :
Pag. 8 / 8
INDICATOR OPERAŢIA ÎN CURS DE DESFĂŞURARE

DE STARE
CIRC A fost introdusă o formulă ce conţine o referinţe circulare. Referinţa
circulară a fost generată de faptul că într-o formulă editată la o adresă
oarecare s-a făcut apel la aceeaşi adresă.
SCRL A fost acţionată tasta Scroll Lock a tastaturii
NUM A fost acţionată tasta Num Lock
END A fost acţionată tasta End
RECORDING Se înregistrează acţiunile utilizatorului sub formă de instrucţiuni
macro.
Indicatorul de mod, situat la extremitatea stângă a barei de stare indică în ce mod de lucru se
găseşte procesorul de tabele Excel. Semnificaţia valorilor indicatorului de mod este prezentată
în tabelul următor :
INDICATOR OPERAŢIA ÎN CURS DE DESFĂŞURARE
DE MOD
EDIT Conţinutul unei celule este incorect (formulă incorectă) sau pe cale de
a fi modificat la intervenţia utilizatorului.
ERROR Procesorul de tabele afişează un mesaj de eroare.
PREVIEW O operaţie de previzualizare înainte de imprimare este executată.
READY Excel aşteaptă o intrare într-o celulă sau o comandă.
1.3 Operaţii de bază în foaia de calcul

1.3.1 Foaia de calcul
Noţiunea de bază cu care operează un procesor de

tabele este foaia de calcul (WorkSheet). Aceasta
este definită ca un spaţiu plan, delimitat precis şi
organizat în linii şi coloane. Fiind practic o matrice,
foaia de calcul Excel poate fi asimilată unui tabel
format din 256 de coloane, identificate prin litere şi
grupuri de litere de la A la IV şi din 65.536 de linii.
Un fişier creat cu procesorul de tabele Excel poartă
denumirea generică de registru de lucru
(WorkBook) şi este salvat cu extensia XLS.
Fişierul Excel poate conţine până la 256 de foi de calcul, identificate prin etichetele: Sheet1,
Sheet2, Sheet3… Numărul implicit de foi de calcul afişate la deschiderea unui registru de
lucru este de 3, acest parametru putând fi setat din fereastra de dialog Options (comanda
Tools), tab-ul General, la rubrica Sheets in new workbook.
Manipularea foilor de calcul vizează operaţiile de bază asupra acestora, şi anume: selecţia,
inserarea, redenumirea, ştergerea foilor de calcul. Pentru a selecta o foaie de calcul este
suficientă executarea unui click pe tab-ul foii respective .
În vederea unei selecţii multiple, se utilizează tastele: <SHIFT> pentru selecţie continuă şi
<CTRL> pentru selecţie discontinuă. Inserarea unei noi foi de calcul se face prin intermediul
comenzii Insert – Worksheet. Foaia de calcul poate fi deplasată acţionând asupra etichetei ei
prin tehnica Drag&Drop către stânga sau către dreapta. O foaie de calcul poate fi denumită
explicit printr-un dublu-click asupra etichetei ce o marchează şi prin editarea noului nume în
selecţia marcată în video-invers. Foaia de calcul Excel poate fi eliminată prin selectarea
Pag. 9 / 9
etichetei sale şi prin activarea comenzii Edit – Delete Sheet. Ştergerea unei foi de calcul
atrage după sine suprimarea tuturor informaţiilor conţinute de foaia respectivă.
Pe de altă parte, dacă se poziţionează indicatorul mouse-ului pe tab-ul unei foi de calcul şi se
acţionează click pe butonul din dreapta al acestuia, se deschide un meniu contextual ce
conţine comenzi aferente obiectului selectat, dintre care:
- inserare, redenumire, ştergere – comenzi
care se pot executa şi prin intermediul
meniurilor. Comanda Insert declanşează
afişarea pe ecran a unei ferestre în care se
alege ˝obiectul˝ ce se doreşte a fi inserat
(foaie de calcul, grafic, macroinstrucţiune,
foaie dialog gen formular).
- mutare şi
copiere. În urma
executării comenzii Move or Copy se deschide o casetă de
dialog în care utilizatorul trebuie să precizeze locaţia
destinaţie, în idea că aceste operaţii se pot executa, nu numai
în registrul de lucru activ, dar şi într-un alt registru de calcul
(rubrica To book). Tot prin această casetă se stabileşte şi
poziţia foii respective vis-à-vis de celelalte foi de calcul (la
rubrica Before sheet), dar şi posibilitatea realizării unei copii
pentru foaia curentă (Create a copy);
- selectarea tuturor foilor de calcul prin comanda Select All
Sheets. De altfel, în momentul în care sunt selectate mai
multe foi de calcul, în meniul contextual apare comanda care permite operaţiunea inversă:
Ungroup Sheets;
- comanda View Code afişează fereastra Visual Basic ce permite vizualizarea procedurilor
ataşate foii de calcul curente.
Pentru a permite o deplasare facilă în anumite locaţii ale foii de calcul, se pot utiliza o serie de
combinaţii de taste. Astfel, pentru poziţionarea automată pe ultima coloană a foii de calcul se
execută combinaţia de taste <Ctrl+săgeată dreapta>, iar pe ultima linie <Ctrl+săgeată jos>.
În cadrul foii de calcul, la intersecţia liniilor cu coloanele sunt definite 16.777.217 de celule.
Celula Excel reprezintă unitatea structurală de bază a foii de calcul, purtătorul primar de
informaţie, capabil să stocheze până la 256 de caractere, semnificând valori, şiruri de
caractere, formule sau funcţii. Celula curentă este celula activă în care se află poziţionat
cursorul la un moment dat şi care este afişată pe ecran cu marginile îngroşate. Acest mod
particular de afişare poartă denumirea de cursor Excel.
Pornind de la faptul că foaia de calcul poate fi asimilată unei grile, adresa unei celule, aflate la
intersecţia unei linii cu o coloană, poate fi referită printr-o combinaţie dintre o literă
(reprezentând coloana) şi o cifră (semnificând linia), acestea reprezentând coordonatele
celulei Excel (de exemplu, adresa A2 – prima coloană, a doua linie). Aceste coordonate sunt
cunoscute şi sub accepţiunea de ˝referinţe˝, deoarece ele sunt utilizate în formule de calcul şi
funcţii Excel pentru a indica poziţia celulei al cărei conţinut este preluat în formula/funcţia
respectivă.
Adresa unei celule poate fi definită în mai multe moduri:
- adresă relativă - care se modifică prin operaţia de copiere (exemplu: D12);
Pag. 10 / 10
- adresă absolută - care nu îşi schimbă coordonatele prin copiere (exemplu: $D$12).
Transformarea unei adrese relative în adresă absolută se face prin acţionarea tastei
funcţionale F4;
- adresă mixtă - care are fixată, fie linia, fie coloana (exemplu: $D12 sau D$12)
Plaja de celule este o altă noţiune cu care vehiculează foaia de calcul. Ea poartă denumirea
generică de câmp şi reprezintă un ansamblu de celule adiacente de formă rectangulară, având
drept coordonate liniile şi coloanele aferente. Coordonatele unui câmp sunt date de adresele
celulelor situate la extremităţile acestuia. Între cele două coordonate celulare se găseşte
semnul „două puncte” (verticale). Există 4 tipuri de câmpuri în funcţie de numărul şi de
modul de dispunere a celulelor în foaia de calcul, astfel:
- dacă plaja conţine o singură celulă a foii de calcul este vorba despre un câmp celulă
(exemplu: A2);
- dacă plaja de celule ce formează câmpul conţine o singură coloană şi mai multe linii, este
vorba de un câmp vertical (exemplu: B4:B12);
- dacă plaja de celule selectează mai multe coloane şi o singură linie este vorba de un câmp
orizontal (exemplu: C2:G2);
- dacă sursa câmpului cuprinde mai multe linii şi mai multe coloane, este definit un câmp
mixt (coordonatele sale sunt date de celulele aflate pe extremităţile diagonalei principale
(exemplu: E6:G12).
Mai multe câmpuri discontinue pot fi adresate unitar prin semnul de „virgulă” sau „punct şi
virgulă” între coordonatele câmpurilor respective. Separatorul de argumente sau de câmpuri
poate fi parametrat din setările regionale ale sistemului Windows (Control Panel – Regional
Settings). Câmpurile discontinue pot fi selectate cu ajutorul mouse-ului dacă este activată şi
tasta <Ctrl>.
Figura următoare ilustrează principalele tipuri de câmpuri bidimensionale cu care operează
procesorul de tabele Excel:
Identificarea unei celule sau unui câmp se poate face, nu numai prin coordonatele celulare
relative, ci şi prin atribuirea de nume. Atunci când un câmp este denumit, celulele care-l
compun pot fi adresate prin numele atribuit în situaţia în care se face referire la acestea într-o
formulă sau într-o opţiune a unei casete de dialog.
Pag. 11 / 11
Numirea unui câmp este

operaţională în urma selecţiei
acestuia şi activării comenzii
Insert – Name – Define. În caseta
de dialog Define Name se
introduce numele câmpului la
rubrica Names in workbook, după
care se acţionează butonul Add.
În mod implicit, sunt propuse ca nume de câmpuri, etichetele coloanelor sau liniilor (dacă
acestea există). Un nume de câmp se introduce fără spaţiu. Dacă numele este un cuvânt
compus, acesta se introduce în rubrica Names in workbook cu semnul „_” între cuvinte.
Un nume odată atribuit, identifică acel câmp de o manieră
unică în tot fişierul Excel. Ştergerea unui nume de câmp se
face prin selectarea acestuia din caseta Define Name şi
acţionarea butonului Delete.
La efectuarea unei operaţii, formula sau funcţia Excel va
conţine, fie adresele celulelor participante la calcul, fie
numele de câmp al acestora (aşa cum s-a exemplificat pentru
funcţia SUM în figura alăturată).
Poziţionarea pe o anumită adresă din foaia de calcul sau
din fişier poate fi făcută prin comanda Edit – Go To
sau prin activarea tastei Function
ale F5. În caseta de dialog Go To se poate alege un
nume de câmp sau se poate specifica o adresă relativă
în rubrica Reference, operaţiune urmată de validarea
prin OK.
Pentru adresarea câmpurilor tridimensionale (ce
cuprind şi aspectul de profunzime în situaţia existenţei
mai multor foi de calcul referite printr-o formulă sau
opţiune), adresa unei celule sau a unui câmp se
completează cu numele foii de calcul de care aparţin respectivele referinţe, urmat de semnul
exclamării „!”.
Exemplul alăturat ilustrează utilizarea
adreselor 3-D în două formule ce
calculează suma unor valori.
O referinţă celulară 3-D se adresează prin specificarea următoarelor elemente:
Nume foaie de calcul! Adresă coloană:Adresă linie (Exemplu1!A2:A6)

În funcţie de importanţa datelor conţinute de o foaie de calcul, utilizatorul poate decide la un
moment dat ascunderea acesteia prin comanda Hide (meniul Format – Sheet). În urma
execuţiei acestei comenzi, va dispărea tab-ul specific foii de calcul pentru care s-a aplicat
comanda.
Pag. 12 / 12
Dacă ulterior se doreşte vizualizarea foii

de calcul ascunse, se alege comanda
Unhide (meniul Format – Sheet), prin
care se deschide o casetă de dialog în care
se precizează numele foii pentru care se
doreşte dezactivarea comenzii de
ascundere.
Alte operaţii de bază în foaia de calcul le reprezintă inserarea şi ştergerea de linii/coloane. O

linie se poate insera poziţionând cursorul pe o celulă aflată pe linia de inserat şi acţionând
comanda Insert – Row. Dacă se doreşte inserarea mai multor linii, se activează aceeaşi
comandă, dar selecţia va cuprinde atâtea celule câte linii se doresc a fi inserate. O altă
posibilitate de a insera linii este disponibilă prin meniul contextual (click-dreapta-mouse),
comanda Insert, operaţiune precedată de selectarea etichetei (sau etichetelor de linie).
Coloanele se inserează similar, în
urma selectării unei celule (pentru o
singură inserare) sau a mai multor
celule (pentru mai multe coloane) şi
prin activarea meniului Insert,
comanda Columns. Acelaşi
rezultat se poate obţine selectând
eticheta (etichetele) coloanelor şi
activând opţiunea Insert a meniului
contextual. Liniile şi coloanele pot
fi eliminate, în urma selecţiei
acestora şi prin activarea comenzii
Edit – Delete, marcând caseta
de opţiune Entire row pentru ştergere de linii sau Entire columns pentru ştergerea
coloanelor. Operaţiunea de ştergere este validă şi prin selectarea etichetelor elementelor de
şters (linii sau coloane) şi activarea opţiunii Delete din meniului contextual.
Coloanele şi (sau) liniile pot fi inhibate la vizualizare în urma selectării acestora (fie generic la
nivelul unor celule care le conţin pe acestea, fie explicit prin intermediul etichetelor de linie
sau de coloană), după care se activează comenzile Format – Column/Row – Hide. Aceeaşi
operaţie este disponibilă în urma selecţiei explicite a liniilor sau a coloanelor de ascuns, prin
intermediul meniului contextual (ckick-dreapta-mouse), comanda Hide.
Vizualizarea coloanelor şi (sau) liniilor, după ce acestea au fost ascunse este posibilă în urma
selectării coloanelor sau liniilor adiacente celor ascunse şi activarea comenzilor Format –
Column/Row – Unhide (sau prin meniul contextual Unhide, în urma selectării etichetelor
coloanelor sau liniilor adiacente celor ascunse).
În ceea ce priveşte setarea lăţimii coloanelor şi a înălţimii liniilor, se utilizează comenzile din
meniul Format, şi anume:
- Row – Height pentru modificarea înălţimii
liniei. În caseta de dialog cu acelaşi nume
utilizatorul precizează dimensiunea dorită
(valoarea implicită este de 12,75 puncte);
Pag. 13 / 13
- Column – Width pentru stabilirea lăţimii

coloanei. Valoarea implicit afişată în rubrica
Column width este de 8,43 caractere.
Modificarea valorii implicite va fi
operaţională numai pentru coloanele
selectate;
- Column – Standard Width permite
modificarea setării standard (valoarea 8,43) în
ceea ce priveşte lăţimea tuturor coloanelor din
foaia de calcul Excel;
- Column – AutoFit Selection stabileşte lăţimea coloanei selectate în funcţie de

dimensiunea maximă a informaţiilor conţinute de coloana respectivă;
- Row – AutoFit este similară comenzii anterioare, cu specificaţia că se referă la una sau
mai multe linii din foaia de calcul. Această comandă este implicit activată.
1.3.2 Blocarea titlurilor
Procesorul de tabele Excel, permite o mai bună organizare a spaţiului de lucru prin blocarea
sau „îngheţarea” titlurilor unor tabele de dimensiuni mari, atunci când mărimea acestora
depăşeşte zona de vizualizare de la nivelul unui ecran. În acest mod, informaţiile conţinute de
tabele de dimensiuni mari se poate vizualiza permanent, chiar dacă dimensiunea tabelelor
respective depăşeşte cu mult zona de vizualizare a unui ecran. Astfel, liniile şi/sau coloanele
ce conţin elemente de identificare a tabelelor rămân fixate, iar restul informaţiei defilează pe
linie sau pe coloană.
Blocarea orizontală a titlurilor este disponibilă prin poziţionarea cursorului pe prima coloană
şi pe o linie aflată sub informaţia referenţială ce se doreşte a rămâne fixată. Comanda
Window – Freeze Panes va „îngheţa panourile” (liniile) situate deasupra cursorului.
Blocarea orizontală a titlurilor se recomandă atunci când tabelul Excel conţine puţine coloane
ce se afişează integral în spaţiul de afişare al unui ecran şi multe linii ce depăşesc pe verticală
spaţiul de vizualizare.
Blocarea verticală a titlurilor este posibilă în urma poziţionării cursorului pe prima linie şi pe
o coloană aflată la stânga informaţiei ce se doreşte a rămâne fixată pentru o vizualizare
permanentă, după care se execută comanda Window – Freeze Panes, comandă care va fixa
coloanele situate la stânga cursorului.
Pag. 14 / 14
Blocarea verticală a titlurilor se recomandă atunci când tabelul Excel conţine puţine linii ce se
afişează integral în spaţiul de vizualizare al unui ecran şi multe coloane ce depăşesc pe
orizontală un ecran de afişare.
Blocarea în echer
(orizontală şi verticală) a
titlurilor se realizează prin
poziţionarea cursorului pe
o celulă aflată la
intersecţia liniilor şi
coloanelor de fixat şi prin
comanda Window –
Freeze Panes. Această
comandă va bloca liniile
situate deasupra cursorului
şi coloanele aflate la
stânga sa.
Blocarea în echer a
titlurilor se recomandă atunci când tabelul Excel conţine linii şi coloane care depăşesc pe
orizontală şi pe verticală dimensiunea maximă de afişare a unui ecran. Deblocarea titlurilor
este posibilă prin intermediul comenzii Window – Unfreeze Panes.
1.3.3 Împărţirea ecranului în ferestre
În mod implicit, la deschiderea sesiunii de lucru, Excel afişează o fereastră ce conţine foaia de
calcul curentă (Sheet1). Ecranul Excel nu permite implicit afişarea simultană a mai multor
zone îndepărtate din aceeaşi foaie de calcul. De aceea pentru vizualizarea în întregime a
datelor amplasate la adrese diferite într-o foaia de calcul, se recomandă împărţirea ecranului
în mai multe ferestre.
Pag. 15 / 15
Decuparea ecranului în două ferestre

orizontale sau verticale este posibilă prin
poziţionarea cursorului pe prima coloană şi o
linie oarecare în afară de prima (ferestre
orizontale) sau pe prima linie şi o coloană
oarecare, mai puţin prima (ferestre verticale)
şi prin activarea comenzii Window – Split În
urma execuţiei comenzii, fereastra secundară
este deschisă pe linia de sub cursor (fereastră
orizontală) sau pe coloana aflată la stânga
cursorului (fereastră verticală).
Ferestrele deschise pot fi manipulate
independent una faţă de cealaltă.
.
Dacă se poziţionează cursorul pe o
oarecare linie şi coloană şi se
activează comanda Window –
Split, ecranul Excel va fi împărţit
automat în patru ferestre.
Împărţirea ecranului în ferestre nu
are nici un efect asupra
conţinutului spaţiului de lucru,
fiind vorba de un efect de
vizualizare aplicat aceleaşi foi de
calcul.
Dacă datele din foaia de calcul vizualizată prin ferestre sunt legate prin formule, intrările sau
modificările aduse datelor dintr-o fereastră, influenţează câmpurile din cea de a doua
fereastră.
1.3.4 Formatarea spaţiului de lucru din foaia de calcul

În orice foaie de calcul Excel funcţionează două tipuri diferite de formatare, şi anume:
formatarea vizuală, care include fonturi, stiluri de scriere, culori, modalităţi de aliniere şi aşa
mai departe, şi formatarea numerelor, care specifică modul în care procesorul Excel
stochează, afişează şi calculează datele numerice conţinute de foaia de calcul. Aplicarea unei
formatări adecvate asupra datelor şi a celulelor Excel, poate avea un rol important şi în
ameliorarea procesului de luare a deciziilor. Astfel, scoaterea în evidenţă a unor informaţii
prin operaţii de formatare, facilitează înţelegerea conţinutului global al foii de calcul, dar şi
interpretarea datelor de către utilizator. De exemplu, foile de calcul care vor fi publicate
pentru clienţi, sub formă de rapoarte sau într-un site Internet, vor avea un impact mult mai
mare dacă vor avea un aspect mai cizelat şi mai atrăgător.
Ca procedură, formatarea celulelor din foaia de calcul se poate realiza fie înainte, fie după
introducerea datelor şi se poate aplica în două moduri:
- prin acţionarea butoanelor de comandă plasate pe bara de instrumente Formatting (Bold,
Italic, Underline, Merge and Center, Currency, Percent Style etc);
- prin comenzile din meniul Format (Sheet, Row, Column, Cells etc).
Pag. 16 / 16
Pentru un grad mai mare de control şi o vizualizare a efectelor instrumentelor de formatare

înainte de aplicarea lor asupra celulelor Excel, se poate utiliza caseta de dialog Format Cells
(comanda Cells din meniul Format) sau apelând meniul contextual al unei celule de unde se
selectează comanda respectivă.
Caseta de dialog Format Cells are în structura sa şase butoane de comandă (tab-uri) cu
ajutorul cărora se pot efectua asupra datelor, indiferent de natura lor, următoarele operaţii de
formatare:
- formatarea datelor numerice şi a informaţiilor tip dată calendaristică;
- modificarea fontului, a dimensiunii în puncte şi a stilurilor de font;
- formatarea titlurilor prin fuzionarea celulelor şi centrarea textului conţinut de
acestea;
- ajustarea alinierii în interiorul celulelor, coloanelor şi a liniilor;
- rotirea şi încadrarea textului din celule;
- aplicarea bordurilor şi a culorilor de fundal;
- protejarea şi ascunderea celulelor care conţin formule de calcul sau funcţii Excel.
Formatele numerice cele mai uzuale se aplică direct din bara de instrumente Formatting,
acestea fiind descrise în tabelul de mai jos:
Buton Nume Efect de formatare
Transformă numerele în valori monetare, adăugând
Currency Style
simbolul dolar $ în stânga numărului şi două zecimale
(Simbol monetar)
în partea dreaptă (ex: $7,00)
Percent Style Transformă numerele din zecimale în procente (ex:
(Stil procent) 0,05 în 5%)
Inserează separator de mii la numerele ce depăşesc
Comma Style
999. Numărului i se adaugă şi două zecimale în partea
(Separator mii)
dreaptă (10.340.000,00)
Increase Decimal Măreşte numărul de zecimale, executând câte un click

(Adaugă zecimale) pentru fiecare zecimală suplimentară
Decrease Decimal Elimină câte o zecimală la dreapta separatorului

(Micşorează zecimal, numărul rămas fiind rotunjit în mod
zecimale) corespunzător
Pentru aplicarea unei formatări numerice asupra unei celule sau plaje de celule se parcurg
următoarele etape:
1. se procedează mai întâi la selectarea câmpului respectiv;
Pag. 17 / 17
2. în funcţie de necesităţi, se execută una dintre comenzile plasate pe bara de instrumente

Formatting sau se deschide caseta de dialog Format Cells, care oferă mai multe posibilităţi de
formatare a celulelor sau a datelor conţinute de acestea;
3. se alege tipul formatării din rubrica Category executând click pe opţiunea dorită;
Previzualizarea
numărului
formatat
Setarea
Categorii de numărului de
formate zecimale
Utilizarea punctului ca
separator de mii pentru
cifrele mai mari decât
Descrierea formatului
Modalităţi de afişare a selectat
unui număr negativ
4. pentru fiecare categorie, cu excepţia formatelor General şi Text, va fi afişat un set diferit
de opţiuni (figura de mai sus prezintă parametrii pentru categoria Number);
5. se selectează parametrii corespunzători pentru opţiunea ce se doreşte a fi personalizată,
după care se validează prin acţionarea butonului OK.
Formatele disponibile pentru valorile numerice sunt:
Formatul General analizează valoarea numerică introdusă în celulă, afişând numerele
negative cu semnul minus, fără separator de mii şi fără zero în dreapta virgulei zecimale;
Formatul Number se aplică atunci când datele numerice necesită zecimale (sau zerouri după
separatorul zecimal) sau virgule. Atunci când utilizatorul doreşte să reducă numărul de
zecimale afişate, procesorul Excel va rotunji valorile afişate după necesităţi. De exemplu,
numărul 3,77 devine 3,8 în cazul unei singure zecimale sau devine 8 în cazul unei setări fără
zecimale. Acest lucru nu va afecta însă eventualele formule generate în foaia de calcul (de
exemplu, calcularea totalului prin funcţia SUM), deoarece programul Excel va folosi în
formule numerele introduse de utilizator, şi nu valorile rotunjite ale acestora.
Formatul Currency afişează valoarea cu simbol monetar. În situaţia în care utilizatorul
doreşte personalizarea modului de afişare a valorilor monetare în foaia de calcul, poate mări
sau, după caz, poate micşora numărul de zecimale în rubrica Decimal Places (valoarea
implicită este 2, iar numărul maxim de zecimale este 30). De asemenea, dacă simbolul
prestabilit pentru formatul monetar nu corespunde cerinţelor aplicaţiei, din lista derulantă a
rubricii Symbol se selectează simbolul potrivit monedei dorite, iar dacă în celulă s-a introdus
o valoare negativă, modul de afişare a acesteia se poate alege din câmpul de editare Negative
Numbers;
Conversia în moneda Uniunii Europene. Ca o particularitate, Excel 2000 acceptă moneda
Euro care, spre deosebire de yeni şi lirele sterline (care sunt încorporate în Excel), necesită
activarea unei componente incluse la cerere. Astfel, se alege din meniul Tools comanda Add-
Ins, unde se activează lista de componente incluse la cerere, după care se selectează opţiunea
Pag. 18 / 18
Euro Currency Tools (Instrumente valută Euro). După apelare, această componentă va plasa
un buton Euro Dolar pe bara de instrumente Formatting.
Formatul Accounting introduce formatul contabil care permite selectarea simbolului monetar,
dar şi setarea numărului de zecimale;
Formatul Date transformă cifrele în format dată calendaristică.
Datele calendaristice pot fi introduse ca simple şiruri de
caractere, având în faţă prefixul specific acestora sau pot fi
introduse ca valori de tip număr-dată care pot participa la
calcule, supunându-se regulilor de formatare numerică.
De asemenea, datele calendaristice se pot introduce, fie direct în forma numerică, plecând de
la considerentul că fiecărui număr îi este asociată o dată calendaristică (între data de 1
Ianuarie 1900 cu valoare serială 1 şi 31 decembrie 9999 cu valoare serială 2958525), fie
într-un format predefinit de tip zz/ll/aa sau ll/zz/aa. Pentru a stabili un anumit format de
afişare a datei, în caseta de dialog Format Cells (tab-ul Date) se alege unul dintre cele 15
tipuri de formate de la rubrica Type;
Formatul Time transformă datele numerice în valori orare.
Numerele-oră sunt cuprinse între 0,000000 (12:00:00 AM) şi
0,999884 (11:59:59 PM). Introducerea datelor de tip oră se
poate face, fie tastând codul numeric al orei, fie folosind unul
dintre formatele predefinite propuse la rubrica Type;
Formatul Percentage funcţionează cel mai bine cu numere exprimate ca zecimale sau cu
numere care reprezintă rezultatele unor formule ce calculează procentaje. Singura opţiune
pentru formatul procent este stabilirea numărului de zecimale (Decimal places), valoarea
implicită fiind 2. De cele mai multe ori, calculele procentuale au ca rezultat numere foarte
lungi, cu multe zecimale, acestea putând fi transformate rapid în numere uşor de gestionat
prin aplicarea formatului Percent Style (Stil procent);
Formatul Fraction permite afişarea unui număr într-un format
de fracţie;
Formatul Text aplicat unui câmp ce conţine formule permite
convertirea acestora în şiruri de caractere ce semnifică sintaxa
formulelor utilizate.
Altfel spus, se afişează formula însăşi şi nu rezultatul acesteia.
Formatul Special permite utilizarea unor şabloane predefinite
cum ar fi numărul de telefon, numărul asigurării sociale, etc.
Exemplificarea formatelor
numerice General, Number,
Currency, Accounting, Date,
Time, Percentage, Fraction,
Text şi Special este ilustrată în
figura alăturată.
Pag. 19 / 19
Formatul Custom, permite definirea unor formate

personalizate utilizând anumite şabloane formate din
caractere rezervate. Formatele particulare se pot alege
din lista Type şi/sau pot fi modificate prin editare în
caseta de text Type.
Principalele caractere rezervate utilizate în formatele
personalizate, au următoarea semnificaţie:
Caracter Semnificaţie
0 Înlocuitor poziţional de cifră cu zero;
? Înlocuitor de cifră cu spaţii în loc de zerouri, în dreapta separatorului zecimal;
# Înlocuitor de cifră fără afişarea zerourilor nesemnificative;
% Format procentual ce înmulţeşte valoarea cu 100 şi adaugă semnul %
E/e Format ştiinţific;
() $ - + / Introduce respectivele caractere ca atare în formatul personalizat;
spaţiu
_ Introduce un spaţiu echivalent cu lăţimea următorului caracter ce precede
semnul _;
„text” Şir de caractere
* Repetitor de umplere a unei coloane;
@ Înlocuitor de text;
[culoare] Aplică culoarea specificată asupra textului.
Figura următoare ilustrează câteva tipuri de formate personalizate:
Un format „general” personalizat este constituit din mai multe formate al căror rezultat diferă
în funcţie de conţinutul celulei. Expresia generică a unui astfel de format este următoarea:
„format1;format2;…formatn”
Cel mai utilizat tip de format „general” personalizat conţine 4 formate:
„format1;format2;format3;format4”. În cadrul expresiei, conţinutul fiecărui format este
următorul:
Pag. 20 / 20
formatul format1 : dacă

celula conţine o valoare
pozitivă (# ##0);
formatul format2 : dacă
celula conţine o valoare
negativă ([Red]-(# ##0);
formatul format3 : dacă celula conţine o valoare nulă (˝***˝);

formatul format4 : dacă celula conţine text (yyyy).
Un alt tip de format „general”
personalizat conţine 3 formate:
„format1;format2;@format3”. În
cadrul expresiei, conţinutul
fiecărui format este următorul:
formatul monetar format1 :
dacă celula conţine o
valoare pozitivă sau nulă (#
##0 Lei);
formatul format2 : dacă celula conţine o valoare negativă ([Red]-(# ##0);
formatul @format3 : dacă celula conţine un text (@˝***˝);
Formatele personalizate pentru

datele calendaristice şi pentru
ore sunt prezentate în figura
alăturată.
Pentru a stabili modul de aliniere a datelor în cadrul celulelor Excel, se alege butonul
Alignment (meniul Format – Cells) care permite următoarele setări:
Pag. 21 / 21
alinierea orizontală (rubrica

Horizontal). Se deschide o listă
derulantă care prezintă mai multe
opţiuni de aliniere, şi anume: General
(textul este aliniat la stânga, iar
numerele la dreapta), Left (aliniere
stânga), Center (centrat), Right
(aliniere dreapta), Justify (aliniere
stânga-dreapta), Fill (conţinutul
informaţional al celulei va fi afişat la
maxim 8,43 caractere), Center Across
Selection (aliniere centrată peste
coloanele selectate);
alinierea verticală (rubrica Vertical). Lista derulantă are opţiunile: Top (aliniere sus),
Center (centrat), Bottom (aliniere jos), Justify (aliniere sus-jos);
indentarea textului (rubrica Indent). Această comandă devine activă numai în momentul
în care se alege ca tip de aliniere pe orizontală opţiunea Left şi permite inserarea unui spaţiu
(măsurat în puncte) care să preceadă conţinutul celulei;
alinierea automată a textului pe rândul următor (opţiunea Wrap Text). Atunci când se
introduc date într-o celulă Excel, textul este aliniat implicit la stânga, iar în cazul în care se
depăşeşte dimensiunea maximă de afişare a celulei, textul va ocupa virtual celulele adiacente
plasate în dreapta. Dacă la rândul ei, celula din dreapta va conţine informaţii, în final, se va
ajunge la o afişare incompletă a conţinutului celulei curente. Pentru a elimina acest
inconvenient şi a asigura afişarea întregului conţinut informaţional al celulei, se poate
proceda, fie la redimensionarea coloanei respective, fie la continuarea automată a textului pe
rândul următor, în cadrul aceleaşi celule (prin facilitatea Wrap text).
fuzionarea celulelor (opţiunea Merge cells), care trebuie să fie precedată de selectarea
celulelor ce se doresc a fi fuzionate;
micşorarea textului în raport de lăţimea maximă a coloanei (Shrink to fit);
orientarea textului (câmpul de editare Orientation). Din acest punct de vedere,
utilizatorul are două posibilităţi: poate opta pentru editarea textului pe verticală sau pentru
înclinarea textului sub un anumit unghi (rubrica Degrees).
Pentru formatarea datelor conţinute de celulele Excel se acţionează tab-ul Font din caseta de
dialog Format Cells unde se pot stabili elemente de formatare la nivel de caracter: tipul de
Pag. 22 / 22
font (rubrica Font), stilul de scriere (Font style), dimensiunea fontului (Size), modalităţi de
subliniere (Underline), culoarea
caracterelor (Color), efecte speciale
asupra textului (Effects): tăierea textului
cu o linie orizontală Strikethrough),
scrierea sub formă de exponent
(Superscript), scrierea sub formă de
indice (Subscript). La rubrica Preview,
utilizatorul are posibilitatea de a vedea
efectul setării respective, înainte ca
aceasta să fie aplicată asupra textului.
Pentru trasarea liniaturii unui tabel Excel se alege butonul de comandă Border.
În caseta de dialog Format Cells se pot
stabili tipuri predefinite de chenare (rubrica
Presets), şi anume: Outline pentru trasarea
conturului şi Inside pentru liniile interioare.
Anularea unor chenare deja existente se
realizează prin opţiunea None.
Stilul şi grosimea liniei se vor selecta din
câmpul de editare Style, iar culoarea
chenarului din rubrica Color.
Prin această fereastră se poate construi şi
un chenar personalizat, utilizând butoanele
cu linii din câmpul Border. În ceea ce
priveşte setarea unei culori de fundal pentru
tabel, se acţionează butonul de comandă
Patterns din caseta Format Cells, de
unde se selectează culoarea de fond ( la rubrica Cell shading – Color), dar şi modelul dorit
(rubrica Patterns).
1.3.5 Protejarea formulelor
Protejarea sau ascunderea celulelor care conţin formule sau funcţii Excel se realizează din
butonul de comandă Protection (meniul Format – comanda Cells). Dacă se doreşte ca
anumite câmpuri din foaia de calcul Excel să fie protejate împotriva modificărilor de orice
natură se procedează în felul următor:
- în primul rând, se deprotejează toate
celulele asupra cărora utilizatorul
doreşte să intervină (se dezactivează
opţiunea Locked din caseta de dialog
Format Cells). În mod implicit, toate
celulele foii de calcul sunt
protejate, însă această protecţie devine
operaţională numai în momentul în care
se protejează întreaga foaie de calcul.
Pag. 23 / 23
- se protejează foaia de calcul prin comanda Protect Sheet (meniul Tools – Protection).
Opţional, utilizatorul poate decide asupra protejării celulelor prin introducerea unei parole.
Din momentul în care s-a aplicat protecţia asupra celulelor, orice operaţie de actualizarea a
datelor conţinute de celulele protejate generează afişarea pe ecran a unei casete de eroare prin
care utilizatorul este atenţionat că nu poate interveni asupra celulelor decât în momentul în
care foaia de calcul va fi deprotejată.
Acest lucru se realizează din meniul Tools – comanda Protection – opţiunea Unprotect
Sheet. În acelaşi mod se procedează pentru ascunderea celulelor, activând opţiunea Hidden
din fereastra Format Cells şi protejând apoi foaia de calcul. În acest mod, în celulele în care
s-a aplicat comanda Hidden, vor pute fi vizualizate numai rezultatele calculelor, nu şi
formulele sau funcţiile Excel care le-au generat.
1.3.6 Copirea formatelor de afişare
Această operaţie se realizează parcurgând următoarele etape:
se selectează textul al cărui format se doreşte a fi copiat;
se acţionează butonul de comandă Format Painter (Descriptor de formate) plasat pe bara
de instrumente Standard . În urma execuţiei acestei comenzi, indicatorul mouse-ului va
fi însoţit de o pensulă;
se selectează textul asupra căruia se va aplica formatul respectiv. În momentul în care se
eliberează butonul mouse-ului cele două zone (sursa copierii şi destinaţia) vor avea
aceleaşi formate de afişare.
Aceeaşi operaţie se poate realiza şi prin intermediul memoriei temporare Clipboard, şi anume:
se copiază textul reprezentând sursa, se poziţionează cursorul pe textul - destinaţie, după care
se apelează meniul Edit şi se alege comanda Paste Special. Pentru copierea formatului de
afişare, în caseta de dialog Paste Special se activează butonul de opţiuni Formats şi efectul
va fi acelaşi ca prin metoda precedentă.
1.3.7 Formatarea condiţională

Formatarea condiţională este un instrument care permite aplicarea unei formatări vizuale într-
o foaie de calcul sau într-un registru de lucru Excel pornind de la un set de criterii. Ca
procedură de realizare, se parcurg următoarele etape:
Pag. 24 / 24
1. se selectează plaja de celule pentru care dorim să aplicăm formatarea condiţională, după
care, din meniul Format se alege comanda Conditional Formatting, care determină afişarea
pe ecran a unei ferestre de dialog în care se introduc criteriile de formatare;
2. în caseta de dialog Conditional Formatting utilizatorul poate alege din cele două opţiuni:
Cell Value Is (Valoarea celulei este) şi Formula Is (Formula este). Valoarea informaţională a
celulei poate reprezenta text, date numerice sau rezultatele unor formule de calcul;
3. din lista de 8 opţiuni se selectează un operator de comparaţie sau o expresie, cum ar fi:
cuprins între (between), egal cu (equal to), mai mic decât (less then)etc;
4. se utilizează butoanele de comprimare a casetei de dialog (Compress Dialog) pentru a
avea
Butoanele Compress Dialog
acces la foaia de calcul, după care se selectează celula sau plaja de celule pentru care se aplică
formatarea condiţională;
5. pentru a stabili parametrii de formatare a celulelor ale căror valori îndeplinesc criteriul
editat la rubrica ˝Condition 1˝, se acţionează butonul Format. Pe ecran va fi afişată caseta de
dialog Format Cells, cu tab-urile Font, Border şi Patterns. Ca o observaţie, în caseta Font nu
se permite schimbarea fontului, ci numai a stilului de scriere, aplicarea de borduri şi culori
asupra celulelor care îndeplinesc condiţia stabilită anterior;
6. dacă se doreşte introducerea unui alt criteriu de formatare, se utilizează butonul Add (se
permit maxim trei condiţii), după care se validează operaţia de formatare prin acţionarea
butonului OK.
Din momentul în care s-au stabilit condiţiile şi parametrii de
formatare, orice celulă a foii de calcul al cărei conţinut
îndeplineşte criteriile enunţate, va fi afişată respectând
instrucţiunile de formatare condiţională. Acest lucru rămâne
valabil până în momentul în care vor fi şterse condiţiile
editate anterior (prin acţionarea butonului Delete). Pe ecran
va fi afişată caseta Delete Conditional Format (Ştergere
formate condiţionale) în care trebuie să se marcheze condiţia sau condiţiile care se doresc a fi
şterse.
Exemplul 1: Vizând o analiză a mediilor la nivelul unei serii de studenţi, se va aplica o
formatare condiţională diferenţiată pentru mediile cu cea mai mare (bold, roşu) şi cea mai
mică frecvenţă de apariţie (bold, albastru). Pentru aceasta, în caseta de dialog Conditional
Formatting se vor realiza următoarele setări:
Pag. 25 / 25
Exemplul 2: Pornind de la o bază de date cu evidenţa burselor studenţeşti:
Tabloul de consultare Cheia de

verticală consultare
s-a aplicat o formatare condiţională asupra celulelor din câmpul ˝Bursa˝, astfel: dacă valoarea
introdusă în câmpul ˝Media˝ va respecta baremul de medie corespunzător facultăţii respective,
celulei conţinând bursa i se va aplica o culoare de fundal, iar suma reprezentând bursa va fi
editată cu roşu. Baremul mediilor va fi recuperat dintr-un tablou de consultare verticală
(coordonatele tabelului: D19:E23) în funcţie de cheia ˝Facultatea˝.
Introducerea criteriului de formatare în caseta de dialog Conditional Formatting se
realizează sub formă de formulă ce apelează o funcţie Excel (VLOOKUP):
1.3.8 Lucrul cu serii de date

În ceea ce priveşte posibilităţile de introducere a datelor în celulele de calcul, programul Excel
prezintă facilitatea de incrementare automată a seriilor de date numerice. Astfel, pentru
editarea unei coloane sau a unei linii conţinând informaţii de natură numerică, este suficientă
completarea cu date a primelor două celule pentru
cunoaşterea pasului de incrementare, iar următoarele
informaţii numerice, vor fi copiate în foaia de calcul (prin
glisare cu mouse-ul de-a lungul coloanei sau a liniei), până
în momentul în care se eliberează butonul mouse-ului.
În funcţie de modelul stabilit, restul celulelor sunt
completate cu numere crescătoare sau descrescătoare, cu
Pag. 26 / 26
respectivul increment. Această facilitate poate fi utilizată şi în cazul informaţiilor

alfanumerice care au în structura lor o cifră, cum ar fi: Trimestru 1, Produs1, Client 1 etc.
Pentru a obţine operativitate în procesul de introducere a datelor în foaia de calcul, se poate
apela la utilizarea seriilor de date personalizate. De altfel, procesorul Excel oferă un
instrument puternic şi totodată flexibil în ceea ce priveşte crearea etichetelor de linie sau de
coloană, facilitate cunoscută sub denumirea generică de liste personalizate.
Excel are definite mai multe serii de date sub formă de
liste personalizate, şi anume: lunile anului (formă
completă sau abreviată), zilele săptămânii (formă
completă sau abreviată), eventual trimestrele fiscale.
Aceste liste se regăsesc în fereastra de dialog Options –
Custom Lists (meniul Tools).
Exemplu: Dacă într-o foaie de calcul se va ţine evidenţa vânzărilor pe toate lunile anului,
anteturile de coloană pentru lunile ianuarie – decembrie nu se vor introduce în mod
individual, ci folosind seria de date personalizată specifică:
- se poziţionează cursorul pe celula care va conţine prima intrare din lista personalizată;
- se editează de la tastatură prima lună a anului – Ianuarie;
- se plasează indicatorul mouse-ului pe ghidajul de umplere (colţul din dreapta-jos) al
celulei active şi se va deplasa peste celulele care vor conţine etichetele liniei, până se
ajunge la ultima intrare a seriei de date - luna Decembrie.
În funcţie de necesităţile aplicaţiei cu care lucrează, utilizatorul poate crea la un moment dat o
serie de date personalizată. Pentru aceasta există mai multe etape:
- se selectează plaja de celule care conţine grupul de intrări (datele care vor compune lista
personalizată proprie);
- din meniul Tools, se alege comanda Options, pe ecran se afişează caseta de dialog cu
acelaşi nume, din care se acţionează tab-ul Custom Lists;
Serii de date
predefinite
Intrările listei personalizate

nou create
Pag. 27 / 27
- la rubrica List entries se introduc datele care compun seria personalizată sau, dacă acestea
au fost selectate anterior din foaia de calcul, se va acţiona butonul de comandă Import.
Coordonatele plajei de celule care conţine intrările de date vor fi afişate la rubrica Import
list from cells;
- pentru adăugarea elementelor listei nou create în câmpul de editare Custom lists, se
execută click pe butonul Add. Dacă se doreşte eliminarea unei liste personalizate, se va
proceda la selectarea ei, după care se acţionează Delete.
1.3.9 Imprimarea foilor de calcul Excel

Facilitatea de imprimare a foilor de calcul Excel este disponibilă fie prin intermediul
butonului Print situat pe bara de instrumente Standard, atunci când se doreşte obţinerea unei
singure copii a foii de calcul active cu parametrii de tipărire standard, fie prin intermediul
comenzii File – Print, atunci când sunt alese mai multe opţiuni de tipărire.
Opţiunile de tipărire
disponibile în caseta de
dialog Print (comanda
File – Print) se referă la
alegerea tipului de
imprimantă (secţiunea
Printer), la stabilirea
zonei de imprimat
(secţiunea Print range şi
Print what), la
declararea numărului de
copii precum şi ordinea
de dispunere a lor
(secţiunea Copies).
Secţiunea Printer,
aferentă casetei de dialog
Print permite selectarea
unei imprimante din lista
derulantă Name.
Imprimanta declarată ca
implicită sub Windows
(Settings – Control Panel – Printers) este imprimanta afişată în caseta Name. Dacă se
doreşte schimbarea imprimantei implicite cu o alta (locală sau de reţea), aceea se ca alege din
lista imprimantelor instalate.
Marcarea casetei de opţiuni Print to file declanşează operaţiunea de imprimare într-un fişier.
Acesta va putea fi tipărit la lansare prin intermediul imprimantei selectate la crearea fişierului.
Nu este necesară deschiderea procesorului de tabele Excel pentru rularea acestui fişier (se
lansează din Windows Explorer, My Computer şi prin comanda Run).
Secţiunea Print range se referă la zona sau domeniul de imprimat. Un domeniu de imprimat
reprezintă ansamblul paginilor foii de calcul de imprimat. Acest domeniu poate fi global
(situaţie implicită ce cuprinde ansamblul celulelor nevide din foaia de calcul, inclusiv liniile şi
coloanele goale dintre şirurile de date) sau parţial (printr-o selecţie explicită a zonei de
imprimat făcută de utilizator, prin comanda File – Print Area – Set Print Area). Opţiunile
disponibile pentru setarea zonei de imprimat sunt: All (pentru toată foaia de calcul ocupată de
Pag. 28 / 28
datele introduse de utilizator) şi Pages (pentru care se va introduce un interval de pagini:

From… To) .
Secţiunea Print what stabileşte în mod implicit foaia de calcul activă (Active sheet(s) ca
zonă de imprimare, dar poate restricţiona domeniul şi la o zonă selectată de utilizator
(Selection). Dacă se marchează opţiunea Entire workbook, zona de imprimare se poate
extinde la totalitatea spaţiului de lucru nevid din toate foile de calcul ale registrului de lucru.
Secţiunea Copies permite precizarea numărului de copii prin caseta Number of copies,
pentru documentul de imprimat. De asemenea, în cazul existenţei mai multor pagini de
imprimat, este posibil a se declara modul de asamblare a paginilor tipărite. Astfel, dacă
opţiunea Collate nu este activată, fiecare pagină se va imprima în numărul stabilit de copii (1-
1-1; 2-2-2; 3-3-3; n-n-n), utilizatorul trebuind la sfârşitul procesului de imprimare să
reasambleze exemplarele. Dacă opţiunea Collate este activată, exemplarele se imprimă în
succesiunea normală a conţinutului lor (1-2-3-n; 1-2-3-n; 1-2-3-n, etc.).
1.3.9.1 Configurarea paginilor
Înainte ca documentul Excel să fie imprimat, este de recomandat ca pagina sau paginile ce
urmează a fi tipărite să fie configurate.
Configurarea paginilor de imprimat se realizează prin intermediul comenzii File – Page
Setup. Caseta de dialog Page Setup conţine opţiuni pentru setarea paginii de imprimat (fişa
Page), opţiuni pentru stabilirea marginilor şi a echilibrării zonei de imprimat pe pagină (fişa
Margins), opţiuni declarative pentru anteturi şi subsoluri de pagină (fişa Header/Footer) şi
opţiuni pentru configurarea zonei de imprimat la nivel de foaie de calcul (fişa Sheet).
Prin fişa Page, aferentă casetei de dialog Page
Setup se pot stabili următoarele configurări la
nivel de pagină de imprimat:
- orientarea paginii (secţiunea Orientation) în
format vertical „pe înălţime” (Portret) sau în
format orizontal „pe lăţime” (Landscape);
- scalarea paginii (secţiunea Scaling) presupune
micşorarea / mărirea paginii de imprimat la un
anumit procent din pagina întreagă (Adjust to
….. % normal size, astfel încât să se păstreze cât
mai multe elemente pe o singură pagină. Scalarea
se poate face manual prin precizarea factorului de
micşorare/mărire sau automat, în combinaţie cu
opţiunea Fit to …… page(s) wide by …. tall. Prin precizarea a două valori în rubricile Fit to
…… şi wide by…. zona foii de calcul de imprimat se poate ajusta în funcţie de lăţimea foii
(de regulă 1) şi de înălţimea sa.
- dimensiunea hârtiei de imprimat se stabileşte alegând din lista derulantă Paper size un
format adecvat (Letter: 8,5”X 11”; A4: 210mm X 297mm);
- calitatea imprimării (Print quality) se referă la rezoluţia sub care tipăreşte imprimanta.
Rezoluţia se exprimă în numărul de puncte pe inch (dots per inch). Cu cât rezoluţiile sunt mai
mari cu atât consumul de cerneală sau de toner este mai semnificativ. Rezoluţia poate fi aleasă
din lista derulantă Print quality. Pentru un consum mai redus de cerneală/toner se recomandă
opţiunea Draft ce utilizează cu economie consumabilele imprimantei.
- setarea contorului de pagină pentru numerotare se poate face marcând numărul paginii de
început în rubrica First page number.
Pag. 29 / 29
Fişa Margins aferentă casetei de dialog Page Setup

permite configurarea marginilor paginii de imprimat
prin stabilirea dimensiunilor la stânga (Left), la dreapta
(Right), în partea superioară (Top) sau în partea
inferioară (Bottom). Tot la acest nivel se pot configura
dimensiunile marginilor antetului (Header) şi
subsolului de pagină (Footer).
Centrarea zonei de imprimat pe pagină se poate face
orizontal sau vertical, activând casetele de opţiuni
Horizontaly şi/sau Verticaly.
Conţinutul anteturilor şi/sau subsolurilor de pagină

poate stabilit prin intermediul fişei
Header/Footer.
Acţionând butoanele de comandă Custom
Header… şi/sau Custom Footer…
utilizatorul are posibilitatea să editeze un text
ce va constitui intrare pentru antetul şi/sau
subsolul de pagină. Figura următoare
ilustrează opţiunile de poziţionare a textului în
partea stângă (Left section), în partea centrală
(Center section) sau în partea dreaptă (Right
section) a documentului. Alături de text, în
antet şi/sau în subsol pot fi inserate în mod
automat şi elemente predefinite cum ar fi:
a) Font: pentru formatarea caracterelor ce constituie sursa antetului şi/sau subsolului de
pagină; b) Page number: inserează pe fiecare pagină numărul acesteia; c) Total pages:
inserează numărul total de pagini al documentului imprimat; d) Date: inserează data curentă;
e) Time: inserează ora curentă; f) File name: inserează numele fişierului curent; g) Sheet
name: inserează numele foii de calcul de imprimat.
a) b) c) d) e) f) g)
Configurarea parametrilor la nivel de foaie de calcul se realizează prin intermediul fişei Sheet
a casetei de dialog Page Setup.
Pag. 30 / 30
Rubrica Print area oferă

posibilitatea utilizatorului de a
stabili domeniul sau zona de
imprimat din foaia de calcul.
Secţiunea Print titles, prin
rubricile Rows to repeat at top şi
Column to repeat at left creează
posibilitatea ca la tablourile de
imprimat pe mai multe pagini să fie
selectate anumite zone care să
constituie etichete de identificare
pentru liniile şi/sau a coloanele de
pagină.
Secţiunea Print stabileşte opţiuni de tipărire prin casete de validare pentru grilele foii de
calcul (Gridlines), pentru echerul de identificare al foii de calcul (Row and column
headings), pentru tipuri de comentarii (Comments), pentru imprimarea alb/negru (Black and
white) şi pentru imprimarea cu economie de materiale consumabile (Draft quality).
Prin secţiunea Page order se stabileşte ordinea de tipărire a paginilor: de sus în jos, iar apoi
către dreapta (Down, then over) sau de la stânga la dreapta, iar apoi în jos (Over, then
down).
După ce toate au fost stabilite opţiunile de configurare specifice operaţiei de imprimare (din
caseta de dialog Page Setup), se pot păstra parametrii setaţi prin acţionarea butonului de
comandă OK sau se poate declanşa imprimarea (butonul Print) sau previzualizarea înainte de
imprimare (Print Preview).
1.3.9.2 Vizualizarea documentului înaintea imprimării

Previzualizarea zonei de imprimat înainte ca aceasta să fie tipărită este o operaţiune
recomandată pentru a se observa modul de împărţire a documentului în pagini. Deşi există
indicaţii pe ecran cu privire la salturile de pagină, este foarte dificil de determinat unde se
termină o secţiune de informaţii şi unde începe alta.
Prin butonul Print Preview sau prin comanda File – Print Preview, utilizatorul are
posibilitatea să-şi vizualizeze documentul înainte ca acesta să fie imprimat. Fereastra Print
Preview este prezentată în figura următoare.
Pag. 31 / 31
Butoanele de comandă pentru fereastra de vizualizare declanşează următoarele acţiuni:

- Next: permite vizualizarea paginii următoare (previzualizarea documentului se face
pagină cu pagină);
- Previous: permite vizualizarea paginii anterioare;
- Zoom: permite vizualizarea paginii la nivelul întregului ecran, printr-o fereastră
maximizată;
- Print: declanşează operaţiunea de imprimare prin intermediul casetei de dialog Print;
- Setup: declanşează prin intermediul casetei de dialog Page Setup, posibilitatea
setărilor de pagină, a marginilor, a anteturilor şi/sau subsolurilor de pagină şi a foii de
calcul;
- Margins: permite dimensionarea manuală (prin mutarea marcatorilor) a marginilor
zonei de imprimat:
- Page Break Preview comută în modul de vizualizare globală a foii de calcul, prin
care se observă modul de împărţire a acesteia în pagini;
- Close: închide fereastra Print Preview.
Vizualizarea globală a modului în care foaia de calcul este împărţită în pagini este disponibilă
prin comanda View – Page Break Preview. În acest mod de afişare devin vizibile (prin
marcare cu linii orizontale şi verticale albastre) întreruperile de pagină. Pe fiecare pagină a
foii de calcul apare câte un număr de pagină care nu se tipăreşte.
Întreruperile de pagină pot fi modificate manual în acest mod de vizualizare prin poziţionarea
mouse-ului pe întreruperea de pagină (linia albastră) şi prin glisarea către stânga / dreapta sau
către sus / jos a indicatorului, după cum se doreşte a se organiza informaţiile de tipărit din
foaia de calcul.
Revenirea la forma de vizualizare implicită a foii de calcul este posibilă prin comanda View –
Normal.
Figura următoare ilustrează modul de vizualizare global al foii de calcul.
Pag. 32 / 32
Pag. 33 / 33
2 Funcţii Excel 2000

Procesorul de tabele Excel include un număr mare de funcţii predefinite, dar oferă şi
posibilitatea ca utilizatorul să-şi definească propriile funcţii, potrivit cerinţelor de exploatare
ale aplicaţiilor.
Funcţiile Excel permit efectuarea de calcule şi prelucrări diverse, de la cele mai simple până
la cele mai complexe.
FUNCŢII PREDEFINITE.
Funcţiile predefinite reprezintă formule speciale care respectând o anume sintaxă, execută
operaţii şi prelucrări specifice, fiind destinate rezolvării unor probleme şi aplicaţii ce conţin
elemente predefinite de calcul.
Unele funcţii predefinite sunt echivalente formulelor: de exemplu, formula de adunare a

conţinutului celulelor A1, A2 şi A4, adică =A1+A2+A4 este echivalentă cu funcţia
=Sum(A1:A2;A4). Alte funcţii (majoritatea cazurilor) nu au echivalent în rândul formulelor,
rezultatul scontat neputând fi obţinut decât prin intermediul funcţiilor predefinite sau putând fi
obţinut pe cale obişnuită, prin aplicarea succesivă a mai multor operaţii şi formule.
Folosirea funcţiilor predefinite este supusă unor reguli foarte stricte, a căror nerespectare
poate conduce la un rezultat incorect sau generator de eroare.
Cea mai mare parte a funcţiilor predefinite au trei componente:
- semnul "egal"= (sau semnul “plus” +, pentru compatibilitate cu 1-2-3);
- numele funcţiei;
- unul sau mai multe argumente;
Nici un spaţiu nu este admis ca separator între cele trei componente ale funcţiilor predefinite.
Argumentele se află închise între paranteze rotunde şi sunt separate prin intermediul unui
separator de argumente. Acest separator poate fi virgulă sau punct şi virgulă, după cum au
fost configuraţi parametrii regionali ai sistemului Windows (Start – Settings – Control Panel –
Regional Settings …..). În exemplele luate, se va lua în consideraţie ca separator de
argumente caracterul "punct şi virgulă".
Există şi funcţii care nu au nevoie de precizarea argumentului, de exemplu : NOW(), TRUE(),
TODAY(), PI(), etc.
Exemplul următor ilustrează diferite argumente care se pot întâlni la o funcţie predefinită:
Funcţie predefinită Tip argument
SUM(A2:A7) plajă continuă de celule
SUM(A2:A7;A9;A11:A20) plajă discontinuă de celule
AVERAGE(note) câmp numit
MAX(59;36;84) listă de valori numerice
DATE(62;10;18) listă de valori tip dată calendaristică
IF(A1=A2;TRUE();FALSE()) condiţii şi valori logice
INT(SUM(D1:D9)) funcţie predefinită
UPPER("Ionescu") şir de caractere
REPT("Ionescu",3) şir de caractere şi valoare numerică
FACT(6) valoare numerică
Excel acceptă următoarele tipuri de argumente:
Pag. 34 / 34
- o condiţie: este o expresie logică care foloseşte unul din operatorii logici =, <, >, <>, <=,
>=, NOT( ), AND( ), OR( ) pentru o adresă de celulă sau un nume de câmp. Condiţia
argumentului poate fi deci o formulă, un număr, un nume de câmp, un text. Funcţia
evaluează condiţia şi execută diferite operaţii în funcţie de faptul dacă condiţia este
adevărată sau falsă.
- o locaţie: se identifică generic sub forma unei adrese, unui nume de câmp, unei formule
sau funcţii care generează o adresă sau un nume de câmp.
- un text: reprezintă orice secvenţă de caractere incluse între ghilimele, adresa sau un nume
de câmp ce conţine o etichetă tip şir de caractere sau o formulă sau funcţie care returnează
o etichetă. Un şir de caractere utilizat ca argument într-o funcţie trebuie pus între
ghilimele pentru a nu fi confundat cu un nume de câmp.
- o valoare: reprezintă un număr, adresa sau numele unei celule care conţine un număr, o
formulă sau funcţie predefinită care returnează un număr.
Toate tipurile de argumente pot fi folosite împreună într-o funcţie atunci când sintaxa este
respectată.
O funcţie predefinită se poate introduce într-o celulă tastând-o ca atare (conform sintaxei) sau
prin intermediul generatorului de funcţii.
Cea mai simplă metodă o reprezintă introducerea nemijlocită a funcţiilor predefinite,
corespunzător sintaxei, în celula unde se va opera calculul respectiv (metodă recomandată).
În cel de-al doilea caz, se activează selectorul funcţiilor predefinite aflat pe bara de editare sau
se activează comanda Insert Function. Apoi, se alege funcţia respectivă, din caseta de dialog
Paste Function, se validează şi se completează sintaxa generată automat.
Apelarea selectorului de
funcţii se face prin apăsarea
butonului = (egal) aflat pe
bara de editare, după care se
deschide lista funcţiilor
predefinite, se alege funcţia
dorită, după care se
completează interactiv
argumentele. Acest procedeu
este prezentat în figura
alăturată:
Funcţia poate fi aleasă din lista funcţiilor cele

mai utilizate (Most Recently Used), din lista
tuturor funcţiilor disponibile ordonate alfabetic
(All), sau din categoriile de funcţii specializate
(Financial, Date & Time, Math & Trig,
Statistical ...)
În celula din care s-a apelat funcţia predefinită
va apare sintaxa funcţiei selectate şi validându-
se operaţia prin butonul OK se va genera
rezultatul respectivei funcţii.
Pag. 35 / 35
Generatorul de funcţii (Paste Function) sau mai corect asistentul de funcţii este prezentat în
figura alăturată.
De regulă, utilizarea asistentului de funcţii presupune parcurgerea a doi paşi:
- pasul 1 semnifică alegerea tipului de funcţie;
- pasul 2 presupune completarea interactivă a sintaxei funcţiei respective conform exemplului
prezentat în figura alăturată:
Categorii de funcţii predefinite

Excel posedă un set impresionant de funcţii predefinite, în număr de 232, grupate pe tipuri
potrivit utilităţii acestora la rezolvarea diferitelor probleme.
Astfel, considerăm suficientă în rezolvarea aplicaţiilor EXCEL, prezentarea a celor mai
importante 125 de funcţii predefinite, grupate pe următoarele categorii:
1. funcţii matematice şi trigonometrice (Math & Trig): permit efectuarea de calcule
matematice simple şi complexe;
2. funcţii statistice (Statistical) : permit efectuarea unor calcule statistice utilizând serii de
valori;
3. funcţii de informare (Information): afişează informaţii despre celule şi câmpuri;
4. funcţii logice (Logical): determină valoarea de adevăr sau de fals - corespunzător unei
condiţii;
5. funcţii bază de dată (Database): efectuează diferite calcule asupra unor rubrici, într-o
bază de date, corespunzător unor criterii definite;
6. funcţii de căutare şi consultare (Lookup & Reference): permit localizarea conţinutului
unei celule;
7. funcţii calendar sau dată calendaristică (Date & Time) : manipulează numere care
reprezintă date calendaristice sau timp;
8. funcţii text sau şir de caractere (Text): oferă informaţii legate de textul existent în celule
şi permit operaţii cu etichete;
9. funcţii economico-financiare (Financial): permit realizarea de calcule economico-
financiare predefinite.
În continuare, prezentăm cele mai importante funcţii predefinite, precizând că cea mai mare a
parte a lor sunt perfect compatibile ca sintaxă şi ca semnificaţie cu funcţiile arond (@)
aferente procesorului de tabele LOTUS 1-2-3.
Pag. 36 / 36
2.1 Funcţii matematice şi trigonometrice (Math & Trig)

Funcţiile matematice permit efectuarea diferitelor calcule, de la cele mai simple la cele mai
complexe, pentru rezolvarea de aplicaţii ce solicită instrumente matematice şi trigonometrice
de uz curent.
SUM, PRODUCT, SUMPRODUCT, SUMIF, RAND, RANDBETWEEN, ROUND,
ROUNDUP, ROUNDOWN, FLOOR, INT, TRUNC, EVEN, ODD, MROUND.
Funcţiile “Math & Trig” pot fi clasificate după tipul de calcul efectuat, în următoarele
categorii:
a) funcţii matematice;
b) [funcţii trigonometrice];
c) [funcţii de calcul pentru matrice];
d) funcţii de rotunjire a rezultatelor calculelor
a) Funcţii matematice
SUM(listă_de_valori sau câmpuri) adună valorile dintr-o listă precizată ca argument.
Lista poate conţine câmpuri
continue sau discontinue
referite prin adrese
(coordonate) sau prin nume de
câmp(uri).
Funcţia de însumare
este completată - spre
uşurinţa utilizatorului -
cu butonul Auto Sum. Funcţia
generată de butonul respectiv
însumează pe linie sau pe
coloană valori adiacente (valorile nu trebuie să fie întrerupte în succesiunea lor de celule vide
sau de celule care să conţină texte). Auto-însumarea operează astfel pe linie sau pe coloană
până acolo unde se întâlneşte primul semn de discontinuitate (prima celulă vidă).
Pot exista mai multe tehnici de utilizare a funcţiei de auto-însumare:
- se plasează cursorul acolo unde se doreşte a se calcula suma (eventual selectând o plaje de
celule pe linie sau o coloană unde să se depună rezultatele calculelor) şi se activează
butonul AutoSum prin dublu-clik;
- se selectează plaja de celule de însumat, inclusiv zona unde se vor plasa rezultatele
însumării (o linie mai jos şi/sau o coloană mai la dreapta), după care se activează butonul
AutoSum prin dublu-clik.
Pag. 37 / 37
PRODUCT (listă_de_valori sau câmpuri) multiplică valorile conţinute într-o listă de valori
sau într-un câmp specificat ca argument. Un exemplu edificator este prezentat în figura
următoare.
SUMPRODUCT(câmp_1;câmp_2;…) multiplică valorile situate în celulele corespondente,
aferente unor serii de valori sau de câmpuri, iar apoi adună rezultatele obţinute. În exemplul
prezentat se calculează prin funcţia SUMPRODUCT valoarea totală a vânzărilor, adică suma
dintre produsele cantităţilor (C31:C36) şi preţurilor (D31:D36).
SUMIF(câmp_de_evaluat;criteriu;câmp_de_însumat) adună conţinutul celulelor potrivit
unui criteriu dat. În exemplul de mai jos se calculează prin funcţia SUMIF, suma
comisioanelor la vânzările de produse (5% din valoare) pentru valorile vândute de peste
10.000.000 lei. În acest caz câmpul de evaluat reprezintă valoarea (E31:E36), criteriul este de
tip text şi anume “>10000000”, iar câmpul de însumat este comisionul (F31:F36).
RAND() returnează un număr aleator cuprins între 0 şi 1;

RANDBETWEEN(bornă_superioară;bornă_inferioară) returnează un număr aleator
cuprins între o valoare numerică superioară şi o valoare numerică inferioară. La fiecare proces
de recalcul, funcţia RANDBETWEEN va returna o nouă valoare. Figura următoare ilustrează
un exemplu de utilizare a funcţiei RANDBETWEEN.
b) [Funcţii trigonometrice]
c) [Funcţii matematice pentru calcule cu matrice]
d) Funcţii matematice pentru rotunjirea rezultatelor reieşite din calcule

ROUND(număr_de_rotunjit;număr_de_zecimale) rotunjeşte argumentul numeric de
rotunjit la un număr specificat de zecimale;
ROUNDUP(număr_de_rotunjit;număr_de_cifre) rotunjeşte prin adaos un număr către
zero, cu specificarea unui număr de cifre ce semnifică numărul de zecimale sau absenţa
zecimalelor (de exemplu: -2=sute, -1=zeci, 0=întreg, 0,1=zecimi, 0,100=sutimi, etc.);
Pag. 38 / 38
ROUNDOWN(număr_de_rotunjit;număr_de_cifre) rotunjeşte prin lipsă un număr către

zero;
FLOOR(număr_de_rotunjit;multiplu_de_rotunjire) rotunjeşte un număr în jos, către zero

pentru cel mai apropiat multiplu de rotunjire specificat ca argument.
INT(număr) afişează partea întreagă a argumentului (a numărului real), rotunjind prin lipsă
până la cel mai apropiat întreg.
TRUNC(număr) afişează partea întreagă a argumentului prin trunchierea unui număr la
nivelul părţii sale întregi, fără rotunjire.
EVEN(număr_de_rotunjit) rotunjeşte prin adaos un număr specificat ca argument către cel
mai apropiat întreg par.
ODD(număr_de_rotunjit) rotunjeşte prin adaos un număr specificat ca argument către cel
mai apropiat întreg impar.
Funcţiile matematice de rotunjire sunt ilustrate în figura următoare pe exemplul calculului
unei medii:
=MROUND(număr;multiplu) returnează un număr rotunjit la un multiplu ce corespunde

unei valori numerice inferioare sau superioare numărului real.
Pag. 39 / 39
2.2 Funcţii statistice (Statistical)

Funcţiile statistice permit efectuarea de calcule statistice utilizând serii de valori .
MAX, MIN, AVERAGE, GEOMEAN, HARMEAN, MEDIAN, MODE, COUNT,
COUNTA, COUNTIF, CORREL, FORECAST, TREND.
MAX(listă_de_valori / câmpuri) returnează cea mai mare valoare din listă. Lista poate fi
compusă din: numere, formule numerice, adrese sau nume de câmpuri;
MIN(listă_de_valori / câmpuri) returnează cea mai mică valoare dintr-o listă.
AVERAGE(listă_de_valori / câmpuri) calculează media valorilor dintr-o listă.
GEOMEAN(listă_de_valori / câmpuri) calculează media geometrică a valorilor dintr-o
serie statistică de date.
HARMEAN(listă_de_valori / câmpuri) calculează media armonică a valorilor dintr-o listă.
MEDIAN(listă_de_valori / câmpuri) calculează valoarea mediană dintr-o listă de elemente
numerice a unei serii de date statistice. Valoarea mediană împarte un ansamblu de date în
două subansambluri egale, de o astfel de manieră încât “la atâtea valori superioare mediei vor
corespunde atâtea valori inferioare mediei”. Dacă numărul datelor este par, funcţia MEDIAN
calculează media celor două numere situate la mijlocul seriei statistice.
Exemplul următor
ilustrează utilizarea
funcţiilor statistice
prezentate:
MODE(listă_de_valori / câmp) identifică

într-o serie statistică valoarea cea mai
frecventă. Un exemplu de utilizare al funcţiei
MODE vizează identificarea unui număr de
telefon dintr-o serie de date.
Pag. 40 / 40
COUNT(listă_de_valori_numerice / câmp) numără celulele ocupate de valori numerice,

dintr-o listă sau dintr-un câmp;
COUNTA(listă_de_elemente / câmp) numără celulele nevide ce conţin valori numerice,
logice, texte, dintr-o listă de elemente sau dintr-un câmp;
COUNTIF(listă_de_valori_numerice / câmp;criteriu_de_selecţie) numără celulele ocupate
de valori numerice, corespunzător unui criteriu de selecţie precizat ca argument;
CORREL(matrice_1;matrice_2) măsoară dependenţa ce există între 2 fenomene observate.

Primul argument “matrice_1” desemnează valorile primei variabile susceptibile de a fi
explicată prin intermediul valorilor celei de a doua variabile. O matrice este în fapt un tablou
de numere. Al doilea argument “matrice_2” desemnează valorile celei de a doua variabile
susceptibile de a influenţa prima variabilă. Cu cât coeficientul de corelaţie se apropie de 1, cu
atât există o mai bună corelare între cele două variabile.
Următorul exemplu studiază dacă există o corelaţie la nivelul unei întreprinderi între creşterea
cifrei de afaceri şi numărul personalului angajat.
TREND(Y_cunoscut;X_cunoscut;X_nou;constantă) extrapolează noi date, plecând de la

datele cunoscute. Rezultatul calculat reprezintă o informaţie brută datorită faptului că mulţi
factori nu sunt luaţi în consideraţie la extrapolare.
Argumentele funcţiei TREND au următoarea semnificaţie:
- Y_cunoscut: reprezintă o serie de valori ale variabilei explicate (de exemplu, cifra de
afaceri este explicată prin cheltuielile cu publicitatea);
- X_cunoscut: reprezintă o serie de valori ale variabilei explicative (cheltuielile cu
publicitatea vor explica creşterea cifrei de afaceri);
- X_nou: semnifică noile date plecând de la care se va construi extrapolarea. Astfel, o
previziune a cheltuielilor cu publicitatea pentru anii 2001-2003 va permite extrapolarea
cifrei de afaceri pentru aceşti ani.
- constanta: semnifică o valoare logică TRUE dacă valoarea b a ecuaţiei y=ax+b trebuie să
fie egală cu zero. În caz contrar, constanta va identifica o valoare logică de FALSE.
Funcţia TREND se introduce matriceal.
Pag. 41 / 41
FORECAST(X;Y_cunoscut;X_cunoscut) estimează prin regresie lineară o valoare viitoare

utilizând valori existente. Valoarea estimată este o valoare Y pentru o valoare X dată.
Argumentele funcţiei FORECAST au următoarea semnificaţie:
- X: exprimă reperul de date pentru care se doreşte anticiparea unei valori;
- Y_cunoscut: reprezintă o serie de valori ale variabilei explicative sau dependente;
- X_cunoscut: reprezintă o serie de valori ale variabilei explicative sau independente.
Funcţia FORECAST se introduce matriceal
Figura următoare ilustrează câte un exemplu de utilizare a funcţiilor de previziune pentru
estimarea pe perioada 2001-2003 a cheltuielilor cu publicitatea (FORECAST) şi a cifrei de
afaceri.
2.3 Funcţii de informare (Information)

Funcţiile de informare afişează informaţii referitoare la celule şi câmpuri.
ISBLANK, ISNUMBER, ISTEXT, ISNONTEXT, ISLOGICAL, ISERROR, ISERR,
ISNA, ISODD, ISEVEN, ISREF.
ISBLANK(X) determină dacă X sau amplasamentul definit de argumentul X este sau nu o
celulă vidă. Funcţia returnează TRUE -valoarea logică de adevăr- dacă amplasamentul este o
celulă vidă şi FALSE –valoarea logică de fals- în caz contrar;
ISNUMBER(X) verifică dacă X conţine o valoare numerică. Funcţia returnează TRUE –
adevărat- dacă X conţine un număr, altfel returnează FALSE sau fals. Argumentul X poate fi
o valoare, o adresă, text sau o condiţie);
ISTEXT(X) verifică dacă X conţine un şir de caractere, returnând după caz TRUE sau
FALSE.
ISNONTEXT(X) verifică dacă X nu conţine un şir de caractere, returnând după caz TRUE
sau FALSE.
ISLOGICAL(X) verifică dacă argumentul X conţine o valoare de tip logic returnând după
caz TRUE sau FALSE;
ISERROR(X) verifică dacă argumentul X conţine o valoare de tip eroare (#N/A, #DIV/0!,
#NUM, #NAME, #VALUE, #REF, #NULL), returnând după caz TRUE sau FALSE;
ISERR(X) verifică dacă argumentul X conţine o valoare de tip eroare, cu excepţia #NA,
returnând după caz TRUE sau FALSE;
ISNA(X) verifică dacă argumentul X conţine o valoare ce nu este disponibilă, returnând după
caz TRUE sau FALSE;
ISODD(X) verifică dacă argumentul X conţine o valoare numerică impară, returnând TRUE
în cazul în care numărul testat este impar sau FALSE dacă numărul este par;
Pag. 42 / 42
ISEVEN(X) verifică dacă argumentul X conţine o valoare numerică pară, returnând TRUE în
cazul în care numărul testat este par sau FALSE dacă numărul este impar;
O parte din funcţiile de informare sunt exemplificate împreună cu funcţiile logice.
2.4 Funcţii logice (Logical)

Funcţiile logice determină evaluarea unor expresii şi în funcţie de acestea furnizează acţiuni
sau rezultate complexe, generând valori de adevăr sau de fals - corespunzător unor condiţii
(acestea pot fi evaluate şi înlănţuite cu ajutorul operatorilor logici AND, OR, NOT).
IF, AND, OR, NOT, TRUE, FALSE.
IF(condiţie;X;Y) testează argumentul condiţie şi în funcţie de rezultatul evaluării logice,

generează argumentul X dacă condiţia este adevărată sau argumentul Y dacă aceasta este
falsă.
Argumentele X sau Y pot fi valori, şiruri de caractere (plasate între ghilimele), nume de
câmpuri sau adrese de celule sau câmpuri care conţin aceste valori. În locul argumentelor X
sau Y se pot imbrica alte structuri condiţionale IF, generându-se potrivit condiţiilor ulterioare,
X1,Y1 sau X2,Y2 şi aşa mai departe.
AND(evaluare_logică1,evaluare_logică2,...) returnează valoarea logică TRUE dacă toate
argumentele sunt adevărate şi valoarea logică FALSE dacă unul sau mai multe argumente
sunt false;
OR(evaluare_logică1,evaluare_logică2,...) returnează valoarea logică TRUE dacă orice
argument este adevărat şi valoarea logică FALSE dacă toate argumentele sunt false;
NOT(evaluare_logică) inversează valoarea argumentului, returnând după caz TRUE sau
FALSE;
TRUE() returnează valoarea logică TRUE;
FALSE() returnează valoarea logică TRUE;
Pentru exemplificarea funcţiei logice IF, furnizăm următoarea aplicaţie pentru calculul
impozitului pe salariile colaboratorilor angajaţi cu Convenţie Civilă de Prestări Servicii:
astfel, dacă salariul brut este sub 500.000 lei, impozitul este de 10% din brut, altfel, dacă
salariul brut este cuprins între 500.000 lei şi 1.500.000 lei, impozitul este de 50.000 lei + 20%
din ceea ce depăşeşte 500.000 lei salariu brut, dacă salariul brut este cuprins între 1.500.000
lei şi 2.500.000 lei, impozitul este de 250.000 lei + 25% din ceea ce depăşeşte 1.500.000 lei
salariu brut, dacă salariul brut este cuprins între 2.500.000 lei şi 3.500.000 lei, impozitul este
de 500.000 lei + 30% din ceea ce depăşeşte 2.500.000 lei salariu brut, dacă salariul brut
depăşeşte 3.500.000 lei, impozitul este de 800.000 lei + 40% din ceea ce depăşeşte 3.500.000
lei salariu brut.
Aplicaţia este astfel construită încât să exemplifice (didactic) toate funcţiile logice.
Pag. 43 / 43
Într-un prim pas s-a construit o coloană de “Evaluare logică” care returnează în funcţie de un
test făcut asupra salariului brut, valoarea logică de fals (FALSE) dacă salariul brut este text,
blank sau este mai mic ca zero şi returnează valoarea logică de adevăr (TRUE) în caz contrar.
Într-un al doilea pas se calculează impozitul pe salarii, dacă rubrica “Evaluare logică” (s-a
utilizat funcţia NOT()) nu conţine valoarea logică FALSE.
În figura următoare s-a construit o structură condiţională imbricată, în care s-a exemplificat
într-o ramură IF şi funcţia logică AND.
Exemplul următor, ilustrază aceeaşi funcţie IF, testată prin excluderea intervalelor.
2.5 Funcţii bază de date (Database)

Funcţiile tip bază de date returnează acţiuni - valori sau etichete (sumă, medie, maxim,
minim, caută, numără) dintr-un câmp de date - corespunzător unei baze de date, după o
anumită rubrică, conform unui criteriu de selecţie.
DSUM, DMAX, DMIN, DAVERAGE, DCOUNT, DGET.
Funcţiile tip bază de date au în mod invariabil aceeaşi listă de argumente:

- baza de date : reprezintă tabelul Excel sub forma unui câmp de date, de unde informaţia
va fi consultată sau extrasă;
- rubrica : semnifică atributul sau proprietatea asupra căruia operează calculul făcut de
funcţia tip bază de date. Rubrica poate fi identificată prin numele său sau prin numărul de
ordine al acesteia în cadrul bazei de date;
- câmp de criterii : reprezintă unul sau mai multe câmpuri continue în care se pot preciza
restricţiile, care se regrupează în criterii de selecţie la care trebuie să răspundă interogarea
respectivă.
Principalele funcţii tip bază de date sunt:
DSUM(bază_de_date;nume_rubrică/nr.rubrică;câmp_de_criterii) returnează suma
valorilor unei rubrici aferente unei baze de date, care răspunde unui criteriu de selecţie;
Pag. 44 / 44
DMAX(bază_de_date;nume_rubrică/nr.rubrică;câmp_de_criterii) returnează cea mai

mare valoare dintr-o rubrică aferentă unei baze de date, corespunzător unui criteriu de
selecţie;
DMIN(bază_de_date;nume_rubrică/nr.rubrică;câmp_de_criterii) returnează cea mai
mică valoare dintr-o rubrică aferentă unei baze de date, corespunzător unui criteriu de
selecţie;
DAVERAGE(bază_de_date;nume_rubrică/nr.rubrică;câmp_de_criterii) calculează
media valorilor unei rubrici aferente unei tabele - pentru o bază de date, potrivit criteriului de
selecţie specificat;
DCOUNT(bază_de_date;nume_rubrică/nr.rubrică;câmp_de_criterii) numără celulele
ocupate într-o tabelă bază de date, conform unor criterii specificate;
DGET(bază_de_date;nume_rubrică/nr.rubrică;câmp_de_criterii) returnează conţinutul
unei rubrici pentru o bază de date, corespunzător unui criteriu specificat. Funcţia este utilă
pentru a regăsi o informaţie unică;
Exemple edificatoare de utilizare a funcţiilor tip bază de date sunt ilustrate în figura
următoare, urmând ca alte aplicaţii mai complexe să fie prezentate în detaliu în capitolul ce
tratează bazele de date create şi exploatate sub Excel.
Pornind de la un tabel definit pe coordonatele A6:H17, considerat a fi o bază de date care
repertoriază facturile emise de o firmă către clienţii săi, se pot pune în evidenţă cu ajutorul
funcţiilor tip bază de date, informaţii calculate potrivit unor interogări specifice.
Prezentăm în figura următoare câteva exemple de utilizare a funcţiilor tip bază de date,
utilizând câmpuri de criterii definite de utilizator potrivit unor cerinţe de interogare.
Pag. 45 / 45
2.6 Funcţii de căutare şi consultare (Lookup & Reference)

Funcţiile de consultare permit căutarea, identificarea şi referirea conţinutului unor celule.
CHOOSE, COLUMN, COLUMNS, ROW, ROWS, AREAS, VLOOKUP, HLOOKUP.
CHOOSE(index_numeric;listă_de_valori) returnează în urma unei alegeri dintr-o listă de

valori, o acţiune sau o valoare, ce urmează a fi activată sau executată, corespunzător unui
index numeric. Indexul numeric determină care valoare (de tip text, numerică sau referinţă
celulară) din lista de argumente va fi selectată. Indexul este un număr cuprins între 0 şi 29.
COLUMN(referinţă_celulară sau câmp) returnează numărul coloanei corespunzătoare
referinţei celulare sau numărul primei coloane pentru câmpul specificat;
COLUMNS(câmp) returnează numărul de coloane aferente câmpului specificat ca argument;
ROW(referinţă_celulară sau câmp) returnează numărul liniei corespunzătoare referinţei
celulare sau numărul primei linii a câmpului specificat ca argument;
ROWS(câmp) returnează numărul de linii pe care îl ocupă câmpul specificat ca argument;
AREAS(referinţă_celulară) indică numărul de zone contigue dintr-un câmp. Dacă
respectivul câmp conţine mai multe zone contigue, atunci argumentul se mai închide într-o
paranteză suplimentară;
În figura următoare sunt prezentate mai multe exemple de utilizare a funcţiilor enumerate mai
sus.
Pag. 46 / 46
VLOOKUP(cheie_de_căutare;câmp_de_consultare;număr_coloană_de_recuperat;[TRU
E/FALSE]) returnează conţinutul unei celule ce figurează într-o coloană dintr-un tablou de
consultare verticală, potrivit valorii unei chei de căutare.
Sintaxa funcţiei de consultare verticală admite trei argumente şi anume:
- cheie: reprezintă valoarea după care are loc căutarea sau consultarea, (adresă
absolută/relativă sau nume de câmp);
- câmp (sau tabel) de consultare: este câmpul asupra căruia operează consultarea prin
căutarea valorii cheii precizate anterior;
- coloană de recuperat: este numărul coloanei (numerotarea începe cu 1) de unde va fi
recuperată informaţia găsită în tabelul de consultare, corespunzător valorii cheii de căutare
- argumentul logic (opţional) TRUE este implicit şi furnizează valoarea cea mai apropiată
de cheia de consultare, atunci când valoarea cheii nu este găsită în tabelul de consultare.
Prezenţa argumentului logic (opţional) FASE în sintaxa funcţiei VLOOKUP declanşează
afişarea mesajului de eroare #N/A (Not Available) în cazul în care cheia de consultare nu
este găsită în prima coloană a tabelului de consultare.
În mod obligatoriu tabelul de consultare va fi sortat crescător după coloana care conţine
valorile cheii de consultare (comanda Data Sort, iar în rubrica Sort by se va preciza numărul
sau numele coloanei după care se va face sortarea).
Pentru exemplificarea funcţiei VLOOKUP, se presupune că într-o factură se doreşte ca la
tastarea unui cod de produs existent într-un nomenclator să se recupereze automat denumirea
produsului şi preţul acestuia.
Nomenclatorul de produse este definit la adresele A20:C28 şi este denumit „nomenclator”
pentru o identificare mai uşoară. Nomenclatorul conţine trei rubrici: „Cod produs”,
„Denumire produs”, „Preţ” şi este sortat după rubrica „Cod produs”.
Funcţia de consultare verticală VLOOKUP se editează în celula B12 a facturii şi are ca
semnificaţie căutarea valorii cheii de consultare (A12) în tabelul de consultare (nomenclator)
şi recuperarea coloanei 2 (denumire produs) corespunzător valorii cheii de consultare. În mod
asemănător se procedează la recuperarea preţului, din coloana 3 a tabelului de consultare
($A$20:$C$28). Figura următoare ilustrează utilizarea funcţiei VLOOKUP pentru
recuperarea automată a denumirii şi preţului pentru un produs existent în nomenclator.
Pag. 47 / 47
HLOOKUP(cheie_de_căutare;câmp_de_consultare;număr_linie_de_recuperat;TRUE/F
ALSE) returnează conţinutul unei celule ce figurează într-o anumită linie a unui tablou de
consultare orizontală.
Argumentul cheie_de_căutare (sub forma unei referinţe celulare sau nume de câmp) va fi
căutat în prima linie a câmpului de consultare, iar dacă valoarea căutată va fi găsită la numărul
de linie precizat de ultimul argument, aceasta va fi returnată de funcţia HLOOKUP.
În mod obligatoriu tabelul de consultare orizontală trebuie sortat după valorile crescătoare ale
cheii de consultare aflate în prima linie (sortare de la stânga la dreapta). Dacă valorile cheii nu
sunt sortate, se va selecta tabelul de consultare şi se va activa comanda de sortare (de la stânga
spre dreapta): Data Sort, butonul Option şi din rubrica Orientation se alege opţiunea Sort
left to right.
Dacă informaţia căutată în tabelul de consultare orizontală nu va fi găsită, se va returna cea
mai apropiată valoare de cheie (caz implicit – sinonim cu utilizarea argumentului opţional
TRUE. Dacă argumentul opţional este FALSE, atunci se detectează automat lipsa valorii
cheii de consultare din prima linie a tabelului şi se va semnala în consecinţă prezenţa unei
valori nedisponibile (#N/A).
2.7 Funcţii tip dată calendaristică şi oră (Date & Time)

Funcţiile dată şi oră manipulează şi operează calcule cu valori numerice ce reprezintă date
calendaristice sau timp.
NOW, TODAY, DATEVALUE, DATE, YEAR, MONTH, DAY, WEEKDAY,
DAYS360, EOMONTH, EDATE, WORKDAY, NETWORKDAYS, YEARFRAC,
TIME, TIMEVALUE, HOUR, MINUTE, SECOND.
NOW() returnează un număr corespunzător datei curente şi orei curente. Partea întreagă a
numărului returnat semnifică data curentă, iar partea sa zecimală reprezintă ora curentă;
TODAY() returnează un număr-dată corespunzător datei curente;
DATEVALUE("şir de caractere") calculează numărul-dată corespunzător şirului de
caractere în format dată calendaristică (şirul trebuie plasat între ghilimele);
DATE(an;lună;zi) calculează numărul-dată pentru data calendaristică specificată ca
argument;
YEAR(număr_dată) returnează corespunzător anului, un număr cuprins între 0 (anul 1900)
şi 2.958.465 (anul 9999) - extrăgând rezultatul dintr-un număr-dată;
MONTH(număr_dată) extrage luna dintr-un număr-dată, sub formă de valori cuprinse între
1 şi 12;
DAY(număr_dată) generează un număr corespunzător zilei cu valori între 1 şi 31;
WEEKDAY(X,tip_returnat) returnează numărul zilei din săptămână corespunzător
argumentului X care poate fi de tip număr dată calendaristică sau text în format dată
calendaristică. Ziua săptămânii este returnată ca număr întreg, cuprins între 1 (duminică) şi 7
(sâmbătă) dacă argumentul tip_returnat are valoarea 1(valoare implicită). Dacă argumentul
Pag. 48 / 48
tip_returnat are valoarea 2, atunci prima zi a săptămânii are valoarea 1 (luni), iar ultima zi
(duminică) are valoarea 7.
DAYS360(dată_debut;dată_sfârşit) calculează numărul de zile între două date
calendaristice considerând anul ca având 360 de zile.
TIME(oră;minut;secundă) calculează un număr-timp corespunzător orei, minutului şi
secundei.
TIMEVALUE(“şir de caractere”) returnează numărul-timp corespunzător şirului de
caractere specificat în format dată/oră (între ghilimele).
HOUR(număr_timp) extrage ora dintr-un număr-timp (0,000000 pentru ora 24:00:00 şi
9,999988426 pentru ora 23:59:59), sub forma unui număr cuprins între 0 şi 23.
MINUTE(număr_timp) extrage
minutul dintr-un număr-timp, sub
forma unui număr întreg cuprins
între 0 şi 59.
SECOND(număr_timp) extrage
secunda dintr-un număr-timp sub
forma unui număr întreg cuprins
între 0 şi 59.
Un exemplu edificator de
utilizare a funcţiilor de tip dată
calendaristică şi oră este
prezentat în figura următoare:
EOMONTH(data_debut;+/-
număr_lună) returnează ultima
zi dintr-o lună, peste (+) sau
înainte (-) cu “n” luni
(număr_lună) faţă de o dată de
referinţă (data_debut) precizată
ca argument. Un exemplu de
utilizare a funcţiei EOMONTH
este prezentat în figura alăturată:
WORKDAY(dată_debut;numar_zile;sărbatori) calculează o dată calendaristică viitoare,

decalată cu un anumit număr de zile, plecând de la o dată iniţială (dată_debut), fără a ţine cont
de weekend-uri şi sărbători legale. Un exemplu de utilizare a funcţiei WORKDAY este
prezentat în figura următoare:
Pag. 49 / 49
NETORKDAYS(dată_debut;dată_sfârşit;sărbători) calculează numărul de zile lucrătoare

între două date calendaristice precizate ca argumente, fără a ţine cont de weekend-uri şi de
sărbători legale. Un exemplu de utilizare a funcţiei NETWORKDAYS este prezentat în figura
următoare:
YEARFRAC(dată_debut;dată_sfârşi
t;bază) calculează raportul între
numărul de zile aferent unei perioade
studiate şi numărul total de zile dintr-un
an. Data de debut reprezintă începutul
perioadei studiate, data de sfârşit
reprezintă sfârşitul perioadei studiate,
iar baza defineşte sub forma unui cod
numărul de zile dintr-un an (1=numărul
real de zile, 2=360 zile, 3=365 zile,
4=30 zile pe lună şi 360 zile pe an).
Pag. 50 / 50
2.8 Funcţii text sau şir de caractere (Text):

Funcţiile text permit diferite operaţii cu şiruri de caractere şi furnizează în egală măsură
informaţii legate de textul existent în celule.
CHAR, TRIM, CODE, CONCATENATE, EXACT, UPPER, LOWER, MID, LEN,
SUBSTITUTE, REPT, PROPER, VALUE, DOLLAR, FIND.
CHAR(cod_numeric_ASCII) returnează caracterul corespunzător codului numeric ASCII

specificat ca argument;
TRIM(text) afişează şirul de caractere specificat ca argument în care toate spaţiile inutile sunt
anulate (cu excepţia spaţiilor care separă cuvintele textului);
CODE(text) returnează codul numeric pentru primul caracter din textul specificat ca
argument;
CONCATENATE(text1;text2;…) concatenează mai multe şiruri de caractere specificate ca
argumente, într-unul singur;
EXACT(text1;text2) verifică dacă două şiruri de caractere sunt identice. Comparând cele
două şiruri, funcţia returnează valoarea logică TRUE dacă acestea sunt identice sau valoarea
logică FALSE în caz contrar;
UPPER(text) afişează cu majuscule textul specificat ca argument;
LOWER(text) afişează cu minuscule textul specificat ca argument;
MID(text;N;X) afişează X caractere ale textului specificat ca argument, începând cu poziţia
“N”;
LEN(text) returnează numărul caracterelor ce formează textul specificat ca argument;
SUBSTITUTE(text_sursă;N;X;text_nou) returnează un nou şir de caractere (text-nou) la a
“N”-a poziţie a textului-sursă, după ce au fost anulate X caractere;
REPT(text;număr_de_multiplicări) repetă afişarea textului de un număr specificat de ori;
PROPER(text) determină scrierea cu majusculă a fiecărei prime litere din textul specificat ca
argument;
VALUE(text) converteşte un text ce reprezintă un număr într-o valoare numerică (numărul ce
figurează în textul respectiv, trebuie să corespundă unuia din formate numerice consacrate);
DOLLAR(număr;zecimale) converteşte un număr în text, folosind un format monetar;
FIND(text1;text2;N) localizează poziţia la care începe textul1 în textul2 începând căutarea
cu poziţia N;
Exemplificările funcţiilor de tip text sau şir de caractere se găsesc prezentate în figura
următoare:
Pag. 51 / 51
Pag. 52 / 52
3 Baze de date
Pe lângă funcţia de calcul tabelar şi reprezentări grafice, procesorul de tabele Excel oferă
utilizatorilor săi multiple facilităţi de exploatare şi interogare şi validare a bazelor de date.
O bază de date poate fi definită ca o colecţie de date elementare sau structurate ce răspunde
unui ansamblu coerent de subiecte, datele fiind organizate într-o modalitate utilă, care oferă o
bază sau un fundament pentru procedurile de regăsire a informaţiilor, de apreciere şi de luare
a deciziilor.
Un tabel este un ansamblu de date organizate în linii - numite înregistrări - şi coloane -
numite rubrici sau câmpuri, deci, se poate afirma că structura foii de calcul se pretează foarte
bine la crearea şi stocarea bazelor de date.
Din punct de vedere structural, un tabel este definit ca un câmp dreptunghiular, fiind compus
din coloane care conţin rubricile bazei de date. Prima linie conţine titlurile rubricilor, iar
celelalte linii care compun tabelul cuprind înregistrările bazei de date. Este de preferat ca
tabelul să nu conţină linii sau coloane goale care pot îngreuna la un moment dat manipularea
datelor din tabelă.
Cele mai importante elemente de terminologie pentru o bază de date sunt:
O linie antet în partea superioară foii de calcul conţine numele câmpurilor din tabelă;
această cerinţă nu este obligatorie, însă multe caracteristici ale tabelelor nu vor funcţiona
corect dacă tabelul nu este configurat în acest fel;
Numele de câmp descrie fiecare categorie de date. De regulă, acestea sunt plasate ca
anteturi de coloană, dar pot lua forma anteturilor de linie în tabelele în care datele sunt
stocate pe orizontală, şi nu pe verticală;
Fiecare celulă ce conţine date este denumită valoare de câmp;
Valorile câmpurilor ce compun o singură linie de date poartă numele de înregistrare;
Ansamblul valorilor ce compun o singură coloană de date poartă numele de domeniu.
Ansamblul înregistrărilor dintr-o bază de date formează corpul tabelului.
În altă ordine de idei, formatarea corpului tabelului (datele reale) reprezintă cea mai
importantă parte a procesului de standardizare. Datele trebuie să aibă o formatare consecventă
şi tipuri de font identice, ceea ce îmbunătăţeşte posibilităţile de gestionare a acestora.
Funcţionalităţile de bază de date ale procesorului de tabele Excel folosesc tabelele, nu numai
pentru stocarea de informaţii (câmpuri de date), dar şi pentru a putea prezenta rezultatele
interogărilor (câmpuri de rezultate) sau pentru a putea formula condiţii de căutare sau
selecţie prin introducerea unor restricţii asupra bazei (câmpuri de criterii).
Capacităţile de gestionare a bazelor de date permit o exploatare aprofundată a informaţiilor
conţinute în tabelele bazelor de date. Astfel, un tabel interpretat ca fiind o bază de date are
toate proprietăţile care decurg din această ipostază: permite operaţiuni de actualizare a bazei
(adăugare, modificare, ştergere de informaţii); ordonarea crescătoare sau descrescătoare a
datelor după unul sau mai multe câmpuri, căutări şi extrageri de informaţii din bază pornind
de la anumite criterii de selecţie, imprimări de date structurate.
Pentru a realiza o bază de date este necesar, ca pentru început, să se definească structura
bazei de date, ceea ce presupune selectarea informaţiilor care vor figura în cadrul ei. Acest
demers este foarte important deoarece el reprezintă procesul de creare a bazei de date, astfel
încât să se permită regăsirea rapidă a tuturor informaţiilor de care utilizatorul are nevoie.
Introducerea datelor se poate face direct pe foaia de calcul sau prin utilizarea unui formular.
Indiferent de modalitate, trebuie evitată inserarea de spaţii suplimentare la începutul unei
Pag. 53 / 53
celule, deoarece acest lucru ar putea avea un efect negativ asupra operaţiilor de sortare şi
căutare a informaţiilor.
Odată ce datele au fost introduse în baza de date, aceasta poate fi supusă unor operaţiuni de
actualizare, adică adăugare, modificare sau ştergere de înregistrări. Acest lucru se poate
realiza în două moduri: direct în tabelă sau prin intermediul unui formular.
În prima variantă utilizatorul are ca posibilităţi:
adăugarea unei înregistrări presupune tastarea conţinutului acesteia după ultima linie a
tabelei;
modificarea unei înregistrări presupune în primul rând regăsirea informaţiei respective în
baza de date. Acest lucru se poate realiza prin comanda Find (meniul Edit), caz în care
apare o fereastră de dialog în care utilizatorul trebuie să precizeze informaţia care să
permită poziţionarea pe înregistrarea dorită. După ce informaţia respectivă a fost
localizată, operaţia de modificare se realizează prin comanda Replace (meniul Edit);
ştergerea unei înregistrări se face prin selectarea liniei în care este editată înregistrarea şi
selectarea comenzii Delete din meniul Edit.
În ceea ce priveşte consultarea bazelor de date, procesorul de tabele Excel prezintă
următoarele facilităţi generale în exploatarea bazelor de date:
1. multiple posibilităţi de interogare a bazelor de date prin localizări şi extrageri de
informaţii utile procesului de luare a deciziilor; aceste operaţiuni se pot realiza prin
trei metode:
- metoda formularului (Form);
- metoda filtrului automat (Filter - AutoFilter);
- metoda filtrului avansat sau elaborat (Filter – Advanced Filter).
2. posibilităţi de construire a câmpurilor de criterii în care sunt fixate restricţiile impuse
modelului de analiză la care baza de date trebuie să reacţioneze (criterii simple, criterii
multiple, criterii calculate);
3. posibilitatea sortării bazelor de date pe mai multe rubrici de grupare (se pot utiliza
maxim 3 câmpuri de regrupare), ceea ce asigură interpretarea mai facilă a datelor care
au fost introduse în bază sau a datelor care au fost extrase în urma unei interogări;
4. posibilitatea validării datelor conţinute de baza de date în scopul verificării şi
parametrării informaţiilor ce sunt introduse de utilizator în modelele sale de analiză.
3.1 Interogarea bazelor de date

3.1.1 Interogarea bazelor de date prin filtru automat
Filtrarea automată este acea metodă de interogare care permite afişarea anumitor înregistrări
în raport de o restricţie sau un sistem de restricţii aplicate bazei de date. Practic, prin filtrare
baza de date va fi înlocuită temporar cu o tabelă care va conţine numai înregistrările care
satisfac condiţiile de selecţie.
Filtrul poate fi schimbat în orice moment pentru a afişa un alt set de înregistrări. Înregistrările
filtrate pot fi formatate, editate şi chiar reprezentate grafic. Filtrul activ este salvat odată cu
registrul de calcul. Este de reţinut faptul că procesorul de tabele Excel permite ca doar o
singură tabelă să fie filtrată la un moment dat.
Pentru a aplica un filtru automat la o bază de date, se selectează o celulă din tabel şi se alege
comanda Filter – AutoFilter din meniul Data. Această comandă funcţionează ca un
comutator, prin redarea comenzii se dezactivează filtrul automat. Comanda AutoFilter
determină afişarea unor butoane de selecţie pentru fiecare intrare din linia de titluri. Aceste
Pag. 54 / 54
butoane activează meniuri derulante ce conţin o serie de opţiuni care asistă utilizatorul în
formularea criteriilor de extragere.
Lista derulantă conţine:
- toate valorile coloanei respective;
- opţiunea All permite afişarea
tuturor înregistrărilor din baza de date;
- Top 10 este o variantă operaţională
numai pentru câmpurile numerice şi cele care conţin date calendaristice. Această opţiune are
ca scop afişarea unui număr stabilit de înregistrări.
În caseta de dialog Top 10 AutoFilter utilizatorul precizează dacă doreşte să vizualizeze
primele (opţiunea Top) sau ultimele (opţiunea Bottom) ˝n˝ înregistrări din baza de date
(numărul minim este 1, iar numărul maxim este de 500 înregistrări). Dacă se doreşte să se
afişeze primele sau ultimele ˝n˝ % din numărul de înregistrări, se procedează la modificarea
parametrului din ultima casetă combo din Items (Elemente) în Percent (Procent).
Filtrul automat Top 10 nu sortează înregistrările afişate, însă operaţia de ordonare a acestora
poate fi realizată ulterior prin comanda Sort (meniul Data).
- Opţiunea Blanks afişează înregistrările ce conţin celule vide într-un anumit câmp din
structura bazei de date;
- Opţiunea NonBlanks afişează toate înregistrările care conţin date în câmpul respectiv;
- Opţiunea Custom permite crearea unui filtru automat personalizat. Caseta de dialog
Custom Autofilter are în structura sa: operatorii de comparaţie, valoarea cu care se
compară şi operatorii logici And/Or pentru definirea condiţiilor compuse.
Câmpul pe care se
construieşte
sistemul de criterii Valoarea cu care
se compară
Operatorii de comparatie
Operatorii logici
Pentru definirea criteriilor de selecţie există următoarele posibilităţi:

A. Definirea unui criteriu simplu pentru un singur câmp din baza de date. În acest caz, se
acţionează butonul de selecţie, iar din lista derulantă se va selecta varianta dorită.
Exemplu: să se afişeze lista facturilor emise în ziua de 17 Ianuarie 2001. Pentru rezolvarea
Pag. 55 / 55
acestei interogări se va acţiona butonul de selecţie ataşat câmpului ˝Data Facturii˝ şi se va

alege din meniul derulant ˝17 Ianuarie 2001˝.
B. Editarea de criterii simple pe mai multe câmpuri, criterii care trebuie îndeplinite
cumulativ. Exemplu: să se afişeze lista clienţilor din Constanţa care nu şi-au plătit
facturile.
Pentru această filtrare, se selectează din lista câmpului ˝Localitate˝ opţiunea ˝Constanţa˝,
iar din câmpul ˝Plătit˝, alegem răspunsul ˝NU˝.
C. Definirea unui criteriu complex pe un singur câmp. Exemplu: să se afişeze lista

clienţilor din Braşov şi Bucureşti. Fiind vorba despre un criteriu cumulat, se alege
Criteriu
multiplu pe
câmpul
˝Localitate˝
opţiunea Custom unde se vor edita restricţiile la care baza de date trebuie să reacţioneze:
Rezultatul interogării este prezentat în figura următoare:
Exemplu: să se afişeze lista clienţilor care datorează majorări cuprinse între 30-40
milioane de lei. Procedura de filtrare a
bazei de date este similară cu cea din
exemplul precedent. Editarea criteriilor
în caseta de dialog Custom AutoFilter
este asemănătoare.
D. Construirea de criterii complexe pe mai multe câmpuri ale bazei de date.

Exemplu: să se afişeze numai înregistrările referitoare la ˝Client1˝ şi ˝Client2˝ la care sumele
datorate sunt cuprinse între 50-150 milioane lei. În acest caz, precizarea criteriilor se va face
utilizând filtrul personalizat, astfel:
Pag. 56 / 56
Câmpul de rezultate va conţine numai înregistrările care îndeplinesc cumulativ condiţiile de

selecţie enunţate prin filtrul personalizat Custom:
Pentru a reveni la afişarea integrală a bazei de date se alege opţiunea Show All din meniul
Data, comanda Filter.
Avantajul utilizării metodei filtrului automat constă în faptul că, la o interogare a bazei de
date, se afişează toate înregistrările care răspund criteriilor de selecţie sub forma unei liste, al
cărei conţinut poate fi modificat, formatat sau chiar tipărit.
Dezavantajul incontestabil al acestei metode este acela că nu se pot defini restricţii bazate pe
formule de calcul sau funcţii Excel, iar rezultatele filtrării sunt afişate invariabil în zona sursei
de date, şi nu în altă locaţie a foii de calcul desemnate de utilizator. Aceste inconveniente se
pot elimina prin utilizarea metodei filtrului elaborat (Advanced Filter).
În precizarea criteriilor tip şir de caractere, utilizatorul poate apela la specificarea condiţiilor
prin caractere generice, şi anume:
- semnul ˝?˝ înlocuieşte un singur caracter;
- semnul ˝*˝ înlocuieşte grup de caractere.
3.1.2 Interogarea bazelor de date cu ajutorul filtrului elaborat
Metoda consultării bazelor de date cu ajutorul filtrului elaborat presupune parcurgerea
următoarelor etape:
- definirea unei zone de criterii ;
- definirea criteriilor ;
- definirea opţională a unei zone de extragere ;
- lansarea căutării şi extragerea propriu-zisă din baza de date a înregistrărilor ce corespund
criteriilor de căutare şi extragere definite în zona de criterii.
Interogările bazate pe procedeul filtrării elaborate (Advanced Filter) sunt prezentate pe
exemplul unei baze de date pentru evidenţa facturilor emise către clienţi şi urmărirea încasării
facturilor.
Baza de date declarată pe coordonatele A5:K19 (numită : «Bază ») este ilustrată în figura
următoare :
Pag. 57 / 57
Zona de criterii poate fi definită în aceeaşi foaie de calcul (în care se află baza de date) sau
într-o altă foaie. Adesea, este necesar ca zonele de criterii odată definite să fie păstrate în
vederea unor căutări/extrageri repetate. Se recomandă ca zonele de criterii să fie definite
separat, într-o altă foaie de calcul, pentru a nu sufoca foaia de calcul ce conţine baza de date,
cu atât mai mult cu cât datele rezultate în urma extragerii vor fi afişate obligatoriu în aceeaşi
foaie de calcul în care se află şi sursa de date.
Zona de criterii este compusă dintr-o linie ce conţine numele câmpurilor ce servesc la
formularea criteriilor şi una sau mai multe linii pentru definirea acestora.
Câmpul pe care se definesc criteriile, poate conţine în prima linie a sa, totalitatea rubricilor
bazei de date, numai o parte a acestora sau nici una, după cum diferitele rubrici participă la
consultarea bazei de date.
Precizare : prima linie a zonei de criterii se va obţine prin copierea numelor respective de
câmpuri din listă (din linia de titluri a rubricilor bazei de date). În caz contrar există riscul
apariţiei unei incompatibilităţi între denumirile din listă şi cele din zona de criterii.
Definirea criteriilor. Se pot defini criterii de comparaţie, criterii multiple şi criterii calculate.
Criteriile de comparaţie se realizează cu ajutorul operatorilor de comparaţie şi anume: >, <,
>=, <=, = , urmaţi de o valoare. În precizarea valorilor se pot utiliza caracterele generice * sau
?.
De exemplu, utilizând baza de date anterioară definită pe coordonatele A5 :K19 :
- pentru a afla care sunt clienţii al căror nume începe cu litera G vom utiliza sintaxa G* ;
- pentru a afla care sunt clienţii al căror nume începe cu litera B şi se termină cu litera n
vom utiliza sintaxa B*n ;
- pentru a afla care sunt clienţii a căror localitate de domiciliu se termină în literele « şti »
(Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, etc.) vom utiliza sintaxa *şti ;
- pentru a afla care sunt clienţii al căror nume este format din cinci litere, dintre care prima
este g şi ultima este o (ex : GriRo, GenRo, Gesto) vom utiliza sintaxa g???o, s.a.m.d.
Pag. 58 / 58
Criteriile multiple se obţin prin combinarea criteriilor utilizând operatorii logici (ŞI; SAU).
Aceste criterii respectă următoarea regulă:
- dacă valorile diferitelor criterii sunt precizate în zona de criterii pe aceeaşi linie, ele
trebuie îndeplinite simultan, fiind considerate legate prin operatorul logic ŞI, constituind
astfel un criteriu multiplu.
- dacă valorile diferitelor criterii sunt precizate în zona de criterii pe linii diferite, se
consideră că ele sunt legate prin operatorul logic SAU.
Prezentăm mai jos două exemple de construire a câmpurilor de criterii multiple :
- Primul exemplu vizează construirea unui câmp de criterii pe totalitatea rubricilor bazei de
date. Câmpul conţine o linie (sub titlurile rubricilor) pentru precizarea restricţiilor legate prin
operatorul logic « ŞI », şi două linii pentru precizarea operatorului logic « SAU ». O
interogare bazată pe un astfel de câmp de criterii ar avea următorul enunţ : « care sunt clienţii
plătitori din Bucureşti şi care sunt clienţii neplătitori din Iaşi sau Ploieşti ».
- Al doilea exemplu vizează construirea unui câmp de criterii pe anumite rubrici ale bazei
de date (Localitate, Plătit, Majorări). Câmpul conţine o linie (sub titlurile rubricilor) pentru
precizarea restricţiilor legate prin operatorul logic « ŞI », şi o linie pentru precizarea
operatorului logic « SAU ».
O interogare bazată pe un astfel de câmp de criterii ar avea
următorul enunţ : « care sunt clienţii neplătitori din
Bucureşti sau Ploieşti care au majorări de întârziere la
plata facturilor de peste 1.000.000 lei ».
Criteriile multiple evidenţiază în esenţă faptul că restricţiile pe care se construieşte interogarea
pot fi definite pe mai multe rubrici.
O particularitate a acestor criterii este aceea că se pot preciza restricţii « între două limite (sau
borne) » : o limită maximă pe care valorile rubricii trebuie să le îndeplinească şi o limită
minimă.
Pentru a se construi criterii ce să răspundă la astfel de interogări între două intervale, rubrica
(rubricile) care va conţine respectivele intervale se dublează. Astfel, o rubrică va avea
precizată o restricţie ce semnifică borna minimă, iar a doua rubrică (dublată în câmpul de
criterii) va conţine borna maximă.
De exemplu, în figura alăturată este prezentat
un câmp de criterii, pentru următoarea
interogare : « să se selecteze toţi clienţii
neplătitori (Plătit=NU) din Bucureşti
(Localitate=Bucureşti), în primul semestru al
anului 1998 (Data facturii >01/01/98 şi Data
facturii<=06/30/98) , care au penalităţi între
500.000 lei şi 1.000.000 lei (Majorari>500000 ŞI Majorari<1000000) ».
Criteriile calculate sunt bazate pe formule ce returnează un rezultat logic (TRUE sau
FALSE). În acest caz prima linie a zonei de criterii (ce conţine numele câmpului pe care se
face selecţia) este goală, iar cea de a doua va cuprinde formula/formulele respective, dar va
afişa un rezultat logic al evaluării formulei.
Sintaxa unor astfel de criterii calculate este următoarea :
Pag. 59 / 59
• semnul = (egal) pentru a se specifica faptul că este vorba de o formulă ;

• adresa primei celule din domeniul rubricii bazei de date ;
• un operator logic de comparaţie (=, >, <, >=, <=, AND, OR, NOT);
• un argument de comparaţie care poate fi :
♦ adresa unei celule (ex. : =D2>B2);
♦ o expresie (ex . : =D2>B2*22%);
♦ funcţie predefinită (ex : =D2>AVERAGE($D$2 :$D$32).
Figura următoare ilustrează următoarea formulare pentru selectarea clienţilor neplătitori din
Bucureşti pe ultimele 6 luni (celula E42) şi care au penalităţi cuprinse între tranşele de 25%
din valoare şi 75% din valoare (celulele F42 şi G42).
Un alt exemplu de interogare bazată pe o rubrică calculată, vizează utilizarea funcţiilor

predefinite.
Astfel, dacă s-ar dori selectarea clienţilor plătitori (Plătit=DA), care au achitat valoarea
facturilor peste media valorică a acestora, s-ar introduce o formulă de calcul a mediei pentru
rubrica Valoare factură.
Figura următoare prezintă câmpul de criterii pentru o astfel de interogare :
Funcţiile tip « baze de date » prezentate în capitolul referitor la funcţiile Excel, operează şi ele
cu criterii, fapt relevat şi de figura următoare :
De exemplu, dacă s-ar calcula suma facturilor neachitare de clienţii din Bucureşti pe ultimul
an, formula DSUM ar avea ca ultim argument, un câmp de criterii definit pe coordonatele
B87 :D88.
Pag. 60 / 60
Zona de extragere
Zona de extragere trebuie definită obligatoriu în foaia de calcul ce conţine baza de date. Este
de preferat ca zonele de extragere să fie plasate lateral sau în jos, în raport cu sursa de date.
Zona de extragere este compusă dintr-o linie ce conţine numele câmpurilor (titlul rubricilor)
din baza de date despre care se doreşte a se obţine informaţii.
Preluarea acestor nume în prima linie a zonei de extragere se poate face prin copierea numelor
respective din antetul listei.
Lansarea căutării şi extragerea propriu-zisă.
Această operaţie se
realizează prin Implicit, rezultatul filtrării se va
afişa pe baza de date, care va fi
apelarea comenzii redimensionată în funcţie de
Data – Filter - cerinţele interogării
Advanced Filter...
Pe ecran va fi afişată Prin List Range se
caseta de dialog precizează
Advanced Filter - coordonatele pe care
fig...) care invită s-a definit baza de
date
utilizatorul să
precizeze plaja de
Prin Criteria Range se
celule care precizează coordonatele
reprezintă baza de câmpului de criterii
date (List Range) şi
plaja care reprezintă
zona de criterii
(Criteria Range).
Utilizatorul va activa pe rând fiecare din casetele de text, selectând de fiecare dată în foaia de
calcul plaja respectivă de celule.
Reamintim că definirea zonei de extragere este opţională. Astfel, dacă se doreşte vizualizarea
rezultatului filtrării, direct pe sursa de date (când înregistrările care nu satisfac criteriile din
zona de criterii vor fi ascunse, rămânând vizibile doar înregistrările care satisfac criteriile
respective) se va acţiona butonul OK. Efectul extragerii pentru o interogare de genul « care
sunt clienţii plătitori din Bucureşti şi care sunt clienţii neplătitori din Iaşi sau Ploieşti », este
prezentat în figura următoare :
Revenirea afişării bazei de date la forma iniţială (care includea totalitatea înregistrărilor) se
face prin comanda Data - Filter - Show All
În cazul în care a fost definită o zonă de extragere atunci utilizatorul va completa caseta de
dialog Advanced Filter (figura următoare) şi cu coordonatele absolute ale acestei zone (în
caseta de text Copy to).
Câmpul de rezultate poate fi generat ca având toate rubricile bazei de date (şi atunci se
plasează cursorul pe prima celulă a câmpului de rezultate) sau poate fi generat ca având numai
Pag. 61 / 61
anumite rubrici. În acest ultim caz, respectivele rubrici se vor edita pe prima linie a câmpului
de rezultate, iar selecţia câmpului va începe de la coordonatele rubricilor definite.
Precizare. Întrucât caseta de text Copy to nu este activă implicit, este necesar ca pentru a o
activa să se selecteze celălalt mod de acţionare şi anume Copy to another location.
Reluăm exemplul precedent de interogare, ce va fi operaţională prin extragere, cu deosebirea
că se vor afişa clienţii, adresele acestora, localităţile din care provin, numerele de factură şi
sumele datorate.
Caseta de dialog Advanced Filter, corespunzătoare procedeului de extragere, este prezentată
în figura următoare :
Pentru interogarea prin

extragere, se activează
tipul de acţiune “Copy to
another location”
Prin Copy To se
precizează coordonatele
câmpului de rezultate
Lansarea căutării şi extragerii se declanşează prin acţionarea butonului OK.

Rezultatele interogării sunt prezentate în figura următoare :
Prin selectarea casetei de validare Unique Records Only nu vor fi preluate în zona de
rezultate înregistrările duble (care au valori identice, corespunzător restricţiilor impuse în
câmpul de criterii).
Exemplul următor ilustrează construirea câmpurilor de criterii şi rezultate pentru interogarea :
« care sunt clienţii cărora firma le-a emis facturi de la începutul anului până azi ».
Pag. 62 / 62
Câmp de
criterii
Câmp de rezultate
Selecţie unică a înregistrărilor
Se impun câteva precizări privind caracteristicile extragerii:

- înregistrările extrase conţin numai valori (formulele de calcul sunt extrase ca valori) ;
- înregistrările extrase nu sunt legate de sursa de date; eventualele modificări în baza de
date nu se vor reflecta în zona înregistrărilor deja extrase ;
- dimensiunea zonei de extragere este ajustată automat la numărul de înregistrări extrase.
De aceea când se precizează coordonatele zonei de extragere (caseta de text Copy to din
fereastra Advanced Filter) se selectează doar o singură linie şi anume aceea care conţine
numele câmpurilor.
- lista (subsetul de înregistrări) afişată în zona de extragere poate fi prelucrată ca orice listă,
poate fi stocată, sintetizată, imprimată.
3.2 Sortarea bazelor de date
Realizarea sortării unei baze de date se face cu ajutorul comenzii Sort din meniul Data.
Această comandă permite ordonarea crescătoare (Ascending) sau descrescătoare
(Descending) a înregistrărilor din baza de date după maximum trei câmpuri (simultan).
Activarea comenzii Data - Sort... determină apariţia pe ecran a casetei de dialog Sort (figura
următoare)
Folosind butoanele de extensie din dreptul fiecărei
casete de text utilizatorul va putea preciza
câmpurile după care să se facă sortarea, cât şi
ordinea sortării pentru fiecare câmp.
Din punct de vedere conceptual, sortarea după
mai multe câmpuri implică precizarea mai multor
niveluri de regrupare a datelor. Astfel cheile de
sortare se precizează în ordinea nivelului de
consistenţă a datelor : primul nivel de sortare
trebuie să conţină elementele celui de-al doilea
nivel, iar al doilea nivel trebuie să conţină
elementele celui de-al treilea nivel, ş.a.m.d. Altfel
spus ordinea sortării trebuie să fie de la domeniul
cel mai cuprinzător, la domeniul cel mai puţin
cuprinzător.
Pag. 63 / 63
Dacă se doreşte ordonarea doar după un câmp, va fi completată doar prima casetă de text,
restul rămânând vide.
Operaţiunea de sortare începe prin selectarea bazei de date sau prin poziţionarea cursorului pe
prima celulă din bază, continuă prin activarea comenzii Data – Sort şi definirea cheilor de
sortare concomitent cu precizarea ordinii în care se va face operaţia de sortare şi se încheie
prin validarea operaţiei cu butonul OK.
Exemplu. Să se reordoneze baza de date crescător după localitatea clientului, apoi după data
emiterii facturii, iar în final după numele clientului.
Precizarea criteriilor de sortare este ilustrată în figura anterioară, iar rezultatul operaţiunii de
sortare este prezentat în figura următoare :
3.3 Validarea datelor

Validarea reprezintă un procedeu de verificare a corectitudinii introducerii datelor în celule.
Procedeul de validare este operaţional pentru orice celulă a foii de calcul, restricţionând
intrările în celule potrivit unor criterii declarate la care trebuie să răspundă valorile de
introduse. Validarea datelor presupune deci stabilirea unui set de restricţii aplicabile unor
constante care, dacă respectă restricţiile impuse, constituie intrări valide în celulele unui tabel
sau a unei baze de date Excel. Este inutil a se declara atribute de validare pentru intrările
rezultate în urma recalculului unor formule, deoarece o formulă, dacă este bine construită
generează rezultate valide.
Aplicarea atributelor de validare pentru datele (constantele) introduse în celule presupune
parcurgerea următoarelor etape:
1 Se selectează celula sau câmpul unde se vor aplica atributele de validare. Aceste atribute
pot fi copiate ulterior prin selectarea câmpului sursă, activarea comenzii Edit – Copy, după
care în urma selecţiei câmpului destinaţie se activează comanda Edit – Paste Special, iar din
caseta Paste Special se va alege opţiunea Validation;
2 Se activează comanda Data – Validation;
3 În caseta Data Validation se declară atributele şi restricţiile operaţiunii de validare prin
fişa Settings, se poate stabili eticheta câmpului validat, precum şi un mesaj de invitaţie prin
fişa Input Message şi se poate declara un mesaj particular în cazul în care intrarea în celulă
nu a respectat restricţiile de validare declarate în Settings, prin fişa Error Alert;
4 Se confirmă operaţiunea prin apăsarea butonului OK.
Setarea parametrilor validării presupune alegerea din fişa Settings aferentă casetei de dialog
Data Validation a tipului de date valide ce vor constitui intrări în celula curentă selectată
pentru validare. Astfel, rubrica Allow permite selectarea din lista derulantă propusă a
următoarelor tipuri de date:
Pag. 64 / 64
- Any value - opţiunea implicită, permite introducerea oricărui tip de dată, validarea fiind
inhibată pentru un tip particular de dată;
- Whole number permite introducerea în celule a valorilor numerice întregi;
- Decimal permite numai culegerea valorilor numerice într-un format întreg cu zecimale;
- List permite validarea datelor sub formă de listă derulantă. Intrările în listă pot fi editate în
caseta Source fie sub forma unei liste de elemente separate prin virgulă sau punct şi
virgulă (după cum a fost declarat separatorul de argumente în Windows), fie sub forma
unui câmp definit prin adrese absolute, ce să conţină intrările în respectiva listă derulantă;
- Date permite editarea valorilor numerice într-unul din formatele acceptate de data
calendaristică;
- Time permite editarea într-un format orar;
- Text length permite editarea şirurilor de caractere în celule, restricţionând dimensiunea
acestora;
- Custom permite validarea datelor utilizând funcţii predefinite sau definite de utilizator.
Odată ce a fost stabilit tipul de dată pentru care operează o validare, se poate alege operatorul
de restricţie ce urmează a fi aplicat datelor cu ajutorul listei derulante Data. Operatorii de
comparaţie disponibili sunt: between (între), not between (nu este între), equal to (egal cu),
not equal to (nu este egal cu), greater than (mai mare decât), less than (mai mic decât),
greater than or equal to (mai mare sau egal cu), less than or equal to (mai mic sau egal
cu).
Valoarea de comparat reprezintă un al treilea element cu care operează validarea datelor.
Această valoare se poate regăsi fie sub formă de constantă numerică, fie sub formă de
formulă, editându-se în funcţie de tipul de dată ales şi de operatorul de comparaţie, în rubrici
contextuale de tipul Value - pentru operatorul equal to (egal cu), Minimum (Minim) şi
Maximum (Maxim) pentru operatorul between (între), Source (Sursă) pentru data de tip listă
derulantă sau Formula (Formulă) pentru criteriul de validare Custom (Personalizat). În
rubricile respective pot fi editate atât constante cât şi formule ce reprezintă parametrii de
validare.
Caseta de dialog Data Validation cu toate setările posibile este prezentată în figura
următoare:
Ştergerea atributelor de validare se face prin selectarea câmpurilor pe care s-au aplicat
respectivele atribute, iar din caseta Data Validation se acţionează butonul Clear All. Această
Pag. 65 / 65
comandă anulează numai atributele de validare, nu şi datele din respectivele câmpuri, acestea
revenind în starea de non-validare, în care orice intrare în celule este permisă – Any value .
Declararea etichetelor câmpurilor validate precum şi a mesajului de invitaţie pentru
introducerea datelor, reprezintă facilităţile oferite de fişa Input Message, aferentă casetei de
dialog Data Validation.
Eticheta câmpului validat se editează în
rubrica Title, iar mesajul de invitaţie sau
comentariul se editează în caseta de text
Input message. Cele două atribute devin
vizibile la poziţionarea cursorului pe
câmpul validat, atunci când este selectată
opţiunea Show input message when cell
is selected.
Mesajele de eroare pot fi declarate prin
intermediul fişei Error Alert, aferente
casetei de dialog Data Validation, prin
completarea rubricilor Title pentru
definirea numelui casetei de atenţionare în
cazul unei intrări non-valide şi Error
message pentru definirea unui comentariu
legat de respectiva eroare.
Mesajul de eroare poate fi inhibat dacă se
deselectează opţiunea Show error alert
after invalid data in entred.
Foarte important în procesul de validare a
datelor este modul permisiv sau nu în care
reacţionează câmpul de validare la
introducerea unei date incorecte.
Dacă este selectat din lista derulantă Style modul Stop, la producerea unei neconcordanţe
între datele introduse şi regula de validare, nu se va putea trece la editarea altei celule fără ca
datele din celula curentă să nu fie corecte, adică să respecte restricţiile impuse prin validare.
Prin acţionarea butonului Retry
se poate edita intrarea non-validă,
iar prin Cancel se anulează
respectiva intrare.
Dacă din aceeaşi listă derulantă
Style este ales modul Warning la
producerea unei erori logice, se
va afişa o casetă de dialog prin
care se poate continua editarea
dacă se apasă butonul Yes, permiţându-se eludarea regulii de validare impuse. Dacă se alege
butonul No se va retasta intrarea în celulă potrivit regulilor de validare declarate, iar dacă se
alege Cancel (Revocare) se anulează valoarea introdusă greşit.
Pag. 66 / 66
Al treilea mod de semnalare a

erorilor logice constă în alegerea
din lista derulantă anterior
amintită a opţiunii
Information. Acest mod propune prin opţiunea Yes intrarea unei valori non-valide, iar prin
opţiunea Cancel revocă intrarea în curs de editare.
Pag. 67 / 67
4 Instrumente de asistare a deciziei

Pe lângă facilităţile de calcul tabelar, de generare de grafice şi de exploatare a bazelor de date,
procesorul de tabele Excel, dispune de o gamă largă de instrumente de asistare a deciziei, ce
au rolul de a oferi utilizatorului o imagine sintetică asupra datelor pe care se fundamentează
decizia. Instrumentele de asistare a deciziei înglobează proceduri care, aplicate datelor, permit
punerea în evidenţă a unor informaţii pe baza cărora utilizatorul îşi poate construi viitoarele
raţionamente. Procesorul Excel posedă mai multe tehnici de prelucrare a datelor, tehnici prin
care informaţia poate fi agregată, centralizată, regrupată, simulată sau optimizată. Aceste
facilităţi vizează următoarele aspecte:
♦ posibilităţi de calculare automată a unor subtotaluri;
♦ posibilităţi de obţinere a mai multor serii de rezultate prin calcule aplicabile mai multor
serii de valori, dispuse monodimensional şi bidimensional, cu ajutorul tabelelor de
ipoteze.
♦ posibilităţi de sintetizare a datelor prin intermediul tabelei pivot;
♦ posibilităţi de centralizare a datelor prin consolidare;
♦ posibilităţi de simulare a datelor prin tehnica valorii scop şi scenarii;
♦ posibilităţi de simulare şi optimizare a unor funcţii scop prin intermediul solver-ului.
Aceste facilităţi sunt cunoscute sub numele generic de instrumente de asistare a deciziei. şi
regrupează: instrumentele de sintetizare şi centralizare a informaţiilor (tabelele de ipoteze,
tabele pivot, subtotalizări, consolidări) şi instrumentele de simulare şi optimizare (scenariile,
tehnica valorii scop şi solver-ul).
4.1 Instrumente informatice de sintetizare şi centralizare a informaţiilor.
Instrumentele de sintetizare a informaţiei oferă tehnici şi facilităţi avansate de regrupare şi
centralizare a datelor conţinute în tabele, obţinându-se în urma prelucrări, noi informaţii
agregate şi sintetizate.
4.1.1 Tabelele de ipoteze
Tabelele de ipoteze permit obţinerea mai multor serii de rezultate prin calcule aplicate
valorilor ce sunt dispuse monodimensional sau bidimensional.
Astfel, prin aplicarea unei singure formule unor serii de valori dispuse pe linie sau pe coloană
se poate obţine un număr mare de rezultate care sintetizează prin regrupare informaţiile dintr-
un tablou sau o bază de date. În fapt, tabelele de ipoteze permit crearea de rapoarte de sinteză
pentru bazele de date.
O tabelă de ipoteze se compune din următoarele elemente: una sau două celule de intrare; una
sau mai multe formule care au incidenţă asupra celulelor de intrare; un câmp special numit
“câmp de ipoteze” cu una sau două dimensiuni în care prima coloană sau linie conţine valorile
asupra cărora se aplică efectiv formulele.
Atunci când mai mulţi parametrii participă la elaborarea unui rezultat, câmpurile tabelelor de
ipoteze permit evaluarea importanţei relative a fiecărui parametru.
Procedura de sintetizare a informaţiei prin tabelele de ipoteze se declanşează prin execuţia
comenzii Data Table.
În raport de numărul de parametrii a căror variaţie o studiază, tabelele de ipoteze conţin una
sau două variabile.
Pag. 68 / 68
4.1.1.1 Tabela de ipoteze cu o singură variabilă

O tabela de ipoteze cu o singură variabilă permite diseminarea rezultatului uneia sau a mai
multor formule, urmărind diferite valori luate de un parametru. Tabela de ipoteze
monodimensională este compusă din:
- o celulă de intrare, situată oriunde în foaia de calcul (dar mai puţin în câmpul de ipoteze),
definită şi referită de utilizator în caseta de dialog Table, corespunzător rubricilor Row Input
Cell sau Column Input Cell după cum se doreşte a se organiza rezultatul pe linie sau pe
coloană. Celula de intrare poate fi vidă, aceasta fiind situată într-un câmp de criterii atunci
când formula generatoare de rezultate este tip bază de date (=D). În cazul utilizării altor
funcţii, decât cele de tip baze de date, celula de intrare poate conţine unul din argumentele
funcţiei respective.
- câmpul de ipoteze conţine rezultatele calculate prin aplicarea unei formule pentru o serie
de date. Prima coloană a tabelei sau prima linie a acesteia poate conţine valorile testate prin
formulă(e). Respectivul câmp va fi selectat de către utilizator înainte de activarea comenzii
Data Table
- formula (formulele) este (sunt) plasată(e) pe prima linie (sau prima coloană) a câmpului
de ipoteze. Formula poate fi de tip baze de date sau se poate baza pe un interval de variaţie
(cum ar fi funcţiile financiare: PMT, SYD, SLN, DB, DDB etc). O tabelă de ipoteze cu o
variabilă poate admite mai multe formule.
Celula din colţul superior stâng al câmpului de ipoteze nu intervine în calcule, conţinutul său
poate fi lăsat la libera iniţiativă a utilizatorului.
Comanda Data Table permite completarea automată a tabloului cu valori calculate ca şi cum
formula sau formulele situate pe prima linie ar fi aplicate succesiv pentru fiecare valoare
găsită în prima coloană sau în prima linie (aceste valori reprezintă parametrii sintetizării
informaţiei). Din punct de vedere al organizării, parametrii sintetizării pot fi dispuşi pe linie
sau pe coloană.
Schema de principiu a unei tabele de ipoteze cu o singură variabilă, cu parametrii dispuşi pe
coloană, este prezentată în figura următoare:
Pentru înţelegerea mecanismului de sintetizare a informaţiei prin tabela de ipoteze cu o

variabilă, se furnizează următorul exemplu:
Plecând de la o bază de date pentru evidenţa personalului unei societăţi comerciale, se doreşte
a se calcula (printr-o tehnică de sintetizare) suma salariilor pe compartimente funcţionale.
Tabelul ce conţine baza de date este numit „Personal” şi este definit pe coordonatele A4:E16:
Pag. 69 / 69
Pentru a răspunde cererii de sintetizare, este necesar a se construi în prealabil o interogare a

bazei de date prin care să se extragă toate compartimentele (luate o singură dată). Astfel, în
câmpul de criterii va figura rubrica „Compartiment” cu orice valoare (câmp vid);
Înregistrările care vor fi filtrate potrivit restricţiei specificate în câmpul de criterii, vor fi
extrase ca valori unice într-un câmp de rezultate. Acesta va fi situat într-o altă locaţie a foii de
calcul şi va conţine rubrica „Compartiment”, necesară constituirii parametrului sintetizării
pentru tabela de ipoteze (extragerea se face prin Data- Filter- Advanced Filter, marcând
caseta de selectare Unique Record Only);
Câmpul de criterii (B21:B22)
aferent interogării, precum şi
câmpul de rezultate se găsesc
ilustrate în figura alăturată.
Odată ce comanda Advanced
Filter a fost executată şi
compartimentele au fost extrase
din baza de date, se construieşte
„câmpul de ipoteze” prin
editarea formulelor de
sintetizare(DSUM şi
DAVERAGE) în celulele situate în prima
linie.
Formulele se vor aplica succesiv pentru
fiecare compartiment în parte, însumând
salariile corespunzătoare acestora.
Rezultatele sintetizării se generează selectând
„câmpul de ipoteze” (B24:D29) şi activând
comanda Data Table.
În caseta de dialog Table se completează în rubrica Column Input Cell adresa celulei vide
(B22) din câmpul de criterii (B21:B22). Rubrica Column Input Cell admite celula de intrare
ce corespunde unui parametru organizat pe coloană. Prin validarea operaţiei de sintetizare cu
butonul OK, calculele se vor efectua automat pentru fiecare compartiment în parte. Figurile
următoare ilustrează modul de obţinere a rezultatelor sintetizate prin tabela de ipoteze cu o
variabilă.
Pag. 70 / 70
Un alt exemplu derivat din

primul, vizează calculul
numărului de salariaţi pe fiecare
compartiment în parte. Datele
vor fi organizate pe linie în
„câmpul de ipoteze” (orizontal),
iar datorită acestui fapt, în caseta
de dialog Table va fi completată
adresa celulei de intrare în
rubrica Row Input Cell. Funcţia
de sintetizare utilizată pentru
generarea rezultatelor este
DCOUNT. Figura alăturată
ilustrează acest exemplu.
Un alt gen de aplicaţii pentru sintetizarea informaţiei prin tabela de ipoteze cu o variabilă,
vizează generarea de rezultate prin funcţiile financiare.
De exemplu, dacă s-ar dori calcularea sumelor rambursabile lunar aferente unui credit de 80
de milioane lei, contractat pe 3 ani, pentru mai multe variante a ratei a dobânzii s-ar utiliza
funcţia financiară PMT, amplificată prin tabela de ipoteze cu o variabilă.
Pag. 71 / 71
Comanda Data Table aplicată asupra câmpului de ipoteze prin intermediul unei celule de
intrare dispusă pe coloană (ce reprezintă un parametru al funcţiei) va genera o serie de
rezultate (figurile anterioare).
4.1.1.2 Tabela de ipoteze cu două variabile
Tabela de ipoteze cu două variabile funcţionează potrivit aceloraşi principii ca şi tabela cu o
variabilă, cu deosebirea că permite variaţia simultană a doi parametrii, ce necesită existenţa a
două celule de intrare într-un câmp de criterii.
Structura unei tabele de ipoteze cu două variabile este următoarea:
- valorile primului parametru corespunzătoare primei celule de intrare se află în coloana din
stânga a câmpului de ipoteze, iar valorile celui de-al doilea parametru ce corespunde celei de-
a doua celule de intrare se află pe prima linie;
- formula pe care este construită sintetizarea se introduce în celula colţului superior stâng al
câmpului de ipoteze, la intersecţia primului parametru (pe coloană) cu cel de-al doilea
parametru (pe linie).
Atunci când comanda Data Table este executată, câmpul de ipoteze este completat în mod
automat cu rezultatele calculelor efectuate pentru fiecare linie şi coloană a tabloului. Fiecare
intersecţie a unei linii cu o coloană furnizează rezultatul formulei aplicate respectivelor valori.
Schema de principiu a unei tabele de ipoteze cu două variabile este prezentată în figura
următoare:
Pentru exemplificarea tabelei de ipoteze cu două variabile, furnizăm următoarea aplicaţie: „se
doreşte a se calcula prin sintetizarea informaţiei suma salariilor pe funcţii şi pe compartimente
funcţionale.
Pentru rezolvarea aplicaţiei se parcurg următoarele etape:
- se construieşte tabela de ipoteze, completând pe prima linie funcţiile salariaţilor (luate o
singură dată) pentru care se face sintetizarea prin însumare şi pe prima coloană
compartimentele funcţionale pentru care să se facă respectiva regrupare;
- se editează câmpul de criterii pe coordonatele B49:C50, câmp ce va conţine rubricile:
“Compartiment” şi “Funcţia”;
- se introduce funcţia de însumare SUM(Personal;5;B49:C50) în colţul superior stâng al
tabelei de ipoteze (la adresa A56). Formula va genera ulterior rezultate centralizate pentru
fiecare funcţie şi compartiment în parte;
- se selectează tabela de ipoteze (A56:E61);
Pag. 72 / 72
- se activează comanda Data Table şi în caseta Table (figura următoare) se completează

adresele celulelor de intrare astfel:
- în rubrica Column input cell se marchează adresa celulei vide corespunzătoare

parametrului pe coloană: „Compartiment” (B50);
- în rubrica Row input cell se editează adresa celulei corespunzătoare parametrului pe linie:
„Funcţia” (C50);
Prin validarea acţiunii cu butonul OK, sintetizarea informaţiei prin însumare se va efectua
automat pentru fiecare compartiment şi funcţie în parte. Figura următoare prezintă rezultatele
grupării datelor după cei doi parametrii.
O a doua aplicaţie a tabelei de ipoteze cu două variabile vizează calculul amortizării

accelerate prin funcţia financiară DB.
„Se consideră o investiţie într-un mijloc fix în valoare de 12 mil. lei (un calculator). Valoarea
reziduală a imobilizării este estimată la 3 mil. lei după expirarea duratei normate de
funcţionare de 6 ani. Numărul de perioade pentru care se calculează amortizarea este de 6
ani”.
Se doreşte a se genera un tablou de amortizare accelerată pe număr de ani de funcţionare şi pe
durata pentru care se calculează amortizarea.
Modul de construire al tabelei cu două variabile este prezentat în figura următoare.
Pag. 73 / 73
Diferenţa faţă de exemplul anterior constă în faptul că, în cazul de faţă celulele de intrare nu
sunt vide şi neprotejate, ci sunt chiar argumentele funcţiei financiare DB.
Astfel, pentru primul parametru organizat pe coloană „Perioada pentru care se calculează
amortizarea” a fost aleasă celula de intrare D45, iar pentru al doilea parametru organizat pe
linie: „Durata normată de serviciu” a fost selectată celula C44.
Rezultatul sintetizării informaţiei (prezentat în figura următoare) reprezintă chiar tabloul de
amortizare al respectivei imobilizări
4.1.2 Tabela pivot

Tabela pivot, ca instrument de asistare a deciziei, reprezintă o facilitate prin care datele
conţinute de o foaie de calcul pot fi permutate, în vederea scoaterii în evidenţă a unor
informaţii necesare procesului decizional. O tabelă pivot utilizează date pe două dimensiuni
pentru a crea un tabel în trei dimensiuni, în esenţă, un tabel rezumat, bazat pe mai multe
condiţii, care au puncte de intersecţie.
Tabela pivot permite crearea unui tablou de sinteză în care câmpurile unui tabel sau ale unei
baze de date pot fi orientate pe linie sau pe coloană, asupra datelor operându-se agregări şi
calcule sub formă de totaluri, medii, minim, maxim etc. Aceste operaţii pot fi selectate dintr-o
listă de funcţii predefinite, tabela pivot permiţând operarea de calcule diferite asupra aceloraşi
elemente supuse sintetizării.
Din punct de vedere operaţional, tabela pivot este un instrument care permite o foarte elastică
asociere a unor câmpuri într-o manieră interactivă, fapt ce duce la regruparea datelor şi
prezentarea acestora într-un mod sintetic. Ea posedă un asemenea grad de interactivitate încât,
odată ce a fost creată, orice câmp al tabelei poate fi deplasat (prin glisare cu mouse-ul) în
Pag. 74 / 74
orice locaţie a foii de calcul, obţinându-se astfel o reorientare a structurii tabelei printr-un
singur pas.
Tabela pivot se creează selectând sursa datelor de sintetizat şi operând comanda Data - Pivot
Table and PivotChart Report, după care un generator numit Pivot Table Wizard asistă
utilizatorul în realizarea tabelei pivot în trei paşi.
Un exemplu edificator de construire şi utilizare a tabelei pivot îl constituie sintetizarea
informaţiilor referitoare la vânzările de carte dintr-o editură. Acest exemplu porneşte de la o
bază de date care conţine informaţii referitoare la: vânzările de carte de informatică pe oraşe
(Bucureşti, Ploieşti, Bacău, Iaşi), pe ani de distribuţie (1999/2000), pe agenţi de vânzare
(Rădulescu S, Ionescu L, Popescu M, Vasilescu D, Moisescu A.), pe cantităţi vândute (cu
specificaţia că fiecare carte poate fi vândută în mai multe oraşe, iar un agent de distribuţie
poate opera vânzări pentru una sau mai multe cărţi, în unul sau mai multe oraşe) şi pe valori
reieşite din vânzări.
Pornind baza de date
prezentată în figura
alăturată, se cere să se
afişeze numărul de cărţi şi
suma valorică a acestora,
pe titluri de carte şi pe
agenţi de vânzare,
restricţionând interactiv
tabela pe ani şi oraşe de
distribuţie.
În rezolvarea aplicaţiei, asistentul tabelei pivot (activat prin comanda Data - Pivot Table and
Pivot Chart Report) parcurge următoarele etape (prin acţionarea butonului Next se asigură
trecerea la pasul următor):
1. În prima etapă PivotTable and PivotChart Wizard - Step 1 of 3 se alege sursa de date
pentru sintetizarea informaţiei şi tipul raportului de sinteză:
Sursa de date poate să o constituie:
· un tabel Excel sau o bază de date
(Microsoft Excel list or
database);
· o bază de date externă (External
data source);
· câmpuri consolidate (Multiple
consolidation ranges);
· altă tabelă pivot sau diagramă
pivot (Another Pivot Table or
PivotChart).
Rezultatele sintetizării datelor pot fi reflectate în două moduri:

sub forma unui tabel de sinteză (opţiunea PivotTable);
Pag. 75 / 75
sub forma unui grafic (opţiunea PivotChart).

2. În a doua etapă PivotTable and PivotChart Wizard - Step 2 of 3 se introduce adresa
tabelei sursă pe baza căreia se va
construi tabela
Coordonatele sursei pivot sau se
de date care stă la cere
baza construirii confirmarea
adresei în situaţia în care sursa de
date a fost selectată anterior.
3. A treia etapă PivotTable and PivotChart Wizard - step 3 of 3 oferă mai multe opţiuni
de plasare şi formatare a tabelei pivot. În ceea ce priveşte locaţia tabelei pivot, aceasta poate fi
plasată în foaia de calcul curentă (opţiunea Existing worksheet) sau într-o nouă foaie de
calcul (opţiunea New worksheet).
Dacă se optează pentru generarea tabelei pivot în foaia curentă, este necesar să se precizeze
adresa unde aceasta va fi amplasată.
Pentru a controla modul de afişare a datelor într-o tabelă pivot se activează macheta tabelei
prin acţionarea butonului Layout. În cadrul casetei de dialog Layout vor fi afişate toate
rubricile sursei de date pe baza căreia se realizează operaţia de sintetizare. Aceste rubrici vor
fi plasate în macheta tabelei folosind tehnica Drag&Drop, care constă în deplasarea cu
mouse-ul a butoanelor reprezentând câmpurile bazei de date către macheta de sintetizare.
Avantajul incontestabil al utilizării instrumentului de sintetizare tabelă pivot constă în
posibilitatea de permutare a câmpurilor pe linie sau pe coloană, precum şi facilitatea de
restricţionare a tabelei la nivel de pagină, ceea ce reprezintă un aspect dinamic în prezentarea
datelor supuse operaţiilor de centralizare şi agregare. Din punct de vedere al structurii
machetei, există patru zone de date:
1. Row aplică un format vertical tabelei, rezumând datele de sus în jos. Câmpurile sursei de
date care figurează în zona Row a machetei, vor fi ulterior afişate în prima coloană a tabelei
pivot;
2. Column aplică un format orizontal tabelei, rezumând datele de la stânga la dreapta. În
acest caz, câmpurile vor fi plasate pe prima linie a tabelei pivot;
3. Page creează un meniu derulant în partea superioară a tabelei care permite introducerea
elementelor care vor restricţiona afişarea tabelei pivot în raport de anumite câmpuri ale sursei
de date;
4. Data permite definirea câmpurilor asupra cărora se vor opera agregări şi calcule sub
formă de totaluri, medii, minim, maxim etc, cu specificaţia că funcţia implicit setată este cea
Pag. 76 / 76
de totalizare (funcţia SUM). În plus, tabela pivot are facilitatea de a permite operarea de
calcule diferite asupra aceloraşi elemente supuse sintetizării.
În cazul de faţă, pentru rezolvarea aplicaţiei, s-a generat macheta de sintetizare prin efectuarea
următoarelor setări: rubrica „Titlu carte” pe linie (ROW), rubrica „Agent vânzare” pe coloană
(COLUMN), iar rubricile „Cantitate vândută” şi „Valoare vânzări” vor fi glisate în centrul
machetei (DATA) pentru totalizare. Rubricile care reprezintă elemente centralizatoare la nivel
de pagină („Anul de distribuţie” şi „Oraş distribuţie”) vor fi plasate în zona PAGE.
După ce macheta pivot
a fost validată (butonul
Rubrici de OK sau tasta Enter), se
centralizare Rubrică plasată
pe coloană revine la caseta de
la nivel de dialog aferentă pasului
3. În cadrul acestei
casete, se pot stabili şi
anumite opţiuni ale
tabelei
Rubricile pivot, prin
Rubrică acţionarea
sursei de
plasată pe butonului
Rubrici pe care se
construieşte Options; pe ecran va
sintetizarea fi afişată caseta de
dialog PivotTable
Options care permite printre altele:
- stabilirea numelui tabelei pivot (rubrica Name);
- setarea unui total general pe coloane (Grand totals for columns);
- setarea unui total general pe linii (Grand totals for rows);
- aplicarea unui format predefinit pentru tabela pivot (AutoFormat table);
- repetarea etichetelor rubricilor pe fiecare pagină imprimată (Repeat item labels on each
printed page);
· gestiunea erorilor şi a celulelor vide, astfel: opţiunea For error values show permite
înlocuirea valorilor eronate cu un caracter sau un spaţiu, iar opţiunea For empty cells show
permite aceleaşi setări, dar pentru celulele vide. În plus, se poate aplica şi o formatare
condiţională, prin atribuirea unor culori celulelor conţinând valori eronate;
· opţiuni referitoare la sursa de date, şi anume: salvarea datelor împreună cu pagina tabelei
pivot (Save data with table layout); activarea selecţiei din listă (Enable drilldown);
actualizare la deschidere (Refresh on open) sau la fiecare ˝n˝ minute (Refresh
every_minutes); salvarea tabelei cu parolă (Save password).
Pag. 77 / 77
Procedura de generare a tabelei pivot se încheie prin acţionarea butonului Finish.

Tabela pivot care conţine rezultatele sintetizării datelor este prezentată în figura de mai jos:
PAGE
ROW COLUMN
DATA
În mod implicit, dacă nu se defineşte macheta pivot (operaţională prin butonul Layout)
există posibilitatea generării acesteia direct în foaia de calcul.
Pag. 78 / 78
La afişarea tabelei pivot în foaia de calcul, pe ecran apare o bară de instrumente contextuală,
Pivot Table care conţine toate câmpurile sursei de date, precum şi butoanele privind setările
aferente tabelei pivot (acestea sunt prezente şi în casetele de dialog ale asistentului Wizard).
Exemple:
permite deschiderea ferestrei de dialog AutoFormat unde utilizatorul
poate alege unul dintre modelele de tabele predefinite;
permite crearea diagramei pivot;
afişarea casetei de dialog PivotTable and PivotChart Wizard;
permite actualizarea datelor conţinute de tabela pivot;
buton basculă care permite afişarea/ascunderea rubricilor bazei de date
afişate în partea inferioară a barei de instrumente Pivot Table;
permite afişarea casetei de dialog Pivot Table Field care oferă
posibilitatea de setare a funcţiei care va genera rezultate sintetizate.
Pe de altă parte, gruparea informaţiilor pe mai multe nivele de centralizare permite obţinerea
unei viziuni mai sintetice în ceea ce priveşte analiza şi reprezentarea datelor. Astfel, există
posibilitatea grupării mai multor rubrici din baza de date, pe linie sau pe coloană, pentru a
obţine o agregare în trepte a informaţiilor.
Un astfel de exemplu ar fi generarea unui raport privind media vânzărilor de cărţi de către
agenţii comerciali, pe titluri de carte, pe ani şi pe oraşe de distribuţie.
Macheta de sintetizare va fi definită astfel:
Dacă în funcţie de necesităţile aplicaţiei, se doreşte la un moment dat modificarea dispunerii

rubricilor în macheta pivot, se va proceda astfel:
Pag. 79 / 79
- se poziţionează cursorul în interiorul tabelei pivot;

- se alege comanda Data – PivotTable and PivotChart Report, ajungându-se în etapa a 3-
a de construire a tabelei pivot (PivotTable Wizard 3 of 3);
- se acţionează butonul Layout pentru afişarea machetei pivot;
- se reconfigurează rubricile machetei potrivit modelului dorit utilizând tehnica
Drag&Drop; dacă se doreşte însă eliminarea unor rubrici, acestea vor fi glisate din zona
machetei în afara acesteia, alături de celelalte rubrici care nu participă la sintetizarea
informaţiei.
Pentru realizarea unor setări la nivel de câmp, se procedează în felul următor:
se selectează din tabela pivot rubrica respectivă pe care se execută un dublu-click;
pe ecran se va afişa fereastra de dialog PivotTable Field în care:
· se poate schimba numele rubricii,
în cadrul casetei Name;
· se pot redefini sau anula
elemente de calcul în rubrica
Subtotals. În mod implicit (
opţiunea Automatic) se
calculează numai suma, dar se pot
realiza şi alte calcule (Custom)
cum ar fi: media, produs, maxim,
minim etc, iar prin opţiunea None
calculele vor fi inhibate;
· se poate anula afişarea rezultatelor
sintetizate care au valori nule, prin marcarea
casetei de selectare Show items with no
data;
· se pot ascunde datele aferente rubricii
respective prin acţionarea butonului Hide;
· se pot stabili opţiuni de afişare şi de
imprimare a datelor din rubrica selectată,
utilizând setările aferente butonului de comandă Layout.
De exemplu, dacă se doreşte inserarea unei linii vide după fiecare câmp, se marchează caseta
Insert blank line after each item.
Dacă se doreşte modificarea operaţiilor de calcul aplicate asupra rubricilor din zona DATA a
machetei, se activează prin dublu-clik câmpul de calcul asupra căruia operează respectiva
sintetizare. În caseta de dialog PivotTable Field, la rubrica Summarize by se alege funcţia
dorită, validându-se operaţia prin OK.
Caseta de dialog PivotTable Field, prin butonul

Options, permite efectuarea şi a altor operaţii ce
prezintă modalităţi diferite de afişare a datelor
sintetizate ( este vorba despre opţiunile din lista
derulantă a rubricii Show data as). Aceste
modalităţi de afişare se referă la câmpurile tabelei
pivot (Base field) şi se aplică elementelor conţinute
de aceste câmpuri (Base item).
Pag. 80 / 80
De exemplu, se poate construi următoarea sintetizare:

suma vânzărilor de cărţi pe anul 2000, ca diferenţă faţă
de anul 1999. Setările necesare realizării acestui tip de
sintetizare sunt prezentate în figura alăturată.
O altă facilitate a tabelei pivot este aceea că permite
ascunderea unor nivele de sintetizare. De regulă, nivelul
de sintetizare ce urmează a fi inhibat, trebuie să fie în
mod obligatoriu ierarhic inferior, ca mod de agregare,
faţă de primul nivel. Pentru a ascunde un nivel de
sintetizare, se procedează astfel: se selectează din tabela
pivot rubrica superioară în ierarhie faţă de rubrica de
inhibat, se activează meniul Data, de unde se alege
comanda Grup and Outline, apoi subcomanda Hide
detail.
Pentru a reveni la modul iniţial de afişare a tabelei pivot, se procedează asemănător, cu

deosebirea că se activează subcomanda Show Detail.
Tabela pivot permite sintetizarea unor elemente disparate, prin gruparea acestora. Astfel, dacă
se selectează din tabela pivot două oraşe de distribuţie (Bucureşti, Ploieşti) şi se activează
comanda Data – Group and Outline – Group, cele două elemente vor conta în sintetizarea
informaţiei ca fiind grupate (Group1).
Disocierea elementelor grupate se realizează selectând grupul şi acţionând comanda

complementară celei anterioare: Data – Group and Outline – Ungroup.
O altă facilitate a tabelei pivot, ar fi aceea că oferă posibilitatea de extragere în altă foaie de
calcul, a unor informaţii, potrivit unui criteriu. Acest lucru este posibil executând un dublu-
clik pe un element aferent unei rubrici sau aflat la intersecţia a două rubrici.
De exemplu, plasând cursorul la intersecţia a două rubrici, şi anume: Oraş distribuţie -
Bucureşti şi Birotica sub Windows Total, în urma unui dublu-click, rezultă o extragere tip
bază de date, care relevă vânzările totale de carte cu titlul “Birotica sub Windows”, în anul
2000.
Pag. 81 / 81
În ceea ce priveşte realizarea unui raport de sinteză sub forma unei diagrame pivot, programul
Excel va genera o reprezentare grafică pe o foaie de calcul separată, atunci când în prima
etapă a realizării raportului de sinteză, se alege opţiunea PivotChart. Dacă se doreşte
înglobarea diagramei în foaia de calcul curentă (unde este amplasată tabela pivot pe baza
căreia s-a realizat graficul), acest lucru se va preciza la ultimul pas al aplicaţiei expert
PivotChart sau prin selectarea comenzii Location din meniul Chart (opţiunea As object in).
Pentru exemplificare, pornind de la aceeaşi bază de date, să se realizeze o analiză prin grafic a
numărului maxim şi a numărului minim de cărţi de informatică vândute de agenţii
comerciali, pe fiecare an de distribuţie (1999 şi 2000).
Vânzări anul 1999 Există
Volumul maxim de posibilitatea
vânzări de a
Volumul minim de modifica
vânzări
tipul de
grafic, prin
selectarea
din meniul
Chart a
comenzii
Chart Type
(grafic
linear,
histogramă,
tip suprafaţă plană, de structură s.a.m.d), iar prin comanda Chart Options se stabilesc
elementele graficului (titlul graficului şi al axelor, grilele graficului, legenda şi modul de
amplasare a acesteia, etichetele graficului). Setările legate de grafic se pot realiza şi prin
intermediul butoanelor de comandă de pe bara de instrumente Chart.
Zona Orientarea
selectată textului
Opţiuni de Tipul de Legenda Modul de
formatare grafic
dispunere a seriilor
de date (pe linie pe
Tabela pivot Anul 2000

care stă la baza
realizării
4.1.3 Gruparea informaţiei prin generarea de subtotaluri.

Sub Excel există posibilitatea sintetizării informaţiei prin organizarea ei pe niveluri de
grupare, iar apoi pot opera diferite calcule pe aceste grupuri sau informaţii centralizate. Altfel
spus Excel poate organiza datele prin grupare pentru generarea de totaluri şi subtotaluri.
Pag. 82 / 82
Pentru gruparea datelor care se doresc a fi totalizate este necesară sortarea acestora pe
rubricile de grupare. De exemplu, baza de date definită anterior (la tabela de ipoteze cu o
variabilă) pe coordonatele A3:E17 va fi sortată ascendent pe rubricile "Compartiment",
"Funcţie" (un compartiment conţine salariaţi cu funcţii diferite) şi descendent pe rubrica
"Marca".
Sortarea se face cu ajutorul comenzii Data Sort (baza de date nu trebuie neapărat selectată,
fiind suficientă poziţionarea cursorului pe una din rubrici). În caseta de dialog Sort se
precizează cheia (cheile) de sortare Sort By (Then By) şi ordinea sortării: crescătoare
(Ascending) sau descrescătoare (Descending).
Figura următoare ilustrază rezultatul sortării datelor după rubricile "Compartiment" (Sort
By); "Funcţia" (Then By); "Marca" (Then By).
După ce datele au fost sortate după cele trei chei de sortare, acestea pot fi totalizate pe
câmpurile de grupare.
Subtotalizarea se face prin poziţionarea pe prima celulă a bazei de date (sau prin selectarea
acesteia) şi activarea comenzii Data – Subtotals.
Prin caseta de dialog Subtotal se desfăşoară
tehnica de regrupare a informaţiei, astfel:
- se precizează rubrica pentru care se face
gruparea. Astfel, din lista derulantă At Each
Change in (în cazul de faţă) se alege rubrica
unde are loc “ruptura de secvenţă”, adică
"Compartiment";
- se alege tipul de operaţie care va aplica
datelor grupate (Sum; Max; Min; Avarage;
Count; Product) din caseta Use Function;
- în final se alege rubrica de calculat prin
selectarea acesteia - în cazul de faţă "Salariu";
- după precizarea acestor elemente se
validează cu butonul OK.
Caseta de dialog Subtotal este prezentată în figura de mai sus, iar rezultatul grupării şi
totalizării datelor este prezentat în figura următoare.
Pag. 83 / 83
În urma totalizării, foaia de calul şi-a schimbat aspectul în sensul apariţiei unor elemente (+ şi
-) care semnifică gradul de grupare a datelor. Altfel spus, tabelul pentru care s-a făcut
totalizarea a fost ierarhizat.
Ierarhizarea elementelor regrupate permite alegerea pentru vizualizare sau pentru prelucrări
ulterioare (de exemplu reprezentări grafice de structură) a nivelului dorit astfel încât să fie
relevată informaţia de care utilizatorul are nevoie.
Revenirea afişării din forma ierarhizată în forma normală se face prin selectarea tabelului sau
poziţionarea cursorului pe prima celulă a acestuia şi activarea comenzii Data Subtotals, iar
din caseta Subtotal va fi apăsat butonul Remove All.
Niveluri de ierarhizare:
1 afişează numai totalul general (Grand Total)
2 afişează subtotaluri (totaluri intermediare) şi totalul general
3 afişează elementele de totalizat, subtotalurile şi totalul genetal
- - restrânge ierarhia
- + expandează ierarhia
4.1.4 Sintetizarea datelor prin consolidare

Consolidarea datelor din foile de calcul semnifică regruparea acestora prin utilizarea aceloraşi
coordonate într-o foaie de calcul centralizatoare.
Consolidarea datelor implică facilităţi de exploatare tridimensională pentru foile de calcul.
Datele ce urmează a fi consolidate se pot găsi în foi de calcul separate sau în fişiere
(documente de calcul tabelar) distincte.
Pag. 84 / 84
Procedura de consolidare implică participarea fiecărei foi de calcul sau fişier la o operaţiune
de centralizare. Rezultatul acestei operaţii se poate găsi fie în acelaşi fişier, dar într-o foaie de
calcul distinctă, fie în alt fişier. Este foarte important ca datele ce urmează a fi centralizate să
aibă o schemă unică de organizare în foile de calul ce constituie sursă a consolidării. Altfel
spus, datele de centralizat trebuie să fie editate la nişte adrese fixe, pe baza şablonării
acestora, astfel încât coordonatele celulare ale informaţiilor de consolidat să fie aceleaşi din
punct de vedere al exploatării tridimensionale a foilor de calcul.
Din punctul de vedere al surselor de date ce participă la gruparea informaţiei, consolidarea
poate fi internă sau externă.
Consolidarea internă a datelor presupune participarea mai multor foi de calcul ale aceluiaşi
fişier, organizate identic din punct de vedere al referinţelor celulare, la centralizarea datelor
într-o foaie de calcul distinctă, în cadrul aceluiaşi document de calcul tabelar.
Consolidarea internă a datelor poate fi făcută în două moduri:
- printr-o procedură specială, generată prin comanda Data Consolidate;
- prin utlilizarea formulelor de calcul cu referinţe 3-D.
Pentru exemplificarea operaţiunii de consolidare, propunem următoarea aplicaţie:
Un institut de formare doreşte să-şi centralizeze informaţiile legate de bugetele de cheltuieli
aferente cursurilor de instruire pe care le face. Fiecare buget de curs se gestionează individual
de către un responsabil pedagogic. Presupunem că respectivul institut gestionează trei cursuri,
elaborând câte un buget pentru fiecare : Contabilitate, Informatică şi Management. Fiecare
buget de curs are aceleaşi capitole: Cheltuieli salariale, Cheltuieli publicitare, Cheltuieli cu
logistica, Cheltuieli administrative. Cele trei bugete au fost construite pe trei foi de calcul ce
poartă numele fiecărui buget. Bugetele au fost şablonate, în sensul marcării elementelor de
centralizat în aceeaşi ordine şi pe aceleaşi coordonate.
În figura următoare sunt prezentate cele trei variante de buget pentru cursurile de
contabilitate, informatică şi management:
Pag. 85 / 85
Pentru centralizarea datelor din cele trei foi de calcul, se pot urmări două procedee de
consolidare.
Primul procedeu vizează consolidarea automată prin intermediul comenzii Data –
Consolidate, astfel:
- se deschide noua foaie de calcul
care va conţine rezultatele
consolidării;
- se poziţionează cursorul în
prima celulă din stânga-sus (de
regulă) sau într-o celulă ce
desemnează destinaţia consolidării
datelor;
- se activează comanda Data –
Consolidate;
în caseta de dialog Consolidate se
execută următoarele operaţii:
- se alege tipul de operaţie (Sum, Max, Min, Product, Average, etc.) care se va aplica
datelor de consolidat, din lista derulantă Function (de regulă se alege suma);
- în caseta Reference se introduce sursa de date ce va participa la consolidare. La
precizarea sursei de date se va avea în vedere atât selectarea datelor de consolidat propriu-
zise, cât şi selectarea etichetelor sau explicaţiilor aferente acestora;
- se acţionează butonul Add, zona selectată anterior fiind înregistrată automat în caseta All
References;
- se repetă succesiv ultimele două proceduri până la epuizarea zonelor sursă ce participă la
consolidare;
- se precizează modelul de organizare a datelor urmărit prin consolidare, prin caseta Use
labels in. Consolidarea datelor pe categorii (niveluri ierarhizate de organizare a datelor)
presupune şi precizarea etichetelor şi explicaţiilor aferente datelor. Astfel, pot exista trei
modele de consolidare : pe linie (caseta de selectare Top row), pe coloană (Left column) sau
amândouă (cele două casete de selectare sunt activate), după cum datele de consolidat sunt
dispuse. Dacă niciuna din cele două casete de selectare nu este activată, consolidarea este
considerată a fi făcută după poziţia datelor de consolidat, fără a urmări o eventuală regrupare
a acestora.
- se poate actualiza rezultatul consolidării la modificarea valorilor unor celule ce aparţin de
sursa consolidării, prin activarea casetei de selectare Create links to source data.
Adăugarea de noi foi de calcul de sintetizat care să participe la elaborarea unui rezultat
consolidat se face prin includerea acestora în caseta Reference şi apăsarea butonului Add.
ªtergerea unui element care participă la consolidare se face prin selectarea acestuia din lista
All references şi apăsarea butonului Delete.
În momentul creării de legături (Create links to source data) între sursă şi destinaţie, nu se
mai pot adăuga noi surse de date ce participă la consolidare, nu se pot modifica sau şterge
surse existente.
Rezultatele consolidării celor trei foi de calcul sunt prezentate în figura următoare:
Pag. 86 / 86
Dacă datele de
consolidat sunt externe
documentului în care se
face consolidarea,
operaţiunea poate fi
făcută precizând adresa
fizică de pe disc a
surselor de date. Acest
lucru este posibil prin
marcarea completă în
rubrica References a
specificatorului de fişier
şi a foii de calcul din
care provin sursele de
date sau prin apăsarea
butonului Browse şi
alegerea interactivă a
coordonatelor satelor de
consolidat.
Al doilea procedeu de consolidare vizează utilizarea formulelor cu incidenţă tridimensională.
Astfel, urmărind exemplul precedent se pot sintetiza următoarele etape de urmat:
se deschide noua foaie de calcul care va conţine rezultatele consolidării;
se poziţionează cursorul în prima celulă din stânga-sus (de regulă) sau într-o celulă ce
desemnează destinaţia consolidării datelor;
se copiază (Copy/Paste) etichetele datelor ce participă la consolidare
se generează o formulă de calcul de regrupare utilizând referinţe tridimensionale.
Referinţele 3-D includ pe lângă coordonatele coloanelor şi liniilor, şi numele foilor de
calcul din care provin datele.
De exemplu, pentru a calcula suma salariilor cadrelor didactice de seminarizare, în celula B5
a foii de calcul de consolidare (“Buget CONSOLIDAT 2) s-a editat formula 3-D :
=SUM(Contabilitate:Management!B5). Formula semnifică efectuarea unei sume pe
coordonata celulei B5 aferentă foilor de calcul cuprinse între foaia Contabilitate şi
Management.
O altă formulă 3-D ar putea viza referinţele individuale ale celulelor care participă la
consolidare. De exemplu în celula B7 a foii de calcul de consolidare s-a editat formula :
=Contabilitate!B7+Informatica!B7+Management!B7.
Consolidarea datelor după această procedură este prezentată în figura următoare:
Pag. 87 / 87
În utilizarea adreselor
tridimensionale în procesul de
consolidare a datelor, este
foarte important ca datele de
centralizat să aibă acelaşi
model de organizare pe
coordonate celulare.
Astfel, formula 3-D poate fi
copiată la nivelul celorlalte
celule, iar dacă cerinţa
anterioară de păstrare a
aceloraşi coordonate
tridimensionale este
îndeplinită, tabloul de
consolidare va fi generat
corect.
Consolidarea datelor ce provin din fişiere distincte prin acest procedeu presupune ca în
formula de consolidare să intervină şi specificatorul de fişier de unde provin datele de
consolidat.
De exemplu dacă cele trei bugete ar fi fost construite pe fişiere separate: Contabilitate.XLS,
Informatica.XLS, Management. XLS, formula de consolidare a datelor pentru Cheltulielile
publicitare (celula B7) ar fi :
=[Contabilitate.xls]Sheet1!B7+[Informatica.xls]Sheet1!B7+[Management.xls]Sheet1!B7
4.2 Instrumentele de simulare şi optimizare

Instrumentele de simulare şi optimizare cuprind facilităţi puternice de modelare a unor
probleme formulate în sensul găsirii unor soluţii care să răspundă la un ansamblu de restricţii.
4.2.1 Tehnica valorii scop
Tehnica valorii scop permite calcularea unei valori finale (scop sau obiectiv) furnizate de o
formulă, pentru care se modifică un parametru ce depinde de formula respectivă.
Pag. 88 / 88
Utilizând căutarea tip “rezultat” se poate ajusta o estimare pentru a se ajunge la o concluzie
referitoare la o expresie relativă sau absolută (procentaj sau valoare) pentru un buget sau o
variantă de simulat.
Căutarea valorii scop are loc prin comanda Tools - Goal Seek... Prin caseta de dialog Goal
Seek se stabilesc:
• celula scop sau obiectiv (rubrica Set cell:) care va fi ajustată automat la o valoare
corespunzătoare;
• o valoare care desemnează rezultatul care se doreşte a se obţine (rubrica To value:);
• celula ce conţine valoarea care trebuie modificată (rubrica By changing cell:)
Pe scurt, pentru a găsi o valoare scop sau obiectiv, formularea ar fi următoarea : „cu cât (sau
la cât) ar trebui modificat un parametru (By changing cell) pentru ca o valoare scop (Set cell)
să atingă un prag specificat (To value)?”.
Celula al cărei conţinut va fi modificat (By changing cell) trebuie să conţină o valoare (care
participă în mod nemijlocit la formarea rezultatului) şi nu o formulă, în timp ce valoarea scop
sau obiectiv (Set cell) trebuie să conţină în mod obligatoriu o formulă.
Pentru căutarea simultană a rezultatelor după mai multe valori, nu se foloseşte Goal Seek ci
se modelează o problemă de optimizare ce foloseşte Solver-ul.
Exemplul alăturat ilustrează un
buget previzional simplificat al
cursurilor postuniversitare.
Bugetul calculează veniturile,
cheltuielile, precum şi marja brută ce
se degajă din aceste cursuri. Marja
brută calculată la un număr de 30 de
cursanţi este de 23%.
Dacă s-ar dori calcularea eficienţei cursurilor pentru un prag de rentabilitate estimat la 30%
marjă brută şi s-ar pune întrebarea "de câţi cursanţi ar fi nevoie pentru a atinge o marjă de
30%”, problema s-ar rezolva prin tehnica valorii scop astfel:
- se poziţionează (de regulă) cursorul pe formula ce conţine valoarea scop şi se activează
comanda Tools – Goal Seek;
- se setează în rubrica Set cell: celula C15 care conţine valoarea scop - adică marja brută
(dacă în prealabil nu s-a poziţionat cursorul pe această valoare);
- se stabileşte valoarea obiectiv în rubrica To value: la care să trebuie să ajungă valoarea scop
- în cazul de faţă 30%;
- se stabileşte ce valoare să se schimbe în rubrica By changing cell: (celula C5) - în cazul
prezentat numărul de cursanţi - pentru a se ajunge la obiectivul propus;
- se validează cu OK.
Pag. 89 / 89
Calculul este făcut

automat pentru a se
atinge valoarea scop şi în
celulele respective vor
apare noile valori (34
cursanţi pentru o marjă
brută de 30%).
Dacă se validează cu butonul OK vechile valori vor fi înlocuite cu noile valori calculate
pentru obiectivul fixat, iar dacă se activează Cancel, vechile valori vor fi restaurate.
4.2.2 Scenariile sau gestiunea variantelor de buget

Scenariile se folosesc pentru a compara anumite valori care generează rezultate diferite.
Astfel, se pot modela diverse strategii pentru a analiza avantajele şi dezavantajele diferitelor
moduri de abordare pentru probleme date.
Scenariile constituie simulări ale mai multor variante de proiect, care prin ipotezele propuse
prin valori diferite ale unor parametrii, conduc la rezultate diferite. Cu ajutorul acestor
instrumente se pot vizualiza şi analiza ipotezele luate în calcul.
Generarea scenariilor este posibilă prin intermediul meniului Tools - Scenarious.
Pentru construirea efectivă a unui scenariu se selectează anumite celule care conţin valori
modificabile (Changing Cells) care participă la formarea unui rezultat final şi care pe
parcursul simulării admit valori diferite care generează variante de rezultate.
Este de preferat ca înainte de a construi scenariul, celulele modificabile să fie numite. Celulele
modificabile nu trebuie să conţină formule, ci doar constante numerice care să conducă
nemijlocit la un rezultat simulat.
Gestiunea scenariilor se realizează prin intermediului “managerului de scenarii” (Scenario
Manager).
Generarea scenariilor va fi exemplificată prin următoarea aplicaţie: „un institut care
organizează cursuri de perfecţionare doreşte să elaboreze mai multe variante de buget pentru
un singur curs pentru a simula rentabilitatea brută a acestuia în condiţiile unei evoluţii
optimiste şi pesimiste a pieţei de formare profesională. Informaţiile care conduc la formarea
rezultatului (marja brută) sunt: numărul de cursanţi ce participă la formare, tariful cursului,
Pag. 90 / 90
numărul total de ore afectate programului de instruire şi remuneraţia personalului didactic

implicat în formare”.
Pentru rezolvarea acestei aplicaţii se parcurg următoarele etape:
1) Se numesc în prealabil celulele modificabile care participă la simulare (comanda Insert –
Name – Define);
2) Se selectează celulele modificabile, care prin valorile conţinute conduc la un rezultat
pertinent în simulare (celulele:C5, C6, C7, C9);
3) Se activează managerul de scenarii prin comanda Tools – Scenarious…
4) Se introduc variantele simulării (buget optimist şi buget pesimist) prin acţionarea

butonului Add din caseta de dialog Scenario Manager;
5) În caseta Add Scenario se
introduce numele scenariului în rubrica
Scenario name (Optimist – în cazul
studiat). La acest nivel se pot schimba
(dacă este nevoie) adresele celulelor
modificabile în caseta rubricii
Changing cells sau se pot insera
comentarii referitoare la varianta
studiată, după care se validează
operaţiunea prin butonul OK.
6) Se introduc valorile
corespunzătoare scenariului optimist în
caseta Scenario Values. În exemplul
luat se va introduce valoarea 60 pentru
numărul de cursanţi, valoarea 2000000
pentru taxă curs, valoarea 150 pentru
număr de ore şi valoarea 150000 pentru
salarii orare.
Pag. 91 / 91
7) Se apasă butonul Add pentru a

introduce un alt scenariu (pesimist) sau
se apasă OK şi se revine la managerul
de scenarii.
8) Se introduce cel de-al doilea
scenariu (pesimist) tastând numele
acestuia în caseta Add Scenario şi
completând valorile celulelor
modificabile în caseta Scenario
Values.
9) Revenirea în managerul de scenarii
se face prin butonul OK, iar adăugarea
unor noi variante de buget se operează
prin butonul Add.
10) Prin Scenario Manager se pot vizualiza alternativ variantele simulate prin selectarea
scenariului respectiv din lista de opţiuni a rubricii Scenarious şi activarea butonului Show
(acţiune exemplificată în figurile următoare). Tot la acest nivel, scenariile se pot modifica sau
şterge, selectându-se varianta respectivă de buget şi apăsând după caz Edit… sau Delete.
Pag. 92 / 92
Dacă se doreşte efectuarea unei sinteze a variantelor de buget simulate, se poate genera un
raport al scenariilor. Acest lucru este posibil activând din managerul de scenarii butonul
Summary. În caseta de dialog Scenario Summary utilizatorul poate preciza ce tip de raport
doreşte a fi generat (Report type): tip sinteză a scenariilor (Scenario summary) sau tip
tabelă pivot (Pivot în zona de rezultate a simulării Table).
De asemenea tot la acest nivel se precizează în
rubrica Result cells care sunt celulele care
conţin rezultatul final al simulării (în cazul de
faţă C14 – Rezultatul şi C15 – Marja brută).
Validându-se prin butonul OK se obţine
raportul scenariilor într-o foaie de calcul
generată automat şi numită Scenario
Summary, fapt exemplificat şi în figura
alăturată.
Se observă că în zona de rezultate (Result Cells) aferentă raportului Scenario Summary,
celula ce conţine rezultatul nu a fost în prealabil numită şi de aceea apare identificată în
raportul de sinteză prin coordonatele sale şi nu prin mume.
În noua foaie de calcul (prezentată în figura următoare), apar în stânga raportului, butoane de
afişare (+) sau de inhibare (-) a unor detalii:
- butonul “+” (plus) în linia de antet (Scenario Summary) determină afişarea comentariilor
declarate în caseta de dialog Add Scenario, numele autorului scenariului şi data sistem
când a fost creat scenariul;
- butonul “-“ (minus) în zona Changing Cells inhibă afişarea celulelor modificabile, adică
a parametrilor simulării;
- butonul “-“ în zona de rezultate (Results Cells) inhibă afişarea rezultatelor simulării.
Pag. 93 / 93
Pentru a identifica scenarii aflate foile de calcul tabelar se foloseşte metoda căutării acestora
în caseta de dialog Scenario Manager prin butonul Merge…
Caseta de dialog Merge Scenarious
permite identificarea scenariilor în
mai multe documente Excel (rubrica
Book:) şi în mai multe foi de calcul,
prin lista rubricii Sheet. De exemplu
în fişierul “Instr asist.xls” există
două scenarii în foaia de calcul
numite “Tehnica valorii scop”.
După ce a fost construit un scenariu, acesta poate fi exploatat şi actualizat oricând prin
comanda Tools – Scenarious.
4.2.3 Solver-ul
Solverul sau “rezolvatorul de probleme” este un instrument informatic de optimizare care
generalizează tehnica valorii scop, oferind mai multe posibilităţi de simulare a unor parametrii
ce dau naştere unei situaţii de optim.
Prin solver se pot face simulări mai complexe asupra unor informaţii conţinute în celule şi se
pot lua în consideraţie mai multe restricţii impuse unui model de optimizat.
Ca principiu, o problemă de optimizare tratată sub Excel vizează automatizarea unei aplicaţii
de programare lineară (algoritmul SIMPLEX) şi anume de ajungere la o soluţie optimală în
sensul maximizării unor rezultate, minimizării unor eforturi sau de atingere a unei valori-scop
considerate de referinţă. Atingerea situaţiei de optim se face prin modificarea automată a unor
parametrii ce conduc la îndeplinirea scopului propus, în condiţiile precizării unor restricţii
impuse modelului, astfel încât situaţia optimală să ia în considerare aceste constrângeri sau
restricţii.
Pentru transpunerea unei probleme de programare lineară într-un model apt a fi rezolvat prin
tehnica solver-ului în Excel, se impune:
- stabilirea informaţiei ce urmează a fi optimizată;
- stabilirea tipului de optim (maximizare, minimizare, atingerea unei valori);
- stabilirea parametrilor modificabili, care prin variaţia lor să producă optimul;
Pag. 94 / 94
- stabilirea unor restricţii aplicate parametrilor modificabili sau oricăror informaţii legate de
generarea stării de optim.
Pentru înţelegerea modului de rezolvare a problemelor cu ajutorul solver-ului, furnizăm
următoarea aplicaţie:
„Un institut de formare şi perfecţionare profesională doreşte să-şi optimizeze rentabilitatea
globală în sensul maximizării acesteia. Institutul gestionează bugetele a trei cursuri şi anume :
„Managementul Afacerilor”, „Contabilitate” şi „Management financiar”. Fiecare curs are
propriul său buget previzional, estimându-se veniturile, cheltuielile, eventualul rezultat brut şi
marja brută a rezultatului (rata de rentabilitate). În mod paralel, se centralizează datele
previzionate la nivel de institut, calculându-se rentabilitatea totală”. Modelul economic ce va
fi optimizat prin maximizarea rezultatelor este prezentat în figura următoare.
Modificând anumiţi parametrii („Numărul de cursanţi”, „Salariu pe oră pentru cadre

didactice”, „Preţul pe fila de suport de curs” şi „Numărul de file al suportului de curs”), prin
intermediul formulelor (prezentate în figura următoare) se pot genera rezultate diferite atât
pentru rentabilitatea fiecărui curs, cât şi pentru rentabilitatea globală a institutului.
Optimizarea modelului presupune stabilirea în primul rând a obiectivului acestuia. În cazul

prezentat este vorba de celula care conţine formula rentabilităţii globale (Target Cell), adică
E154 (rentabilitate globală totală = rata marjei brute / cifra de afaceri).
Pentru rezolvarea problemei de optimizare, în sensul maximizării rentabilităţii (rata marjei
brute), se poziţionează cursorul pe celula care conţine obiectivul (E154) şi se activează
comanda Tools – Solver. În caseta de dialog Solver Parameters se stabilesc următoarele
elemente: celula ce conţine obiectivul sau scopul (E154), sensul optimizării (Max), celulele
Pag. 95 / 95
modificabile sau ajustabile (prezentate în figura anterioară: B143:D145) şi restricţiile impuse

modelului.
Restricţiile modelului de
optimizare pot influenţa atât
celule modificabile cât şi
alte celule ce conţin
formule cu incidenţă asupra
scopului sau obiectivului.
Declararea restricţiilor presupune deci, compararea celulelor ce influenţează rezultatul cu
parametrii constanţi sau cu formule.
Dacă nu se precizează un sistem coerent de restricţii, solver-ul calculează algoritmul optim
prim maximizarea „către infinit” a valorilor aditive ale modelului (resursele) şi prin
minimizarea „către infinit” a valorilor substractive (consumurile). se introduc prin apăsarea
butonului
Semnificaţia rubricilor şi butoanelor casetei de dialog Solver Parameters este următoarea:
Set Target Cell: specifică adresa celulei care conţine scopul sau obiectivul optimizării.
Celula ce conţine scopul trebuie să fie în mod obligatoriu o formulă;
Equal To: stabileşte sensul optimizării potrivit scopului propus, şi anume de: maximizare
(Max), de minimizare (Min) sau de atingere a unei valori (Value of:);
By Changing Cells propune toate celulele care nu conţin formule şi au legătură cu scopul
optimizării. Altfel spus, prin opţiunea By Changing Cells utilizatorul selectează toate celulele
ce conţin parametrii numerici la care formula din câmpul ce defineşte obiectivul (Target
Cell) face referire;
Guess propune ca celule modificabile toate celulele care nu conţin formule de calcul şi
plasează referinţele acestora in zona celulelor variabile (By changing Cells);
Subject to the Constraints: conţine restricţiile impuse modelului de optimizare;
Butonul Add permite adăugarea restricţiilor;
Butonul Change permite modificarea restricţiilor;
Butonul Delete permite ştergerea restricţiilor;
Butonul Solve lansează procesul de rezolvare a problemei de optimizare;
Butonul Options afişează o casetă de dialog prin care se pot controla caracteristici
avansate ale procesului de rezolvare şi de schimbare sau înregistrare a specificaţiilor pentru o
problemă particulară;
Reset All anulează parametrii atribuiţi şi restabileşte opţiunile implicite.
Pag. 96 / 96
După completarea rubricilor casetei de dialog Solver Parameters şi acţionarea butonului

Solve, se declanşează iterativ procedura de optimizare. La final, când problemei i s-a găsit
(sau nu i s-a găsit soluţia) se afişează caseta de dialog cu rezultatele optimizării (Solver
Resultats).
Rezultatul optimizării presupune fie
înlocuirea vechilor parametrii cu alţii noi,
găsiţi în procesul de optimizare şi implicit
transformarea valorii scop existente într-
una optimizată (Keep Solver Solution),
fie restaurarea parametrilor originali şi
păstrarea vechiului rezultat (Restore
Original Values).
Soluţia găsită se poate salva într-un scenariu
(alături de cele existente), apăsând butonul Save
Scenario…
Rezultatele optimizării sunt prezentate în figura
următoare:
Valorile optimale ale rezultatului solver-ului pot fi sintetizate, alegându-se un tip special de
raport din caseta de dialog Solver Resultats, rubrica Reports, astfel:
Pag. 97 / 97
1. raport tip
“Answer” : afişează
celula obiectiv de
definit, celulele
variabile cu valorile
lor iniţiale şi finale,
restricţiile modelului
de optimizat, precum
şi informaţiile legate
de aceste restricţii
(figura alăturată);
2. raport tip
“Sensitivity”:
furnizează informaţii
asupra sensibilităţii
sau elasticităţii
modelului de
optimizare, adică
variaţia soluţiei faţă de cele mai mici modificări aduse formulei din zona Set Target Cell (cu
cât se modifică soluţia la schimbarea cu o unitate a parametrilor ce conduc la obiectivul fixat).
3. Raport tip “Limits” : afişează şi limitele superioare şi inferioare ale modelului.
Pag. 98 / 98
5 Reprezentări grafice
Una dintre cele mai importante facilităţi ale procesoarelor de tabele o constituie reprezentarea
grafică - sub formă de diagrame – a datelor numerice prezente într-un anumit domeniu al foii
de calcul. Un grafic ilustrează mai bine datele numerice dintr-o foaie de calcul. Reprezentările
grafice permit mai buna vizualizare a relaţiilor, tendinţelor, anomaliilor ce se stabilesc între
date în măsura în care acestea sunt ilustrate prin forme desenate (linii, bare, felii, suprafeţe,
etc). În acest fel, datele sunt mai uşor de vizualizat şi de interpretat decât simpla prezentare
tabelară a cifrelor studiate.
Reprezentarea grafică este dinamică, adică în momentul modificării datelor care au stat la
baza construirii graficului, se actualizează automat reprezentarea grafică, ajustându-se la noile
valori.
Reprezentările grafice sub Excel se generează pe baza unui tablou de analiză ce constituie un
domeniu bine precizat şi delimitat al foii de calcul, ce conţine la rândul său date numerice
organizate în serii de date.
Pentru construirea unei diagrame, datele ce se doresc a fi reprezentate grafic se editează, iar
apoi se selectează. În selecţia domeniului ce va constitui baza generării graficului se cuprind
şi anumite elemente (de text, dar nu numai) care vor constitui legendele diagramei şi
etichetele axei abscisei.
Figura următoare ilustrează un tabel de analiză pe baza căruia se va genera o reprezentare
grafică. Domeniul selectat (A2:E7) oferă informaţii referitoare la numărul de studenţi înscrişi
la facultăţile Academiei de Studii Economice pe 4 ani universitari.
Selecţia domeniului de definiţie a reprezentării grafice vizează serii de date ce conţin valori
numerice care se vor reprezenta printr-o diagramă şi elemente adiţionale ce vor explicita
diagrama. Selecţia poate cuprinde câmpuri grupate (cazul de mai sus) sau câmpuri disparate
dar dispuse pe plaje continue de celule (cazurile de mai jos). Selectarea câmpurilor disparate
ce conţin serii de date continue se face cu mouse-ul ţinând activă tasta <Ctrl>.
După ce câmpurile au fost selectate, se activează butonul Chart Wizard (Asistentul generator
de grafice), situat pe bara de instrumente Standard sau se activează comanda Insert Chart.
Pag. 99 / 99
Asistentul de grafice (Chart Wizard) generează interactiv, o reprezentare grafică în patru

etape sau paşi.
Primul pas (Step 1 of 4 –Chart Type) permite:
selectarea tipului de grafic standard (fişa Standard Types) sau personalizat (fişa
Custom Types) din caseta de tip listă Chart Type;
alegerea sub-tipului de grafic din caseta Chart sub-type;
previzualizarea tipului şi subtipului ales prin activarea butonului Press and hold to
view sample.
În cazul luat ca exemplu a fost ales un grafic cu bare (histograme) orientate vertical.
Cu procesorul de tabele Excel se pot genera următoarele tipuri de grafice :
1) Graficele cu histograme orientate vertical (Column) sunt diagrame ce ilustrează grafic
modificările suferite în timp de diferitele date de reprezentat, precum şi comparaţia între
anumite elemente analizate.
Histogramele sunt reprezentate Histograme Histograme Histograme
grafic sub formă de bare. Aceste simple cumulate cumulate
diagrame cu histograme orientate 100%
vertical pot fi : bidimensionale şi

tridimensionale. Histo-
grame
Bidim
ension
ale
Histograme
tridimensionale
Pag. 100 / 100

a) Reprezentările bidimensionale (normale sau în perspectivă) compară evoluţia

fenomenelor studiate pe o singură ordonată (Y) în raport cu valorile abscisei. Sub-
tipurile acestei reprezentări grafice sunt: histogramele simple, cumulate şi 100%).
Graficele cumulate sunt formate din histograme dispuse în stivă (unele peste altele) şi
evidenţiază relaţii stabilite între diferite elemente (serii de date). Barele unui grafic
cumulat reprezintă totaluri, iar segmentele de bară semnifică părţi din acest total.
Valoarea corespunzătoare unei serii de date este plasată deasupra axei absciselor,
valoarea celei de a doua serii de date este plasată deasupra primei şi aşa mai departe.
Cumulul valorilor pozitive nu ţine cont de valorile negative ale seriilor de date, acestea
făcând obiectul unui cumul separat ce este reprezentat prin bare orientate în jos.
Graficele cumulate 100%, reprezintă ponderea elementelor reprezentate grafic într-o stivă ce
semnifică întregul.
b) Reprezentările tridimensionale (3D) compară evoluţia datelor în trei dimensiuni (X,

Y şi Z). Graficele tridimensionale sunt mult mai sugestive, căpătând profunzime prin
adâncimea pe care o capătă respectiva reprezentare.
Graficele de tip Column vor constitui suportul exemplelor furnizate de autori, pentru
construirea unei diagrame.
2) Graficele cu histograme orientate
orizontal (Bar) sunt identice din punctul
de vedere al conţinutului şi semnificaţiei
reprezentării grafice cu diagramele de tip
Column (prezentate anterior), cu
deosebirea că histogramele ce reprezintă
evoluţia fenomenelor studiate sunt
dispuse orizontal. O altă diferenţă faţă de primele ar fi aceea că diagramele orizontale Bar
nu posedă un sub-tip de reprezentare grafică tridimensională.
3) Graficele lineare (Line) sunt reprezentări sub formă de linii frânte sau curbe ce semnifică
evoluţia şi tendinţa fenomenelor analizate. Aceste diagrame proiectează fiecare element al
seriilor de date ca puncte ce sunt unite formând linii sau suprafeţe. Graficele lineare se
regăsesc sub formă de reprezentări dependente (liniile sunt suprapuse) sau sub formă de
reprezentări independente (liniile nu sunt suprapuse). Astfel, diagramele lineare pot fi
simple (fără marcarea punctelor de intersecţie sau cu marcarea punctelor de intersecţie),
cumulate (idem), sau 100% (idem). Graficele lineare pot fi reprezentate şi sub formă de
suprafeţe, având un aspect tridimensional.
Pag. 101 / 101

Grafice lineare: simple,

cumulate, 100%,
reprezentate prin linii ce
au marcate punctele de
intersec¡ie ale abscisei cu
Grafice lineare: simple, ordonata
cumulate, 100%,
reprezentate prin linii ce
Grafic linear
nu au marcate punctele de
reprezentat prin
intersec¡ie ale abscisei cu
suprafe¡e
ordonata
4) Graficele în arii (Area) sunt reprezentate prin suprafeţe dispuse în straturi, semnificând
mărimea şi evoluţia elementelor reprezentate. Graficele în arii pot fi: plane (simple,
cumulate, 100%) sau în relief (idem).
5) Graficele de tip “nor de puncte” (Scatter) – sunt diagrame statistice de regresie ce pun în
evidenţă gradul de corelaţie între una sau mai multe variabile cantitative (explicative) şi o
variabilă calitativă (de explicat). Diagramele
de tip Scatter mai sunt cunoscute şi sub numele
de diagrame XY, datorită faptului că fiind
adaptate reprezentării fenomenelor continue,
pot evidenţia relaţiile între două fenomene
dependente de acelaşi parametru.
Punctele graficului vor putea fi unite în ordinea
cuplurilor primei serii calitative cu prima serie
cantitativă, apoi primei serii (calitative) cu a doua
serie cantitativă şi aşa mai departe. Astfel valorile
seriilor de date cantitative pot reprezenta
fenomene continue exprimate în funcţie de seria de date calitativă.
6) Graficele sectoriale (Pie) – sunt diagrame
de structură ce semnifică mărimile părţilor
unui element analizat, raportate la un
întreg. Pentru construirea unui grafic
sectorial, se va alege numai o singură serie
de date, pentru că este vorba de disocierea
unui element în părţile sale componente.
Graficele sectoriale mai sunt folosite
Pag. 102 / 102

pentru a pune în evidenţă un element semnificativ dintr-un întreg.

Sub-tipurile graficului sectorial sunt: grafice sectoriale plane sau în relief cu feliile grupate
sau cu feliile disociate, graficele sectoriale în care mai multe
elemente pot fi grupate sub forma unui alt grafic sectorial
(mai mic) sau a unei mici histograme cumulate.
7) Graficele concentrice sau inelare (Doughnut) – sunt
similare graficelor sectoriale cu excepţia faptului că
pentru construirea lor se pot alege mai multe serii de
date. Fiecare cerc concentric (inel) reprezintă o serie de
date.
8) Graficele polare (Radar) – reprezintă seriile de date
corespunzătoare fenomenelor studiate pe mai multe axe dispuse radial, faţă de un punct
central. Pe fiecare axă în parte sunt
reprezentate seriile de date prin puncte. Pentru
că reprezintă datele la o distanţă faţă de un
punct central, graficele polare sunt utile pentru
a pune în evidenţă simetria sau uniformitatea
datelor.
Sub-tipurile graficului polar sunt:
- grafice radar în linii, ce evidenţiază sau nu,
punctele de intersecţie;
- grafice radar cumulate sau suprapuse;
9) Graficele în suprafeţe (Surface) sunt

diagrame care caută să reprezinte optimul
combinaţiilor între diferitele serii de date.
Cele mai uzuale aplicaţii ale acestor
reprezentări sunt în domeniul hărţilor topo-
geografice unde diferitele culori şi motive ale
elementelor analizate indică situarea
suprafeţelor în aceleaşi plaje de valori.
10) Graficele tip “bule” (Bubble) sunt similare

cu graficele Scatter, cu deosebirea că
marcatorul “bulină” indică valoarea celei
de-a treia valori studiate sub forma mărimii
acesteia.
11) Graficele bursiere (Stock) sunt diagrame

ce reprezintă grafic amplitudinile
fenomenelor studiate. Aplicaţiile unor
astfel de grafice se găsesc de regulă în
domeniul financiar unde se analizează amplitudinile şi fluctuaţiile cursului unei acţiuni la
bursă sau variaţia înregistrată de cursul valutar.
Reprezentarea grafică bursieră a seriilor de date constă în împărţirea acestora în cupluri
reprezentând valorile superioare şi inferioare, unite între ele printr-o bară verticală.
Pag. 103 / 103

Mărimea barei (numită “de amplitudine”) reprezintă chiar intervalul de variaţie a

fenomenului.
Reprezentările grafice bursiere sunt construite pe serii de date ce au o semnificaţie
predefinită.
Seriile de date utilizate de graficele bursiere pot fi: valoarea cotaţiei maxime atinsă de o
valoare mobiliară într-o zi
(High), valoarea cotaţiei
Grafic
OHLC minime (Low), valoarea
Grafic
HLC cotaţiei la deschiderea
sesiunii de licitaţie
(Open), valoarea cotaţiei
la închidere (Close),
volumul capitalizării
bursiere pentru ziua
respectivă (Volume).
Grafic VOHLC
Grafic VHLC
Potrivit acestor elemente

predefinite ale seriilor de date, se pot deosebi patru sub-tipuri de grafice bursiere:
- HLC:High, Low, Close;
- OHLC : Open, High, Low, Close;
- VHLC: Volume, High, Low, Close;
- VOHLC: Volume; Open; High, Low, Close
Ultimele două sub-tipuri de grafice bursiere (VHLC şi VOHLC) sunt diagrame construite
în două axe Y, datorită necomparabilităţii între mărimea valorilor seriilor de date (mărimile
HLC şi OHLC sunt mult mai mici – deci necomparabile – decât mărimea V care
reprezintă capitalizarea bursieră din ziua respectivă)
12) Alte tipuri de grafice standard ar fi cele de tip: cilindru (Cylinder); con (Cone) sau
piramidă (Pyramid). Respectivele reprezentări grafice pot fi bidimensionale sau
tridimensionale, dispuse vertical sau orizontal, pot fi simple, cumulate şi 100%.
Al doilea pas în elaborarea graficelor (Step 2 of 4 –Chart Source Data) constă în precizarea
sursei de date pe care se va genera reprezentarea grafică.
Astfel, prin caseta Chart Source Data se pot efectua următoarele operaţii :
- selectarea seriilor de date ce vor fi reprezentate grafic (fişa Data Range, rubrica Data
range), dacă acestea nu au fost selectate iniţial (înainte de activarea asistentului grafic –
Chart Wizard);
- precizarea orientării seriilor de date (Series in) : pe linie (Row) sau pe coloană (Columns)
Prin orientarea seriilor de date pe linie se înţelege următorul fapt: informaţia din prima linie a
zonei selectate va fi atribuită etichetelor pentru abscisă, iar informaţia din prima coloană a
zonei selectate va fi atribuită legendelor.
Pag. 104 / 104

Prin orientarea seriilor de date pe coloană se înţelege următorul fapt : informaţia din prima
coloană a zonei selectate va fi atribuită etichetelor pentru abscisă, iar informaţia din prima
linie a zonei selectate va fi atribuită legendelor.
Tot la nivelul
pasului 2 al
asistentului
grafic (Chart
Wizard - Step
2 of 4 -Chart
Source Data),
prin activarea
fişei (tab-ului) Series se pot actualiza seriile de date în senul adăugării (Add) sau anulării
acestora
(Remove).
În această
etapă, o
serie de date
poate fi
anulată prin
selectarea
respectivei din caseta Series şi prin acţionarea butonului Remove. Această operaţie se poate
relua succesiv de atâtea ori câte serii de date se doresc a fi eliminate.
În figura alăturată se poate observa faptul că prima linie a selecţiei pe care s-a construit
graficul (Facultate / an) conţine elemente numerice cu format personalizat (Format – Cells –
Number - Custom “sept.” #.##), de exemplu “sept. 1997”, “sept. 1998”, etc. Aceste elemente
numerice au fost interpretate automat ca reprezentând prima serie de date. Această serie
“Facultate / an” poate fi eliminată prin selecţie şi prin acţionarea butonului Remove.
Numele seriilor de date (ce constituie intrări pentru legendă) este atribuit automat în urma
selecţiei domeniului graficului (acesta fiind orientat pe linie, prima coloană constituie intrări
pentru numele seriilor de date. În caseta Name se poate declara pentru fiecare serie în parte
Pag. 105 / 105

adresa unei celule ce conţine numele, sau se poate edita un text ca intrare pentru legendă.
Categoriile abscisei sau etichetele axei X au fost definite în caseta Category (X) axis labels
selectând în respectiva rubrică plaja de celule B2:E2 (prima linie a tabelului).
Dacă reprezentarea grafică este deja generată şi seriile de date ce definesc orientarea
graficului sunt organizate pe linie, pentru a se elimina o anume serie de date, se selectează (cu
mouse-ul printr-un click) reprezentarea grafică a respectivei serii de date (de eliminat), iar
apoi se apasă tasta Delete. În momentul selecţiei seriei grafice de date, se activează automat
domeniul ce defineşte tabloul de analiză a graficului, adică plaja de celule ce conţine valorile
pe care este construită respectiva diagramă. Figura următoare ilustrează eliminarea seriei de
date ce reprezintă facultatea “Economie Generală”.
Redimensionarea
domeniului prin
glisare cu mouse-ul
(drag&drop)
Graficul generat poate fi modificat în sensul eliminării unor elemente ale reprezentării grafice
prin simpla manipulare a zonei domeniului pe care respectiva diagramă este construită. După
cum am arătat anterior, prin selectarea obiectului grafic se activează în mod automat domeniul
de definiţie pe care este construit graficul. Prin simpla redimensionare a domeniului cu
mouse-ul prin punctul de copiere (colţul inferior drept), respectiva diagramă se va ajusta
automat la nivelul seriilor de date astfel delimitate. Această tehnică nu este operaţională în
cazul în care se doresc a fi eliminate serii de date dispuse neadiacent. Eliminarea seriilor de
date şi categoriilor aferente se face întotdeauna prin punctul de copiere de la dreapta la stânga
şi de jos în sus. Figura următoare ilustrează cele afirmate.
Adăugarea unor noi serii se date la un grafic existent se poate face în mai multe moduri.
Plecând de la faptul că reprezentarea grafică este orientată pe linie şi că seria de date ce
reprezintă a fost anterior eliminată, se va dori reintroducerea acestei serii de date ca sursă
pentru diagramă.
Pag. 106 / 106

Un prim procedeu de adăugare a seriei de date ce reprezintă facultatea „Economie Generală”

constă în selectarea seriei de date din tabloul de analiză pe coordonatele A7:E7 şi glisarea cu
mouse-ul, a zonei selectate peste diagrama existentă. În urma acestei operaţii, graficul va fi
actualizat automat şi în consecinţă se diagrama existentă va fi completată cu histogramele
aferente seriei de date pentru facultatea „Economie Generală”.
Un al doilea procedeu de adăugare a unei serii de date, rezidă în selectarea reprezentării
grafice şi activarea meniului contextual Chart, alegându-se opţiunea Source Data . În caseta
de dialog Source Data, se activează fişa Series, iar în continuare se acţionează butonul Add.
În urma acestei acţiuni, se precizează în rubrica Name adresa celulei (A7) ce poartă numele
seriei de date („Economie Generală”), iar în rubrica Values se precizează coordonatele seriei
de date ce va fi adăugată (B7:E7).
Al treilea procedeu de adăugare
a unei noi serii de date constă
în selectarea obiectului grafic,
urmată de alegerea din meniul
contextual Chart a opţiunii
Add Data, după care în caseta
de dialog Add Data se
precizează coordonatele noii serii de date (A7:E7) cuprinzând atât numele seriei (A7) cât şi
domeniul de valori (B7.E7)
Pasul 3 (Step 3 of 4 – Chart
Options) în generarea unei
diagrame constă în stabilirea
elementelor sau opţiunilor
graficului.
Astfel, prin activarea fişei
Titles se pot stabili :
- titlul graficului (Chart
title);
- titlul abscisei (Category X
axes);
- titlul ordonatei (Value Y
axes);
- titlul celei de a doua categorii X (Second category (X) axis), în cazul în care este declarată
în fişa Series din caseta Chart Source Data;
- titlul celei de a doua axe Y (Second value (Y) axis), în cazul în care aceasta este declarată,
atunci când seriile de date nu sunt comparabile.
Fişa Axes permite sau nu afişarea categoriilor (etichetelor) ce
vor fi dispuse pe abscisă (caseta se selectare Category (X)
axis) precum şi a valorilor asociate ordonatei, adică a scalei
de mărime (caseta de selectare Value (Y) axis).
Pag. 107 / 107

În mod implicit la definirea unui grafic, valorile de reprezentat sunt analizate şi transpuse
automat în gradaţii ale unei scale de reprezentare. Astfel, sunt determinate automat bornele
superioare şi inferioare ale scalei de reprezentare astfel încât datele să fie luate în totalitatea
lor.
După ce diagrama a fost generată, scala de reprezentare a mărimilor ordonatei (Y / 2Y) poate
fi modificată, printr-un dublu-click pe axa respectivă.
Modificarea scării de reprezentare constă în a alege intervalul valorilor între care vor fi
reprezentate datele. Modificarea scăriii unui grafic este utilă pentru a pune în evidenţă sau a
disimula fenomenele a căror variaţie este reprezentată grafic.
În caseta de dialog Format Axis, fişa Scale
utilizatorul poate modifica în rubrica Auto borna
superioară (Maximum) şi inferioară (Minimum) a
intervalului de reprezentare.
Dacă valorile de reprezentat sunt situate în afara
intervalului dintre cele două borne, acestea nu vor
putea fi vizualizate în totalitate. De asemenea, se pot
modifica intervalele dintre gradaţiile scării de
reprezentare, stabilindu-se intervalul gradaţiei
principale (Major unit) sau intervalul gradaţiei
secundare (Minor unit).
Scara de reprezentare a
valorilor axei Y poate fi pusă în
evidenţă prin stabilirea unui
interval de separaţie faţă de axa
X (a categoriilor). Graficul nu
este afectat în nici un fel în
raport cu mărimea reprezentării
sale, dar sala sa este decalată
faţă de abscisă prin specificarea
unei valori în rubrica Category
(X) axis – Crosses at: 150.
O scală particulară este cea
logaritmică, ce exprimă valorile
graduale ale seriilor de date prin puteri
logaritmice în baza 10. Pentru a se
declara o astfel de scară de
reprezentare, se activează caseta de
selectare Logarithmic scale. Prin
această obţiune, categoriile axei X sunt
reprezentate pornind de de la valoarea
1 a scării (logaritmice): Category (X)
axis – Crosses at: 1.
Pag. 108 / 108

Valorile scării de reprezentare pot fi inversate

prin intermediul activării casetei de selectare
Values in reverse order. Prin această
opţiune diagrama se inversează, ca şi cum ar
reprezenta valori negative.
Ultima opţiune a proprietăţilor scalei de reprezentare este aceea de reprezentare grafică a

seriilor de date în ordinea descrescătoare a mărimilor reale. Astfel, seriile de date cu valorile
cele mai mari (Finanţe şi Contabilitate) beneficiază de reprezentările grafice cele mai mici.
Seria de date cu valorile cele
mai mici (Economie Generală)
beneficiază de reprezentare
grafică prin histogramele cele
mai mari. Această opţiune este
disponibilă prin activarea
casetei de selectare Category
(X) axis crosses at maximum
value.
Fişa Gridlines permite definirea de grile orizontale şi/sau verticale sub forma unui caroiaj de
linii. Grilele sunt necesare pentru a uşura citirea seriilor de date reprezentate grafic, furnizând
repere certe de evaluare a mărimilor elementelor reprezentate.
Astfel, pot fi afişate grilele
corespunzătoare diviziunilor şi
subdiviziunilor abscisei
(Category (X) axis) şi ordonatei
(Value (Y) axis): pe un
intervalul major, mai larg
(Major gridlines) sau pe un
interval minor, mai des (Minor
gridlines).
Fişa Legend permite:
• afişarea sau neafişarea legendei prin selectarea /
neselectarea casetei de opţiuni Show legend.
• plasarea legendei prin butoanele de opţiuni Placement
în colţ (Corner), în partea superioară (Top), în partea
inferioară (Bottom), la stânga (Left), la dreapta (Right)
suprafeţei neutile a graficului (partea neacoperită de
diagrama propriu-zisă.
Pag. 109 / 109

Legendele de definesc fie implicit odată cu selecţia domeniului graficului (pe linie sau pe
coloană), fie explicit prin precizarea în rubrica Name a casetei Chart Source Data a unui text
care să definească legenda sau prin precizarea adresei unei celule ce să o conţină.
Prin apăsarea fişei Data Labels se pot afişa etichetele seriilor de date pe diagramă adică
valoarea punctelor de intersecţie ale abscisei cu ordonata pentru fiecare serie de date în parte
potrivit categoriilor definite .
Etichetele datelor pot fi de tip numeric (Show value), de tip procent – pentru grafice
sectoriale, concentrice şi histograme 100% (Show percent), de tip etichetă ce reprezintă
fiecare categorie în parte (Show label), de tip etichetă categorială şi procent (Show label and
percent), de tip dimensiune “nor de buline” (Show bubble sizes).
Activarea casetei de selectare Legend key next to label permite afişarea lângă etichetă a
marcatorului grafic ce identifică numele (legenda) seriei de date.
Etichetele graficului pot fi modificate în sensul formatării şi alinierii lor numai după ce
diagrama a fost generată. Astfel, activând o etichetă de date printr-un singur click-mouse, se
selectează toate etichetele aferente respectivei serii de date. Executând încă un clik-mouse pe
eticheta în cauză aceasta se selectează individual. După ce selecţia globală sau individuală a
etichetelor a fost făcută aceasta de poate formata printr-un dublu-clik.
Fereastra multi-fişe Format Data Labels
oferă posibilitatea formatării fundalului
etichetei prin fişa Patterns, a fonturilor
caracterelor prin fişa Font, a valorilor
numerice prin fişa Number, precum şi
posibilitatea alinierii prin fişa Alignament.
Textele sau valorile etichetelor pot fi
aliniate orizontal (Horizontal: Left,
Right, Center, Justfy) şi/sau vertical
(Vertical: Top, Bottom, Center, Justify).
Poziţia etichetei (Label Position) de date
în raport cu reprezentarea grafică a unei
serii de date poate fi: Outside End (în
afara reprezentării, către marginea
superioară a acesteia), Inside End (în
Pag. 110 / 110

afara reprezentării, către marginea interioară a acesteia),Center (pe mijlocul reprezentării) şi

Inside Base (în interiorul reprezentării, către baza acesteia). Etichetele pot fi orientate şi
vertical prin activarea casetei Text sau pot fi înclinate sub un anumit unghi.
Etichetele datelor se şterg prin selecţie globală, pentru fiecare serie de date în parte, acţionând
tasta Delete.
Fişa Data Table permite
afişarea alături de diagramă şi a
tabelului de analiză ce
reprezintă domeniul de date
aferent graficului. Acest lucru
este posibil prin marcarea
casetei de selectare Show data
table. În egală măsură, prin
activarea casetei de selectare
Show legend keys, se pot afişa
pe diagramă, reperele grafice
(sub formă de pictograme) prin
care este reprezentată legenda
fiecărei serii de date.
Ultimul pas în generarea reprezentărilor grafice (Step 4 of 4 – Chart Location) precizează
amplasamentul graficului. Astfel, un grafic poate fi plasat:
- fie într-o foaie grafică specială (As new sheet) prin specificarea numelui graficului
(implicit Chart1);
- fie ca obiect într-o foaie de calcul existentă (As object in) cu specificarea numelui
acesteia (implicit Sheet1).
Graficul va fi generat în foaia de calcul prin apăsarea butonului Finish aferent asistentului
grafic. Diagrama astfel construită este prezentată în figura următoare.
Pag. 111 / 111

Suport de Curs Bogdan IONESCU

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport de Curs Bogdan IONESCU

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

I.N.D.E.

- Suport de curs - 2003-2004

Modul: „Informatica pentru manageri – Excel”

1.1 Caracteristicile generale ale procesorului de tabele Excel _______________________ 2

autor: prof. univ. dr. Bogdan IONESCU

Procesorul de tabele EXCEL. Elemente de bază

1.1 Caracteristicile generale ale procesorului de tabele Excel

Un procesor de tabele (SpreadSheet) este un program generator de aplicaţii ce manipulează

obiectivului fixat. Astfel, pentru prezentarea datelor sintetizate, precum şi pentru

♦ posibilităţi de sintetizare a datelor prin intermediul tabelei pivot, care permite o

1.2 Ecranul Excel

Selector Buton de editare a formulelor

Buton de anulare Buton de validare a

c) Save: permite salvarea pe disc a conţinutului unui registru de lucru;

Zona de afişare a foii de calcul active

Zona de afişare a foilor de calcul

Bara de titluri a documentului se compune din meniul de control al documentului, titlul

INDICATOR OPERAŢIA ÎN CURS DE DESFĂŞURARE

1.3 Operaţii de bază în foaia de calcul

Noţiunea de bază cu care operează un procesor de

Numirea unui câmp este

O referinţă celulară 3-D se adresează prin specificarea următoarelor elemente:

Nume foaie de calcul! Adresă coloană:Adresă linie (Exemplu1!A2:A6)

Dacă ulterior se doreşte vizualizarea foii

Alte operaţii de bază în foaia de calcul le reprezintă inserarea şi ştergerea de linii/coloane. O

- Column – Width pentru stabilirea lăţimii

- Column – AutoFit Selection stabileşte lăţimea coloanei selectate în funcţie de

Decuparea ecranului în două ferestre

1.3.4 Formatarea spaţiului de lucru din foaia de calcul

Pentru un grad mai mare de control şi o vizualizare a efectelor instrumentelor de formatare

Increase Decimal Măreşte numărul de zecimale, executând câte un click

Decrease Decimal Elimină câte o zecimală la dreapta separatorului

2. în funcţie de necesităţi, se execută una dintre comenzile plasate pe bara de instrumente

Formatul Custom, permite definirea unor formate

formatul format1 : dacă

formatul format3 : dacă celula conţine o valoare nulă (˝***˝);

Formatele personalizate pentru

alinierea orizontală (rubrica

1.3.7 Formatarea condiţională

Exemplul 2: Pornind de la o bază de date cu evidenţa burselor studenţeşti:

Tabloul de consultare Cheia de

1.3.8 Lucrul cu serii de date

respectivul increment. Această facilitate poate fi utilizată şi în cazul informaţiilor

Intrările listei personalizate

1.3.9 Imprimarea foilor de calcul Excel

datele introduse de utilizator) şi Pages (pentru care se va introduce un interval de pagini:

Fişa Margins aferentă casetei de dialog Page Setup

Conţinutul anteturilor şi/sau subsolurilor de pagină

Rubrica Print area oferă

1.3.9.2 Vizualizarea documentului înaintea imprimării

Butoanele de comandă pentru fereastra de vizualizare declanşează următoarele acţiuni:

2 Funcţii Excel 2000

Unele funcţii predefinite sunt echivalente formulelor: de exemplu, formula de adunare a

Funcţia poate fi aleasă din lista funcţiilor cele

Categorii de funcţii predefinite

2.1 Funcţii matematice şi trigonometrice (Math & Trig)

RAND() returnează un număr aleator cuprins între 0 şi 1;

d) Funcţii matematice pentru rotunjirea rezultatelor reieşite din calcule

ROUNDOWN(număr_de_rotunjit;număr_de_cifre) rotunjeşte prin lipsă un număr către

FLOOR(număr_de_rotunjit;multiplu_de_rotunjire) rotunjeşte un număr în jos, către zero

=MROUND(număr;multiplu) returnează un număr rotunjit la un multiplu ce corespunde

2.2 Funcţii statistice (Statistical)

MODE(listă_de_valori / câmp) identifică