Sunteți pe pagina 1din 276

CUPRINS

1 Produsul MathCAD; Prezentare generală ___ 9


1.1 Noutăţi aduse de Mathcad 2001__________________________________10

1.1 Cerinţe hard şi soft pentru instalare ______________________________11

1.2 Fişiere MathCAD _____________________________________________12

1.3 Mediul de lucru MathCAD; Ecranul MathCAD, ferestre, documente __12

1.4 Structura unui document MathCAD; Noţiunea de regiune ___________13

1.5 Tehnici de lucru ______________________________________________14

2 Lansarea comenzilor în MathCAD ________ 17


2.1 Bare de unelte (toolbars). _______________________________________18

2.2 Agende electronice (electronic books)_____________________________19

3 Documente MathCAD __________________ 23


3.1 Crearea de regiuni de tip expresie, text sau grafic___________________24

3.2 Constante, variabile, operatori, funcţii ____________________________27


3.2.1 Operatori _______________________________________________________28
3.2.2 Constante_______________________________________________________28
3.2.3 Utilizarea de baze de numeraţie, altele decât cea zecimală ________________28
3.2.4 Variabile _______________________________________________________29
3.2.4.1 Variabile de tip scalar ___________________________________________30
3.2.4.2 Variabile de tip şir (variabile indexate) ______________________________30
3.2.4.3 Variabile de tip şir de caractere____________________________________32
3.2.4.4 Variabile globale _______________________________________________33
3.2.5 Funcţii _________________________________________________________33

3.3 Controlul regiunilor într-un document MathCAD__________________34

1
3.4 Editarea şi formatarea regiunilor de tip expresie şi de tip text într-un
document MathCAD________________________________________________ 37
3.4.1 Editarea de expresii_______________________________________________ 37
3.4.2 Inserarea şi ştergerea de paranteze; Aplicarea unei funcţii _________________ 38

3.5 Fonturi în expresii matematice. Etichete (tag-uri) __________________ 39


3.5.1 Aplicarea şi crearea de etichete _____________________________________ 42

3.6 Editarea şi formatarea regiunilor de tip text. Stiluri ________________ 42


3.6.1 Stiluri _________________________________________________________ 43
3.6.2 Controlul dimensiunilor unei regiuni de tip text _________________________ 44

3.7 Formatarea rezultatelor într-un document MathCAD ______________ 46

3.8 Evaluare documentelor MathCAD_______________________________ 52


3.8.1 Dezactivarea unei ecuaţii __________________________________________ 53
3.8.2 Optimizarea evaluărilor ___________________________________________ 54

3.9 Definirea de hyperlink-uri______________________________________ 55

4 Calcul matriceal numeric ________________ 57


4.1 Crearea unui vector sau a unei matrice ___________________________ 58
4.1.1 Variabile de tip vector sau matrice __________________________________ 60
4.1.2 Referirea elementelor vectorilor sau matricelor _________________________ 60
4.1.3 Originea indicilor ________________________________________________ 62
4.1.4 Limitări asupra dimensiunilor matricelor ______________________________ 63

4.2 Operatori pentru calcul matriceal _______________________________ 64

4.3 Funcţii pentru calcul matricial __________________________________ 66


4.3.1 Descompunerea L U ______________________________________________ 73
4.3.2 Descompunerea Cholesky__________________________________________ 74
4.3.3 Descompunerea QR ______________________________________________ 74
4.3.4 Descompunerea SVD (Singular value Decomposition) ___________________ 74
4.3.5 Exemple de utilizarea a funcţiilor de căutare în tablouri __________________ 77
4.3.6 Vectorizări şi atribuiri simultane_____________________________________ 80

2
4.3.7 Crearea de matrice structurate_______________________________________81
4.3.7.1 Funcţia CreateMesh_____________________________________________81
4.3.7.2 Funcţia CreateSpace ____________________________________________85

5 Reprezentări grafice ____________________ 87


5.1 Grafice 2D ___________________________________________________88
5.1.1 Grafice de tip X-Y________________________________________________88
5.1.2 Formatarea graficelor de tip X-Y ____________________________________90
5.1.3 Grafice în coordonate polare ________________________________________93
5.1.4 Formatarea graficelor în coordonate polare ____________________________94
5.1.5 Controlul vizualizării graficelor 2D __________________________________94
5.1.5.1 Facilitatea de tip Trace (urmărire a valorilor de pe grafic) _______________94
5.1.5.2 Facilitatea de tip Zoom (controlul factorului de mărire) _________________97

5.2 Grafice 3D ___________________________________________________99


5.2.1 Grafice de tip suprafaţă ____________________________________________99
5.2.2 Grafice de tip curbe de nivel (Contour Plot) ___________________________104
5.2.3 Grafice de tip puncte distribuite în spaţiu (3D Scatter Plots) ______________105
5.2.4 Grafice de tip 3D Bar ____________________________________________107
5.2.5 Formatarea graficelor 3D _________________________________________109

5.3 Grafice de tip Vector Plot______________________________________115


5.3.1 Formatarea graficelor de tip Vector _________________________________116

6 Rezolvarea numerică a ecuaţiilor şi a sistemelor


de ecuaţii ______________________________ 117
6.1 Rezolvarea ecuaţiilor algebrice _________________________________118

6.2 Rezolvarea ecuaţiilor transcendente _____________________________118

6.3 Rezolvarea sistemelor algebrice liniare __________________________120

6.4 Rezolvarea sistemelor neliniare _________________________________121


6.5 Rezolvarea aproximativă a sistemelor neliniare ___________________ 124

7 Derivare şi integrare numerică. Calcul de sume


şi produse ______________________________ 125
7.1 Derivarea numerică __________________________________________ 125

7.2 Integrarea numerică _________________________________________ 127

7.3 Calcul de sume şi produse _____________________________________ 128

8 Utilizarea unităţilor de măsură în documentele


Mathcad________________________________ 131
8.1 Mod de lucru _______________________________________________ 132

8.2 Definirea de unităţi de măsură _________________________________ 133

8.3 Modificarea unităţilor de măsură în care este exprimat un rezultat __ 134

8.4 Alegerea sistemului de unităţi de măsură utilizat şi controlul formatului


de afişare a rezultatelor cu unităţi de măsură __________________________ 136

8.5 Utilizarea UM în calculul integral sau diferenţial__________________ 139

9 Schimb de informaţie între Mathcad şi alte


aplicaţii. ________________________________ 141
9.1 Inserarea unei componente Excel _______________________________ 142

9.2 Inserarea unei componente MATLAB___________________________ 147

9.3 Inserarea unei componente de tip bază de date ___________________ 151

9.4 Inserarea unei componente de tip Input Table ____________________ 159

9.5 Inserarea unei componente de tip control MathSoft _______________ 160

4
9.6 Inserarea unei componente de tip citire (Read), scriere (Write) din/în
fişiere 163

9.7 Funcţii predefinite pentru citirea/scrierea din/în fişiere de date ASCII 166

10 Programare în Mathcad________________ 169


10.1 Prezentare generală_________________________________________170

10.2 Instrucţiunea de test (if) _____________________________________173


10.2.1 Definirea de funcţii pe intervale.____________________________________174

10.3 Instrucţiuni de ciclare _______________________________________175


10.3.1 Instrucţiunea for ________________________________________________175
10.3.1.1 Calculul sumei primelor n numere naturale _______________________175
10.3.1.2 Calculul lui n! ______________________________________________175
10.3.1.3 Buclă FOR cu incrementare neîntreagă___________________________175
10.3.1.4 Instrucţiunea while __________________________________________176
10.3.1.5 Calculul lui n! ______________________________________________177
10.3.1.6 “Găsirea” primului element al unui vector mai mare decât o anumită valoare
177

10.4 Controlul execuţiei programelor ______________________________178


10.4.1 Secvenţa break _________________________________________________178
10.4.2 Secvenţa continue _______________________________________________178
10.4.3 Secvenţa return _________________________________________________180
10.4.4 Secvenţa on error________________________________________________180

10.5 Subrutine (program în program)______________________________182

10.6 Recursivitate ______________________________________________183

11 Calcul simbolic _______________________ 185


11.1 Prezentare generală_________________________________________186

11.2 Modalităţi de evaluare simbolică ______________________________188


11.2.1 Evaluarea cu ajutorul operatorului de evaluare simbolică_________________188
11.2.2 Evaluarea cu ajutorul operatorului de evaluare simbolică şi a cuvintelor cheie 189
11.2.3 Modificatori de cuvinte cheie ______________________________________ 198
11.2.4 Utilizarea succesivă sau simultană a mai multor cuvinte cheie ____________ 198
11.2.4.1 Utilizarea succesivă a mai multor cuvinte cheie ____________________ 199
11.2.4.2 Utilizarea simultană a mai multor cuvinte cheie____________________ 199
11.2.5 Evaluarea cu ajutorul meniului Symbolics ____________________________ 200
11.2.6 Controlul formatului rezultatelor simbolice ___________________________ 205

12 Animaţie în MathCAD _________________ 207


12.1 Crearea şi rularea unei animaţii ______________________________ 208

12.2 Salvarea unei animaţii ______________________________________ 211

12.3 Rularea unei aplicaţii salvate anterior _________________________ 212

13 Operatori personalizaţi _________________ 215


13.1 Introducere _______________________________________________ 216

13.2 Definirea şi utilizarea operatorilor personalizaţi ________________ 217

14 Fişiere şablon (template) ________________ 219


14.1 Introducere _______________________________________________ 220

14.2 Crearea unui [fişier] şablon__________________________________ 222

14.3 Modificarea unui şablon ____________________________________ 224

15 Formatarea de pagină şi tipărirea în Mathcad


225
15.1 Formatarea de pagină ______________________________________ 226

15.2 Tipărirea _________________________________________________ 228

6
16 Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de
regresie. _______________________________ 231
16.1 Interpolarea datelor în 2 dimensiuni ___________________________232
16.1.1 Funcţia linterp __________________________________________________233
16.1.2 Funcţia interp __________________________________________________234
16.1.3 Funcţiile scpline, pspline şi lspline __________________________________234

16.2 Interpolarea datelor în 3 dimensiuni ___________________________236

16.3 Extrapolarea datelor ________________________________________240

16.4 Regresie liniară şi neliniară __________________________________242


16.4.1 Regresia liniară _________________________________________________242
16.4.2 Regresia polinomială (neliniară) ____________________________________243
16.4.3 Regresie polinomială 3D (neliniară) _________________________________248
16.4.4 Aproximarea datelor prin utilizarea unor combinaţii liniare de funcţii _______249
16.4.5 Aproximarea datelor prin utilizarea unor funcţii arbitrare ________________251

17 Prelucrarea semnalelor - Analiza Fourier _ 255


17.1 Calculul integralei Fourier ___________________________________256

17.2 Calculul Transformării Fourier Discrete _______________________259

18 Probleme de valori şi vectori proprii _____ 267


18.1 Baza teoretică _____________________________________________268

18.2 Valori şi vectori proprii generalizaţi ___________________________269

18.3 Valori şi vectori proprii neliniari ______________________________270

Bibliografie_____________________________ 275
8
1 Produsul MathCAD; Prezentare
generală

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu facilităţile oferite de Mathcad


• Introducerea unor noţiuni primare despre fişierele şi structura
documentelor Mathcad
• Prezentarea mediului de lucru Mathcad şi a unor tehnici de
lucru

1 Produsul MathCAD; Prezentare generală ___ 9


1.1 Introducere ..................................................................................................10

1.2 Noutăţi aduse de Mathcad 2001.................................................................10

1.1 Cerinţe hard şi soft pentru instalare .........................................................11

1.3 Fişiere MathCAD ........................................................................................12

1.4 Mediul de lucru MathCAD; Ecranul MathCAD, ferestre, documente..12

1.5 Structura unui document MathCAD; Noţiunea de regiune....................13

1.6 Tehnici de lucru...........................................................................................14

Număr de pagini 7

9
Capitolul 1

1.1 Introducere

MathCAD este un produs soft destinat rezolvării problemelor ce implică efectuarea de


calcule matematice, de la simple formule până la rezolvarea de ecuaţii, sisteme de
ecuaţii, ecuaţii diferenţiale, calcul integral, calcul matricial, atât la nivel numeric cât şi
la nivel simbolic. Mathcad permite trasarea de grafice (2D şi 3D), prelucrarea de
imagini, interacţiunea cu fişiere de date, precum şi cu alte aplicaţii răspândite (Excel,
Axum, Smartsketch).
Produsul este destinat studenţilor, specialiştilor din industrie şi cercetare, cadrelor
didactice din învăţământul mediu şi superior.
Marea forţă a MathCAD este interfaţa de lucru (desktop-ul MathCAD), deosebit de
prietenoasă şi care utilizează tehnica WYSIWYG (What You See Is What You Get),
astfel încât atât aspectul documentelor MathCAD, dar mai ales modul de completare
(generare) sunt identice cu cele care s-ar obţine/utiliza în cazul folosirii hârtiei şi
creionului (de subliniat că documentele MathCAD pot conţine şi secţiuni de comentarii,
deci de text, ceea ce le va face mult mai uşor de înţeles). Mai mult decât atât,
documentele MathCAD pot fi evaluate integral în mod automat ori de câte ori se
produce o modificare în structura lor, astfel că întotdeauna rezultatele afişate vor
reflecta starea curentă (instantanee) a documentului.

1.2 Noutăţi aduse de Mathcad 2001

Versiunea 2001 a produsului pune la dispoziţia utilizatorului o serie de noi facilităţi,


succint descrise în paragrafele următoare:
• Accesare de componente SGBD. Este posibilă conectarea la baze de date.
Componenta de accesare [a bazelor de date] permite efectuarea de operaţii de
interogare a oricărei baze de date compatibile SQL.
• Achiziţie de date. Este posibilă atât achiziţia cât şi trimiterea de date în timp
real de la/către dispozitive acceptate de Mathcad.

10
Produsul MathCAD; Prezentare generală

• Facilităţi de generare de elemente (casete de dialog) de control. Mathcad 2001


permite crearea de butoane sau casete de text cu ajutorul cărora se poate
îmbunătăţii interactivitatea documentelor de lucru.
• Modulul de dezvoltare (SDK). Permite crearea rapidă de componente Mathcad,
inclusiv documentaţie sau exemple la nivel de cod.
• Compatibilitate fişiere wav. Mathcad citeşte, scrie şi poate extrage informaţie
pentru fişiere în format „pulse cod modulated (PCM) Microsoft Wav”, cu
ajutorul noilor funcţii wav.
• Facilităţi WEB. Mathcad oferă posibilitatea salvării documentelor în format
HTML, cu elemente MathML (Mathematical Markup Language) incluse şi implicit
citirea lor cu oricare din browser-ele curente.
• Crearea de documentaţii electronice (Electronic Books). Astfel de documente
pot conţine legături de tip hyperlink şi regiuni de tip index. Este disponibil şi un
mecanism de detectare a erorilor documentaţiilor electronice (HBK debugging).
• Import de fişiere imagine. Versiunea 2001 permite importul de imagini într-o
gamă largă de formate (JPEG, GIF şi PCX), în afară de formatul BMP, disponibil
şi la versiunile mai vechi. O imagine odată importată, există posibilitatea
procesării acesteia (facilităţi de zoom, decupare, control strălucire, contrast,
culoare, orientare).
• Noi funcţii. Au fost introduse, pe lângă numeroasele funcţii Mathcad cunoscute
de la versiunile mai vechi, funcţii pentru transformarea de coordonate, sau
funcţii pentru căutarea de valori în tablouri de mari dimensiuni.

1.3 Cerinţe hard şi soft pentru instalare

Structura minimă necesară instalării şi utilizării versiunii Mathcad 2001 este


următoarea:
• Pentium 133MHz sau compatibil;
• CD-ROM drive;
• Windows 95 sau superior, Windows NT 4.0 sau superior;
• Cel puţin 32 MB RAM (64 MB este o valoare recomandată);

11
Capitolul 1

• Pentru utilizarea comodă a Help-ului, este recomandată instalarea Internet


Explorer 4.0, Service Pack 2, sau mai nou.

1.4 Fişiere MathCAD

Deşi MathCAD va genera la instalare un mare număr de fişiere de tipuri (şi deci cu
extensii) foarte diverse, utilizatorul obişnuit, trebuie să reţină în această fază că
executabilul principal este mcad.exe, fişierul help principal este mcad.hlp, dar mai ales
că extensia implicită a fişierelor de lucru MathCAD este *.mcd. Fişierele şablon
(template), despre care se va vorbi într-unul din capitolele viitoare, au extensia *.mct.
De interes sunt şi fişierele readme.mcd, sau readme.txt, care conţin informaţii de ultimă
oră despre MathCAD (ulterioare editării manualelor de utilizare). Ambele conţin acelaşi
lucru, doar că readme.mcd poate fi “citit” ca document MathCAD. Este recomandabil ca
după instalare, să se creeze cel puţin un director de lucru, care să conţină fişierele
*.mcd generate de utilizator. Aceasta deoarece nu este bine ca fişierele create de
utilizator să se “amestece” cu cele ce fac parte din pachetul iniţial de fişiere MathCAD.

1.5 Mediul de lucru MathCAD; Ecranul MathCAD, ferestre,


documente

Ca orice fereastră Windows, şi cea în care va opera MathCAD, are o bară de titlu, o
zonă de meniuri pull-down, precum şi mai multe bare de instrumente (toolbars) –
dintre care unele sunt asemănătoare ca aspect şi funcţionalitate cu cele ce apar la
multe aplicaţii Windows. Există şi o zonă de stare (în partea inferioară a ferestrei
MathCAD), cursoare vertical şi orizontal, precum şi butoanele pentru controlul stării
ferestrei (în partea din dreapta sus).
MathCAD creează documente, sau foi de calcul, similare, aşa cum s-a mai spus, ca
aspect şi mod de completare cu foile de hârtie pe care s-ar scrie cu creionul. MathCAD
permite deschiderea simultană a mai multor documente, dintre care doar unul este
activ la un moment dat. Dacă nu este strict necesar nu se va abuza de această
facilitate, deoarece orice document deschis (chiar dacă nu este activ), consumă resurse

12
Produsul MathCAD; Prezentare generală

ale sistemului, ceea ce, în cazul unor documente de mari dimensiuni poate duce la
reducerea vitezei de lucru în mod inutil.
Fiecare document MathCAD fiinţează tot într-o fereastră (ce poate fi controlată ca orice
fereastră în mediul Windows), cu observaţia că ferestrele în care se găsesc
documentele MathCAD nu pot să se găsească decât în spaţiul de lucru al ferestrei
aplicaţiei MathCAD. Ferestrele document pot fi aranjate în sistem “dale” (tile) sau
“cascadă” ca orice ferestre în mediul Windows. Controlul ferestrelor document se face
din meniul Window.
În figura 1.1 este prezentată fereastra MathCAD cu două documente deschise şi
aranjate în sistem “dale” pe verticală. Documentul activ este cel din dreapta.

Fig. 1-1 - Fereastra MathCAD

1.6 Structura unui document MathCAD; Noţiunea de regiune

13
Capitolul 1

Pe spaţiul de lucru al unui document MathCAD se pot insera trei mari tipuri de “obiecte”
: expresie, text, grafic. Zona ocupată de un astfel de obiect, se va numi regiune. Tot în
figura 1.1 sunt prezentate cele trei tipuri de obiecte.
Zonele încadrate cu dreptunghiuri desenate cu linie întreruptă delimitează regiunea
ocupată de un obiect. Prin utilizarea tehnicii drag and drop, regiunile pot fi mutate
oriunde pe document (regiunile se pot chiar suprapune, ceea ce în general nu este de
dorit), iar unele regiuni – de exemplu cele de tip grafic – pot fi scalate după un
mecanism asemănător cu cel folosit la controlul dimensiunilor unei ferestre în mediul
Windows (deci prin aducerea pointerului de mouse fie în colţul din dreapta jos al
regiunii selectate, fie pe laturile verticală dreapta sau orizontală jos). Selectarea unei
regiuni (care va avea ca efect apariţia dreptunghiului desenat cu linie întreruptă în jurul
regiunii) se face prin plasarea pointerului de mouse în vecinătatea obiectului şi
deplasarea lui înspre obiect cu butonul din stânga apăsat. De subliniat că în această
manieră pot fi selectate mai multe regiuni simultan.
O regiune selectată poate fi deplasată prin plasarea pointerului de mouse în interiorul
ei până când acesta se transformă în +. Din acest moment, cu butonul din stânga
apasat se va “trage” regiunea (sau regiunile) până la noua poziţie. Într-un document
MathCAD, se pot folosi două cursoare. Unul se va utiliza pentru inserarea de obiecte de
tip expresie sau grafic, iar celălalt pentru inserarea obiectelor de tip text. Cele două
cursoare sunt un semn plus de culoare roşie, respectiv o bară vericală de culoare roşie.
Deplasarea cursorului +, se face fie prin utilizarea grupului de săgeţi ↑, ↓, ←, → , fie
prin utilizarea mouse-ului (la un simplu clic în poziţia curentă a pointerului de mouse
(care este identic cu cel implicit al mediului Windows) – deci săgeata pe direcţia SE-NV
- se va insera cursorul +.

1.7 Tehnici de lucru

Aşa după cum s-a menţionat, MathCAD foloseşte tehnica WYSIWYG, ceea ce presupune
ca una din consecinţe, inserarea în document a unor simboluri care nu se regăsesc pe

14
Produsul MathCAD; Prezentare generală

tastatură (semnul pentru radical, integrală, sumă, produs etc). Inserarea lor se poate
face fie prin utilizarea unor combinaţii de taste (short-cuts), fie prin utilizarea grupului
de butoane corespunzător ales dintre cele aparţinând paletei de butoane Math:

În ceea ce priveşte combinaţiile de taste care pot fi folosite pentru inserarea


simbolurilor nedisponibile la tastatură, se recomandă consultarea secţiunii Help ⇒
Operators.
Este posibilă şi inserare în documentele MathCAD a caracterelor greceşti (fie utilizarea

grupului de butoane , fie mai simplu, prin tastarea literei corespunzătoare din
alfabetul latin, urmată de combinaţia de taste CTRL + G).
O altă particularitate a modului de operare a MathCAD, este utilizarea poziţiilor de
scriere premarcate, aşa numitele place-holdere. Astfel în cazul în care se doreşte
3
inserarea într-un document a unei expresii de forma ∫ 1
sin( x 2 )dx , se va insera la

poziţia curentă a cursorului (prin utilizarea paletei de butoane ) operatorul


integrală definită, care în prima fază va arăta ca mai jos :

Place-holder

Cele patru dreptunghiuri de culoare neagră, se numesc în MathCAD place-holdere.


Rolul lor este de indica utilizatorului unde (şi deci câte) să fie elementele expresiei ce
trebuie completate. Până când toate aceste poziţii de scriere premarcate nu sunt
completate, expresia nu poate fi utilizată. Trecerea de la un place-holder la altul se face
fie prin utilizarea grupului de săgeţi ↑, ↓, ←, →, sau a tastei TAB, sau încă, prin
utilizarea mouse-ului.

15
Capitolul 1

Orice tip de regiune dintr-un document Mathcad, poate suporta operaţiile de copiere
(Copy, Paste), mutare (Cut, Paste), sau ştergere (Delete). Pentru aceste operaţii,
se va utiliza meniul Edit, combinaţii de taste (regăsite tot în meniul Edit), sau tehnica
meniului pop-up (care se poate deschide printr-un simplu clic dreapta pe zona de lucru
a unui document Mathcad).

16
2 Lansarea comenzilor în MathCAD

Obiective

• Prezentarea structurii de meniuri Mathcad

• Prezentarea barelor de unelte Mathcad

• Prezentarea agendelor electronice standard

2 Lansarea comenzilor în MathCAD ________ 17


2.1 Meniuri MathCAD; Prezentare generală .................................................18

2.2 Bare de unelte (toolbars). ...........................................................................18

2.3 Agende electronice (electronic books) .......................................................19

Număr de pagini 2

17
Capitolul 2

2.1 Meniuri MathCAD; Prezentare generală

Aşa după cum s-a menţionat deja, aplicaţia MathCAD dispune de propriul sistem de
meniuri pull-down. Utilizarea lor nu prezintă nici un fel de particularităţi care să le
diferenţieze de orice meniu pull-down. Chiar în timpul lucrului în MathCAD, se pot
obţine informaţii despre funcţiile fiecărui câmp al fiecărui meniu, prin apăsarea
simultană a tastelor SHIFT+F1. Pointerul MathCAD se va transforma prin ataşarea
unui semn de întrebare. Orice clic pe un câmp al unui meniu pull-down, va avea ca
efect nu lansarea unei comenzi, ci deschiderea unei ferestre de tip “help” care va
conţine informaţii succinte despre efectul activării câmpului respectiv. Apăsarea tastei
ESC, va determina transformarea pointerului modificat în cel obişnuit.

2.2 Bare de unelte (toolbars).

În cazul butoanelor, simpla “zăbovire” a pointerului de mouse deasupra unui buton va


determina apariţia unei mini ferestre în care sunt date explicaţii (la nivel de unu două
cuvinte) despre funcţia butonului în cauză. În afară de cele două bare de unelte cu
structură cel puţin parţial asemănătoare cu cea a barelor de unelte compatibile
Microsoft (în figura 2.1 barele de pe rândurile doi şi trei de pe bara de meniuri),
MathCAD mai dispune şi de şapte palete de butoane organizate în bara de unelte
Math, vizibilă şi ea în figura 2.1.

Fig. 2-1 - Barele de unelte MathCAD

“Apăsarea” unuia dintre butoanele barei de unelte Math, va avea ca efect apariţia
propriu-zisă a paletei [cu butoanele] aferente. Cele nouă palete de butoane au
următoarele funcţii :

18
Lansarea comenzilor în MathCAD

• Paleta aritmetică. Ea conţine butoane pentru inserarea în documente a


cifrelor precum şi a operatorilor de calcule matematice (*, +, -, radical etc);

• Paleta operatorilor booleeni. Conţine operatori de tipul <, >, diferit,


egal, evaluare, atribuire etc;

• Paleta pentru reprezentări grafice. Conţine butoanele pentru inserarea


în documente a diferitelor tipuri de grafice;

• Paleta de calcul matriceal. Conţine butoane dedicate calculelor cu


vectori şi matrice;

• Paleta pentru calculul de sume, produse, limite, derivate şi integrale;

• Paleta pentru inserarea în documentele MathCAD a structurilor de


programare (bucle FOR, WHILE, blocul decizional IF etc);

• Paleta caracterelor greceşti. Conţine butoane pentru inserarea în


documente a caracterelor alfabetului grecesc;

• Paleta operatorilor de evaluare. Conţine butoanele ce inserează în


documente operatorii de evaluarea numerică şi simbolică;

• Paleta ce conţine cuvintele cheie pentru evaluările simbolice.


Poziţia oricărei palete pe spaţiul de lucru MathCAD se poate modifica prin utilizarea
“tehnologiei” drag and drop.

2.3 Agende electronice (electronic books)

Agendele electronice MathCAD sunt colecţii de formule şi relaţii matematice şi


inginereşti, constante fizice, proprietăţi de material, precum şi alte informaţii utile.
În principiu o agendă electronică (handbook) este o colecţie de documente Mathcad
integrate într-un fişier cu extensie *.hbk.

19
Capitolul 2

Deschiderea unei agende se poate face cu ajutorul câmpului Help ⇒ Open Book….
Unul din subdirectoarele create la instalarea Mathcad-ului se numeşte chiar HANDBOOK
şi conţine o agendă numită solve.hbk.
Câmpul Help ⇒ Handbooks ⇒ Solving and Optimization Extension Pack
determină şi el deschiderea unei agende electronice (de această dată chiar cea
anunţată prin titlu).
O agendă odată deschisă, oferă utilizatorului posibilitatea de a „naviga” cu ajutorul unei
bare de instrumente specializată, ale cărei butoane au funcţii uşor de bănuit (sau de
aflat prin menţinerea pointerului de mouse „deasupra” fiecăruia din ele).
Un alt exemplu de agendă electronică, este chiar aşa numitul Resource Center.
În figura 2.2 este prezentată fereastra Resource Center. Accesul la oricare din cele
trei mari componente, Overview and Tutorials, QuickSheets and Reference
Tables, respectiv Extending Mathcad, se poate face printr-un simplu clic cu mouse-
ul pe butonul respectiv.

Fig. 2-2 - Resource Center

De un interes aparte este componenta QuickSheets and Reference Tables, care


este de fapt o colecţie de documente Mathcad exemplu, deosebit de interesante şi care
trebuie cercetate cu atenţie chiar de utilizatorul cu oarecare experienţă.

20
Lansarea comenzilor în MathCAD

De subliniat că una din facilităţile de mare utilitate ale agendelor electronice, sau a
documentelor conţinute în secţiunea QuickSheets and Reference Tables, este
posibilitatea de a realiza transfer de informaţii prin copiere (din agendă într-un
document MathCAD). Copierea propriu zisă se face în maniera clasică, adică printr-o
secvenţă de tip Copy ⇒ Paste.
De interes sunt şi câmpurile Help ⇒ Developer’s Reference şi respectiv Help ⇒
Author’s Reference.
În principiu, ambele sunt destinate utilizatorilor avansaţi de Mathcad. Primul furnizează
indicaţii pentru generarea de biblioteci dinamice (*.dll) cu ajutorul cărora se pot defini
noi funcţii Mathcad. Această operaţie necesită cunoştinţe de programare în C++, Java,
sau Visual Basic.

21
3 Documente MathCAD

Obiective

• Însuşirea tehnicilor de creare a diferitelor tipuri de regiuni


• Prezentarea metodelor de control, formatare şi editare a
regiunilor
• Prezentarea metodelor de evaluare a documentelor
Mathcad

3 Documente MathCAD __________________ 23


3.1 Crearea de regiuni de tip expresie, text sau grafic...................................24

3.2 Constante, variabile, operatori, funcţii .....................................................27

3.3 Controlul regiunilor într-un document MathCAD.................................34

3.4 Editarea şi formatarea regiunilor de tip expresie şi de tip text într-un


document MathCAD ................................................................................................37

3.5 Fonturi în expresii matematice. Etichete (tag-uri)...................................39

3.6 Editarea şi formatarea regiunilor de tip text. Stiluri...............................42

3.7 Formatarea rezultatelor într-un document MathCAD ..........................46

3.8 Evaluare documentelor MathCAD............................................................52

3.9 Definirea de hyperlink-uri .........................................................................55

Număr de pagini 28

23
Capitolul 3

3.1 Crearea de regiuni de tip expresie, text sau grafic

Aşa după cum s-a arătat deja în § 1.5, într-un document MathCAD pot exista trei tipuri
de regiuni : expresii, comentarii (regiuni de tip text) sau grafice.
Se reaminteşte că la cursorul + se inserează fie expresii, fie grafice, iar la cursorul | ,
regiuni de tip text. La versiunea 2001, se poate insera text şi fără precizarea explicită a
acestui lucru. Pur şi simplu se scrie, iar la tastarea primul [caracter de tip] spaţiu,
Mathcad „înţelege” că este vorba de text şi nu de numele unei variabile sau unei funcţii.
Se impune totuşi prudenţă, penru că scrierea unui singur cuvânt poate produce
confuzii, căci Mathcad va interpreta acel cuvânt ca pe numele unei variabile sau funcţii.
Acest lucru este de evitat, pentru că în Mathcad, numele unei variabile trebuie să apară
într-o expresie (cum se va vedea mai târziu), sau trebuie urmat de operatorul de
atribuire (:=, ≡), sau de evaluare (=, =).
Pentru crearea în mod explicit a unei regiuni de tip text, se va utiliza câmpul Insert
⇒Text Region (cu prescurtarea ”).
În cazul regiunilor de tip grafic, se va utiliza pentru inserare unul din cămpurile
submeniului Insert ⇒ Graph.
Spre exemplificare se va crea un document MathCAD cu o structură simplă şi care
realizează definirea unei variabile de tip şir de valori, a unei funcţii pentru care se
obţine şi reprezentarea grafică. Documentul va conţine şi comentarii sub forma a două
regiuni de tip text.
Etapele în crearea documentului sunt :

1. Din meniul File se punctează pe câmpul New (sau se foloseşte direct

shortcut-ul CTRL + N, sau încă, se foloseşte butonul )


2. La poziţia curentă a cursorului MathCAD se tastează următoarea secvenţă:

x : 0 ; 20 a:3

24
Documente MathCAD

f(x) : (x^3-a)/(x^2+1)♣
Pe documentul MathCAD va apare scris :

Acest “comportament” este consecinţa modului de lucru WYSIWYG, pe care


MathCAD-ul îl foloseşte. În exemplul de mai sus, apăsarea lui “:” a produs operatorul
de atribuire MathCAD (acelaşi cu cel folosit de Pascal de exemplu), apăsarea lui “;” a
produs inserarea simbolului ce indică intervalul de variaţie a unei variabile (aici x ia
valori întregi între 0 şi 20), iar apăsarea lui / a produs o linie de fracţie în adevăratul
înţeles al cuvântului.
Din punct de vedere logic cele două rânduri ale documentului MathCAD prezentate mai
sus, definesc o variabilă cu numele x şi care ia valori întregi între 0 şi 20, o variabilă
numită a, căreia i se atribuie valoare 3 şi respectiv o funcţie pentru care variabila x
definită mai sus este chiar argument (variabila a intervine ca parametru în expresia
funcţiei).
Ordinea în care regiunile de tip expresie incluse în document sunt poziţionate este
extrem de importantă. Se va reţine ca o regulă de bază, că MathCAD “citeşte”
documentele de la stânga la dreapta şi de sus în jos, astfel că orice variabilă ce
intervine într-o expresie trebuie definită înaintea (deci la stânga sau deasupra)
expresiei propriu-zise, după cum orice funcţie folosită pentru trasarea unui grafic se va
defini la stânga sau deasupra graficului.
Pentru a continua exemplificarea, se va insera în document şi graficul în coordonate xy
al funcţiei definite. Pentru aceasta se va poziţiona cursorul la dreapta şi sub definiţia
funcţiei şi se va activa câmpul Insert ⇒ Graph ⇒ X-Y Plot. La poziţia curentă a
cursorului va apare o regiune de tip grafic la care se vor completa numai marcatorii de
la jumătăţile axelor ox şi oy, ca în figura 3.1.a. Un simplu clic în interiorul graficului, sau


Spaţiile lăsate au doar rolul de a face expresia mai lizibilă şi nu sunt permise într-un
document MathCAD

25
Capitolul 3

apăsarea tastei F9 va produce desenarea [graficului], aşa cum se poate vedea în figura
3.1.b.

Acest “comportament” este consecinţa modului de lucru WYSIWYG, pe care


MathCAD-ul îl foloseşte. În exemplul de mai sus, apăsarea lui “:” a produs operatorul
de atribuire MathCAD (acelaşi cu cel folosit de Pascal de exemplu), apăsarea lui “;” a
produs inserarea simbolului ce indică intervalul de variaţie a unei variabile (aici x ia
valori întregi între 0 şi 20), iar apăsarea lui / a produs o linie de fracţie în adevăratul
înţeles al cuvântului.
Din punct de vedere logic cele două rânduri ale documentului MathCAD prezentate mai
sus, definesc o variabilă cu numele x şi care ia valori întregi între 0 şi 20, o variabilă
numită a, căreia i se atribuie valoare 3 şi respectiv o funcţie pentru care variabila x
definită mai sus este chiar argument (variabila a intervine ca parametru în expresia
funcţiei).
Ordinea în care regiunile de tip expresie incluse în document sunt poziţionate este
extrem de importantă. Se va reţine ca o regulă de bază, că MathCAD “citeşte”
documentele de la stânga la dreapta şi de sus în jos, astfel că orice variabilă ce
intervine într-o expresie trebuie definită înaintea (deci la stânga sau deasupra)
expresiei propriu-zise, după cum orice funcţie folosită pentru trasarea unui grafic se va
defini la stânga sau deasupra graficului.
Pentru a continua exemplificarea, se va insera în document şi graficul în coordonate xy
al funcţiei definite. Pentru aceasta se va poziţiona cursorul la dreapta şi sub definiţia
funcţiei şi se va activa câmpul Insert ⇒ Graph ⇒ X-Y Plot. La poziţia curentă a
cursorului va apare o regiune de tip grafic la care se vor completa numai marcatorii de
la jumătăţile axelor ox şi oy, ca în figura 3.1.a. Un simplu clic în interiorul graficului, sau
apăsarea tastei F9 va produce desenarea [graficului], aşa cum se poate vedea în figura
3.1.b.

26
Documente MathCAD

a. b.

Fig. 3-1 - Inserarea unui grafic într-un document MathCAD

Pentru a-l face mai uşor de înţeles, se vor insera în document şi două regiuni de tip
text. Una deasupra graficului şi una la sfârşitul documentului. Pentru aceasta se va
utiliza câmpurl Insert ⇒ Text Region.
În final micul document MathCAD, va arăta ca în figura 3.2.

Fig. 3-2 - Documentul MathCAD rezultat

3.2 Constante, variabile, operatori, funcţii

27
Capitolul 3

Orice expresie MathCAD, este formată din operanzi şi operatori. Operanzii sunt nume
de variabile, de funcţii, valori numerice sau constante predefinite. Pentru operatori, se
poate porni de la simplii operatori aritmetici (+, -, /, *) şi se poate ajunge la operatori
specializaţi pentru calcul matriceal de exemplu.

3.2.1 Operatori

Operatorii cei mai folosiţi sunt cei aritmetici : +, -, *, ^ (ridicarea la putere), /, la care
se adaugă o gamă largă de operatori scalari sau vectoriali specifici diferitelor tipuri de
operaţii matematice.

3.2.2 Constante

În MathCAD există 6 constante matematice predefinite : ∞ (cu shortcut-ul CTRL + z),


π (cu shortcut-ul p + CTRL + g), e (se va tasta pur şi simplu e), i (se va tasta 1i şi NU
1*i), j (se va tasta 1j) şi % (se va tasta pur şi simplu %). În afara celor 6 constante
matematice predefinite, mai există şi un număr de 4 constante sistem, despre care se
va face vorbire într-un paragraf următor. Constantele ∞ şi %, au respectiv valorile
10307 şi 0.01.

3.2.3 Utilizarea de baze de numeraţie, altele decât cea zecimală

În Mathcad este posibil lucrul în bazele de numeraţie, 10, 2, 8 şi 16. Pentru a opera cu
valori scrise în bazele 2, 8 şi 16, se vor insera literele b (de la binar), o (de la octal),
respectiv h (de la hexa), după valoarea propriu zisă, asa cum se poate vedea în
exemplul de mai jos:

Fig. 3-3 – Utilizarea bazelor de numeraţie

28
Documente MathCAD

Se remarcă faptul că în cazul scrierii în baza 16, dacă valoarea începe cu una din
literele a, b, c, d, e sau f, este obligatorie inserarea unui 0 iniţial (pentru a se evita
confuzia cu o variabilă de tip şir de caractere).

3.2.4 Variabile

În MathCAD numele unei variabile (regulă valabilă şi pentru numele de funcţii), poate
conţine oricare din următoarele caractere :
• Caracterele alfabetului latin, a..z, A..Z;
• Cifrele de la 0 la 9;
• Caracterul “_”, simbolul “ ’ ”
• Caracterul “%”
• Caracterele alfabetului grec
• Simbolul infinit
Un nume de variabilă nu poate începe cu o cifră sau cu unul din caracterele “_”, “ ‘ “,
sau “%”.
Toate caracterele dintr-un nume de variabilă trebuie să fie de acelaşi tip, în sensul că
trebuie să aparţină aceluiaşi font, să aibă aceeaşi dimensiune şi acelaşi stil (bold, italic,
underlined etc). Deci nu pot fi folosite caractere latine şi greceşti în acelaşi nume de
variabilă. MathCAD face diferenţa între majuscule şi minuscule, astfel că variabila
“timp” este diferită de variabila “TIMP”.
În figura 3.4 sunt prezentate câteva exemple de variabile MathCAD.

Fig. 3-4 - Variabile MathCAD

Se atrage atenţia că în cazul variabilei amin , indicele “min” este pur descriptiv şi nu
indică în nici un fel poziţia variabilei într-un şir de valori. În MathCAD este posibil să se
scrie a[1 (se va vedea a1) unde indicele “1” “spune” că este vorba de prima valoare
dintr-un şir (sau primul element al unui vector), dar se poate scrie şi a.1 (se va vedea

29
Capitolul 3

tot a1), unde indicele “1” este pur descriptiv, în sensul că putea fi înlocuit cu indicele
“unu”. Primul tip de indice (asupra căruia se va reveni) se obţine cu secvenţa “a[1”, iar
al doilea cu secvenţa “a.1”. Se atrage încă odată atenţia asupra modului cum se
realizează atribuirea de valori variabilelor. Este vorba de operatorul de atribuire “:=”,
care se obţine cel mai uşor prin apăsarea tastei “;”.
În afara variabilelor de tipul celor de mai sus, în MathCAD pot fi definite variabile de tip
scalar, variabile de tip şir, sau de tip şir de caractere

3.2.4.1 Variabile de tip scalar

O secvenţă de tipul :
t:0.3,0.5;2
va produce pe documentul MathCAD efectul :
t:= 0.3, 0.5 .. 2
Acest tip de variabilă (e drept o formă ceva mai simplă), a fost utilizată în exemplul
prezentat în figura 3.2. Acolo variabila “x” lua valori întregi între 0 şi 20. Era vorba deci
de o progresie aritmetică cu raţia 1. În cazul de mai sus este vorba tot de o progresie
aritmetică, de această dată cu raţia diferită de 1. Semnificaţiile notaţiei sunt:
• Prima cifră indică prima valoare pe care o va lua variabila
• A doua valoare defineşte împreună cu prima raţia progresiei, care este egală cu
valoarea a doua minus prima
• A treia valoare indică ultima valoare pe care o va lua variabila.
Deci variabila “t” va lua valorile : 0.3, 0.5, 0.7, 0.9…….1.9.

3.2.4.2 Variabile de tip şir (variabile indexate)

Pot fi definite variabile indexate ca în exemplul de mai jos :


s-a scris :
Produce în documentul
i:1,5
Mathcad:
x[i:i^2+4*i
Indicele “i” este complet diferit de cel din figura 3.3. Aici “i” indică poziţia într-un şir şi
trebuie înţeles exact ca un indice ataşat unui vector.
Variabilele de tip şir mai pot fi definite şi ca în exemplul de mai jos :
i:1,5

30
Documente MathCAD

y[i:12,23,12,34,22
cea ce va produce în documentul MathCAD :

Orice variabilă, indiferent de tip, poate fi evaluată.


Operatorul de evaluare este “=”, pentru care evident nu este necesară utilizarea nici
unui shortcut.
Astfel pentru evaluarea oricărei variabile, se tastează numele variabilei urmat de
operatorul “=” (evident fără ghilimele) şi de apăsarea tastei ENTER (CR). În cazul
variabilelor scalare sau de tip şir, se vor obţine rezultate ca în figura 3.5. În cazul
variabilei “x”, se pot face evaluări în două moduri. Dacă se scrie “x=”, se obţine şirul de
valori sub forma unui vector, iar dacă se scrie “x[i=”, se obţine un format de afişare
asemănător cu cel de la variabilele de tip scalar. De menţionat că în cazul unor variabile
cu număr mare de valori, MathCAD nu afişează decât prime 50 [de valori] din şir.

31
Capitolul 3

Fig. 3-5 - Evaluări de variabile scalare sau de tip şir

3.2.4.3 Variabile de tip şir de caractere

Mathcad 2001 permite definirea de variabile de tip şir de caractere. Definirea este
extrem de simplă şi se face ca şi în cazul celorlalte tipuri de variabile. Singura diferenţă
este că valoarea variabilei, va fi „închisă” între ghilimele duble (double quote).
În exemplul din figura 3.6 sunt definite două variabile, care apoi sunt concatenate
(scrierea făcându-se tot într-o variabilă de tip şir de caractere) şi în final se realizează
evaluarea variabilei „sumă”.

Fig. 3-6 – Definire de variabile de tip şir de caractere

Se atrage atenţia că valoarea variabilei nume, conţine şi un spaţiu, necesar separării


prenumelui de nume în cazul şirului „sumă”.

32
Documente MathCAD

Asupra funcţiilor specifice lucrului cu şiruri de caractere se va reveni într-unul din


capitolele următoare.

3.2.4.4 Variabile globale

În § 3.1 s-a enunţat regula de bază utilizată de MathCAD pentru “citirea” documentelor.
Există totuşi o excepţie de la ea. Astfel, se pot defini aşa numitele variabile globale,
care pot fi folosite şi în expresii situate deasupra sau la stânga definiţiei [de variabilă].
Aceste variabile sunt “citite” de MathCAD la începutul parcurgerii unui document (de
fapt MathCAD “parcurge” un document de două ori, prima dată “citeşte” atribuirile
globale, iar la a doua citire ia în considerare atribuirile obişnuite), deci cu eludarea
regulii enunţată § 3.1. Pentru definirea unei variabile globale se va folosi [pentru
atribuire] operatorul “≡”, care se obţine prin apăsarea tastei “~”. Dacă într-un
document se găsesc mai multe variabile globale, “citirea” acestora se face tot după
regula enunţată. Nu se recomandă excesul de atribuiri globale în documente MathCAD.

3.2.5 Funcţii

Cum se defineşte o funcţie s-a văzut în exemplele precedente. Se va mai preciza doar
că regulile enunţate pentru numele variabilelor îşi menţin valabilitatea şi în cazul
numelor de funcţii. Pot fi definite şi funcţii de mai multe variabile. În definirea
funcţiilor, se foloseşte tot operatorul de atribuire (: =). Ca şi variabilele, funcţiile pot fi
evaluate. Acest lucru se va realiza tot prin utilizarea operatorului de evaluare, ca în
figura 3.7. Se observă că evaluarea se poate face pentru toate valorile pe care le poate
lua argumentul funcţiei (se va scrie “f(x)=”), sau se poate realiza pentru o anume
valoare a argumentului (se va scrie “f(1.5)=”).

33
Capitolul 3

Fig. 3-7 - Evaluări de funcţii

3.3 Controlul regiunilor într-un document MathCAD

Asupra regiunilor dintr-un document MathCAD pot fi executate mai multe tipuri de
acţiuni. Acestea sunt :
• Selecţia unei regiuni, sau a unui grup de regiuni;
• Ştergerea unei regiuni (sau grup de regiuni);
• Copierea unei regiuni (sau grup de regiuni);
• Mutarea (deplasarea) unei regiuni (sau grup de regiuni);
• Redimensionarea unei regiuni;
• Alinierea a două regiuni;
• Separarea regiunilor;
• Evidenţierea regiunilor dintr-un document;
• Inserarea/ştergerea de linii goale între două regiuni;
• Blocarea regiunilor într-un document MathCAD.
Pentru realizarea acestor acţiuni, se va folosi meniul Edit. În paragrafele următoare vor
fi prezentate comenzile necesare executării acţiunilor enunţate mai sus. În ceea ce
priveşte selecţia unei regiuni sau a unui grup de regiuni, trebuie precizat că ea
trebuie să preceadă întotdeauna celelalte acţiuni ce se pot exercita asupra regiunilor
într-un document MathCAD. Pentru selecţie se va folosi tehnica drag and drop, specifică

34
Documente MathCAD

de altfel şi altor aplicaţii Windows. Semnul că o regiune sau un grup de regiuni au fost
selectate, este încadrarea lor în chenare dreptunghiulare, desenate cu linie întreruptă,
ca în figura 3.8.
După selectarea unei regiuni (sau grup de regiuni), ştergerea se realizează fie prin

utilizarea câmpurilor Cut sau Clear din meniul Edit, fie prin utilizarea “butonului”
de pe bara de unelte, fie prin utilizarea tastei DEL. Aceste variante NU sunt complet

echivalente. Astfel, câmpul Cut, butonul şi tasta DEL, sunt echivalente şi după
ştergerea regiunii (sau regiunilor) din documentul MathCAD, plasează informaţia în
Clipboard, astfel încât ea poate fi restaurată, fie prin utilizarea cămpului Paste din
meniul Edit (restaurarea se va face la poziţia curentă a cursorului), fie prin utilizarea

câmpului Undo Last Edit, sau a butonului .

Fig. 3-8 - Regiuni selectate

35
Capitolul 3

În acest din urmă caz, restaurarea se va face exact pe vechea poziţie a regiunii (sau
regiunilor). În cazul însă al câmpului Clear din acelaşi meniu Edit, informaţia ştearsă
nu mai este depusă în Clipboard, astfel că ştergerea este definitivă.
Copierea sau mutarea unei regiuni (sau grup de regiuni) se realizează prin
secvenţe Copy ⇒ Paste, respectiv Cut ⇒ Paste, ca în orice aplicaţie compatibilă
Windows, aşa că nu vor mai fi furnizate detalii suplimentare asupra acestor acţiuni. În
cazul deplasărilor unei regiuni (sau grup de regiuni), mai este posibilă utilizarea
tehnicii drag and drop, aşa cum s-a precizat deja în § 1.6.
Redimensionarea unei regiuni presupune ca după faza de selecţie (absolut
obligatorie), deci după ce regiunea (una singură) este încadrată de un dreptunghi
desenat cu linie întreruptă, să se poziţioneze pointerul fie pe colţul din dreapta jos al
dreptunghiului de încadrare, fie pe latura verticală dreapta sau orizontală jos, astfel că
pointerul se va transforma fie într-o săgeată dublă înclinată, fie într-o săgeată dublă
verticală respectiv orizontală, aşa cum se poate vedea în figura 3.9. Din acest moment,
cu butonul din stânga al mouse-ului apăsat, se “trage” până la obţinerea noii
dimensiuni a regiunii. Trebuie precizat că nu orice regiune poate suporta
redimensionări. Regiunile de tip expresie nu pot fi redimensionate, dar regiunile de tip
grafic pot.

Fig. 3-9 – Redimensionare a unei zone de tip grafic

Cât priveşte alinierea regiunilor, aceasta se poate realiza pe orizontală sau pe


verticală. Pentru acest scop se pot folosi fie câmpul Align Regions din meniul

36
Documente MathCAD

Format, fie butoanele . Alinierea pe orizontală va produce alinierea regiunilor


selectate, după o linie imaginară aflată la mijlocul distanţei dintre extremitatea
superioară a celei mai înalte regiuni şi extremitatea inferioară a celei mai joase regiuni.
Alinierea pe verticală va produce alinierea regiunilor selectate, după o linie imaginară
aflată la mijlocul distanţei dintre extremitatea din stânga a regiunii celei mai din stânga
şi extremitatea din dreapta a celei mai din dreapta regiuni. Uneori alinierile pot
produceri suprapuneri ale regiunilor, fapt pentru care se recomandă prudenţă în
utilizarea acestor comenzi.
Şi în asemenea situaţii este posibilă separarea regiunilor care se suprapun (total sau
doar parţial). Pentru aceasta se va utiliza câmpul Separate Regions din meniul
Format. De menţionat că în acest caz nu este necesară selecţia de regiuni înaintea
separării.
Trebuie subliniat că separarea regiunilor realizată aşa (deci automat), poate produce
efecte nedorite în sensul că poate strica ordinea logică a regiunilor astfel ca regiuni care
înainte de suprapunere se găseau înaintea altora, pot ajunge acum după acestea din
urmă. Separări de regiuni se pot face şi manual prin deplasarea regiunilor folosind
tehnica drag and drop.
Câmpul View ⇒ Regions, evidenţiază toate regiunile dintr-un document MathCAD.
Efectul va fi colorarea diferenţiată a regiunilor şi respectiv a zonelor libere din
document. În acest fel se poate stabili apartenenţa fiecărui obiect dintr-un document la
o anumită regiune. Selecţia tuturor regiunilor din document se poate realiza cu ajutorul
câmpului Edit ⇒ Select All.

3.4 Editarea şi formatarea regiunilor de tip expresie şi de tip


text într-un document MathCAD

3.4.1 Editarea de expresii

Construirea unei expresii MathCAD se realizează natural prin tastarea cifrelor, literelor şi
operatorilor expresiei, în ordinea în care s-ar face acelaşi lucru pe o foaie de hârtie. S-a
precizat deja în § 1.7, că datorită tehnicii WYSIWYG, nu întotdeauna ceea ce se
tastează va apare şi în document.

37
Capitolul 3

Editarea unei expresii deja construite presupune în prima etapă selectarea sa. Acest
lucru se realizează prin punctarea cu mouse-ul în zona expresiei respective.
În funcţie de tipul regiunii selectate, în interiorul acesteia va apare fie un cursor
vertical de culoare roşie (la regiunile de tip text), fie un cursor de forma __| sau |__,
sau încă _|_, aşa cum se poate vedea în figurile 3.11, respectiv 3.10.

Fig. 3-10 – Editarea expresiilor

Fig. 3-11 – Editarea regiunilor de tip text

Deplasarea cursorului în interiorul regiunii selectate se face cu ajutorul săgeţilor ← ↑ →


↓, sau prin simpla punctare într-o anumită zonă a regiunii. Pentru cazul regiunilor de tip
expresie, deplasarea dintr-o zonă într-alta se mai poate face prin apăsarea tastei
SPACE.
Ştergerile se fac cu ajutorul tastelor BkSp sau Delete, sau prin selecţie a unei porţiuni
din expresie sau text urmată de comanda Cut (executată din meniul pull-down, din
bara de instrumente sau din meniul de tip pop-up)

3.4.2 Inserarea şi ştergerea de paranteze; Aplicarea unei funcţii

Inserarea unei perechi de paranteze (este preferabilă inserării separate a celor două),
se face astfel:
• Se încadrează zona de închis între paranteze într-un cursor de tip |___ - vezi
figura 3.12;
• Se tastează caracterul ‚ (virgula).

38
Documente MathCAD

b.
a.

Fig. 3-12 – Inserarea de paranteze

Ştergerea unei perechi de paranteze se face astfel:


• Se amplasează cursorul la dreapta caracterului „(„ (paranteză deschisă)
• Se apasă tasta BkSp
Aplicarea unei funcţii se face prin parcurgerea etapelor următoare:
• Se încadrează între paranteze zona de expresie căreia i se va aplica funcţia
(care va deveni deci argument pentru funcţie). Pentru aceasta se procedează
ca mai sus;
• Se apasă tasta Space, astfel ca să fie selectate şi parantezele; Se apasă tasta
„Ins”; Bara verticală a cursorului se va poziţiona la stânga parantezei „(„ (vezi
figura 3.13);
• Se scrie numele funcţiei.

a. b.
Fig. 3-13 – Aplicarea unei funcţii

3.5 Fonturi în expresii matematice. Etichete (tag-uri)

39
Capitolul 3

Ori de câte ori se tastează numele unei variabile (inclusiv într-o expresie), MathCAD
aplică şirului de caractere care formează numele variabilei, eticheta (tag-ul)
Variables. În mod similar, ori de câte ori se tastează o valoare numerică (o constantă
deci), şirului respectiv de caractere i se aplică eticheta (tag-ul) Constants. Etichetele
(tag-urile) sunt deci un fel de “ştampile” care se pun pe numele variabilelor sau
constantelor şi care vor avea un rol în identificarea acestora.
Efectul acestui mod de lucru este că în momentul în care se schimbă tipul de font
pentru o constantă sau variabilă, modificarea va afecta toate constantele sau variabilele
cu aceeaşi etichetă, indiferent unde ar fi poziţionate in document.
Pentru a şti care sunt caracteristicile etichetei (tag-ul) asociat unei variabile, unei
constante sau unei alte zone dintr-o expresie, se punctează pe expresia respectivă,
după care se activează câmpul Format ⇒ Equation. Pe ecran va apare fereastra
Equation Format, prezentată în figura 3.14. Se apasă pe butonul Modify şi se
deschide o fereastră de control al atributelor de formatare la nivel de font (din care
rezultă care este fontul ataşat zonei respective din expresie).

Fig. 3-14 – Tag-uri ataşate variabilelor sau constantelor

Implicit toate numele de variabile au asignat tag-ul Variables şi toate constantele pe


cel numit Constants.
În afara celor două etichete (tag-uri) despre care s-a făcut deja vorbire, utilizatorul mai
are la dispoziţie încă şapte etichete, cu numele User1…..User7, pe care le poate
aplica unei zone dintr-o expresie – care a fost în prealabil selectată - astfel că în afara

40
Documente MathCAD

zonelor care au ataşate etichetele Variables sau Constants, pot să mai apară zone
(de fapt tot nume de variabile sau constante) cărora li se aplică alte etichete.
Numele User1…User7 pot fi modificate în caseta de editare New Style Name din
fereastra Equation Format – vezi figura 3-15.

Fig. 3-15 – Definirea unei noi etichete

În exemplul de mai jos, expresia conţine trei tipuri de zone cărora li s-au ataşat trei
etichete, cele standard (Variables şi Constants), precum şi una numită variabila_2.
Din analiza figurii rezultă şi de ce ar putea fi necesară o asemenea abordare.

constants

variables
variabila_2

Într-adevăr, în expresie apar două variabile cu acelaşi nume “b”, numai că ele nu sunt
scrise cu acelaşi tip de font, astfel că MathCAD le va trata ca pe două variabile complet
distincte. Aceasta deoarece numele de variabile sau de funcţii sunt, nu numai, ceea ce
în limba engleză se numeşte “case sensitive” – adică dependente de scrierea cu

41
Capitolul 3

minusculă sau cu majusculă, ci se individualizează şi prin caracteristicile fontului folosit

pentru scrierea lor. Deci b şi b, sunt distincte. Aceasta deoarece în individualizarea

unei variabile sau funcţii, MathCAD verifică în primul rând eticheta asociată variabilei
sau numelui de funcţie şi abia apoi “citeşte” efectiv numele variabilei.

3.5.1 Aplicarea şi crearea de etichete

Pentru definirea de noi etichete, se va proceda astfel :


• Se activează câmpul Format ⇒ Equation;
• În caseta de editare de sub numele ferestrei, se punctează pe câmpul User1;
• Textul User1 va apare în caseta de editare New Style Name. Acest text se
înlocuieşte cu noul nume al etichetei (ceea ce nu este obligatoriu, dar este
indicat);
• Prin utilizarea butonului Modify, se stabilesc caracteristicile de formatare la
nivel de font.
Pentru ataşarea unui tag deja creat unei zone dintr-un document MathCAD se va
proceda astfel :
• Se selectează expresia căreia i se va aplica noua etichetă;
• Se poziţionează cursorul “|__” pe numele de variabilă căreia i se va aplica
eticheta (care deci se aplică unui nume de variabilă sau constantă şi nu întregii
expresii);
• În meniul Format se punctează pe câmpul Equation şi din fereastra ce se va
deschide se va selecta numele etichetei pe care dorim să o ataşăm zonei de
expresie selectată.

3.6 Editarea şi formatarea regiunilor de tip text. Stiluri

În cazul regiunilor de tip text, formatarea se poate face, la nivel de caracter, prin
simpla selectare a regiunii de text, urmată de punctarea pe câmpul Format ⇒ Text.
Cu ajutorul ferestrei Text Format, se vor putea modifica toate caracteristicile de
formatare la nivel de font, ca într-un editor de text obişnuit.

42
Documente MathCAD

Pentru formatarea la nivel de paragraf, se va utiliza câmpul Format ⇒ Paragraph. El


permite modificarea caracteristicilor de formatare la nivel de paragraf. Este vorba de
opţiunile de aliniere, de cele de indentare sau indentare a primei linii, respectiv de
definire de stopuri de tabulare.

Fig. 3-16 – Formatare la nivel de paragraf

3.6.1 Stiluri

Mathcad dispune de facilitatea de a utiliza stiluri predefinite, de a le modifica pe


acestea, sau de a crea altele noi. Toate acestea se pot face cu ajutorul câmpului
Format ⇒ Style… , ceea ce va conduce la caseta de dialog prezentată în figura 3.17.

43
Capitolul 3

Fig. 3-17 – Stiluri de paragrafe

Modul de lucru cu stiluri este principial identic cu cel folosit de exemplu la editorul de
text MSWORD.
Un stil se poate aplica unui paragraf printr-un procedeu simplu:
- Se selectează paragraful căruia i se va aplica stilul;
- Se selectează un stil din lista Styles (vezi figura 3-17);
- Se apasă butonul Apply.

3.6.2 Controlul dimensiunilor unei regiuni de tip text

Dimensiunea zonei ocupată de o regiune de tip text se poate controla „manual”, cu


ajutorul mouse-ului. Pentru aceasta se vor folosi marcatorii amplasaţi în zona din
dreapta a regiunii de tip text – vezi figura 3-18.


Fig. 3-18 – Modificarea dimensiunii zonei ocupată de o regiune de tip text

Dacă se doreşte ca textul să se extindă până la marginea din dreapta a documentului


(marcată de o linie verticală de culoare gri), se va utiliza câmpul Occupy Page

44
Documente MathCAD

Width, din caseta Properties. La ea se poate ajunge utilizând câmpul Format ⇒


Properties – vezi figura 3-19.

Fig. 3-19 - Controlul dimensiunilor unei regiuni de tip text

Controlul Push Regions Down As You Type, va controla modul cum se va comporta
o regiune de tip text când întâlneşte o altă regiune. În mod implicit, textul se va
suprapune peste regiunea pe care o întâlneşte (aşa cum se vede în figura 3-20). Dacă
se doreşte „împingerea” regiunii întâlnite spre în jos, se va bifa controlul Push
Regions Down As You Type – vezi figura 3-19.

Fig. 3-20 – Comportarea textului la întâlnirea unei alte regiuni

Secţiunea Display a casetei Properties (vezi figura 3.21), permite evidenţierea


regiunii selectate (Highlight Region), afişarea unui chenar în jurul regiunii (Show
Border), sau ataşarea unei etichete de regiunea selectată (Tag), etichetă ce va fi

45
Capitolul 3

ulterior folosită la definirea unui hyperlink (de la o altă regiune spre cea pentru care s-a
definit hyperlink-ul).

Fig. 3-21 – Secţiunea Display a casetei de dialog Properties

3.7 Formatarea rezultatelor într-un document MathCAD

Formatarea rezultatelor (obţinute în urma evaluării unor expresii sau funcţii) în mediul
MathCAD, se poate realiza global sau local. În primul caz, caracteristicile de formatare
se vor aplica tuturor rezultatelor din documentul curent, în cel de-al doilea caz, ele se
vor aplica numai regiunii de tip rezultat selectată anterior operaţiei de formatare.
Pentru formatarea globală se procedează astfel :
• Se punctează cu mouse-ul oriunde în document, pe o zonă liberă;
• Din meniul Format se activează câmpul Result…
Pe ecran va apare fereastra Result Format, prezentată în figura 3-22. Pentru
formatare locală se procedează ca în cazul celei globale, cu diferenţa că înaintea
formatării propriu-zise se punctează pe regiunea (rezultatul) de formatat.

46
Documente MathCAD

Fig. 3-22 – Formatare rezultate

Când se face formatare locală, apare şi butonul Set as Default (inexistent în cazul
formatării globale). Apăsarea sa transformă formatarea locală într-una globală.
Semnificaţiile controalelor ferestrei Result Format sunt în marea lor majoritate foarte
uşor de intuit, astfel că nu se va insista decât asupra celor a căror înţelegere nu este
imediată.
- Secţiunea Number Format (vezi figura 3-22)
Exponential Threshold
În caseta de editare corespunzătoare se va introduce o valoarea cuprinsă între 0 şi 15.
Fie aceasta n. Rezultatele mai mici decât 10-n şi mai mari decât 10n, vor fi afişate in
notaţie ştiinţifică (exponenţială).
Show trailing Zeros
În cazul în care caseta de selecţie are în interior o bifă (un simplu clic pe casetă sau
textul din dreapta activează sau dezactivează bifa), zerourile din “coada” unui număr
care apar în conformitate cu setarea din secţiunea Number of decimal places, sunt
afişate, deşi prezenţa lor nu spune nimic în plus. Dacă bifa lipseşte, aceste zerouri
inutile nu mai sunt afişate. Astfel dacă la Number of decimal places s-a precizat 4,
un rezultat de forma 12/5, va fi afişat ca 2.4, dacă există bifă în caseta Show trailing
zeros, respectiv 2.400, dacă nu există.
Number of decimal places

47
Capitolul 3

Stabileşte cum e uşor de bănuit numărul de zecimale cu care se vor afişa rezultatele.
Evident la ultima cifră se va produce o trunchiere a rezultatului. Se poate afişa totuşi un
rezultat cu precizia maximă, se poate proceda astfel:
- Se selectează rezultatul;
- Se tastează CTRL+SHIFT+N.
- Secţiunea Display Options (vezi figura 3-23)

Fig. 3-23 – Display Options

Matrix display style


Controlează modul în care sunt afişate matricile. Stilul Table, introduce (atunci când
dimensiunea matricii este suficient de mare) două cursoare cu ajutorul cărora se poate
„defila” pe spaţiul matricii – vezi figura 3-24.a.
Stilul Matrix afişează matricile în forma clasică de scriere – vezi figura 3-24.b

48
Documente MathCAD

a.

b.
Fig. 3-24 – Afişare de matrice

49
Capitolul 3

Expand nested arrays


În Mathcad este posibilă definirea de tablouri (matrice) ale căror elemente sunt vectori
sau matrice. Un astfel de exemplu este prezentat în figura 3-25.a. Se poate observa că
evaluarea unui astfel de tablou, va furniza doar informaţia legată de dimensiunile
sub matricelor incluse (A şi B în exemplu). Dacă se optează pentru activarea
controlului Expand nested arrays, atunci rezultatul va fi cel din figura 3-25.b.

a. b.
Fig. 3-25 – Vizualizarea tablourilor

Imaginary value
Prin deschiderea listei derulabile se pot alege caracterele folosite („i” sau „j”) pentru
reprezentarea numărului complex „i”.
Radix
Permite stabilirea bazei de numeraţie în care rezultatele vor fi afişate. În cazul în care
se optează pentru baza 8 sau 16, rezultatul în zecimal neîntreg va fi trunchiat la
valoarea de întreg, după care are loc transformarea rezultatului. Acesta va fi urmat de
un “h” sau un “o”, după cum s-a folosit baza 16 sau 8. MathCAD asigură rezultate
corecte pentru valori mai mici decât 231 (sau aproximativ 2*109).

50
Documente MathCAD

- Secţiunea Tolerance – vezi figura 3-26

Fig. 3-26 – Secţiunea Tolerance

Complex Tolerance
Setarea se referă la modul în care vor fi afişate numerele complexe. Valoarea introdusă
în caseta de dialog corespunzătoare trebuie să fie un întreg între 0 şi 63. Fie acest
număr n şi fie numărul complex a+bi. Dacă
min( a , b )
< 10 − n
max( a , b )

atunci rezultatul complex se va scrie sub forma :


a sau bi
după cum min(|a|,|b|)=b, respectiv min(|a|,|b|)=a. Sau altfel spus nu se mai afişează
coeficientul mai mic în valoare absolută, dacă raportul dintre valorile absolute ale
coeficientului mai mic, respectiv mai mare, este mai mic decât 10-n.
MathCAD lucrează în continuare cu forma corectă (deci completă) a rezultatului, ca
atare precizia rezultatelor nu va fi afectată de această setare.

51
Capitolul 3

Zero Threshold
În caseta de editare se va introduce un întreg între 0 şi 307. Fie el n. Toate rezultatele
mai mici decât 10-n vor fi afişate ca zero, deşi în continuare MathCAD va opera cu
valoarea exactă.
- Secţiunea Unit Display
Controlează modul în care se vor afişa rezultatele ce conţin şi unităţi de măsură. În
figura 3-27 sunt prezentate exemple ce ilustrează efectul activării sau inhibării celor
două controale Format units şi Simplify units when possible.

Fig. 3-27 – Controlul afişării rezultatelor cu unităţi de măsură

3.8 Evaluare documentelor MathCAD

Prin evaluarea unei variabile sau funcţii se înţelege calculul valorii variabilei sau funcţiei
respective. Acest lucru se face principial în două moduri: automat şi manual.
Evaluări automate se realizează ori de câte ori se modifică ceva în expresia unei
variabile sau funcţii. Toate variabilele sau funcţiile care urmează în document sunt
evaluate, realizându-se automat reactualizarea acestora.
Evaluările manuale se realizează la cererea expresă a utilizatorului, care se exprimă prin
apăsarea tastei F9 sau prin utilizarea câmpului Calculate din meniul Math. De
subliniat că în acest caz se va realiza doar o evaluare a expresiilor vizibile pe ecran în

52
Documente MathCAD

momentul respectiv. Dacă se doreşte evaluarea întregului document (deci inclusiv a


zonelor ce nu sunt vizibile pe ecran la un moment dat), se va utiliza câmpul Calculate
Worksheet din acelaşi meniu Math.
Comutarea între evaluarea automată şi cea manuală se face prin punctarea pe câmpul
Automatic Calculation din meniul Math. Prezenţa unei bife în stânga câmpului
Automatic Calculation semnalează că modul de evaluare automat este activ.
Deşi este din multe puncte de vedere mai comod să se facă evaluare automată, dacă
documentul MathCAD este de mari dimensiuni şi cuprinde calcule laborioase, evaluarea
automată poate deveni stânjenitoare, deoarece de exemplu la orice defilare prin
document (deci fără să se fi făcut vreo modificare), MathCAD evaluează expresiile din
zona vizibilă, ceea ce încetineşte uneori supărător viteza de lucru. Pentru a întrerupe un
calcul - o evaluare- (în colţul din dreapta jos al ecranului MathCAD, pe linia de stare
este afişat mesajul WAIT atâta timp cât se efectuează efectiv calculul), se apasă tasta
ESC. Va apare pe ecran fereastra MathCAD din figura 3-28. “Apăsarea” butonului OK
va întrerupe evaluarea, ceea ce evident ar putea lăsa anumite calcule neterminate (sau
ne actualizate).

Fig. 3-28 – Întrerupere forţată evaluare

3.8.1 Dezactivarea unei ecuaţii

MathCAD evaluează automat toate expresiile care folosesc variabile asupra cărora s-au
efectuat modificări, actualizând rezultatele (evident dacă setarea Automatic
Calculation este activă). Acest lucru poate deveni stânjenitor din motive expuse în
paragraful precedent. Una din modalităţile de evitare a acestui gen de neplăceri este
dezactivarea lui Automatic Calculation. Nu este însă singurul. Cea de a doua metodă

53
Capitolul 3

este dezactivarea selectivă a expresiilor matematice, astfel ca modificarea ulterioară a


acestora să nu aibă influenţă asupra celorlalte expresii din document. Dezactivarea unei
expresii presupune parcurgerea etapelor următoare :
• Punctare cu mouse-ul pe ecuaţia pe care dorim să o dezactivăm
• Punctarea în meniul Format pe câmpul Properties – vezi figura 3-29.

Fig. 3-29 – Dezactivarea evaluării

MathCAD va afişa după ecuaţia dezactivată un dreptunghi de mic dimensiuni, ca în


exemplul de mai jos:

Reactivarea unei ecuaţii dezactivată anterior se va realiza prin acelaşi procedeu parcurs
în ordine inversă.

3.8.2 Optimizarea evaluărilor

Câmpul Math ⇒ Optimization permite activarea sau dezactivarea optimizării


expresiilor. Dacă o expresie este optimizată, înainte de evaluarea numerică se verifică
(cu ajutorul procesorului simbolic) dacă se mai poate face vreo simplificare. Dacă da,
întâi se realizează simplificarea şi abia apoi se efectuează evaluarea numerică.
În figura 3-30 se prezintă un exemplu de optimizare a unei expresii.

54
Documente MathCAD

Optimizarea presupune în prima fază selectarea expresiei. Va urma utilizarea câmpului


Math ⇒ Optimization. Pentru că expresia este simplificabilă, a apărut asteriscul din
partea dreaptă (vezi figura 3-30).
Efectuarea unui dublu clic pe expresie va conduce la deschiderea casetei Optimized
Result, în care apare rezultatul evaluării numerice.

Fig. 3-30 - Optimizarea expresiilor

În cazul expresiei din exemplu, se realizează simplificarea, deci se ajunge la forma


simplificată a+b şi abia apoi se face calculul 5+4=9. Marele avantaj îl constituie faptul
că reducându-se numărul de evaluări (calcule) numerice, se reduce eroarea implicată
de acestea.

3.9 Definirea de hyperlink-uri

Presupune parcurgerea următoarelor etape:


• Selectarea unei regiuni (ţintă) şi ataşarea unei etichete (tag) de aceasta – vezi
§ 3.5
• Selectarea unei regiuni (sursă) de care se va lega hyperlink-ul. Pentru aceasta
se foloseşte câmpul Insert ⇒ Hyperlink; În caseta de dialog Edit Hyperlink
(vezi figura 3-31) se precizează numele fişierului (cu calea de căutare inclusă)
care conţine regiunea care a primit etichetă (chiar dacă aceasta se găseşte în

55
Capitolul 3

acelaşi document cu regiunea sursă). După numele fişierului se inserează


caracterul „#”, urmat de eticheta (tag-ul) definită.
Un simplu dublu clic pe regiunea sursă (de care s-a legat hyperlink-ul) va produce
accesarea regiunii ţintă (ceea ce poate presupune deschiderea documentului care o
conţine – dacă este altul decât cel care conţine regiunea sursă).

Fig. 3-31 – Definirea de hyperlink-uri

Evident se pot defini şi hyperlink-uri la adrese de Internet (legătura se va face la un


URL – Uniform Resource Locator).

56
4 Calcul matriceal numeric

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu facilităţile oferite de Mathcad


• Introducerea unor noţiuni primare despre fişierele şi
structura documentelor Mathcad
• Prezentarea mediului de lucru Mathcad şi a unor tehnici de
lucru

4 Calcul matriceal numeric________________ 57


4.2 Operatori pentru calcul matriceal.............................................................64

4.3 Funcţii pentru calcul matricial ..................................................................66

Număr de pagini 26

57
Capitolul 4

4.1 Crearea unui vector sau a unei matrice

MathCAD pune la dispoziţia utilizatorilor facilităţi de lucru cu vectori şi matrice. Acestea


pot fi folosite direct în expresii matematice sau prin intermediul variabilelor de tip
vector sau matrice, aşa cum se poate observa şi în figura 4.1

Fig. 4-1- Variabile tip vector şi matrice

Pentru a crea un vector sau o matrice se parcurg următorii paşi:


• se poziţionează cursorul în zona dorită în documentul MathCAD;
• se activează opţiunea Matrices… din meniul Insert sau se tastează Ctrl+M.
Efectul acestei acţiuni constă în deschiderea unei ferestre de dialog ca cea din
figura 4-2, în care se poate completa numărul de linii şi coloane ale matricei,
respectiv vectorului (vectorul este un caz particular de matrice cu o singură
linie sau o singură coloană);

58
Calcul matriceal numeric

Fig. 4-2 – Inserarea unei matrice

• se completează, în casetele corespunzătoare, numărul de linii şi de coloane


dorit. Se observă că matricea este afişată la poziţia indicată şi având în poziţiile
corespunzătoare elementelor câte un placeholder (un dreptunghi de culoare
neagră);
• se completează vectorul sau matricea cu valorile dorite. Pentru aceasta se
punctează cu mouse-ul pe placeholder-ul dorit şi se tastează valoarea
corespunzătoare. Se mai poate folosi şi tasta Tab, sau grupul de săgeţi ← ↑ →
↓ care permit trecerea de la un placeholder la altul.
Odată definită, unei matrice sau unui vector i se pot modifica dimensiunile prin
ştergerea sau adăugarea de linii sau coloane. Pentru aceasta se vor parcurge etapele:
• se plasează cursorul pe un element situat pe linia sau coloana faţă de care se
vor face inserări sau ştergeri;
• se activează caseta de dialog de mai sus prin selecţia opţiunii Matrices… din
meniul Insert sau tastând Ctrl+M (se va observa că în acest moment sunt
active opţiunile Insert şi Delete);
• se tastează în casetele corespunzătoare numărul de linii şi coloane care se
inserează sau se şterg;
• se activează opţiunea dorită (Insert sau Delete) punctând cu mouse-ul sau
prin combinaţiile de taste Alt+I, respectiv Alt+D.
Mecanismul după care se realizează inserările sau ştergerile de elemente într-un vector
sau într-o matrice este următorul (vezi figura 4-3) :

59
Capitolul 4

• dacă se inserează linii noi acestea vor fi create sub linia pe care se află
elementul selectat;
• dacă se inserează coloane noi acestea vor fi create la dreapta coloanei pe care
se află elementul selectat;
• pentru a insera o linie nouă deasupra primei linii a matricei se marchează
întreaga matrice prin folosirea tastei Space de câte ori este necesar şi apoi se
procedează ca la o inserare obişnuită;
• pentru a insera coloane noi la stânga primei coloane se încadrează toată
matricea, la fel ca mai sus, şi se procedează în maniera deja precizată;
• ştergerea de linii sau coloane se face începând cu linia sau coloana pe care se
află poziţionat elementul selectat.

Fig. 4-3- Inserarea unei linii sau a unei coloane într-o matrice

4.1.1 Variabile de tip vector sau matrice


După cum s-a văzut în paragraful anterior, cu vectori şi matrice se poate lucra în mod
direct, în expresii matematice sau prin intermediul unor variabile de tip corespunzător.
Pentru a defini variabile de tip vector sau matrice se procedează la fel ca la atribuirea
unei singure valori numerice. Atât doar că, după tastarea numelui variabilei şi a
operatorului de atribuire, se inserează (cu Ctrl+M) vectorul sau matricea dorită,
conform procedurii specificate mai sus. Din acest moment vectorul sau matricea sunt
“legate” de variabila definită, aceasta din urmă fiind folosită în probleme de calcul
matriceal.
4.1.2 Referirea elementelor vectorilor sau matricelor
În afară de relaţiile de calcul matriceal există numeroase situaţii când este necesară
referirea unui anumit element dintr-un vector sau dintr-o matrice. Acest lucru se
realizează prin folosirea unor variabile “indice” de tip întreg, care indică poziţia
elementului în vector, respectiv în matrice.

60
Calcul matriceal numeric

Pentru a crea o referinţă la un anumit element al unui vector se tastează numele


vectorului, caracterul [ şi valoarea indicelui corespunzător. În cazul matricelor vor fi
folosiţi doi indici cu precizarea că se va utiliza o secvenţă de taste ca în exemplul
următor: A[i,j: valoare. Aceasta are ca efect atribuirea unei valori elementului situat pe
linia i şi coloana j a matricei A.
În figura 4.4 sunt prezentate câteva exemple privind referirea elementelor unui vector
şi unei matrice. Se poate observa că prin acest procedeu se pot atribui valori anumitor
elemente ale unui vector sau ale unei matrice ori se pot vizualiza aceste elemente.

Fig. 4-4 - Referirea elementelor unui vector sau ale unei matrice

Mecanismul prezentat mai sus este valabil pentru referirea individuală a elementelor. Pe
lângă acest mecanism, MathCAD permite referirea unei întregi coloane a unei matrice.
Pentru aceasta se va folosi combinaţia de taste Ctrl + ^ sau simbolul corespunzător
din paleta de simboluri Vector and Matrix Toolbar.
Pentru a referi o anumită coloană a matricei M se va tasta numele matricei urmat de
combinaţia de taste precizată mai sus. Matricea va primi un indice superior situat între
caracterele < >, a cărui valoare specifică de fapt coloana care se va referi. În figura 4.5
sunt prezentate exemple de referire a coloanelor unei matrice.

61
Capitolul 4

Fig. 4-5 - Referirea întregii coloane a unei matrice

4.1.3 Originea indicilor


Referirea elementelor vectorilor sau matricelor presupune utilizarea indicilor.
Valoarea minimă a indicelui/indicilor este dată de variabila predefinită numită ORIGIN.
Aceasta este o variabilă MathCAD care este implicit setată pe valoarea 0.
Va exista astfel elementul V0 sau A0,0, funcţie de caz.
Deoarece acest mod de lucru nu este totdeauna cel mai indicat, valoarea variabilei
ORIGIN poate fi modificată astfel:
• se foloseşte câmpul Math ⇒ Options. Se va deschide o fereastră de dialog ca
în figura 4-6 şi se modifică valoarea variabilei ORIGIN.
• se atribuie explicit valoarea dorită variabilei ORIGIN, aşa cum se atribuie o
valoare oricărei variabile.
Numele variabilei ORIGIN trebuie scris cu majuscule şi pot fi definiţi şi indici negativi.

62
Calcul matriceal numeric

Fig. 4-6 – Modificarea originii indicilor

4.1.4 Limitări asupra dimensiunilor matricelor


Când se creează o matrice sau un vector cu ajutorul câmpului Insert ⇒ Matrix,
vectorul sau matricea nu pot avea mai mult de 100 de elemente. Pot fi create matrice
sau vectori de dimensiuni mai mari, prin utilizarea uneia din următoarele metode:
• citirea (vectorului sau matricei) dintr-un fişier de date;
• concatenarea vectorilor sau matricelor;
• utilizarea variabilelor cu indice (Ai,j);
• crearea aşa numitelor „input table”.
În cazul evaluării unei matrice în sistem Matrix (vezi § 3.7), se vor reprezenta maxim
200 de rânduri şi coloane.
Există totuşi o limită a numărului de elemente pe care le poate avea o matrice sau un
vector şi acest număr depinde de memoria internă a sistemului de calcul. Un milion de
elemente este o valoare în general acceptată, dar limita impusă de Mathcad este de 8
milioane de elemente.

63
Capitolul 4

4.2 Operatori pentru calcul matriceal

Pentru folosirea vectorilor şi a matricelor, MathCAD oferă o serie de operatori specifici.


În continuare sunt prezentaţi aceşti operatori şi operaţiile pe care le efectuează:

Operaţia Aspect Tasta Descriere

Înmulţeşte fiecare element al


Produs scalar z⋅ A *
matricei A cu scalarul z
Întoarce un scalar egal cu

Produs de vectori u ⋅v * ∑ ui ⋅ vi , unde u şi v sunt vectori

cu acelaşi număr de elemente


Efectuează produsul matricelor A
Produs matricial A⋅ B *
şi B
Înmulţire Efectuează produsul dintre
A⋅ v *
vector/matrice matricea A şi vectorul v
Împarte toate elementele matricei
Împărţire de tip scalar A/z /
A la scalarul z
Adunare de vectori
A+B + Adună matricele A şi B
(matrice)
Adună scalarul z la toate
Adunare cu un scalar A+z +
elementele matricei A

Diferenţă de matrice A-B - Scade matricea B din matricea A

Scade scalarul z din toate


Diferenţă de tip scalar A-z -
elementele matricei A
Negativarea unei Schimbă semnul tuturor
-A -
matrice elementelor matricei A

64
Calcul matriceal numeric

Operaţia Aspect Tasta Descriere


Ridicarea unei matrice la o putere
oarecare. Dacă aceasta este –1
Ridicare la putere An ^
atunci se realizează de fapt
inversarea matricei

|v|
Norma unui vector | Calculează norma unui vector v

Calculează determinantul matricei


Determinant |A| |
pătrate A

AT
Transpusa Ctrl + ! Determină transpusa matricei A

Calculează produsul vectorial al


Produs vectorial uxv Ctrl + 8 vectorilor coloană u şi v cu câte 3
elemente
Extrage coloana „n” a unei
Extragere de coloană M<n> Ctrl+6
matrice
Suma termenilor unui Însumează elementele vectorului
vector
∑v Ctrl + 4
v
Operatorii şi funcţiile matriciale
sub acest operator se aplică
Vectorizare Ctrl+-
fiecărui element al matricei (vezi §
4.3.6)

În figura 4-7 sunt prezentate câteva exemple simple de aplicare a acestor operatori.

65
Capitolul 4

Fig. 4-7 - Operatori pentru calcul matricial

4.3 Funcţii pentru calcul matricial

În afară de operatorii matematici prezentaţi în paragraful anterior, MathCAD oferă


utilizatorului o serie de funcţii care pot fi aplicate vectorilor sau matricelor. Aceste
funcţii şi rezultatul aplicării lor sunt prezentate mai jos.

Numele funcţiei Rezultatul obţinut în urma aplicării funcţiei

Dimensiunea/dimensiunile unui tablou

rows(A) Numărul de linii al matricei A


cols(A) Numărul de coloane al matricei A
length(v) Numărul de elemente al vectorului v
last(v) Indicele ultimului element al vectorului v
identity(n) Matricea identitate de ordinul n

Extremele unui tablou

max(A,B,C,..) Elementul de valoare maximă din tablourile A, B, C,…


min(A,B,C,…)
Elementul de valoare minimă din matricea A, B, C,…

66
Calcul matriceal numeric

Numele funcţiei Rezultatul obţinut în urma aplicării funcţiei

Crearea de tablouri

matrix(m,n,f) O matrice cu dimensiunea m x n, pentru care


elementul de poziţie i,j are valoarea f(i,j), unde f este
o funcţie de două variabile.
CreateMesh(F, ….) O matrice formată din trei submatrice, x, y şi z, ce
reprezintă coordonatele unei suprafeţe parametrice
definită de o funcţie sau un set de funcţii. Pentru
clarificări privind argumentele, vezi exemplele ce vor
urma.
CreateSpace(F,….) O matrice formată din trei submatrice, x, y şi z, ce
reprezintă coordonatele unei curbe parametrice
strâmbă în spaţiu, definită de o funcţie sau un set de
funcţii. Pentru clarificări privind argumentele, vezi
exemplele ce vor urma.

Concatenarea de tablouri

stack(A,BC,…) O matrice obţinută prin alipirea matricelor A, B, C,…


una peste alta
augment(A,B,C,…) O matrice obţinută prin alipirea matricelor A, B, C, …
una după alta

Valori şi vectori proprii

eigenvals(A) Un vector format din valorile proprii ale matricei


pătrate A.
eigenvec(A,z) Vectorul propriu al matricei A, asociat valorii proprii z.
Vectorul este normalizat (suma pătratelor elementelor
este 1).

67
Capitolul 4

Numele funcţiei Rezultatul obţinut în urma aplicării funcţiei


eigenvecs(A) O matrice conţinând pe coloane vectorii proprii ai
matricei A.
genvals(M,N) Un vector conţinând valorile proprii pentru o problema
generală de vectori şi valori proprii
genvecs(M,N) O matrice conţinând vectorii proprii pentru o problema
generală de vectori şi valori proprii

Extragerea de submatrice

submatrix(A,ir,jr,ic,jc) O submatrice a matricei A, obţinută prin extragerea


[din A] a unei zone delimitată de indicii ir, jr (linia cu
indice minim, respectiv maxim) şi ic, jc (coloana cu
indice minim, respectiv maxim).

Tipuri speciale de matrice

diag(v) O matrice diagonală, ale cărei elemente [de pe


diagonala principală] sunt chiar elementele vectorului
v.
geninv(A) Matricea inversă la stânga a lui A, fie ea L, astfel ca L
* A = I (matricea A trebuie să fie reală)
rref(A) Eşalonul redus al matricei sau vectorului A. Matricea
sau vectorul A trebuie să fie reale.

Caracteristici speciale ale matricelor

tr(A) Urma matricei pătratice A (suma elementelor situate


pe diagonala principală)
rank(A) Rangul matricei A
norm1(M) Norma L1 a matricei pătrate M
norm2(M) Norma L2 a matricei pătrate M
norme(M) Norma Euclidiană a matricei M

68
Calcul matriceal numeric

Numele funcţiei Rezultatul obţinut în urma aplicării funcţiei


normi(M) Norma infinită a matricei M.
cond1(M) Numărul de condiţionarea a matricei pătrate M, bazat
pe norma L1
cond2(M) Numărul de condiţionarea a matricei pătrate M, bazat
pe norma L2
conde(M) Numărul de condiţionarea a matricei pătrate M, bazat
pe norma Euclidiană
condi(M) Numărul de condiţionarea a matricei pătrate M, bazat
pe norma infinită
cholesky(M) O matrice inferior triunghiulară, fie ea L, astfel încât L
T
*L =M. Matricea M trebuie să fie simetrică.
Re(A) O matrice ale cărei elemente sunt părţile reale ale
elementelor matricei A
Im(A) O matrice ale cărei elemente sunt părţile imaginare ale
elementelor matricei A

Descompuneri de matrice

gr(A) O matrice ale cărei prime n coloane conţin matricea


ortonormală Q, restul conţinând matricea superior
triunghiulară R, astfel ca A=Q * R. Pentru extragerea
lui Q şi R se va utiliza funcţia submatrix.
lu(M) O matrice care conţine trei sub matrice pătrate, fie ele
P, L şi U, toate având dimensiunea lui M, concatenate
una după alta în această ordine (pentru extragerea lor
se va utiliza funcţia submatrix). Matricele satisfac
relaţia :
P * M = L * U. M trebuie să fie pătrată.

69
Capitolul 4

Numele funcţiei Rezultatul obţinut în urma aplicării funcţiei


svd(A) O matrice conţinând “una peste alta”, două matrice.
Fie ele U şi V. Aceste matrice satisfac relaţia : A=U *
diag(s) * V, unde s este vectorul întors de funcţia
svds(A). Matricea A trebuie să aibă dimensiunea m,n
cu m≥n şi trebuie să fie reală
svds(A) Un vector conţinând valorile singulare ale matricei A,
care trebuie să aibă dimensiunea m,n cu m≥n şi
trebuie să fie reală

Funcţii de căutare în tablouri

lookup(z,A, B) O valoare sau un vector ce reprezintă


elementul/elementele din matricea B care ocupă
aceeaşi poziţie [în B] cu cea ocupată de valoarea z în
A.
hlookup(z, A, r) Un element sau un vector ce reprezintă
elementul/elementele din matricea A ce se găsesc pe
rândul r (din A), situate pe aceeaşi/aceleaşi
coloană/coloane cu elementele de pe primul rând
având valoarea z.
vlookup(z, A, c) Un element sau un vector ce reprezintă
elementul/elementele din matricea A ce se găsesc pe
coloana c (din A), situate pe acelaşi/aceleaşi
rând/rânduri cu elementele de pe prima coloană având
valoarea z.
match(z, A) Indicii (sub formă de tablouri incluse) poziţiilor în care
apare valoarea z în matricea A.

Înainte de a se prezenta câteva exemple de utilizare a unor funcţii aplicabile vectorilor


şi matricelor, vor fi reamintite câteva relaţii matematice importante :

70
Calcul matriceal numeric

Norma L1 returnează cea mai mare sumă a elementelor de pe coloane, adică :


N
L1 = max(∑ mkj
1≤ j ≤ N
k =1

Norma L2 returnează cea mai mare valoare singulară, adică :

L2 = ρ ( M ) = max λ , λ ∈ σ ( M ) .

unde cu σ (M ) s-a notat mulţimea valorilor proprii ale matricei M (numit şi spectrul

acesteia), iar cu ρ (M ) s-a notat raza spectrală a matricei. Cu λ s-au notat valorile

proprii ale lui M.


Se reaminteşte că pentru o matrice M, se pot găsi trei matrice U, S, şi V, astfel încât
M=U.S.VT, unde det(U)=det(V)=1, iar matricea S are elemente nenule numai pe
diagonala principală. Aceste valori se numesc valori singulare ale matricei M.
N

∑m
2
Norma Euclidiană întoarce valoarea : M F
= jk
j ,k

Norma infinită returnează suma cea mai mare sumă a elementelor de pe linii, adică :
N
L∞ = max (∑ mkj
1≤ k ≤ N
j =1

Câteva exemple privind utilizarea acestor funcţii sunt prezentate în figurile următoare.

Fig. 4-8 – Funcţiile rows, cols, max, min, length, tr, last, augment, identity

71
Capitolul 4

Fig. 4-9 - Funcţiile stack, diag, submatrix, norm1, normi, norme, norm2

În legătură cu normele şi numerele de condiţionare ale matricelor, sunt prezentate mai


jos câteva consideraţii teoretice.
Sunt valabile următoarele relaţii între norme şi numerele de condiţionare:

• norm x( M ) ⋅ norm x( M −1 ) = cond x( M ) , unde x poate fi oricare din


caracterele „i”, „e”, „1” sau „2”.
• numărul de condiţionare 2 (cond2) este egal cu raportul dintre cea mai mare
şi cea mai mică valoare singulară a unei matrice. Valorile singulare sunt
întoarse de funcţie svds (vezi mai jos).
Numărul de condiţionare întors de funcţia condi este util pentru cuantificarea gradului
de stabilitate a sistemelor de ecuaţii de forma A x = b, la variaţii ale elementelor
matricei coeficienţilor. Astfel, valori mari ale numărului de condiţionare indică matrice
(sisteme) „rău condiţionate”. Dacă numărul de condiţionare este infinit, matricea
[sistemului] este singulară.
Rezolvarea unor astfel de sisteme se poate face şi prin utilizarea funcţiei svd (vezi
paragrafele următoare).
Aceste consideraţii sunt ilustrate de exemplele din figura 4-10.

72
Calcul matriceal numeric

Fig. 4-10 – Norme şi numere de condiţionare

În ceea ce priveşte descompunerile de matrice ce se pot realiza în MathCAD, sunt


reamintite mai jos câteva consideraţii teoretice minimale, necesare unei bune înţelegeri
a acestui subiect, precum şi a utilizărilor care se pot da funcţiilor de descompunere a
matricelor.
4.3.1 Descompunerea L U
Fie sistemul Ax=b (scriere matricială).
Dacă se poate scrie A=L . U, unde L este inferior triunghiulară şi U superior
triunghiulară, sistemul se va [re]scrie :
(L.U) x=b sau L (U.x)=b, şi se rezolvă astfel :
L.y =b, prin substituţie înainte
U.x=y prin substituţie înapoi.
În cazul Mathcad, funcţia lu(M) întoarce trei matrice pătrate P, L si U, astfel încât :

73
Capitolul 4

P.M=L.U,
deci un sistem Ax=b revine la a rezolva sistemul P.A.x=P.b şi mai apoi :
L.(U.x)=P.b
4.3.2 Descompunerea Cholesky
Dacă în sistemul Ax=b, matricea A este simetrică şi pozitiv definită (v.A.v>0, oricare

ar fi vectorul v), se poate găsi o matrice L, astfel încât L.LT =A (deci LT=U din
descompunerea LU).
Obs : O matrice este pozitiv definită dacă are toate valorile proprii pozitive

 9 1 −1 0 
 1 9 0 − 1
Exemplu : A =  
− 1 0 9 1 
 
 0 −1 1 9 
4.3.3 Descompunerea QR
Dacă o matrice A se poate scrie ca :
A=Q.R,

unde Q este o matrice ortogonală (QT.Q=I), iar R este superior triunghiulară, atunci
sistemul :
A.x=b se poate la rândul său scrie:

Q.R.x=b şi apoi R.x=QT.b, şi se rezolvă prin substituţie înapoi.


4.3.4 Descompunerea SVD (Singular value Decomposition)
Se foloseşte pentru sistemele singulare sau foarte aproape de sistemele singulare.
Pentru o matrice A, se poate găsi descompunerea :

A=U.diag(S).VT
unde U şi V sunt ortogonale.
Funcţia svd întoarce o matrice ce conţine concatenate prin suprapunere matricele U şi
V.
Soluţia unui sistem de forma A.x=b este:

x=V.diag(1/Sj)(UT.b)

În cazul Mathcad, S este vectorul întors de funcţia svds(A)


În figura 4-11 sunt este prezentată descompunerea SVD pentru o matrice.

74
Calcul matriceal numeric

Fig. 4-11 - Descompunerea SVD


Descompunerea SVD este extrem de utilă în rezolvarea sistemelor pentru care matricea
coeficienţilor este singulară sau foarte aproape de această stare. Se reaminteşte că
determinantul unei matrice singulare este 0, ceea ce constituie un impediment de
netrecut pentru orice algoritm de rezolvare a sistemelor algebrice liniare care face apel
la inversarea matricei A.
Pentru o bună înţelegere, în figura 4-12 este prezentat cazul unui sistem algebric liniar,
a cărui matrice a coeficienţilor M, este „aproape” singulară.

75
Capitolul 4

Fig. 4-12 – Rezolvarea sistemelor qvasi singulare cu ajutorul descompunerii svd

Se poate observa din analiza figurii 4-12 că soluţiile obţinute prin utilizarea funcţiilor
svd, respectiv lsolve (care rezolvă sistemul prin aplicarea relaţiei x=M-1.b) nu sunt
identice, ba mai mult, cea oferită de lsolve este mai corectă. Se recomandă cititorului
să recreeze secvenţă Mathcad din figura 4-12 şi să mai adauge un 9 la valoarea
elementului M0,2, apropiind şi mai mult matricea M de singularitate. Se va constata că
lsolve nu mai întoarce soluţie, în vreme ce metoda care face uz de funcţia svd, încă
mai produce o soluţie. Această situaţie este prezentată în figura 4-13.

76
Calcul matriceal numeric

Fig. 4-13 – Rezolvarea unui sistem singular cu ajutorul funcţiei svd

4.3.5 Exemple de utilizarea a funcţiilor de căutare în tablouri


- lookup
Fie doua tablouri, ce conţin date despre 5 persoane. Primul tablou, M, conţine numele,
anul naşterii şi locul naşterii. Al doilea, N, conţine localitatea de domiciliu, numărul de
telefon şi pe ultima coloană, numărul de fax.

77
Capitolul 4

Observaţie: A se nota ca toate datele au fost introduse ca şiruri de caractere.


Utilizând funcţia lookup, se vor extrage, în prima etapă, anul naşterii celor născuţi în
Ploieşti. În a doua etapă, se vor extrage numerele de telefon ale tuturor celor născuţi în
Ploieşti.
După cum s-a putut observa, în prima etapă informaţia se găseşte într-un singur
tablou, în vreme ce în cel de-al doilea, vor fi necesare ambele [tablouri].
În figura 4-14 este reprodusă secvenţa de document Mathcad care extrage anii de
naştere, precum şi evaluarea variabilei în care aceştia au fost extraşi.

Fig. 4-14 – Funcţia lookup operând asupra unui singur tablou

Semnificaţia scrierii de mai sus este următoarea: se caută în coloana cu indicele 2


(atenţie, originea indicilor este 0), valoarea "Ploieşti" şi sunt întoarse valorile de pe
coloana cu indicele 1 (a doua deci), din dreptul valorilor găsite pe coloana a treia.
Pentru extragerea numerelor de telefon, se va utiliza secvenţa de document Mathcad
din figura 4-15.

Fig. 4-15 – Funcţia lookup operând asupra a două tablouri

78
Calcul matriceal numeric

Semnificaţia scrierii de mai sus este, acum, uşor de dedus: se vor întoarce valorile pe
coloana a doua (cu indicele 1) din tabloul N, din dreptul (cu poziţiile) celor cu valoarea
„Ploieşti”, de pe coloana a treia din tabloul M.
- hlookup, vlookup
Tabloul M, din exemplele precedente a fost transpus şi din el se va extrage cu ajutorul
funcţiei hlookup, locul naşterii persoanei cu numele „Pripici”. Se va urmări figura
4-16.

Fig. 4-16 – Funcţia hlookup

Utilizând tabloul N de la exemplele precedente şi funcţia vlookup, se vor extrage


numerele de telefon ale celor domiciliaţi în Ploieşti. Se va urmări figura 4-17.

Fig. 4-17 – Funcţia vlookup

- match

79
Capitolul 4

În exemplul din figura 4-18, s-a realizat extragerea indicilor poziţiilor din tabelul M,
care au valoarea „Ploiesti”. Pentru ca rezultatul să arate ca în figura amintită, trebuie să
se seteze „ON” opţiunea de afişare a tablourilor incluse (Format ⇒ Result… ⇒
Display Options ⇒ Expand nested arrays).

Fig. 4-18 – Funcţia match

4.3.6 Vectorizări şi atribuiri simultane


Operatorii prezentaţi în paragraful 6.5. permit efectuarea de operaţii de calcul
matriceal. Există însă şi situaţii când asupra elementelor unei matrice trebuie efectuată
aceeaşi operaţie scalară.
În acest caz se poate folosi operatorul de vectorizare care determină aplicarea
operatorilor şi funcţiilor element cu element vectorilor sau matricelor.
Astfel, dacă pentru o matrice M aplicarea funcţiei sin(M) este incorectă, prin
vectorizare se aplică funcţia sin( ) fiecărui element al matricei M.
Vectorizarea se realizează prin tastarea combinaţiei Ctrl + - (sau selectând simbolul
respectiv din toolbar-ul Operators…) după ce s-a selectat membrul unei relaţii de
atribuire. Se observă din exemplul de mai jos că deasupra acestuia va apare o săgeată,
ca simbol al operaţiei de vectorizare.

80
Calcul matriceal numeric

Fig. 4-19 - Vectorizare

Folosirea vectorilor permite realizarea de atribuiri simultane. Acesta înseamnă că, în


cursul unei singure secvenţe de atribuire pot primi valori mai multe variabile.
Un exemplu de atribuire simultană este prezentat mai jos

Fig. 4-20 - Atribuire simultană

4.3.7 Crearea de matrice structurate

4.3.7.1 Funcţia CreateMesh

Funcţia creează o matrice formată din trei submatrice (dispuse în sistem „stack”) ce
reprezintă coordonatele x, y, z ale unei suprafeţe parametrice definită prin intermediul
unei funcţii vector, unei funcţii de două variabile, sau unui set de 3 funcţii.
Sintaxa de apelare a funcţiei este una din următoarele:

CreateMesh (F, [s0], [s1], [t0], [t1], [sgrid], [tgrid], [fmap])


CreateMesh (G, [s0], [s1], [t0], [t1], [sgrid], [tgrid], [fmap])
CreateMesh (f1, f2, f3, [s0], [s1], [t0], [t1], [sgrid], [tgrid], [fmap])

81
Capitolul 4

Parametrii din parantezele drepte sunt opţionali. Semnificaţiile tuturor parametrilor


sunt:

• F este un vector funcţie cu 3 elemente, fiecare o funcţie de două variabile u şi


v;

• G este o funcţie de două variabile u şi v;

• f1 este o funcţie de două variabile u şi v;

• f2 este o funcţie de două variabile u şi v;

• f3 este o funcţie de două variabile u şi v;

• s0 este limita inferioară a variabilei u. Valoarea implicită este -5;

• s1 este limita superioară a variabilei u. Valoarea implicită este 5;

• t0 este limita inferioară a variabilei v. Valoarea implicită este -5;

• t1 este limita superioară a variabilei v. Valoarea implicită este 5;

• sgrid este numărul de intervale în care este împărţit domeniul de variaţie al


parametrului u. Valoarea implicită este 20 şi sgrid>0
• tgrid este numărul de intervale în care este împărţit domeniul de variaţie al
parametrului v. Valoarea implicită este 20 şi tgrid>0
• fmap este o funcţie vector cu trei elemente, de trei variabile care defineşte
maparea (proiectarea) din orice sistem de coordonate în cel cartezian. În
Mathcad există două funcţii de tip fmap, specializate în maparea din
coordonate cilindrice, respectiv sferice în coordonate carteziene (cyl2xyz,
respectiv sph2xyz).
Exemplu de funcţie de tip fmap:

82
Calcul matriceal numeric

Exemple:
1. Utilizarea unei funcţii vector

Fig. 4-21 Utilizarea unei funcţii vector şi reprezentarea grafică corespunzătoare

2. Utilizarea unei funcţii de două variabile

83
Capitolul 4

Fig. 4-22 Utilizarea unei funcţii de două variabile şi reprezentarea grafică


corespunzătoare

3. Utilizarea a trei funcţii de două variabile

Fig. 4-23 – Utilizarea a trei funcţii de două variabile

84
Calcul matriceal numeric

4.3.7.2 Funcţia CreateSpace

Funcţia CreateSpace creează o matrice formată din trei submatrice-vector (aranjate


în sistem stack). Cei trei vectori conţin coordonatele x, y, respectiv z ale unei curbe
strâmbe în spaţiu.
Sintaxa de apelare a funcţiei este una din următoarele:

CreateSpace(F, [t0], [t1], [tgrid], [fmap])


CreateSpace(f1, f2, f3, [t0], [t1], [tgrid], [fmap])

Semnificaţiile notaţiilor sunt uşor de dedus prin analogie cu cele prezentate în cazul
funcţie CreateMesh, cu observaţia că funcţia F, ca şi funcţiile f1, f2, şi f3 depind de o
singură variabilă.

Exemplu:
1. Utilizarea unei funcţii vector

Fig. 4-24 – Utilizarea unei funcţii vector

85
5 Reprezentări grafice
Mathcad permite obţinerea unui număr mare de tipuri de reprezentări grafice 2D şi 3D,
punând la dispoziţia utilizatorilor multiple facilităţi de formatare a acestor reprezentări.

Obiective

• Prezentarea tipurilor de reprezentări grafice ce se pot


realiza cu ajutorul Mathcad
• Prezentarea facilităţilor de formatare a graficelor

5 Reprezentări grafice ____________________ 87


5.1 Grafice 2D....................................................................................................88

5.2 Grafice 3D....................................................................................................99

5.3 Grafice de tip Vector Plot.........................................................................115

Număr de pagini 26

87
Capitolul 5

5.1 Grafice 2D
5.1.1 Grafice de tip X-Y

Inserarea unui grafic de tip X-Y presupune parcurgerea următoarelor etape:


1. Alegerea câmpului Insert ⇒ Graph ⇒ X-Y Plot sau a butonului corespunzător
de pe bara de instrumente Graph (vezi figura 5-1)
2. Completarea marcatorilor cu elementele corespunzătoare (nume variabilă de
reprezentare, limite, nume funcţie sau expresie de reprezentat etc.). Vezi figura 5-1)

Fig. 5-1 – Completarea marcatorilor pentru graficele de tip X-Y

În legătură cu modul de completare a marcatorilor se fac următoarele precizări:


• limitele superioară şi respectiv inferioară de variaţie a variabilei de reprezentare
pot să nu fie precizate în mod explicit, caz în care se vor considera egale cu 10
şi respectiv -10;
• limitele superioară şi respectiv inferioară pentru domeniul de reprezentat pot să
nu fie precizate, caz în care vor fi folosite valoarea maximă, respectiv minimă a

88
Reprezentări grafice

expresiei/funcţiei de reprezentat, înregistrate pe domeniul de lucru;


• pot fi trasate mai multe curbe pe acelaşi grafic, curbe ce pot depinde de una
sau mai multe variabile;
• dacă se folosesc mai multe variabile, acestea trebuie separate prin virgulă;
În figura 5-2, sunt prezentate mai multe grafice de tip X-Y.

i := 1 .. 20 x := 0 , 0.1 .. 5
yi := ( xi) − 5 ⋅xi
2
xi := .5 ⋅i
1
60

40

yi 20
( 2)
sin x 0

0
1
20 0 2 4 6
0 5 10
x
xi

a. Reprezentarea unui vector funcţie b. Reprezentarea unei expresii funcţie de o


variabilă de tip scalar
de alt vector

x := 0 , .1 .. 20 x := 0 , .1 .. 20
sin ( x) +cos ( x) sin ( x) −cos ( x) sin ( x) +cos ( x) sin ( x) −cos ( x)
f ( x) := e −e f ( x) := e −e
sin ( x) +cos ( x) sin ( x) −cos ( x)
g( x) := e +e
5

10
f ( x) 0

f ( x) 5

5 g ( x)
0 5 10 15 20
0
x

5
0 5 10 15 20
x

d. Reprezentarea mai multor funcţii


c. Reprezentarea unei funcţii dependente de o singură variabilă

89
Capitolul 5

e. Reprezentarea mai multor funcţii dependente de mai multe variabile


Fig. 5-2 – Reprezentări grafice de tip X-Y

5.1.2 Formatarea graficelor de tip X-Y


Mathcad oferă multiple facilităţi de control al aspectului (formatului) graficelor. Pentru a
declanşa procesul de formatare, după ce se selectează graficul asupra căruia se
intervine, se poate folosi una din metodele enumerate mai jos:
• Format ⇒ Graph ⇒ X-Y Plot…
• Clic dreapta pe zona graficului urmată de acţionarea câmpului Format…
• Dublu clic pe o anumită zonă a graficului (axe, legendă, trasee etc.)
Dacă se foloseşte una din primele două metode, se ajunge la caseta de dialog
prezentată pe parcursul figurilor 5-3, 5-4, 5-5 şi 5-6.

90
Reprezentări grafice

Se pot controla la nivel de axă


următoarele:

- utilizarea unei scări logaritmice;


- prezenţa liniilor de caroiaj;
- prezenţa valorilor numerice pe axe;
- amplasarea automată a acestora;
- prezenţa unui număr de maxim 2
marcatori pe fiecare axă;
- controlul desimii caroiajului;
- autoscalarea valorilor graficului;

- utilizarea de scări egale pe cele două


a. axe.

În figura 5-3.b se poate vedea un grafic


pentru care setările sunt cele din figura
5-3.a.

Marcatorii nu apar decât pe axa X în


dreptul valorilor 2,5 şi respectiv 4.

b.

Fig. 5-3 – Secţiunea X-Y Axes

91
Capitolul 5

Secţiunea Traces permite controlul


caracteristicilor traseelor graficelor:

- denumire traseu: Legend Label;


- modul de marcarea a punctelor
traseelor: Symbol;
- tipul de linie cu care sunt unite
punctele traseelor: Line;
- culoarea traseelor: Color;
- tipul de unire a punctelor traseelor:
Type;
- grosimea liniilor de reprezentare a
traseelor: Weight;
- ascunderea sau nu a legendei sau
argumentelor: Hide Legend, respectiv
a.
Hide Arguments;

În figura 5-4.a se poate vedea un grafic pe care sunt reprezentate două trasee.
Setările sunt cele din figura 5-4.b.

b.

Fig. 5-4 – Secţiunea Traces

92
Reprezentări grafice

Secţiunea Labels permite definirea unui titlu al graficului (Title), a poziţie acestuia,
sau a unor legende la nivel de axe (Axis labels).
Secţiunea Defaults permite fie revenirea la setările de formatare a graficelor implicite
pentru document (Change to Defaults), fie dimpotrivă, transformarea setărilor
curente în setări implicite pentru întregul document.
5.1.3 Grafice în coordonate polare
Inserarea unui grafic în coordonate polare presupune parcurgerea următoarelor etape:
1. Alegerea câmpului Insert ⇒ Graph ⇒ Polar Plot sau a butonului corespunzător
de pe bara de instrumente Graph (vezi figura 5-6)
2. Completarea marcatorilor cu elementele corespunzătoare (nume variabilă de
reprezentare, respectiv nume funcţie sau expresie de reprezentat etc.). A se consulta
figura 5-5)

Fig. 5-5 – Marcatori pentru grafice în coordonate polare

93
Capitolul 5

În figura 5-6 este reprezentat un grafic în coordonate polare.

Fig. 5-6 – Grafic în coordonate polare

5.1.4 Formatarea graficelor în coordonate polare


Pentru formatare se va proceda ca în cazul graficelor în coordonate XY. Particularităţile
specifice graficelor în coordonate polare vor fi uşor de înţeles. Declanşarea formatării se
face, după selectarea unui grafic, prin acţionarea câmpului Format ⇒ Graph ⇒ Polar
Plot… .
5.1.5 Controlul vizualizării graficelor 2D

5.1.5.1 Facilitatea de tip Trace (urmărire a valorilor de pe grafic)

Facilitatea Trace permite “citirea” valorilor de pe un grafic şi eventual copierea lor în


afara graficului (fireşte în documentul Mathcad ce conţine graficul). Modul Trace se
activează prin intermediul câmpului Format ⇒ Graph ⇒ Trace… În figura 5-7 este
surprins procesul de „citire” a unei valori de pe grafic (se citesc cele două coordonate).
Este suficient un clic stânga pe curba reprezentată şi valoarea din dreptul pointerului
este „citită”. Eliminarea bifei din dreptul câmpului Track Data Points, va permite şi

94
Reprezentări grafice

citirea unor valori din exteriorul curbei sau a punctelor de pe curbă ce nu corespund
valorilor discrete ale variabilei abscisă.

Fig. 5-7 – Citirea de valori de pe un grafic

În figura 5-8 se este surprinsă utilizarea facilităţii Trace în condiţiile eliminării Track
Data Points.

95
Capitolul 5

Fig. 5-8 – Citirea de valori cu Track Data Points dezactivată

În cazul graficelor în coordonate polare citirea de valori „decurge” ca în figura 5-9.

96
Reprezentări grafice

Fig. 5-9 - Citirea de valori de pe un grafic în coordonate polare

5.1.5.2 Facilitatea de tip Zoom (controlul factorului de mărire)

Pentru realizarea de focalizări care să pună în evidenţă detalii ale reprezentărilor


grafice, se poate folosi modul zoom. Acest lucru este posibil prin utilizarea câmpului
Format ⇒ Graph ⇒ Zoom… .
Executarea de focalizări (zoom) se poate repeta (pentru obţinerea de detalii tot mai
clare), dar se poate şi anula, pas cu pas (Unzoom), sau complet (Full View).
În figura 5-10.a se poate vedea modul cum se realizează o focalizare, pentru ca în
figura 5-10.b să se poată vedea rezultatul operaţiei.
Modul zoom poate fi folosit (printre altele) şi pentru aprecierea soluţiilor reale ale unor
ecuaţii. Un rezultat mai bun se poate obţine prin utilizarea combinată a facilităţilor
zoom şi trace.
După realizarea unui zoom, în caseta de dialog X-Y Zoom se pot citi limitele zonei
mărite.

97
Capitolul 5

a.

b.
Fig. 5-10 – Facilitatea zoom

98
Reprezentări grafice

În figura 5-11 este surprins modul de operare zoom în cazul unui grafic în coordonate
polare.

Fig. 5-11 – Zoom în cazul graficelor polare

5.2 Grafice 3D
5.2.1 Grafice de tip suprafaţă

Pentru includerea într-un document Mathcad a unui grafic de tip suprafaţă (Surface
Plot), se poate utiliza câmpul Insert ⇒ Graph ⇒ Surface Plot sau butonul
corespunzător de pe bara de unelte Graph (vezi figura 5-12).

99
Capitolul 5

Fig. 5-12 – Crearea unui grafic de tip suprafaţă

Pentru obţinerea graficului, se completează marcatorul cu:


• numele unei variabile de tip matrice;
sau
• numele – separate prin virgulă - a trei variabile de tip matrice (totul se
„închide” în paranteze rotunde) ;
sau
• numele – separate prin virgulă – a trei variabile de tip vector (totul se
„închide” în paranteze rotunde);
sau
• numele unei funcţii sau unui set de funcţii de două variabile (dacă e vorba
de un set de funcţii, numele se vor separa prin virgulă).
Este posibilă reprezentarea pe acelaşi grafic a mai multor suprafeţe. Pentru aceasta, se
vor separa prin virgulă argumentele fiecărei suprafeţe. Pentru exemplificare se
recomandă urmărirea atentă a figurilor 5-13…..5-19 . Mai trebuie precizat că în
exemplele ce urmează pentru a obţine aspectul reprezentărilor au fost realizate şi
anumite operaţii de formatare.

100
Reprezentări grafice

Fig. 5-13 – Grafic de tip suprafaţă obţinut pornind de la o matrice

Fig. 5-14 – Grafic de tip suprafaţă obţinut pornind de la trei matrice

101
Capitolul 5

Pentru acest tip de grafic sunt necesare următoarele precizări:

• Toate cele 3 matrice trebuie să aibă acelaşi număr de linii şi coloane;

• Acest tip suprafaţă se numeşte parametrică şi nu poate fi ulterior (prin


formatare) transformată în celelalte tipuri de grafice 3D.

Fig. 5-15 – Grafic de tip suprafaţă obţinut pornind de la trei vectori

Fig. 5-16 - Grafic de tip suprafaţă obţinut pornind de la ecuaţia unei funcţii vector

102
Reprezentări grafice

Fig. 5-17 – Grafic de tip suprafaţă obţinut pornind de la ecuaţia unei funcţii de două
variabile

Fig. 5-18 - Grafic de tip suprafaţă obţinut pornind de la ecuaţia a trei funcţii de două
variabile

103
Capitolul 5

Fig. 5-19 - Reprezentarea pe acelaşi grafic a două suprafeţe

5.2.2 Grafice de tip curbe de nivel (Contour Plot)


Pentru includerea într-un document Mathcad a unui grafic de tip curbe de nivel
(Contour Plot), se poate utiliza câmpul Insert ⇒ Graph ⇒ Contour Plot sau
butonul corespunzător de pe bara de unelte Graph (vezi figura 5-20).

Fig. 5-20 – Inserarea unui grafic de tip curbe de nivel

Graficele de tip curbe de nivel se obţin de fapt din suprafeţe „secţionate” de plane
paralele cu planul XOY (sau YOZ sau XOZ). Curbele de intersecţie se proiectează pe

104
Reprezentări grafice

planul XOY (sau YOZ sau XOZ) şi se reprezintă. Cum la baza graficelor de tip contur
stau de fapt nişte suprafeţe, vor fi aceleaşi şi metodele de generare a unor astfel de
reprezentări: se va porni deci tot de la o matrice, trei matrice, trei vectori, sau expresia
unei funcţii (vector sau simplă de trei variabile) sau unui număr de trei funcţii de două
variabile.

Fig. 5-21 – Grafic de tip Contour Plot obţinut pornind de la trei vectori

5.2.3 Grafice de tip puncte distribuite în spaţiu (3D Scatter Plots)


Graficele de acest tip permit vizualizarea de puncte în spaţiu, iar dacă se optează
pentru unirea acestora cu segment de dreaptă, se pot folosi pentru reprezentarea de
curbe parametrice în spaţiu. Un grafic de tip „scatter” poate fi transformat în oricare din
celelalte grafice 3D.

105
Capitolul 5

Pentru inserarea unei astfel de reprezentări, se vor folosi câmpul Insert ⇒ Graph ⇒
3D Scatter Plot, sau butonul corespunzător de pe bara de instrumente Graph (vezi
figurile 5-22…5-24 ).

Fig. 5-22 – Inserarea de grafice de tip Scatter Plot

Fig. 5-23 – Grafic de tip „scatter” obţinut pornind de la expresia unei funcţii vector de
două variabile

106
Reprezentări grafice

Fig. 5-24 – Grafic de tip „scatter” obţinut pornind de la trei vectori

5.2.4 Grafice de tip 3D Bar


Se pot obţine prin acţionarea câmpului Insert ⇒ Graph ⇒ 3D Bar Plot, sau a
butonului indicat şi în figura 5-25 de pe bara de instrumente Graph.

107
Capitolul 5

Fig. 5-25 – Inserarea de grafice de tip 3D Bar

„Argument” pentru astfel de grafice pot fi numele unei variabile de tip matrice, numele
a trei variabile de tip vector (închise între paranteze), sau numele unei funcţii vector cu
3 elemente şi de două variabile, al unei funcţii de două variabile, sau a unui set de 3
funcţii de două variabile (întocmai ca la graficele de tip suprafaţă de exemplu). Se va
obţine o reprezentare ca cea din figura 5-26, în care înălţimea fiecărei coloane este
chiar valoarea elementului de matrice corespunzător (în cazul în care argument este un
nume de funcţie/funcţii corespondenţa este indirectă, căci înainte de reprezentare tot la
o matrice se ajunge).

Fig. 5-26 – Grafic de tip 3D Bar obţinut pornind de la o matrice

108
Reprezentări grafice

Trebuie precizat (şi se va reveni în cadrul explicaţiilor legate de formatarea graficelor


3D), că este posibilă aproape oricând transformarea unui tip de grafic 3D în alt tip de
grafic 3D.
5.2.5 Formatarea graficelor 3D
Facilităţile de formatare a graficelor 3D oferite de Mathcad sunt extrem de complexe şi
cuprind pe lângă „simpla” modificare a vectorului de vizualizare, o serie de alte setări ce
ţin de aspectul general al graficului, modul de conectare a punctelor, condiţiile de
iluminare, controlul axelor, al factorilor de scalare etc.
Declanşarea procesului de formatare presupune, fireşte, selecţia unui grafic existent.
În figurile următoare sunt furnizate informaţii despre semnificaţiile secţiunilor, zonelor
şi câmpurilor casetei de dialog 3-D Plot Format.
Declanşarea procesului de formatare se face prin acţionarea câmpului Format ⇒
Graph ⇒ 3D Plot… (după ce în prealabil s-a selectat un grafic).

Fig. 5-27 – Secţiunea General

109
Capitolul 5

Fig. 5-28 – Secţiunea Axes

Fig. 5-29 – Secţiunea Appearance

110
Reprezentări grafice

Cât priveşte zona Fill Options, se fac următoarele precizări:


Fill Surface – “Umple” o suprafaţă cu o hartă de culoare, conform specificaţiilor din
secţiunea Color Options.
Fill Contours – „Umple” suprafaţa cu culoare, în conformitate cu tipul de contur
(curbă de nivel) folosit (x, y sau z). Implicit se folosesc contururi obţinute prin
secţionarea suprafeţei cu plane paralele cu planul XOY.
No Fill – Suprafaţa nu este colorată.
Alternate Mesh – Umple cu culoare numai o jumătate de faţetă dreptunghiulară.
Smooth Shading – Realizează o interpolare a culorilor, astfel că aspectul acestora
variază şi în interiorul faţetelor.
Color Options :
Colormap – Colorarea se face cu o hartă de culori ale cărei caracteristici sunt
specificate în secţiunea Advanced.
Solid Color – Colorează monocrom suprafaţa.

Fig. 5-30 – Secţiunea Lighting

111
Capitolul 5

Directed light (Lumina directă)


Lumina directă este produsă de o sursă punctuală şi este emisă într-o direcţie nume.
Lumina directă are două componente: lumina difusă şi lumina speculară.
Lumina difuză
Lumina de acest tip vine dintr-o direcţie anume, dar este reflectată de suprafaţă
uniform (în toate direcţiile). Lumina difuză face un obiect să strălucească (de exemplu
lumina fluorescentă).
Lumina ambientală şi cea difuză au un mare efect asupra culorii unui grafic.
Lumina Speculară
Lumina speculară vine dintr-o direcţie anume şi este reflectată într-o anume direcţie. O
lumină speculară creează o pată de lumină pe obiectul iluminat.
Lumina speculară nu are un efect important asupra aspectului graficului. Efectul poate
fi amplificat de controlul Shininess din secţiunea Advanced.

Fig. 5-31 – Secţiunea Backplanes

Fereastra de dialog controlează modul de afişare a planelor sistemului de axe (planele


XOY, XOZ şi YOZ). Sunt posibile „reglaje” ale caroiajelor majore (Grids), dar şi minore
(Sub-Grids).

112
Reprezentări grafice

Fig. 5-32 – Secţiunea Special

113
Capitolul 5

Fig. 5-33 – Secţiunea Advanced

Secţiunea Advanced serveşte la controlul unor caracteristici de vizualizare, precum şi a


unor setări de printare a graficului.

Fig. 5-34 – Secţiunea QuickPlot Data

114
Reprezentări grafice

Caseta de dialog serveşte la controlul desimii caroiajului de pe suprafaţă (# of Grids),


a intervalului de variaţie a variabilelor independente corespunzătoare axelor OX şi OY,
precum şi la schimbarea sistemului de coordonate folosit pentru reprezentare.

5.3 Grafice de tip Vector Plot

Acest tip de reprezentare permite vizualizarea câmpurilor de vectori. „Argumentul” unui


astfel de grafic este o matrice cu elemente complexe, sau două matrice (cu acelaşi
număr de linii şi de coloane). Inserarea unui grafic de tip Vector Plot se face
acţionând câmpul Insert ⇒ Graph ⇒ Vector Field Plot, sau a butonului
corespunzător de pe bara de instrumente Graph (vezi figura 5-35).

Fig. 5-35 – Inserare a unui grafic de tip Vector Plot

În figura 5-36 este prezentat un grafic de tip Vector, obţinut pornind de la o matrice cu
elemente complexe. Vectorii orizontali corespund unor elemente pur reale ale matricei,
cei verticali unor elemente pur complexe. Fiecare vector este de fapt definit prin
componenta orizontală (reală) şi cea verticală (coeficientul părţii imaginare), ce se
compun (în sensul cunoscut de la calculul vectorial). Se va mai remarca şi faptul că
prima coloană de vectori corespunde primei linii a matricei (ultimul element de pe
coloană corespunde primului vector din colţul din stânga sus al reprezentării).

115
Capitolul 5

Fig. 5-36 - Grafic de tip Vector

5.3.1 Formatarea graficelor de tip Vector


Se va face utilizând câmpul Format ⇒ Graph ⇒ 2D Plot… , cu precizarea că multe
din câmpurile casetei de dialog nu vor fi active.

116
6 Rezolvarea numerică a ecuaţiilor şi a
sistemelor de ecuaţii

Obiective

• Însuşirea tehnicilor de rezolvare a numerică a ecuaţiilor


• Însuşirea tehnicilor de rezolvare a numerică a sistemelor de
ecuaţii
• Însuşirea tehnicilor de rezolvare a numerică aproximativă a
sistemelor de ecuaţii

6 Rezolvarea numerică a ecuaţiilor şi a sistemelor


de ecuaţii ______________________________ 117
6.1 Rezolvarea ecuaţiilor transcendente .......................................................118

6.2 Rezolvarea sistemelor algebrice liniare...................................................120

6.3 Rezolvarea sistemelor neliniare ...............................................................121

6.4 Rezolvarea aproximativă a sistemelor neliniare ....................................124

Număr de pagini 7

117
Capitolul 6

6.1 Rezolvarea ecuaţiilor algebrice

Pentru rezolvarea ecuaţiilor de forma:


P ( x) = 0 , unde
P ( x) = a0 + a1 ⋅ x + a2 ⋅ x 2 + ....an ⋅ x n
se poate folosi funcţia polyroots, cu sintaxa:
polyroots(v),
unde v este vectorul coeficienţilor polinomiali, în ordinea crescătoare a puterilor
necunoscutei. În figura 6-1 este prezentat un exemplu de utilizare a funcţiei
polyroots.
Exemplul prezentat determină toate soluţiile
ecuaţiei:

0.5 − 2 ⋅ x − 2 ⋅ x 2 = 0
Pot fi obţinute şi soluţii complexe.
Funcţia foloseşte metoda LaGuerre sau pe cea a
companionului matriceal. „Forţarea” uneia sau
alteia dintre metode se face executând clic
dreapta pe numele funcţiei şi alegerea variantei
de lucru (vezi figura 6-2).
Fig. 6-1 – funcţia polyroots

6.2 Rezolvarea ecuaţiilor transcendente

Pentru ecuaţiile de forma: f ( x) = 0 , sau f ( x) = g ( x) , unde funcţiile f şi g pot avea


orice formă, se va utiliza funcţia root, cu una din sintaxele:
root(f(x),x)
root(f(x)-g(x),x)
root(f(x),x,a,b)

118
Rezolvarea numerică a ecuaţiilor şi a sistemelor de ecuaţii

root(f(x)-g(x),x,a,b)
Semnificaţiile notaţiilor sunt următoarele:
- x este numele variabilei necunoscută
- a şi b sunt limitele intre care se va căuta o soluţie.

Fig. 6-2 – Alegerea algoritmului

Dacă argumentele a şi b lipsesc, este obligatorie furnizarea unei valori estimative


pentru soluţie. Funcţia root va căuta soluţia cea mai aproape de această valoare.
În legătură cu funcţie root, se fac precizările:
• funcţia întoarce o singură soluţie, cea mai apropiată de estimarea furnizată;
• funcţia întoarce şi soluţii complexe;
• pentru furnizarea unei estimări cât mai apropiate de o soluţie se recomandă
trasarea graficului funcţiei f(x) sau f(x)-g(x) pe intervalul de interes;
• funcţia root nu produce o soluţie într-una din următoarele situaţii:
- o astfel de rădăcină nu există;
- rădăcinile sunt prea departe de estimarea iniţială;
- expresia f(x) sau f(x)-g(x) are un extrem local între estimarea iniţială a
soluţiei şi rădăcină;
- expresia are discontinuităţi între estimarea iniţială şi rădăcină;
- estimarea iniţială este reală şi rădăcinile sunt complexe (sau invers).
• funcţia root apelată cu sintaxa root(f(x),x), sau root(f(x)-g(x),x) foloseşte
metoda secantei în determinarea soluţiei, în vreme ce în cazul în care se

119
Capitolul 6

utilizează sintaxa root(f(x),x,a,b), sau root(f(x)-g(x),x,a,b), algoritmul folosit


este Ridder/Brent;
• În cazul utilizării metodei secantei, precizia rezultatului depinde de valoarea
variabile predefinite TOL. Modificarea acesteia se face cu ajutorul câmpului
Math Options, secţiunea Buil-In Variables. Mecanismul este următorul:
dacă |f(x)|<TOL, unde x este o estimare a soluţiei, atunci x este considerată
soluţie.
• funcţia root poate fi folosită şi pentru rezolvarea ecuaţiilor algebrice de tip
polinomial.
În figura 6-3 se exemplifică utilizarea funcţiei root.

Fig. 6-3 – Funcţia root

6.3 Rezolvarea sistemelor algebrice liniare

Pentru un sistem algebric liniar de forma: A ⋅ x = b , unde A este o matrice pătrată


nesingulară iar b vectorul termenilor liberi, se poate folosi una din următoarele metode
de rezolvare:
- funcţia lsolve;
- descompunerile de matrice prezentate în § 4.3 .
Funcţia lsolve care se apelează cu sintaxa lsolve(A,b), rezolvă sistemul prin

inversarea matricei A, adică x = A−1 ⋅ b , ceea ce impune prudenţă în cazul sistemelor


(matricelor) de mari dimensiuni - ceea ce pentru Mathcad poate însemna ce depăşeşte
20-30 de necunoscute. În astfel de cazuri, sau pentru sistemele instabile (vezi § 4.3) se
recomandă utilizarea descompunerilor de matrici.

120
Rezolvarea numerică a ecuaţiilor şi a sistemelor de ecuaţii

În figura 6-4 este prezentat un exemplu de rezolvare sistemului:

2 ⋅ x − y + 0.5 ⋅ z + u = −2.75
x + 2 ⋅ y − 3 ⋅ u = 0

 cu ajutorul funcţiei lsolve.
0.5 ⋅ x + y − z + 1.5 ⋅ u = 2.5
− x + y + z + u = 4.5

Fig. 6-4 – Funcţia lsolve

6.4 Rezolvarea sistemelor neliniare

Pentru sistemele algebrice neliniare, sau pentru cele transcendente, se va folosi funcţia
Find, apelabilă cu sintaxa: Find(x1, x2, x3,…xn), unde x1, x2, x3,…xn sunt necunoscutele
căutate. Funcţia Find se utilizează în cadrul unei secvenţe de forma:

x1:= a1 x2:=a2 xn:=an estimare iniţială a soluţiei (ca în cazul funcţiei


root)
Given
Ecuaţii….

121
Capitolul 6

[Constrângeri…] opţionale
Find(x1, x2, x3,…xn)

În figura 6-5 se pot vedea două exemple de întrebuinţare a funcţiei Find, cu şi fără
utilizarea de constrângeri.

Fig. 6-5 – Funcţia Find

Atenţie: Pentru inserarea egalului ce intervine în ecuaţii, se va utiliza combinaţia


de taste CTRL şi = , sau butonul indicat în figura 6-6. Cuvântul cheie Given este
obligatoriu şi se va scrie ca în exemple.

Fig. 6-6 – Operatorul =

122
Rezolvarea numerică a ecuaţiilor şi a sistemelor de ecuaţii

Funcţia Find poate utiliza diferiţi algoritmi pentru rezolvarea de sisteme de ecuaţii.
Alegerea se poate face automat (AutoSelect, sau „manual” - vezi figura 6-7).

Fig. 6-7 – Alegerea algoritmului utilizat de funcţia Find

Procesul de căutare a soluţiei de către funcţia Find este influenţat de variabile


predefinite TOL şi CTOL.
Variabila TOL controlează procesul de rezolvare în sensul precizat în § 6-2.
Variabila CTOL controlează nivelul de precizie cu care o constrângere dintr-un bloc
Given este satisfăcută. Astfel condiţia x>0 din figura 6-5 va fi considerată satisfăcută şi
dacă x>0,001 dacă valoarea CTOL este 0,001. Este evident că şi variabila CTOL
determină nemijlocit precizia soluţiei întoarsă de funcţia Find.
Funcţia Find poate fi utilizată şi pentru rezolvarea de sisteme algebrice liniare, sau a
ecuaţiilor (algebrice sau transcendente), care pot fi privite ca sisteme cu o singură
ecuaţie şi o singură necunoscută.
Constrângerile dintr-un bloc Given se pot defini cu ajutorul operatorilor booleeni (vezi
figura 6-6), mai puţin operatorul ≠.
Funcţia Find impune limitarea numărului de ecuaţii şi constrângeri la 200.

123
Capitolul 6

6.5 Rezolvarea aproximativă a sistemelor neliniare

Dacă funcţia Find nu întoarce o soluţie (ceea ce se poate întâmpla fie pentru că ea nu
există, fie pentru că este prea „departe” de estimarea iniţială), se poate recurge le
funcţia Minerr. Aceasta va întoarce întotdeauna un răspuns care trebuie privit ca o
soluţie aproximativă (ce poate fi eventual folosită ca o nouă estimare pentru soluţie în
cazul reutilizării funcţiei Find).
Modul de utilizare e lui Minerr, este identic cu cel prezentat în cazul lui Find (inclusiv
precizarea unei estimări iniţiale pentru soluţie).
În figura 6-8 este prezentat un exemplu de utilizare a funcţiei Minerr.

Fig. 6-8 – Utilizarea funcţiei Minerr

Se recomandă înlocuirea lui Minerr cu Find în secvenţa din figura 6-8.

124
7 Derivare şi integrare numerică. Calcul
de sume şi produse

Obiective

• Prezentarea tehnicilor de integrare şi derivare numerice

• Calculul de sume şi produse în Mathcad

7 Derivare şi integrare numerică. Calcul de sume


şi produse ______________________________ 125
7.1 Derivarea numerică ..................................................................................125

7.2 Integrarea numerică .................................................................................127

7.3 Calcul de sume şi produse ........................................................................128

7.1 Derivarea numerică

125
Capitolul 7

Pentru realizarea de derivări numerice se pot folosi operatorii sau . Ei pot


fi obţinuţi fie prin utilizarea combinaţiilor de taste ?, respectiv CTRL+SHIFT+?, fie prin
folosirea butoanelor de pe bara de instrumente Calculus (vezi figura 7-1).

Fig. 7-1 – Operatorii pentru derivare numerică

Se vor reţine următoarele:


• înaintea aplicării unui operator de derivare trebuie precizat punctul în care
se calculează derivata;
• funcţia f(t) poate să fie şi complexă, dar variabila de integrare (t) trebuie
să fie reală;
• parametrul n, ce precizează ordinul de derivare poate avea valorile 1, 2, 3,
4, 5;
• rezultatele obţinute sunt corecte în limitele unei precizii de 7-8 cifre
semnificative după virgulă;
• algoritmul folosit pentru integrare este o variantă a metodei Ridder;
• precizia rezultatului întors de operatorii de derivare depinde de valoarea
variabilei predefinite TOL.
În figura 7-2 sunt prezentate câteva exemple de utilizare a operatorilor de derivare.

126
Derivare şi integrare numerică. Calcul de sume şi produse

Fig. 7-2 - Derivări numerice

7.2 Integrarea numerică

Pentru calculul de integrale definite se poate folosi operatorul . El poate fi


inserat într-un document Mathcad fie prin utilizarea tastei &, fie a butonului

corespunzător ( ) de pe bara de instrumente Calculus (vezi figura 7-1).

Într-o secvenţă de forma: , elementele componente trebuie să respecte


următoarele condiţii:
• funcţia f să fie scalară, reală sau complexă;
• argumentul x să fie o variabilă reală şi neindexată;
• limitele de integrare a şi b să fie reale, iar dacă se lucrează cu unităţi de
măsură, să o utilizeze ambele pe aceeaşi (folosită şi pentru variabila de
integrare);
• metoda de calcul a integralei este aleasă automat de Mathcad, se poate
însă „forţa” un anume algoritm. Pentru aceasta se va respecta succesiunea:
- clic dreapta pe operatorul de integrare şi alegerea metodei dorite (vezi
figura 7-3);
- evaluarea integralei;

127
Capitolul 7

Fig. 7-3 – Stabilirea algoritmului de calcul a integralei

• dacă se apasă de mai multe ori pe tasta & (sau pe butonul ) se pot
calcula integrale multiple (dublă, triplă etc.).

În figura 7-4 se pot vedea mai multe exemple de utilizare a operatorului .

Fig. 7-4 – Integrarea numerică

7.3 Calcul de sume şi produse

Evaluarea numerică a sumelor sau produselor se poate face utilizând operatorii:

Au fost precizate şi combinaţiile de taste aferente fiecărui operator. Se pot utiliza şi


butoanele barei de instrumente Calculus (vezi figura 7-1).
Utilizarea operatorilor este ilustrată în figura 7-5.

128
Derivare şi integrare numerică. Calcul de sume şi produse

Fig. 7-5 - Calcul de sume şi produse

129
8 Utilizarea unităţilor de măsură în
documentele Mathcad

Obiective

• Prezentarea modului de lucru cu unităţi de măsură în


Mathcad
• Utilizarea unităţilor de măsură în calculul diferenţial şi
integral

8 Utilizarea unităţilor de măsură în documentele


Mathcad _______________________________ 131
8.1 Mod de lucru .............................................................................................132

8.2 Definirea de unităţi de măsură ................................................................133

8.3 Modificarea unităţilor de măsură în care este exprimat un rezultat ...134

8.4 Alegerea sistemului de unităţi de măsură utilizat şi controlul formatului


de afişare a rezultatelor cu unităţi de măsură......................................................136

8.5 Utilizarea UM în calculul integral sau diferenţial..................................139

Număr de pagini 7

131
Capitolul 8

8.1 Mod de lucru

Posibilitatea de a lucra cu unităţi de măsură este una din facilităţile extrem de utile ale
MathCAD. Aceasta prezintă dincolo de avantajele care ţin de aspectul şi inteligibilitatea
unui document, şi alte două avantaje de o cu totul altă natură. Astfel, când se lucrează
cu unităţi de măsură (UM), MathCAD realizează în afara calculelor şi următoarele două
acţiuni :
• Verifică dacă expresiile sunt omogene din punct de vedere dimensional;
• Execută toate transformările pe care o expresie ce conţine UM le presupune.
Astfel un calcul ca cel de mai jos, evident incorect din punct de vedere
dimensional (“liter” înseamnă în MathCAD litru) va produce mesajul de eroare
(vezi figura 8-1.a).
După cum un calcul ca cel din figura 8-1.b, unde din 2 metri se scad 30 de centimetri,
va produce rezultatul corect, adică 1.7 metri.

a. b.
Fig. 8-1 – Verificarea omogenităţii dimensionale şi realizarea de transformări

În MathCAD, unităţile de măsură sunt de fapt nişte variabile cu valori prestabilite. Din
acest motiv, ataşarea unei UM de o variabilă sau constantă, se face înmulţind variabila
sau constanta cu numele UM. Astfel cele două expresii de mai sus au fost obţinute cu
secvenţele :
2*kg-3*liter=, respectiv 2*m-30*cm=
Trebuie totuşi precizat că în Mathcad 2001, atunci când o valoarea numerică este
urmată imediat de numele unei unităţi de măsură, este posibilă eliminarea operatorului
de înmulţire (*).
Acest mod de lucru presupune în mod evident cunoaşterea numelor corecte (pentru
MathCAD) ale UM. Cum aceste nume nu coincid întotdeauna cu cele româneşti, se

132
Utilizarea unităţilor de măsură în documentele Mathcad

poate utiliza câmpul Insert ⇒ Unit… (se poate folosi şi shortcut-ul CTRL + U).
Rezultatul va fi apariţia ferestrei Insert Unit, prezentată în figura 8-2, care va insera în
document numele UM selectate. Atenţiune, în fereastra Insert Unit există două liste,
una cu numele mărimilor fizice (Dimension) şi una cu numele unităţilor de măsură
propriu-zise (Units). Selectarea unei mărimi fizice, va determina apariţia în lista Units
a unităţilor de măsură disponibile în MathCAD specifice mărimii fizice considerate.

Fig. 8-2 – Inserare de unităţi de măsură

8.2 Definirea de unităţi de măsură

Este posibilă şi definirea de noi unităţi de măsură, sau a unor multipli sau submultipli
unor unităţi de măsură existente. Cum unităţile de măsură în Mathcad sunt de fapt
nişte variabile, procesul este extrem de simplu. În figura 8-3 este prezentat un
exemplu de definire a unui multiplu de unitate de măsură.

133
Capitolul 8


Fig. 8-3 – Definirea de noi unităţi de măsură, multipli sau submultipli de UM

Se atrage atenţia asupra posibilelor conflicte ce pot apărea atunci când se folosesc
nume de variabile identice cu numele unor unităţi de măsură definite. Astfel dacă într-
un document a fost definită o variabilă cu numele „m”, nu se va mai putea utiliza
unitatea de măsură metru, cu prescurtarea „m”, oriunde dedesubtul definirii variabilei
„m”.

8.3 Modificarea unităţilor de măsură în care este exprimat un


rezultat

Un rezultat care are ataşată o unitate de măsură (rezultat al unei expresii care conţine
UM), poate fi exprimat fără a mai face odată calculul în alte UM. În exemplul din
figura 8-4, rezultatul se obţine iniţial în kg*m/sec2 (adică Newtoni). Se observă că la
sfârşitul rezultatului apare un marcator, în care utilizatorul poate “scrie” numele unei
UM. Dacă de exemplu, în acest marcator, se va scrie “km”, după apăsarea tastei F9,
rezultatul va fi cel de mai jos.

134
Utilizarea unităţilor de măsură în documentele Mathcad

a. b.
Fig. 8-4 – Modificarea unităţilor de măsură în care este exprimat un rezultat

Se vede că dacă rezultatul iniţial s-a “înmulţit” cu 1 km, deci el este exprimat acum în
kg*km/sec2, valoarea se va împărţi la 1000, astfel încât rezultatul să rămână cel corect.
Un alt exemplu ar putea fi calculul din figura 8-5. Rezultatul este exprimat iniţial în
metri cubi. Dacă în placeholder-ul din dreapta rezultatului se scrie “liter”-şi se apasă F9
rezultatul afişat va fi :

a. b.
Fig. 8-5 - Modificarea unităţilor de măsură în care este exprimat un rezultat

Dacă se şterge cuvântul “liter”, se va reveni la rezultatul iniţial, exprimat în metri cubi.

Uneori se doreşte eliminarea unităţilor de măsură ce „însoţesc” o variabilă. În


figura 8-6, este prezentat un astfel de exemplu. Eliminarea temporară a unităţii de

135
Capitolul 8

măsură se face prin împărţirea la funcţia predefinită UnitsOf(..), unde argumentul este
numele variabilei de care se „desprinde” temporar o anumită unitate de măsură.

Fig. 8-6 – Eliminarea temporară a unei unităţi de măsură ataşată unei variabile

8.4 Alegerea sistemului de unităţi de măsură utilizat şi


controlul formatului de afişare a rezultatelor cu unităţi de
măsură

Alegerea sistemului de unităţi de măsură în care vor fi afişate rezultatele calculelor cu


unităţi de măsură, se face prin utilizarea casetei de dialog Math Options (meniul
Math ⇒ Options), secţiunea Unit System (vezi figura 8-7).

136
Utilizarea unităţilor de măsură în documentele Mathcad

Fig. 8-7 – Alegerea sistemului de unităţi de măsură

Rezultatele calculelor cu UM, se pot exprima fie în nume de mărimi fizice, fie în nume
de unităţi de măsură. Alegerea modului de afişare se face din secţiunea Dimensions a
casetei de dialog Math Options.
În cazul în care se optează pentru afişarea rezultatelor în nume de mărimi fizice
(dimensions), este posibilă redefinirea numelor mărimilor fizice de bază. Acest lucru
se poate face prin scrierea în casetele de editare ale secţiunii Dimensions a casetei de
dialog Math Options (vezi figura 8-8).

137
Capitolul 8

Fig. 8-8 – Schimbarea numelor mărimilor fizice de bază

În figura 8-9 acelaşi rezultat este exprimat în nume de mărimi fizice, respectiv în nume
de unităţi de măsură.

a. b.
Fig. 8-9 – Rezultate exprimate în nume de mărimi fizice sau în nume de UM

138
Utilizarea unităţilor de măsură în documentele Mathcad

Alte elemente legate de formatarea rezultatelor cu unităţi de măsură au fost prezentate


în § 3.7.

8.5 Utilizarea UM în calculul integral sau diferenţial

Este posibilă utilizarea UM în calculul integral sau cel diferenţial. În figura 8-10, sunt
prezentate astfel de exemple.

a. b.
Fig. 8-10 – Unităţi de măsură în calcul integral şi diferenţial

139
9 Schimb de informaţie între Mathcad şi
alte aplicaţii.

Obiective
• Prezentarea modalităţilor prin care se poate face schimp de
informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii Windows:
o Excel
o Matlab
o Bază de date
• Prezentarea modului de lucru cu fişiere de date în Mathcad

9 Schimb de informaţie între Mathcad şi alte


aplicaţii. _______________________________ 141
9.1 Inserarea unei componente Excel............................................................142

9.2 Inserarea unei componente MATLAB....................................................147

9.3 Inserarea unei componente de tip bază de date .....................................151

9.4 Inserarea unei componente de tip Input Table ......................................159

9.5 Inserarea unei componente de tip control MathSoft .............................160

9.6 Inserarea unei componente de tip citire (Read), scriere (Write) din/în
fişiere ....................................................................................................................163

9.7 Funcţii predefinite pentru citirea/scrierea din/în fişiere de date ASCII ....
....................................................................................................................166
Număr de pagini 23

141
Capitolul 9

Mathcad poate schimba informaţii cu alte aplicaţii. Acest lucru este posibil principial în
două moduri:
• prin intermediul fişierelor de date (ASCII sau nu);
• prin inserarea de „componente” în documentele Mathcad.
Componentele sunt obiecte OLE (Object Linking and Embedding) şi permit accesarea
din „interiorul” Mathcad a unor funcţii şi capabilităţi specifice aplicaţiei (componentei)
incluse. O componentă poate primi date de la Mathcad, dar poate să şi transmită date
spre Mathcad, în mod dinamic, realizând astfel o legătură permanentă între
„componentă” şi documentul Mathcad „gazdă”.
Componentele ce pot fi conectate la Mathcad sunt:
• Axum – pentru realizarea de reprezentări grafice AXUM
• Excel
• MATLAB
• Baze de date (Access, FoxPro, Excel)
• SmartSketch - pentru realizarea de desene parametrizate
• S-PLUS Graph – pentru crearea de grafice S-PLUS
• S-PLUS Script – pentru accesarea mediului de programare S-PLUS
Mathcad poate „transmite” unei componente un scalar, un vector, o matrice sau un şir
de caractere şi poate primi aceeaşi categorie de date. „Tranzacţia” se face prin
intermediul unor variabile de intrare (input variables), sau a unor variabile de ieşire
(output variables).
Cât priveşte schimbul de informaţie prin intermediul fişierelor de date, este posibilă fie
utilizarea inserării unei componente de tip scriere/citire în/din fişier, fie prin utilizarea
unor funcţii de acces la fişiere (păstrate de la versiuni anterioare, din dorinţa de a se
menţine compatibilitatea).

9.1 Inserarea unei componente Excel

Se va simula în paragrafele ce urmează inserarea unui obiect Excel într-un document


Mathcad. Iniţial structura documentului Mathcad este simplă şi nu conţine decât

142
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

definirea a două variabile, Adaos şi respectiv TVA (vezi figura 9-1). Valorile din cei doi
vectori vor fi transmise unui document Excel existent (vezi figura 9-2).

Fig. 9-1 – Structura iniţială a documentului Mathcad

Se observă că în coloanele D şi E (Adaos, respectiv TVA), iniţial nu se găseşte nimic.


Acolo vor fi „aduse” valorile din documentul Mathcad.

Fig. 9-2 – Structura iniţială a documentului Excel

Paşii ce trebuie parcurşi pentru inserarea componentei Excel sunt următorii:


1. Insert ⇒ Component. Se alege din lista din caseta de dialog Component
Wizard componenta Excel;
2. Dacă fişierul Excel există deja (cum este cazul în exemplul de faţă), în caseta
Excel Setup Wizard, se alege numele fişierului [Excel] cu care se stabileşte
legătura (vezi figura 9-3);

143
Capitolul 9

Fig. 9-3 – Alegerea fişierului Excel cu care se stabileşte legătura

3. Etapa cea mai importantă presupune stabilirea numărului de variabile de


intrare pentru (în) componenta Excel (Inputs), respectiv numărul de variabile
de ieşire (transmise de Excel către Mathcad (Outputs). Tot acum se mai
stabilesc zonele din documentul Excel în care vor fi transferate variabilele de
intrare, respectiv de unde se vor prelua variabilele (sau variabila) de ieşire (vezi
figura 9-4);

144
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

Fig. 9-4 – Stabilirea numărului de variabile de intrare/ieşire şi a zonelor din Excel unde
acestea vor acţiona

4. După apăsarea butonului Finish, în documentul Mathcad va apărea un obiect


ca cel din figura 9-5;

Fig. 9-5 – Obiectul Excel în prima fază de inserare în documentul Mathcad

145
Capitolul 9

5. Marcatorii se vor completa cu numele variabilelor de intrare, respectiv ieşire


(vezi figura 9-6);

Fig. 9-6 – Completarea numelor variabilelor de intrare/ieşire

6. Un simplu clic în afara obiectului Excel va determina „transformarea” acestuia


în ceea ce se poate vedea în figura 9-7. Se poate observa că în coloanele
Adaos şi TVA (din obiectul Excel) a fost transferat conţinutul variabilelor
Mathcad omonime şi că spre Mathcad a fost transferat conţinutul coloanei Pret
de vanzare. „Transferul” s-a făcut „în” variabila [Mathcad] Pret, evaluată de
altfel chiar sub obiectul Excel.

146
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

Fig. 9-7 – Forma finală (evaluată) a componentei Excel

9.2 Inserarea unei componente MATLAB

Pentru exemplificare se consideră un exemplu care transmite aplicaţiei MATLAB 3


variabile (de tip scalar) şi primeşte de la acesta valoarea unei variabile de tip vector.
Cele 3 valori transmise MATLAB vor deveni argumente ale funcţiei logspace, care
creează un vector ale cărui elemente sunt egal spaţiate pe o scară logaritmică.
Structura iniţială a documentului Mathcad este cea din figura 9-8.

Fig. 9-8 – Structura iniţială a documentului Mathcad

Inserarea unei componente de tip MATLAB, presupune parcurgerea următoarelor


etape:

147
Capitolul 9

1. Prin utilizarea câmpului Insert ⇒ Component ⇒ MATLAB, se va obţine


inserarea în documentul Mathcad a uni obiect ca cel din figura 9-9;

Fig. 9-9 – Prima fază a inserării unei componente MATLAB

2. Se execută clic dreapta pe obiectul inserat şi se punctează câmpul Edit


Script…;
3. În fereastra Script Editor [MATLAB], se scrie secvenţa din figura 9-10;

Fig. 9-10 – Generarea secvenţei MATLAB

4. Din meniul File (al casetei de dialog Script Editor - [MATLAB], se punctează
pe câmpul Close and Return şi se răspunde cu Yes la întrebarea Apply
changes?
5. Odată reîntorşi în mediul Mathcad este obligatorie setarea corectă a numelor
variabilelor de intrare şi respectiv de ieşire. Aceasta pentru că implicit acestea
se numesc in0, in1, in2,…., respectiv out0, out1,…. Setarea numelor
variabilelor se face prin executarea unui clic dreapta pe obiectul MATLAB inclus
şi alegerea câmpului Properties. Tot implicit se consideră că există o singură
variabilă de intrare (input) şi tot una singură de ieşire (output). Modificarea
acestei stări se poate face prin utilizarea câmpurilor Add Input Variable,
respectiv Add Output Variable (este uşor de dedus funcţionalitatea

148
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

câmpurilor Remove Input Variable, sau Remove Output Variable). În


cazul de faţă se va utiliza de două ori câmpul Add Input Variable, astfel că
se va ajunge la o situaţie ca cea din figura 9-11;

Fig. 9-11 – Adăugarea de variabile de intrare

După adăugarea a două variabile de intrare, se realizează efectiv schimbarea


numelor implicite ale variabilelor de intrare/ieşire. Acest lucru se face prin
utilizarea câmpului Properties, ceea ce va conduce la caseta de dialog din
figura 9-12.a. Schimbarea numelor variabile de ieşire se face aşa cum se vede
în figura 9-12.b.

a. b.

Fig. 9-12 – Modificarea numelor variabilelor de intrare/ieşire

149
Capitolul 9

6. Apăsarea butonului OK, determină revenirea în mediul Mathcad, unde se va


realiza completarea marcatorilor cu numele variabilelor, aşa cum se poate
vedea în figura 9-13;
7.

Fig. 9-13 – Completarea numelor de variabile

8. Un simplu clic în afara obiectului MATLAB, sau apăsarea tastei F9, va determina
actualizarea componentei MATLAB şi implicit transferul de variabile între
aplicaţii. O eventuală evaluarea a variabilei vector, va produce efectul din
figura 9-14.

Fig. 9-14 – Evaluarea variabile de ieşire

Răspunsul îl reprezintă efectul utilizării în mediul MATLAB a funcţiei logspace şi


transmiterii către Mathcad a ceea ce această funcţie întoarce.

150
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

9.3 Inserarea unei componente de tip bază de date

Inserarea unei componente de tip ODBC (Open Database Connectivity), permite


interogarea unei baze de date al cărei driver suportă SQL (Structured Query
Language). În această categorie intră de exemplu Microsoft Access, sau FoxPro.
Trebuie subliniat că pentru inserarea unei componente de tip ODBC într-un document
Mathcad, este obligatorie parcurgerea unei faze de configurare ce se realizează cu
ajutorul componentei Administrative Tools din Control Panel. De altfel acest
proces este imperios necesar ori de câte ori se încearcă accesarea unei baze de date
dintr-o altă aplicaţie decât cea de tipul celei în care aceasta a fost creată.
Pentru ilustrarea tehnicii de inserarea a unei componente de tip ODBC, se va porni de
la o bază de date Access „stocată” în fişierul tabel_centralizator.mdb şi care conţine un
singur tabel, numit chiar Tabel1, cu structura din figura 9-15.

Fig. 9-15 – Structura bazei de date (echivalentă aici chiar cu un tabel)

Pentru a fi posibilă inserarea într-un document Mathcad a unei componente ODBC,


trebuie ca independent de acest proces să fie parcurse următoarele etape:
1. Activarea Control Panel şi deschiderea aplicaţiei Administrative Tools;
2. Lansarea aplicaţiei Data Sources (ODBC);
3. În caseta de dialog ODBC Data Source Administrator, se alege o sursă de
date (o bază de date), sau se defineşte una nouă (este vorba de fapt despre un
„link” - o legătură - „spre” o bază de date de un anumit tip (vezi figura 9-16);

151
Capitolul 9

4. În eventualitatea ca s-a optat pentru o nouă sursă, se va folosi butonul Add,


care conduce la caseta de dialog Create New Data Source (vezi figura 9-17),
de unde se alege de fapt driver-ul (programul) care permite legătura la baza de
date propriu zisă;
5. După alegerea driver-ului şi apăsarea butonului Finish, se va ajunge la caseta
de dialog ODBC Microsoft Access Setup (vezi figura 9-18), de unde se
alege baza de date cu care se va stabili legătura (butonul Select din secţiunea
Database), se dă un nume sursei de date (Data Source Name), se
furnizează un text descriptiv (Description) şi se poate trece în caseta de
dialog Set Advanced Options (butonul Advanced), unde se precizează
numele unui utilizator şi o parolă pentru accesarea ulterioară a bazei de date
(vezi figura 9-19);

Fig. 9-16 – Definirea unei noi surse de date

152
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

6. Procesul se încheie prin apăsarea butoanelor OK până la ieşirea din procesul de


configurare a bazei de date (a legăturii la o bază de date).

Fig. 9-17 – Alegerea driver-ului (programului) ce va permite accesul la baza de date

153
Capitolul 9

Fig. 9-18 – Alegerea bazei de date propriu zise (a fişierului)

Fig. 9-19 – Stabilirea unui utilizator şi a unei parole de acces ulterior

154
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

După ce procesul de configurare a legăturii la o baza de date s-a încheiat, poate să


înceapă includerea într-un document Mathcad a unei componente de tip ODBC.
Pentru aceasta se vor realiza următoarele acţiuni:
1. Din meniul Insert ⇒ Component se alege ODBC Read;
2. Din caseta de dialog ODBC IO Wizard (vezi figura 9-20), se alege legătura
spre baza de date din lista Select ODBC data source (vezi şi figura 9-18) şi
se precizează numele de utilizator (Username), respectiv parola de acces
(Password);

Fig. 9-20 – Selectarea legăturii la baza de date, precizarea utilizatorului şi parolei

3. Din caseta de dialog File Read or Write Wizard (vezi figura 9-21), se alege
tabelul din componenţa bazei de date ce va fi interogat. În exemplul considerat
baza de date conţine doar un tabel (numit chiar Tabel1);

155
Capitolul 9

Fig. 9-21 – Alegerea tabelului din baza de date


4. Din lista de câmpuri se va selecta (alege) câmpul (sau câmpurile) ce vor fi
„comunicate” Mathcad-ului (vezi figura 9-22);

Fig. 9-22 – Stabilirea câmpului (câmpurilor) ce vor fi transmise Mathcad

5. În documentul Mathcad se va insera o secvenţă de tipul celei din figura 9-23.a.


Este obligatorie completarea numelui variabilei de ieşire (pentru baza de date),
sau de intrare pentru Mathcad (vezi figura 9-23.b);

156
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

a. b.

Fig. 9-23 – Definirea variabilei în care vor fi extrase datele din baza de date

6. O evaluare a variabilei (A în exemplu), va produce un rezultat ca cel din


figura 9-24;

Fig. 9-24 – Evaluarea variabilei de ieşire

Este posibilă şi filtrarea datelor prin utilizarea unei clauze SQL de tip „where”. Astfel
dacă se execută un clic dreapta pe pictograma ODBC Read şi se accesează câmpul
Properties…, se poate ajunge la secţiunea Advanced a casetei de dialog din
figura 9-25, cu ajutorul căreia se poate impune o clauză de tip WHERE. În exemplul
considerat s-a impus o condiţie de tipul Salariul > 8000000, ceea ce a condus la o
evaluare a variabilei de ieşire (A), ca în figura 9-26.

157
Capitolul 9

Fig. 9-25 – Impunerea unei clauze WHERE

Fig. 9-26 – Evaluarea precedată de o filtrare a datelor

158
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

9.4 Inserarea unei componente de tip Input Table

Este posibilă „scrierea” într-o variabilă Mathcad a conţinutului unui tabel (asemănător
cu unul generat în Excel) creat „ad-hoc”, sau eventual citirea dintr-un fişier de date de
unul din tipurile enumerate în § 9.6.
Dacă se doreşte citirea într-o variabilă Mathcad a conţinutului unui tabel creat ad-hoc
se va proceda astfel:
1. Se inserează o componentă de tip Input Table (Insert ⇒ Component ⇒
Input Table);
2. Se execută clic stânga în oricare dintre celulele tabelului şi se completează
conţinutul;
3. Iniţial sunt afişate numai două linii şi două coloane ale tabelului, dar prin
utilizarea grupului de patru săgeţi sus, jos, stânga, dreapta , este posibilă
accesarea (şi completarea) altor zone ale tabelului;
4. Se completează în colţul din stânga sus numele variabilei în care se scrie
tabelul (vezi figura 9-27).

Fig. 9-27 - Citirea unui tabel creat ad-hoc

Dacă se doreşte citirea dintr-un fişier de date, după parcurgerea primei etape din cele
patru descrise, se execută clic dreapta pe zona tabelului şi din meniul pop-up se
selectează câmpul Import… . Se va ajunge la o casetă de dialog de tip Read From
File, cu ajutorul căreia se selectează fişierul din care se va face citirea.

159
Capitolul 9

În ambele cazuri, este posibilă formatarea tabelului, prin executarea aceluiaşi clic
dreapta, urmat de opţiunea Properties, ceea ce va conduce la caseta de dialog din
figura 9-28, ale cărei câmpuri au semnificaţii uşor de înţeles.

Fig. 9-28 – Formatarea tabelelor de tip Input Table

9.5 Inserarea unei componente de tip control MathSoft

Este posibilă inserarea în documentele Mathcad a aşa numitelor „elemente de control”


de tipul celor enumerate şi reprezentate în figura 9-29. Aceste elemente [de control]
funcţionează similar cu cele din categoria Microsoft Forms Controls.

160
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

Check Box

ListBox

PushButton

RadioButton

Slider

TextBox

Fig. 9-29 – Elemente de control

Trebuie subliniat că aceste componente mai fac parte din categoria aşa numitelor
„Scriptable Object Component” (SOC). Utilizarea „la maxim” a acestor obiecte
presupune cunoştinţe de programare într-un limbaj de tipul Java sau Visual Basic.
Astfel se vor putea asocia controalelor evenimente complexe şi dezvolta aplicaţii
personalizate de mare complexitate. În exemplul ce va urma se va face uz doar de
primul nivel (şi cel mai simplu) de utilizare a componentelor de tipul elementelor de
control.
Analiza figurii 9-29 pune în evidenţă că de orice control se leagă numele unei variabile
Mathcad. În funcţie de tipul elementului de control şi a acţiunii exercitată asupra lui,
variabila va lua o anumită valoare. Este posibil ca de un element de control să fie
legate mai multe variabile, nu numai de ieşire (output) – cum este cea implicită,
plasată în colţul din stânga sus, dar şi de tip input (de intrare). Se recomandă
prudenţă în ataşarea de mai multe variabile de un element de control şi oricum se face
precizarea că într-o astfel de situaţie este obligatorie folosirea facilităţilor de
programare.

161
Capitolul 9

Un element de control odată inserat, folosind tehnica clicului dreapta se poate face apel
la câmpul Properties, cu ajutorul căruia se poate controla aspectul şi comportarea
obiectului.
Având în vedere complexitatea subiectului, nu se va insista prea mult asupra acestui tip
de componente, urmând ca cei interesaţi să aprofundeze pe cont propriu domeniul.
În fine se mai atrage atenţia asupra faptului că utilizarea facilităţilor de configurare
(programare) ataşate obiectelor de tip elemente de control presupune instalarea unuia
din limbajele de programare de tip script pe care le poate utiliza Mathcad. Acestea
sunt:
Microsoft VBScript (Visual Basic Scripting Edition) şi Microsoft JScript (o implementare a
JavaScript). Ambele se pot obţine gratuit de la adresa:
http://msdn.microsoft.com/scripting
În figura 9-30 este prezentat un exemplu simplu de utilizare a unor elemente de control
Mathcad.

Fig. 9-30 – Exemplu de utilizare a elementelor de control Mathcad

162
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

În partea dreaptă a documentului Mathcad sunt evaluate variabilele legate de


elementele de control. Aplicaţia porneşte de la precizarea numelui unei persoane şi a
vârstei. Se mai precizează dacă persoana lucrează într-un mediu periculos. În funcţie
de aceste date, folosind funcţia if se stabilesc sporurile de vârsta şi respectiv de mediu
periculos. În final toate datele sunt centralizate într-o variabilă de tip vector ce conţine
numele, vârsta şi totalul sporurilor pentru persoana al cărei nume a fost precizat iniţial.

9.6 Inserarea unei componente de tip citire (Read), scriere


(Write) din/în fişiere

Este posibilă scrierea sau citirea în/din fişiere de diverse tipuri, prin utilizarea
componentei de tip File Read or Write. Inserarea unei astfel de componente se
realizează prin parcurgerea următoarelor etape:
1. Insert ⇒ Component ⇒ File Read or Write;
2. Alegerea tipului de operaţie ce se va executa (citire sau scriere) – vezi
figura 9-31;

Fig. 9-31 – Stabilirea tipului de operaţie ce se va executa

3. Stabilirea tipului de fişier în care se va scrie sau din care se va citi, precum şi
numele acestui fişier şi poziţia sa în arborele de directoare (vezi figura 9-33).
Mathcad „ştie” să scrie sau să citească în/din următoarele tipuri de fişiere:
• Formatted Text (text formatat);

163
Capitolul 9

• Tab Delimited text (text în care câmpurile sunt separate de


caractere TAB);
• Comma Separated Values (text în care câmpurile sunt separate
prin punct şi virgulă);
• Matlab;
• Excel;
• Lotus 1-2-3;
• Quattro Pro;
• dBase III;
• S-Plus.

Fig. 9-32 – Stabilirea tipului de fişier şi a poziţiei în structura de directoare

Dacă este vorba de operaţii de citire din fişiere, Mathcad „citeşte” conţinutul fişierelor în
variabile de tip matrice.
Pentru exemplificare se consideră scrierea în fişiere de tip text, a unei variabile de tip
matrice prezentată în figura 9-33.

164
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

Fig. 9-33 – Generarea de fişiere de tip text (ASCII)

Rezultatele sunt prezentate în figura 9-35.

a. b.

c.
Fig. 9-34 – Fişiere ASCII obţinute cu ajutorul unei componente de tip File Read or
Write

165
Capitolul 9

9.7 Funcţii predefinite pentru citirea/scrierea din/în fişiere de


date ASCII

În versiunile mai vechi de Mathcad, accesul la fişiere de date era posibil prin utilizarea
unor funcţii predefinite. Astfel de funcţii operau NUMAI cu fişiere text (ASCII), de două
tipuri: structurate şi nestructurate. Nu se puteau scrie în fişiere decât valori numerice,
mai precis vectori sau matrice.
Primul [tip de fişiere] conţine datele „structurate” (de unde şi numele) pe rânduri şi
coloane, astfel că o corespondenţă fişier matrice este imediată. Al doilea tip conţine
datele aranjate sub forma unui şir de valori, ceea ce conduce imediat la concluzia că
astfel de fişiere sunt destinate stocării de vectori. Este cât se poate de corect să se
scrie matrice în fişiere nestructurate, dar va fi imposibilă restaurarea matricei (revenirea
la un anumit număr de linii şi coloane). Are sens să se scrie vectori în fişiere
structurate, pentru că astfel se va putea face distincţia între vectorii linie şi cei coloană.
Funcţiile de citire/scriere predefinite corespund componentelor de tip File Read or
Write, când se optează pentru fişiere cu extensia *.dat (acestea sunt fişiere
nestructurate), sau *.prn (acestea sunt fişiere structurate).
Funcţiile de citire/scriere din/în fişiere de date ASCII sunt:
• Pentru fişiere nestructurate
- WRITE(„nume-fişier”) – scrie într-un fişier nestructurat
- READ(„nume_fişier”) – citeşte dintr-un fişier nestructurat
- APPEND(”nume_fişier”) – adaugă date la un fişier nestructurat
• Pentru fişiere structurate
- WRITEPRN(„nume-fişier”) – scrie într-un fişier structurat
- READPRN(„nume_fişier”) – citeşte dintr-un fişier structurat
- APPENDPRN(„nume_fişier”) – adaugă date la un fişier structurat
Funcţiile de tip scriere obişnuită (WRITE, WRITEPRN) în cazul în care au ca argument
numele unui fişier existent în momentul apelării, va scrie „PESTE” fişierul vechi,
distrugând complet şi IREMEDIABIL datele din acesta. Dacă fişierul argument nu există
în momentul apelării funcţiei, acesta va fi creat. Spre deosebire de funcţiile WRITE şi
WRITEPRN, funcţiile APPEND şi APPENDPRN, atunci când au ca argument numele unui

166
Schimb de informaţie între Mathcad şi alte aplicaţii.

fişier existent în momentul apelării, scriu în continuarea datelor, fără să le distrugă pe


cele existente.
Se mai face precizarea că în cazul fişierelor structurate este posibil ca fişierul să conţină
o primă linie de text (care însă să nu înceapă cu o cifră).
O altă regulă ce trebuie reţinută este că funcţiile de scriere (WRITE, WRITEPRN,
APPEND, APPENDPRN), trebuie să apară singure în membrul stâng al unei relaţii de
atribuire, în vreme ce funcţiile de citire (READ, READPRN) apar în membrul drept al
unor relaţii de atribuire. Funcţiile de citire pot fi şi evaluate (după nume se poate insera
operatorul de evaluare „=”).
În exemplele ce urmează sunt ilustrate câteva ipostaze de utilizare a funcţiilor
predefinite de acces la fişiere de date.

Chestia cu PRNCOLWIDTH şi restul

167
10 Programare în Mathcad

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu structurile de programare


oferite de Mathcad
• Prezentarea tehnicilor de control a execuţiei programelor

10 Programare în Mathcad________________ 169


10.1 Prezentare generală ..................................................................................170

10.2 Instrucţiunea de test (if) ...........................................................................173

10.3 Instrucţiuni de ciclare...............................................................................175

10.4 Controlul execuţiei programelor .............................................................178

10.5 Subrutine (program în program) ............................................................182

10.6 Recursivitate..............................................................................................183

Număr de pagini 14

169
Capitolul 10

10.1 Prezentare generală

Mathcad dispune de facilităţi de programare, deşi nu se poate vorbi despre un limbaj


[de programare] propriu zis, ci mai degrabă despre o serie de operatori [de
programare], ce nu pot fi folosiţi decât în „corpul” unor structuri de programare ce fac
parte din foile de lucru Mathcad.
Programele scrise în Mathcad sunt de tipul funcţiilor utilizate în limbajele de programare
avansate (de tip Pascal, C, Fortran etc).
Funcţiile create în Mathcad cu ajutorul operatorilor de programare „primesc” de la
documentul în interiorul căruia se găsesc date prin intermediul unor variabile argument
şi „întorc” spre documentul „gazdă”, rezultatul ultimei evaluări din corpul funcţiei.
În figura 10.1, este prezentată structura unui program Mathcad care calculează media
aritmetică a elementelor pozitive ale unei matrice.

Fig. 10-1 – Exemplu de program Mathcad

Programul din figura 10-1 defineşte o funcţie care „primeşte” de la documentul


Mathcad numele variabilei argument. În corpul funcţiei este calculată suma şi numărul

170
Programare în Mathcad

elementelor pozitive. Ultima instrucţiune din corpul funcţiei calculează media, iar
valoarea rezultată este transmisă documentului Mathcad.
Odată definită, funcţia poate fi apelată ori de câte ori este nevoie în cadrul
documentului în care a fost creată. La apelare, se va folosi pentru argument orice nume
al unei variabile matrice. Generarea unei secvenţe ca cea din figura 10-1, se poate
face numai prin utilizarea paletei de butoane Programming (vezi figura 10-2) – deci
nu se scrie niciodată „if”, „while” etc.

a. b.
Fig. 10-2 – Paleta de butoane Programming

Structurile de programare specifice Mathcad funcţionează după filozofia „clasică”, fapt


pentru care nu se vor explica în detaliu elemente ce ţin de logica fiecărei structuri în
parte. Pentru aceasta se poate eventual consulta Help-ul Mathcad.
Se vor face totuşi câteva observaţii cu caracter general.
• În general, definirea de structuri de programare în MathCAD nu se poate
realiza decât cu ajutorul butoanelor de pe paleta de programare şi nu prin
scrierea directă la prompter +. Este evident că pentru a deveni funcţionale,
toate secţiunile de mai sus trebuie sa aibă completate CORECT, toate
placeholder-ele (marcatoarele). Toate structurile de programare TREBUIE sa
apară, NUMAI în dreapta unei secţiuni de tip Add Line;
• Inserarea într-un document MathCAD a unui program trebuie să înceapă deci

cu “apăsarea” butonului . Primul efect va fi apariţia unei linii verticale


la dreapta căreia se vor găsi două “placeholdere”, ca în exemplul din figura
10-3.

171
Capitolul 10

Fig. 10-3 – Marcatori inseraţi de secvenţa Add Line

Fiecare placeholder (marcator) corespunde unei linii de program. Dacă sunt


necesare mai mult de două linii, se selectează unul din cele două marcatoare
iniţiale şi se apasă încă odată pe butonul Add Line. Sub marcatorul selectat se
va mai insera unul nou. Procesul poate continua până când se va obţine
numărul de marcatoare (linii de program) necesare;
• În cadrul programelor [Mathcad] pentru atribuire nu se foloseşte „:=”, ci

operatorul (vezi figura 10.2);


• Variabilele din corpul unui program [Mathcad] au regim de variabilă locală, deci
se poate folosi acelaşi nume de variabilă atât în corpul unui program cât şi în
documentul [Mathcad] care conţine programul, fără să se producă nici o
confuzie. Cu toate acestea într-un program Mathcad se poate face referire la o
variabilă sau o funcţie definită anterior în documentul Mathcad – vezi
figura 10-4;

Fig. 10-4 – Variabile locale

Se poate observa că în definirea funcţiei f(x), corpul funcţiei „recunoaşte”


variabila a ce „vine” din documentul Mathcad şi că în cazul funcţiei g(y),
variabila a ia în corpul funcţiei o valoare ce nu se „simte” în documentul gazdă.

172
Programare în Mathcad

• Secvenţele de program Mathcad pot conţine şi evaluări simbolice, cu observaţia


că nu pot fi evaluate simbolic secvenţele ce conţin declaraţiile return şi
on error. În figura 10-5 este prezenta un program Mathcad ce conţine
elemente de calcul simbolic. Programul defineşte structura unui polinom de
grad n. După definirea funcţiei, pentru evaluare se vor parcurge următorii paşi:
1. După ce se scrie f(3), se tastează CTRL+SHIFT+. (ceea ce va insera
operatorul de evaluare simbolică);
2. În marcatorul ce apare (vezi figura 10-5.a), se scrie cuvântul cheie
expand;
3. Se tastează F9. Se va obţine rezultatul din figura 10-4.b.

a. b.
Fig. 10-5 – Secvenţă de programare ce conţine elemente de calcul simbolic

Pentru ilustrarea tehnicilor de programare în Mathcad, mai jos sunt prezentate câteva
exemple:

10.2 Instrucţiunea de test (if)

“Clasica” secvenţă „if” funcţionează în context Mathcad în logica bine cunoscută.


Expresia din stânga cuvântului cheie if este evaluată numai dacă expresia (condiţia) din
dreapta lui if este evaluată „TRUE”, sau la o valoare pozitivă (echivalentul numeric al lui
FALSE este orice valoare negativă) – vezi figura 10-6.a.

173
Capitolul 10

Dacă se doreşte executarea mai multor instrucţiuni în cazul în care condiţia de după if
este evaluată TRUE, după selectarea marcatorului din stânga cuvântului cheie if (vezi
figura 10-6.a), se „apasă’ butonul Add line şi se obţine o secvenţă ca cea din
figura 10-6.b.

a. b.
Fig. 10-6 – Secvenţa if

Pentru exemplificare, mai jos sunt sugerate câteva probleme rezolvate cu ajutorul
secvenţei if.
10.2.1 Definirea de funcţii pe intervale.
În figura 10-7 sunt definite două funcţii cu expresii diferite pe intervale. Cuvântul cheie
otherwise se traduce prin „în rest”.

Fig. 10-7 – Funcţii definite pe intervale

174
Programare în Mathcad

10.3 Instrucţiuni de ciclare

Structurile de ciclare permit executarea unei secvenţe de instrucţiuni de mai multe ori.
Numărul de execuţii poate fi cunoscut (ca în cazul secvenţei for), sau nu (ca în cazul lui
while). Mai jos sunt prezentate câteva exemple simple de utilizare a unor secvente de
ciclare.
10.3.1 Instrucţiunea for

10.3.1.1 Calculul sumei primelor n numere naturale

În figura 10-8 se poate vedea cum arată un program foarte simplu ce calculează suma
primelor n numere naturale.

Fig. 10-8 – Calcului sumei primelor n numere naturale

10.3.1.2 Calculul lui n!

În figura 10-9 apare un program pentru calculul lui n!

Fig. 10-9 - Calculul lui n!

10.3.1.3 Buclă FOR cu incrementare neîntreagă

Este posibilă proiectarea unei structuri de ciclare utilizând secvenţa for, dar cu
incrementare neîntreagă. În figura 10-10 se poate analiza un astfel de exemplu.

175
Capitolul 10

Fig. 10-10 – Buclă for cu incrementare neîntreagă

10.3.1.4 Instrucţiunea while

Problema în cazul secvenţelor while este să se asigure „intrarea” în ciclu, dar şi


„ieşirea” din acesta. Logica unei construcţii de tip while (vezi fig 10-11) este
următoarea:
Atâta timp cât „condiţie” este evaluată TRUE sau la o valoare pozitivă, vor fi executate
instrucţiunile 1…n. Pentru a se asigura „ieşirea” din bucla while trebuie ca în cadrul
instrucţiunilor 1…n să se ajungă la evaluarea FALSE sau la o valoare negativă a
condiţiei.

Fig. 10-11 - Secvenţa while

176
Programare în Mathcad

Pentru o mai bună înţelegere a utilizării construcţiei while, mai jos sunt prezentate
câteva exemple.

10.3.1.5 Calculul lui n!

Fig. 10-12 - Calculul lui n!

10.3.1.6 “Găsirea” primului element al unui vector mai mare decât o


anumită valoare

În figura 10-13 este prezentat un program care „găseşte” primul element al unui
vector mai mare decât o anumită valoare (prag).

Fig. 10-13 - “Găsirea” primului element al unui vector mai mare decât o anumită
valoare

177
Capitolul 10

10.4 Controlul execuţiei programelor


10.4.1 Secvenţa break

Secvenţa de tip break permite ieşirea „forţată” dintr-o buclă la îndeplinirea unei
anumite condiţii. Această logică impune asocierea lui break cu o construcţie if.
Acţiunea de tip break are loc numai când condiţia din dreapta lui if este evaluată TRUE
sau la o valoare strict pozitivă.
În figura 10-14 se prezintă o variantă de calcul a lui n! cu utilizarea unei secvenţe de tip
break.

Calculul lui n! utilizând secvenţa BREAK

Fig. 10-14 – Utilizarea secvenţei break

Observaţie: Se va nota că pentru scrierea condiţiei din dreapta lui if s-a folosit egalul ce
apare şi în structura funcţiei Fiind (CTRL+=).
10.4.2 Secvenţa continue
Structura de tip continue permite ieşirea „forţată” dintr-o iteraţie. Dacă aceasta este
conţinută într-o alta (iteraţii imbricate), se execută iteraţia de nivel superior următoare.
Dacă iteraţia nu este conţinută într-o alta, se „sare” la următorul pas de iterare de
după cel întrerupt.
Ca şi în cazul lui break, continue se asociază cu o construcţie de tip if. În figura 10-
15 este prezentat un exemplu de program care utilizează o secvenţă de tip continue
pentru a calcula suma elementelor pozitive ale unei matrice. În figura 10-16, este

178
Programare în Mathcad

reprodus un exemplu ce figurează în modului Quicksheets, la capitolul


Programming. Funcţia calculează suma numerelor impare de la 0 la n. În program se
face apel la funcţia predefinită mod, care întoarce restul împărţirii primului argument la
cel de-al doilea.

Fig. 10-15 – Calculul sumei elementelor pozitive ale unei matrice

Fig. 10-16 – Calculul sumei numerelor naturale impare mai mici decât n

179
Capitolul 10

10.4.3 Secvenţa return


Aşa cum s-a mai spus, un program Mathcad „întoarce” rezultatul ultimei evaluări.
Construcţia return permite ca un program să se întrerupă şi să întoarcă documentului
din care face parte altceva decât rezultatul evaluării ultimei linii de program. Ca şi în
cazul secvenţelor break sau continue, return se asociază cu o structură de tip if.
În figura 10-17 este prezentat un program care determină primul element negativ al
unei matrice şi întoarce indicii acestuia precum şi elementul propriu zis.

Fig. 10-17 – Stabilirea primului element negativ al unei matrice

Se face observaţia că aşa cum e scris programul matricea este parcursă pe coloane.
Rezultatul nu ar fi fost acelaşi dacă s-ar fi inversat între ei indicii i şi j.
10.4.4 Secvenţa on error
Secvenţa on error permite detectarea unor erori de program, care în general ar fi
produs întreruperea execuţie acestuia şi trimiterea unui mesaj de eroare general, care
nu permite o depistare imediată a cauzei care a condus la eroare. Construcţia on
error permite chiar şi definirea unor mesaje de eroare clare, ce fac astfel mai facilă
depanarea programelor.

180
Programare în Mathcad

În figura 10-18 apare un program care calculează media elementelor pozitive ele unei
matrice. Dacă astfel de elemente nu există, se va ajunge la o împărţire cu zero. O astfel
de situaţie poate fi „stăpânită” prin utilizarea construcţiei „on error”. Se poate observa
că este posibilă şi generarea unui mesaj de eroare cât se poate de clar şi care se
„produce” numai când are loc împărţirea la zero.

Fig. 10-18 – Structura on error

181
Capitolul 10

Fig. 10-19 – Funcţia error

Este posibilă generarea unui anumit mesaj de eroare şi prin utilizarea funcţiei error,
aşa cum se poate vedea mai jos, în figura 10-19.
Diferenţa este că de această dată funcţia nu se va executa, iar mesajul de eroare apare
numai atunci când se execută clic stânga pe numele funcţie (colorat în roşu, ca semn
de eroare).

10.5 Subrutine (program în program)

Odată o funcţie definită printr-o secvenţă de programare Mathcad, este posibilă


folosirea ei în corpul unui alt program (funcţie), cu respectarea regulii de parcurgere a
documentelor de către Mathcad (de la stânga la dreapta şi de sus în jos).

182
Programare în Mathcad

10.6 Recursivitate

Programarea în Mathcad permite recursivitate, adică definirea unei funcţii în raport cu


ea însăşi. Acest lucru este posibil cu respectarea condiţiilor:
- să existe o definiţie a unei funcţii în raport cu o valoare anterioară a ei;
- să fie definită o condiţie iniţială care să asigure că recursivitatea nu va avea loc
la infinit.
În figura 10-20 se poate vedea cum se utilizează recursivitatea. Prima linie a micului
program reprezintă condiţia care asigură evitarea recursivităţii la infinit, iar a doua
[linie] defineşte funcţia în raport cu o valoare anterioară a acesteia.
De menţionat că recursivitatea deşi produce programe mai compacte şi deci mai uşor
de urmărit nu este o metodă care asigură o eficienţă de calcul pe măsură.

Fig. 10-20 – Recursivitate

183
11 Calcul simbolic

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu facilităţile oferite de Mathcad în


domeniul calcului simbolic
• Prezentarea tehnicilor de evaluare simbolică

11 Calcul simbolic _______________________ 185


11.1 Prezentare generală ..................................................................................186

11.2 Modalităţi de evaluare simbolică.............................................................188

Număr de pagini 21

185
Capitolul 12

11.1 Prezentare generală

Una din cele mai spectaculoase facilităţi ale MathCAD, este posibilitatea de evaluare
simbolică a expresiilor. Spre deosebirea de evaluarea obişnuită care produce numai
rezultate strict numerice, evaluarea simbolică ştie să opereze cu simboluri, astfel încât
rezultatele înseşi ale evaluărilor simbolice conţin simboluri. Acestea sunt nume de
variabile, de constante predefinite, sau chiar de funcţii. În figura 11-1 sunt prezentate
doar câteva exemple de evaluări simbolice.

Fig. 11-1 – Exemple de evaluări simbolice

Trebuie precizat că în funcţie de calculul (evaluarea) simbolică dorită, expresia de


evaluat va trebui selectată într-un anumit fel. Astfel pentru factorizarea unei expresii
(scrierea unei expresii sub formă de produs de factori), se va selecta (evident înainte
de evaluare) întreaga expresie, ca în exemplul din figura 11-2:

186
Animaţie în MathCAD

Fig. 11-2 – Selectarea totală a unei expresii ce se va evalua simbolic

În alte situaţii, se va selecta numai numele unei variabile sau o subexpresie dintr-o
expresie, ca în exemplul din figura 11-3, care rezolvă simbolic o ecuaţie de gradul 2 :

Modul de
selectare

Fig. 11-3 – Selectarea unei variabile dintr-o expresie ce se va evalua simbolic

În acest din urmă caz, cursorul a fost pur şi simplu plasat în imediata vecinătate a
variabilei în raport cu care se va face calculul simbolic (aici găsirea soluţiilor ecuaţiei de
gradul 2 în x).
În general, modul cum se realizează selecţia ce precede calculul simbolic, este în acord
logic cu calculul. Este normal ca în cazul rezolvării simbolice a unei ecuaţii să se
specifice care să fie variabila care denumeşte necunoscuta, după cum dacă se doreşte
factorizarea unei expresii este logic să se selecteze toată expresia (ca în exemplele de
mai sus). Asupra acestor chestiuni se va reveni când vor fi prezentate mai pe larg
diferitele tipuri de calcul simbolic pe care MathCAD “ştie” să le facă.
Expresiile care pot fi evaluate simbolic pot fi scalare sau matriciale şi pot conţine
următorii operatori :
• Operatorii scalari şi matriceali +, -, *, /, putere (^), radical, conjugat, complex,
sumă, produs, derivare, integrare, transpusa şi determinantul unei matrice;
• Funcţiile trigonometrice, hiperbolice, inversele acestora, logaritmică,
exponenţială, Re, Im, erf, mod, max, min, identity, şi eigenvals pentru matrice;
• Nume de variabile şi constante, inclusiv constantele predefinite π, e, şi simbolul
infinit.

187
Capitolul 12

11.2 Modalităţi de evaluare simbolică


11.2.1 Evaluarea cu ajutorul operatorului de evaluare simbolică

În cazul evaluărilor simbolice, rolul operatorului „=” este luat de operatorul de evaluare
simbolică „→”. Acesta, atunci când este folosit fără altă „indicaţie” explicită, întoarce o
versiune simplificată a expresiei (termenul „simplificată” având aici un înţeles foarte
larg. În general operatorul de evaluare simbolică se va utiliza ca atare în cazul
calculelor [simbolice] de integrale sau diferenţiale, aşa cum se poate vedea în
figura 11-4.
Operatorul de evaluare simbolică se foloseşte astfel:
• se selectează expresia de evaluat;
• se tastează combinaţia de taste CTRL + . (sau se foloseşte butonul de pe
bara de instrumente Symbolic – vezi figura 11-5);
• se punctează cu mouse-ul în afara expresiei sau se apasă tasta F9.
În figura 11-4 sunt prezentate fazele utilizării operatorului de evaluare simbolică.

CTRL +. F9 sau clic stânga în afara expresiei


Fig. 11-4 – Utilizarea operatorului de evaluare simbolică „→”

188
Animaţie în MathCAD

Fig. 11-5 – Operatorul de evaluare simbolică

Pentru evaluări simbolice mai „bine ţintite”, se vor utiliza cuvinte cheie (vezi § 11.2.2).
11.2.2 Evaluarea cu ajutorul operatorului de evaluare simbolică şi a
cuvintelor cheie
Pentru realizarea de evaluări simbolice de un anumit tip, se recomandă utilizarea
următoarei „tehnici”:
• se selectează expresia de evaluat;
• se tastează combinaţia de taste CTRL + SHIFT + . , sau se foloseşte

butonul (vezi figura 11-6);

Fig. 11-6 – Operatorul de evaluare cu cuvânt cheie

• se ajunge la o situaţie ca cea din figura 11-7.a. În marcatorul necompletat


se va scrie un cuvânt cheie (vezi figura 11-7.b);
• se apasă tasta Enter şi se ajunge la o situaţie ca cea din figura 11-7.c.

b.
a.

c.
Fig. 11-7 – Evaluarea simbolică cu cuvânt cheie

189
Capitolul 12

Pentru evitarea oricăror probleme se recomandă utilizarea butoanelor cu cuvinte cheie,


de pe vara de instrumente Symbolic (vezi figura 11-8).

Fig. 11-8 – Bara de instrumente Symbolic

Cuvintele cheie recunoscute de Mathcad sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Cuvânt cheie Efect (semnificaţie)


Evaluarea complexă a unei expresii (cu separarea părţilor reală,
complex
respective complexă).
Exemple:
- Evaluare cu operatorul

- Evaluare cu cuvântul cheie complex

Se observă că în cel de-al doilea caz rezultatul are părţile imaginară


şi reală bine separate.
Forţează evaluarea numerică cu m (0≤m≤250) cifre (care includ şi
float, [m]
partea întreagă, dar nu şi punctul zecimal) a unei expresii. Dacă
parametrul m lipseşte, valoarea implicită a numărului de zecimale
este 20.
Exemple:

190
Animaţie în MathCAD

Simplifică (prin reduceri de termeni, simplificări, sau prin utilizarea


simplify
formulelor trigonometrice sau a funcţiilor inverse) o expresie.
Exemple:

Dezvoltă produsele de sume, sau funcţii trigonometrice de sume,


expand,
[expr] sau fracţii (care sunt descompuse în sume de fracţii simple). Dacă
parametrul expr există, atunci subexpresia expr nu va fi afectată de
expandare.
Exemple:
- Evaluare fără parametrul expr

- Evaluare cu parametrul expr

Factorizează (transformă în produse de factori) o expresie. Dacă


factor,
[expr] argumentul expr există (el este opţional) în cazul factorizării
expresiilor ce conţin radicali factorizarea se va face în raport cu expr.
Tot cu ajutorul cuvântului cheie factor se poate realiza
descompunerea unui număr întreg în factori primi. Cuvântul cheie
factor se mai poate folosi şi pentru transformarea unei sume de
fracţii într-o fracţie simplă (această operaţie presupune şi aducerea
la acelaşi numitor).
Exemple:

Rezolvă o ecuaţie sau un sistem de ecuaţii. Parametrul var poate fi


solve, var
un scalar sau un vector ce conţine numele
necunoscutei/necunoscutelor.
Exemple:
- Rezolvarea unei ecuaţii

191
Capitolul 12

- Rezolvarea unui sistem

Ordonează o expresie în ordinea descrescătoare a puterilor


collect,
var1…varn variabilelor precizate de var1,…varn.
Exemple:

Întoarce sub forma unui vector coeficienţii polinomiali ai expresiei


coeffs, var
argument, în raport cu variabila var.
Exemple:

sau

substitute,var1
Înlocuieşte toate apariţiile variabilei var1 dintr-o expresie, cu o
=var2 subexpresie sau cu o altă variabilă. Expresia sau variabila de
înlocuire sunt simbolizate de parametrul var2. pentru semnul = se

192
Animaţie în MathCAD

va folosi combinaţia de taste CTRL+=.


Exemple:

Dezvoltă în serie de puteri (Taylor sau Laurent) o expresie.


series,var=z,
m Parametrul var precizează variabila considerată pentru dezvoltarea în
serie, scalarii z şi m, semnifică punctul în jurul căruia se face
dezvoltarea, respectiv ordinul de dezvoltare. Argumentele z şi m
sunt opţionale. Dacă lipsesc, dezvoltarea se face în jurul punctului 0
într-o serie de ordin 6. Ordinul precizat de parametrul m dă o
indicaţie asupra nivelului erorii ce se face prin considerarea unui
număr finit de termeni.
Exemple:

convert,parfrac
Transformă o expresie într-o sumă de fracţii simple. Parametrul var
,var precizează variabila ce se va considera pentru determinarea fracţiilor
simple.
Exemple:

Calculează transformata Fourier a unei expresii în raport cu variabila


fourier, var
var. Rezultatul este o funcţie de forma:
+∞

∫ f (t ) ⋅ e
−iωt
dt , unde f(t) este funcţia pentru care se determină
−∞
transformata Fourier.
Exemple:

193
Capitolul 12

invfourier, var
Calculează inversa transformării Fourier pentru o expresie, în raport
cu variabila var. Rezultatul este o funcţie de forma:
+∞
1
2π −∫∞
⋅ F (ω ) ⋅ eiωt dω , unde F(ω) este funcţia pentru care se

determină transformata inversă.


Exemple:

Calculează transformata Laplace a unei expresii în raport cu variabila


laplace, var
var. Rezultatul este o funcţie de forma:

∫ f (t ) ⋅ e
− s ⋅t
dt , unde f(t) este funcţia pentru care se determină
0
transformata.
Exemple:

invlaplace, var
Calculează inversa transformării Laplace pentru o expresie, în raport
cu variabila var. Rezultatul este o funcţie de forma:
σ + i∞
1
⋅ ∫ F ( s ) ⋅ e s⋅t ds , unde F(s) este funcţia pentru care se
2 ⋅ π σ − i∞
determină transformata inversă.
Exemple:

194
Animaţie în MathCAD

Calculează transformata Z a unei expresii în raport cu variabila var.


ztrans, var
Rezultatul este o funcţie de forma:

∑ f ( n) ⋅ z
n =0
−n
, unde f(n) este funcţia pentru care se determină

transformata.
Exemple:

Se menţionează că în stânga liniei verticale sunt prezentate


semnalele continui de la care s-a plecat. Expresia ce suferă efectul
evaluării cu cuvântul cheie ztrans, reprezintă semnalul discret.
Pentru câteva detalii suplimentare legate de transformata Z, vezi
notele ce urmează imediat după tabelul curent
invztrans, var
Calculează inversa transformării Z pentru o expresie, în raport cu
variabila var. Rezultatul este o funcţie de forma:
1
⋅ ∫ F ( z ) ⋅ z n −1 ⋅ dz , unde F(z) este funcţia pentru care se
2 ⋅π ⋅ i C
determină transformata inversă.
Exemple:

195
Capitolul 12

assume Realizează o evaluare simbolică impunând o anumită condiţie


constraint explicitată de secvenţa constraint. În cadrul acestei secvenţe, se pot
folosi operatorii relaţionali (<, >, ≤, ≥)
Exemple:

Transformata Z se foloseşte pentru prelucrarea semnalelor eşantionate (digitale),


obţinute în urma unui “traseu” ca cel din figura 11-9.
Se porneşte de la un semnal continuu. În prima fază se realizează eşantionarea
valorilor de pe abscisă (în general timpul), obţinându-se astfel semnalul eşantionat,
după care se realizează o discretizare a valorilor semnalului (se obţine aşa numitul
semnal numeric). Transformata Z operează cu semnalul numeric, pentru care deci se
poate vorbi de un şir discret de valori. Deşi ele nu sunt decât rareori identice, vom
considera că semnalul eşantionat şi cel numeric sunt practic identice (ceea ce
corespunde unui cuantificator intrare-ieşire cu trepte foarte mici (vezi “Metode în
analiza circuitelor electronice” de Mugur Săvescu,, Ed. Şt şi Enc, Buc, 1985).

Sursă de semnal
continuu Eşantionator Cuantificator
x(t) xT(t) xd(t)

Fig. 11-9 - Circuit de formare a semnalului eşantionat xT(t) şi a semnalului numeric


xd(t), din semnalul continuu x(t)

Dacă se notează cu x[n] semnalul numeric, relaţia folosită pentru calculul transformatei
Z este :

X ( z ) = ∑ x[ n] ⋅ z − n
n =0

196
Animaţie în MathCAD

În figura 11-10, sunt prezentate semnalul continuu şi cel eşantionat.

t
0 T 2T 3T nT

Fig. 11-10 - Semnal continuu şi semnal eşantionat

Se mai face precizarea că deşi sensibile la diferenţa majusculă-minusculă, cuvintele


cheie nu sunt sensibile la caracteristicile fonturilor (cum este cazul numelor de variabile
sau de funcţii - vezi § 3.5.
Rezolvarea simbolică a sistemelor de ecuaţii se poate face şi cu ajutorul blocului
Given-Fiind, aşa cum se poate vedea în figura 11- 11.

Fig. 11-11 – Rezolvarea simbolică a unui sistem folosind blocul Given – Fiind

Se atrage atenţia că după scrierea Find(x,y,z) se inserează operatorul de evaluare


simbolică (sau combinaţia de taste CTRL + .). Se mai remarcă şi faptul că nu a
fost necesară o estimare iniţială a soluţiei.

197
Capitolul 12

11.2.3 Modificatori de cuvinte cheie


Pentru calculele simbolice ce fac uz de cuvintele assume şi simplify este posibil un
„reglaj fin” al evaluării prin folosirea aşa numiţilor modificatori de cuvinte cheie.
Pentru înţelegerea modului de funcţionare a modificatorilor se va urmări figura 11-12.

Fig. 11-12 – Modificatori de cuvinte cheie

Se mai face precizarea că pentru cuvântul cheie simplify, se mai poate folosi
modificatorul trig. Acesta va determina simplificarea expresiilor trigonometrice ţinând
cont numai de relaţiile:

sin 2 ( x) + cos 2 ( x) = 1
cosh 2 ( x) − sinh 2 ( x) = 1
11.2.4 Utilizarea succesivă sau simultană a mai multor cuvinte cheie
Este posibilă şi folosirea succesivă sau simultană a mai mult de un cuvânt cheie pentru
evaluările simbolice.
Utilizarea succesivă va permite vizualizarea rezultatelor intermediare, în vreme ce
utilizarea simultană va produce direct rezultatul final.

198
Animaţie în MathCAD

11.2.4.1 Utilizarea succesivă a mai multor cuvinte cheie

Tehnica de lucru pentru întrebuinţarea succesivă a mai multor cuvinte cheie este
următoarea:
1. Se scrie expresia de evaluat;

2. Se inserează operatorul de evaluare simbolică (fie cu ajutorul


combinaţiei de CTRL + SHIFT + ., fie folosind bara de instrumente
Symbolic). Se va ajunge la o situaţie de tipul celei de mai jos:

3. Se apasă ENTER pentru obţinerea primului rezultat. Se va ajunge la:

4. Se face clic stânga pe rezultat şi se inserează încă odată operatorul . Se


ajunge la:

5. În marcatorul liber se completează noul cuvânt cheie. Se poate ajunge la:

6. Se apasă ENTER pentru obţinerea noului rezultat, adică (în cazul exemplului
prezentat):

7. Se pot insera în continuare noi cuvinte cheie.

11.2.4.2 Utilizarea simultană a mai multor cuvinte cheie

Dacă rezultatele intermediare nu interesează, se poate ajunge direct la cel final prin
utilizarea simultană a mai multor cuvinte cheie.
Modul de operare este următorul:

199
Capitolul 12

1. Se scrie expresia de evaluat;

2. Se inserează operatorul de evaluare simbolică . Se ajunge la o situaţie ca


cea de mai jos:

3. Se execută încă odată combinaţia de taste CTRL + SHIFT + . . Se ajunge la:

4. Se scrie al doilea cuvânt cheie:

5. Se poate continua cu inserarea de noi cuvinte cheie, sau se apasă ENTER


pentru obţinerea rezultatului final:

11.2.5 Evaluarea cu ajutorul meniului Symbolics


Există două diferenţe majore între utilizarea meniului Symbolic sau a cuvintelor cheie
pentru realizarea de evaluări simbolice. Acestea sunt:
• Evaluările simbolice realizate cu ajutorul meniului Symbolic nu verifică
dacă variabilele sau funcţiile din expresia de evaluat au fost definite
anterior, spre deosebire de situaţia în care se folosesc cuvinte cheie, caz în
care această verificare are loc, urmând ca Mathcad-ul să înlocuiască în
expresie variabilele sau funcţiile anterior definite cu valorile lor în momentul
evaluării simbolice (există două excepţii, când o variabilă a fost definită
recursiv, respectiv când variabila e de tip şir de valori);
• Evaluările simbolice realizate cu ajutorul meniului Symbolic nu se
actualizează automat.

200
Animaţie în MathCAD

Modul de lucru pentru evaluările simbolice realizate cu ajutorul meniului Symbolic este
următorul:
• Se selectează expresia (o subexpresie, sau o variabilă, după caz);
• Se execută clic stânga pe câmpul din meniul Symbolic dorit.
Acest mod de lucru mai pune în evidenţă o deosebire între cele două modalităţi de
evaluare simbolică. În cazul meniului [Symbolic], prin posibilitatea de a selecta o
subexpresie sau o variabilă din componenţa expresiei de evaluat [simbolic] se pot
realiza evaluări simbolice mai „nuanţate”.
Meniul Symbolic pune la dispoziţia utilizatorului o serie de operatori de evaluare
simbolică specializaţi în calcul matriceal (unii din ei sunt disponibili şi în bara de
instrumente Symbolic).
În figurile 11-13 … 11-20 sunt prezentate câteva exemple de calcul simbolic utilizând
meniul Symbolic.

Expresie Câmp din meniul Symbolic Rezultat

Fig. 11-13 – Evaluări simbolice

201
Capitolul 12

Expresie Câmp din meniul Symbolic Rezultat

Fig. 11-14 – Calcul integral şi diferenţial simbolic

Expresie Câmp din meniul Symbolic Rezultat

Fig. 11-15 – Transformarea în fracţii simple

202
Animaţie în MathCAD

Expresie Câmp din meniul Symbolic Rezultat

Fig. 11-16 – Determinarea coeficienţilor polinomiali

Expresie Câmp din meniul Symbolic Rezultat

Fig. 11-17 – Calculul simbolic al valorilor proprii


Expresie Câmp din meniul Symbolic Rezultat

Fig. 11-18 – Calculul simbolic al determinantului unei matrice

203
Capitolul 12

Expresie Câmp din meniul Symbolic Rezultat

Fig. 11-19 – Evaluarea simbolică a unor inegalităţi

Rezultatul obţinut la evaluarea celei de a doua inegalităţi se poate încă prelucra, aşa
cum se poate vedea în figura 11-20.

b.

a.

c.
Fig. 11-20 – Prelucrarea suplimentară a rezultatului evaluării unei inegalităţi

De multe ori, evaluările simbolice produc rezultate „stufoase”, care ocupă mult spaţiu
(mai ales pe direcţie orizontală). Astfel de situaţii pot fi rezolvate prin utilizarea
operatorului de scindare a unei expresii pe două (sau mai multe) rânduri.
De altfel acest operator se poate folosi şi pentru scindarea pe mai multe rânduri a unei
expresii.
Se va proceda astfel:

204
Animaţie în MathCAD

1. Se execută clic stânga pe termenul din expresie care apare imediat înainte de
operatorul în dreptul căruia se va fragmenta expresia;
2. Se apasă tasta SPACE până când este selectată subexpresia din stânga
operatorului în dreptul căruia se va fragmenta expresia;
3. Se apasă tasta DEL;
4. Se apasă simultan tastele CTRL + ENTER;
Aceste faze sunt ilustrate în figura 11-21.

Fig. 11-21 – Fragmentarea unei expresii (sau a unui rezultat)

Uneori rezultatele sunt atât de lungi încât Mathcad propune de la bun început plasarea
acestora în CLIPBOARD. De aici el poate fi inserat printr-un procedeu de tip PASTE în
orice aplicaţie.
11.2.6 Controlul formatului rezultatelor simbolice
Poziţia rezultatelor evaluărilor simbolice în raport cu expresia iniţială, atunci când se
foloseşte meniul Symbolic, se stabileşte cu ajutorul câmpului Symbolic ⇒
Evaluation Style…. . În figura 11-22 se poate vedea caseta de dialog ce permite
alegerea poziţiei relative între rezultat şi expresia iniţială.

205
Capitolul 12

Fig. 11-22 – Formatarea rezultatelor simbolice

În figura 11-23 sunt prezentate efectele diferitelor setări din caseta de dialog
Evaluation Style.

Fig. 11-23 – Formatarea rezultatelor simbolice

În cazul Evaluate In Place expresia iniţială va fi înlocuită de rezultat.

206
Animaţie în MathCAD

12 Animaţie în MathCAD

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu tehnicile de realizare de animaţii


oferite de Mathcad

12 Animaţie în MathCAD _________________ 207


12.1 Crearea şi rularea unei animaţii..............................................................208

12.2 Salvarea unei animaţii ..............................................................................211

12.3 Rularea unei aplicaţii salvate anterior ....................................................212

Număr de pagini 6

207
Capitolul 12

12.1 Crearea şi rularea unei animaţii

În MathCAD pot fi animate regiunile de tip expresie care realizează o evaluare (deci o
secvenţă de tip nume_variabilă =, sau nume_funcţie = , unde egalul este operatorul de
evaluare şi se obţine direct prin apăsarea tastei “=”), sau regiunile de tip grafic.
Animaţia presupune o succesiune de cadre (frame), redate cu o anumită cadenţă
(exprimată în cadre pe secundă). În MathCAD pentru a se putea realiza animarea unei
regiuni, este necesar ca regiunea respectivă să conţină variabila MathCAD numită
FRAME (scrisă cu majuscule). Înainte de a adăuga alte cometarii, se prezintă mai jos
un exemplu simplu de animaţie a unei regiuni ce realizează evaluarea unei variabile.
Vor fi detaliate etapele ce trebuie parcurse pentru realizarea animaţiei.

1. Se defineşte variabila care se va evalua, astfel încât în partea dreaptă a relaţiei


de definire să apară variabila FRAME (ea poate apărea şi în componenţa unei
expresii):

a : = FRAME

2. Se crează regiunea care se va anima. În exemplul de mai jos, ea conţine o


regiune de tip text (care nu va fi influenţată în nici un fel de animaţie), dar şi o
secvenţă de evaluare (a =). Valoarea ce va apărea după semnul egal este
iniţial 0.

3. Se activează câmpul Animate… din meniul View. Pe ecran va apărea fereastra


Animate (Vezi figura 12-1), în care utilizatorul trebuie să precizeze (în casetele
de dilalog From şi To) numărul de cadre ce vor forma animaţia (de fapt se
precizează domeniul de valori pe care îl parcurge variabila FRAME - pentru că

208
Animaţie în MathCAD

implicit în caseta de editare From se găseşte valoarea 0, variabila a a fost


evaluată iniţial la 0). În exemplul considerat animaţia va avea 9 cadre. Tot în
caseta de dialog Animate se precizează şi frecvenţa cu care vor fi redate
cadrele (caseta de editare At Frames/Sec).

Fig. 12-1 – Crearea unei animaţii

4. Se selectează regiunea de animat prin procedeul drag and drop, astfel încât
regiunea va fi încadrată de un dreptunghi desenat cu linie întreruptă. După
selecţie butonul Animate din caseta de dialog Animate, devine activ. În acest
moment se “apasă” butonul Animate.
În caseta Animate în zona centrală se vor derula cadrele (atâtea câte s-au
precizat în casetele de editare From şi To). La sfârşitul acestui proces pe ecran

va apărea fereastra Playback (vezi figura 12-2). La “apăsarea” butonului ,


de pe bara de control a ferestrei Playback, animaţia va începe să ruleze.

Prin acţionarea cursorului , se poate “ajunge” la un anumit


cadru prin parcurgerea accelerată a celor care îl preced, după cum se poate
realiza şi parcurgerea cadrelor în ordine inversă (prin acţionarea cursorului de la
dreapta la stânga).

209
Capitolul 12

Fig. 12-2 – Rularea animaţiei

Desigur acesta e un exemplu foarte simplu, dar ilustrează etapele de parcurs pentru
animarea unei regiuni dintr-un document MathCAD.
În continuare (vezi figura 12-3) se prezintă un alt exemplu, care realizează animarea
unui grafic. Nu vor mai fi furnizate detalii relative la etapele de parcurs pentru
realizarea animaţiei (identice cu cele trecute în revistă mai sus).

Fig. 12-3 – Animarea unei regiuni de tip grafic

210
Animaţie în MathCAD

În exemplu s-a animat un grafic de tip Contour Plot. După cum se observă, în
expresia elementelor matricei ce va determina graficul apare şi variabila a, care a fost
definită anterior în funcţie de variabila FRAME. Aceasta ia valori între două limite
întregi (vezi casetele de editare From şi To din caseta de dialog Animate), iar
variabila a va lua valori neîntregi în intervalul FRAMEmin/10, FRAMEmax/10.

12.2 Salvarea unei animaţii

Odată creată o animaţie, ea se poate salva ca fişier *.avi. În acest fel animaţia poate fi
rulată cu orice aplicaţie care recunoaşte fişierele *.avi sau poate fi rulată în MathCAD
fără a fi nevoie să fie recreată. Pentru salvarea unei animaţii se vor parcurge etapele :
1. După ce animaţia a fost creată şi fereastra Animate este încă deschisă, se
“apasă” pe butonul Save As. Implicit animaţia este salvată în format *.avi.
2. Animaţiile sunt salvate în format *.avi comprimat (pentru economie de spaţiu
disc). Dacă se doreşte salvarea în format *.avi necomprimat sau dacă se
doreşte comprimarea cu altă metodă, se acţionează butonul Options… din
caseta de dialog Animate. Se deschide fereastra Compressor Options (vezi
figura 12-4), care permite utilizatorului să aleagă metoda de comprimare dorită,
precum şi calitatea comprimării.

Fig. 12-4 – Alegerea metodei de compresie

211
Capitolul 12

Dacă butonul Configure… este activ, prin acţionarea lui se deschide fereastra
Configure (vezi figura 12-5), care permite utilizatorului să controleze parametrul
“Temporal Quality Ratio”, care controlează calitatea animaţiei.

Fig. 12-5 – Controlul calităţii animaţiei

12.3 Rularea unei aplicaţii salvate anterior


O animaţie salvată anterior, poate fi rulată în mediul MathCAD prin acţionarea
câmpului Playback… din meniul View. Ca efect se va deschide fereastra de rulare a

animaţiei, unde prin apăsarea butonului de pe bara de control [a ferestrei


Playback], devine disponibil butonul Open…, ca în figura 12-6 :

Fig. 12-6 – Rularea unei animaţii creată anterior

Prin apăsarea lui se deschide o fereastră de tip Open File, cu ajutorul căreia
utilizatorul poate să aleagă fişierul *.avi pe care doreşte să-l ruleze. După alegerea

fişierului, fie prin acţionarea butonului Play ( ), fie prin acţionarea cursorului, se

212
Animaţie în MathCAD

poate rula animaţia integral, respectiv cadru cu cadru în direcţia dorită (înainte sau
înapoi).
Pentru o mai bună înţelegere a subiectului, se recomandă consultarea exemplelor din
secţiunea Animations din Quick Sheets.

213
13 Operatori personalizaţi

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu facilităţile oferite de Mathcad


pentru definirea de operatori particularizaţi (alţii decât cei
predefiniţi)

13 Operatori personalizaţi ________________ 215


13.1 Introducere ................................................................................................216

13.2 Definirea şi utilizarea operatorilor personalizaţi ...................................217

Număr de pagini 3

215
Capitolul 13

13.1 Introducere

Aşa cum se pot defini în Mathcad funcţii, altele decât cele predefinite, tot aşa se pot
crea şi operatori, alţii decât cei predefiniţi. Aceştia vor fi numiţi în continuare,
[operatori] personalizaţi.
Procesul de definire a unui astfel de operator este asemănător cu cel de definire a unei
funcţii.
Din punctul de vedere al terminologiei, funcţiile au argumente, incluse între paranteze
şi, dacă sunt mai multe, separate prin virgulă. În cazul operatorilor, locul argumentelor
este luat de operanzi, care însă pot fi în număr de unu sau maxim doi.
Din punctul de vedere al poziţiei operatorului în raport cu operandul - în cazul
operatorilor cu un singur operand (pot fi numiţi şi operatori unari) - se poate vorbi
despre operatori de tip prefix, respectiv sufix.
În cazul operatorilor binari (cu doi operanzi), Mathcad poate crea operatori de tip
„infix”, respectiv arbore (tree).
În figura 13-1 sunt prezentate tipurile de operatori menţionate mai sus (este vorba
despre secvenţe de evaluare).

Fig. 13-1 – Tipuri de operatori personalizaţi

216
Operatori personalizaţi

13.2 Definirea şi utilizarea operatorilor personalizaţi


Definirea unui operator personalizat este practic identică cu definirea unei funcţii, cu
observaţia că numărul de argumente nu poate depăşi valoarea 2.
Pentru numele operatorului se poate folosi orice simbol adecvat. În Resource Center
⇒ QuickSheets and Reference Tables ⇒ Extra Math Symbols pot fi găsite
diverse simboluri matematice ce pot fi utilizate ca „nume” de operatori personalizaţi.
Transferul oricărui simbol într-un document Mathcad se face printr-o simplă secvenţă
de tip Selecţie simbol ⇒ Copy ⇒ Revenire în documentul Mathcad ⇒ Paste.
În figura 13-2, sunt prezentate câteva exemple de definire de operatori personalizaţi,
dar şi modalităţile de utilizare a acestora. Se poate observa că faza de definire este
identică cu cea utilizată la definirea unei funcţii.

Fig. 13-2 – Definirea şi utilizarea operatorilor personalizaţi

217
14 Fişiere şablon (template)

Obiective

• Prezentarea noţiunii de fişier şablon


• Însuşirea tehnicilor de creare sau modificare a unui şablon

14 Fişiere şablon (template) ________________ 219


14.1 Introducere ................................................................................................220

14.2 Crearea unui [fişier] şablon .....................................................................222

14.3 Modificarea unui şablon...........................................................................224

Număr de pagini 5

219
Capitolul 14

14.1 Introducere

Ca şi în cazul altor aplicaţii, Mathcad utilizează la deschiderea oricărui nou fişier, aşa
numitele şabloane, care transmit noului document o serie de caracteristici de formatare
(ce vor fi detaliate mai târziu), dar şi elemente de conţinut (expresii, text, antet şi/sau
subsol).
La deschiderea unui nou document Mathcad, dacă se utilizează câmpul File ⇒ New
(vezi figura 14-1), nu se deschide direct un nou document, ci se „ajunge” în caseta de
dialog New (vezi figura 14-2), cu ajutorul căreia se alege şablonul care va sta la baza
noului document.

Fig. 14-1 – Deschiderea unui document nou Mathcad

Lista conţine şabloane predefinite (dar care pot fi modificate de orice utilizator), dar şi
şabloane create de utilizator, cum ar fi cel numit „sablon_1” (vezi figura 14-2).

220
Fişiere şablon (template)

Fig. 14-2 – Şabloane existente (predefinite sau create de utilizatori)

Odată un şablon ales, documentul ce se creează preia de la acesta următoarele


elemente:
• stilurile de expresii matematice (Format ⇒ Equation);
• stiluri de text (Format ⇒ Style);
• setările de pagină (File ⇒ Page Setup);
• valorile variabilelor Mathcad;
• setările formatelor de rezultate (Format ⇒ Result);
• sistemul de unităţi folosit precum şi numele mărimilor fizice de bază;
• modul implicit de calcul (automat sau manual);
• vizibilitatea rigletei orizontale (View ⇒ Ruler) şi sistemul de măsurare de
pe rigletă.
Pentru fixarea sistemului de măsurare de pe rigletă se execută clic dreapta pe rigletă şi
se alege sistemul de măsurare dorit din lista ce se va fi deschis (vezi figura 14-3).

221
Capitolul 14

Fig. 14-3 - Stabilirea sistemului de măsurare pe rigletă

Vizualizarea rigletei se face cu ajutorul câmpului View ⇒ Ruler.

14.2 Crearea unui [fişier] şablon

Fişierele şablon au în Mathcad extensia *.mct şi în principiu trebuie să se găsească în


subdirectorul Template aferent directorului Mathcad (care depinde de modul în care
s-a realizat instalarea).
Structura internă a unui fişier şablon nu diferă cu nimic de a unui fişier Mathcad
obişnuit, astfel că una din metodele de creare a unui şablon este chiar schimbarea
extensiei unui fişier Mathcad şi copierea (sau) mutarea lui în directorul Template.
O altă metodă pentru crearea unui [fişier] şablon este descrisă mai jos (vezi şi
figura 14-4).
• Se fac într-un document Mathcad toate setările dorite şi se inserează în
acesta toate obiectele dorite;
• Se utilizează câmpul File ⇒ Save As, iar în fereastra cu acelaşi nume, se
specifică în partea de jos a acesteia tipul documentului salvat - Mathcad
Template (*.mct);
• Se face salvarea în subdirectorul Template (vezi figura 14-4).

222
Fişiere şablon (template)

Fig. 14-4 – Salvarea unui fişier ca şablon

Trebuie precizat că şi atunci când se creează un fişier nou cu ajutorul butonului ,


chiar dacă nu în mod explicit, tot se face uz de un fişier şablon. Acesta este
Normal.mct.
Este posibilă alegerea unui alt şablon [decât normal.mct] chiar şi dacă nu se foloseşte

câmpul File ⇒ New. Pentru aceasta se va utiliza butonul din dreapta lui (vezi
figura 14-5, zona marcată cu un cerc). Din lista ce se va deschide, se va alege şablonul
dorit.

223
Capitolul 14

Fig. 14-5 – Alegerea unui şablon prin folosirea butonului

14.3 Modificarea unui şablon

Se face pur şi simplu prin deschiderea documentului [şablonului] dorit, efectuarea


modificărilor şi salvarea fişierului. Evident dacă salvarea se face sub un nou nume, s-a
creat de fapt un nou şablon.
Observaţie: Când se modifică un şablon, efectele se vor simţi numai în documentele
ce se vor crea pe viitor pe baza acelui şablon, fără să existe un efect retroactiv.

224
15 Formatarea de pagină şi tipărirea
în Mathcad

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu tehnicile de tipărire oferite de


Mathcad
• Prezentarea modului de control al paginii în Mathcad

15 Formatarea de pagină şi tipărirea în Mathcad


____________________________________ 225
15.1 Formatarea de pagină...............................................................................226

15.2 Tipărirea ....................................................................................................228

Număr de pagini 5

225
Capitolul 15

15.1 Formatarea de pagină

Stabilirea elementelor de control al paginii se face cu ajutorul câmpului File ⇒ Page


Setup. Caseta de dialog Page Setup, prezentată de altfel în figura 15-1, permite
setări de bază care nu necesită explicaţii suplimentare.

Fig. 15-1 – Controlul paginii

Mathcad oferă şi posibilitatea de a defini pentru pagini antete (headere) şi sau subsoluri
(footer) – după „modelul” mai degrabă al Excel-ului decât al Word-ului.
Pentru definirea şi configurarea unor astfel de secţiuni se va folosi câmpul Format ⇒
Header/Footers, care va conduce la caseta de dialog din figura 15-2.
Se vede că atât antetul cât şi subsolul pot fi împărţite în trei zone (Stănga-Left,
Centru-Center şi Dreapta-Right), că în oricare din aceste zone se pot insera câmpuri de

226
Formatarea de pagină şi tipărirea în Mathcad

tip nume document, data salvării, numărul de pagină, numărul total de pagini etc (vezi
zona Tools din caseta de dialog Header/Footer). Cu ajutorul butonului Format din
aceeaşi zonă, se poate controla aspectul câmpurilor de tip text, iar prin intermediul
butonului Image, se poate insera în oricare din secţiunile unui antet sau subsol un
fişier imagine.
Secţiunea Options permite stabilirea originii numărării paginilor (Start at page
number), sau prezenţa unui antet sau subsol diferit pentru prima pagină dintr-o suită
[de pagini]. Antetul (sau subsolul) diferite pentru prima pagină se vor controla cu
ajutorul secţiunilor Header-Page 1 sau Footer – Page 1, care nu apar decât atunci
când câmpul Different header and footer on first page este bifat, dar atenţie, dacă
din secţiunea Frame s-a ales prezenţa unui chenar în zona antetului sau subsolului,
acesta va fi desenat şi pentru prima pagină.

Fig. 15-2 – Controlul antetelor şi subsolurilor

227
Capitolul 15

15.2 Tipărirea

Procesul de tipărire este declanşat şi controlat de caseta de dialog Print, deschisă prin
utilizarea câmpului File ⇒ Print (vezi figura 15-3).

Fig. 15-3 – Caseta de dialog Print

Elementele ce pot fi controlate sunt suficient de clare şi din acest motiv nu vor fi
explicate.
Se va insista doar asupra modului de tipărire în cazul în care documentele Mathcad
conţin regiuni şi în dreapta liniei de demarcaţie ce sugerează marginea din dreapta a
foii de hârtie.
Controlul propriu zis se face cu ajutorul câmpului Print single page width, ce poate fi
regăsit în conţinutul casetei de dialog Page Setup (figura 15_1).
În figura 15-4 este prezentat un document Mathcad vizualizat cu factorul de mărire
50%. Se poate observa că apar şi o a doua, respectiv o a treia bară de demarcaţie

228
Formatarea de pagină şi tipărirea în Mathcad

verticală. Ar putea să se vadă şi mai multe dacă se alege un factor de vizualizare din ce
în ce mai mic.

Fig. 15-4 – Document Mathcad vizualizat cu factorul 50%

Se pune problema cum se vor lista documente ce conţin regiuni şi în dreapta primei sau
celei de a doua bare de demarcaţie verticală (sau dincolo de una de ordin şi mai mare).
Pentru un astfel de document s-ar putea adopta schematizarea din figura 15-5. Astfel
Pagina 1_n se referă la documentul Mathcad de deasupra primei linii de demarcaţie
ORIZONTALÃ, Pagina 2_n se va referi la acea parte a documentului situată sub prima
linie de demarcaţie ORIZONTALÃ şi aşa mai departe. Pentru o mai bună înţelegere se
va urmări figura 15-5.

229
Capitolul 15

Fig. 15-5 – Structura unui document Mathcad

Astfel, dacă există bifă în dreptul câmpului Print single page width, se vor tipării
numai paginile 1_1 şi respectiv 2_1 (şi nu 1_2, respectiv 2_2).
Dacă bifa din dreptul câmpului Print single page width nu există, se vor tipării, în
ordine, paginile 1_1, 2_1, apoi 1_2 şi 2_2 (deci se tipăresc întâi paginile din stânga
primei linii de demarcaţie verticală).

230
16 Interpolarea şi extrapolarea
datelor. Metode de regresie.

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu tehnici de prelucrare a datelor


experimentale oferite de Mathcad
o Interpolare
o Extrapolare
o Regresie

16 Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de


regresie. _______________________________ 231
16.1 Interpolarea datelor în 2 dimensiuni.......................................................232

16.2 Interpolarea datelor în 3 dimensiuni.......................................................236

16.3 Extrapolarea datelor.................................................................................240

16.4 Regresie liniară şi neliniară......................................................................242

Număr de pagini 20

231
Capitolul 16

16.1 Interpolarea datelor în 2 dimensiuni

Prin interpolare se înţelege determinarea unei funcţii (numită funcţie de interpolare), de


obicei un polinom, care să aproximeze pe un interval [a,b] o funcţie f(x) ale cărei valori
sunt cunoscute numai în anumite puncte a=x0<x1<…xn=b.
În MathCAD se pot realiza două tipuri de interpolări : liniară sau folosind curbe spline.
Cele două funcţii specializate sunt linterp şi respectiv interp.
În cazul interpolării liniare valorile ordonatelor necunoscute, corespunzătoare unor
puncte xk, ce nu se suprapun peste reţeaua de puncte x0<x1<…xn,deci xi-1<xk<xi, se
obţin în ipoteza că punctele yi se unesc cu segmente de dreaptă, ca în figura 16-1.

Fig. 16-1 – Interpolare liniară

În cazul interpolării cu ajutorul curbelor spline, punctele sunt unite (evident imaginar)
cu arce de curbă splină. Curbele spline, sunt curbe polinomiale de grad k şi care asigură
continuitatea derivatelor de ordin k-1 în punctele de joncţiune între arcele de curbe
spline. Este evident că printr-un set de puncte, teoretic s-ar putea găsi o curbă
polinomială care să treacă prin toate punctele din set. Dacă punctele sunt numeroase şi
dispuse foarte neregulat, atunci dacă un asemenea polinom există el este de grad mare
(ceea ce presupune în ultimă analiză rezolvarea unor sisteme algebrice mari - cu număr
mare de ecuaţii şi necunoscute – pentru determinarea coeficienţilor polinomului). De

232
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

aceea se preferă determinarea unor curbe care să treacă, fiecare, prin doar două
puncte, urmând ca pentru asigurarea “netezimii” curbei de interpolare (care nu trebuie
să aibă vârfuri sau puncte de întoarcere), pe întreg domeniul să se pună condiţii de
continuitate a derivatelor de ordin 1 şi eventual 2 în punctele de joncţiune. Rezultă
astfel un număr de necunoscute (coeficienţi) comparabil cu cel corespunzător unei
singure curbe de interpolare, dar ele vor rezulta prin rezolvarea succesivă a unui set de
sisteme algebrice de mici dimensiuni. Aceste arce de curbe sunt chiar curbele spline
despre care s-a făcut deja vorbire. În figura 16-2, se prezintă cazul interpolării cu arce
de curbă splină.
Se va detalia în continuare sintaxa specifică funcţiilor MathCAD specializate în
interpolare.

Fig. 16-2 - Interpolare cu arce de curbe spline

16.1.1 Funcţia linterp


linterp (vx, vy, x), unde :
• vx este un vector real cu valorile în ordine crescătoare. El corespunde valorilor
de pe abscisă (x);
• vy este un vector real, cu acelaşi număr de elemente ca şi vx. El corespunde
valorilor de pe ordonată (y);
• x este valoarea abscisei pentru care se doreşte valoarea corespunzătoare de pe
ordonată. Ea va fi determinată prin interpolare, aici liniară.

233
Capitolul 16

16.1.2 Funcţia interp


interp(vs,vx,vy,x), unde :
• vx, vy şi x au aceeaşi semnificaţie ca la funcţia linterp
• vs este un vector generat de una din funcţiile cspline, pspline sau lspline.
Vectorul vs conţine derivatele de ordinul 2 corespunzătoare traseului descris de
datele y=y(x), necesar pentru determinarea pantelor curbelor spline în
punctele xi, astfel încât curba splină rezultantă să fie netedă (smooth). Ceea ce
trebuie deci reţinut, este că utilizarea funcţiei interp, presupune folosirea
anterioară a unei din funcţiile cspline, pspline sau lspline.
16.1.3 Funcţiile scpline, pspline şi lspline
• cspline(vx, vy), întoarce un vector al derivatelor de ordinul 2, notat cu vs,
pentru datele conţinute în vectorii vx şi vy. Acest vector va fi folosit ca prim
argument al funcţiei interp. Curba splină rezultantă, ce va fi folosită
pentru interpolare va fi o curbă cubică la capetele intervalului de analizat.
• pspline(vx, vy), întoarce acelaşi vector vs ca şi funcţia cspline, cu
deosebirea că la capetele intervalului de analiză, curba splină va fi
parabolică.
• lspline(vx, vy), întoarce acelaşi vector vs ca şi funcţiile cspline sau
pspline, dar de această dată curba splină rezultată va fi liniară la capete
(curba splină se numeşte în acest caz naturală sau relaxată).
Exemplu :
Se vor citi din două fişiere nestructurare, numite axa_x.dat, respectiv axa_y.dat, 16
perechi de valori (abscisele din fişierul axa_x.dat, ordonatele din axa_y.dat). Este
recomandabil ca cele două fişiere să se găsească în directorul curent de lucru MathCAD.
Valorile citite vor fi atribuite variabilelor indexate xi, respectiv yi.
Valorile din cele două fişiere vor fi :
- Fişierul axa_x.dat, va conţine următoarele valori, dispuse fiecare pe un rând :
0 1.11 1.667 2.167 2.667 2.833 3.444 4 5 5.5 6
6.444 6.889 7.222 (aici, pentru claritate valorile sunt separate de tab-uri)
- Fişierul axa_y.dat va conţine următoarele valori, dispuse fiecare pe un rând :

234
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

0 1.254 .762 1.107 .809 1.21 .745 1.141 .915 1.045 .949
1.093 .845 1.054
Cele două fişiere pot fi pur şi simplu generate în Notepad. Se mai atrage atenţia asupra
necesităţii ca elementele din fişierul axa_x.dat să fie în ordine strict crescătoare şi
fireşte cele două fişiere să aibă exact acelaşi număr de elemente.
Citirea datelor din cele două fişiere se poate face utilizând componenta de tip File
Read or Write (Text Files).
Documentul MathCAD va arăta ca în figura 16-3.

Fig. 16-3 – Interpolarea datelor (liniară şi neliniară)

Pentru o şi mai bună înţelegere, s-au reprezentat grafic în figura 16-4, atât punctele
corespunzătoare valorilor yi, cât şi graficele celor 4 curbe de interpolare.
Se poate observa că între cele 4 curbe există diferenţe notabile, lucru remarcat şi din
analiza valorilor interpolate pentru abscisa x=2. Aceste diferenţe tind să fie mai mari la

235
Capitolul 16

extremităţile intervalului, unde intervin de fapt deosebirile dintre pantele curbelor de


interpolare.

16.2 Interpolarea datelor în 3 dimensiuni

Plecând de la interpolarea utilizând curbe [de interpolare], deci în plan, unde se


porneşte de la doi vectori, notaţi în paragrafele anterioare vx şi vy, se poate ajunge la o
generalizare în spaţiu, respectiv la interpolarea folosind suprafeţe [de interpolare]. În
acest caz, prin interpolare se înţelege determinarea unei funcţii (numită evident tot
funcţie de interpolare), care să aproximeze pe un domeniu [a,b]x[c,d] o funcţie
z=f(x,y) ale cărei valori sunt cunoscute numai în anumite puncte a=x0<x1<…xn=b,
respectiv c=y0<y1<…yn=d.

Fig. 16-4 - Graficele curbelor de interpolare

236
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

Suprafeţele de interpolare vor fi “petice” (patch) de suprafeţe spline, cu câte patru


laturi. Funcţiile utilizate au denumiri identice cu cele folosite la interpolarea cu curbe
spline, doar argumentele sunt altele, după cum urmează :
• cspline(Mxy,Mz) - întoarce un vector al derivatelor de ordinul 2 pentru
tablourile Mxy şi Mz. Acest vector devine primul argument pentru funcţia care
realizează interpolarea (interp). Suprafaţa splină rezultată va fi cubică pe
contur.
• pspline(Mxy,Mz) - ca şi cspline, doar că suprafaţa rezultantă va fi
parabolică pe contur.
• lspline(Mxy,Mz) - ca şi cspline, doar că suprafaţa rezultantă va fi
liniară pe contur.
• interp(vs,Mxy,Mz,v) - întoarce valoarea interpolată Mz în punctul de
coordonate x şi y, specificat în v.
Argumentele funcţiilor de mai sus sunt :
• Mxy este un tablou cu dimensiunea nx2 şi care conţine coordonatele x şi y ce
variază pe domeniul pe care se va realiza interpolarea. Coloanele acestei
matrice trebuie să aibă elementele în ordine crescătoare.
• Mz este un tablou cu dimensiunea nxn, de date reale. Valorile acestui tablou
sunt valorile z corespunzătoare perechilor x şi y din Mxy.
• vs este un vector generat de una din funcţiile cspline, pspline sau lspline
• v este un vector ale cărui două elemente sunt coordonatele x şi y pentru care
se caută valoarea interpolată z.
În figura 16-5 este prezentat un exemplu preluat din secţiunea quicksheets şi adaptat.
Este vorba despre interpolarea datelor descrise de o matrice notată Mz, care surprinde
de fapt o dependenţă de forma z=z(x,y). Vectorii corespunzători coordonatelor x şi y
sunt notaţi cu X respectiv Y.
După ce s-a realizat definirea funcţiilor de interpolare fit_s, fit_p respectiv fit_l,
corespunzătoare interpolărilor cubică, parabolică şi respectiv liniară, sunt determinate
valorile interpolate corespunzătoare punctelor (0.25, 0.35) şi (0.1, 0.17). Se poate
observa că pentru primul punct, situat mai aproape de contur, diferenţele între cele 3

237
Capitolul 16

tipuri de interpolare sunt mai mari decât în cazul punctului al doilea, situat mai spre
interiorul domeniului.
În partea a doua a documentului se realizează discretizarea domeniului de interpolat,
prin definirea unei grile de 4 ori mai deasă decât cea iniţială. Deci dacă iniţial pe x şi y
se defineau câte 6 puncte, acum pe aceleaşi direcţii se vor defini câte 24, deci între
două puncte succesive ale grilei iniţiale, după o direcţie, se vor găsi încă 3 puncte
pentru care se va realiza de fapt interpolarea. Altfel spus, dacă iniţial matricea Mz avea
6x6=36 valori, după interpolare matricele notate FIT_s, FIT_p sau FIT_l, vor avea
fiecare câte 24x24=576 valori.
În faza finală s-a realizat reprezentarea grafică atât a suprafeţei iniţiale (Mz), cât şi a
celor obţinute prin cele trei metode de interpolare. La dimensiunea la care s-a realizat
reproducerea reprezentărilor grafice (impusă de considerente de spaţiu), diferenţele
între cele trei grafice nu sunt prea uşor detectabile. Dacă însă vor fi crescute – în
documentul MathCAD creat de utilizator - dimensiunile graficelor (prin tehnica drag
and drop), diferenţele vor începe să se vadă cu claritate.
În figura 16-6, sunt prezentate cele 4 grafice, unul al suprafeţei originale (descrisă de
matricea Mz) şi celelalte 3, corespunzând suprafeţelor obţinute prin interpolare, cu una
din metodele (funcţiile) descrise mai sus.

238
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

Fig. 16-5 – Interpolarea 3D

239
Capitolul 16

Fig. 16-6 - Reprezentări grafice ale suprafeţelor de interpolare

16.3 Extrapolarea datelor

Prin extrapolare se înţelege determinarea unei funcţii, de obicei polinom, care să


aproximeze, în afara unui interval [a, b], o funcţie f(x) ale cărei valori sunt cunoscute
numai în anumite puncte a=x0<x1<…xn=b, din interiorul intervalului.

240
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

În MathCAD extrapolările (sau predicţiile) se realizează cu ajutorul funcţiei predict,


pentru care sintaxa este :
predict(v,m,n)
unde :
v este un vector ale cărui valori reprezintă eşantioane prelevate - la intervale egale -
dintr-un set de date. Parametrii m şi n sunt doi întregi
Funcţia predict, întoarce n valori estimate, bazate pe m valori consecutive din v.
Exemplu:
Să se estimeze comportarea vectorului f, ale cărui elemente sunt obţinute prin
−i
evaluarea funcţiei f i = sin(0.5 ⋅ i ) ⋅ e 10 , cu i luând valori în intervalul 1…30, dincolo de
limita superioară a argumentului i (în cazul de fată această limită este 30). În fapt se
aplică funcţia predict, aşa cum se poate vedea din exemplu, pentru estimarea
următoarelor 20 de valori ale lui f, estimarea făcându-se pe baza a 4 valori succesive
ale lui f, dar in intervalul i=1..30. În partea a doua a documentului s-a realizat şi o
reprezentare grafică (vezi figura 13-7), a lui fi, atât în intervalul 1…30 (de valori
cunoscute), cât şi dincolo de i=30 şi anume pentru încă 12 de valori. Se va observa
cum în grafic, variabila j (folosită pentru reprezentarea estimării), ia valori dincolo de
30, astfel încât pe grafic să apară estimarea lui f exact dincolo de punctul în care
valorile cunoscute [ale lui f] sunt reprezentate grafic.

241
Capitolul 16

Fig. 16-7 – Extrapolarea datelor

16.4 Regresie liniară şi neliniară


16.4.1 Regresia liniară

Prin intermediul funcţiilor slope şi intercept (a căror sintaxă va fi prezentată mai


jos), este posibilă determinarea ecuaţiei dreptei care aproximează cu eroare minimă
(pentru minimizarea erorii se foloseşte metoda celor mai mici pătrate) un set de date
de forma yi=y(xi).
Sintaxa funcţiilor slope şi intercept este :
• slope (vx, vy) - funcţia întoarce panta dreptei care aproximează cu eroare
minimă setul de date
• intercept(vx, vy) - întoarce ordonata la origine a dreptei care aproximează cu
eroare minimă setul de date

242
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

Argumentele vx şi vy, sunt doi vectori cu acelaşi număr de elemente. Vectorul vx


trebuie să aibă elementele în ordine crescătoare. Este evident că cei doi vectori
corespund absciselor x, respectiv ordonatelor y.
Exemplu:
În exemplul de mai jos este determinată ecuaţia dreptei care aproximează cu eroare
minimă setul de date format din vectorii x respectiv y (dacă se reprezintă grafic această
dreaptă, se spune că ea s-a trasat printre puncte).
În exemplu setul de date a fost creat prin generarea vectorilor x şi y. O altă modalitate
de lucru ar fi fost citirea celor doi vectori dintr-un fişier de date.
16.4.2 Regresia polinomială (neliniară)
În cazul în care datele nu sunt aproximate corespunzător de o dreaptă (rămân puncte
prea multe departe de dreaptă şi traseul general al ordonatelor nu este “aproape” de o
dreaptă), se poate folosi interpolarea polinomială. Prin intermediul funcţiei interp
(pentru care însă primul argument este furnizat de funcţiile regress sau loess), se
poate determina polinomul de grad specificat de utilizator, care aproximează cu eroare
minimă setul de date de analizat. Mai jos sunt prezentate funcţiile implicate în regresia
polinomială, sintaxa, precum şi argumentele lor.

243
Capitolul 16

Fig. 16-8 – Regresie liniară

• regress (vx, vy, k) întoarce un vector, pe care funcţia interp îl va folosi


pentru determinarea polinomului de ordin k (se recomandă valori mai mici
decât 5) ce realizează aproximarea cu eroare minimă a setului de date
• loess (vx, vy, span) întoarce un vector pe care funcţia interp îl va folosi
pentru determinarea polinomului de ordin 2, ce realizează aproximarea cu
eroare minimă a setului de date într-un domeniu specificat de parametrul span
(întindere, sector, anvergură). Dacă valorile ordonatelor sunt foarte diferite se
recomandă valori mari pentru parametrul span. O valoare în general
acceptabilă este 0.75.

244
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

• interp (vs, vx, vy, x) întoarce valoarea interpolată y corespunzătoare lui x


(ultimul argument). Parametrul vs este preluat de la funcţia regress sau
loess.

De menţionat că în cazul vectorului întors de funcţia regress, ultimele (k+1) elemente


sunt chiar coeficienţii polinomului de interpolare în ordinea crescătoare a puterilor
variabilei de pe axa absciselor (vezi exemplul).

Exemplu:
Să se realizeze regresia polinomială pentru un set de date reţinut într-un fişier de date,
sub forma unei matrice cu două coloane. În prima [coloană] se găsesc valorile de pe
abscisă, iar în a doua cele de pe ordonată. După citirea fişierului (numit în exemplu
“date[.prn]), sunt extrase cu ajutorul operatorului CTRL+^, coloanele pentru definirea
vectorilor X şi Y. Urmează utilizarea funcţiilor regress, loess şi interp, precum şi
reprezentarea grafică a datelor iniţiale, precum şi a celor interpolate.
Structura fişierului date.prn este următoarea :
0 9.1
1 7.3
2 3.2
3 4.6
4 4.8
5 2.9
6 5.7
7 7.1
8 8.8

În prima coloană sunt precizate valorile lui x (sau vx, aşa acum apare în sintaxa
funcţiei), iar în a doua coloană apar valorile lui y (sau vy).
Fişierul MathCAD care realizează aplicaţia este prezentat în figura 16-9.

245
Capitolul 16

Fig. 16-9 – Regresie polinomială

În figura 16-10 sunt prezentate punctele (Yi) precum şi datele obţinute prin regresie.

246
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

Fig. 16-10 – Reprezentarea punctelor şi a rezultatelor regresiei

În figura 16-11 este prezentat graficul polinomului de interpolare p_int(x), aşa cum a
fost el definit după extragerea în vectorul coef a coeficienţilor din vectorul vs şi
înmulţirea cu vectorul ce conţine puterile în ordine crescătoare ale variabilei x.

247
Capitolul 16

Fig. 16-11 - Graficul polinomului de interpolare

16.4.3 Regresie polinomială 3D (neliniară)


Ca şi în cazul interpolării şi în cazul regresiei polinomiale se poate ajunge la o
generalizare 3D, când prin intermediul aceloraşi funcţii regress, loess şi interp, dar
cu alte argumente, se vor determina suprafeţe polinomiale de interpolare. Sintaxa
funcţiilor amintite mai sus, în acest caz, este :
• regress (Mxy, vz, k ) - funcţia întoarce un vector pe care funcţia interp îl va
utiliza la determinarea suprafeţei polinomiale de grad k ce aproximează cu
eroare minimă setul de date “conţinut” în matricele Mxy şi vz. Uzual pentru k
se vor considera valori mai mici decât 5. Matricea Mxy, are dimensiunea m x 2
şi conţine coordonatele x,y, iar vz are dimensiunea m şi conţine coordonatele z
corespunzătoare perechilor x,y din Mxy. Între vz şi Mxy există o legătură
descrisă de o relaţie de tipul vz=vz(x,y), unde perechile de coordonate [date],
(x,y), sunt “stocate” pe rânduri, în matricea Mxy;
• loess (Mxy, vz, span) – funcţia întoarce un vector pe care funcţia interp îl va
utiliza la determinarea suprafeţei polinomiale de grad 2, ce realizează
aproximarea cu eroare minimă a setului de date într-un domeniu specificat de
parametrul span (întindere, sector, anvergură). Dacă valorile cotelor vz sunt

248
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

foarte diferite se recomandă valori mari pentru parametrul span. O valoare în


general acceptabilă este 0.75.
• interp (vs, Mxy, vz, v) – funcţia întoarce valoarea interpolată z,
corespunzătoare perechii de date (x,y) conţinută în vectorul [cu două]
elemente v. Vectorul vs este întors de una din funcţiile regress sau loess.

Pentru o mai bună înţelegere a celor expuse, se recomandă parcurgerea exemplului


Multiple Linear Regression din secţiunea Data Analysis din Quicksheets.
16.4.4 Aproximarea datelor prin utilizarea unor combinaţii liniare de funcţii
Dacă până acum toate metodele de aproximare/interpolare prezentate au avut ca
obiectiv “găsirea” unor polinoame de diverse grade care aproximează un set de date
cu eroare minimă, în paragrafele următoare se va arăta cum MathCAD “ştie” să rezolve
acelaşi gen de probleme, de această dată prin găsirea unei combinaţii liniare de funcţii
(nu neapărat polinomiale), care să aproximeze cu eroare minimă un set de date. Cu
alte cuvinte, pornind de la un set de funcţii (pe care şi-l fixează utilizatorul) f1(x),
f2(x),……..fn(x), se pune problema determinării coeficienţilor a1, a2,……..an, astfel încât
combinaţia liniară
n
a1 ⋅ f ( x)1 + a2 ⋅ f 2 ( x) + ...an ⋅ f n ( x) = ∑ ai ⋅ f i ( x)
i =1

să aproximeze cu eroare minimă setul de date considerat.


Funcţia care realizează interpolarea/aproximarea unui set de date prin metoda
combinaţiei liniare de funcţii, este linfit şi are sintaxa:

linfit (vx, vy, F) - funcţia întoarce un vector care conţine coeficienţii ai din
relaţia de mai sus. Vectorii vx şi vy definesc setul de date analizat şi trebuie să
aibă acelaşi număr de elemente. În plus, elementele lui vx trebuie să fie în
ordine crescătoare. F este un vector care conţine setul de funcţii fi. F şi vx sau
vy NU trebuie –în mod obligatoriu - să aibă acelaşi număr de elemente.

Exemplu:
Să se aproximeze setul de date utilizat în exemplul de la regresia polinomială (datele

249
Capitolul 16

din fişierul date.prn), de această dată aproximarea realizându-se cu ajutorul metodei


combinaţiei liniare de funcţii.
În exemplu nu se mai reia etapa de citire a datelor din fişier şi de extragere a celor doi
vectori X şi Y. Se va prezenta în continuare structura documentului MathCAD ce
realizează aproximarea setului de date citit din fişierul date.prn, prin metoda
combinaţiei liniare de funcţii, de la stadiul alegerii setului de funcţii (vectorul F). S-a
optat pentru 4 funcţii, x, sin(x), 1/(x+1 şi ex. În continuare se determină cu ajutorul
funcţiei linterp, coeficienţii ce se vor aplica setului de funcţii. Aceşti coeficienţi vor fi
“depuşi” în vectorul coef_F, care este şi evaluat pentru a se putea citi coeficienţii
rezultaţi.
În fine se defineşte funcţia (de x) f_comb, care rezultă ca produs între vectorii coef_F şi
F(x). Va rezulta expresia funcţiei care se va folosi pentru aproximare :

1
f _ comb( x) = 0.684 ⋅ x + 0.909 ⋅ sin( x) + 9.16 ⋅ + 3.587 ⋅10 −4 ⋅ e x
x +1

În figura 16-12 se poate vedea cum ar arăta un document Mathcad care determină
combinaţia liniară de funcţii ce aproximează un se t de date.

Fig. 16-12 – Determinarea coeficienţilor funcţiilor

Pentru funcţia f_comb(x) obţinută s-a trasat graficul, suprapus peste valorile
neprelucrate Yi(Xi).

250
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

Fig. 16-13 – Reprezentarea funcţiei de aproximare

Se recomandă reprezentarea pe acelaşi grafic a funcţiilor f_comb(x), r_p_regress(x) şi


r_p_loess(x), pentru a putea compara metodele. Se mai recomandă alegerea şi a altor
seturi de funcţii F(x).
16.4.5 Aproximarea datelor prin utilizarea unor funcţii arbitrare
Spre deosebire de aproximarea prin utilizarea combinaţiilor liniare de funcţii, care
pornea de la un set de funcţii complet determinate şi urmărea găsirea unor coeficienţi
care înmulţeau aceste funcţii în vederea aproximării cu eroare minimă a unui set de
date, metoda funcţiilor arbitrare, realizează aproximarea pornind de la o (UNA
SINGURĂ) funcţie care însă conţine în expresia sa de definire un număr de parametri.
Esenţa metodei este chiar găsirea acelor valori ale acestor parametri astfel încât funcţia

251
Capitolul 16

să aproximeze cu eroare minimă un set de date. Funcţia care realizează calculul acestor
parametri se numeşte genfit, iar sintaxa ei este prezentată mai jos.
• genfit (vx, vy, vg, F) – funcţia întoarce parametrii din definiţia funcţiei de
aproximare, care minimizează eroarea de aproximare a setului de date
precizat de vectorii vx şi vy, cu funcţia F.
• Vectorul vg are dimensiunea egală cu numărul de parametrii necunoscuţi
din componenţa definiţiei funcţiei F şi reprezintă a valoare de start în
procesul de determinare a acestor parametri (guess value).
• Funcţia F, este tot un vector şi conţine definiţia funcţiei de aproximare,
precum şi derivatele acesteia în raport cu parametrii din relaţia de definiţie.
Deci dacă definiţia funcţiei de aproximare conţine n parametri, vg va avea
dimensiunea n, iar F va avea dimensiunea n+1.

Exemplu:
Să se aproximeze setul de date de la exemplul precedent, folosind metoda funcţiei
arbitrare.
Se va prezenta structura documentului MathCAD fără să se reia citirea datelor din
fişierul date.prn sau extragerea vectorilor X şi Y.
Pentru funcţia arbitrară s-a ales expresia :

2
+ a2 ⋅(1+ x ) 0.8
f ( x) = e a0 ⋅ x + a1 ⋅ x
Documentul MathCAD arăta ca în figura 16-14.

252
Interpolarea şi extrapolarea datelor. Metode de regresie.

Fig. 16-14 – Metoda funcţiei arbitrare

În cea de a doua parte a documentului MathCAD (vezi fig 16-15), s-a realizat
reprezentarea grafică, atât a datelor neprelucrate (Yi/Xi), cât şi a funcţiei f(x), care
aproximează setul de date.
Trebuie menţionat că rezultatul depinde de valorile de start pentru coeficienţii ai şi
pentru anumite valori, diferenţele între soluţii pot fi chiar notabile. Din acest motiv se
recomandă să se realizeze determinarea lui f(x) pentru câteva valori ale lui vg şi să se
reţină soluţia care aproximează cel mai bine setul de date.
Se recomandă de asemenea reluarea exemplului de mai sus pentru altă formă a
funcţiei f(x), eventual chiar cu mai mulţi parametri.
Rezultatele se vor reprezenta pe acelaşi grafic pentru o mai bună comparare.

253
Capitolul 16

Fig. 16-15 – Reprezentarea datelor şi a funcţiei arbitrare

254
17 Prelucrarea semnalelor - Analiza
Fourier

Obiective

• Familiarizarea cititorului cu facilităţile oferite de Mathcad


pentru calcului transformatei Fourier discrete sau a
integralei Fourier

17 Prelucrarea semnalelor - Analiza Fourier _ 255


17.1 Calculul integralei Fourier.......................................................................256

17.2 Calculul Transformării Fourier Discrete ...............................................259

Număr de pagini 10

255
Capitolul 17

Există situaţii când este utilă analiza semnalelor atât în domeniul timpului cât şi în cel al
frecvenţei. Analiza circuitelor electronice, prelucrarea şi interpretarea rezultatelor unor
măsurări (de vibraţii de exemplu), impun realizarea trecerii semnalelor din domeniul
timpului în cel al frecvenţei. Deşi pare o complicaţie în plus, această transformare
permite evidenţierea unor caracteristici ale unor fenomene fizice, foarte greu sau chiar
imposibil de decelat printr-o analiză în domeniul timpului (fenomenele de rezonanţă de
exemplu).
În MathCAD trecerea din domeniul timpului în cel al frecvenţei se poate realiza fie cu
ajutorul calculului simbolic (se realizează calcului integralei Fourier) dacă se cunoaşte
expresia analitică a semnalului în domeniul timpului, fie prin utilizarea funcţiilor
specializate pentru realizarea transformării Fourier discrete, pentru cazul în care
semnalul în domeniul timpului este cunoscut sub forma unui set finit de perechi de
valori (timp, semnal).
În esenţă, “imaginea” obţinută printr-o transformare Fourier, “dezvăluie” conţinutul de
frecvenţe al unui semnal pentru care se cunoaşte “imaginea” în domeniul timpului.

17.1 Calculul integralei Fourier

Pentru calculul integralei Fourier se foloseşte calculul simbolic (câmpul Symbolic ⇒


Transform ⇒ Fourier).
Exemplu:
Să se determine integrala Fourier pentru semnalul a cărui reprezentare în domeniul
timpului este dată în figura 17-1.

256
Prelucrarea semnalelor - Analiza Fourier

Fig. 17-1 – Semnal în domeniul timpului

Pentru acest semnal, se poate găsi o expresie analitică de forma :


f (t ) = Φ(t ) − Φ (t − d ) ,
unde
Φ(t) este funcţia treaptă data de relaţia :

0, pentru x < 0


Φ(t ) = 
1, in rest
În cazul exemplului considerat, d=2 şi reprezintă porţiunea de pe abscisă pentru care
f(t)=1.
Pentru această funcţie se poate realiza calculul integralei Fourier aşa cum se poate
evdea în figura 17-2. Se va remarca selectarea variabilei x ca variabilă de lucru.
Rezultatul integralei Fourier este în variabilă ω şi este o funcţie complexă.

Fig. 17-2 – Integrala Fourier

În expresia din partea dreaptă apare funcţia Dirac. Având în vedere proprietăţile
acesteia ( Dirac( x) = 0 daca x ≠ 0 ), se poate ajunge la o expresie mai simplă şi
anume:

257
Capitolul 17

−i i
f (ω ) := + ⋅ e −i⋅d ⋅ω
ω ω
Reprezentarea grafică a acestui rezultat este prezentată în figura 17-3. S-a realizat
reprezentarea grafică a modulului transformatei (care este o funcţie complexă). În plus
este de remarcat simetria pe care o afişează transformata în raport cu originea. În
general interesează numai tronsonul pe abscise pozitive.
În multe situaţii, este de interes să se realizeze şi reprezentarea părţii imaginare şi a
celei reale a transformatei, sau chiar să se reprezinte partea imaginară funcţie de cea
reală [a transformatei].
Analiza imaginilor de tipul figurii 17-3, pun în evidenţă conţinutul de frecvenţe al
semnalului analizat. În cazul concret al exemplului, semnalul este “bogat” în frecvenţe
în domeniul 0-4 Hz.
Se recomandă reluarea calculului transformatei pentru diferite valori ale parametrului d,
pentru a se pune în evidenţă influenţa duratei semnalului asupra conţinutului de
frecvenţe al imaginii obţinută prin calculul integralei Fourier.

Fig. 17-3 - Integrala Fourier

258
Prelucrarea semnalelor - Analiza Fourier

Calculul inversei transformatei Fourier se face extrem de simplu, prin utilizarea


câmpului Symbolic ⇒ Transform ⇒ Inverse Fourier, după selectarea variabilei ω
ca variabilă de lucru. Rezultatul obţinut este prezentat mai jos în figura 17-4:

Fig. 17-4 – Transformata Fourier inversă

Deşi aparent rezultatul nu seamănă cu funcţia f(t), aşa cum a fost ea definită mai sus,
o simplificare simbolică (ce va ţine cont de proprietăţile funcţiei Φ(x)), va produce exact
rezultatul f (t ) = Φ (t ) − Φ (t − d ) .

17.2 Calculul Transformării Fourier Discrete

Sunt destul de rare cazurile în care se cunoaşte expresia analitică a semnalului în


domeniul timpului. De obicei semnalul este cunoscut într-un număr [finit] de perechi de
puncte de forma (xi, yi), (de exemplu ca rezultat al unor măsurări). Din punct de
vedere practic cele n perechi de puncte sunt reţinute în doi vectori, cu număr egal de
elemente, pentru care se impune condiţia ca elementele vectorului x să fie în ordine
crescătoare.
În asemenea situaţii se recomandă utilizarea transformării Fourier discrete, respectiv a
funcţiilor MathCAD ifft(v), ifft(u), cfft(A), icfft(B), sau IFFT(v), IFFT(u), CFFT(A),
ICFFT(B).
Transformata Fourier discretă porneşte de la ipoteza că semnalul iniţial, fie el f(t), este
eşantionat la intervale uniform spaţiate ∆t. În acest caz, semnalul iniţial va fi :

hn = h(n∆t ) , n=…,-3, -2, -1, 0, 1, 2, 3, ….

259
Capitolul 17

Acestuia i se va aplica transformata Fourier discretă.


Banda de frecvenţe acoperită de transformata Fourier va fi [-fc, fc] unde cu fc s-a notat
şi este aşa numita frecvenţă Nyquist, dată de relaţia :

1
fc =
2 ⋅ ∆t

Altfel spus, dacă semnalul are o durată finită în timp şi eşantionarea s-a făcut la
intervale de 0.01 secunde, transformata Fourier va acoperi domeniul [-50, 50] Hz.
Pentru a acoperi un domeniu mai întins, trebuie ca eşantionarea să fie mai fină, deci
semnalul să fie înregistrat la intervale de timp mai mici.
Dacă semnalul analizat nu are o durată limitată în timp, se spune că nu este limitat nici
în frecvente (nu este “bandwidth limited”), astfel că dacă se realizează eşantionarea la
intervale de timp ∆t, componentele în frecvenţele din afara domeniului [-fc, fc], sunt
translatate în mod fals în intervalul [fc fc].
Fenomenul poartă numele de “aliasing” şi produce asupra transformatei Fourier efectul
prezentat în figura 17-5.

Transformata Fourier
afectată de aliasing

Fig. 17-5 - Fenomenul de “aliasing” Transformata


Fourier corectă
Odată aceste observaţii făcute, se va trece la o succintă prezentare a funcţiilor
MathCAD ce realizează transformata Fourier discretă.

260
Prelucrarea semnalelor - Analiza Fourier

Întoarce transformata Fourier a vectorului v. Vectorul v trebuie să


aibă 2m elemente reale, astfel că transformata va avea 1+2m-1

fft(v) elemente.
Elementul de ordin j este dat de relaţia :
2π j
1 i( )k
cj = ⋅ ∑ vk ⋅ e n

n k

Întoarce transformata Fourier a vectorului v. Vectorul sau matricea


trebuie să aibă 2m elemente reale.
FFT(v)
Elementul de ordin j este dat de relaţia :
2π j
1 −i ( )k
c j = ⋅ ∑ vk ⋅ e n
n k

Întoarce transformata Fourier a unui vector sau a unei matrice. Dacă


argumentul A este vector, el trebuie să aibă 2m elemente reale sau
complexe, astfel că transformata va avea 1+2m-1 elemente.
cfft(A)
Transformata are acelaşi număr de linii şi coloane ca şi matricea iniţială.
Elementul de ordin j este dat de relaţia :
2π j
1 i( )k
cj = ⋅ ∑ vk ⋅ e n

n k

Întoarce transformata Fourier a unui vector sau a unei matrice. Dacă


argumentul A este vector, el trebuie să aibă 2m elemente reale sau
complexe, astfel că transformata va avea 1+2m-1 elemente.
CFFT(A)
Transformata are acelaşi număr de linii şi coloane ca şi matricea iniţială.
Elementul de ordin j este dat de relaţia :
2π j
1 −i ( )k
cj = ⋅ ∑ vk ⋅ e n
n k

261
Capitolul 17

Pentru toate aceste transformări directe, există şi transformările inverse, după cum
urmează :
fft(v) ↔ ifft(u)
cfft(A) ↔ icfft(B)
FFT(v) ↔ IFFT(u)
CFFT(A) ↔ ICFFT(B)

În legătură cu funcţiile amintite, trebuie reţinute următoarele :

• Atât fft cât şi cfft întorc vectori ale căror elemente sunt complexe
• Pentru a determina spectrul de frecvenţe acoperit de transformare este
necesară cunoaşterea următoarelor elemente :
- Frecvenţa de eşantionare a semnalului original fs=1/∆t
- Numărul de eşantioane considerate, N
În aceste condiţii, frecvenţa asociată cu elementul j al transformatei este :
j
ck = ⋅ fs
N
Pentru a evita fenomenul de “aliasing”, trebuie ca frecvenţa de eşantionare să fie mai
mică decât frecvenţa Nyquist, deci :
1
fs < fc =
2 ⋅ ∆t
Funcţiile fft şi FFT, produc spectre de frecvenţă simetrice în raport cu originea, astfel
că nu este necesar decât calculul primei jumătăţi a spectrului. Aceasta este explicaţia
faptului că vectorul întors de fft are jumătate din numărul de elemente al vectorului
original. Funcţia inversă ifft, reconstruieşte semnalul ţinând cont şi de jumătatea de
spectru simetrică.
Având în vedere că funcţiile fft şi cfft (ca şi FFT sau CFFT) întorc vectori complecşi, se
poate calcula şi informaţia de fază prin utilizarea operatorului de vectorizare (CTRL + -)

262
Prelucrarea semnalelor - Analiza Fourier

Exemplu:
Să se obţină spectrul de frecvenţe “conţinut” de un semnal pentru care se cunoaşte
dependenţa de timp. Datele de lucru sunt reţinute în două fişiere, situate în directorul
curent de lucru MathCAD, cu numele timp.dat, respectiv semnal.dat. datele din cele
două fişiere sunt prezentate mai jos (separarea s-a făcut aici cu semnul “/”, dar evident
în fişierul *.dat, fiecare valoare se găseşte pe un rând) :

Fişierul t_2m_ext.dat :

0/2.176/4.118/6.412/8.353/10/12.47/14.706/16.765/18.824/20.882/22.647/24.
706/26.882/28.941/31/33/35.294/36/40/41.27827/43.33727/45.39626/47.455
2/49.51426/51.57325/53.63225/55.69125/58.75024/59.80924/63.86824/64.92
724/65.98623/68.04523/70.10423/72.16322/74.22222/76.28122

Fişierul f_2m_ext.dat :
0/.018/.092/1.443/.832/1.09/.8/1.243/.714/1.253/.832/1.062/.956/1.075/.79/1
.085/.924/1.022/1.0/1.0/1.022/.924/1.085/.79/1.275/.656/1.362/.732/1.253/.7
14/1.543/.8/1.4/.832/1.243/.092/.018/0

Structura fişierului MathCAD care rezolvă problema este detaliată (cu comentarii
intercalate) în figura 17-6:
Se va utiliza pentru transformarea Fourier directă funcţia fft, care are nevoie ca
argumente de vectori cu 2m elemente (m>2), iar vectorii x şi y au numai 38 de
elemente. Va fi necesară o “îndesire” a elementelor celor doi vectori şi acest lucru se va
realiza prin interpolarea liniară a lui x şi y.

263
Capitolul 17

Fig. 17-6 – Semnalul iniţial

264
Prelucrarea semnalelor - Analiza Fourier

În continuare trebuie să se aplice celor 1024 de perechi de puncte funcţia potrivită de


calcul a transformatei Fourier. S-a ales funcţia fft.
Aşa cum se specifică şi în documentul MathCAD prezentat în figura 17-7, deşi funcţia
fft întoarce un număr de 1024/2=512 puncte, s-a realizat reprezentarea grafică numai
pentru primele 64 întrucât semnalul este sărac în frecvenţe peste limita
corespunzătoare celor 64 puncte.
În ultimul grafic (vezi figura 17-8) s-a realizat reprezentarea grafică (numai pentru
primele 40 de puncte) a informaţiei de fază.
Se propune ca exerciţiu şi trasarea graficelor pentru Re(z), Im(z) şi eventual Im(z)
funcţie de Re(z).

Fig. 17-7 – Transformata Fourier discretă

265
Capitolul 17

Fig. 17-8 – Informaţia de fază

266
18 Probleme de valori şi vectori
proprii

Obiective

• Prezentarea facilităţilor oferite de Mathcad pentru


rezolvarea problemelor de valori şi vectori proprii (simplă şi
generalizată)

18 Probleme de valori şi vectori proprii _____ 267


18.1 Baza teoretică ............................................................................................268

18.2 Valori şi vectori proprii generalizaţi .......................................................269

18.3 Valori şi vectori proprii neliniari.............................................................270

Număr de pagini 7

267
Capitolul 18

18.1 Baza teoretică

Dacă A este o matrice pătrată cu dimensiunea n x n, se spune că ea are un vector


propriu x, corespunzător valorii proprii z, dacă :

A⋅ x = z ⋅ x (1)

Evident orice multiplu al vectorului propriu x va fi considerat vector propriu la rândul


său (vectorul 0 nu este considerat vector propriu, deşi evident satisface relaţia (1)).
Relaţia de mai sus, este valabilă doar dacă :

det A − z ⋅ I = 0 (2)

unde cu I s-a notat matricea unitate de dimensiune n x n. Relaţia (2) se numeşte


ecuaţie caracteristică.
Ultima relaţie, care defineşte o ecuaţie polinomială de grad n, va furniza după rezolvare
cele n valori proprii, care pot fi reale sau complexe, distincte sau cu un anumit grad de
multiplicitate. Rădăcinile multiple definesc valori proprii numite degenerate.
Relaţia (1) se mai poate scrie şi sub forma :

a11 − z a12 ... a1n   x1 


 a
 21 a 22 − z ... a 2 n   x 2 
⋅  = 0 (3)
 ...  ... 
 
 a n1 an2 ... a nn − z   x n 
În legătură cu valorile proprii ale unei matrice A, se pot enunţa următoarele propoziţii:
• valorile proprii ale matricelor Hermitice sunt reale. Prin matrice Hermitică se
înţelege o matrice egală cu complex conjugata transpusei sale;
• valorile proprii ale unei matrice simetrice reale sunt reale.
Valorile proprii, odată determinate, sunt reţinute fie sub forma unui vector, fie a unei
matrici diagonale (evident valorile proprii sunt situate pe diagonală), numită şi matrice
spectrală. Vectorii proprii pot fi şi ei “reuniţi” într-o matrice, fiecare vector “ocupând” o
coloană. O astfel de matrice se mai numeşte matrice modală.

268
Probleme de valori şi vectori proprii

Aşa cum s-a spus mai sus, dacă x este vector propriu al unei matrice, atunci şi αx va fi
vector propriu. Multiplicatorului α i se pot atribui valori astfel încât vectorii proprii să
aibă anumite proprietăţi, cum ar fi :
• suma pătratelor modulelor componentelor vectorului este egală cu unitatea;
• suma modulelor componentelor vectorului este egală cu unitatea;
• componenta vectorului cu cea mai mare valoare este egală cu unitatea;
• componentele vectorului sunt ortogonalizate. Se spune că doi vectori proprii
sunt ortogonali în raport cu o matrice, dacă este satisfăcută o relaţie de tipul :

1, daca i = j
α i ⋅ xiT ⋅ M ⋅α j ⋅ x j =  , unde (4)
0, daca i ≠ j
xi şi xj sunt vectorii proprii consideraţi.
În afară de relaţia (1), problemele de valori şi vectori proprii se mai pot prezenta şi sub
forma unei relaţii de tipul :

x⋅ A = z ⋅x (5)

Dacă în primul caz - relaţia (1) - se obţineau vectorii proprii la dreapta, în cazul relaţiei
(5) se obţin vectorii proprii la stânga.
Prelucrarea relaţiilor (1) şi (5), permite enunţarea următoarelor propoziţii :
• vectorii proprii la stânga sunt transpuşii vectorilor proprii la dreapta ai matricei
transpuse;
• valorile proprii la stânga şi la dreapta sunt egale.

18.2 Valori şi vectori proprii generalizaţi

Problema generalizată de vectori proprii este descrisă de relaţia următoare :

A⋅ x = z⋅ B ⋅ x (6)

Dacă matricea B nu este singulară, relaţia (6) se mai poate scrie :

( B −1 ⋅ A) ⋅ x = z ⋅ x

(7)

269
Capitolul 18

18.3 Valori şi vectori proprii neliniari

O generalizare a problemelor de valori şi vectori proprii este cazul descris de ecuaţia :

( A ⋅ λ2 + B ⋅ λ + C ) ⋅ x = 0 (8)

MathCAD poate rezolva primele două tipuri de probleme de valori şi vectori proprii (nu
ştie să rezolve direct problemele de valori şi vectori proprii neliniari). Pentru cazul
vectorilor proprii neliniari se recomandă liniarizarea problemei.
Funcţiile MathCAD specializate pentru rezolvarea acestui tip de probleme sunt:

eigenvals(M) întoarce sub forma unui vector, valorile proprii asociate


matricei M
eigenvecs(M) întoarce o matrice conţinând vectorii proprii normalizaţi
corespunzători valorilor proprii ale matricei M. Vectorii
proprii sunt dispuşi pe coloanele matricei M
eigenvec(M,z) întoarce vectorul propriu al matricei M asociat valorii
proprii z. Vectorul propriu este normalizat astfel încât
lungimea sa (radical din suma pătratelor valorilor
elementelor) să fie unitatea
genvals(M,N) întoarce un vector ce conţine valorile proprii
corespunzătoare problemei generalizate de valori şi
vectori proprii
genvecs(M,N) întoarce o matrice conţinând vectorii proprii normalizaţi
corespunzători valorilor proprii ale matricei M pentru
problema de valori şi vectori proprii generalizată.

Exemplu:
Să se citească dintr-un fişier de date două matrice astfel: în fişier este reţinut un tablou
cu 5 linii şi 10 coloane. Primele 5 coloane vor defini prima matrice – fie ea notată cu M
– iar ultimele 5 coloane vor defini cea de a doua matrice – fie ea notată cu N. După
separarea celor două matrice, se vor calcula valorile şi vectorii proprii ai matricei M,

270
Probleme de valori şi vectori proprii

pentru problema de valori şi vectori proprii clasică, iar în a doua etapă, se vor calcula
valorile şi vectorii proprii asociaţi problemei generalizate de valori şi vectori proprii
pentru matricele M şi N.
Fişierul de date va avea următorul conţinut :

6 12 8 4 0 4 8 12 16 2
2 -7 10 5 1 5 10 15 6 -5
4 18 2 6 0 6 12 1 24 -3
-2 21 -4 7 -1 7 14 21 8 5
3 24 16 8 0 8 16 24 6 0

Un astfel de fişier se poate obţine cu ajutorul unui editor ASCII cum ar fi Notepad.
Structura fişierului MathCAD care rezolvă problemele enunţate mai sus este redată în
continuare în figura 18-1. În exemplu numele fişierului structurat din care se face
citirea este v_p.prn, dar este evident că se poate folosi şi un alt nume. Ceea ce este
important este ca fişierul să se găsească în directorul de lucru al MathCAD.
Se atrage atenţia asupra necesităţii de se seta variabila MathCAD ORIGIN pe
valoarea 1.
Se mai atrage atenţia asupra modalităţilor de notare a indicilor, deoarece în documentul
MathCAD prezentat se folosesc şi notaţiile cu indice de ordonare (operatorul [), dar şi
cele cu indice de identificare (operatorul .).

271
Capitolul 18

Fig. 18-1 – Rezolvarea problemei de valori proprii de forma Mx=zx

Pentru stabilirea vectorilor proprii, se va urmări figura 18-2. Se utilizează aceeaşi


matrice M extrasă din matricea MM („citită” dintr-un fişier de date).

272
Probleme de valori şi vectori proprii

Fig. 18-2 – Determinarea vectorilor proprii pentru problema de tip Mx=zx

Se atrage atenţia că figurile 18-1 şi 18-2 surprind zone ale unui singur fişier Mathcad.
Aceasta explică de exemplu prezenţa notaţiei z1 în figura 18-2 (e vorba despre primul
element al vectorului z determinat pe parcursul figurii 18-1).
În ceea ce priveşte rezolvarea problemei generalizate, documentul MathCAD va avea
structura prezentată în figura 18-3.

273
Capitolul 18

Fig. 18-3 – Problema de valori şi vectori proprii generalizată

Se poate verifica faptul că Mathcad determină vectori proprii ce satisfac condiţia de


normalitate. Pentru detalii se va urmări figura 18-4.

Fig. 18-4 – Verificare normalităţii vectorilor proprii

274
Bibliografie
1. Borse G. J., Numerical methods with Matlab : a resource for scientists and
engineers, PWS Publishing Company, Boston, 1997
2. Broch J. T., Mechanical vibration & shock measurement, Bruel & Kjaer 1980
3. Carnahan B., Luther H., Wilkes O., Applied numerical methods, John Wiley, New
York, 1969
4. Constantinescu I., Golumbovici, D., Militaru, C., Prelucrarea datelor experimentale
cu calculatoare numerice, Editura Tehnică Bucureşti, 1980
5. Conte S. D., Elementary numerical analysis, McGraw Hill, New York, 1965
6. Ewins D. J., Modal testing : Theory and practice, John Wiley & Sons, 1984
7. Ghinea M., Fireţeanu S., Matlab, Calcul numeric-Grafică. Aplicaţii, Editura Teora
Bucureşti, 1995
8. Ionescu D. V., Ecuaţii diferenţiale şi integrale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1972
9. Ingham P., CAD systems in mechanical and production engineering, Heinemann
Newns, London, 1989
10. McMahon Ch., Browne J., CAD-CAM-From principles to practice, Addison Wesley
1993
11. Nicolescu L. J., Stoka M. I., Matematici pentru ingineri, Editura Tehnică, Bucureşti,
1969
12. Pascariu I., Elemente Finite, Concepte-Aplicaţii, Editura Militară, Bucureşti, 1985
13. Press W., Teukolsky S., Vetterling W., Flannery B., Numerical recipes in C -The art
of scientific computing, Cambridge University Press, Cambridge, 1992
14. Rumşiski I. Z., Prelucrarea matematică a datelor experimentale, Editura Tehnică
Bucureşti, 1974
15. Rus I. A., Micula Ghe., Pavel P., Ionescu B., Probleme de ecuaţii diferenţiale şi cu
derivate parţiale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
16. Sandi H., Metode matriciale în mecanica structurilor, Editura Tehnică, Bucureşti,
1975

275
Capitolul 18

17. Trandafir R., Probleme de matematici pentru ingineri, Editura Tehnică, Bucureşti,
1977
18. **** Documentaţie Mathcad

276